1. Domnul Isus a spus: „Oile Mele ascultă glasul Meu” (Ioan 10:27). Când Se va întoarce Domnul, Își va rosti cuvântările și va merge în căutarea oilor Sale. În așteptarea întoarcerii Domnului, este esențial să căutăm glasul lui Dumnezeu, dar nu suntem capabili să distingem între glasul Lui și vocea omului. Te rugăm să ai părtășie cu noi despre acest lucru.
Versete din Biblie pentru referințe:
„Isus i-a răspuns: Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).
„Căci calea lui Dumnezeu este vie și plină de putere și mai ascuțită decât orice sabie cu două tăișuri, străpungând până desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, și poate discerne gândurile și intențiile inimii” (Evrei 4:12).
Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
Adevărul vine din lumea omului, totuși, adevărul dintre oameni este dat mai departe de Hristos. Își are originea de la Hristos, adică de la Dumnezeu Însuși, iar asta nu este ceva de care omul este capabil.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de calea pe care umblă o persoană”
Adevărul este cel mai practic aforism al vieții și cel mai înalt dintre aforismele omenirii. Deoarece este cerința pe care o are Dumnezeu de la om și este lucrarea săvârșită personal de Dumnezeu, motiv pentru care este numit „aforismul vieții”. Nu este un aforism alcătuit din nimic, nici nu este un citat celebru al unei persoane importante. În schimb, este cuvântarea către omenire a Suveranul Cerului și al pământului și al tuturor lucrurilor; nu reprezintă niște cuvinte adunate de om, ci viața inerentă a lui Dumnezeu. De aceea este numit „cel mai înalt dintre aforismele vieții”.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa sunt cei care Îl mulțumesc”
Indiferent dacă cuvintele rostite de Dumnezeu sunt, în aparență, simple sau profunde, toate sunt adevăruri indispensabile pentru intrarea omului în viață; ele sunt izvorul apelor vii care îi permite omului să supraviețuiască atât în spirit, cât și în trup. Ele îi asigură omului ceea ce are nevoie pentru a rămâne în viață; regulile și crezul pentru conduita sa personală în viața cotidiană; calea pe care trebuie să o urmeze spre mântuire, cât și obiectivele și direcția pentru a obține mântuirea; fiecare adevăr pe care ar trebui să-l posede ca ființă creată înaintea lui Dumnezeu; și fiecare adevăr despre modul în care omul ar trebui să I se supună și să I se închine lui Dumnezeu. Ele sunt garanția care asigură supraviețuirea omului, ele sunt pâinea zilnică a omului și ele sunt, de asemenea, sprijinul robust care îi permite omului să fie puternic și să rămână ferm. Ele sunt bogate în adevărul-realitate prin care omenirea creată trăiește umanitatea normală, bogate în adevărul prin care omenirea se eliberează de corupție și iese din capcana Satanei, bogate în învățătură sinceră și răbdătoare, în îndemnare, încurajare și consolare, pe care Creatorul le dă umanității create. Ele sunt farul care îi îndrumă și îi luminează pe oameni ca să înțeleagă toate lucrurile pozitive, garanția care asigură că oamenii vor trăi și vor intra în posesia a tot ce este just, frumos și bun, criteriul prin care toți oamenii, evenimentele și lucrurile sunt toate măsurate și, de asemenea, indicatorul de navigație care conduce oamenii spre mântuire și calea luminii.
– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”
Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi înfățișat ca fiind cuvântul omului și cu atât mai puțin poate cineva să înfățișeze cuvântul omului ca fiind cuvântul lui Dumnezeu. O persoană folosită de Dumnezeu nu este Dumnezeul întrupat, iar Dumnezeul întrupat nu este o persoană folosită de Dumnezeu. În aceasta, există o diferență esențială. Poate că, după ce vei citi aceste cuvinte, nu le vei recunoaște ca pe cuvintele lui Dumnezeu, ci doar ca pe luminarea pe care a primit-o o persoană. În cazul acela, ești prea ignorant. Cum pot cuvintele lui Dumnezeu să fie aceleași cu luminarea pe care a primit-o omul? Cuvintele lui Dumnezeu întrupat deschid o nouă epocă, îndrumă toată omenirea, dezvăluie taine și îi arată omului direcția pe care trebuie să o ia în noua epocă. Luminarea primită de om nu reprezintă nimic altceva decât unele simple practici sau cunoștințe. Aceasta nu poate îndruma întreaga omenire într-o nouă epocă sau dezvălui tainele lui Dumnezeu. La urma urmei, Dumnezeu este Dumnezeu, iar omul este om. Dumnezeu are esența lui Dumnezeu, iar omul are esența omului. Dacă omul percepe cuvintele spuse de Dumnezeu drept simplă luminare de la Duhul Sfânt și ia cuvintele apostolilor și ale profeților drept cuvinte rostite personal de Dumnezeu, aceasta ar fi o greșeală a omului.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”
Părtășia omului diferă de cuvântul lui Dumnezeu. Când oamenii au părtășie, ei vorbesc despre propriile lor înțelegeri și experiențe, exprimând ceea ce înțeleg și experimentează pe baza lucrării lui Dumnezeu. Responsabilitatea lor este de a descoperi, după ce Dumnezeu lucrează sau vorbește, care parte a lucrării sau a cuvintelor se cuvine să o practice și în ce parte a acestora se cuvine să intre și, apoi, să o ofere celor care urmează. Prin urmare, lucrarea omului reprezintă intrarea și practica lui. Desigur, o asemenea lucrare este amestecată cu învățăminte trase de oameni și cu experiență sau cu unele gânduri omenești. Oricum lucrează Duhul Sfânt, fie asupra omului, fie prin Dumnezeu întrupat, lucrătorii exprimă întotdeauna ceea ce sunt. Deși Duhul Sfânt este Cel care lucrează, lucrarea se bazează pe ceea ce omul este din fire, deoarece Duhul Sfânt nu lucrează fără o temelie. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt nu lucrează bazându-Se pe nimic – întotdeauna lucrează conform circumstanțelor concrete și condițiilor reale. Doar în acest mod poate fi transformată firea omului și pot fi schimbate vechile sale noțiuni și gânduri. Ceea ce exprimă omul este ceea ce vede, experimentează și își imaginează; chiar dacă este o doctrină sau o noțiune, este ceva la îndemâna minții sale. Lucrarea omului nu poate să depășească sfera experienței lui, nici ceea ce vede și nici ceea ce poate să-și imagineze sau să conceapă, indiferent de proporțiile acelei lucrări. Ceea ce exprimă Dumnezeu este ceea ce El Însuși este, iar aceasta este de neatins pentru om – adică este dincolo de gândirea omului. El Își exprimă lucrarea de conducere a întregii omeniri, iar acest lucru nu are legătură cu detaliile experienței umane, ci are legătură, în schimb, cu propria Lui gestionare. Ceea ce exprimă omul este propria sa experiență, iar ceea ce exprimă Dumnezeu este ființa Lui, care este firea Lui inerentă, inaccesibilă omului. Experiența omului reprezintă înțelegerea sa și cunoașterea dobândită pe baza exprimării de către Dumnezeu a ființei Sale. O astfel de înțelegere și de cunoaștere se numesc ființa omului și sunt exprimate pe baza firii inerente a omului și a calibrului său inerent – de aceea se numesc ființa omului. Omul este capabil să aibă părtășie despre ceea ce experimentează și vede. Nimeni nu poate să aibă părtășie despre ceea ce nu a experimentat sau văzut, ori despre ceea ce gândirea lui nu poate să cuprindă, acestea fiind lucruri pe care nu le are în el. În cazul în care ceea ce exprimă omul este ceva ce el nu a experimentat, atunci este închipuirea sa ori o doctrină. Pe scurt, nu există absolut nicio realitate în astfel de cuvinte. Dacă nu ai intra niciodată în contact cu aspectele societății, nu ai putea avea părtășie cu claritate despre relațiile complexe ale societății. Dacă nu ai avea familie, când ceilalți ar vorbi despre probleme de familie, nu ai înțelege cea mai mare parte din ceea ce au spus. Deci, lucrurile despre care are părtășie omul și lucrarea pe care o face reprezintă ființa sa interioară.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”
Autoritatea și identitatea lui Dumnezeu sunt clar dezvăluite în exprimarea cuvântărilor lui Dumnezeu. De exemplu, când Dumnezeu spune: „legământul Meu cu tine: tu vei fi […] te-am făcut […] te voi face […],” expresii precum „tu vei fi” și „te voi,” a căror formulare poartă afirmarea identității și autorității lui Dumnezeu, sunt într-o anumită privință o indicație a credinței Creatorului și, în altă privință, acestea sunt cuvinte speciale utilizate de Dumnezeu, care posedă identitatea Creatorului – dar fac parte și din vocabularul convențional. Dacă cineva spune că speră ca o altă persoană să fie extrem de fertilă, că popoare vor fi făcute din ea și că regi vor veni din ea, atunci, fără tăgadă, reprezintă un soi de dorință, nu o promisiune sau o binecuvântare. Astfel, oamenii nu îndrăznesc să zică: „Te voi face așa și așa, tu vei… așa și așa” pentru că ei știu că nu au o asemenea putere; nu ține de ei, și chiar dacă ar spune asemenea lucruri, cuvintele lor ar fi goale, fără sens, conduse de dorință și ambiție. Îndrăznește cineva să vorbească pe un asemenea ton măreț dacă simte ca nu își poate îndeplini dorințele? Toată lumea dorește ce e mai bine pentru urmași și speră că aceștia vor excela și se vor bucura de mari succese. „Ce noroc ar fi dacă unul din ei ar ajunge împărat! Dacă unul ar fi un guvernator bun, de asemenea – câtă vreme sunt cineva important!” Acestea sunt toate dorințe ale oamenilor, dar oamenii își pot doar dori binecuvântări pentru urmași și nu pot împlini sau face vreuna din promisiunile lor să devină realitate. În inimile lor, toți știu clar că nu au puterea de a realiza asemenea lucruri, pentru că tot ce ține de ele este dincolo de controlul lor, deci cum pot porunci sorții altora? Motivul pentru care Dumnezeu poate rosti asemenea cuvinte este acela că Dumnezeu posedă o asemenea autoritate și poate să înfăptuiască și să împlinească toate promisiunile pe care El le face omului și să facă să devină realitate toate binecuvântările pe care El le dăruiește omului. Omul a fost creat de către Dumnezeu, iar pentru Dumnezeu să facă pe cineva extrem de fertil ar fi o joacă de copii; să facă urmașii cuiva să fie prosperi ar necesita doar un cuvânt din partea Lui. El niciodată nu ar trebui să trudească pentru un asemenea lucru, să Își ocupe mintea sau să Se dea peste cap pentru asta; aceasta este însăși puterea lui Dumnezeu, însăși autoritatea lui Dumnezeu.
– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”
Există multe elemente ale experienței omului în lucrarea sa; ceea ce exprimă omul este ceea ce este el. Când Își face lucrarea, Dumnezeu exprimă și ce este El; dar ființa Lui e diferită de cea a omului. Ființa omului reprezintă experiența și viața lui (ceea ce omul experimentează sau întâlnește în viața lui sau filosofiile pentru interacțiuni lumești pe care le are), iar oamenii care trăiesc în medii diferite exprimă ființe diferite. Dacă ai sau nu experiențe sociale și cum trăiești și experimentezi de fapt în familia ta se poate vedea în ceea ce exprimi, dar tu nu poți vedea în lucrarea lui Dumnezeu întrupat dacă El are sau nu experiențe sociale. El cunoaște pe de-a-ntregul substanța omului și poate expune diversele practici ale tuturor tipurilor de oameni. Cu atât mai mult, El poate expune firile corupte și comportamentul răzvrătit al oamenilor. El nu trăiește printre oamenii lumii, dar este conștient de natura muritorilor și de toate corupțiile oamenilor lumii. Aceasta este ființa Sa. Deși El nu are de-a face cu lumea, El cunoaște toate regulile de interacțiune ale lumii, deoarece El înțelege natura umană pe deplin. El știe despre lucrarea Duhului pe care ochii omului nu o pot vedea și pe care urechile omului nu o pot auzi, atât pe cea de azi, cât și pe cea din trecut. Aceasta include înțelepciunea care nu este o filosofie pentru interacțiuni lumești și miracole care sunt greu de pătruns pentru oameni. Aceasta este ființa Lui, care a fost dezvăluită oamenilor și, de asemenea, ascunsă de oameni. Ceea ce exprimă El nu este ființa unei persoane extraordinare, ci atributele inerente și ființa Duhului. El nu cutreieră lumea, dar știe totul despre aceasta. El interacționează cu „antropoizii” care nu au cunoștințe sau înțelegere, dar El exprimă cuvinte care sunt mai mărețe decât cunoașterea și mai presus de cele ale marilor personalități. El trăiește într-un grup de oameni obtuzi și amorțiți care sunt lipsiți de umanitate și care nu înțeleg viața umană sau normele omenirii, dar El poate cere omenirii să trăiască umanitatea normală și, în același timp, poate expune umanitatea josnică și mizerabilă a omenirii. Toate acestea sunt ființa Lui, mai presus decât ființa oricărei persoane în carne și oase. Nu este nevoie ca El să treacă prin pasul suplimentar de a experimenta o viață socială complicată, greoaie și sordidă pentru a face lucrarea pe care trebuie să o facă și pentru a expune substanța omenirii corupte în mod amănunțit. O viață socială sordidă nu I-ar putea „cultiva” trupul. Lucrarea și cuvintele Sale expun doar răzvrătirea omului și nu îi oferă omului experiență și lecții pentru interacțiuni lumești. El nu are nevoie să investigheze societatea sau familia omului atunci când îl aprovizionează cu viață. Expunerea și judecarea omului nu sunt o exprimare a experiențelor trupului Său; sunt expunerea nedreptății omului, pe care o face El după ce a cunoscut de mult timp răzvrătirea omului și a urât corupția omenirii. Toată lucrarea pe care o face îi dezvăluie omului firea Lui și exprimă ființa Lui. Doar El poate face această lucrare; nu este ceva ce poate fi săvârșit de o persoană în carne și oase.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”
