1. Înainte de sosirea Domnului Isus, fariseii explicau deseori Scripturile în sinagogi și se rugau în fața oamenilor. Ei păreau foarte pioși și, în ochii oamenilor, nu păreau să facă ceva împotriva Scripturii. Prin urmare, de ce au fost fariseii blestemați de Domnul Isus? În ce moduri L-au sfidat ei pe Dumnezeu, de ce au atras ei mânia lui Dumnezeu?
Versete din Biblie pentru referințe:
„Voi de ce încălcați porunca lui Dumnezeu de dragul tradiției voastre? Căci Dumnezeu a zis: «Cinstește-i pe tatăl tău și pe mama ta!» și «Cel ce își blestemă tatăl sau mama trebuie să fie pedepsit cu moartea». Însă voi ziceți: «Dacă cineva îi spune tatălui său sau mamei sale: „Orice ai putea primi de la mine este deja închinat ca dar lui Dumnezeu!”, acela nu mai este dator să-și cinstească tatăl (sau mama)». Și anulați astfel Cuvântul lui Dumnezeu de dragul tradiției voastre. Ipocriților! Bine a profețit Isaia despre voi când a zis: «Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine! Degeaba însă Mi se închină ei, dând ca învățături niște porunci de-ale oamenilor!»” (Matei 15:3-9).
„Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi închideți Împărăția Cerurilor în fața oamenilor; nici voi nu intrați, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre! (Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi devorați casele văduvelor și faceți rugăciuni lungi de ochii lumii. De aceea veți primi o condamnare mult mai mare.)
Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi înconjurați marea și uscatul pentru a face un prozelit, dar când devine astfel, faceți din el de două ori mai mult un fiu al Gheenei decât sunteți voi!
Vai de voi, călăuze oarbe, care ziceți: «Dacă cineva jură pe Templu, acest lucru nu înseamnă nimic, dar dacă cineva jură pe aurul Templului, este dator să-și țină jurământul!» Nesăbuiților și orbilor! Ce este de mai mare importanță: aurul sau Templul, care sfințește aurul? Voi mai ziceți: «Dacă cineva jură pe altar, acest lucru nu înseamnă nimic, dar dacă jură pe darul de pe altar, este dator să-și țină jurământul!» Orbilor! Ce este de mai mare importanță: darul sau altarul, care sfințește darul? Prin urmare, cel ce jură pe altar, jură pe el și pe tot ce este pe el, iar cel ce jură pe Templu, jură pe el și pe Cel Ce locuiește în el. De asemenea, cel ce jură pe cer, jură pe tronul lui Dumnezeu și pe Cel Ce stă pe el.
Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi dați zeciuială din mentă, din mărar și din chimion, dar neglijați cele mai importante lucruri din Lege, și anume dreptatea, mila și credincioșia! Pe acestea trebuia să le faceți, iar pe acelea să nu le neglijați! Călăuze oarbe, care strecurați țânțarul și înghițiți cămila!
Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi curățați pe dinafară paharul și farfuria, dar pe dinăuntru sunt pline de jaf și de necumpătare! Fariseu orb! Curăță mai întâi pe dinăuntru paharul (și farfuria), ca să fie curate și pe dinafară!
Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi vă asemănați cu mormintele văruite, care pe dinafară arată frumos, dar înăuntru sunt pline de oasele celor morți și de orice fel de necurăție! Tot așa și voi, pe dinafară vă arătați drepți oamenilor, dar pe dinăuntru sunteți plini de ipocrizie și de fărădelege!
Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi zidiți mormintele profeților și împodobiți mormintele celor drepți și spuneți: «Dacă noi am fi trăit în zilele strămoșilor noștri, n-am fi fost părtași cu ei la vărsarea sângelui profeților!» Astfel, voi înșivă mărturisiți că sunteți urmașii celor ce i-au ucis pe profeți! Umpleți deci măsura strămoșilor voștri! Șerpilor! Pui de vipere! Cum veți scăpa de condamnarea la Gheenă?! De aceea, iată, vă trimit profeți, înțelepți și cărturari! Pe unii dintre ei îi veți omorî și îi veți răstigni, iar pe alții îi veți biciui în sinagogile voastre și îi veți persecuta din cetate în cetate, ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat, care a fost vărsat pe pământ, de la sângele lui Abel, cel drept, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-ați ucis între Templu și altar! Adevărat vă spun că toate aceste lucruri vor veni peste această generație!” (Matei 23:13-36).
Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
Doriți să cunoașteți rădăcina motivului pentru care fariseii I se împotriveau lui Isus? Vreți să cunoașteți esența fariseilor? Ei erau plini de fantezii cu privire la Mesia. Mai mult decât atât, ei credeau numai că Mesia va veni și, cu toate acestea, nu au urmărit viața-adevăr. Și astfel, chiar și astăzi ei încă Îl mai așteaptă pe Mesia, pentru că nu au nicio cunoaștere despre calea vieții, și nu știu care este calea adevărului. Cum, spuneți voi, ar putea asemenea oameni nesăbuiți, încăpățânați și ignoranți să câștige binecuvântarea lui Dumnezeu? Ar putea ei să-L vadă pe Mesia? Ei I s-au împotrivit lui Isus pentru că nu cunoșteau direcția lucrării Duhului Sfânt, pentru că nu cunoșteau calea adevărului rostită de Isus și, mai ales, pentru că nu L-au înțeles pe Mesia. Și, din moment ce ei nu-L văzuseră niciodată pe Mesia și nu se asociaseră niciodată cu Mesia, ei au făcut greșeala de a se agăța de simplul nume al lui Mesia, în timp ce se opuneau esenței lui Mesia, prin orice mijloace posibile. Acești farisei, în esență, erau încăpățânați, aroganți și nu se supuneau adevărului. Principiul credinței lor în Dumnezeu era: indiferent cât de profundă e predicarea ta, indiferent cât de înaltă e autoritatea ta, tu nu ești Hristos decât dacă ești numit Mesia. Nu este această credință absurdă și ridicolă?
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi înnoit cerul și pământul”
Oamenii, care au fost supuși corupției, trăiesc în capcana Satanei; ei toți trăiesc în trup, în dorințe egoiste și nu există unul singur între ei care să fie compatibil cu Mine. Aceia care spun că sunt compatibili cu Mine se închină cu toții unor idoli nedeslușiți. Deși pretind că numele Meu este sfânt, ei merg pe o cărare opusă Mie, iar cuvintele lor sunt pline de aroganță și de siguranță de sine. Asta fiindcă ei sunt cu toții, în mod inerent, împotriva Mea și incompatibili cu Mine. În fiecare zi, ei caută urmele Mele în Biblie și găsesc, la întâmplare, pasaje „potrivite”, pe care le citesc la nesfârșit și le recită ca pe scripturi. Ei nu știu cum să fie compatibili cu Mine, nici ce înseamnă să fie împotriva Mea. Ei doar citesc scripturile orbește. Limitează un dumnezeu nedeslușit, pe care pur și simplu nu l-au văzut și pe care esențial nu-l pot vedea, la limitele Bibliei, și, când au chef, scot Biblia și o citesc. Ei cred în existența Mea numai prin prisma Bibliei și pun semnul egal între Mine și Biblie; fără Biblie Eu nu exist, iar fără Mine nu există Biblie. Ei nu dau nicio atenție existenței sau acțiunilor Mele, ci dedică o atenție extremă și deosebită fiecărui cuvânt din Scriptură. Mult mai mulți chiar cred că Eu nu ar trebui să fac nimic din ce doresc să fac decât dacă acest lucru este profețit de Scriptură. Ei acordă prea multă importanță Scripturii. Se poate spune că văd cuvintele întocmai ca fiind prea importante, mergând până la a folosi versete din Biblie pentru a măsura fiecare cuvânt spus de Mine și pentru a Mă condamna. Ceea ce caută ei nu este calea compatibilității cu Mine sau calea compatibilității cu adevărul, ci calea conformării cuvintelor Bibliei, și cred că orice lucru care nu este conform Bibliei este, fără excepție, în afara lucrării Mele. Oare nu sunt astfel de oameni urmașii ascultători ai fariseilor? Fariseii evrei foloseau legea lui Moise pentru a-L condamna pe Isus. Ei nu căutau compatibilitate cu Isus din acea epocă, ci tratau fiecare articol al legii cu așa o seriozitate încât, după ce L-au acuzat pentru că nu respectase legea Vechiului Testament și că nu era Mesia, în cele din urmă, L-au pironit pe inocentul Isus pe cruce. Care era substanța lor? Nu era oare aceea că nu căutau calea compatibilității cu adevărul? Erau preocupați doar de fiecare cuvânt al Scripturii, fără să țină cont de intențiile Mele, și nici de pașii și metodele lucrării Mele. Ei nu erau oameni care să caute adevărul, ci oameni care se agățau cu strictețe de cuvinte; nu erau oameni care să creadă în Dumnezeu, ci oameni care credeau în Biblie. Mai incisiv spus, erau câinii de pază ai Bibliei. Pentru a proteja interesele Bibliei, pentru a susține demnitatea Bibliei și a proteja reputația Bibliei, ei au mers până acolo încât L-au pironit pe Isus Cel milostiv pe cruce. Ei au făcut acest lucru doar de dragul de a apăra Biblia și de a păstra statutul fiecărui cuvânt din Biblie în inimile oamenilor. Prin urmare, au preferat să se lepede de propriul lor viitor și să nu dobândească jertfa pentru păcat ca să-L condamne la moarte pe Isus, care nu se conforma prevederilor Scripturii. Oare nu erau ei toți niște lachei ai fiecărui cuvânt din Scriptură?
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos”
Judecata fariseilor cu privire la Isus
Marcu 3:21-22 Când au auzit rudele Lui ce se întâmplă, au ieșit să-L înșface, căci ziceau că a înnebunit. Cărturarii care veniseră de la Ierusalim ziceau că îl are în El pe Beelzebul și că scoate demonii cu ajutorul conducătorului demonilor.
Mustrarea fariseilor de către Isus
Matei 12:31-32 De aceea vă spun că orice păcat și blasfemie vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Și oricine va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta. Însă oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta nici în această viață, nici în lumea care va veni.
[…]
În Biblie, evaluarea de către farisei a lui Isus Însuși și a lucrurilor pe care El le făcea a fost: „[…] ziceau că a înnebunit. […] Îl are în El pe Beelzebul și că scoate demonii cu ajutorul conducătorului diavolilor” (Marcu 3:21-22). Cărturarii și fariseii nu L-au judecat pe Domnul Isus doar imitând cuvintele altor oameni și nici în baza unei bănuieli neîntemeiate; judecata lor era concluzia pe care au tras-o despre Domnul Isus din ceea ce au văzut și au auzit despre acțiunile Sale. Deși concluzia lor era trasă în mod aparent în numele susținerii dreptății și le părea oamenilor ca și cum ar fi fost întemeiată, aroganța și atitudinea dominatoare cu care L-au judecat pe Domnul Isus au fost greu de stăpânit chiar și pentru ei. Energia frenetică a urii lor pentru Domnul Isus le-a expus propriile ambiții și înfățișarea rea și satanică, precum și natura răuvoitoare prin care I s-au împotrivit lui Dumnezeu. Aceste lucruri pe care ei le-au spus în judecata lor cu privire la Domnul Isus au fost motivate de ambițiile lor, de gelozia lor și de natura urâtă și răuvoitoare a ostilității lor față de Dumnezeu și de adevăr. Ei nu au investigat sursa acțiunilor Domnului Isus, nici nu au cercetat esența a ceea ce El a spus sau a făcut. Mai degrabă au atacat și au discreditat ceea ce făcuse El, orbește, cu nerăbdare, nebunește, intenționat și cu rea-voință. Au mers până în punctul în care I-au discreditat în mod lipsit de scrupule Duhul, adică pe Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu. La asta se refereau când au spus: „Că a înnebunit”, „Beelzebul” și „conducătorului diavolilor”. Adică, ei au zis că Duhul lui Dumnezeu era Beelzebul și prințul diavolilor. Ei au caracterizat drept nebunie lucrarea trupului cu care Duhul lui Dumnezeu Se îmbrăcase. Ei nu numai că au blasfemiat Duhul lui Dumnezeu numindu-L Beelzebul și prințul diavolilor, dar au și condamnat lucrarea lui Dumnezeu. Ei L-au condamnat și L-au hulit pe Domnul Isus Hristos. Esența împotrivirii și blasfemiei lor față de Dumnezeu era exact aceeași ca esența împotrivirii și blasfemiei față de Dumnezeu manifestate de Satana și de demonii răi. Ei nu reprezentau doar oamenii corupți, dar, chiar mai mult, erau întruparea Satanei. Erau un canal pentru Satana în mijlocul omenirii și erau complicii și slujitorii Satanei. Esența blasfemiei și denigrării Domnului Isus Hristos era lupta lor cu Dumnezeu pentru statut, competiția lor cu Dumnezeu și testarea neîncetată a lui Dumnezeu de către ei. Esența împotrivirii lor față de Dumnezeu și atitudinea lor de ostilitate față de El, precum și cuvintele și gândurile lor au blasfemiat direct și L-au mâniat pe Duhul lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu a hotărât o judecată rezonabilă pe baza a ceea ce au spus și au făcut și a hotărât că faptele lor reprezentau păcatul blasfemiei împotriva Duhului Sfânt. Acest păcat este de neiertat atât în această viață cât și în lumea care va veni, după cum reiese din următorul pasaj al Scripturilor: „Blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată” și „oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta nici în această viață, nici în lumea care va veni”.
– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși III”
Odinioară, fariseii erau o clasă respectată în Israel, așadar, de ce acest nume a devenit acum o etichetă? Pentru că fariseii au devenit reprezentativi pentru un anumit tip de persoană. Care sunt caracteristicile acestui tip de persoană? Se pricep să falsifice lucrurile, să afișeze o fațadă și să se prefacă; se prefac a fi deosebit de nobili, sfinți, integri, deschiși și onești, iar sloganurile pe care le strigă sună bine, dar în realitate nu practică adevărul câtuși de puțin. Ce comportamente bune aveau fariseii? Ei citeau Scripturile și predicau; îi învățau pe alții să urmeze legea și reglementările și să nu se împotrivească lui Dumnezeu. Acestea erau toate comportamente bune. Tot ce spuneau suna bine, dar, în secret, furau ofrande. Domnul Isus le-a spus: „strecurați țânțarul și înghițiți cămila!” (Matei 23:24). Asta înseamnă că lucrurile pe care le făceau erau toate comportamente bune pe dinafară; strigau sloganuri grandilocvente și exprimau teorii mărețe, înalte, cuvintele lor sunând deosebit de plăcut, dar nu puteau pune adevărul în practică sub nicio formă. Tot ceea ce spuneau și făceau nu avea nicio legătură cu adevărul; totul era doar un comportament ipocrit, iar ei nu făceau decât să-i înșele și să-i inducă în eroare pe oameni. În inimile lor, nu iubeau câtuși de puțin adevărul sau lucrurile pozitive și erau chiar scârbiți de adevăr și de lucrurile pozitive și scârbiți de tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Ce iubeau ei? Iubeau ei dreptatea și corectitudinea? (Nu.) Cum îți poți da seama că nu iubeau aceste lucruri? (Când Domnul Isus a predicat Evanghelia Împărăției Cerurilor, ei nu numai că au refuzat să o accepte, ci, în schimb, L-au condamnat pe Domnul Isus.) Dacă nu L-ar fi condamnat și nu I s-ar fi împotrivit Domnului Isus, ar fi fost posibil să-ți dai seama că nu iubeau adevărul și că nu iubeau dreptatea și corectitudinea? Nu. Arătarea și lucrarea Domnului Isus i-au dezvăluit complet pe farisei; ceilalți le-au văzut ipocrizia din cauza condamnării și împotrivirii lor față de Domnul Isus. Dacă nu ar fi fost arătarea și lucrarea Domnului Isus, nimeni nu ar fi fost capabil să-i discearnă pe farisei și, dacă oamenii s-ar fi uitat doar la comportamentul exterior al fariseilor, ar fi fost chiar foarte invidioși pe ei în sinea lor și i-ar fi admirat. Fariseii au folosit aceste comportamente bune, dar false, pentru a obține în mod fraudulos încrederea oamenilor – nu a fost acest lucru nesincer și înșelător? Ar putea acești oameni înșelători să iubească adevărul? Categoric nu. Care a fost scopul din spatele afișării acestor comportamente bune? Pe de o parte, a fost de a-i înșela pe oameni. Pe de altă parte, a fost de a-i induce în eroare pe oameni și a-i câștiga de partea lor, astfel încât aceștia să aibă o părere bună despre ei și să-i venereze și, în cele din urmă, voiau și să fie recompensați. Ce înșelătorie uriașă a fost! Nu a fost aceasta o tactică sofisticată? Iubeau acești oameni corectitudinea și dreptatea? Cu siguranță nu. Ceea ce iubeau ei era statutul, faima și câștigul, iar ceea ce doreau era o recompensă și o coroană. Ei nu au pus în practică niciodată cuvintele pe care Dumnezeu i-a învățat pe oameni și nu au trăit deloc adevărurile-realități. Nu au făcut decât să folosească niște comportamente bune drept fațadă, să-i înșele pe oameni și să-i câștige de partea lor prin ipocrizie, pentru a-și asigura propriul statut și propria reputație, pe care apoi le-au folosit pentru a obține capital și a-și câștiga existența. Nu este un lucru detestabil? Din toate aceste comportamente ale lor, se poate vedea că, în esența lor, nu iubeau adevărul, deoarece nu l-au practicat niciodată. Care este un lucru care arată că nu au practicat adevărul? Iată-l pe cel mai evident dintre toate: Domnul Isus a venit să facă lucrarea de răscumpărare, iar toate cuvintele pe care le-a spus Domnul Isus erau adevărul și aveau autoritate – cum au tratat fariseii acest lucru? Deși au recunoscut că ale Domnului Isus cuvinte aveau autoritate și putere, nu numai că nu L-au acceptat, dar L-au și condamnat și L-au hulit. De ce au făcut asta? Pentru că nu iubeau adevărul și, în inimile lor, erau chiar scârbiți de adevăr și îl urau. Ei au recunoscut că tot ceea ce a spus Domnul Isus era corect, avea autoritate și putere și că nu era greșit în niciun fel și nu aveau ce să folosească împotriva Lui. Dar au insistat să-L condamne pe Domnul Isus și chiar au conspirat împotriva Lui, spunând: „Răstignește-l. Ori el, ori noi.” Așa a acționat acel grup de farisei ca dușmani ai Domnului Isus. La acea vreme, nimeni nu înțelegea adevărul și nimeni nu era capabil să recunoască faptul că Domnul Isus era Dumnezeu întrupat. Dar din punct de vedere uman, Domnul Isus a exprimat multe adevăruri, El a și scos demoni pentru oameni și i-a vindecat pe bolnavi, a înfăptuit multe minuni și i-a hrănit pe cei 5.000 de oameni cu cinci pâini și doi pești – El a făcut atât de multe lucruri bune și le-a dăruit oamenilor atât de mult har, și există atât de puțini oameni buni și drepți ca Acesta. Așadar, de ce tot L-au condamnat fariseii pe Domnul Isus? De ce erau atât de hotărâți să-L răstignească? Au preferat să elibereze un criminal în locul Domnului Isus – acest lucru arată cât de ticăloși și răuvoitori erau fariseii din lumea religioasă. Erau atât de răi! Exista o diferență uriașă între fețele ticăloase ale fariseilor care au fost expuse și bunătatea lor exterioară simulată; mulți oameni nu puteau discerne ce era real și ce era fals. Arătarea și lucrarea Domnului Isus i-au dezvăluit complet pe acești farisei. Se prefăceau atât de bine și, pe dinafară, păreau atât de pioși în circumstanțe obișnuite, încât nimeni nu și-ar fi imaginat că s-ar putea împotrivi și L-ar putea persecuta pe Domnul Isus într-o manieră atât de crudă. Dacă fariseii nu ar fi fost dezvăluiți de fapte, nimeni nu ar fi fost capabil să-i deslușească.
– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a
Motivul pentru care fariseii sunt ipocriți, motivul pentru care sunt ticăloși este că sunt scârbiți de adevăr, dar iubesc cunoașterea, așa că doar studiază Scripturile și urmăresc cunoașterea Scripturilor, dar nu acceptă niciodată adevărul sau cuvintele lui Dumnezeu. Nu se roagă lui Dumnezeu când citesc cuvintele Sale, nici nu caută sau au părtășie despre adevăr. În schimb, studiază cuvintele lui Dumnezeu, cercetând ce a spus și a făcut El, transformând astfel cuvintele Lui într-o teorie, o doctrină de predat altora, ceea ce se numește studiu erudit. De ce se dedică studiilor erudite? Ce studiază ei? În ochii lor, acestea nu sunt cuvintele sau exprimarea lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, adevărul. Sunt mai degrabă un tip de învățătură sau s-ar putea spune chiar că sunt cunoștințe teologice. În opinia lor, să propagi aceste cunoștințe, această învățătură înseamnă să propovăduiești calea lui Dumnezeu, să propovăduiești Evanghelia – asta numesc ei predicare, dar tot ceea ce predică sunt cunoștințe teologice.
[…] Fariseii considerau teoriile teologice pe care le pricepeau drept cunoaștere și drept un instrument cu care să-i evalueze și să-i condamne pe oameni, folosindu-le chiar și în cazul Domnului Isus. Așa a fost condamnat El. Modul în care au evaluat sau tratat o persoană nu a depins niciodată de esența ei, nici de faptul că acea persoană a predicat adevărul și a depins și mai puțin de sursa cuvintelor pe care le-a rostit ea – modul în care fariseii au evaluat sau condamnat o persoană a depins doar de regulamentele, cuvintele și doctrina pe care le-au priceput din Vechiul Testament al Bibliei. Deși fariseii știau în inimile lor că spusele și faptele Domnului Isus nu erau un păcat sau o încălcare a legii, tot L-au condamnat, fiindcă adevărurile pe care le-a exprimat și semnele și minunile pe care le-a făcut i-au determinat pe mulți oameni să-L urmeze și să-L slăvească. Fariseii erau tot mai plini de ură față de El și chiar au vrut să se descotorosească de El. Nu au recunoscut că Domnul Isus era Mesia care avea să vină, nici nu au recunoscut că ale Sale cuvinte dețineau adevărul, cu atât mai puțin că lucrarea Sa era în concordanță cu adevărul. Au judecat că Domnul Isus rostea cuvinte pline de îndrăzneală și alunga demonii cu ajutorul lui Belzebut, prințul demonilor. Faptul că L-au putut învinui pe Domnul Isus de aceste păcate arată cât de multă ură nutreau față de El. Așadar, au lucrat cu râvnă pentru a tăgădui că Domnul Isus era trimis de Dumnezeu, că era Fiul lui Dumnezeu și că era Mesia. Ceea ce au vrut să spună a fost: „Ar proceda dumnezeu astfel? Dacă s-ar fi întrupat, dumnezeu s-ar fi născut într-o familie cu statut formidabil. Și ar fi trebuit să accepte tutela cărturarilor și a fariseilor. Ar fi trebuit să studieze sistematic Scripturile, să priceapă cunoștințele despre Scripturi și să fie înzestrat cu toată cunoașterea Scripturilor înainte de a putea să poarte numele de «dumnezeu întrupat».” Dar Domnul Isus nu era înzestrat cu aceste cunoștințe, prin urmare L-au condamnat, spunând: „În primul rând, nu ești calificat astfel, așa că nu poți fi dumnezeu; în al doilea rând, fără această cunoaștere a Scripturilor, nu poți să faci lucrarea lui dumnezeu, cu atât mai puțin să fii dumnezeu; în al treilea rând, nu trebuie să lucrezi în afara templului – nu lucrezi în templu acum, ci ești mereu printre păcătoși, așa că lucrarea pe care o faci depășește sfera Scripturilor, prin urmare este și mai puțin posibil să fii dumnezeu.” De unde a provenit baza condamnării lor? Din Scripturi, din mintea omului și din educația teologică pe care o primiseră. Întrucât erau plini de noțiuni, închipuiri și cunoștințe, fariseii credeau că această cunoaștere este corectă, că este adevărul și o bază validă și că Dumnezeu nu putea contrazice în niciun moment aceste lucruri. Au căutat oare adevărul? Nu. Ce au căutat? Un dumnezeu supranatural care să apară sub forma unui trup spiritual. Așadar, au determinat parametrii pentru lucrarea lui Dumnezeu, I-au tăgăduit lucrarea și au judecat dacă Dumnezeu are sau nu dreptate conform noțiunilor, închipuirilor și cunoștințelor omului. Și care a fost rezultatul final? Nu doar că au condamnat lucrarea lui Dumnezeu, ci L-au pironit pe cruce pe Dumnezeu întrupat.
– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a treia)”
