2. Pastorii și prezbiterii cred în Domnul de mulți ani, cunosc foarte bine Biblia, iar credința lor este superioară credinței noastre, prin urmare ar trebui să-i ascultăm în credința noastră în Domnul. Tu mărturisești că Domnul Isus S-a întors și face lucrarea de judecată începând de la casa lui Dumnezeu, dar cei mai mulți pastori și prezbiteri nu acceptă acest lucru și chiar merg într-atât încât se opun și îl condamnă. Ca atare, nu-l putem accepta nici noi.
Versete din Biblie pentru referințe:
„Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele Apostolilor 5:29).
„Lăsați-i; sunt niște călăuze oarbe pentru cei orbi. Și dacă un orb călăuzește un alt orb, amândoi vor cădea în groapă” (Matei 15:14).
„Blestemat fie omul care se încrede în om și care face din trup sprijinul lui și a cărui inimă se depărtează de Iahve” (Ieremia 17:5).
„Poporul nu s-a întors la Cel Ce îl lovea, nu L-a căutat pe Domnul Oștirilor. De aceea Iahve va tăia din Israel capul și coada, ramura de palmier și trestia, într-o singură zi. Bătrânii și oamenii de vază sunt capul, iar prorocii care învață minciuni sunt coada. Căpeteniile acestui popor îl duc în rătăcire, iar cei ce sunt conduși de ei vor pieri” (Isaia 9:13-16).
Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
Uitați-vă la liderii fiecărei confesiuni – toți sunt aroganți și neprihăniți de sine, iar interpretările lor privind Biblia sunt scoase din context și ghidate de propriile noțiuni și închipuiri. Toți se bazează pe daruri și cunoaștere pentru a-și face lucrarea. Oare, dacă nu ar putea predica deloc, i-ar urma acei oameni? Ei posedă, la urma urmei, ceva cunoaștere și pot predica unele doctrine sau știu cum să-i convingă pe alții și cum să se folosească de unele trucuri. Așadar, îi înșală pe oameni și îi aduc înaintea lor. Acei oameni cred în Dumnezeu cu numele, dar, în realitate, ei îi urmează pe acești lideri. Când întâlnesc pe cineva care predică adevărata cale, unii dintre ei spun: „Trebuie să-l consult pe conducătorul meu cu privire la credință.” Vedeți cum oamenii au nevoie de acordul și aprobarea celorlalți chiar și când vine vorba despre credința în Dumnezeu și despre acceptarea adevăratei căi – nu este o problemă? Atunci, ce au devenit acei lideri? Nu au devenit ei farisei, păstori falși și antihriști? Nu au devenit obstacole pentru acceptarea de către oameni a adevăratei căi?
– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a
Există cei care citesc Biblia în biserici grandioase și recită pasaje cât e ziua de lungă și, totuși, niciunul dintre ei nu înțelege scopul lucrării lui Dumnezeu și nici nu există vreunul dintre ei care să poată să-L cunoască pe Dumnezeu – cu atât mai puțin vreunul care să poată fi în acord cu intențiile lui Dumnezeu. Ei sunt cu toții oameni fără valoare, abjecți, care-I dau lecții de sus „lui Dumnezeu”. Sunt oameni care acționează în numele lui Dumnezeu, dar I se împotrivesc în mod deliberat, care poartă eticheta credinței în Dumnezeu în timp ce se hrănesc cu carnea și beau sângele omului. Astfel de oameni sunt cu toții diavoli răi care devorează sufletele omenești, căpeteniile demonilor care îi tulbură în mod deliberat pe oameni să nu pornească pe calea cea dreaptă și pietre de poticnire care îi obstrucționează pe oameni în căutarea lui Dumnezeu. Ei pot părea „robuști fizic”, dar de unde să știe cei care îi urmează că sunt antihriști care îi conduc pe oameni să se împotrivească lui Dumnezeu? De unde să știe cei care îi urmează că sunt diavoli vii dedicați devorării sufletelor omenești?
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu”
Unii oameni nu iubesc adevărul și cu atât mai puțin judecata. În schimb, iubesc puterea și bogățiile; astfel de oameni sunt numiți căutători de putere. Ei caută în lume numai acele confesiuni cu putere și pe acei pastori și învățători care vin din seminarii. Deși au acceptat calea adevărului, ei cred doar pe jumătate și nu sunt capabili să-și devoteze întru totul trupurile și mințile; gurile lor rostesc cuvinte despre consumarea pentru Dumnezeu, dar ochii lor sunt concentrați pe marii învățători și pastori, iar la Hristos nu se uită a doua oară. Mintea lor este plină de gânduri legate de faimă, câștig și glorie. Ei consideră că este de neconceput ca o persoană atât de neînsemnată să fie capabilă să cucerească atât de mulți oameni. ca o persoană atât de neînsemnată să poată să-l desăvârșească pe om. Ei cred că este de neconceput ca acești nimeni aflați printre praf și grămezi de bălegar să fie oamenii aleși de Dumnezeu. Ei cred că dacă astfel de oameni ar fi obiectul mântuirii lui Dumnezeu, atunci cerul și pământul s-ar întoarce cu susul în jos și toți oamenii s-ar prăpădi de râs. Ei cred că dacă Dumnezeu ar alege astfel de oameni pentru a fi desăvârșiți, atunci acele mari personalități ar deveni Însuși Dumnezeu. Perspectivele lor sunt întinate de necredință; pe lângă faptul că nu cred, ei sunt pur și simplu bestii iraționale. Căci ei prețuiesc doar statutul, prestigiul și puterea și stimează grupurile și confesiunile mari și nu au niciun respect față de cei conduși de Hristos. Ei nu sunt decât trădători care I-au întors spatele lui Hristos, adevărului și vieții.
Tu nu admiri smerenia lui Hristos, în schimb îi venerezi pe acei păstori falși cu un statut înalt. Nu adori frumusețea sau înțelepciunea lui Hristos, în schimb îți plac acei libertini care se alătură mizeriei lumii. Doar rânjești la durerea lui Hristos că nu are unde să-Și așeze capul, dar admiri acele cadavre care sustrag jertfele și trăiesc în depravare. Nu ești dispus să suferi alături de Hristos, în schimb te arunci de bunăvoie în brațele acelor antihriști nechibzuiți și îndărătnici, deși ei îți furnizează doar trup, cuvinte și control. Chiar și acum inima ta încă se întoarce către ei, către reputația lor, către statutul și către forțele lor. Și, totuși, continui să adopți o atitudine prin care percepi lucrarea lui Hristos ca fiind dificil de acceptat și nu ești dispus să o accepți. Numai din acest motiv spun că ești lipsit de credința de a-L recunoaște pe Hristos. Motivul pentru care L-ai urmat până în ziua de astăzi este doar pentru că nu ai avut altă opțiune. O serie de imagini grandioase se înalță veșnic în inima ta; nu poți uita niciun cuvânt și nicio faptă a lor, nici cuvintele și mâinile lor influente. Ei sunt, în inima voastră, veșnic supremi și veșnic eroi. Dar lucrurile stau altfel pentru Hristos Cel de astăzi. În inima ta, El este veșnic nesemnificativ, este un om veșnic nedemn de teamă. Căci El este prea obișnuit, are mult prea puțină influență și este departe de a fi grandios.
În orice caz, Eu spun că toți aceia care nu prețuiesc adevărul sunt neîncrezători și trădători ai adevărului. Astfel de oameni nu vor primi niciodată aprobarea lui Hristos. Ai identificat acum cât de multă necredință este în tine și cât de multă trădare a lui Hristos? Te îndemn astfel: din moment ce ai ales calea adevărului, atunci ar trebui să te devotezi cu toată inima; nu fi ambivalent sau ezitant. Ar trebui să înțelegi că Dumnezeu nu este Dumnezeul lumii și nici al vreunei persoane anume, ci Dumnezeul tuturor acelora care cred cu adevărat în El, al tuturor celor care I se închină și al tuturor celor care Îi sunt devotați și credincioși.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ești tu cu adevărat credincios în Dumnezeu?”
Cei care nu înțeleg adevărul îi urmează mereu pe ceilalți: dacă oamenii spun că aceasta este lucrarea Duhului Sfânt, atunci și tu spui că este lucrarea Duhului Sfânt; dacă oamenii spun că este lucrarea unui spirit rău, atunci și tu ai îndoieli sau spui că este lucrarea unui spirit rău. Tu repeți mereu cuvintele altora și ești incapabil să discerni orice pe cont propriu, ești incapabil și să gândești pe cont propriu. Acesta este cineva fără poziție, care nu are discernământ – o astfel de persoană nu e bună de nimic! Tu repeți întotdeauna cuvintele altora: astăzi, se spune că aceasta este lucrarea Duhului Sfânt, însă poate că într-o zi, cineva va spune că nu este lucrarea Duhului Sfânt și că, în realitate, nu reprezintă nimic altceva decât faptele omului – cu toate acestea, nu poți discerne acest lucru, iar când vezi că alții spun asta, repeți și tu. De fapt, este lucrarea Duhului Sfânt, dar tu spui că este lucrarea omului; nu ai devenit unul dintre cei care blasfemiază lucrarea Duhului Sfânt? Prin aceasta, nu I te-ai opus lui Dumnezeu, pentru că nu ai discernământ? Poate, într-o zi, va apărea vreun nesăbuit care va spune că „aceasta este lucrarea unui spirit rău”, iar atunci când vei auzi aceste cuvinte, vei fi dezorientat și încă o dată constrâns de cuvintele celorlalți. De fiecare dată când cineva agită apele, ești incapabil să-ți menții poziția și toate acestea se întâmplă din cauză că nu deții adevărul. A crede în Dumnezeu și a căuta să-L cunoști pe Dumnezeu nu sunt chestiuni simple. Aceste lucruri nu pot fi obținute pur și simplu prin adunări și ascultarea predicilor și nu poți fi desăvârșit doar prin pasiune. Trebuie să experimentezi, să cunoști, să ai principii în acțiunile tale și să câștigi lucrarea Duhului Sfânt. După ce ai trăit experiențe, vei putea deosebi multe lucruri – vei putea face distincția între bine și rău, între dreptate și ticăloșie, între ceea ce aparține de trup și sânge și ceea ce aparține de adevăr. Ar trebui să poți distinge între toate aceste lucruri și, în acest proces, indiferent de circumstanțe, nu vei fi niciodată pierdut. Doar aceasta este statura ta reală.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa sunt cei care Îl mulțumesc”
Oamenii care cred în Dumnezeu ar trebui să se supună lui Dumnezeu și să se închine Lui. Nu înălța pe nimeni și nu ridica ochii la nimeni; nu-L pune pe Dumnezeu primul, pe oamenii la care ridici ochii pe locul doi și pe tine pe al treilea. Nicio persoană nu ar trebui să aibă un loc în inima ta și nu ar trebui să consideri că oamenii – în special cei pe care îi venerezi – sunt la același nivel cu Dumnezeu sau că sunt egalii Săi. Acest lucru este intolerabil pentru Dumnezeu.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cele zece decrete administrative care trebuie respectate de aleșii lui Dumnezeu în Epoca Împărăției”
Există oameni care sunt deseori induși în eroare de către cei care, la exterior, par spirituali, nobili, elevați și măreți. Cât despre oamenii care pot să discute elocvent despre cuvinte și doctrine și ale căror vorbe și fapte par a fi demne de admirație, cei care sunt induși în eroare de aceștia nu au luat niciodată în considerare esența acțiunilor lor, nici la principiile din spatele faptelor lor și nici țelurile pe care aceștia le au. Mai mult, nu s-au întrebat niciodată dacă acești oameni se supun cu adevărat lui Dumnezeu și nici nu au stabilit dacă acești oameni se tem sincer de Dumnezeu și se feresc de rău. Nu au deslușit niciodată umanitatea-esență a acestor oameni. În schimb, încă din prima clipă în care i-au cunoscut, puțin câte puțin, au ajuns să-i admire și să-i venereze pe acești oameni, iar în cele din urmă, acești oameni au devenit idolii lor. Chiar mai mult, în mințile anumitor oameni, idolii pe care îi venerează – și despre care cred că pot să-și abandoneze familiile și locurile de muncă și care par superficial capabili să plătească prețul – sunt cei care Îl mulțumesc pe Dumnezeu cu adevărat și care pot într-adevăr să dobândească finaluri și destinații bune. În mințile lor, acești idoli sunt cei pe care îi laudă Dumnezeu. Ce îi face să creadă un asemenea lucru? Care este esența acestei probleme? Care sunt consecințele la care poate duce? Să discutăm mai întâi despre esența acestei probleme.
În esență, aceste probleme referitoare la punctul de vedere al oamenilor, metodele lor de practică, principiile practicii pe care aleg să le adopte și lucrurile asupra cărora au tendința să se concentreze nu au nimic de-a face cu cerințele impuse de Dumnezeu omenirii. Indiferent dacă oamenii se axează asupra unor chestiuni superficiale sau de profunzime sau asupra cuvintelor și doctrinelor sau asupra realității, ei nu aderă la ceea ce ar trebui mai mult să adere și nici nu știu ceea ce ar trebui mai mult să știe. Motivul pentru asta este că oamenilor nu le place deloc adevărul; în consecință, nu sunt dispuși să investească timp și efort în căutarea și punerea în practică a principiilor practicii găsite în cuvântările lui Dumnezeu. În schimb, ei preferă să folosească scurtături, rezumând ceea ce înțeleg și știu că reprezintă o bună practică și un bun comportament; această socoteală devine apoi un țel propriu pe care îl urmăresc, pe care-l consideră un adevăr de practicat. Consecința directă a acestui fapt este că oamenii folosesc bunul comportament uman drept substituent pentru practicarea adevărului, ceea ce satisface și dorința lor de a încerca să se pună bine cu Dumnezeu. Asta le oferă un capital cu ajutorul căruia ei se confruntă cu adevărul, pe care-l folosesc și pentru a cădea la învoială cu Dumnezeu și a concura cu El. În același timp, oamenii Îl dau pe Dumnezeu la o parte, fără niciun scrupul, punându-i în locul Său pe idolii pe care-i admiră. Există o singură cauză principală care îi face pe oameni să comită astfel de fapte ignorante, să aibă puncte de vedere ignorante sau păreri și practici unilaterale – și azi vă voi vorbi despre ea. Motivul este că, deși poate oamenii Îl urmează pe Dumnezeu, se roagă lui Dumnezeu în fiecare zi și-I citesc zilnic cuvântările, ei nu înțeleg cu adevărat intențiile Lui. Aceasta este cauza principală a problemei. Dacă cineva ar înțelege inima lui Dumnezeu și ar ști ce apreciază, ce disprețuiește, ce vrea și ce respinge El, ce fel de persoană iubește și ce fel de persoană detestă, ce fel de standard folosește El când are cerințe de la oameni și ce fel de abordare are Dumnezeu pentru a-i desăvârși, ar putea atunci acea persoană să mai aibă opinii personale? Ar putea astfel de oameni pur și simplu să plece și să venereze pe altcineva? Ar putea un om obișnuit să devină idolul lor? Oamenii care înțeleg intențiile lui Dumnezeu au un punct de vedere un pic mai rațional decât atât. Nu au de gând să idolatrizeze în mod arbitrar o persoană coruptă și nici nu vor crede, în timp ce pășesc pe calea punerii în practică a adevărului, că a respecta orbește câteva reguli sau principii simple este echivalent cu punerea în practică a adevărului.
– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”
Ar fi cel mai bine ca acei oameni care spun că Îl urmează pe Dumnezeu să deschidă ochii și să se uite cu atenție ca să vadă în cine cred mai exact: Dumnezeu este cel în care crezi cu adevărat, sau Satana? Dacă știi că nu în Dumnezeu crezi, ci în propriii tăi idoli, atunci ar fi mai bine să nu afirmi că ești credincios. Dacă într-adevăr nu știi în cine crezi, atunci, din nou, cel mai bine ar fi să nu susții că ești credincios. Să spui așa ceva ar fi o blasfemie! Nimeni nu te forțează să crezi în Dumnezeu. Nu spuneți că voi credeți în Mine; am auzit destul aceste cuvinte și nu vreau să le aud din nou, pentru că idolii din inimile voastre și tiranii locali din rândul vostru sunt cei în care credeți. Toți cei care dau din cap atunci când aud adevărul, care rânjesc când aud cuvinte despre moarte sunt odraslele Satanei și sunt cei care vor fi eliminați. Mulți oameni din biserică nu au discernământ. Când cineva încearcă să-i inducă în eroare pe ceilalți, ei stau, în mod contrar, de partea Satanei; ba chiar se simt extrem de nedreptățiți când sunt numiți slujitorii Satanei. Deși oamenii ar putea spune că ei nu au discernământ, că stau mereu de partea non-adevărului, aceștia nu stau niciodată de partea adevărului în momentele critice și nu se ridică și nu vorbesc în favoarea adevărului. Chiar sunt lipsiți de discernământ? De ce sunt, în mod contrar, de partea Satanei? De ce nu spun niciodată un cuvânt drept și rezonabil de dragul adevărului? Oare această situație s-a creat, într-adevăr, din cauza confuziei lor momentane? Cu cât o persoană are mai puțin discernământ, cu atât este mai puțin capabilă să stea de partea adevărului. Ce arată asta? Nu arată oare că oamenii fără discernământ iubesc păcatul? Nu arată că ei sunt odraslele loiale ale Satanei? Cum se face că întotdeauna pot să stea de partea Satanei și să vorbească aceeași limbă ca și acesta? Toate cuvintele, faptele și expresiile de pe chipurile lor sunt suficiente pentru a demonstra că ei nu iubesc deloc adevărul; mai degrabă, sunt oameni care detestă adevărul. Faptul că pot sta de partea Satanei e de ajuns pentru a dovedi că Satana îi iubește cu adevărat pe acești diavoli mărunți care-și petrec toată viața luptând de dragul Satanei. Oare nu sunt aceste fapte foarte clare? Dacă ești cu adevărat o persoană care iubește adevărul, atunci de ce nu ai niciun respect față de cei care practică adevărul, și de ce, atunci când îți aruncă și cea mai mică privire, îi urmezi imediat pe aceia care nu practică adevărul? Ce fel de problemă este aceasta? Nu Îmi pasă dacă ai discernământ sau nu. Nu Îmi pasă cât de mare este prețul pe care l-ai plătit. Nu Îmi pasă cât de mari sunt forțele tale și nu Îmi pasă dacă ești un tiran local sau un lider care poartă steagul. Dacă forțele tale sunt mari, atunci lucrurile stau așa doar cu ajutorul puterii Satanei. Dacă prestigiul tău este mare, atunci asta se întâmplă pur și simplu pentru că în jurul tău sunt prea mulți care nu practică adevărul. Dacă nu ai fost exclus, atunci asta se datorează faptului că nu acum este momentul pentru lucrarea de excludere; mai degrabă, este timpul pentru lucrarea de eliminare. Nu este nicio grabă să te exclud acum. Pur și simplu aștept ziua în care te voi pedepsi după ce ai fost eliminat. Cine nu practică adevărul va fi eliminat!
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”