Cum să urmărești adevărul (10)

De curând, am avut mai multe părtășii referitoare la următoarele probleme: condițiile înnăscute, umanitatea și firile corupte; în primul rând, am avut părtășie în detaliu și în mod specific despre unele manifestări ale acestor trei aspecte. Ați dobândit, prin aceste părtășii detaliate, o oarecare înțelegere a clasificării specifice a acestor manifestări? (Da.) După ce ați dobândit o înțelegere a acestor manifestări specifice în aceste trei privințe, vă este acum mai clar de ce trebuie să se elibereze oamenii de firile lor corupte, ce lucruri trebuie să se schimbe în ei sau de care trebuie să se elibereze? Care aspecte trebuie să fie schimbate, care nu trebuie să fie schimbate, care ar trebui să fie practicate în conformitate cu adevărurile-principii și care sunt condiții înnăscute, prestabilite și rânduite de Dumnezeu, fără legătură cu firile corupte și fără a le cere oamenilor să depună efort sau să facă vreo schimbare – sunt clare acum aceste chestiuni? (Ni se par ceva mai clare decât înainte.) După ce v-ați lămurit, înțelegeți semnificația lucrării lui Dumnezeu de a curăți oamenii, de a le transforma firile și de a-i mântui de influența Satanei? Este clar acum care este ținta faptului că Dumnezeu lucrează și vorbește pentru a oferi adevărul și a expune diverse probleme ale oamenilor? Când Dumnezeu expune toate problemele oamenilor, sunt țintite condițiile lor înnăscute? (Nu.) Sunt țintite defectele naturale din umanitatea oamenilor? (Nu.) Atunci, care este ținta? (În primul rând, firile lor corupte.) Ținta principală sunt principiile după care se poartă și acționează oamenii, părerile și atitudinile lor față de Dumnezeu, de adevăr, de lucrurile pozitive și de alte chestiuni similare. Ce sunt firile corupte? Firile corupte provin din natura Satanei și sunt dezvăluite din natura Satanei. Toate aceste lucruri contravin adevărurilor-principii, sunt false și sunt acțiuni și manifestări de împotrivire față de Dumnezeu. Acestea sunt principalele lucruri care se împotrivesc lui Dumnezeu și sunt cauzele fundamentale pentru care oamenii sunt capabili să se împotrivească adevărului, să-l trădeze și să se opună intențiilor lui Dumnezeu și cerințelor Sale. Pe de altă parte, condițiile înnăscute sunt doar niște lucruri de bază, instinctive, cu care se nasc oamenii; însă viața pe care se bazează în prezent omenirea pentru a supraviețui este reprezentată de firile corupte. Prin urmare, ceea ce își propune să schimbe lucrarea lui Dumnezeu sunt firile corupte ale oamenilor. Tocmai pentru că firile corupte se împotrivesc lui Dumnezeu și sunt ale Satanei și pot fi considerate manifestări generale ale tuturor lucrurilor negative – diversele firi corupte dezvăluite în oameni sau diversele stări și dezvăluirile și manifestările detaliate care implică firi corupte sunt toate legate de lucruri negative – prin urmare, principala cauză a împotrivirii oamenilor față de Dumnezeu nu sunt condițiile lor înnăscute sau anumite defecte din umanitatea lor, ci viața care are firile corupte drept bază pentru supraviețuire. Această viață provine tocmai de la Satana. Astfel, ceea ce trebuie transformat în cele din urmă sunt firile corupte ale oamenilor și lucrul de care trebuie să se elibereze aceștia sunt tot firile lor corupte. Desigur, se poate spune și că, doar atunci când se schimbă firile corupte ale oamenilor, aceștia pot înceta să se împotrivească lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, doar atunci când oamenii s-au eliberat de firile lor corupte înseamnă că au fost mântuiți și doar atunci când oamenii au fost mântuiți, pot înceta să se împotrivească lui Dumnezeu și pot să I se supună complet. Așadar, adevărata semnificație a lucrării lui Dumnezeu de a-i mântui pe oameni are scopul de a le permite să se elibereze de firile lor corupte. Adevărata semnificație și rezultatul dorit al faptului că Dumnezeu le spune oamenilor că a urmări adevărul înseamnă a privi oamenii și lucrurile, a se purta și a acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu și cu adevărul drept criteriu, sunt acelea de a le permite oamenilor să se elibereze de firile lor corupte și să privească oamenii și lucrurile și să se poarte și să acționeze având cuvintele lui Dumnezeu drept viața lor. Înțelegeți? (Da.)

Anterior, am avut părtășie despre câteva dezvăluiri și manifestări specifice referitoare la condițiile înnăscute, la umanitate și la firile corupte. Unele manifestări se referă la condițiile înnăscute, unele la defectele din umanitate, unele sunt manifestări ale caracterului abject, iar unele sunt manifestări specifice ale firilor corupte. Defectele din umanitatea cuiva și esența abjectă a umanității cuiva sunt lucrurile pe care oamenii le confundă cel mai ușor. Defectele din umanitate se încadrează, în mare parte, la condiții înnăscute. De exemplu, unii oamenii se bâlbâie când vorbesc, iar unii au un temperament coleric sau flegmatic. Aceste defecte din umanitate, atât timp cât nu intră în categoria caracterului abject, se încadrează practic în sfera condițiilor înnăscute. Cu toate acestea, caracterul abject nu se referă la condițiile înnăscute; este o dezvăluire a unei firi corupte și ar trebui să se încadreze la firi corupte, nu la condiții înnăscute. Asta deoarece, în caracterul unei persoane, Dumnezeu i-a dat două lucruri fundamentale: conștiință și rațiune. Dacă cineva are un caracter abject, acest lucru implică probleme legate de conștiința și de rațiunea sa. Asta sigur nu se referă la condițiile sale înnăscute. Cu siguranță se încadrează la firi corupte; este o manifestare specifică a unei anumite firi corupte. Faptele sunt suficiente ca să arate că, după ce este coruptă de Satana, o persoană își pierde conștiința și rațiunea. Inima sa este indusă în eroare complet de Satana, iar ea acceptă numeroasele gânduri și puncte de vedere care provin de la Satana, precum și unele zicale și opinii din tendințele rele. Când se ajunge în acest punct, conștiința și rațiunea acelei persoane sunt complet corupte și distruse – se poate spune că, în acest moment, conștiința și rațiunea ei sunt pe deplin pierdute. Ceea ce se arată este că are un caracter foarte slab și rău. Adică, înainte să fi acceptat lucruri pozitive, în inima ei, a acceptat deja multe lucruri false de la Satana. Aceste lucruri i-au corupt grav umanitatea, ducând la o umanitate foarte slabă. De exemplu, după ce acceptă gândul și perspectiva satanică din lume, care afirmă următoarele: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, oare conștiința sa se va îmbunătăți, va rămâne la fel sau se va deteriora? (Se va deteriora.) Și care sunt manifestările specifice ale acestei deteriorări? (Acea persoană ține cont doar de propriile interese în tot ceea ce face.) De dragul propriului scop și al propriilor interese, nu se dă înapoi de la nimic. Poate să-i înșele pe alții și să le facă rău și poate face orice este contrar moralității și conștiinței. Pe măsură ce face asta, acțiunile ei devin mai nemiloase, inima ei devine mai întunecată, își pierde simțul conștiinței și umanitatea. Pentru propriile interese, va trage pe sfoară, va păcăli și va înșela pe oricine, atât persoane cunoscute, cât și necunoscuți – își va înșela colegii, membrii familiei și chiar și persoanele cele mai apropiate, rănindu-i pe cei care au cea mai mare încredere în ea. La început, când face aceste lucruri, experimentează un oarecare conflict interior și un sentiment vag în conștiința ei. Ulterior, începe să se întrebe cum să treacă la fapte, pornind de la străini și ajungând să nu le arate milă nici măcar rudelor. Vezi tu, umanitatea sa este coruptă progresiv și este erodată treptat de gândurile și punctele de vedere ale Satanei, precum: „interesele mai presus de orice” și „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.” Acest proces de erodare treptată este procesul în care conștiința sa își pierde încetul cu încetul vigilența și încetează să funcționeze, până ajunge, în cele din urmă, în punctul în care se pierde complet. În final, persoana respectivă nu are nicio limită morală, nu are simțul conștiinței în acțiunile sale și poate înșela pe oricine. Care este motivul pentru care poate înșela pe oricine? Care este principala cauză? Principala cauză este că a acceptat gândurile și punctele de vedere ale Satanei și că acționează sub dominația acestora. În cele din urmă, conștiința și rațiunea umanității sale nu mai funcționează; adică, lucrurile de bază pe care ar trebui să le aibă umanitatea încetează complet să funcționeze și sunt cu totul erodate și controlate de gândurile rele ale Satanei. Procesul de erodare și de control este procesul prin care persoana acceptă aceste gânduri și puncte de vedere și, desigur, este și procesul prin care este coruptă. Pe măsură ce conștiința și rațiunea umanității sale sunt corupte, ceea ce se arată în final în ea este că umanitatea sa devine foarte slabă și, în cazuri mai grave, această persoană își pierde umanitatea. Acestea sunt câteva manifestări ale umanității persoanelor normale corupte.

Mai există și unele cazuri speciale, în care unele persoane nici măcar nu se nasc oameni, așa că nu se poate spune că au conștiință și rațiune. În abstract, ele nu se reîncarnează din oameni. Deși problema renașterii, a reîncarnării și a transmigrației este abstractă și invizibilă pentru oameni, aceștia ar trebui să o poată înțelege cu ușurință; este ceva ce oamenii pot desluși și înțelege. Asemenea persoane nu se reîncarnează din oameni, deci din ce se reîncarnează? Unele renasc și trec prin transmigrație din animale, iar unele se reîncarnează din diavoli; se nasc fără umanitate. Persoanele fără umanitate se nasc fără conștiință sau rațiune; acest lucru nu este provocat în întregime de corupție. Sunt, în mod inerent, satane și diavoli vii. Se reîncarnează din diavoli. De exemplu, antihriștii sunt oameni răi; se reîncarnează din oameni răi. Mai târziu în viață, acceptă și mai multe gânduri și puncte de vedere ale Satanei. Ceea ce au la început, în combinație cu ceea ce dobândesc ulterior, îi face tot mai răi. Asemenea oameni se nasc fără iubire față de lucrurile pozitive; sunt, în mod inerent, scârbiți de lucrurile pozitive, li se împotrivesc cu vehemență și le detestă. Prin urmare, manifestarea umanității în asemenea oameni este că ei nu au nicio fărâmă de conștiință sau rațiune. Este absolut imposibil să vezi vreo calitate sau vreun punct forte al umanității în ei. Desigur, această calitate nu se referă sub nicio formă la abilitatea de a cânta, de a-și exprima punctele de vedere sau la o anumită aptitudine tehnică sau la priceperea într-o profesie. Nu despre aceste calități este vorba. Mai degrabă, este vorba despre calități ale umanității, precum bunătatea și blândețea, înțelegerea celorlalți sau empatia. Aceste manifestări specifice din sfera conștiinței și rațiunii umanității le lipsesc complet. Așadar, care sunt principalele caracteristici ale umanității unor asemenea persoane? Deviațiile și răul. Acestea sunt cele două caracteristici principale. Ele nu iubesc lucrurile pozitive; când aud despre lucruri pozitive, pot recunoaște că sunt corecte, dar nu le acceptă niciodată. Tot ce este în inimile lor și tot ce dezvăluie are legătură cu deviațiile și cu răul. Aceasta este una dintre principalele caracteristici ale oamenilor a căror umanitate-esență inerentă este rea. Asemenea oameni se reîncarnează și trec prin transmigrație din diavoli și satane. Chiar și fără insuflare, învățătură sau influență artificială sau condiționări ulterioare în viață, ei sunt deja foarte răi. Sunt, în mod inerent, creaturi de felul acesta. Gândurile și punctele lor de vedere au, în mod inerent, multe lucruri esențiale care sunt ale Satanei. În plus, după naștere, acceptă și mai multe gânduri și puncte de vedere false din tendințele rele ale Satanei. Prin urmare, se poate spune că se toarnă gaz pe focul naturii-esențe a unor astfel de oameni, aceasta devine tot mai rea și mai gravă, adică are toate atributele toxice imaginabile și devine și mai periculoasă. Acestea sunt cele două cazuri speciale de oameni reîncarnați din animale și de oameni reîncarnați din diavoli. Situația normală este că, indiferent cu ce defecte de umanitate se naște un om, atât timp cât prezintă unele manifestări ale unui caracter abject, asta se încadrează în sfera firilor corupte. Dacă poate să accepte adevărul, să practice adevărul și să meargă pe calea urmăririi adevărului, în cele din urmă, se poate elibera de toate firile sale corupte. Când se va elibera de toate firile sale corupte, aspectele abjecte ale caracterului său se vor schimba în mod corespunzător. Astfel de oameni sunt cei care pot fi mântuiți; sunt persoane normale corupte. Chiar dacă ai unele manifestări ale unui caracter rău, ori îți lipsește integritatea sau ai unele manifestări ale umanității care nu sunt în conformitate cu adevărul și sunt detestabile pentru ceilalți, atât timp cât conștiința și rațiunea ta încă există și încă pot servi drept condiții de bază pentru felul în care privești oamenii și lucrurile și felul în care te porți și acționezi – cu alte cuvinte, conștiința și rațiunea ta încă pot influența felul în care privești oamenii și lucrurile și felul în care te porți și acționezi și conștiința și rațiunea ta pot încă funcționa în tine – atunci, în cele din urmă, firile tale corupte pot fi schimbate. În cazul în care conștiința și rațiunea unei persoane nu pot controla sau dirija nimic din ceea ce face, atunci se poate spune că o asemenea persoană este incapabilă să accepte adevărul și, cu atât mai mult, incapabilă să îl practice. Prin urmare, unor asemenea oameni nu le va fi ușor să se elibereze de firile lor corupte. De ce? Deoarece conștiința și rațiunea unor astfel de oameni nu funcționează deloc. Ei nu mai au șansa de a accepta adevărul și nu mai au condițiile de bază pentru a-l accepta. Acestor oameni le este foarte greu să se lepede de firile lor corupte. Așadar, indiferent de problemele care există în umanitatea ta, examinează-te ca să vezi dacă, atunci când ești pe cale să acționezi într-un mod contrar umanității sau adevărului, simți ceva în conștiința ta, simți durere sau reproșuri în inima ta sau dacă ai o limită sau un standard în inima ta, după care să evaluezi dacă acel lucru ar trebui sau nu făcut, dacă a-l face este contrar moralității sau conștiinței și, mai în profunzime, dacă încalcă adevărurile-principii. Dacă ai simțul conștiinței, poți aprecia că această chestiune contravine umanității și adevărului și, sub influența conștiinței și a rațiunii tale, te poți înfrâna și îți poți ține acțiunile sub control, atunci ai șansa sau posibilitatea de a fi capabil să accepți adevărul și să practici în conformitate cu adevărurile-principii. Dar dacă, atunci când faci ceva, nu simți nimic în conștiința ta, nu poți aprecia care este standardul pentru acea chestiune sau dacă ar trebui sau nu s-o faci și nu știi dacă a face acel lucru este în conformitate cu umanitatea, cu dreptatea morală sau cu adevărurile-principii – și, mai mult decât atât, când faci acest lucru, asta contravine conștiinței, umanității sau adevărurilor-principii, dar conștiința ta nu poate funcționa ca să te împiedice să faci acest lucru greșit și negativ – atunci oamenii ca tine practic nu au nicio șansă să accepte adevărul. Drept urmare, nu ai nicio șansă să te eliberezi de firile tale corupte.

Oamenii se pot elibera de firile lor corupte dacă pot accepta adevărul; acest lucru este evident. Și oamenii pot să accepte adevărul dacă au simțul conștiinței. Prin urmare, cum se poate discerne dacă cineva are simțul conștiinței? Este necesar să se vadă dacă, atunci când face ceva, are minimul de conștiință pe care ar trebui s-o aibă umanitatea și dacă, atunci când face sau spune ceva, conștiința sa funcționează. De exemplu, când vrei să spui ceva care contravine conștiinței tale sau faptelor pentru a calomnia pe cineva sau când vrei să minți, conștiința te mustră: „Nu ar trebui să spun asta. A spune asta înseamnă să mint și să înșel, adică înseamnă că nu sunt o persoană onestă. Dumnezeu scrutează, iar propria conștiință nu mă va lăsa să fac asta. Nu este adecvat să spun asta.” Dacă ai aceste gânduri, conștiința ta funcționează. Când conștiința ta funcționează, cuvintele pe care le spui pot încă să conțină anumite denaturări sau elemente ale intenției umane și este posibil să nu fie sută la sută exacte. Cu toate acestea, sub efectul conștiinței tale, cuvintele pe care le rostești sunt deja relativ adecvate. Dacă poți continua să practici adevărul și să vorbești pe baza principiilor, atunci cuvintele pe care le spui vor fi complet adecvate, iar tu vei deveni o persoană onestă. Dar dacă nu se află sub influența conștiinței, o persoană nu este neapărat capabilă să devină onestă sau să spună cuvinte oneste. De exemplu, când Cel de mai sus o întreabă de cineva, e posibil să se gândească: „Acea persoană chiar nu este rea. Calibrul său este bun și umanitatea sa este, de asemenea, destul de bună. Oare Cel de mai sus întreabă despre ea ca s-o promoveze? Dacă va fi promovată, asta înseamnă că eu nu voi fi. Nu pot spune adevărul; voi spune doar că este mediocră.” – începe să se întrebe cum să vorbească într-un mod care să îi aducă beneficii. Când gândește în felul acesta, oare conștiința ei funcționează? Nu are conștiință și nu este supusă funcției conștiinței. Oamenii fără conștiință nu au umanitate. Spun orice vor ei și mint oricând vor să mintă. De ce nu se simt prost când mint? Pentru că nu sunt supuși funcției conștiinței. Astfel, în inimile lor, nu există nicio înfrânare din partea conștiinței și a rațiunii, nici vreo putere care să-i țină în frâu. În cele din urmă, pot spune minciuni și își pot îndeplini dorința personală de a minți după bunul plac. În final, care este esența manifestată de astfel de oameni? Este aceea de a face lucruri fără a fi ținuți în frâu prin puterea conștiinței, ceea ce înseamnă că nu sunt supuși funcției conștiinței. Oamenii care nu sunt supuși funcției conștiinței fac greșeli și comit rău fără să se simtă vinovați sau neliniștiți în inimile lor. Prin urmare, fac totul folosindu-și drept criteriu propriile interese. Asemenea oameni nu au nicio putere de înfrânare și nu sunt supuși funcției conștiinței, așadar, pot ei practica adevărul? (Nu.) Nu pot practica adevărul. Pentru a aprecia ce fel de umanitate ai, trebuie să te uiți în principal dacă acțiunile și cuvintele tale sunt guvernate de conștiință și rațiune și dacă poți să practici adevărul, să te eliberezi de firi corupte și să obții mântuirea. În cazul în care conștiința și rațiunea ta pot continua să funcționeze normal, atunci ești o persoană care are conștiință și rațiune. În cazul în care cuvintele și acțiunile tale nu sunt ținute în frâu de conștiință și rațiune și tu poți chiar să acționezi absolut arbitrar și fără scrupule, fără nicio înfrânare, atunci nu numai că ești lipsit de conștiință și rațiune, dar îți lipsește și umanitatea. Dacă tot ce se arată în umanitatea unei persoane se poate încadra, în esență, în sfera caracterului abject, atunci această persoană nu are, practic, nicio umanitate. Caracteristica lipsei de umanitate este absența conștiinței și a rațiunii, precum și acționarea fără funcția conștiinței. De exemplu, dacă îi spui că o persoană ar trebui să se poarte cu umanitate și conștiință, ea se gândește: „Ce valoare are conștiința? Conștiința poate aduce bani? Conștiința îmi poate umple stomacul?” Dar pentru oamenii care au conștiință, lucrurile stau diferit. Dacă, ocazional, fac ceva rău din lăcomie, rănindu-i pe ceilalți, ulterior, își vor face reproșuri și vor regreta, gândindu-se: „Făcându-le asta, chiar i-am nedreptățit pe oameni. Nu cumva este o faptă rea? Cum am putut fi atât de orb în momentul acela? De ce nu m-am putut înfrâna? Trebuie să găsesc o cale de a-mi repara greșeala.” Vezi tu, la momentul respectiv, au înșelat pe cineva și, deși au câștigat un oarecare beneficiu, când se gândesc la acesta, se simt neliniștiți în inimile lor și se urăsc, gândindu-se: „Cum am putut face așa ceva? Sub nicio formă nu pot să mai fac asta în viitor. Aș prefera să trăiesc în sărăcie sau să rabd de foame decât să mai fac asta. Acesta nu este un lucru pe care ar trebui să-l facă cineva – dacă l-ar face, ar regreta toată viața!” Pentru ei, a face așa ceva o dată e la fel de dezgustător ca a înghiți o muscă moartă. Așa că nu mai fac asta niciodată. Au remușcări și se simt tulburați în inimile lor. Pe de altă parte, oamenii lipsiți de umanitate își vor frământa creierii și se vor concentra exclusiv la a-i înșela pe alții, făcând-o fără nicio reținere; conștiința lor nu îi mustră, iar ei nu au nicio milă. Îi rănesc îngrozitor pe alții și chiar se bucură, gândindu-se: „Așa le trebuie! Cine le-a spus să cadă în mâinile mele? Dacă nu-i înșel pe ei, pe cine altcineva să înșel? E doar ghinionul lor că au dat peste mine!” Au asemenea oameni vreun simț al conștiinței? (Nu.) Oricât de îngrozitor îi înșală pe ceilalți sau oricât de mult rău le fac, nu oferă niciodată nicio vorbă prin care să-și ceară scuze și nu simt niciun fel de vină sau remușcare. În schimb, se simt mândri și norocoși în inimile lor. De fiecare dată când se bucură de ce au obținut prin înșelăciune, nu se simt tulburați, ci cred că este complet justificat. Se cred capabili, pricepuți și inteligenți, cred că lucrurile pe care le-au gândit și pe care le-au făcut la momentul respectiv au fost corecte și că ar fi trebuit să obțină și mai mult prin înșelăciune. Spuneți-Mi, au astfel de oameni umanitate? (Nu.) După ce comit rău, pot continua să gândească așa și pot prezenta un astfel de comportament. Crezi că astfel de persoane poate fi mântuite? Dacă se vor confrunta cu circumstanțe similare, oare vor înșela din nou? (Da, o vor face.) Cu cât vor înșela mai mult, cu atât vor deveni mai pricepuți la înșelăciune, mai mulțumiți de ei înșiși și se vor simți din ce în ce mai isteți. Cu fiecare înșelăciune, inimile lor devin mai întunecare, acțiunile lor mai nemiloase, iar metodele lor mai crude. Asemenea oameni nu pot fi mântuiți. Se poate spune că au fost complet capturați de Satana. Sunt oameni răi, diavoli și nemernici până în măduva oaselor. Dacă le vorbești despre conștiință și umanitate, astfel de oameni te vor lua în batjocură și vor spune: „Mare gogoman ești, să acționezi cu umanitate și conștiință – cine-ți va da bani pentru asta? Nu vei sfârși sărac? Uită-te cât de bine îmi merge mie și uită-te la tine – ce jalnic!” Te vor lua în batjocură și te vor disprețui. O asemenea umanitate este complet lipsită de conștiință – conștiința unor astfel de oameni s-a pierdut de tot; au fost complet acaparați de diavoli și au devenit diavoli vii în toată regula. Prin urmare, nu vorbi despre adevăr cu asemenea oameni – ei nu-l pot accepta. Nu au nici măcar umanitate normală, deci cum ar putea să accepte adevărul? Oamenii care pot să accepte adevărul au o limită când e vorba de a privi oamenii și chestiunile și de a se purta și a acționa, mai ales când la mijloc sunt propriile interese. Care este aceasta limită? Sunt ținuți în frâu și controlați de conștiința lor. Dacă pot fi ținuți în frâu și controlați de conștiința lor, se poate spune că asemenea oameni au un anumit grad de umanitate și o limită în conduita personală. Asta înseamnă că acționează cu un anumit nivel de decență. Când se asociază cu alții sau fac ceva, dacă nu înțeleg adevărurile-principii sau nu știu cum să acționeze în conformitate cu adevărul, pot cel puțin să respecte limitele conștiinței. Cu alte cuvinte, conștiința lor încă este vigilentă și poate funcționa. Dacă poate funcționa, atunci au șansa de a accepta adevărul. Conștiința lor se va dezvolta într-o direcție pozitivă și, în cele din urmă, părțile din caracterul lor care nu sunt bune se vor schimba într-o oarecare măsură. Pe măsură ce caracterul lor trece printr-o transformare, ei se vor și elibera, pas cu pas, de diversele lor firi corupte. Este clar acum? (Da.)

Oamenii ar trebui să vadă clar pe cine mântuiește Dumnezeu și care părți ale oamenilor sunt mântuite și transformate de Dumnezeu. Pe de o parte, ei ar trebui să aibă o înțelegere clară în privința lor înșiși și, pe de altă parte, ar trebui și să aibă discernământ în privința celor din jurul lor. În ceea ce privește manifestările unui caracter abject, unele dintre acestea implică dezvăluirile firilor corupte. Acestea se referă în primul rând la manifestările care încalcă adevărul și reprezintă răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu. În ochii oamenilor, asemenea acțiuni nu încalcă legea și nu ar fi condamnate de lege, dar sunt condamnate de Dumnezeu. Acestea se încadrează la firi corupte. Alte manifestări ale caracterului abject nu implică doar firi corupte, ci se referă și la problema unei umanități-esențe feroce. Asemenea oameni sunt capabili să fac orice fel de faptă rea și sunt din cale afară de răi. Dacă o persoană are probleme de caracter într-o singură privință, dar tot vorbește și acționează cu rațiune și conștiință și comite unele fapte rele doar în circumstanțe speciale, atunci nu este o persoană rea. Oamenii răi nu au nici urmă de conștiință sau rațiune. Oare oamenii fără conștiință și rațiune pot face lucruri bune? Categoric nu. Pot ei să practice adevărul? Cu atât mai puțin. În cazul în care conștiința unei persoane funcționează și are putere de înfrânare, atunci caracterul și comportamentul său se pot îmbunătăți într-o oarecare măsură. Dacă o persoană nu are deloc conștiință și, indiferent ce face, îi lipsește funcția conștiinței, atunci caracterul și comportamentul său nu se vor îmbunătăți. Prin urmare, discernerea unei persoane nu se poate baza doar pe caracterul sau integritatea sa; cel mai important lucru este să se vadă dacă are conștiință și rațiune și dacă acestea funcționează. Dacă are conștiință și rațiune, iar acestea pot funcționa când ea acționează, atunci încă are umanitate de bază. Dacă acțiunilor sale le lipsește funcția conștiinței și a rațiunii, atunci nu are umanitate de bază – este lipsită de umanitate. Oamenii care au funcția de bază a conștiinței și umanitate de bază au șansa de a fi mântuiți, în vreme ce aceia cărora le lipsește umanitatea de bază nu au nicio șansă de a fi mântuiți. Care este principalul factor care determină dacă o persoană poate primi mântuirea? (Principalul factor este dacă are conștiință și rațiune.) Așa e. Așadar, puteți discerne dacă o persoană are conștiință și rațiune? (Putem discerne puțin. Cel mai important este să vedem dacă, atunci când acționează, o persoană este ținută în frâu, în sinea ei, de conștiință și rațiune, și dacă are limite morale.) Din punct de vedere doctrinar și teoretic, așa se explică acest lucru – aveți exemple concrete? (De exemplu, în timp ce-și fac datoria, unii oameni încalcă principiile și comit nelegiuiri necugetate, iar frații și surorile le semnalează problemele sau îi emondează. În asemenea cazuri, dacă acei oameni au conștiință și rațiune, vor reflecta proactiv asupra lor înșiși și vor încerca să se cunoască. Totuși, dacă le lipsesc conștiința și rațiunea, este posibil să aibă resentimente sau chiar să riposteze și să se răzbune.) Acesta este un exemplu bun. Când sunt criticați pentru că au făcut ceva greșit, oamenilor cu conștiință și rațiune le este rușine și se simt vinovați. Încep să aibă remușcări în inimile lor și, cu remușcările, vor avea manifestări de căință și sunt dispuși să se îndrepte. Cât despre oamenii fără conștiință și rațiune, oricât de grave sunt nelegiuirile sau greșelile pe care le comit, oricât de mult prejudiciază lucrarea bisericii sau oricât de multe necazuri și tulburări le provoacă fraților și surorilor, atunci când sunt criticați, au o sută de motive pentru a se justifica și a se apăra, refuzând categoric să-și recunoască fărădelegile. Este evident că pot provoca multe pierderi lucrării, dar ei nu simt nicio vină în inimile lor. Spuneți-Mi, vor avea ei remușcări? (Nu, nu vor avea.) Nu vor avea nicio remușcare. Se pot căi oamenii fără remușcări? (Nu.) Oare oamenii care nu se pot căi sunt cei care acceptă adevărul? (Nu sunt.) Vor continua să facă aceleași lucruri? (Da.) Până când? (De vreme ce le lipsește simțul conștiinței, vor continua să le facă.) Așa e. Vor continua să facă asta. Indiferent ce vor spune ceilalți, ei nu vor asculta: „Fie că-ți convine sau nu, pur și simplu așa fac eu lucrurile! Ce legătură are cu mine faptul că lucrarea bisericii suferă pierderi? Tot ce contează este ca eu să nu sufăr nicio pierdere.” Acesta este punctul lor de vedere. În regulă, aici se încheie părtășia noastră pe această temă. Meditați la lucrurile discutate în părtășie, comparați-le cu voi înșivă și cu lucrurile și oamenii din jurul vostru, înțelegeți-le treptat și folosiți aceste cuvinte pentru a-i privi pe alții, a privi lucrurile și a vă privi pe voi înșivă. Puțin câte puțin, veți dobândi înțelegerea acestor lucruri.

Anterior, am avut părtășie despre multe manifestări specifice referitoare la umanitate, condiții înnăscute și firi corupte. Astăzi, vom continua să avem părtășie despre câteva manifestări specifice referitoare la aceste trei aspecte. Vom începe cu prima manifestare: imoralitatea. Ce înseamnă acest termen? (Înseamnă că o persoană nu este cumpătată, integră și cuviincioasă și că este secretoasă și tainică.) (Înseamnă că purtarea și comportamentul cuiva par relativ ticăloase.) Relativ ticăloase – pare puțin abstract. Majoritatea oamenilor nu-și pot imagina cum anume se manifestă această ticăloșie. Mai sunt și altele? (Imoralitatea înseamnă că purtarea și comportamentul cuiva sunt relativ de joasă speță.) Câte aspecte ați menționat? A fi secretos și tainic, ticălos, de joasă speță, detestabil și condamnabil – nu acestea sunt manifestările? (Ba da.) Atunci, poate fi înlocuit conceptul de „imoralitate” cu „a fi detestabil și de joasă speță”? (Poate.) Sub care aspect pot fi categorisite aceste aspecte ale imoralității? (Sub caracterul abject.) Este acesta un defect al umanității? (Nu.) Această manifestare are o natură mult mai gravă decât un defect al umanității, așa că nu poate fi catalogat ca un defect al umanității. Imoralitatea este o manifestare a caracterului abject. Dacă cineva acționează într-o manieră imorală, deși nu se poate spune că această persoană este una rea, privind lucrurile din perspectiva manifestărilor imoralității, aceasta îi face mereu pe oameni să se simtă scârbiți și dezgustați. Asemenea oameni, care dau dovadă de imoralitate, cu siguranță fac lucrurile într-o manieră vicleană și tainică, fără să fie deloc deschise, comportându-se într-un mod relativ josnic și făcând mereu lucruri detestabile. Adică, atunci când fac ceva, ei folosesc metode detestabile, nerușinate și condamnabile, metode care nu sunt integre sau deschise. Când văd asta, majoritatea oamenilor simt dezgust și aversiune. Asta arată că sunt detestabili și meschini. Cea mai proeminentă caracteristică a lor este faptul că sunt deosebit de mizerabili, josnici și detestabili. Orice ar face sau orice ar spune, nu pot fi integri și deschiși; întotdeauna recurg la niște manevre dubioase și se implică în lucruri condamnabile. De exemplu, credința în Dumnezeu este recunoscută în mod universal drept o chestiune foarte cuviincioasă, un lucru pe care oamenii îl înțeleg și îl aprobă. Însă, atunci când cred în Dumnezeu, acești oameni acționează ca și cum ar fi mers pe calea greșită, de parcă este ceva condamnabil. Acestea sunt tipurile de oameni care sunt detestabili și imorali. Ce rol joacă, de obicei, oamenii imorali în rândul celorlalți? (Sunt personaje negative, oameni vrednici de dispreț.) Ei joacă un rol negativ. Ce caracteristici au asemenea oameni? Este posibil ca, după înfățișarea lor, să nu-ți poți da seama că sunt foarte răi sau să nu poți vedea că au vreo intenție rea în ceea ce fac. Totuși, după ce interacționezi cu ei o perioadă de timp, simți că vorbesc și acționează mereu într-un mod care nu este integru și deschis. Ceea ce spun sună plăcut, dar ceea ce fac în culise este altceva. Simți mereu că intențiile lor nu sunt corecte sau că nu vorbesc despre lucrurile pe care intenționează să le facă, lăsându-te perplex. În final, ajungi să simți că nu te poți baza deloc pe asemenea oameni și că fac doar lucruri detestabile, necinstite, și-ți strică mereu treburile. Aceștia sunt oameni imorali. Nu-i vei vedea exprimându-și în mod deschis părerile diferite sau dând glas public obiecțiilor. În fața celorlalți, este posibil chiar să spună ceva ce sună plăcut, cum ar fi: „Nu putem face acel lucru; trebuie să acționăm conform conștiinței.” Cu toate acestea, în culise, manipulează lucrurile, instigându-i pe unii oameni lipsiți de discernământ, nesăbuiți și ignoranți să acționeze conform propriilor intenții. În final, ceea ce voiau să realizeze se împlinește, ei se bucură de rezultatele acestei realizări și, totuși, nimeni nu-și dă seama că a fost mâna lor. Vezi că ei nu spun sau nu fac nimic în prezența celorlalți, totuși, evenimentele se desfășoară, în cele din urmă, în direcția pe care au manipulat-o ei. Din această perspectivă, asemenea oameni sunt și oarecum perfizi. Există oameni imorali în jurul vostru? Sunt, în general, oamenii imorali ușor de discernut și de deslușit de către ceilalți? (Nu.) Acești oameni se ascund destul de bine. Problema cu ei este una de caracter; ei au o umanitate-esență precară. Ați întâlnit oameni imorali? Vă sunt clare principalele manifestări ale unor asemenea oameni? (Nu foarte clare.) De acum înainte, trebuie să fiți atenți și să observați ce fel de oameni din jurul vostru dezvăluie adesea diverse manifestări ale imoralității. Sunt manifestările în această privință relativ abstracte și ascunse? (Da.) Chiar dacă există asemenea oameni în jurul tău, întrucât sunt dificil de discernut, nu-ți va fi ușor să-i observi. Atunci când, într-o zi, veți identifica o asemenea persoană, o puteți observa și îi puteți consemna manifestările, de la început până la sfârșit, pentru a vedea care sunt cu adevărat caracteristicile și esența sa, iar apoi le puteți sintetiza. Deocamdată, ne vom opri aici cu privire la tema manifestărilor imoralității.

Următoarea manifestare este desfrânarea. Mai întâi, uitați-vă: la care aspect se încadrează desfrânarea? (La caracterul abject.) Se încadrează la caracterul abject. Atunci, la ce fel de probleme se referă, în general, desfrânarea? (La probleme legate de conduita interpersonală a unei persoane.) Este destul de corect; desfrânarea implică, în general, probleme legate de conduita interpersonală dintre bărbați și femei. Așadar, desfrânarea se aplică bărbaților sau femeilor? (Atât bărbaților, cât și femeilor.) Nu se aplică unui singur gen. Există astfel de bărbați și există și astfel de femei. Prin urmare, nu doar bărbații pot fi desfrânați. Dacă femeile au probleme legate de conduita interpersonală, și aceea este desfrânare. Așadar, care sunt manifestările specifice ale desfrânării? A-ți plăcea mereu să socializezi cu sexul opus și a face paradă – ce fel de problemă este aceasta? Nu este desfrânare, într-o oarecare măsură? (Ba da.) Vederea sexului opus îi entuziasmează pe asemenea oameni. Cu cât există mai multe persoane de sex opus, cu atât mai entuziasmați devin și cu atât mai mult vor să facă paradă. Mai ales în cazul unor oameni, în ce măsură fac paradă? A-și dezveli pieptul și a-și expune spatele, a face gesturi provocatoare, a spune cuvinte provocatoare – nu sunt acestea manifestări ale desfrânării? (Ba da.) Atât timp cât în preajmă sunt membri ai sexului opus, indiferent de vârstă sau dacă sunt persoane pe care le plac, se îmbracă ostentativ, seducător sau fermecător pentru a atrage sexul opus. Nu este aceasta o manifestare a desfrânării? (Ba da.) Aceasta este cea mai frecventă manifestare. Aceste fenomene au devenit deja ceva obișnuit și nu sunt văzute ca neobișnuite în rândul non-credincioșilor. Ei nu le consideră a fi desfrânare, ci dimpotrivă, le văd ca fiind foarte normale și adecvate. Ei cred că ambele sexe ar trebui să se îmbrace frumos pentru a deveni persoane atractive și admirate de sexul opus, astfel încât membrii sexului opus să fie ispitiți să le facă curte. Sunt desfrânate asemenea gânduri și puncte de vedere? (Da.) Vor mereu să fie centrul atenției pentru cei de sex opus, dorindu-și mereu să-i atragă și să devină interesanți pentru ei; indiferent de starea lor civilă sau de vârstă, au mereu aceste gânduri și acțiuni, iar viața lor este acaparată de o asemenea gândire – nu este aceasta desfrânare? (Ba da.) Acestea sunt câteva manifestări pe care majoritatea oamenilor le consideră relativ acceptabile și nu prea desfrânate – pur și simplu le place să se etaleze și să facă paradă în fața sexului opus. De exemplu, a purta haine frumoase, a se da cu puțin parfum, a se îmbrăca oarecum ademenitor, a spune cuvinte provocatoare sau a-și etala farmecele – aceste manifestări desfrânate sunt lucruri pe care majoritatea oamenilor le consideră tolerabile. O manifestare mai gravă a desfrânării este că, indiferent de mediul în care văd membri ai sexului opus, asemenea oameni îndrăznesc să-și permită familiarități și să-i atingă. Se apropie, cu nonșalanță, și-i ating fără să se gândească dacă cealaltă persoană consimte, purtându-se ca și cum ar fi fost mereu apropiați. Se pricep mai ales să observe expresiile și reacțiile celorlalți. Dacă văd că o persoană nu dă înapoi și este relativ docilă, îndrăznesc să-i atingă, cu nonșalanță, capul sau spatele sau chiar se așază aproape de ea sau, dacă cealaltă persoană nu se împotrivește, o țin de mână. Unele femei se pot așeza direct în poala bărbaților, fără să le pese de ce ar putea gândi ceilalți când văd asta. Acest lucru nu mai înseamnă a face paradă, ci a devenit ceva mai însemnat. Nu este aceasta desfrânare? (Ba da.) Pot să accepte majoritatea oamenilor o asemenea desfrânare? (Nu o pot accepta.) Unii oameni nu cred că e mare lucru și chiar spun: „Asta nu este desfrânare. Este foarte normal ca bărbații și femeile să-și arate reciproc afecțiunea. Altfel, care este scopul vieții? Bărbații ar trebui să se bucure de femei, iar femeile ar trebui să se bucure de bărbați – doar atunci este viața interesantă.” Dacă nicio persoană de sex opus nu face astfel de gesturi desfrânate față de ei, se gândesc: „Oare e din cauză că nu am farmec deloc? De ce nu pot atrage sexul opus?” Apoi se simt dezamăgiți. Când întâlnesc o persoană desfrânată care le face avansuri, asemenea oameni se simt foarte mulțumiți și încântați în sinea lor. Cel puțin, se simt satisfăcuți fizic și mental, crezând că, dacă cineva este interesat de ei, asta înseamnă că viața lor merită trăită. Prin urmare, unii oameni pot accepta o astfel de desfrânare. De exemplu, să presupunem că o persoană o place pe alta și are sentimente față de ea; dacă cea din urmă o ignoră și se arată complet dezinteresată, cea dintâi se simte foarte dezamăgită. Însă, dacă acea persoană o atinge ocazional, o tachinează, îi mângâie mâna sau se așază suficient de aproape încât să-i simtă căldura corpului – sau, mergând și mai departe, dacă este un bărbat care și-a permis familiarități cu o femeie, atunci ea se gândește: „Ah, ce frumos, mă place! Chiar dacă nu putem fi uniți ca unul în această lume, faptul că mă tratează cu desfrânare mă face, cel puțin, să simț că viața mea merită trăită!” Vezi tu, unii oameni, în loc să o disprețuiască, acceptă o asemenea desfrânare din adâncul inimii. Atitudinea lor depinde de faptul că le place sau nu persoana de sex opus care face aceste lucruri. Dacă o plac și nu simt repulsie față de ea sau chiar tânjesc după ea în inimile lor, atunci nu disprețuiesc asemenea persoane desfrânate sau asemenea acțiuni desfrânate. Dimpotrivă, le pot accepta și primi în inimile lor, oferindu-le un loc acolo. Astfel, unii oameni acceptă, în sinea lor, asemenea indivizi desfrânați. Întrucât oamenii desfrânați nu sunt buni, nu înseamnă asta că aceia care pot accepta un asemenea comportament desfrânat sunt și ei desfrânați? (Ba da.) Și ei sunt desfrânați. Există câteva manifestări mai grave decât acest fel de desfrânare – nu numai că fac puțină paradă, nu numai că schimbă priviri furișe sau se mângâie, ci merg și mai departe. Mințile acestor oameni sunt complet dominate de astfel de lucruri desfrânate. Dacă asta se întâmplă în cadrul unei relații, este o manifestare normală. Însă, dacă vârsta și circumstanțele reale ale cuiva nu o permit, iar acea persoană continuă să se gândească exclusiv la astfel de lucruri când vede sexul opus, atunci care este esența acestei manifestări? Înseamnă că, atunci când se întâlnește cu sexul opus, are mereu un fel de dorință și poftă sau un anumit obiectiv în minte – nu numai că vrea să-și satisfacă vreo nevoie psihologică și gata; mai degrabă, vrea să ia măsuri concrete și să facă progrese substanțiale. În inima sa, aleargă mereu după aceste lucruri; pe lângă faptul că se gândește la lucruri desfrânate, în ceea ce privește comportamentul pe care îl are, începe și să încerce să ia legătura cu membri potriviți ai sexului opus, pentru a se deda și a-și da frâu liber dorințelor sexuale. Nu sunt desfrânați astfel de oameni? (Ba da.) Comparativ cu cele două tipuri anterioare de oameni desfrânați, nu este foarte periculos și înspăimântător acest tip de persoană desfrânată? (Ba da.) Asemenea oameni desfrânați pot trece oricând la acțiune – asta arată deja că sunt foarte ticăloși și desfrânați. Cât despre nivelurile următoare, nu le vom discuta mai departe.

Așadar, dintre aceste trei tipuri de desfrânare, pe care îl puteți accepta? Cu alte cuvinte, care dintre ele vă face să credeți că o persoană care se comportă în felul acela este normală, nu reprezintă o problemă majoră și că este cineva față de care nu simțiți prea mult dezgust sau dispreț și pe care îl puteți accepta într-o oarecare măsură? Ce nivel de desfrânare puteți accepta? (Nu putem accepta niciun nivel.) De ce nu puteți accepta niciun nivel de desfrânare? (Natura ultimului tip de desfrânare este destul de abjectă și, cu toate că primul tip de desfrânare implică numai a face paradă în fața sexului opus, acest lucru le provoacă tulburări celor din jur.) Primul tip de persoană nu are în inima sa un simț clar al diferenței de gen. Majoritatea oamenilor sunt atenți la limitele dintre bărbați și femei atunci când interacționează cu sexul opus. Mai ales când este vorba despre femei care interacționează cu bărbații, ele ar trebui să rămână rezervate și să mențină unele limite în fața bărbaților. Totuși, unor femei le place să interacționeze cu sexul opus și se entuziasmează când văd pe cineva care le atrage. De îndată ce au ocazia, găsesc o scuză să stabilească o legătură. Oricine caută în mod voit să interacționeze cu sexul opus are ceva anormal în inima sa. Deși primul tip de desfrânare nu presupune comportamente desfrânate însemnate sau nu duce la evenimente concrete, nici nu implică agresiuni sexuale, pe baza manifestărilor pe care le au, în ceea ce privește conduita interpersonală, acestor oameni le lipsesc limitele clare dintre bărbați și femei. Cu alte cuvinte, în inimile lor, nu au limite clare și nu înțeleg că oamenii normali ar trebui să aibă simțul rușinii și să nu-i facă pe ceilalți să-i desconsidere. Dacă cineva are manifestări desfrânate fără să simtă nimic în privința aceasta, nu este o persoană normală și cel puțin îi lipsesc conștiința și rațiunea oamenilor normali. Indiferent dacă este bărbat sau femeie, trebuie să respecte limitele dintre genuri și trebuie să îi fie clar, în inima sa, că aceste limite nu pot fi încălcate. Dumnezeu a creat bărbații și femeile cu diferențe înnăscute; nu este posibil să se estompeze linia dintre ele. Dacă unei persoane îi lipsesc mereu limitele clare dintre bărbați și femei și face mereu paradă în fața sexului opus, aceasta nu este doar o destrăbălare de moment sau o lipsă de înfrânare – implică o problemă ce ține de conduita interpersonală. Indiferent dacă lucrurile pe care le face implică sau nu probleme însemnate, atât timp cât implică probleme de conduită interpersonală, aceste manifestări nu sunt compatibile cu simțul omenesc al rușinii. În special în problemele dintre bărbați și femei, dacă o persoană nu cunoaște rușinea sau este lipsită de simțul rușinii, atunci este în mare pericol. Dacă poți să-ți etalezi, în mod voit, farmecele în fața sexului opus și încerci să-l atragi, este foarte probabil să ajungi la următorul nivel de desfrânare. Este posibil să începi prin a face paradă, dar asta poate duce cu ușurință la atingeri și, de la atingeri, poate duce cu ușurință la ceva mai însemnat, care în cele din urmă, îți poate scăpa de sub control. Vezi tu, indiferent de nivelul de desfrânare, atât timp cât intră în sfera desfrânării, implică o problemă de conduită interpersonală. Odată ce implică o problemă de conduită interpersonală, nu există nicio diferență între nivelurile de gravitate. Asta pentru că astfel de probleme pot escalada – începând cu a face paradă și a fi lipsit de simțul rușinii, poate progresa cu ușurință la contact fizic, la apariția afecțiunii și apoi la inseparabilitate. De acolo, poate escalada și mai mult, scăpând de sub control, iar atunci va fi prea târziu pentru regrete. Odată ce devine realitate, este greu de încheiat în mod adecvat. Așadar, indiferent ce manifestări de desfrânare ai, atât timp cât implică o problemă de conduită interpersonală, dacă nu te înfrânezi și îți lipsește simțul rușinii – dacă ești complet indiferent la ceea ce spun ceilalți despre tine, la felul în care te apreciază oamenii sau la felul în care te vede Dumnezeu – atunci ești în mare pericol. Ce înseamnă să fii în mare pericol? Înseamnă că, pornind de la acțiuni și manifestări obișnuite ale desfrânării, este foarte ușor să degenerezi și să faci lucruri absurde, care te vor face să regreți toată viața. Înțelegi? (Da.) Prin urmare, dacă nu poți desluși esența problemei desfrânării și nu reușești să o rezolvi la timp, ești foarte problematic. Dacă prezinți asemenea manifestări sau îți place să urmărești asemenea lucruri, asta dovedește că ai o problemă foarte gravă în umanitatea ta. Ce problemă? Lipsa simțului rușinii. Problema conduitei interpersonale are legătură cu simțul rușinii unei persoane. Dacă îți lipsește simțul rușinii, atunci nu ai nicio limită când faci asemenea lucruri. Orice îți trece prin minte, poți pune în practică. Gândurile și dorințele tale nu vor fi niciodată controlate, nici limitate. Atât timp cât mediul este potrivit, gândurile și dorințele tale vor profita de ocazie pentru a se manifesta, vor crește treptat și vor ajunge în punctul în care vor irupe. Asta va duce la consecințe înspăimântătoare.

Dacă în jurul vostru există astfel de oameni desfrânați, a căror problemă a desfrânării nu se limitează la o singură remarcă provocatoare ocazională și a căror desfrânare nu se adresează doar câtorva persoane specifice – ci, mai degrabă, se comportă adesea în felul acesta, fără niciun simț al rușinii, iar problema rămâne nerezolvată chiar și atunci când ceilalți îi disprețuiesc, le atrag atenția sau îi avertizează, ei continuând să fie desfrânați, iar desfrânarea lor devenind din ce în ce mai gravă – și dacă întâlniți asemenea oameni, atunci trebuie să-i evitați. De ce ar trebui să-i evitați? Pentru că oamenii desfrânați nu au nicio rușine. Au vreo reținere în acțiunile lor oamenii fără rușine? Se pot înfrâna? (Nu.) Nu se pot înfrâna, așa că trebuie să eviți asemenea oameni; fă tot ce poți pentru a evita să te asociezi cu ei. Dacă lucrarea te obligă să ai contact cu ei și acest lucru nu poate fi evitat, atunci păstrează o atitudine strict profesională, dar cel mai bine este să ai mai multe persoane prezente atunci când interacționezi cu ei. Nu interacționa singur cu ei și nu le oferi nicio oportunitate pe care să o exploateze. Fă tot ce poți să eviți să fii singur cu ei, ca să nu cazi în ispită și să nu-i dai Satanei o oportunitate pe care s-o exploateze. Indiferent ce fel de comportament desfrânat este, atât timp cât observi că asemenea oameni nu au rușine în conduita lor interpersonală, că pot să flirteze cu orice membru al sexului opus și că sunt chiar atât de desfrânați încât pot face glume obscene în prezența multor membri ai sexului opus, vorbind ca și cum ar fi absolut normal, făcându-i pe cei care ascultă să roșească, să fie jenați și să nu poată suporta să asculte, în vreme ce ei înșiși nu simt nimic, nu-și dau seama și nu le pasă, atunci astfel de oameni trebuie evitați. Înțelegeți? (Da.) Mai ales când, atunci când interacționezi singur cu ei, îți acordă grijă și atenție deosebită și, mai mult decât atât, sunt toleranți față de neajunsurile și defectele tale, încep să te atingă adesea sau, la exterior, se prezintă ca fiind domni și rafinați, totuși cuvintele lor comportă mereu o nuanță obscenă – asemenea oameni sunt foarte periculoși, iar tu trebuie să te păzești de ei. Există, de asemenea, unii oameni care, în chestiuni despre care ar putea avea părtășie clară cu cineva de același sex sau despre care ar putea întreba persoane de același sex, sau în cazul unei lucrări care ar putea fi gestionată cu cineva de același sex, nu fac acest lucru, ci insistă să caute pe cineva de sex opus. Când pun ochii pe un membru al sexului opus, indiferent care ar fi el, îi pun mereu întrebări, îl sâcâie, inițiază conversații inutile și inventează lucruri cu care să-l deranjeze, punând mereu întrebări inutile care nu trebuie puse și făcând mari eforturi să creeze ocazii pentru a interacționa singuri cu această persoană. Scopul pentru care caută ocazii este de a-și satisface propriile dorințe. Indiferent dacă ești bărbat sau femeie, ce ar trebui să faci când întâlnești asemenea oameni? (Să stăm departe de ei.) Ar trebui să te gândești la un mod de a-i refuza; explică-le lucrurile foarte clar. Să nu stai, pur și simplu, departe de ei, în tăcere, și să crezi că este suficient. Dacă te sâcâie ocazional, o dată, este posibil să nu poți stabili dacă se poartă indecent. Dar dacă te sâcâie în mod repetat, trebuie să le explici clar lucrurile. Ce ar trebui să spui? Le poți spune: „Nu m-ai sâcâit doar o dată sau de două ori – unde vrei să ajungi? Fii clar! Chiar avem o astfel de relație profesională? Există atât de mulți oameni pe care i-ai putea întreba, totuși, insiști să mă întrebi pe mine și să vii la mine – chiar suntem atât de apropiați? Nu face asta! Nu sunt interesat și nu-mi place să interacționez cu oamenii în felul acesta. Te rog să nu mă mai deranjezi de acum! Nu sunt deloc interesat de tine. Dacă vei continua să mă hărțuiești în felul acesta în viitor, nu voi fi amabil!” Ce atitudine ar trebui adoptată față de asemenea oameni? (Să stăm departe de ei și să-i refuzăm.) Dacă asemenea oameni rămân incorigibili în ciuda avertismentelor repetate, cum ar trebui să fie tratați? Ar trebui să fie tratați conform reglementărilor administrative ale bisericii, fiind izolați și îndepărtați. Unii indivizi sunt persoane care caută să facă pe plac altora, care nu îndrăznesc să-i ofenseze pe alții și, în sinea lor, se tem de asemenea persoane desfrânate. Acest lucru este problematic. Ei doar pot fi jucați pe degete de acestea. Asemenea oameni desfrânați trebuie să fie tratați cu seriozitate. Atitudinea ta față de ei ar trebui să fie mai rece, dar nu este nevoie să te superi – pur și simplu, vorbește calm: „Să nu facem astfel de jocuri puerile! Pot să văd clar unde vrei să ajungi. Astfel de jocuri n-o să-ți meargă cu mine. Nu te plac, așa că te rog să nu mă mai deranjezi! Dacă mă tot sâcâi, am destule moduri de a te face să încetezi!” Nu înseamnă asta să-i refuzi? (Ba da.) Veți fi în stare să îi refuzați în felul acesta? (După ce am auzit cuvintele lui Dumnezeu, da. Înainte să vorbească Dumnezeu, nu am fi îndrăznit să-i refuzăm în felul acesta.) Desigur, acesta este doar un exemplu. Asemenea situații nu se limitează la femei care sunt hărțuite de bărbați; includ și situații în care bărbații sunt hărțuiți de femei. Pe scurt, indiferent dacă ești un bărbat sau o femeie care este hărțuită, dacă poți vedea clar că asemenea oameni desfrânați chiar nu participă normal la interacțiuni, conversații sincere sau consultări cu tine, atunci îi poți refuza. Când interacționezi cu asemenea oameni, este foarte ușor să le detectezi intențiile și ar trebui să te păzești. Ar trebui să le spui: „Nu ne cunoaștem îndeaproape, așa că ar fi bine să nu mă hărțuiești!” Dacă te hărțuiesc în mod repetat, iar tu tot te simți prea jenat ca să-i refuzi, temându-te că le-ai putea răni sentimentele, crezând că, în calitate de frate sau soră, ar trebui să fii tolerant cu ei, ar trebui să înțelegi consecințele unei astfel de toleranțe. Dacă îi placi și ești dispus să te asociezi cu ei, asta este libertatea ta. Desigur, nu este o nesăbuință să simpatizezi sau chiar să placi o persoană desfrânată? Dacă se poate comporta într-o manieră desfrânată față de tine, poate face același lucru și față de alții. Să te asociezi cu astfel de oameni înseamnă să-ți sapi singur groapa – să te joci cu moartea. Prin urmare, când e vorba de astfel de oameni, ar trebui să-i refuzi direct; explică-le clar situația și spune-le să păstreze distanța. Nu este foarte simplu? (Ba da.) Oamenii cu adevărat desfrânați sunt cei cărora le lipsește rușinea din umanitate. Desigur, indiferent dacă sunt bărbați sau femei, este posibil ca oamenii să aibă, ocazional, niște manifestări ușor anormale atunci când întâlnesc sexul opus. Atât timp cât nu este un obicei, nu duce la acțiuni sau la consecințe și poate fi corectat atunci când o persoană își dă seama că este nepotrivit după o perioadă de timp, acest lucru nu poate fi clasificat drept desfrânare. Aceste manifestări ușor anormale nu ar trebui să fie generalizate. A fi desfrânat este o manifestare a lipsei rușinii din umanitatea cuiva. Principala manifestare a unor asemenea oameni este că ei nu au rușine în conduita interpersonală – sunt nestăpâniți, neînfrânați și deosebit de depravați. Acest lucru este clasificat ca manifestarea desfrânării din umanitatea cuiva. Acum, știți cum să tratați și să gestionați astfel de persoane? (Da.) Aici se încheie discuția noastră pe tema desfrânării.

Haideți să vorbim despre o altă manifestare: a fi sordid. Ce fel de problemă este aceasta? (Este o problemă ce ține de caracterul abject.) A fi sordid se încadrează la caracterul abject și este clasificat la umanitate. Este a fi sordid oarecum similar cu a fi imoral? (Da.) Și aceasta este o manifestare a caracterului abject. A fi sordid înseamnă a acționa fără respectarea regulilor, într-un mod ascuns, nu numai făcând lucruri fără principii sau limite de conștiință și moralitate, ci și făcându-le într-o manieră deosebit de detestabilă și josnică. Care sunt manifestările faptului de a fi sordid? De exemplu, o persoană sordidă vede că cineva a cumpărat o mașină frumoasă, pe care ea însăși nu și-o poate permite. Când trece pe lângă persoana respectivă, la exterior, o salută, spunând: „Frumoasă mașină! Trebuie să fii bogat!” Cuvintele sale sună plăcut, dar de îndată ce proprietarul mașinii pleacă, persoana sordidă scuipă pe mașină – pfiu! Nu asta înseamnă a fi sordid? (Ba da.) Ce fel de comportament este să scuipi? (A fi sordid.) Asta înseamnă a fi sordid. A fi sordid înseamnă a fi deosebit de detestabil, murdar și josnic – însemnă a acționa într-un mod rușinos, provocând batjocura și disprețul celorlalți, făcându-i să creadă că ai un caracter josnic și că ești o rușine. De exemplu, unii oameni văd că vecinul are un câine bun și, în sinea lor, sunt invidioși: „Familia lui are un câine atât de bun. De ce nu am cumpărat eu câinele acela?” Așa că găsesc o cale de a ucide câinele și, după aceea, sunt în culmea fericirii. Odată ce ajung acasă, sărbătoresc, deschid șampania și organizează un festin, simțindu-se mai fericiți ca niciodată. Spuneți-Mi, sunt acestea persoane îngrozitoare sau nu? (Sunt.) Asta înseamnă să fii sordid. Atât timp cât altora li se întâmplă ceva bun și sunt fericiți, ei se întristează și se gândesc la modalități de a le strica ploile. Când văd că alții întâmpină dezastre, se bucură de nenorocirea lor. Asemenea oameni sunt foarte sordizi.

Gândurile oamenilor sordizi sunt foarte negative. În ce fel sunt negative? De exemplu, când îi oferi ceva unei persoane, în circumstanțe normale, aceasta s-ar simți recunoscătoare, spunând: „Lucrul acesta e destul de bun. Înainte, îți plăcea foarte mult, dar acum nu mai ai nevoie de el. Nu l-ai dat altcuiva, ci mi l-ai dat mie imediat – chiar suntem prieteni!” Orice persoană care are conștiință și rațiune ar gândi în felul acesta; ar înțelege această chestiune într-un mod pozitiv. Dar gândirea oamenilor sordizi este denaturată. Aceștia și-ar spune în sinea lor: „Mi-ai dat lucrul acesta doar pentru nu mai ai nevoie de el. Dacă mai aveai nevoie de el, mi l-ai fi dat? Păstrezi lucrurile de calitate pentru tine și mie mi le dai pe cele proaste – cine vrea așa ceva? Încerci să scapi de mine ca de un cerșetor? Crezi că eu nu știu ce e de calitate? Mi l-ai dat doar pentru că nu mai ai nevoie de el și încă te aștepți să fiu recunoscător. Mă crezi idiot?” Vezi tu, într-o chestiune atât de simplă, ei gândesc într-un mod detestabil, murdar și josnic. Dacă le dai ceva, îți vei crea singur probleme. De ce îți vei crea probleme? Pentru că persoană căreia i-a dat acel lucru este una sordidă – cineva cu gânduri detestabile, murdare și josnice. Asemenea persoane gândesc negativ despre oricine. Când se uită la cineva, nu-l văd pe baza principiilor, nici pe baza caracterului acelei persoane sau a principiilor de conduită personală pe care le cunosc din anii mulți petrecuți cu persoana respectivă. Dimpotrivă, îi privesc pe ceilalți pe baza propriilor gânduri și puncte de vedere extreme și încăpățânate. Asemenea oameni sunt foarte sordizi. Dacă nu te asociezi cu ei sau nu le dai nimic, lucrurile rămân pașnice. Dar dacă te asociezi într-adevăr cu ei și îi ajuți, ajungi adesea să fii judecat și criticat de ei. Când văd că folosești un lucru de calitate, mereu îl vor. Dacă nu li-l dai, cred că ești zgârcit și avar. Asemenea oameni sunt foarte problematici și este foarte dificil să te înțelegi cu ei. Poate că nu spun nimic explicit, dar în adâncul sufletului, în secret, concurează mereu cu tine, nutrind gânduri nefavorabile despre tine în inimile lor. În termeni simpli, asemenea oameni au inimi și gânduri mizerabile. Cred că termenul „mizerabil” este destul de potrivit pentru a descrie gândurile și inima unei persoane drept murdare – înseamnă că persoana respectivă nu este curată, pozitivă sau bună la inimă. Oricât de pozitiv ar fi un lucru, atunci când vorbește despre el, se transformă în ceva negativ. Indiferent câte lucruri bune faci pentru ea, nu numai că nu le apreciază, dar te și subestimează și îți înscenează lucruri, spunând că ai intenții rele. Dacă îi oferi vreun beneficiu, va chibzui dacă încerci să o exploatezi. Dacă ești indiferent față de ea, va crede că, întrucât ești bogat și puternic, îi desconsideri pe cei săraci. Va considera că îți lipsește latura umană, că nu știi cum să te înțelegi cu oamenii și că ești incapabil să ții cont de sentimentele altora. Dacă te distanțezi de acea persoană, nici asta nu va merge – tot va avea ceva de spus despre asta. Asemenea oameni sunt foarte problematici. Indiferent cum interacționezi cu ei, nu-i poți mulțumi niciodată. Nu știi ce vor gândi și nu știi ce necazuri vor decurge din lucrurile pe care le faci cu intenții bune. Așadar, există un singur mod de a trata asemenea oameni – păstrează distanța și nu interacționa cu ei. Când îți faci prieteni, nu alege astfel de oameni, pentru că sunt prea sordizi; dacă te asociezi cu ei, asta îți va aduce mari necazuri și multă tulburare și toată această tulburare și toate aceste necazuri sunt complet inutile. Au raționalitate oamenii sordizi? (Nu.) Ce înseamnă să spunem că nu au raționalitate? (Nu au conștiință sau rațiune și nici limite morale.) Care sunt detaliile acestui lucru? (Nu au gândirea oamenilor normali.) A nu avea gândirea oamenilor normali este un aspect. Spuneți-Mi, au rușine asemenea oameni? (Nu.) Nu au rușine, nu au gândirea umanității normale și rostesc numai raționamente denaturate și false. Raționamentul lor are ca țintă protejarea propriilor interese – este un raționament complet denaturat. Dacă le dai ceva, spun că îi desconsideri și le dai numai lucruri de care nu ai nevoie. Dacă nu le dai nimic, atunci spun că ești prea zgârcit. Nu sunt asemenea cuvinte un raționament denaturat? (Ba da.) Ei pur și simplu nu pot înțelege lucrurile corect și gândesc într-un mod foarte negativ – este un raționament denaturat. Non-credincioșii spun adesea că oamenii trebuie să se poarte în mod rațional – dacă cineva este irațional și rostește numai raționamente denaturate, atunci nu este un om bun. Dacă cineva îți dă ceva înseamnă că te apreciază într-o oarecare măsură; dacă nu-ți oferă nimic, și acest lucru este justificat – poate să-și dea bunurile oricui dorește. Dacă tot îi găsești vină când îți dă ceva, dar spui că e zgârcit când nu o face, nu înseamnă că ești absurd? Nu sunt sordizi oamenii care au asemenea raționamente denaturate? (Ba da.) Sunt extrem de sordizi! Oamenii sordizi sunt absurzi, așa că niciun raționament nu-i convinge. Pentru ei, a acționa conform conștiinței și rațiunii sau pe baza adevărurilor-principii pur și simplu nu are sens. A fi sordid este oarecum similar cu a fi imoral, nu-i așa? (Ba da.) De exemplu, unii oameni cheltuiesc bani ca să cumpere ceva și au mereu senzația că prețul nu merită, de parcă au suferit o pierdere. Apoi chibzuiesc: „Ai profitat de mine, așa că trebuie să găsesc o cale de a-ți provoca o pierdere – abia atunci mă voi simți echilibrat în sinea mea.” Asemenea oameni, care sunt detestabili și sordizi, chibzuiesc mereu cum să profite de alții. Dacă au senzația că au suferit o pierdere, le îngreunează situația altora; vor mereu să se asigure că nu ies în pierdere și abia atunci se simt mulțumiți. Dacă profită de altcineva, sărbătoresc și sunt atât de fericiți încât se trezesc râzând din vis. Suma de bani pe care o cheltuiești pe ceva este alegerea ta – nimeni nu te-a forțat să-i dai banii tăi. De vreme ce ai cumpărat acel lucru de bunăvoie, de ce continui să fii ranchiunos și să încerci să profiți de alții și să eviți să suferi o pierdere? Nu sunt astfel de oameni foarte sordizi? (Ba da.) Când merg la supermarket ca să cumpere alimente și consideră că sunt prea scumpe, ca să nu sufere o pierdere, iau câteva pungi de plastic în plus. Dacă se întâmplă să fie de Anul Nou sau în timpul unei sărbători, iar supermarketul oferă calendare gratis, trebuie să ia câteva în plus și abia atunci se simt mulțumiți. Când profită de alții, se simt încântați și chiar se laudă peste tot cu cât de capabili și pricepuți sunt. Spuneți-Mi, ce fel de mentalitate au asemenea oameni? Indiferent care este aceasta, ei evaluează mereu lucrurile uitându-se dacă pot să profite și să evite să sufere o pierdere. Numai tipul acesta de gând și punct de vedere este foarte sordid și detestabil. Desigur, există și o latură tiranică a acestui lucru, precum și una rea. Asemenea persoane sunt dificil de abordat și sunt pretențioase. În astfel de oameni se văd multe defecte ale umanității – modurile lor de a gândi, din perspectiva umanității, nu se conformează deloc bunului simț sau altor reguli de comportament și se situează sub nivelul de bază al umanității normale; desigur, nu se conformează nici conștiinței și rațiunii umanității. Sunt foarte denaturate, foarte josnice și, de asemenea, foarte tiranice. Nu sunt văzute adesea astfel de persoane în grupuri de oameni? (Ba da.) Oamenii sordizi au un caracter abject și sunt foarte dificil de abordat. Atât timp cât un lucru le implică interesele, fie că e vorba de interese materiale, fie de mândria și statutul lor, purtarea lor în această privință va fi dezvăluită; va fi afișată deosebit de clar. Vor începe să rostească raționamente denaturate și false, devenind complet insensibili la rațiune. În regulă, aici se încheie discuția noastră despre oamenii sordizi.

O altă manifestare este egoismul. Este bun egoismul? (Nu.) Atunci, mai întâi, spuneți-Mi, este înnăscut egoismul? (Nu.) Egoismul nu este înnăscut, așadar, ce fel de problemă este? (Un defect al umanității.) (Cred că este o problemă de caracter.) Egoismul ar trebui caracterizat în funcție de situație. Unele cazuri de egoism sunt manifestări ale instinctului uman; sunt un fel de instinct uman, un drept pe care oamenii se cuvine să-l aibă, dreptul de a-și proteja interesele. Dacă aceasta este o manifestare a instinctului uman, atunci este ceva ce oamenii ar trebui să aibă. Acest tip de egoism este o manifestare a protejării drepturilor umane și a drepturilor și intereselor legitime. Acest tip de egoism este justificat; nu este un defect al umanității. Cu toate acestea, există un alt fel de manifestare care este mai gravă decât acest fel de egoism – implică lezarea intereselor altora și acesta este un defect al umanității; s-a transformat într-o problemă de caracter. Aceste probleme trebuie discernute: care manifestări ale egoismului sunt justificate, care manifestări ale egoismului sunt un defect de umanitate și care manifestări ale egoismului implică o problemă de caracter. Dacă aceste probleme pot fi văzute clar, atunci omul va ști cum să practice în concordanță cu principiile. De exemplu, oamenii vor să aibă mare grijă de viețile lor, să-și îndeplinească pe deplin responsabilitățile și obligațiile și să se descurce bine, fără să se preocupe de ceilalți, făcând-o fără să lezeze interesele celorlalți – din perspectiva umanității, și acesta este un tip de egoism, nu-i așa? Totuși, din altă perspectivă, aceasta este și o reacție instinctivă pe care o au oamenii. Desigur, este și un drept înnăscut dat oamenilor de către Dumnezeu – adică, ai dreptul ca mai întâi să ai grijă de tine, fără să te preocupi de ceilalți. Menținându-ți propria viață umană, îți menții supraviețuirea. Acest lucru este justificat. Desigur, din perspectiva umanității, să-ți pese numai de tine și să nu te preocupi de ceilalți este, de asemenea, o manifestare a egoismului. Cu toate acestea, acest tip de egoism este o manifestare normală a umanității și este justificat. Deși, dintr-o perspectivă umană, este văzut ca un defect al umanității, de fapt, nu este un defect al umanității. A-ți păsa numai de tine – a fi bine hrănit și îmbrăcat gros, a-ți face bine lucrarea, a-ți îndeplini obligațiile și nimic mai mult – fără a fi capabil să ai grijă de alții sau fără să vrei s-o faci, este un drept pe care îl ai și este, de asemenea, un instinct care ți-a fost dat de Dumnezeu. Din perspectiva condițiilor înnăscute, dacă o persoană nu știe nici măcar să aibă grijă de ea însăși, dacă îi lipsește acest instinct înnăscut, atunci nu corespunde standardului de a fi adult. Acest tip de egoism este o reacție instinctivă pe care o au oamenii. Deși nu le pasă decât de ei înșiși, își protejează doar propriile drepturi și interese, se îngrijesc doar de propriile necesități de bază pentru a trăi, precum și de aspectele din sfera lor de viață și de lucru, totuși, atât timp cât nu lezează interesele altora, acest tip de egoism nu este condamnat. Tipul de egoism care chiar ajunge la nivelul caracterului abject, pe lângă a se preocupa doar de sine, implică și încălcarea sau lezarea intereselor și drepturilor altora, încălcându-le drepturile omului. Acesta este adevăratul egoism și aceasta este o problemă a caracterului abject. Dacă, pentru a-ți proteja propriile interese, reputația, statutul sau mândria, nu te dai în lături de la nimic pentru a acapara sau a lua cu forța interesele altora – a-ți însuși interesele altora, ținând cont doar de tine și nu de alții, ba chiar fără să le lași o modalitate de supraviețuire – acest tip de egoism indică un caracter abject. De exemplu, noaptea, când toată lumea doarme, tu te simți entuziasmat și nu poți să dormi, așa că vrei să cânți un cântec. Pe măsură ce te lași dus de val, începi să cânți tare, chiar punând muzică și dansând în timp ce cânți. Propria dispoziție ți se îmbunătățește și te simți fericit, dar îi trezești pe toți, împiedicându-i să doarmă. Cum se numește asta? (Egoism.) Acest tip de comportament se numește egoism. Indică acest comportament un caracter abject? (Da.) De ce indică acest comportament un caracter abject? (Pentru că această persoană nu ține cont de alții și le afectează odihna.) Pentru a te face fericit pe tine însuți, nu eziți să sacrifici timpul de odihnă și de somn al celorlalți, forțându-i pe toți să cânte și să petreacă împreună cu tine. Pentru a-ți atinge propriile obiective și pentru a-ți proteja propriile interese, încalci interesele și drepturile altora. Cu alte cuvinte, condiția pentru a-ți proteja propriile interese este să sacrifici interesele și drepturile altor oameni. Acest tip de manifestare se numește egoism. Motivul pentru care acest tip de egoism indică un caracter detestabil și abject este că acesta afectează interesele celorlalți. Folosești mijloace nepotrivite pentru a-ți proteja interesele, afectând și subminând totodată interesele celorlalți – acesta se numește egoism. De exemplu, când toată lumea mănâncă împreună, unor oameni le pasă doar să obțină carne și chiar mănâncă și porțiile de carne ale celorlalți. Sunt egoiști asemenea oameni care mănâncă mai multă carne? (Da.) Sunt necuviincioși în felul în care se poartă, ținând cont doar de ei înșiși și ignorându-i pe ceilalți – acesta se numește egoism. De ce se numește această situație egoism? De ce este considerat un caracter abject? Deoarece, pentru a-și proteja propriile interese, încalcă interesele altora, confiscându-le bunurile și însușindu-și-le. Acesta se numește egoism, iar acest tip de egoism indică o umanitate detestabilă și un caracter abject. Prin urmare, dacă îți aperi propriile drepturi și interese, încălcând și afectând interesele altora, atunci ești o persoană egoistă, o persoană cu un caracter abject. Se poate spune și că ești o persoană cu umanitate rea. Totuși, dacă nu ai afectat interesele altora, nu le-ai distrus sau afectat relațiile și ți-a păsat numai de tine, fără să te preocupi de ceilalți, atunci acest tip de egoism este încă oarecum justificabil. Cel mult, se poate spune că nu ești foarte amabil și că ești meschin și egocentric, dar nu ești o persoană rea; acest lucru nu se ridică la nivelul unui caracter abject. Există vreo diferență în natura acestor două tipuri de egoism? (Da.) Prin discernerea caracterului oamenilor pe baza gradului lor de egoism și a esenței modului în care acționează, se poate observa că oamenii au un caracter diferit – există diferențe.

Pe unii oameni nu îi preocupă niciodată treburile altora și se concentrează doar asupra propriilor probleme. Asemenea oameni pot părea că nu sunt foarte buni la inimă, nu foarte prietenoși și calzi în interacțiunile cu ceilalți. Totuși, nu provoacă niciodată tulburări, nu scornesc niciodată minciuni sau zvonuri despre ceilalți, nu abuzează de bunurile altora, nici nu le confiscă. Desigur, ei nu-și dau niciodată bunurile altora. Pot părea foarte zgârciți și avari, dar nu lezează niciodată interesele altora și sunt foarte principiali în felul în care se poartă. Astfel de oameni au o regulă de bază, și anume: „Nu profit de tine, iar tu nu ar trebui să te gândești să profiți de mine. Nu te exploatez niciodată, iar tu nu ar trebui să te gândești să mă exploatezi.” Sunt foarte principiali. Deși sunt indiferenți cu ceilalți, nu sunt dornici să-i ajute, nu interacționează cu ceilalți și nu se arată prea prietenoși sau entuziaști față de ei, asemenea oameni nu-i rănesc niciodată pe ceilalți. Chiar dacă au mai multe lucruri de același fel, nu le dau altora. Când văd că alții au lucruri de calitate, pot fi uneori invidioși sau geloși, dar nu au intenția să le ia cu lăcomie; de asemenea, nu profită în secret de ceilalți și nici nu le încalcă interesele pentru beneficiul propriu. Judecând după punctele menționate mai sus, ei nu sunt răi. Așadar, înseamnă asta că umanitatea lor este bună? Dacă umanitatea lor este bună sau nu depinde de conștiința și rațiunea lor, de atitudinea lor față de acceptarea adevărului și de atitudinea lor față de lucrurile pozitive – acesta este un alt aspect. Dar, cel puțin, judecând după atitudinea și maniera pe care le adoptă în relațiile cu ceilalți, ei nu sunt răuvoitori față de aceștia. La prima vedere, par foarte egoiști, păsându-le doar de ei înșiși, trăind în lumea lor mică și nefiind preocupați de treburile altora. Totuși, nu lezează niciodată interesele altora, așadar, caracterul lor este încă acceptabil. Adică, atunci când interacționezi cu ei sau ai schimburi materiale sau sociale cu ei, cel puțin nu-ți vor leza interesele. Dacă le ceri sfaturi sau să-ți dea idei, te vor ajuta, dar dacă nu le ceri, nu vor lua inițiativa să ajute. Judecând după această manifestare, asemenea oameni pot părea destul de distanți, dar judecând după faptul că nu profită niciodată de alții, nici nu le lezează interesele, ei au totuși umanitate și sunt relativ decenți. Este această perspectivă corectă și obiectivă? (Da.) Prin urmare, nu toți oamenii egoiști sunt răi sau oameni cu un caracter slab. Trebuie să te uiți și dacă egoismul lor a ajuns la punctul în care lezează interesele altora sau le confiscă bunurile, precum și la principiile lor de a se purta și de a interacționa cu lumea, care este esența caracterului lor și dacă au limite și principii în felul în care se poartă. Unii oameni, la prima vedere, par foarte generoși și buni la inimă în felul în care se înțeleg cu alții. De asemenea, dăruiesc altora, îi ajută și fac lucruri pentru ei. Dacă ai nevoie de ajutor la ceva, atât timp cât văd asta, îți dau o mână de ajutor, fără să fie nevoie ca tu să le-o ceri. Judecând după aceste manifestări, par destul de amabili. Totuși, dacă îi ofensezi sau, fără să vrei, faci ceva care le lezează interesele, nu vor trece cu vederea, vor ține ranchiună, vor aduce în discuție vechi răfuieli și nu se vor odihni până nu te vor zdrobi. Aceștia sunt oameni răi, cu o umanitate mult mai rea decât cei care par egoiști la prima vedere. Înțelegeți? (Da.) Care dintre aceste două tipuri este mai frecvent întâlnit printre oameni? Ce tip preferați? Majoritatea oamenilor nu îi plac pe cei indiferenți și egoiști. Unii oameni, când te văd în dificultate, vor lua inițiativa să te ajute. Chiar dacă nu le-o ceri, tot vor verifica dacă ai nevoie de ajutor. Dacă da, te vor ajuta. Asemenea oameni au iubire pentru ceilalți și sunt înclinați să dăruiască altora și să-i ajute. Alții, când văd că ești în dificultate, nu vor lua inițiativa să te ajute, dar, atât timp cât spui ceva și le-o ceri, tot vor ajuta. Deși asemenea oameni sunt puțin pasivi, tot nu sunt răi și pot fi considerați oameni buni. Mai există un tip de persoană: oricât de mare ar fi dificultatea cu care te confrunți, nu va ajuta. Chiar dacă îi ceri asta, va găsi scuze și motive să refuze. Acest tip de persoană este cea mai egoistă. Unii oameni spun adesea în mod deschis: „Dacă ai nevoie de ajutor, doar anunță-mă!” Când nu se întâmplă nimic, par deosebit de buni la inimă, anticipativi și pozitivi. Dar când chiar le ceri ajutorul cu ceva, după ce te ajută, vor începe să facă aluzii la răsplată, spunând lucruri precum: „Dacă tot veni vorba, atâția bani am cheltuit pe cadouri pentru șeful meu.” Vezi tu, la prima vedere, par destul de buni la inimă, oferindu-se să-ți presteze servicii și să facă lucruri pentru tine, fără să ceară nimic în schimb. Dar după ce au ajutat, nu vei fi niciodată capabil să răsplătești pe deplin favoarea personală. Ce perfizi sunt asemenea oameni! Ar trebui să te asociezi cu astfel de oameni? (Nu.) Eu pur și simplu nu Mă asociez cu asemenea oameni. Ei vorbesc mieros, arătând căldură și grijă deosebite. În față, îți spun lucruri frumoase, dar, pe la spate, îți fac lucruri rele. Nu au deloc principii în ceea ce fac; sunt doar tigri zâmbitori, care ascund pumnale în spatele zâmbetelor. Când nu se întâmplă nimic, râd și glumesc mereu cu tine, comportându-se de parcă ați fi foarte apropiați. Dar când ai cu adevărat nevoie de ajutorul lor, nu sunt de găsit nicăieri. Chiar și în cazul lucrurilor pe care le pot face cu mare ușurință, vor găsi metode și scuze să le evite. Chiar dacă este ceva care necesită puțin efort, tot cer favoruri personale de la tine. Când fac ceva pentru tine, se vor gândi la tot soiul de modalități de a te face să le dai ceva în schimb. Nu vei fi capabil niciodată să le răsplătești pe deplin această favoare personală. Pe de altă parte, cei care, la prima vedere, par destul de reci și egoiști, au adesea limite în felul în care se poartă și sunt foarte meticuloși în acțiunile lor. Deși pot părea indiferenți față de tine, nu vor complota niciodată împotriva ta. Dacă le ceri cu adevărat să te ajute cu ceva, cu siguranță o vor face cu multă seriozitate. După aceea, dacă îi răsplătești cu o mică favoare personală sau cu ceva material, vor trata acest lucru cum se cuvine. Totuși, dacă nu le dai nimic, nu-ți vor cere nimic și nici nu vor continua să menționeze ce au făcut pentru a cere favoruri sau răsplată. Asemenea oameni sunt sinceri; ceea ce par a fi la exterior este exact ceea ce sunt pe interior. Cu toate acestea, adeseori, nimănui nu-i plac astfel de oameni, spunând că sunt egoiști, că e greu să te înțelegi cu ei, că sunt reci și le lipsește latura umană și că nu vor să aibă niciun contact cu ei. De fapt, unii dintre acești oameni au o umanitate decentă. Uitați-vă în jurul vostru și vedeți cine este tipul acesta de persoană. Deși nu sunt elocvenți, deși personalitatea lor este mai degrabă rece și, la prima vedere, par lipsiți de latura umană și nu știu cum să interacționeze sau să inițieze conversații cu alții, ei sunt destul de principiali în felul în care se poartă. Deși poate că nu sunt foarte amabili, nu există rea-voință în inimile lor; cel puțin, nu au intenții rele față de majoritatea oamenilor. Ceea ce par a fi la exterior este exact ceea ce sunt pe interior. Nu folosesc tactici sau filosofii pentru interacțiuni lumești pentru a câștiga oamenii de partea lor. Astfel de oameni sunt simpli. Așa stau lucrurile? (Da.) Prin urmare, acum, nu ai o bază în care ar trebui să-i tratezi corect pe oamenii egoiști? Pe ce bază ar trebui să-i tratezi? Nu poate fi pe baza sentimentelor sau preferințelor tale, nici în funcție de faptul că îți plac sau nu acești oameni, dacă te înțelegi cu ei, dacă îți sunt de ajutor sau benefici sau pe baza atitudinii pe care o au față de tine – nu poate fi pe baza acestor lucruri. În schimb, ar trebui să fie pe baza caracterului lor, a umanității-esență pe care o au și a atitudinii lor față de oameni, față de adevăr și față de lucrurile pozitive. Pe baza acestor factori ar trebui să-i tratezi pe oamenii egoiști. Dacă sunt cu adevărat oameni răi, tratează-i în consecință. Dacă par egoiști la exterior, dar umanitatea lor nu este rea, atunci nu ar trebui să-i tratezi ca pe niște oameni răi sau ca pe niște oameni cu umanitate rea. Chiar dacă nu-ți plac acești oameni sau dacă nu se pricep să se asocieze cu alții sau să mențină relații, nu-i poți considera oameni răi sau oameni lipsiți de umanitate, doar pentru că par a fi egoiști la exterior. Aceasta este o prejudecată față de acești oameni. Așadar, acum, nu ai un principiu pentru felul în care să-i tratezi pe oamenii egoiști? Nu se poate generaliza; mai degrabă, ar trebui să se bazeze pe umanitatea-esență a lor și pe atitudinea lor față de adevăr și de datoria lor, precum și pe atitudinea cu care se poartă – acesta este principiul pe baza căruia ar trebui să-i tratezi. Aici se încheie părtășia noastră pe tema egoismului.

Următoarea manifestare este a se angaja în discursuri pompoase și a nu face nimic real. Mai întâi, haideți să discutăm ce fel de problemă este aceasta. Unor asemenea oameni le place să rostească doctrine elevate și să se angajeze în discursuri pompoase. La adunări, discută adesea despre propriile aspirații și hotărâri, despre propria înțelegere și despre planurile lor pentru lucrare. Dar când vine vremea să facă ceva real, nu reușesc să-și adune energia necesară. Ce fel de problemă au astfel de oameni? Este o problemă care ține de condițiile înnăscute, de umanitate sau de firile corupte? (Cred că se încadrează la firi corupte.) Se încadrează la firi corupte? Aici este vorba despre două probleme, nu-i așa? Una este un defect al umanității – nu sunt dispuși să facă nimic real, pentru că au senzația că trebuie să se îngrijoreze, să îndure greutăți, să plătească un preț și să consume energie. Nu există o urmă de lene aici? Este lenea un defect al umanității? (Da.) Oamenii care sunt atât de leneși nu fac nimic real, dar se angajează în discursuri pompoase. Tot le place să se pună pe un piedestal și să le predice doctrine elevate altor oameni. Indică asta o fire rea? Conține și elemente ale unei firi corupte? (Da.) Ce fel de fire coruptă este? (Aroganță.) Este o fire coruptă arogantă. În plus, sunt leneși, adoră confortul în vreme ce urăsc munca, nu fac lucrurile într-o manieră realistă și nu sunt dispuși să se implice în acțiuni reale, totuși, tot vor să se dea superiori, să-și afirme statutul și să le dea lecții altora – sunt dispuși doar să trăncănească, dar să nu ridice un deget. Defectele din umanitatea lor sunt însemnate, iar firea lor coruptă este evidentă. Nu sunt acestea două probleme evidente? (Ba da.) Nu există mulți oameni de acest fel? (Ba da.) Când discută lucrarea, se angajează în discuții pompoase și continuă la nesfârșit, dar când e vorba să facă un lucru real, nu pot face nici măcar un pas. Să nu vorbim despre cum este calibrul lor – doar pe baza faptului că numai gura e de ei și că nu fac nimic real, pot fi caracterizați drept oameni inutili. Nu fac nimic real, dar tot vor să se dea superiori și să se bucure de beneficiile statutului – nu sunt aroganți până într-acolo încât le lipsește rațiunea? Numai gura e de ei, nu fac absolut nimic real și sunt deopotrivă leneși și aroganți – sunt oameni inutili, nu-i așa? Dacă li se cere să acționeze și să facă ceva real, să organizeze, să plănuiască și să implementeze lucrarea, nu sunt dispuși s-o facă; se simt potrivnici față de acest lucru în adâncul inimii lor. Ce leneși trebuie să fie asemenea oameni! Sunt trântori care nu se ocupă de lucrarea care le revine. Pur și simplu, le place să îndruge verzi și uscate, nu vor să facă nimic, vor doar să trăiască la voia întâmplării, să mănânce bine, să se îmbrace bine și, totuși, vor și să fie foarte apreciați de ceilalți și să se bucure de un tratament bun și de felul de tratament pe care și-l permit cei care au statut. Cum este umanitatea lor? (Rea.) Vi se par dezgustători astfel de oameni? (Da.) Când îi văd pe cei care sunt elocvenți, dar care nu fac nimic real, unii oameni îi invidiază. Se gândesc: „Pot vorbi la nesfârșit și tot ceea ce spun este structurat și sistematic – asta arată că au adevărul-realitate.” Toți oamenii cu discernământ își pot da seama că lucrurile pe care le spun adesea sunt toate învățate din predici și din părtășii ale casei lui Dumnezeu și că nu provin din propriile lor experiențe. Prin urmare, deși predicile lor sună impresionant, nu pot rezolva nicio problemă. Cu timpul, oamenii pot vedea clar că asemenea indivizi au fost de la bun început niște escroci. Orice întrebare pui, ei nu pot răspunde, nici nu pot împărtăși vreun principiu sau vreo cale de practică, dar tot vor să-i apreciezi. Cum te fac să-i apreciezi? Se folosesc de prestațiile și de discursurile lor pentru a-și asigura un loc în inima ta, făcându-te să-i invidiezi, să-i admiri și să-i respecți. Nu sunt asemenea oameni lipsiți de rușine? Nu fac lucrare reală, nici nu sunt capabili să facă lucrare reală, însă tot vor ca alții să-i aprecieze și tot vor să irosească energia și timpul altor oameni cu discursurile lor pompoase, dar, în final, nu pot rezolva nicio problemă. Oamenii care cred în Dumnezeu doar de un an sau doi încă pot fi induși în eroare de ei, dar aceia care cred în Dumnezeu de mulți ani și înțeleg puțin din adevărul-realitate nu vor să le asculte discursurile pompoase. Totuși, dacă refuzi să asculți, își formează o părere negativă despre tine și spun că nu iubești adevărul. Nu sunt asemenea oameni foarte problematici? (Ba da.) Au doar o înțelegere parțială a oricărui aspect al adevărului, iar când înțeleg câteva doctrine, nu le pot explica limpede, dar tot vor să le predice altora și să-i facă să le accepte. Dacă refuzi să asculți, spun că nu iubești adevărul și că nu-i respecți. Dar dacă îi asculți, te simți inconfortabil și nu poți sta locului. De ce nu poți sta locului? Pentru că ai multe probleme care trebuie rezolvate și multă lucrare care trebuie făcută și nu ai timp să le asculți discursurile pompoase. Dacă cineva chiar îi invidiază pe cei care se angajează în discursurile pompoase, ce fel de persoană este? Una leneșă, proastă și care nu are nimic mai bun de făcut. Când vine vorba despre îndeplinirea unei datorii, asemenea oameni nu sunt deloc dedicați și nu poartă nicio povară; vor doar să-și ducă viața la voia întâmplării, trăind pe spinarea altora și așteptând să moară. În fiecare zi, ascultă unele doctrine profunde ca să le treacă timpul, dar tot cred că au câștigat ceva și că au făcut progrese în credința lor în Dumnezeu: „Adevărurile pe care le predică devin tot mai elevate pe zi ce trece – predicile lor vor ajunge în curând la nivelul celui de-al treilea Cer! Toate sunt taine din Ceruri!” Ascultă multe doctrine rostite de cei care se angajează în discursuri pompoase, dar tot nu știu cum să fie dedicați în îndeplinirea datoriei lor sau ce principii ar trebui să urmeze când își fac datoria. Așadar, e util să ascultați aceste lucruri? (Nu.) Ce ar trebui să faceți când întâlniți oameni care se angajează în discursuri pompoase și predică doctrine înalte? Ar trebui să-i urmăriți îndeaproape sau să-i respingeți? (Să-i respingem.) Cum îi respingeți? Trebuie să știi cum să-i respingi și să știi de ce îi respingi. Dacă nu știi asta, atunci când îi respingi, s-ar putea să te întrebi în inima ta: „Dacă îi resping înseamnă că nu iubesc adevărul?” Dacă ai acest gând, atunci este problematic – dovedește că nu ai discernământ și nu înțelegi ce este adevărul-realitate. Dacă îi asculți rostind doctrine și tot crezi că au părtășie despre adevăr și chiar îi aprobi în inima ta, atunci ești din cale-afară de prost. Dacă ai discernământ în privința doctrinelor rostite de asemenea oameni care se angajează în discursuri pompoase, atunci ar trebui să-i respingi. Motivul este că tot ce spun sunt doctrine și vorbe goale – este inutil. E ca și cum ai desena prăjituri ca să-ți astâmperi foamea sau te-ai uita la prune pentru a-ți potoli setea – asta nu poate rezolva deloc probleme reale. Ei rostesc multe doctrine, dar acestea nu au legătură cu problemele reale pe care le întâlnesc oamenii în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle și nu le pot rezolva deloc. A-i asculta nu e cu nimic diferit de a nu-i asculta. Nu știu cum să rezolve problemele care apar în lucrarea de evanghelizare și în viața bisericească; nu știu cum să implementeze rânduielile de lucru, nici ce lucrare are deficiențe și lacune care trebuie să fie remediate sau urmărite; și nu știu cum să rezolve sau să respingă noțiunile denaturate atunci când alții le menționează. Nu știu nimic din toate astea, așa că nu este o pierdere de vreme să le asculți discursurile pompoase? Acesta este motivul pentru care ar trebui să-i respingi. Prin urmare, aceste discursuri pompoase ar trebui respinse, pentru că lucrurile pe care le spun acești oameni nu sunt adevărul, ci doctrine. Ce sunt doctrinele? Doctrinele constau în cuvinte care se aliniază la noțiunile și închipuirile umane. Acești oameni nu au părtășie despre adevărurile-principii, axându-se pe esența problemei. Deși cuvintele lor sună plăcut și sunt exprimate într-un mod clar și logic, ele nu pot rezolva nicio problemă. Atunci, aceste cuvinte sunt doctrine; indiferent cât de corecte pot părea, ele nu sunt adevărurile-principii. Cuvintele unor oameni pot părea superficiale, dar pot atinge esența problemei și o pot explica limpede. Chiar dacă unele dintre cuvintele lor sună la fel de neplăcut ca insultele, ele sunt cuvinte pe care oamenii le pot accepta și care pot rezolva probleme reale. Fără îndoială, aceste cuvinte se aliniază la adevărurile-principii. Unele cuvinte pot părea plăcute, pline de tact, rafinate și profunde, dar nu pot rezolva deloc probleme reale. Nu au nicio legătură cu adevărurile-principii, nici nu le pot indica oamenilor o cale sau o direcție. Toate sunt doctrine înșelătoare. Atunci, aceste cuvinte ar trebui să fie respinse. Motivul respingerii unor asemenea oameni este că discursurile lor pompoase irosesc timpul pe care ar trebui să-l folosești ca să-ți faci datoria, irosesc timpul pe care ar trebui să-l folosești ca să cauți adevărul și îți irosesc energia personală – prin urmare, ar trebui să le respingi. Cum ar trebui să le respingi? Spunând, pur și simplu, „adio”, le respingi, nu-i așa? Sau ai putea spune: „Nu mai vorbi, înțeleg tot ce spui. Când vei răspunde la întrebarea pe care ți-am adresat-o? Dacă nu poți să răspunzi, pleacă de aici imediat și nu-mi mai irosi timpul!” Este bun acest mod de a-i respinge? (Da.) Mi se pare destul de bun – altfel, cum i-ai mai respinge? A le respinge discursurile pompoase și sloganurile e exact ca a-i respinge pe farisei. Astfel de oameni nu pot face nimic real. Umanitatea lor nu este conform standardului, calibrul lor este slab, iar ei sunt incapabili, în mod fundamental, să facă lucrare reală. Totuși, continuă să folosească doctrine elevate ca să încerce să te inducă în eroare. Dacă nu-i respingi, atunci ești din cale-afară de prost. Este corect să respingi asemenea oameni când îi întâlnești. Pur și simplu, spune „pa” și pleacă – este un lucru foarte ușor de rezolvat, nu-i așa? Exact așa trebuie să fie tratați cei care se angajează în discursuri pompoase, dar nu fac nimic real. Asemenea oameni nu sunt aceia care fac lucrurile într-un mod adecvat și serios; nu sunt cei care fac lucrurile într-o manieră realistă. Cuvintele lor sunt lipsite de credibilitate, nu merită să te atașezi de ele și nu merită să le asculți de parcă ar fi sfaturi sau o cale eficientă. Așadar, când vine vorba despre discursurile lor pompoase, doar respinge-le fără ezitare – nu este nevoie să iei notițe și nu merită să le prețuiești. Aici se încheie discuția noastră despre problema discursurilor pompoase.

Să vorbim despre altă manifestare: plăcerea de a discuta despre politică. Unor oameni le place să discute despre situația politică a propriei țări sau despre situația politică globală, precum și despre politicile și declarațiile personalităților politice de nivel înalt, despre agenda lor de guvernare și obiectivele lor politice, modurile și mijloacele prin care implementează diverse politici și așa mai departe. Pe scurt, ei discută frecvent subiecte legate de politică; indiferent dacă aceste subiecte se referă la politica antică sau la cea modernă, la politica internă sau la cea internațională, le place să le aducă în discuție din când în când. Plăcerea de a discuta despre politică se încadrează la condiții înnăscute, la umanitate sau la firi corupte? Nu știți, nu-i așa? Asta pentru că acest subiect este oarecum special. Discuția preferată este despre politică și, din punctul vostru de vedere, politica nu este ceva pozitiv. Vă gândiți: „Dacă plăcerea de a discuta despre politică ar fi un interes și un hobby din cadrul condițiilor înnăscute, atunci Dumnezeu nu le-ar fi dat oamenilor acest tip de interes și hobby; dacă ar fi o problemă a umanității rele, doar a discuta, fără a face nimic rău, nu ar trebui să constituie o umanitate rea și, cu atât mai puțin, ar putea ajunge la nivelul unei firi corupte. Așadar, unde ar trebui încadrat acest lucru?” În final, nu ajungeți la o concluzie. Așa stau lucrurile? (Da.) Așadar, aveți dreptate să gândiți așa? De ce nu ajungeți, în final, la o concluzie? Unde vă blocați? Vă blocați la cuvântul „politică”, nu-i așa? (Da.) Dacă vorbesc de plăcerea de a discuta despre artele frumoase, muzica, dansul, designul sau economia, unde ar fi clasificat acest lucru? (Ar fi clasificat ca un interes și un hobby din cadrul condițiilor înnăscute.) Dacă menționez plăcerea de a discuta despre istorie sau mâncăruri gourmet, unde ar trebui să se încadreze acest lucru? (La condiții înnăscute.) Când se spune că o persoană are plăcerea de a discuta despre ceva, de a cerceta ceva sau se pricepe la ceva înseamnă că acesteia îi place domeniul respectiv și are un interes pentru el. Așadar, acest lucru este clasificat ca un interes și un hobby din cadrul condițiilor înnăscute. Dar pentru că subiectul despre care le place să discute acestor oameni este, în cazul acesta, politica, nu îndrăzniți să-l clasificați în felul acesta. De ce nu îndrăzniți să-l clasificați în felul acesta? Pentru că politica este un subiect foarte delicat și nu este un lucru deosebit de pozitiv, nu-i așa? (Așa e.) Deși politica nu este un lucru deosebit de pozitiv, activitatea din plăcerea de a discuta despre politică, așa cum am menționat, este discuția. Prin urmare, ar trebui să fie clasificată ca un interes și un hobby din cadrul condițiilor înnăscute. Interesul și hobbyul înnăscut ale unei astfel de persoane este de a-i plăcea, într-o anumită măsură, să urmărească și să discute despre politică. Participă, însă, la viața politică? Încă nu am ajuns acolo; deocamdată, ne limităm atenția la actul discuției, așa că acest lucru poate fi clasificat doar ca un interes și un hobby din cadrul condițiilor înnăscute. Înțelegeți acum? (Da.) O astfel de formulare este obiectivă; este un fapt, nu-i așa? (Da.) De exemplu, să spunem că unei persoane îi place să discute despre monarhii din vechime și adesea vorbește despre felul în care anumiți împărați își tratau miniștrii și oamenii de rând, despre felul în care anumiți conducători guvernau cu sârguință și se îngrijeau de popor, despre modul în care rezervele de cereale erau suficiente și despre ce nivel de trai a atins populația în timpul domniei lor. De asemenea, vorbesc despre care împărați erau tirani și despre modul în care poporul era sărac sub domnia lor, în vreme ce împărații se dedau la petreceri extravagante și la desfrâu și trăiau în mare lux în palatele lor. Apoi, continuă să discute problemele personalităților politice contemporane, vorbind despre cine face o treabă bună și cine nu și așa mai departe. Pur și simplu, le place să discute aceste lucruri. Cu alte cuvinte, aceste persoane sunt, din naștere, relativ interesate de tipul acesta de subiecte și chestiuni. În viața lor de zi cu zi, modul lor de a se relaxa și a se distra este să discute despre aceste chestiuni politice, folosindu-le ca pe o modalitate de a-și petrece timpul – asta face parte din viața lor. Dacă doar le face plăcere să discute politică, atunci este doar un interes și un hobby. Are asta legătură cu umanitatea lor? Dacă te uiți doar la plăcerea lor de a discuta politică, nu-ți poți da seama ce fel de caracter au, pentru că nu poți să vezi care sunt atitudinea și punctele lor de vedere față de politică. Pur și simplu le place să discute astfel de subiecte și sunt interesați de astfel de chestiuni; acest lucru nu are legătură cu principiile lor de conduită personală. Dacă unei persoane pur și simplu îi face plăcere să discute despre politică și, în viața de zi cu zi, o tratează ca pe un subiect recreativ, subiect de conversație sau subiect frecvent de discuție atunci când interacționează cu alții sau gestionează situații, atunci este un interes și un hobby și nu are legătură cu umanitatea acelei persoane. Oamenii care au acest interes și hobby sunt la fel ca aceia cu alte hobbyuri – sunt egali. Aceste persoane nu pot fi caracterizate ca fiind ambițioase, ca având o umanitate rea sau un caracter abject, pentru că le place să discute despre politică. Deși cei care cred în Dumnezeu nu participă la viața politică, când vine vorba de viața politică în sine, fiecare persoană are dreptul de a participa la ea. Politica nu este un lucru pozitiv, dar nici nu se poate spune că este unul negativ – este pur și simplu ceva ce există inevitabil în cursul dezvoltării societății umane. Prin urmare, simplul fapt că unei persoane îi face plăcere să discute despre politică nu este un indicator al caracterului acesteia. E ca în cazul cuiva căruia îi place dansul – nu poți spune că acea persoană este deviantă sau că nu se implică în sarcini adecvate. Dacă unei persoane îi plac produsele electronice, nu poți spune nici că este capabilă de lucruri mărețe sau că este o figură pozitivă. Ar fi corectă o astfel de judecată? (Nu.) Așadar, cum ar trebui evaluat acest lucru? Depinde ce faci cu interesele și hobbyurile tale. Dacă te implici într-o cauză dreaptă, atunci interesele și hobbyurile tale pot crea o valoare benefică. Dacă te folosești de interesele și hobbyurile tale pentru a face lucruri negative, lucruri care îi rănesc pe oameni și le lezează interesele, tot nu se poate spune că interesele și hobbyurile tale sunt negative – mai degrabă, înseamnă că umanitatea ta este rea și că este greșită calea pe care mergi. Îți poți folosi interesele și hobbyurile pentru a face lucruri rele, dar interesele, hobbyurile, punctele tale forte și aptitudinile profesionale, tehnice și cunoștințele conexe nu sunt negative. Indiferent ce interese și hobbyuri ai, nu trebuie să te folosești de ele. Dacă mergi pe calea cea dreaptă, atunci ceea ce faci cu interesele și hobbyurile tale este just. Dacă nu mergi pe calea cea dreaptă, atunci lucrurile pentru care îți folosești interesele și hobbyurile nu sunt juste, ci rele. De exemplu, un computer este doar o mașinărie – este un instrument tehnologic. Poți folosi un computer pentru adunări, predici și pentru a predica Evanghelia, dar, totodată, mulți oameni răi și mulți oameni malefici pot folosi, de asemenea, computere pentru a face lucruri rele. Așadar, când un computer este folosit pentru o cauză justă, nu poți spune că aparatul în sine este just; similar, când un computer este folosit pentru lucruri rele, nu poți spune că aparatul în sine este rău. Înțelegeți? (Da.) În mod similar, în cazul oamenilor cărora le face plăcere să discute despre politică, această manifestare a plăcerii de a discuta despre politică este un interes și un hobby – nu are legătură cu problema umanității-esență pe care o au. În plus, oamenilor cărora le face plăcere să discute despre politică le plac subiectele politice. Le face mereu plăcere să discute ce este corect și ce este greșit și le place să discute cu alții despre anumite subiecte referitoare la puncte de vedere politice. Unii sunt deosebit de interesați de subiecte legate de persoane celebre și de mari personalități, în vreme ce unii sunt deosebit de interesați de subiecte care expun părțile întunecate ale societății. Dar, în orice caz, cei cărora le face plăcere să discute despre politică nu dețin adevărul, iar Dumnezeu nu are un loc în inimile lor – acest lucru este absolut cert. În regulă, aici se încheie discuția noastră despre chestiunea plăcerii de a discuta despre politică.

Plăcerea de a discuta despre politică este un interes și un hobby pe care le au unii oameni. În continuare, să ducem această discuție mai departe și să vorbim despre plăcerea de a participa la viața politică. Plăcerea de a participa la viața politică nu este același lucru cu plăcerea de a discuta despre politică – implică acțiune. Plăcerea de a participa la viața politică nu este doar un subiect de conversație după cină sau o formă de divertisment, nici nu rămâne doar la nivelul intereselor, al hobbyurilor sau al preocupării pentru politică; mai degrabă, se referă la calea pe care merge o persoană. Atunci, pe ce cale merg cei cărora le place să participe la viața politică? Are legătură cu umanitatea lor? (Da.) Așadar, unde ar trebui să fie încadrată plăcerea de a participa la viața politică? Aceasta este o întrebare dificilă pentru voi – nu o puteți desluși. Atunci, haideți să avem părtășie despre acest lucru. Există oameni în toate categoriile sociale cărora le face plăcere să discute despre politică. Vezi tu, deși fermierii trăiesc la baza societății, unii dintre ei știu multe lucruri despre nivelurile superioare ale politicii și pot exprima anumite puncte de vedere referitoare la politică. Oamenii de afaceri și economiștii discută și ei despre politică și chiar și cei din domeniul artei și al educației discută despre politică. Cu alte cuvinte, în toate domeniile există oameni cărora le face plăcere să discute despre politică și care sunt interesați de subiecte politice. Indiferent de domeniul în care este implicată o persoană, dacă îi face plăcere să discute despre politică, asta e doar pentru că are un interes în politică. Acest interes are o anumită legătură cu calibrul ei inerent și cu înălțimea perspectivei sale. Poate pricepe chestiuni din sfera puterii politice, așadar, din când în când, își exprimă punctele de vedere. Manifestările sale rămân la nivelul unui interes și al unui hobby din cadrul condițiilor înnăscute. Totuși, participarea la viața politică nu înseamnă a fi mulțumit cu acest tip de interes și hobby la nivel de idee; mai degrabă, înseamnă să abandoneze domeniul inițial și să se implice în activitatea politică, să urce pe scena politică și să interacționeze cu personalități politice. Așadar, care este problema cu asemenea oameni? Acest tip de persoană căreia îi place să participe la viața politică poate să nu discute prea mult despre politică de obicei, dar, indiferent ce carieră alege, atât timp cât se implică într-o lucrare care nu are legătură cu politica, nu este deloc interesată de ea și are senzația că perspectivele sale sunt sumbre. Dar când se pune problema participării la viața politică, ochii i se luminează de dorință și interesul îi este stârnit. Când aude că cineva candidează pentru funcția de primar, de guvernator, de legislator sau de președinte, simte că a pierdut ceva în inima sa și își frământă creierii, gândindu-se la modalități de a participa și ea. Ce fel de persoană este? Nu este tipul de persoană care are o imensă dorință de putere? (Ba da.) Așadar, ce are în plus acest tip de persoană în umanitatea ei? Este complet obsedată de bani sau complet obsedată de putere? (Este complet obsedată de putere.) Consideră puterea ca fiind mai presus de orice, o consideră propria viață, un obiectiv de urmărit pe tot parcursul vieții. Așadar, ce fel de persoană este, mai exact? Ce lucru are în plus în umanitatea sa, pe care oamenii obișnuiți nu îl au? (Ambiție și dorință.) Ce are ambiția și dorință să facă? (Să dețină puterea.) Care este cel mai direct beneficiu pe care i-l aduce deținerea puterii? (Să câștige statut și să fie apreciată de alții.) Acestea sunt secundare, nu beneficiul esențial. (Vrea să îi controleze pe oameni.) Pe aproape. Dacă unei persoane îi place să aibă funcții oficiale, dar nu are niciun subaltern, iar funcția pe care o are este doar una onorifică, se poate considera că acea persoană are putere? (Nu.) Nu se poate considera că are putere. Nu are niciun privilegiu special și nu se poate bucura de niciunul dintre beneficiile funcției oficiale. În opinia sa, are vreo valoare o astfel de funcție? (Nu.) Așadar, acest tip de persoană are un lucru pe care alții nu îl au – ambiție și dorință de putere extrem de intense. Întrucât are acest tip de ambiție și dorință, obiectivul pe care dorește să îl atingă nu este ceva atât de simplu precum a fi apreciată, idolatrizată sau invidiată de ceilalți, ci dorește să ocupe funcții importante, să ia decizii și să îi conducă pe alții. Are această ambiție și dorință – dacă nu are statut, poate să își atingă obiectivul? O va asculta cineva? Categoric nu. De aceea este hotărâtă să dobândească statut. Odată ce are statut, vor exista oameni care o vor asculta când vorbește, iar când le va cere celorlalți să facă ceva, vor exista persoane care vor asculta și se vor conforma – ambiția și dorința sa, ceea ce vrea să realizeze, pot deveni atunci realitate. Cei cărora le place să participe la viața politică pot fi descriși în termeni plăcuți ca fiind nobili și ambițioși, dar, pentru a spune lucrurilor pe nume, ei sunt pur și simplu obsedați să aibă funcții oficiale – pur și simplu adoră să aibă funcții oficiale. Când nu au o funcție oficială, nu pot lua decizii și nu au câțiva subalterni pe care să-i conducă, așa că devin demoralizați și simt că viața e sumbră. Însă, odată ce dețin o funcție oficială, există oameni care îi ascultă când vorbesc, au adepți și, în consecință, simt că viața este plăcută. Așadar, există o problemă cu umanitatea lor? (Da.) Se poate numi acesta un defect al umanității lor? (Nu.) Cu siguranță nu este atât de simplu. Atunci, ce fel de problemă este aceasta? (Firi corupte.) În ce privește umanitatea lor, sunt acest tip de persoane de încredere? (Nu.) Este caracterul lor bun? (Nu.) De ce nu este bun? (Vor mereu să-i controleze pe oameni și vor mereu să ia deciziile.) Acest tip de persoană are o dorință de statut deosebit de puternică – vrea mereu să găsească diverse ocazii de a lua hotărâri și vrea mereu să aibă un rol de conducere și să-i controleze pe alții. Asemenea oameni nu sunt de încredere, iar caracterul lor nu este bun. În casa lui Dumnezeu, există destul de mulți oameni de felul acesta. Dacă aceasta îi face responsabili de un aspect al lucrării, ei cred că asta înseamnă că dețin o funcție oficială și slujesc într-un rol de conducere. Vor căuta ei adevărurile-principii? Vor implementa rânduielile de lucru? (Nu.) Dacă ei consideră că a fi supraveghetor sau conducător înseamnă a avea o funcție oficială, sigur nu vor implementa rânduielile de lucru și sigur nu vor face lucrare reală. Ce vor face? Se vor implica în propria afacere, își vor construi propria autoritate, își vor consolida statutul, le vor comunica subalternilor propriile idei și îi vor face pe oameni să-i asculte – făcând nule şi neavenite rânduielile de lucru, intențiile lui Dumnezeu și adevărul. Exact aceasta este esența unor astfel de oameni. Când nu au statut, îl urmăresc cu toată puterea lor și, odată ce îl dobândesc, pentru ei înseamnă că au găsit o oportunitate. O oportunitate de a face ce? De a-și satisface propria ambiție și de a-și consolida statutul în cea mai mare măsură posibilă; ei folosesc o astfel de oportunitate pentru a-și satisface propria ambiție și dependența de funcții oficiale.

Plăcerea de a participa la viața politică este atât o chestiune care ține de caracterul rău, cât și de firile corupte. Câte firi corupte sunt implicate aici? (Aroganța și ferocitatea.) Aroganța, ferocitatea, aversiunea față de adevăr și intransigența – toate aceste firi corupte sunt prezente; fiecare dintre ele este acolo. Atunci, care este cea mai gravă fire coruptă? Ferocitatea – caracteristica tipică cea mai proeminentă este ferocitatea. În cazul oamenilor cărora le place să participe la viața politică, dacă sunt frustrați și nu au succes în lume, dorindu-și să participe la viața politică, dar neavând oportunitatea sau nereușind să pătrundă în cercurile politice, atunci când vin în casa lui Dumnezeu, ambiția lor nu moare – tot vor să participe la viața politică. Prin urmare, tratează alegerile conducătorilor la diverse niveluri de parcă ar fi alegeri pentru funcționari guvernamentali. De fiecare dată când există astfel de alegeri, sunt nerăbdători să se lanseze în campanie, făcând lobby peste tot ca oamenii să-i voteze. Odată ce devin conducători, consideră că dețin o funcție oficială, își păstrează statutul pentru ei, pun mână pe putere și fac ce le place. Se poartă cum vor și ignoră lucrarea care le-a fost încredințată de casa lui Dumnezeu și datoria pe care se cuvine să o facă și nu sunt interesați decât să se complacă în beneficiile statutului. Tratează datoria ca pe o funcție oficială, făcând orice le place și orice vor să facă și acționând în orice mod le permite să-și clădească autoritatea, să-și consolideze statutul, să-i facă pe ceilalți să-i asculte și să-și satisfacă pe deplin dependența de funcții oficiale. Ei nu țin cont de lucrarea casei lui Dumnezeu sau de cerințele rânduielilor de lucru. Asemenea oameni sunt foarte periculoși – chiar dacă încă nu au fost dezvăluiți ca antihriști, ei sunt antihriști în devenire. Există vreun om bun printre cei cărora le place să participe la viața politică? Nu, nu există niciun om bun printre ei. E imposibil ca oamenii care au o dorință de putere intensă să iubească adevărul. Întrucât au o dorință de putere extrem de puternică, conștiința și rațiunea lor nu le pot suprima sau înfrâna dorința de putere sau urmărirea ei. Dacă unei persoane îi place să participe la viața politică sau este extrem de obsedată de acest lucru și are o dorință puternică să-l facă, asta înseamnă că are o ambiție puternică pentru statut și putere. Intențiile, obiectivele și baza pentru conduita personală și acțiunile sale depind cu totul de posibilitatea de a obține puterea și de satisfacerea propriilor ambiții, mai degrabă decât de conștiință și rațiune. Acesta este motivul pentru care umanitatea unor astfel de oameni este înspăimântătoare. Pentru a-și satisface dorința de putere și pentru a obține putere, sunt capabili să facă orice și să sacrifice orice – chiar și să-i sacrifice pe oamenii care le sunt cei mai apropiați și pe care îi iubesc cel mai mult. Judecând pe această bază, au asemenea oameni umanitate? (Nu.) De exemplu, să presupunem că unui bărbat îi place să participe la viața politică și are o dorință de putere extrem de puternică. Când se ivește o oportunitate de a participa la viața politică și de a obține statutul și puterea la care aspiră, dacă trebuie s-o sacrifice pe femeia pe care o iubește pentru a dobândi statutul pe care îl urmărește, nu va ezita să facă asta – cu siguranță nu va fi blând. Unii oameni nu vor ezita nici să-și sacrifice propriii părinți pentru a obține statut – sunt capabili să sacrifice pe oricine. Singurul lucru la care nu vor renunța niciodată este statutul. Cu alte cuvinte, pot folosi orice persoană, eveniment sau lucru drept monedă de schimb sau preț pentru statut. Așadar, judecând după caracterul unor astfel de oameni, oare chiar au conștiință și rațiune? (Nu.) De aceea, oamenii de acest fel sunt foarte înfricoșători. Este posibil să fi dispărut conștiința și rațiunea lor sau este posibil ca ele să nu fi existat niciodată – ambele variante sunt posibile. De ce spun că ambele variante sunt posibile? Când nu au statut și când nu sunt implicate în chestiuni politice, aceste persoane pot să se înțeleagă foarte bine cu ceilalți, îi pot ajuta pe oameni, pot să nu profite niciodată de alții și pot să facă acte de caritate și să fie foarte tolerante. La prima vedere, par să aibă umanitate, iar conștiința și rațiunea lor par normale. Dar nu știi ce iubesc în adâncul ființei lor. Când descoperi că lucrurile pe care le iubesc în adâncul ființei lor sunt statutul și puterea și le observi din nou umanitatea, punctul tău de vedere se schimbă, iar modul în care le înțelegi și le evaluezi umanitatea se schimbă și el. Când nu sunt implicate statutul și puterea, ele se comportă normal când interacționează cu ceilalți și par persoane decente. Însă odată ce câștigă statut și putere, comportamentul lor nu mai este același ca înainte – nu mai poți vedea unde sunt conștiința și rațiunea lor. Abia atunci îți dai seama că asemenea oameni sunt cu adevărat înspăimântători. Până la urmă, umanitatea pe care au arătat-o a fost doar temporară – a fost dezvăluită doar datorită impulsului dat de un anumit mediu și de anumite beneficii, în circumstanțe în care puterea și statutul lor iubit nu erau implicate. Dar odată ce statutul și puterea sunt implicate, adevărata lor umanitate este dezvăluită. Când le vezi adevărata umanitate, îi vei defini ca fiind oameni lipsiți de umanitate. Adică, înainte de a vedea lucrul esențial din adâncul inimilor lor, vei avea senzația că se pot înțelege destul de bine cu ceilalți și că nu sunt lipsiți de umanitate. Dar când le vei înțelege cu adevărat lumea interioară și umanitatea-esență și vei vedea că lucrurile pe care le iubesc sunt statutul și puterea, îți vei da seama că asemenea oameni nu au umanitate – sunt oameni cu două fețe. Cum numesc non-credincioșii acest tip de manifestare? Nu se numește personalitate divizată? (Ba da.) Un non-om poartă trup uman – când interacționează cu ceilalți, nu poți vedea ce se ascunde în adâncul sufletului său, așa că îl consideri o persoană normală – poate chiar crezi că este o persoană bună. Dar când îi vezi cealaltă față, nu numai că nu mai crezi că este o persoană bună, ci îl găsești și înfricoșător. Asta înseamnă să fii un non-om. Ce anume sunt non-oamenii? Chiar dacă există o oarecare asemănare umană în ceea ce arată, aceasta nu este autentică. Deoarece nu au adevărul-realitate, manifestările lor ocazionale de bunătate nu le reprezintă esența. Esența lor este umanitatea pe care o arată atunci când își aleg cu adevărat calea. Prin urmare, nu trebuie să te lași indus în eroare de aparențele exterioare ale unor astfel de oameni – cheia este să te uiți la calea pe care merg și la esența lor. Am explicat limpede această chestiune acum? (Da.) Ați înțeles? Dacă unei persoane îi place să discute despre politică și acest lucru rămâne numai la nivelul de idee și este doar un interes și un hobby, atunci nu este o problemă. Dar dacă îi place să participe la viața politică, atunci nu mai este o problemă de gândire – implică o problemă legată de conduita personală și de calea pe care o urmează. Odată ce implică modul în care se poartă și calea pe care o urmează, îi implică și caracterul. Iar când îi implică și caracterul, în majoritatea cazurilor, implică firi corupte. Nu-i așa? (Ba da.) În regulă, cu asta se încheie discuția noastră despre manifestarea plăcerii de a participa la viața politică.

Haideți să vorbim despre altă manifestare: pasiunea pentru literatură. Ce fel de manifestare este aceasta? (O condiție înnăscută.) Adică, asemenea oameni sunt pasionați în mod inerent de literatură. Întrucât sunt pasionați de literatură, când vine vorba de subiecte, cărți și chestiuni referitoare la literatură, ei manifestă o afecțiune și o curiozitate specială sau manifestă o atitudine specială – aceasta este o condiție înnăscută. Atunci, cum rămâne cu pasiunea pentru tehnologie? (Este o condiție înnăscută.) Adică, în absența interferențelor sau intervențiilor din lumea exterioară, oamenii sunt foarte interesați de anumite lucruri, le place să citească genul acela de cărți și le place, de asemenea, să acorde atenție acestui tip de subiecte și să discute despre ele; totodată, aspirația lor este și să se angajeze într-o ocupație sau într-un domeniu legat de genul acela de lucruri. Acest lucru este înnăscut – nu necesită intervenția altora, nici nu trebuie să fie învățat și, desigur, nu necesită, pe parcursul vieții, influențarea sau îndoctrinarea intenționată din partea celorlalți. Acestor oameni le plac anumite lucruri din naștere. Pasiunea pentru tehnologie este o condiție înnăscută, așadar, cum rămâne cu pasiunea pentru plante și animale? (Și aceea este o condiție înnăscută.) Pasiunea pentru plante și animale – grija pentru copaci, insecte și păsări; mai ales plăcerea de a interacționa cu animalele mici, de a se apropia de ele și a fi deosebit de iubitor și tolerant față de ele – este o condiție înnăscută. Vezi tu, aceste lucruri incluse în condițiile înnăscute sunt foarte normale, nu-i așa? (Ba da.) Ele nu implică lucruri negative din cadrul firilor corupte, precum aroganța și ticăloșia. Atunci, lucruri precum pasiunea pentru aviație, istorie, astronomie și geografie, nutriție și medicină, drept, agricultură – ce fel de manifestări sunt acestea? (Condiții înnăscute.) Unor oameni le place agricultura; le place să cerceteze altoirea, îmbunătățirea și creșterea diverselor plante, le place să cerceteze efectele climei sau ale temperaturii asupra plantelor, le place să planteze legume, cereale, copaci și flori. În fiecare zi, mâinile lor sunt murdare de noroi și bătătorite de muncă. Acestor oameni nu le-ar plăcea să fie doctori, avocați sau oficialități – preferă să cultive pământul și să se ocupe de plante și se simt în largul lor trăind în felul acesta. Au vreo legătură pasiunile, interesele și hobbyurile oamenilor cu umanitatea lor? (Nu.) Le afectează umanitatea? (Nu.) Practic, nu o afectează. Fermierii nu pot fi considerați foarte nobili; și ei au firi corupte. Similar, acei intelectuali de nivel înalt, precum oamenii care sunt implicați în domenii precum tehnologia, literatura, medicina sau dreptul, nu au o umanitate mai bună decât fermierii. După ce acumulează atât de multe cunoștințe, citesc atât de multe cărți și studiază atât de mult timp, în final, nu au nicio înțelegere în privința lui Dumnezeu – doar au învățat puțin mai mult din cărți și au dobândit puțin mai multe cunoștințe și perspicacitate. Dar când vine vorba despre felul în care să se poarte, ce fel de cale ar trebui să urmeze în viață, cum ar trebui să creadă în Dumnezeu și să I se închine și cum să se comporte în conformitate cu principiile de conduită personală în tot felul de chestiuni din viață – ei nu știu nimic despre niciunul dintre aceste lucruri. Însușirea comună a oamenilor care au interese și hobbyuri în diverse domenii este că sunt dispuși să facă orice le place și că sunt dispuși să se implice în activități din acel domeniu, dedicându-se apoi acelui domeniu. Indiferent cărui domeniu se dedică, atât timp cât sunt în cadrul acestei societăți, ei au fost condiționați și corupți de Satana. Umanitatea cuiva nu devine mai nobilă doar pentru că interesele și hobbyurile acelei persoane sau domeniul în care se implică sunt mai nobile sau mai respectabile decât ale altora. Similar, nicio persoană nu devine mai modestă sau mai coruptă decât alții doar pentru că ocupația pe care o exercită este de rang inferior, modestă sau desconsiderată de ceilalți. Din contră, indiferent care sunt interesele și hobbyurile unei persoane, indiferent de domeniul în care se implică folosindu-și orice punct forte sau dar, în cele din urmă, gândurile și punctele de vedere pe care le are nu sunt în conformitate cu adevărul. Toți oamenii au aceeași atitudine față de adevăr și de Dumnezeu, iar ceea ce dezvăluie sunt doar firi corupte. Trăsătura comună a oamenilor este că trăiesc cu firi corupte drept viața lor. Prin urmare, indiferent de interesele și hobbyurile tale și indiferent de ocupația în care te implici, asta nu înseamnă că umanitatea ta va fi afectată de aceste lucruri, nici că umanitatea ta va fi elevată sau erodată într-o anumită măsură. Din aceste fapte, se poate vedea că aceste condiții înnăscute pe care Dumnezeu le dă oamenilor nu le afectează criteriile pentru conduita personală și pentru acțiunile lor, nici nu le schimbă calea și direcția acțiunilor. Cel mult, aceste interese și hobbyuri sunt doar unelte sau un fel de capital înnăscut pe care se bazează ca să supraviețuiască, astfel încât, prin intermediul domeniului în care se implică, să poată obține un venit și, astfel, să-și poată asigura traiul. Totuși, în procesul de a-și asigura traiul, diversele gânduri și puncte de vedere acceptate de oameni în grupuri din diferite domenii sunt aceleași. Prin urmare, în cele din urmă, indiferent de domeniul în care activează o persoană, de colțul societății în care se află sau de grupul de oameni sau rasa din care face parte, corupția pe care o primește este aceeași. Nu devii mai nobil sau mai puțin profund corupt decât alții doar pentru că ai o slujbă sau o ocupație de nivel mai înalt, nici nu devii mai profund corupt decât alții doar pentru că domeniul în care activezi este unul de clasă inferioară. Pe scurt, indiferent de interesele și hobbyurile tale înnăscute, în final, în această societate și în mijlocul oamenilor, ești corupt de Satana în mod inevitabil și irezistibil.

În continuare, haideți să vorbim despre altă manifestare. Unor oameni le plac finanțele și contabilitatea; le place să lucreze cu cifre și își petrec toată viața ocupați cu activități financiare. În fiecare zi țin contabilitatea, fac decontări, gestionează plăți și încasări de fonduri – mintea lor e plină tot timpul de date, dar nu li se pare deloc plictisitor. Pasiunea pentru finanțe și contabilitate – la ce aspect se încadrează? (La condiții înnăscute.) Aceasta este o abilitate pe care Dumnezeu le-o dă oamenilor. Întrucât te pricepi la asta, este firesc să te dedici acestei ocupații și apoi îți asiguri traiul pentru toată viața – așa te întreții. E ca și cum Dumnezeu ți-ar trimite mană cerească sau prepelițe din cer, ca să ai ce mânca. Acest interes și acest hobby sunt ca o găină cu ouă de aur care îți pică din cer, aterizând în mâinile tale, permițându-ți să ai acest interes și acest hobby. Apoi, te implici în mod firesc într-o ocupație legată de interesul și de hobbyul tău și, având-o ca mijloc de trai, te întreții până în prezent. Indiferent dacă o faci bine sau nu, indiferent de câți ani te-ai implicat în ea, atât timp cât este ceva cu care te-ai născut, este ceea ce Dumnezeu a rânduit pentru tine – este o condiție înnăscută. Pe scurt, toate acestea vin de la Dumnezeu – nu este nimic aici cu care oamenii să se laude. Nu-i așa? (Ba da.)

Pasiunea pentru afaceri, priceperea în afaceri – la ce aspect se încadrează acest lucru? (La condiții înnăscute.) A fi priceput în afaceri înseamnă a-ți conduce afacerea mai bine decât majoritatea oamenilor. Alții ar putea să conducă o afacere timp de două sau trei luni și să dea faliment, pierzând până și capitalul inițial, dar conduc afacerea timp de doi sau trei ani și se descurcă tot mai bine. Treptat, viețile lor devin prospere – familiile lor mănâncă și se îmbracă mai bine, mica lor casă este înlocuită cu una mai mare, mica lor mașină cu una mai mare, iar viața lor devine tot mai bună; devin oameni de afaceri bogați. Priceperea în afaceri – este aceasta o condiție înnăscută? (Da.) Priceperea în afaceri, această condiție înnăscută, este punctul lor forte. Acești oameni nu au studiat niciodată în mod special cum să facă afaceri, nici nu au fost influențați de părinții lor, dar au reușit cu ușurință să conducă o mică afacere și să facă bani. Îi întrebi: „Ți se pare dificil să faci afaceri?” Îți răspund: „Deloc. Pur și simplu îmi folosesc creierul și mă gândesc cum să fac lucrurile într-un mod potrivit și din care să iasă bani, iar apoi procedez în felul acela – și, în final, banii sunt ai mei.” Tu spui: „Să faci afaceri pare foarte ușor și simplu pentru tine. Eu de ce nu pot face asta?” De ce? Pentru că Dumnezeu nu ți-a dat acel punct forte, așa că pur și simplu nu te pricepi la asta. Așadar, cei care au un punct forte nu ar trebui să fie mândri, iar cei care nu au un punct forte nu ar trebui să fie invidioși. Ceea ce dă Dumnezeu nu poate lua nimeni – chiar dacă nu vrei acel lucru, nu-l poți refuza. Dumnezeu pur și simplu te-a făcut priceput la asta și, prin intermediul acestui punct forte, El îți oferă mijloacele de trai și o meserie ca să-ți susții viața. Acesta este harul lui Dumnezeu. Alții studiază, sunt învățați și exersează, dar, oricum se străduiesc, nu pot obține rezultate bune. Dar tu poți s-o faci fără să fi învățat. Indiferent cum se gândesc, mintea lor nu funcționează la fel de repede ca a ta, iar ei nu pot acționa la fel de bine ca tine. Așadar, de unde provine acest punct forte al tău? Este înnăscut? Și nu e ceea ce este înnăscut un dar de la Dumnezeu? Spui mereu ce îți place, la ce te pricepi – dar este ceva ce ai cerut tu? Unii oameni spun că au moștenit acel lucru de la părinții lor. Atunci, de ce nu ai moștenit altceva? Încearcă să găsești un mod de a transmite acest lucru generației următoare – poți s-o faci? Ai un cuvânt de spus în această chestiune? (Nu.) Categoric nu. Punctul forte pe care îl ai este dat de Dumnezeu – oricât te-ar invidia alții, ei nu-l pot îndepărta, nici nu ți-l pot lua și, chiar dacă tu nu îl vrei, Dumnezeu tot ți-l dă. Întrucât Dumnezeu ți-a arătat har, tu ar trebui să-l accepți de la El. Nu fi trufaș și nu te lăuda. Trufia și lăudăroșenia sunt manifestări ale ignoranței umane.

Așadar, cum ar trebui să tratezi corect punctul forte pe care ți l-a dat Dumnezeu? Dacă are nevoie casa lui Dumnezeu ca tu să faci o datorie în domeniul acesta, atunci ar trebui să-ți folosești punctul forte în datoria ta, în lucrarea bisericii. Nu te reține – pune-l în joc și fă-o în cea mai mare măsură posibilă. În felul acesta, punctul forte pe care ți l-a dat Dumnezeu nu-ți va fi fost dat în zadar; harul și tratamentul special de care te-ai bucurat de la Dumnezeu Îi vor fi răsplătite. Procedând astfel, ești o persoană care are conștiință – nu cauți doar beneficii pentru tine însuți, ci Îl răsplătești pe Dumnezeu. Așa este corect să acționezi. Chiar dacă te gândești: „Am acest punct forte, acest interes și acest hobby, și să fac asta e floare la ureche pentru mine”, atât timp cât o consideri datoria ta, nu te poți baza doar pe punctul tău forte, pe interesul și pe hobbyul tău. Trebuie să o faci conform principiilor pe care ți le-a spus Dumnezeu și conform cerințelor casei lui Dumnezeu și apoi să combini aceste lucruri cu punctul tău forte. În felul acesta, datoria ta va fi făcută corespunzător, iar tu îți vei fi oferit loialitatea. Este exact ca atunci când Dumnezeu i-a dăruit un fiu lui Avraam – când i l-a oferit, Avraam a fost foarte bucuros, iar când Dumnezeu a vrut să i-l ia, Avraam a trebuit să-l ofere de bunăvoie și cu totul lui Dumnezeu. Nu a putut să dea înapoi sau să impună condiții și, mai mult decât atât, nu a putut să se plângă de Dumnezeu sau să-L insulte – a trebuit să-și ofere fiul din toată inima și cu sinceritate. Când Dumnezeu îți dăruiește har, ești foarte fericit și mulțumit, simțind că ai dobândit un avantaj și că Dumnezeu îți arată bunătate. După ce te bucuri de atât de mult har de la Dumnezeu, care este atitudinea ta când El îți cere să oferi ceva? Te poți despărți de acel lucru? I-l poți oferi lui Dumnezeu, I-l poți înapoia fără rezerve? Dacă Îi poți înapoia ce ți-a dat fără să faci compromisuri, conform principiilor cerute de El, fără să te plângi, fără rezerve și fără să păstrezi acel lucru pentru tine, ci oferindu-I-l lui Dumnezeu, atunci corespunzi standardului ca ființă creată; și datoria pe care ai făcut-o este conform standardului, iar Dumnezeu va fi mulțumit. Cerințele lui Dumnezeu de la tine nu sunt mari, întrucât ceea ce ți-a dat El depășește de multe ori ceea ce Îi poți oferi tu. Pe lângă viață, Dumnezeu ți-a dat și capitalul și condițiile pe care te bazezi pentru supraviețuire. Deoarece ai acest punct forte, acest interes și acest hobby, câte beneficii ai obținut? De cât har de la Dumnezeu te-ai bucurat? Până acum, cât L-ai răsplătit pe Dumnezeu? Dacă abia acum începi să-L răsplătești, atunci ești puțin cam lent. Dacă nu te-ai descurcat bine în trecut, de acum înainte, ar trebui să-I oferi lui Dumnezeu fără rezerve; folosește-ți punctul forte, aptitudinile profesionale și diversele principii profesionale pe care le-ai stăpânit în datoria ta, fără să păstrezi nimic, pentru că lucrurile pe care le oferi I-au aparținut inițial lui Dumnezeu – ți-au fost dăruite de Dumnezeu. Când oferi aceste lucruri și le folosești în datoria ta, în primul rând, Dumnezeu le va accepta și, în al doilea rând, vei dobândi adevărul, viața și aprobarea lui Dumnezeu – vei dobândi beneficii nemaipomenite și nu vei suferi nicio pierdere. Totodată, Dumnezeu nu ți-a luat dreptul de a te bucura de interesul, de hobbyul și de punctul tău forte. De vreme ce ți-a dăruit acest interes și acest hobby, Dumnezeu nu ți le va lua niciodată. Oricât de mult ai oferi, tot le vei avea – Dumnezeu Se asigură că ele vor continua să fie prezente în tine, la nesfârșit; ele sunt o parte din însăși ființa ta. Dacă nu-I oferi lui Dumnezeu, atunci nu se poate spune decât că nu ai conștiință, că nu corespunzi standardului ca ființă creată și că nu ai deloc sinceritate față de Dumnezeu. Dacă ai sinceritate, atunci ar trebui să-I răsplătești lui Dumnezeu ceea ce ai primit de la El și ceea ce ai. Ar trebui să ai această atitudine. Oricât de mult ți-a dăruit Dumnezeu, oricât de mult înțelegi și oricât ești capabil să faci, trebuie să oferi apoi lui Dumnezeu fără rezerve. Crezi că Dumnezeu ar vrea să oferi în zadar? Uită-te la Avraam: când Dumnezeu i l-a cerut pe Isaac, el l-a oferit pe Isaac pe altar. Dar după ce a văzut sinceritatea lui Avraam, chiar l-a luat Dumnezeu pe Isaac? Dumnezeu nu l-a luat – Dumnezeu i l-a înapoiat pe Isaac și a pregătit un miel în apropiere. Nu numai că Avraam nu a trebuit să I-l înapoieze pe Isaac lui Dumnezeu, dar a primit și un miel care era pregătit dinainte. În final, binecuvântarea pe care i-a dat-o Dumnezeu a depășit de nenumărate ori tot ce și-ar fi putut închipui vreodată. Desigur, acesta nu este un lucru pe care și l-ar fi putut închipui Avraam, nici un lucru pe care l-a cerut. Dar Dumnezeu nu îi tratează nedrept pe oameni; El pur și simplu îi binecuvântează în felul acesta – asta e voia lui Dumnezeu. Chiar și atunci când nu I-ai răsplătit nimic lui Dumnezeu, El deja ți-a dăruit foarte mult. Așadar, dacă Îl răsplătești cu adevărat pe Dumnezeu, crezi că îți va dărui mai puțin? Categoric nu – binecuvântarea pe care ți-o dă Dumnezeu va depăși tot ce ți-ai putea închipui. Așadar, spune-Mi, este ușor să oferi toate punctele forte pe care ți le-a dăruit Dumnezeu și să le folosești în datoria ta? Să presupunem că te gândești: „Aceste puncte forte, aceste interese și hobbyuri pe care le am în mod inerent sunt lucruri cu care m-am născut, le-am moștenit de la părinții mei. Se datorează genelor mele bune și mediului favorabil în care am crescut. Nu știu dacă mi-au fost dăruite de Dumnezeu. În orice caz, pur și simplu am noroc – este norocul meu. O să decid mai târziu dacă I le înapoiez lui Dumnezeu. În prezent, nu plănuiesc s-o fac.” Spune-Mi, ar însemna asta că ai conștiință? (Nu.) Chiar dacă Dumnezeu nu ți-ar lua interesele, hobbyurile, punctele forte și alte lucruri pe care ți le-a dăruit, nu ai dobândi binecuvântarea Lui. În ochii Lui, nu ai corespunde standardului ca ființă creată – cel puțin, lui Dumnezeu nu-I plac asemenea oameni. Dumnezeu le dăruiește oamenilor anumite interese, hobbyuri și puncte forte și are și cerințe specifice pentru ei. Cât despre felul în care tratează aceste interese, hobbyuri și puncte forte, oamenii ar trebui să aibă principii care să fie în concordanță cu adevărul. În primul rând, nu le considera capitalul tău; în plus, dacă lucrarea casei lui Dumnezeu îți cere să faci o datorie legată de interesele, hobbyurile și punctele tale forte, atunci ar trebui să te simți obligat moral să consideri această datorie drept obligația ta personală. Ar trebui să dăruiești pe deplin și fără rezerve ceea ce ți-a dăruit Dumnezeu, ca El să Se poată bucura de sinceritatea și supunerea unei ființe create. Nu este acesta un lucru demn și glorios? (Ba da.) Dacă nu Îi poți oferi lui Dumnezeu darurile și punctele forte pe care El ți le-a dăruit, atunci Îi ești îndatorat – acesta este un lucru rușinos. Când Dumnezeu ți-a acordat aceste daruri și puncte forte, ai fost foarte fericit, dar când Dumnezeu îți cere să I le oferi, te enervezi, nu vrei ca ele să fie folosite de Dumnezeu și vrei ca ele să fie folosite doar pentru tine însuți. Este acest lucru rațional? Acestea nu sunt bunurile tale personale – ele ți-au fost dăruite de Dumnezeu. De vreme ce ți-au fost dăruite de Dumnezeu, atunci când El le cere, ar trebui să le oferi. A fi capabil să le oferi arată că ai supunere și sinceritate față de Dumnezeu. Dacă nu vrei să le oferi sau o faci cu reticență și cu părere de rău, acest lucru dovedește că nu ai nici supunere, nici sinceritate față de Dumnezeu. Se poate spune doar că există o problemă cu umanitatea și caracterul tău.

În regulă, aici se încheie părtășia noastră de astăzi. La revedere!

23 decembrie 2023