Cum să urmărești adevărul (21)

Recent, am avut părtășie despre unele manifestări legate de conștiință și rațiune care indică o absență a umanității, nu-i așa? (Așa e.) Enumerând câteva exemple negative, am expus unele manifestări ale faptului că oamenii nu au conștiință și rațiune în umanitatea lor. Așadar, prin părtășia despre aceste exemple negative, ați aflat ce manifestări ar trebui să aibă oamenii cu conștiință și rațiune în viața lor? (Prin părtășia lui Dumnezeu despre unele manifestări ale oamenilor care nu au conștiință și rațiune, am ajuns să înțeleg că oamenii cu umanitate normală ar trebui să aibă simțul rușinii și să poată să se gândească și să abordeze rațional lucrurile atunci când li se întâmplă ceva.) Cine mai are ceva de adăugat? (Prin părtășia lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că ființele neomenești au manifestări de intransigență și de încăpățânare, în timp ce oamenii cu umanitate normală pot discerne între bine și rău și pot ști ce este corect și ce este incorect; pot accepta lucrurile pozitive și privesc oamenii, evenimentele și lucrurile într-un mod relativ obiectiv și rațional. Mai mult, au simțul rușinii; când fac ceva greșit, pot să-și recunoască greșelile, să le corecteze prompt și să se căiască.) Simplu spus, totul se reduce, în mare, la aceste lucruri. Pe de o parte, cei cu conștiință și rațiune sunt capabili să trateze corect oamenii, evenimentele și lucrurile și pot, de asemenea, să evalueze și să privească oamenii, evenimentele și lucrurile în mod obiectiv. Pe de altă parte, au și simțul rușinii și fac lucrurile pe baza conștiinței și rațiunii lor. Întrucât vorbim despre conștiință și rațiune, haideți să discutăm despre caracterul specific pe care ar trebui să-l aibă oamenii în conștiința lor și pe care ar trebui să-l manifeste. Am spus anterior că oamenii cu conștiință au două calități: una este integritatea, iar cealaltă este bunătatea. Cu alte cuvinte, pe lângă capacitatea de a discerne între bine și rău și de a ști ce este corect și ce este incorect, cineva cu atributul și caracteristica de a avea conștiință și rațiune este, cel puțin, o persoană integră și bună. Există detalii referitoare la această integritate și bunătate. Ele nu se referă la faptul că persoana pare destul de directă la exterior sau nu pare să fie rea, nu recurge la comportamente evidente de a face rău sau a comite lucruri rele – nu se referă la aceste manifestări exterioare la care se gândesc oamenii în noțiunile lor. Mai degrabă, se referă la faptul de a avea unele manifestări care sunt în acord cu esența integrității și bunătății în situații specifice.

Să vorbim mai întâi despre integritate și bunătate. Principalele manifestări din cadrul conștiinței sunt integritatea și bunătatea. Să analizăm mai întâi acest lucru din perspectiva conduitei personale. Cum putem spune dacă o persoană este integră și bună din modul în care se poartă? De obicei, oamenii cu conștiință au o limită în conduita lor personală; asta înseamnă că au un standard în inimile lor în privința modului în care se poartă. De exemplu, când interacționează cu alții, nu profită de ei. Este acesta un standard pentru conduita personală? (Da.) A nu profita de alții în interacțiunile cu ei este un standard de bază pentru conduita personală. Oamenii cu conștiință și rațiune au o limită privind modul în care se poartă, gestionează chestiuni și interacționează cu alții, și anume de a nu profita de oameni. Indiferent dacă interacționează cu cineva sărac sau bogat, nu profită de acea persoană. Se gândesc: „Banii altora le aparțin. Indiferent cât de sărac sunt, nu pot profita de ei.” Dacă duc lipsă de bani sau au nevoie de ajutor, chiar dacă văd că altcineva este înstărit, categoric nu vor profita de el. Dacă cineva îi ajută, vor găsi o cale de a-l răsplăti și nu vor lăsa în niciun caz lucrurile așa. De exemplu, dacă cineva îi invită la masă, vor căuta o ocazie de a-l invita la rândul lor sau vor face tot posibilul să ajute cealaltă persoană la nevoie. Consideră că doar purtându-se așa se pot simți liniștiți în inimile lor. Vezi, nu înseamnă asta să ai o limită pentru conduita personală? (Ba da.) Este și un standard pentru conduita personală. Oamenii care au conștiință pot face asta. Dacă datorează cuiva bani sau o favoare, au mereu în inimă o senzație sâcâitoare și vor căuta în permanență ocazii de a răsplăti acea persoană. O pot răsplăti cu bani sau lucruri materiale sau ar putea ajuta cât mai mult posibil atunci când acea persoană se confruntă cu unele dificultăți. Doar așa pot să se simtă împăcați și să nu se simtă îndatorați în inimile lor. Dacă nu au ocazia de a se revanșa față de acea persoană sau nu au capacitatea de a o răsplăti, se vor simți întotdeauna îndatorați față de ea. Când o vor vedea pe acea persoană, vor simți mereu că nu o pot privi în ochi și nu vor putea mânca sau dormi liniștiți. Greutatea le va fi luată de pe umeri și ei se vor destinde în inimile lor doar atunci când se vor fi revanșat față de acea persoană. Doar astfel de oameni sunt cei care au conștiință, rațiune și simțul rușinii. Dacă interacționezi cu o persoană de acest fel, categoric nu-ți va datora niciodată nimic și nu vei fi în permanență creditorul său. Nu este aceasta o manifestare a faptului de a avea conștiință? (Ba da.) A nu profita de alții este limita pe care o au oamenii de acest fel în conduita personală și se poate spune și că este un principiu al conduitei lor personale. Pur și simplu trebuie să acționeze așa; în caz contrar, se vor simți neliniștiți în inimile lor și își vor face mereu reproșuri. Este aceasta o manifestare a integrității sau a bunătății conștiinței? (Este integritate.) Integritatea este puțin mai pronunțată aici. Există și bunătate aici? (Există și bunătate aici – a nu dori să profiți de alții și a nu dori să le faci rău sau să le provoci pierderi.) Există un element de bunătate în a nu le dori altora să sufere pierderi. Așadar, are acest principiu al conduitei personale vreo legătură cu personalitatea lor? (Nu.) Are vreo legătură cu educația din familia lor sau din societate? (Nu.) Are vreo legătură cu faptul că sunt săraci sau bogați? (Nu.) Are vreo legătură cu înțelegerea lor? (Nu.) Există un singur lucru important, și anume că are legătură cu conștiința și rațiunea lor, precum și cu clasificarea lor. Ei se poartă așa doar pentru că au calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor, precum și conștiința și rațiunea umanității. Nu este rezultatul educației umane. Chiar dacă își învață copiii, părinții nu-i pot învăța decât unele doctrine pentru conduita personală – părinții nu pot schimba natura-esență pe care o au copiii lor și sunt absolut incapabili să-și determine copiii să facă lucruri pe baza conștiinței și rațiunii. Așadar, acest principiu al conduitei personale provine, practic, din umanitatea lor. Faptul că au acest tip de principiu și această limită pentru conduita personală nu este rezultatul influenței unei alte persoane; acesta provine în întregime din propria natură-esență, din conștiința și rațiunea lor. Prin urmare, dacă oamenii au calitățile integrității și bunătății, atunci, în viața de zi cu zi, în conduita lor și în timp ce se ocupă de chestiuni, fie că sunt bogați sau săraci, fie că au sau nu cunoștințe, fie că au o personalitate iute și eficientă sau lentă și liniștită, iritabilă sau blândă – niciunul dintre aceste lucruri nu este important. Ce este important? Faptul că au o limită pentru conduita personală; au o limită sau un principiu de bază pentru conduita personală, și anume de a nu profita de alții. Acest „a nu profita de alții” înseamnă că nu doresc să profite de alții și nu profită niciodată de alții. Această limită și acest principiu al conduitei personale provin din umanitatea lor; decurg din calitățile umanității lor. Prin urmare, faptul că au un astfel de principiu al conduitei personale este inextricabil legat de conștiința lor și de integritatea și bunătatea umanității lor. Cu alte cuvinte, oamenii vor avea principiul de a nu profita de alții în conduita personală doar dacă au calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor; acest principiu decurge din calitățile integrității și bunătății din umanitatea lor. Spuneți-Mi, pe lângă faptul că sunt integri și buni, oamenii cu calitățile umanității au sentimente de rușine și un simț al rușinii? (Da.) Ar prefera să sufere ei înșiși o pierdere decât să profite de alții. Dacă profită de cineva, vor simți mereu că îi datorează ceva acelei persoane. Ori de câte ori văd acea persoană, vor simți că sunt niște oameni inferiori; se vor simți stânjeniți și nesiguri în inimile lor și vor dori mereu să caute ocazii de a îndrepta lucrurile. Dacă împrumută bani de la altcineva și nu i-au restituit în totalitate, se vor simți neliniștiți în inimile lor. Chiar dacă cineva va menționa în mod neintenționat acest lucru, vor simți că le ard obrajii și vor fi jenați și chiar agitați. Dacă cineva vorbește puțin mai aspru despre această chestiune, își vor dori să intre în pământ, simțindu-se cu adevărat prea rușinați pentru a da ochii cu cineva. Sunt acestea manifestări ale faptului de a avea sentimente de rușine? (Da.) Toate acestea sunt manifestări pe care le prezintă oamenii care au calitățile umanității, impulsionați de conștiința lor. Dacă oamenii de acest fel au o datorie sau datorează o favoare, se simt neliniștiți în inimile lor, ca și cum ar fi făcut ceva rușinos. Au adesea mustrări de conștiință și încearcă prin toate mijloacele posibile să-și achite datoria față de cealaltă persoană. Unii au mai multe locuri de muncă; alții își vând bunul cel mai de preț; unii își vând bunurile familiei; și alții chiar se îmbolnăvesc, dar nu sunt dispuși să cheltuiască bani pentru a merge la medic – ar prefera să îndure sărăcia și epuizarea pentru a economisi bani și a-și achita rapid datoriile. Unii oameni nu înțeleg acest lucru și spun: „Dacă altcineva ar fi câștigat la fel de mulți bani ca tine, și-ar fi cumpărat de mult mașină și casă. Tu îți folosești toți banii pentru a-ți achita datoriile, ducând o viață grea – nu este mult prea prostesc? Dacă nu poți să restitui banii, atunci pur și simplu nu-i restitui.” Dar ei se gândesc: „Cum aș putea să mă port așa? O astfel de conduită ar fi atât de lipsită de conștiință – aș mai fi atunci o ființă umană? Să cheltui banii altora ca să duc o viață bună – este vreo diferență între asta și a cheltui bani murdari? Ar putea fi conștiința mea împăcată? Este atât de detestabil și de murdar să-ți însușești ceva le ce aparține altora! Nu le-a fost ușor să-și câștige banii. Deja mi-au făcut o favoare imensă împrumutându-mi bani atunci și sunt incredibil de recunoscător pentru asta; trebuie să le dau banii înapoi rapid. În conduita lor, oamenii trebuie să acționeze având conștiință și să fie demni de încredere; nu pot să se simtă în largul lor decât cheltuind banii pe care i-au câștigat pe cont propriu. A nu profita de alții și a nu le fi dator altora – aceasta este limita fundamentală a conduitei personale.” Vezi, oamenii cu conștiință au un principiu fundamental și corect de a face lucrurile. Deși încă există o distanță mare între obiectivele pe care și le stabilesc pentru conduita personală și adevărurile-principii, în ceea ce privește conduita personală, principiul de conduită al oamenilor de acest fel, de a nu profita de alții, este suficient pentru a demonstra că au calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor. Când vine vorba de chestiuni precum a profita de alții sau a avea datorii, se poate observa din principiul de conduită personală despre care vorbesc acești oameni că sunt relativ integri și buni. Nu folosesc raționamente distorsionate și nu acționează în mod irezonabil. Aceștia spun: „Persoana respectivă mi-a întins o mână de ajutor împrumutându-mi bani când treceam prin cele mai grele momente; a fost deja o favoare uriașă. Dacă pot restitui acei bani, ar trebui să o fac imediat.” Nu este aceasta o manifestare a purtării cu integritate? (Ba da.) Cel puțin, au un spirit al dreptății, iar umanitatea lor nu este rea. Cum gândesc oamenii răi în acest timp? „Cine ți-a spus să-mi împrumuți bani atunci? Nu puteai pur și simplu să nu mi-i împrumuți? Ai fost dispus să-i împrumuți. Dacă nu vreau să-i restitui, nu o voi face. Mă voi folosi de banii tăi ca să fac afaceri și să obțin un profit mare; oricum ai bani de prisos. În plus, odată ce banii sunt în mâinile mele, sunt ai mei și pot să-i cheltui cum vreau. Depinde de starea mea de dispoziție dacă îi dau înapoi sau nu. Când voi avea bani, ți-i voi da înapoi dacă sunt într-o dispoziție bună – îi poți considera un câștig neașteptat. Dacă nu ți-i dau înapoi, nu poți face nimic în privința asta; nu ți-am dat o chitanță de mână, așa că nu vei câștiga nici dacă mă dai în judecată.” Aceasta este mentalitatea oamenilor răi. Nu este irezonabilă? (Ba da.) Modul în care gândesc oamenii răi este exact opusul modului în care gândesc cei integri. Gândirea oamenilor integri este foarte onorabilă. În cuvintele non-credincioșilor, aceștia sunt înțelegători și rezonabili, țin cont de alții în toate privințele și prețuiesc afecțiunea, dreptatea, faptul de a fi rațional și umanitatea. Nu acționează irezonabil și nu folosesc raționamente distorsionate. Aceasta este integritate. Și cum gândesc oamenii integri? „Nu le-a fost ușor să-și câștige banii. Chiar dacă au mulți bani, sunt ai lor, nu sunt pentru uzul tău. A fost o favoare să ți-i împrumute; când datorezi cuiva ceva, ți-ai asumat o datorie și ai atunci responsabilitatea și obligația de a o achita.” Vezi, nu este onorabil modul lor de a gândi? Nu sunt ei raționali? Nu sunt înțelegători și rezonabili? (Ba da.) Aceasta este o manifestare a integrității. Dacă oamenii au calitatea integrității în umanitatea lor, vor gândi așa. Vor fi înțelegători, rezonabili și raționali – aceasta este o manifestare a faptului de a avea umanitate. O manifestare a lipsei de umanitate este să acționeze ca o persoană rea: să acționeze irezonabil, să refuze să asculte de glasul rațiunii, să se dezlănțuie, să fie și dominatori, să folosească mereu raționamente distorsionate, să nu înțeleagă nici măcar raționamentul umanității, să nu reușească deloc să fie înțelegători și rezonabili și astfel, cu atât mai mult, să nu reușească să se ridice la nivelul practicării adevărului. Oamenii care au calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor sunt înțelegători și rezonabili; lucrurile pe care le spun sunt foarte corecte și rezonabile, au o notă umană și sunt întemeiate. Doar astfel de oameni întrunesc condițiile pentru acceptarea adevărului. Când aud cuvintele lui Dumnezeu, doar oamenii cu astfel de calități ale umanității simt următoarele: „Cuvintele lui Dumnezeu sunt atât de corecte, acesta chiar este adevărul! Așa ar trebui să se poarte oamenii. Ar trebui să aibă o limită pentru conduita personală. Oamenii care au conștiință și rațiune ar trebui să-i trateze pe alții în acest fel, ar trebui să se poarte și să se ocupe de lucruri în acest fel. Cuvintele lui Dumnezeu sunt atât de corecte!” Vezi, calitățile integrității și bunătății din umanitatea lor le oferă condițiile de bază pentru a accepta adevărul, permițându-le să spună amin și să accepte adevărul după ce-l aud, fără să fie potrivnici, dezgustați de el sau să-l respingă. Ei simt că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt corecte, în deplină conformitate cu nevoile umanității normale, capabile să satisfacă nevoile din inimile oamenilor și sunt ceea ce ar trebui să aibă oamenii cu umanitate normală și simt că doar adevărul îi poate mulțumi și poate permite îmbunătățirea umanității lor. Prin urmare, doar oamenii care au calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor pot fi însetați după adevăr, pot ști că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul atunci când le aud, pot accepta apoi adevărul în inimile lor și pot practica adevărul odată ce îl înțeleg.

În ceea ce privește principiul conduitei personale de a nu profita de alții, calitățile umanității pe care le manifestă în mod clar o persoană sunt integritatea, bunătatea și simțul rușinii. Desigur, pe lângă faptul că nu datorează favoruri sau bani, oamenii care au conștiință și rațiune prezintă o altă manifestare a faptului că nu profită de alții, și anume că, atunci când alții profită de ei și le provoacă pierderi, nu le poartă ranchiună și, uneori, pot chiar să le dea lucruri altora fără să li se ceară. Dacă cineva aduce întruna în discuție restituirea datoriei sale, acești oameni se simt jenați, gândind: „Aduci întruna acest lucru în discuție, de parcă te-aș presa să-ți achiți datoria. De fapt, n-am intenționat niciodată să fac asta. Poți să o achiți oricând ai bani; dacă nu ai bani și îmi rămâi mereu dator, e în regulă și așa. Dacă insiști să nu-mi plătești, nu-ți voi cere să-mi dai banii înapoi. Dacă poți să mi-i restitui, fă-o; dacă nu poți, o voi trata ca pe o donație caritabilă.” Vezi, au și acest fel de manifestare și această limită pentru conduita personală. Să presupunem că cineva le cere să-i împrumute un lucru care este foarte important pentru ei și pe care îl prețuiesc foarte mult. Chiar dacă nu sunt foarte înstăriți, când cealaltă persoană spune că vrea să împrumute acel lucru, se gândesc: „Sigur este într-o situație dificilă dacă îmi cere să-i împrumut ceva, așa că ar trebui să-i împrumut acel lucru.” De exemplu, să spunem că în timpul sezonului agricol aglomerat, cineva le cere vehiculul cu împrumut. Au și ei nevoie de vehicul și, dacă îl împrumută acelei persoane, lucrarea lor va fi întârziată. Cu toate acestea, deoarece sunt buni în ceea ce privește umanitatea lor, îl împrumută totuși, doar spunându-i persoanei să-l restituie rapid după ce termină să-l folosească. După câteva zile, persoana restituie vehiculul, dar acesta este stricat și nu a fost reparat, așa că trebuie să-l repare ei înșiși. Se simt puțin iritați, dar nu sunt prea furioși, gândindu-se în sinea lor: „Las-o baltă, suntem vecini și ne vedem tot timpul; nu-i voi purta pică.” Atât de mărinimoși sunt în felul în care îi tratează pe oameni; chiar și atunci când suferă o pierdere, nu fac mare caz din asta. Deși sunt cu toții oameni, principiile și limitele lor pentru conduita personală sunt diferite. Unii oameni pot da de pomană, în timp ce alții nu doar că nu pot face asta, dar vor să și profite de pe urma altora. Deși oamenii relativ integri și buni de acest fel se simt puțin iritați după ce suferă o pierdere, nu merg să înceapă o dispută cu cealaltă persoană, nici nu se ceartă cu ea și nu cer despăgubiri; pur și simplu dau dovadă de răbdare în acest mod. Dacă trebuie să meargă să se ocupe de ceva și împrumută vehiculul cuiva, îl spală și îi umplu rezervorul după ce-l folosesc. Când îl restituie proprietarului, vehiculul nu este deloc deteriorat și, în plus, îi plătesc proprietarului cel mai mare tarif zilnic de închiriere pentru acest tip de vehicul. Nu-i vor lăsa acelei persoane impresia că au profitat de ea. Consideră că asta se cuvine să facă. Unii spun: „Oare oamenilor de acest fel le pasă doar de mândria lor?” Câți dintre membrii omenirii corupte pot ajunge la acest nivel doar de dragul mândriei lor? Non-credincioșii spun adesea: „Cât valorează mândria cuiva?” și „Cât valorează conștiința?” Nimeni nu și-ar scoate portofelul doar ca să păstreze aparențele sau să le dea altora impresia că are conștiință și umanitate. Pentru fiecare persoană, lucrurile materiale și banii sunt mai importanți decât viața însăși. Oamenii sunt în stare să spună ceva drăguț, respectabil sau nesincer și măgulitor de dragul de a păstra aparențele, dar nu le este ușor să-și cheltuie banii pentru a-i ajuta pe alții – foarte puțini pot face asta. Doar cei care au calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor pot face asta. Astfel de oameni fac lucrurile pe baza principiului „Prefer să sufăr o mică pierdere decât să profit de tine”. Dacă nu acționează astfel, nu se simt bine în inima lor. Adesea, când oamenii de acest fel împrumută ceva, nu doar că nu profită de persoana de la care au împrumutat, dar uneori chiar ajung să plătească mai mult din buzunarul lor. De exemplu, când împrumută vehiculul cuiva, îl alimentează și îl spală, iar la final îi achită proprietarului cel mai mare tarif de închiriere zilnică pentru acel tip de vehicul. Calculând în acest fel, nu este mai scump decât dacă ar fi închiriat un vehicul pe cont propriu? (Ba da.) Când restituie vehiculul, dacă proprietarul îl examinează cu atenție și îl inspectează de câteva ori, cei care l-au împrumutat sunt neliniștiți în sinea lor, făcându-și griji că proprietarul ar putea să observe unele daune și să ceară despăgubiri. În cele din urmă, după ce îl verifică, proprietarul spune că nu sunt probleme, este destul de mulțumit și menționează și că pot împrumuta vehiculul oricând doresc în viitor. Abia atunci se simt acești oameni liniștiți în inimile lor, gândindu-se: „Ah, are încredere în mine; e tot ce vreau să aud!” Vezi, ce caută ei în felul în care se poartă? Nu caută să profite de alții; caută doar să se poarte cu credibilitate și să nu fie desconsiderați de alții. Spune-Mi, poate cineva să acționeze așa pentru că-i pasă de mândria lui, pentru că este laș, pentru că este sărac și lipsit de ambiție sau pentru că se teme să nu fie desconsiderat? Nu este niciunul dintre aceste motive. Principiul fundamental pentru interacțiunile cu alții pe care îl au cei cu conștiință este să nu profite de alți oameni. Ceea ce caută este liniștea sufletească. Chiar dacă suferă ei înșiși o pierdere sau duc o viață grea din cauza asta, nu dau vina pe alții și nu caută să-și regleze conturile cu ei. Caută doar să procedeze corect conform propriei conștiințe și să nu datoreze nimănui nimic. Orice fac, simt că trebuie să acționeze în așa fel încât să nu se simtă vinovați, să nu aibă mustrări de conștiință și să nu profite de nimeni; nu fac nimic care să-i lase îndatorați față de alții și să-i determine pe oameni să-i critice pe la spate. Pot să acționeze așa nu pentru că sunt săraci sau pentru că au o personalitate slabă, cu atât mai puțin pentru că sunt vanitoși; mai degrabă, calitățile umanității lor – integritatea și bunătatea – sunt cele care îi impulsionează să facă aceste lucruri. Mai ales când vine vorba de chestiunea de a nu profita de alții atunci când interacționează cu ei, se comportă într-o manieră deosebit de bună și de integră.

Să presupunem că cineva are dificultăți financiare și, când intră în contact cu o persoană înstărită, aceasta îi dă de pomană niște lucruri pe care nu le mai folosește acasă. Cel care le primește se gândește în sinea lui: „Faptul că mi-a dat aceste lucruri înseamnă că nu mă privește de sus; mi-a făcut o favoare. Așadar, cum ar trebui să-l răsplătesc? Nu-mi permit cadouri luxoase – nu am decât legume proaspete de pe câmp și ouă de la găinile noastre de curte de acasă. S-ar putea să nu-i placă prea mult aceste lucruri, dar sunt cele mai bune pe care le avem noi, oamenii săraci, sunt cele mai prezentabile lucruri pe care le putem oferi. Îi voi da câteva ca să guste ceva proaspăt; acesta este și un semn al aprecierii mele.” De fapt, persoana înstărită îi dădea lucruri de care nu avea nevoie, dar cel care le-a primit a fost în stare să înțeleagă corect problema. Nu ar fi spus: „Mi-ai dat lucruri pe care nu le folosești și de care nu-ți pasă – nu înseamnă că mă expediezi ca pe un cerșetor? Mi-ai mai fi dat acele lucruri dacă le-ai fi folosit? De ce nu mi-ai dat lucrurile frumoase pe care le ai?” O persoană care are într-adevăr conștiință și rațiune nu ar gândi așa. Ar gândi doar: „Faptul că mi-a dat aceste lucruri înseamnă că nu mă privește de sus.” Chiar dacă alți oameni fac unele observații neplăcute, iar persoana respectivă este puțin supărată în sinea ei, poate totuși să trateze chestiunea corect și nu încearcă să-și susțină cauza; în plus, este capabilă să-și răsplătească binefăcătorul cu ceea ce consideră că sunt cele mai bune lucruri pe care le are, pe baza situației familiale și a condițiilor sale financiare. Vezi, principiul său pentru interacțiunea și relaționarea cu alții este să nu profite de ei. Deși acest principiu nu pare ieșit din comun și este un truism banal cu care s-au obișnuit cei mai mulți oameni, nu îl poate respecta toată lumea, nici nu-l consideră toți un principiu fundamental al conduitei personale – cu atât mai puțin este ceva prețuit de toată lumea. Pentru oamenii care sunt cu adevărat integri și buni este foarte important să nu le fie datori altora și să nu profite de alții atunci când relaționează și interacționează cu ei. Indiferent dacă se bucură de o viață confortabilă sau îndură sărăcia, ceea ce caută în conduita personală și în gestionarea chestiunilor este liniștea sufletească și să nu aibă mustrări de conștiință. Doar oamenii de acest fel caută să se poarte așa. Indiferent de epocă, de mediul social în care se află sau de grupul de oameni din care fac parte, cei care se pot purta în acest fel o fac pentru că au calitățile integrității și bunătății și pentru că au simțul rușinii în umanitatea lor. În schimb, dacă cineva nu are aceste calități în umanitatea sa, nu va avea o limită pentru conduita personală și, chiar dacă o are, nu va fi în stare să o mențină. De ce nu poate menține o limită în conduita personală? În principal, pentru că nu are calitățile integrității și bunătății și nici sentimente de rușine în umanitatea sa. Unii spun: „Nu pot astfel de oameni să mențină uneori o limită în conduita personală?” Pot, în circumstanțe speciale. Uneori, par capabili să mențină o limită; acestea sunt circumstanțe speciale. Uneori, reușesc să nu profite de alții sau să nu le rămână datori pentru că circumstanțele nu sunt potrivite sau pentru că nu găsesc o ocazie potrivită. De exemplu, dacă împrumută lucruri sau sume de bani și nu le restituie, vor exista consecințe: vor fi condamnați de opinia publică sau vor fi trași la răspundere în fața legii, oamenii îi vor critica pe la spate sau s-ar putea chiar să nu poată rămâne în satul, cătunul sau comunitatea lor. Se abțin să facă aceste lucruri doar pentru că sunt obligați și nu au încotro; din neputință își achită în silă datoria față de binefăcătorul lor sau se abțin temporar să profite de el. Totuși, astfel de oameni care nu pot menține o limită în conduita personală nu acționează niciodată astfel în mod proactiv, deoarece pur și simplu nu au calități precum integritatea, bunătatea și simțul rușinii în umanitatea lor. În schimb, tipul de oameni care se pot abține cu adevărat să profite de alții procedează astfel în mod proactiv, fiind ceva ce dezvăluie în mod natural sau ei înșiși au stabilit acest tip de principiu și de limită pentru conduita personală. În mod evident, faptul că au acest tip de principiu pentru conduita personală este o dezvăluire naturală care decurge din conștiința și rațiunea lor, iar această dezvăluire naturală se bazează în întregime pe faptul că au calitățile integrității și bunătății; nu sunt influențați de alții, nici nu sunt constrânși de mediul lor. Este pur și simplu ceva ce dezvăluie în mod natural, de care are nevoie umanitatea lor și de care are nevoie lumea lor interioară. Aceasta este o bază adecvată pentru a spune că oamenii de acest fel au din naștere calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor. Dacă nu acționează în acest fel, nu vor putea să-și împace conștiința și se vor simți neliniștiți în sinea lor; le va fi prea rușine să trăiască și vor fi prea jenați pentru a-și arăta fața. Drept urmare, se poartă așa într-un mod foarte natural. Spune-Mi, crezi că este important acest principiu al conduitei personale de a nu profita de alții? (Da.) A nu profita de alții pare a fi un principiu de bază și deloc remarcabil al conduitei personale, dar este un indicator important care reflectă ce fel de calități are cineva în umanitatea sa. Nu este așa? (Așa este.)

Oamenii care nu profită de alții prezintă un alt tip de manifestare. De exemplu, să spunem că o persoană relativ înstărită le oferă ceva ce îi prisosește sau ceva ce nu folosește. Simțind că nu pot profita de alții fără să dea ceva înapoi și nevrând să datoreze nimănui o favoare, aceștia spun: „Nu am nevoie de acest lucru acum, dar îți mulțumesc pentru bunătate.” Crezi că oamenii sunt lacomi? Când văd lucruri frumoase, le sunt pe plac și vor să se bucure de ele? Tuturor le plac și toți vor să se bucure de ele, dar există deosebiri între oameni. De exemplu, celor mai mulți le place să utilizeze computere de firmă care sunt de bună calitate, rapide și cu imagini clare. Unii oameni nu au bani și nu-și permit unul, așa că vor mereu să profite de alții. Când văd că cineva folosește un computer de firmă, cer frecvent să-l împrumute și chiar îl folosesc fără permisiunea proprietarului sau când acesta nu este de față. Când proprietarul are nevoie să-l folosească, chiar inventează scuze și îl pun pe proprietar să folosească în schimb computerul lor. Proprietarul, văzând că vor continua pur și simplu să-l folosească și nu au de gând să-l înapoieze, nu are altă opțiune decât să-și cumpere alt computer. În acest fel, pun stăpânire pe computerul proprietarului inițial, fără să simtă câtuși de puțin mustrări de conștiință. Are umanitate o astfel de persoană? Are conștiință? (Nu.) Este o persoană integră și bună? (Nu.) O persoană integră și bună nu ar face în niciun caz așa ceva. Să presupunem că altcineva își cumpără un computer nou și, văzând că această persoană integră și bună folosește un computer lent, i-l oferă pe cel vechi. Persoana integră și bună simte că ar profita acceptând și refuză. Cealaltă persoană spune că îi poate plăti pur și simplu câteva zeci de yuani pentru el, dar persoana integră știe că acesta este în mod clar un act de caritate și simte că nu poate profita de el. Așadar, se gândește la modalități de a economisi bani, dându-și seama că l-ar cumpăra la un preț redus chiar dacă ar economisi câteva sute de yuani pentru el. Dacă cealaltă persoană refuză banii, atunci nu este de acord cu oferta; categoric nu va accepta ceva de pomană. Spune-Mi, este oare încăpățânată? Non-credincioșii spun că acest tip de persoană este încăpățânată și inflexibilă, dar acest refuz de a face compromisuri reflectă un merit în ceea ce privește calitățile umanității. Ce merit? Acea persoană crede că, indiferent de circumstanțe, trebuie să-și mențină principiile și limitele pentru conduita personală; doar atunci poate avea liniște sufletească și poate fi împăcată. Consideră că ar fi nedrept să profite de alții și nu s-ar simți în stare să dea ochii cu ei și, dacă ar folosi lucrurile altora, ar fi neliniștită, s-ar înroși la față și nu s-ar simți confortabil în sinea ei. Unii oameni spun: „Dar cealaltă persoană este dispusă să o lase să folosească acel lucru.” Faptul că cealaltă persoană este dispusă înseamnă că nu ar profita de ea? Chiar dacă cealaltă persoană este dispusă, tot ar însemna că profită de ea. A profita înseamnă întotdeauna a profita; natura acestui lucru nu se schimbă datorită disponibilității celeilalte persoane – esența rămâne aceeași. Acea persoană gândește: „Să cumpăr un computer atât de bun cu câteva zeci de yuani ar însemna în mod clar să profit de ea. Categoric nu pot să accept. Dacă economisesc destui bani, îl voi cumpăra. Dacă nu pot, îmi voi folosi pur și simplu computerul vechi, doar ca să am liniște sufletească.” Vezi, nu este aceasta o limită pentru conduita sa personală? (Ba da.) Poate menține această limită în orice situații. Cineva vrea să-i ofere ceva atât de minunat, iar acea persoană are șansa de a obține ceva atât de bun – non-credincioșii privesc lucrurile astfel: „Ești un prost dacă nu accepți. Ar fi o risipă să nu profiți!” Dar persoana nu crede asta. Ea crede că nu este o prostie să nu accepte și că nu se poate amăgi singură – a profita înseamnă a profita. În opinia ei, dacă ar profita, ar fi neliniștită în inima ei, n-ar putea trăi confortabil, nu s-ar simți în largul ei folosind computerul și nu se poate purta în acest fel. Vezi, nu va trece peste această limită a conduitei personale – nu este aceasta conștiința care lucrează în ea? (Ba da.) Are calitățile integrității și bunătății în umanitatea ei, iar conștiința sa își îndeplinește funcția, așa încât este capabilă să mențină această limită. Cu alte cuvinte, motivul pentru care poate menține această limită este că are o conștiință care își îndeplinește în permanență funcția, ajutând-o să conștientizeze și făcând-o să simtă următoarele: „Este greșit să acționez așa, este nepotrivit să acționez așa. Nu pot face asta.” Conștiința sa o îndeamnă, o ține în frâu și o reglează în permanență, permițându-i să mențină o limită în conduita personală. În cele din urmă, poate că-și permite să cumpere ceea ce i s-a oferit și apoi folosește acel lucru sau poate că nu și-l permite niciodată și este folosit de altcineva, caz în care nu se simte supărată. Cel puțin, în această chestiune, a menținut această limită și acest principiu privind conduita personală. O persoană care are calitățile umanității își stabilește principii și limite pentru conduita personală și le menține în permanență. Chiar dacă se confruntă cu o situație care îi implică interesele și se simte tentată la acel moment, conștiința sa o va îndemna și o va ține constant în frâu. În cele din urmă, chiar dacă alții cred că interesele acestei persoane au fost prejudiciate sau că altcineva a profitat de acel avantaj, iar această persoană s-ar putea simți puțin supărată sau nemulțumită pentru o clipă, inima i se va calma rapid datorită funcției conștiinței sale. Persoana va cugeta: „Este mereu mai bine să nu profit de alții. Cel puțin am liniște sufletească și nu mă mustră conștiința.” Asta este ceea ce caută. Aceasta este funcția pe care o îndeplinește conștiința în oameni: îi reglează și îi ține constant în frâu, dându-le posibilitatea să facă alegerile corecte. În fața propriilor interese, a moralității sau chiar a unor ispite, conștiința oamenilor le va ține în frâu, le va regla și le va corecta constant comportamentul. În cele din urmă, în marea majoritate a cazurilor, oamenii care au calitățile umanității vor alege să se lepede de propriile interese pentru a dobândi pace și liniște pentru conștiința lor. În circumstanțe speciale, unii dintre acești oameni au și momente când își încalcă limita conștiinței, dar ceea ce urmează sunt mustrările și neliniștea din conștiința lor; unii chiar poartă această neliniște și vinovăție cu ei pentru tot restul vieții. Aceasta este funcția conștiinței. Cu alte cuvinte, oamenii care au calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor vor face ocazional greșeli și, de asemenea, în circumstanțe speciale, vor trece peste limita umanității lor și vor încălca principiile de conduită personală pe care și le-au stabilit singuri. Dar consecința acestui fapt este că vor suferi condamnarea conștiinței lor. Dacă nu pot găsi o ocazie de a-și îndrepta greșelile sau circumstanțele nu permit acest lucru, vor trăi împovărați de acuzații lăuntrice, neliniște, remușcări și vinovăție. Acestea sunt manifestări normale prezentate în toate circumstanțele de o persoană care are conștiință și rațiune și care are calitățile integrității și bunătății în umanitatea sa.

Aceste manifestări ale oamenilor care au calitățile integrității și bunătății sunt, din perspectiva umanității, relativ obișnuite și banale, nefiind elevate sau supranaturale, nici întocmai nobile și, în ochii oamenilor, înseamnă doar că cineva are puțină integritate și trăiește cu puțină demnitate. Cu toate acestea, în ochii lui Dumnezeu, calitățile integrității și bunătății din cadrul umanității trăite de astfel de oameni sunt prețioase. Întrucât această omenire venerează ticăloșia și nimănui nu-i pasă de conștiință sau de rațiune, oamenii integri și buni sunt ostracizați în societate. Principiile de bază ale conduitei personale pe care le respectă și le trăiesc sunt batjocorite, disprețuite și condamnate de oamenii din societate. Cum îi batjocoresc oamenii? (Îi numesc prostănaci, inflexibili și nătângi.) Exact așa stau lucrurile. În această societate, oamenii cu o umanitate normală sunt batjocoriți, ridiculizați, disprețuiți și condamnați de alții; nu pot câștiga recunoașterea, nici aprobarea celorlalți. Dacă îți respecți mereu principiile de conduită personală în cadrul unui grup de oameni, duci o viață foarte epuizantă. În fiecare zi, indiferent cu ce te confrunți, te simți sufocat și indignat, întrebându-te: „Ce este greșit în faptul că mă port așa? De ce își bat joc alții de mine? Oamenii spun mereu: «Cât valorează conștiința?» Conștiința este cel mai prețios lucru. Dacă cineva nu are conștiință, mai poate fi numit om?” Cei ca tine sunt supuși batjocurii și ostracizării în orice grup de non-credincioși; nimeni nu te aprobă și nimeni nu-ți ia partea. Ești integru și îți respecți principiile în conduita personală, iar oamenii spun: „Poți scoate bani din respectarea principiilor? Vei câștiga aprecierea superiorilor respectându-ți principiile? Te va aproba toată lumea dacă îți respecți principiile? Dacă respecți principiile în această societate, ești cel mai mare neghiob; vei fi înjosit și vei ajunge să trăiești de pe o zi pe alta!” Așa că te gândești: „Cu ce greșesc dacă respect principiile? De ce sunt batjocorit, ostracizat și înjosit pentru că sunt o persoană integră și bună?” În cele din urmă, ajungi la concluzia că oamenii sunt putrezi până în măduva oaselor, că nu există nici măcar unul bun printre ei, că toți sunt diavoli și satane! Spui că ai conștiința curată în conduita ta, că vrei să te porți într-un mod demn și integru, vrei să gestionezi totul conform regulilor și te bazezi pe propriile aptitudini pentru a-ți câștiga existența, fără a recurge la fapte necinstite, dar, purtându-te astfel, riști să fii hărțuit în societate; oamenii se pot debarasa rapid de tine doar cu mici manevre. Indiferent ce aptitudini ai, ești ostracizat și suprimat. Simți că nu ai unde să-ți susții cauza în această lume umană și că este prea sufocant să trăiești așa. A trăi printre acești oameni nu este ca și cum te-ai afla într-o mare cuvă de vopsit, ci într-o mașină de tocat carne – vei fi măcinat de viu. Chiar dacă nu vei fi măcinat de viu, vei muri de epuizare, mergând împotriva voinței tale în fiecare zi din viață, într-o stare de oboseală fizică și mintală, fiecare cuvânt pe care îl spui și fiecare lucru pe care îl faci fiind o trădare a propriei voințe. Mergând în permanență pe muchie de cuțit în acest fel, ești batjocorit și considerat în continuare un neghiob, un om inflexibil, care nu știe să ofere cadouri superiorilor săi sau să-și facă relații cu colegii. Te porți pe baza principiului de a nu profita de alții, însă alți oameni încearcă prin toate mijloacele posibile să profite de tine, iar tu nici măcar nu poți evita asta. Ajungi să muncești mult, dar superiorii nu te observă și tot meritul este acaparat de alții. După ce ajungi să crezi în Dumnezeu, vezi că există corectitudine în casa Lui, că Dumnezeu este drept și, chiar dacă unii oameni acționează nedrept, există adevăr în cuvintele lui Dumnezeu, există dreptate în cuvintele Sale, Dumnezeu are o fire dreaptă și adevărul și dreptatea sunt cele care dețin puterea în casa lui Dumnezeu. Spui: „Așadar, oamenii buni pot prospera în casa lui Dumnezeu. Pot să-mi deschid inima și să rostesc toate cuvintele pe care le-am ținut în mine. Pot să-mi pun în practică toate punctele forte și talentele. Viața în casa lui Dumnezeu este cu adevărat pașnică și plină de veselie; nu voi mai fi niciodată suprimat și ostracizat de alții. Este atât de minunat să cred în Dumnezeu și să vin în casa Lui! Dacă n-aș crede în Dumnezeu, aș trăi ca un cadavru ambulant și, cu cât aș trăi mai mult, cu atât m-aș simți mai epuizat și mai chinuit; n-aș putea să găsesc o direcție în viață, inima mi s-ar întuneca și n-aș putea să văd lumina sau viitorul. Ar fi cu adevărat dureros!” Înainte de a ajunge să creadă în Dumnezeu și de a dobândi adevărul, astfel de oameni simt că nu au nicio cale în viață și că viitorul lor este sumbru și lipsit de lumină. După ce se confruntă cu unele eșecuri și obstacole și după ce suferă multe greutăți, nu doar se îndoiesc de viața lor, dar, chiar mai mult, simt că nu are rost să trăiască. Simt că până și moartea ar fi de preferat decât să trăiască printre astfel de oameni și într-o astfel de lume! Oamenii nu trăiesc nici măcar la fel de fericiți ca păsările cerului, nici la fel de liberi ca peștii mărilor – cel puțin, păsările pot ciripi când vor, pot zbura pe cer fără opreliști și pot avea propria bucățică de pământ neatins. Oamenii care trăiesc în această lume nu au nici măcar dreptul sau libertatea de a vorbi sincer; trăiesc în fiecare zi purtând o mască și pot spune doar lucruri pe care nu vor să le spună, contrazicând ceea ce simt, de fapt, în sinea lor – nu au de ales decât să spună astfel de lucruri, dar se simt dezgustați după ce le spun. De ce trebuie să fie viața atât de dificilă? Oamenii de acest fel se simt dezgustați privind fețele celor din jurul lor, simțind repulsie și scârbă în inimile lor, dar nu pot să-i evite sau să țină distanța față de ei și sunt totuși nevoiți să se amestece cu ei. Uneori, cochetează cu ideea de a merge așa la întâmplare pentru a-și câștiga existența și a-și întreține familiile, dar tot nu se pot resemna să facă asta. Ei simt că oamenii trebuie să urmărească ceva semnificativ în viață, că trebuie să trăiască o asemănare umană, să spună adevărul și să mențină o limită în conduita personală, acesta fiind minimul pe care ar trebui să-l realizeze. Simt că, dacă o persoană nu poate realiza nici măcar acest lucru, atunci nu este umană. Dar, fără o cale de urmat, sunt neajutorați și nu pot decât să orbecăie prin viață într-un mod confuz și buimac, scoțând-o cu greu la capăt. Mai ales când întâmpină dificultăți și sunt la capătul puterilor, se simt extrem de chinuiți în sinea lor: „De ce trăim? Doar ca să spunem minciuni în fiecare zi, să ne amestecăm cu acești indivizi care nici măcar nu seamănă cu ființele umane și să mergem doar la întâmplare, așteptând moartea? Din moment ce voi muri oricum mai devreme sau mai târziu, decât să merg la întâmplare așteptând moartea, aș putea la fel de bine să mor acum și să mă eliberez de toate acestea mai devreme.” Deși oamenii vor să se elibereze de toate acestea, foarte rar îndrăznește cineva să o facă; sunt îngrijorați că, dacă mor așa, nu vor avea cum să le dea socoteală părinților și celor dragi și au și îndoieli în inimile lor: „Oare o astfel de moarte chiar mă va elibera? Dacă mă eliberează cu adevărat, ar fi bine, dar dacă nu, ar fi și mai rău.” Astfel, oamenii se zbat și suferă în acest mod. Iată cât de jalnici sunt cei care nu au dobândit adevărul. Oamenii simt că există întotdeauna speranță și ceva pentru care să trăiască în viață, dar, în adâncul inimii, simt că aceste lucruri devin tot mai vagi și mai îndepărtate. Cu cât simt că aceste lucruri sunt mai vagi și mai îndepărtate, cu atât se zbat și suferă mai mult în inimile lor. Astfel de oameni speră cu toții să mențină limita conștiinței lor și principiile de conduită personală și să nu trăiască într-un mod contrar voinței lor. Nu cer mult de la ei înșiși, nici nu-și stabilesc obiective foarte înalte pentru viața lor – nu caută averi mari și un rang înalt, ci doar să trăiască având liniște sufletească. Însă nu pot să respecte nici măcar niște principii atât de simple și o limită atât de simplă pentru conduita personală, așa că trăiesc în fiecare zi ca niște cadavre ambulante, simțindu-se extrem de epuizați. Această epuizare nu este o oboseală fizică, nici o durere cauzată de boală, ci o epuizare atât a corpului, cât și a minții. Această epuizare este o senzație de greutate provocată de prăbușirea inimilor lor; le apasă inimile ca un bolovan, făcându-i să se simtă înăbușiți și îndurerați în sinea lor. Dar tot sunt nevoiți să înfrunte viața și tot felul de oameni, evenimente și lucruri, așa că strâng din dinți și continuă zi de zi, ducându-și zilele în necazuri, trăind o viață extrem de dureroasă. Unii oameni vor să meargă să vadă spectacole de operă din Peking. Văd că toate intrigile spectacolelor de operă din Peking sunt despre viața dificilă, plină de obstacole și eșecuri a protagonistului, cântărețul exclamând la final: „Câtă suferință...”, iar cei care au durere în inimă se regăsesc în acest lucru. De ce se regăsesc în el? Deoarece cântărețul exprimă ceea ce se află în inimile lor. Dacă trăiești ghidat de conștiința ta, traiul în această lume nu este ușor și nu-ți aduce nimic; te vei lovi de ziduri, vei suferi eșecuri și vei fi chinuit la fiecare pas. Dacă încerci să fii o persoană rea, o persoană malefică sau ticăloasă, te vei descurca oriunde ai merge, fără să te confrunți cu piedici. Dacă ești o persoană integră și bună și ai calitățile integrității și bunătății în umanitatea ta, chiar dacă integritatea și bunătatea ta devin contaminate sau chiar întinate și conțin unele impurități după ce experimentezi diverse lucruri în societate, calitățile integrității și bunătății din umanitatea ta nu se vor schimba niciodată și nimeni nu va putea să le schimbe. Chiar dacă nu mai îndrăznești să spui adevărul sau să respecți principiile și limitele pentru conduita personală, în adâncul inimii tale, vei tânji să spui adevărul, să-ți susții principiile de conduită personală, să menții limita conștiinței tale și să dobândești o senzație de pace și liniște interioară.

După ce acest tip de oameni integri și buni ajung să creadă în Dumnezeu, casa lui Dumnezeu – biserica – este un loc de puritate și calm pentru ei, precum și un loc unde inima lor poate găsi pace și eliberare. Desigur, se poate spune și că este un loc unde își pot urmări realizarea aspirațiilor în viață și un loc care le îngăduie să vadă lumina în viața lor și să nu se mai simtă pierduți în privința modului în care ar trebui să-și orienteze conduita personală. Așadar, pentru oamenii care au conștiință și rațiune, casa lui Dumnezeu este adevăratul lor cămin. Acest cămin nu este un cămin în sens trupesc sau material; mai degrabă, este un loc sigur, unde pot crede în Dumnezeu și I se pot supune cu o inimă simplă, dezgolită și deschisă. Poate fi numit și refugiu. Cum spune zicala? Casa lui Dumnezeu este un port unde pot ancora oamenii integri și buni, care au calitățile umanității. Altfel spus, aici își pot arunca ancora; nu mai sunt nevoiți să alerge de colo-colo și pot să accepte adevărul și să-și găsească direcția și calea în viață, așa încât inimile lor să fie mulțumite. Astfel, o ființă umană veritabilă se simte cu adevărat mulțumită în inima ei doar când vine în casa lui Dumnezeu; o persoană care are conștiință și rațiune simte că și-a găsit adevăratul cămin, un loc în care inima sa poate dobândi pace și liniște, doar când revine în casa lui Dumnezeu și se întoarce înaintea Creatorului. Deși aspirațiile sale pentru conduita personală și principiile după care se poartă sunt departe de a fi practicarea adevărului, cel puțin simte că, în casa lui Dumnezeu și în biserică, inima sa a dobândit pace și alinare. Aceasta este deosebirea pe care o simte acest tip de persoană între existența în casa lui Dumnezeu și existența în lume; este o deosebire în inima ei. Prin urmare, când acest tip de persoană vine în casa lui Dumnezeu, inima ei dobândește alinare și pace; aceasta simte că doar casa lui Dumnezeu este locul unde își poate urmări direcția în viață și, de asemenea, mediul de care are cea mai mare nevoie și, bineînțeles, locul după care tânjește. Îi place aici și este dispusă să trăiască și să se poarte în acest tip de mediu; desigur, este dorința ei personală să facă asta. În ceea ce privește această dorință personală a ei, mediul casei lui Dumnezeu, modul în care lucrează Dumnezeu, cerințele Sale de la oameni și toate celelalte aspecte sunt deja suficiente pentru a-i satisface nevoile umanității, așa că urmărește adevărul cu liniște sufletească și practică în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. Prin urmare, capacitatea unei persoane de a urmări adevărul depinde în totalitate de umanitatea ei. Numai dacă umanitatea ei are calitățile integrității și bunătății, dacă aceasta iubește corectitudinea și dreptatea, dacă iubește să vină în casa lui Dumnezeu și să dobândească pacea și liniștea interioară sau dacă inima ei a dobândit o alinare deplină după venirea în casa lui Dumnezeu și venirea înaintea lui Dumnezeu, se poate liniști pentru a asculta, a accepta și a se supune cuvintelor lui Dumnezeu; doar atunci se poate liniști pentru a urmări adevărul și a fi o ființă creată adecvată. Cu alte cuvinte, doar când o persoană vine în mediul casei lui Dumnezeu și inima ei dobândește alinare, înțelegerea adevărului îi face inima să se simtă împlinită, iar aspirațiile și obiectivele în viață pe care le urmărește sunt realizate – doar în aceste condiții de bază are ocazia de a urmări adevărul. Aceasta este o manifestare specifică a celor care au calitățile umanității. Desigur, când vine vorba de urmărirea adevărului, este foarte important dacă persoana are calitățile umanității. Dacă nu are calitățile umanității, nu îndeplinește în esență condițiile pentru urmărirea adevărului.

Să vorbim acum despre alte manifestări ale integrității și bunătății din umanitatea oamenilor. Tocmai am vorbit despre faptul că oamenii care au calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor stabilesc un principiu de bază pentru asocierile și interacțiunile lor cu alții și pentru modul în care se poartă și gestionează lucrurile: să nu profite de alții. Desigur, aceasta este și limita conduitei lor personale. Pe lângă faptul că nu profită de alții, oamenii de acest tip au o altă manifestare: sunt dispuși să dea dovadă de compasiune față de alții, să-i ajute și, de asemenea, să le dăruiască. În ochii altora, astfel de oameni sunt puțin nesăbuiți – sunt prea buni la suflet, au încredere ușor în alții și le este milă de ei și, chiar dacă nu sunt înstăriți, le place să dăruiască altora. Le place să ia atitudine împotriva nedreptății; când văd că cineva se confruntă cu dificultăți, nu stau cu mâinile în sân și nu se prefac că nu văd, ci încearcă în mod proactiv să ajute. Chiar dacă nu au capacitatea de a ajuta, au totuși intenții bune. Când văd că cineva se confruntă cu dificultăți, simt că nu vor avea conștiința împăcată dacă nu dau o mână de ajutor. Chiar dacă cealaltă persoană nu cere ajutor, tot simt că ar trebui să o ajute. După ce le primește ajutorul, cealaltă persoană spune pur și simplu „mulțumesc” și nimic altceva, dar pe oamenii integri și buni nu-i deranjează; mai târziu, când o altă persoană se confruntă într-adevăr cu dificultăți, tot o vor ajuta. Oamenilor li se pare puțin ignorant sau nesăbuit; alții îi sfătuiesc să nu mai facă fapte bune, spunându-le că ar trebui cel puțin să câștige recunoștința oamenilor atunci când îi ajută. Auzind asta, ei cugetă: „Ar trebui să câștigăm recunoștința oamenilor pentru că-i ajutăm? De cât efort este nevoie ca să dăm o mână de ajutor? De ce să facem lucrurile atât de complicate?” Atât de simpli sunt ei; sunt pur și simplu dispuși să-i ajute pe alții. Spune-Mi, crezi că disponibilitatea de a-i ajuta pe alții are vreo legătură cu umanitatea unei persoane? (Da.) Aceștia chiar nu caută niciun fel de recompensă. Există cineva în această lume care să nu aibă dorințe și nevoi? (Nu.) Atunci, cum pot oamenii de acest fel să-i ajute pe alții fără să caute ceva în schimb? Pentru majoritatea oamenilor, care sunt circumstanțele speciale care trebuie să existe sau cum trebuie să fie relația lor cu cineva pentru a ajuta persoana respectivă? Unul dintre cazuri este cel mai apropiat tip de relație – o legătură de sânge. În plus, persoana pe care o ajută trebuie să fie capabilă sau trebuie să existe vreun avantaj de câștigat de pe urma ajutării ei, existând doar beneficii și niciun dezavantaj pentru ei înșiși. Acestea sunt singurele scenarii. În afară de aceste scenarii, cine i-ar ajuta pe alții fără niciun motiv? Ca să ne exprimăm mai exact, aceștia nu-i ajută pe alții degeaba; trebuie să existe vreun beneficiu de câștigat. Chiar dacă nu există un beneficiu imediat, tot trebuie să existe unul pe termen lung. În orice caz, nu ajută decât atunci când pot câștiga ceva din asta. Cât despre oamenii care sunt dispuși să-i ajute pe alții, nevorbind despre cât de mult ajutor oferă sau dacă lucrul cu care ajută are vreo valoare – fie că este ceva semnificativ, fie ceva banal – de unde vine disponibilitatea lor de a-i ajuta pe alții? Are legătură cu umanitatea lor? (Da.) La care aspect al umanității se referă? (La bunătate.) Are legătură cu bunătatea; când oamenii au calitatea bunătății în umanitatea lor, sunt dispuși să-i ajute pe alții. De exemplu, să spunem că observă un frate sau o soră devenind negativ și slab. În realitate, ei înșiși nu sunt conducători de biserică și au doar o relație obișnuită cu acest frate sau această soră, dar când îi văd negativi și slabi, sunt abătuți și au o povară în inimă. Nu se vor simți confortabil dacă nu ajută și se gândesc: „Deși statura mea nu este mare și nu înțeleg multe adevăruri, este totuși un lucru bun pentru mine să încerc să-mi îndeplinesc obligațiile. Poate că după ce vor auzi ce spun, vor putea să reflecteze asupra lor și nu vor mai fi negativi – n-ar fi bine?” Așadar, dacă cineva devine negativ și slab – exceptând cazul în care nu observă acest lucru – odată ce-l observă, caută o ocazie de a avea părtășie cu acea persoană. Dacă nu pot avea o părtășie clară ei înșiși, găsesc un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu pentru a avea părtășie cu acea persoană. Pe scurt, printr-o combinație de îndemnuri și îndrumări și citindu-i cuvintele lui Dumnezeu persoanei respective, aceasta înțelege în cele din urmă intențiile lui Dumnezeu, nu mai este negativă și își poate face datoria în mod normal, ceea ce le oferă oamenilor buni un sentiment de satisfacție. Pur și simplu nu suportă să vadă oameni negativi și delăsători sau îndurerați și suferind; vor doar să-i consoleze și să-i sprijine. Dacă cealaltă persoană rămâne negativă, simt că ar trebui să-și îndeplinească responsabilitatea. Când acea persoană nu mai este negativă, datorită sfaturilor și îndrumării lor, sunt foarte fericiți în sinea lor și simt că această conduită a lor este foarte bună. Nu caută niciun beneficiu; pur și simplu, când pot ajuta pe cineva, s-ar simți neliniștiți și i-ar mustra conștiința dacă nu ar face asta. Spuneți-Mi, credeți că aceste mustrări de conștiință și această senzație de neliniște sunt manifestări și dezvăluiri ale calităților umanității? (Da.)

Unii oameni au tendința de a-i compătimi pe alții. Desigur, dacă privim dintr-o anumită perspectivă a umanității, aceasta ar putea fi și o slăbiciune omenească, deoarece pot uneori să compătimească și să ajute oameni răi, dar nu pot schimba această slăbiciune. După ce ajută o persoană rea, aceasta își depășește dificultățile și prosperă, dar tot îi privește de sus și îi ignoră. Ei sunt supărați în sinea lor, spunând: „De ce este această persoană așa? Când era nevoiașă și mi-a cerut ajutorul, am compătimit-o și am ajutat-o – dar acum că prosperă și duce o viață bună, mă ignoră.” În inimile lor, nu pot pricepe acest lucru; nu pot vedea în profunzime esența oamenilor răi. După un timp, dacă o altă persoană rea le cere ajutorul, s-ar putea să dea încă dovadă de compasiune, dar vor vedea mai întâi dacă această persoană este rea. Dacă persoana nu este atât de detestabilă și este destul de vrednică de milă, tot o vor compătimi. Văzând niște frați și surori care își fac datoria full-time, dar ale căror familii sunt sărace și se confruntă cu dificultăți în viață, se gândesc: „Pot să-și facă totuși datoria, în ciuda faptului că sunt atât de săraci – sunt într-adevăr oameni buni! Eu am o viață îmbelșugată; dacă nu-i ajut, voi simți că n-am procedat corect față de ei. Se cuvine să le dau de pomană și să-i ajut, așa încât să-și poată cumpăra haine sau strictul necesar.” Vezi, sunt buni la suflet; când văd oameni care se confruntă cu dificultăți, nu pot să nu simtă compasiune față de ei și să nu-i ajute. În societate, există oameni buni, oameni răi și, de asemenea, oameni ignoranți. Oamenii buni sunt capabili să dăruiască și să-i ajute pe alții, oamenii răi sunt în stare să facă tot felul de lucruri rele, iar diverșii oameni ignoranți sunt mereu folosiți și manevrați de alții și ar putea face tot felul de lucruri stupide; sunt ignoranți în grade diferite. Pe scurt, există tot felul de oameni. Cei care au calitățile umanității tind să simtă compasiune față de alții. Îi consideră mereu pe alții demni de milă, pot mereu să vadă ce este demn de milă și ce este demn de compasiune la oameni; conștiința lor are un element de blândețe. Cu alte cuvinte, când văd că o persoană se confruntă cu dificultăți, trece prin situații dureroase sau este hărțuită de oameni răi sau tratată în mod nedrept, se indignează în sinea lor și simt compasiune față de o astfel de persoană; au mereu o inimă plină de compasiune. De fapt, propriile circumstanțe pot să nu fie cu mult mai bune decât ale altora și poate că nu sunt neapărat hărțuiți mai puțin, dar, fiindcă au bunătate în umanitatea lor, nu se pot abține niciodată să-i compătimească pe alții. Când alții se confruntă cu dificultăți sau suferă, nu stau cu mâinile în sân și nu-i ignoră. Uneori, sub influența mediului social – văzând că oamenilor le pasă doar de ei înșiși, ignorându-și totodată semenii – vor dori să se abțină de la a-i ajuta, dar nu reușesc niciodată; când văd o persoană sărmană, care nu are ce mânca, după ce întorc pe toate părțile în mintea lor, ajung totuși să o ajute. De exemplu, să presupunem că cineva răcește grav – tușește, strănută și are febră mare. Unii oameni se tem să nu se molipsească, așa că nu se apropie. Oamenii buni la suflet, pe de altă parte, nu pot să nu-și arate grija față de acea persoană: „Ai răcit; ai luat vreun medicament?” Dacă persoana nu are bani de medicamente, își vor cheltui propriii bani pentru a-i cumpăra. Vezi, când oamenii buni la suflet văd că cineva este bolnav și suferă, nu stau cu mâinile în sân. Altfel spus, când alții întâmpină dificultăți, când se confruntă cu suferință sau necazuri, oamenii care au calitățile umanității pot simți mereu acest lucru și își pot da mereu seama că au nevoie de ajutor. Se află în același mediu ca toți ceilalți, dar sunt deosebit de sensibili la lucruri pe care alții nu pot să le simtă. De ce? Pur și simplu pentru că inimile oamenilor nu sunt la fel. Oamenii lipsiți de empatie nu pun întrebări, indiferent cât de mare este suferința altora, ca și cum nu ar putea să o observe. Oamenii care au empatie, deoarece există un element de bunătate în calitățile umanității lor, nu pot niciodată să nu-i compătimească pe cei din jurul lor care se confruntă cu durere și dificultăți și apoi, guvernați de conștiința lor, le dau o mână de ajutor – n-ai putea să-i oprești nici dacă ai încerca. Nu procedează astfel așteptându-se ca alții să-și amintească de bunătatea lor, nici în speranța că aceștia le vor lăuda umanitatea și caracterul; au doar disponibilitatea de a proceda astfel, iar acest lucru îi face să se simtă împăcați cu ei înșiși. Acestea sunt gânduri și comportamente care decurg din calitățile umanității; nimeni nu le poate schimba și nimeni nu le poate restricționa. Lucrurile pe care le fac sau modurile în care se poartă și principiile după care acționează sunt dezvăluiri absolut firești ale umanității normale. Aceste dezvăluiri firești ale umanității provin în întregime din inimile lor. Ei acționează astfel de bunăvoie; nimeni nu-i instruiește în acest sens, iar ei nu urmăresc vreun beneficiu. Sunt pur și simplu dispuși să procedeze așa și numai făcând astfel de lucruri își găsesc liniștea sufletească; dacă nu le fac, se simt neliniștiți în sinea lor. Chiar și atunci când întâlnesc o persoană rea care se confruntă cu dificultăți, știu că n-ar trebui să-i ajute pe oamenii răi, dar se gândesc, de asemenea: „Oare devin crud?” Chiar dacă nu o ajută pe această persoană rea, compasiunea lor rămâne neschimbată și se va dezvălui din nou în mod firesc într-un mediu potrivit și cu oamenii potriviți. Aceasta este o calitate a umanității. Calitățile umanității sunt înnăscute și, desigur, se pot dezvălui oricând și oriunde; sunt foarte firești, foarte curate și foarte simple. Prin urmare, calitățile integrității și bunătății din umanitatea cuiva nu provin din ceea ce l-au învățat părinții sau societatea, nici nu sunt influențate de vreun mediu; acestea sunt calitățile inerente ale umanității sale.

Unor oameni le place să dăruiască. Crezi că oamenii cărora le place să dăruiască trebuie neapărat să fie și bogați? Trebuie să fie oameni care au traversat numeroasele furtuni ale vieții și au devenit dezamăgiți de lumea muritoare? Trebuie să fie oameni care s-au bucurat de toată averea și splendoarea lumii – și au văzut totul în profunzime – ajungând indiferenți față de desfătarea lucrurilor materiale? Trebuie să fie oameni ale căror personalități sunt relativ lipsite de griji și mărinimoase? Nu, nu e nevoie să fie așa. Printre cei care au calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor există un tip de oameni care duc o viață deosebit de cumpătată. Dacă scapă pe jos un bob de orez în timp ce mănâncă, trebuie să-l ridice și să-l mănânce, neputând să suporte gândul că fac risipă. Folosesc doar puțină apă când se spală pe dinți și pe față. Când hainele li se învechesc, nu suportă să le arunce; le spală și continuă să le poarte. Când cumpără lucruri, planifică și își calculează bugetul cu grijă, cumpărând lucruri ieftine atât timp cât calitatea este acceptabilă. Întrucât acest tip de oameni sunt atât de cumpătați, înseamnă oare că sunt zgârciți? (Nu.) Oamenii de acest fel sunt deosebit de cumpătați când vine vorba de ei înșiși, dar nu sunt zgârciți când vine vorba de alții. De exemplu, când văd pe cineva ducând o viață grea, îi dau câteva dintre lucrurile lor, cum ar fi haine sau electrocasnice. Unii oameni spun: „Sunt un fel de săraci filantropi?” Nu este așa – pur și simplu simt că alții sunt destul de vrednici de milă, așa că vor mereu să-i ajute. De fapt, nici ei nu sunt înstăriți sau bogați și nu urmăresc ceva în schimb când le oferă ajutor altora. Pur și simplu au acest tip de umanitate; le place să-i ajute pe alții, acesta fiind și principiul pentru felul în care se poartă. Este și aceasta o calitate a umanității? (Da.) Principiul de bază al oamenilor de acest fel privind tratarea altora este să ajute când se cuvine să ajute și să compătimească atunci când se cuvine să compătimească. Când alții se confruntă cu dificultăți, își vor oferi dragostea și vor folosi acțiuni practice pentru a-i ajuta; când altora le lipsește ceva, le dau propriile lucruri. În calitățile umanității pe care le au, există mereu o astfel de disponibilitate; pot mereu să nutrească aceste gânduri în sinea lor sau să simtă mereu durerea celor din jurul lor care au nevoie de ajutor și de compasiune. Este acesta efectul conștiinței lor? (Da.) O astfel de calitate a umanității nu este determinată de personalitate, ci se datorează funcției conștiinței. Astfel, ei au această mentalitate – sau această calitate a umanității – de a fi dispuși să-i ajute pe alții. Când oamenii au nevoie de ajutor și îl cer, nu doar simt compasiune, dar și ajută cu sinceritate; chiar dacă le ia ceva timp și trebuie să le dea unele lucruri, sunt dispuși să facă asta. Această disponibilitate se bazează, cel puțin, pe bunătatea din umanitatea cuiva. Dacă oamenii nu au bunătate în umanitatea lor, pe de o parte, nu vor avea disponibilitatea subiectivă de a-i ajuta pe alții și, pe de altă parte, nu vor simți compasiune când li se va cere ajutorul, nici nu-i vor ajuta pe alții cu sinceritate. Dacă oamenii nu au această sinceritate, vor face pur și simplu lucrurile mecanic și vor fi superficiali față de tine. Vor face câte ceva în silă, pentru a salva aparențele, din politețe sau pentru că sunt motivați de un anumit interes propriu; în caz contrar, se tem că într-o zi s-ar putea afla sub comanda ta sau că într-o zi le-ai putea fi de folos – se pot împăca cu ideea de a te ajuta din diverse motive. Însă cei a căror umanitate are într-adevăr calitatea bunătății nu sunt pasivi în modul în care îi ajută pe oameni și, desigur, cu atât mai puțin sunt lipsiți de chef sau reticenți; în schimb, această disponibilitate există în mod inerent în calitățile umanității lor. Îi ajută pe alții de bunăvoie, sincer și proactiv. De exemplu, să presupunem că ai nevoie de ajutorul lor pentru ceva. Când le ceri ajutorul, vor simți o mare compasiune față de tine și te vor ajuta cu mare entuziasm, sinceritate și bunăvoință. Poate le încredințezi sarcina de a se ocupa de ceva pentru tine, de a transmite un mesaj în numele tău sau poate ai nevoie de un lucru – indiferent de ce fel de ajutor ai nevoie din partea lor, pe scurt, vor trata această chestiune cu sinceritate, sârguință, seriozitate și responsabilitate.

Oamenii care au calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor sunt foarte serioși și responsabili atunci când li se încredințează sarcina de a gestiona lucruri. De exemplu, dacă astfel de oameni merg în oraș pentru a se ocupa de ceva și altcineva le cere să cumpere niște medicamente, în timp ce le cumpără, se gândesc: „Oare ar trebui să cumpăr medicamente occidentale sau chinezești? Medicamentele occidentale acționează rapid, dar irită stomacul. Poate vor avea efecte secundare dacă le va lua? În acest caz, voi întreba dacă există vreun medicament chinezesc relativ eficient care nu irită stomacul.” Vezi, analizează lucrurile cu multă atenție. Când acceptă să ajute într-o chestiune o altă persoană, oamenii responsabili și care au calitatea bunătății o vor ajuta să aleagă lucrurile de care are nevoie într-un mod sincer, serios și responsabil. Se poate să nu fie atât de serioși atunci când se ocupă de propriile probleme și, când cumpără lucruri pentru ei înșiși, cumpără pur și simplu orice pare în regulă, dar atunci când se ocupă de chestiuni pentru alții, sunt deosebit de atenți și deosebit de responsabili. Se gândesc în sinea lor: „Din moment ce mi-a încredințat această sarcină, înseamnă că are o părere foarte bună despre mine; trebuie să gestionez chestiunile cum se cuvine pentru această persoană. În plus, nu este ceva dificil. E simplu ca bună ziua. Trebuie să mă asigur că este mulțumită de ceea ce fac. Dar nu știu ce fel de medicament este potrivit pentru ea și se grăbește să cumpere medicamentul ca să-și trateze boala, așa că-i voi cumpăra pur și simplu atât medicamente chinezești, cât și occidentale.” După ce cumpără medicamentele și le aduc, cealaltă persoană alege medicamentul care se nimerește să fie cel de care are nevoie. Vezi, se implică în ceea ce fac și o fac cu seriozitate, așa că problema este gestionată foarte bine. Dar dacă le ceri unor oameni iresponsabili, care nu au calitatea bunătății, să te ajute la cumpărarea medicamentelor, vor fi și ei de acord, dar, după ce merg la farmacie, cumpără pur și simplu la întâmplare un medicament pentru acea boală și apoi se întorc. Îi întrebi ce doză de medicament să iei în fiecare zi și dacă există contraindicații, iar ei spun: „Nu știu. Citește instrucțiunile singur. Oricum, eu am mers și ți-am luat medicamentul.” Până la urmă, medicamentul occidental pe care l-au cumpărat nu poate fi luat de persoanele predispuse la alergii, acesta fiind întâmplător și cazul tău. Așadar, medicamentul a fost cumpărat degeaba și tot trebuie să mergi tu să cumperi altul. Nu au rezolvat problema, iar acum chiar le ești dator cu o favoare. Ești fericit în sinea ta? (Nu.) Cum a fost gestionată această chestiune? Nu a fost gestionată bine. I-ai încredințat-o persoanei greșite; nu ai găsit persoana potrivită. Trebuie să găsești pe cineva care are calitățile umanității. Dacă o astfel de persoană este greu de găsit, când îi încredințezi cuiva sarcina de a te ajuta să cumperi medicamente, trebuie să-i dai câteva instrucțiuni în plus și să-i explici lucrurile clar. Dacă nu i-ai dat instrucțiuni, iar persoana căreia i-ai încredințat sarcina este lipsită de umanitate, această chestiune categoric nu va fi gestionată bine; nemaivorbind de banii irosiți, îi vei datora și o favoare. Dacă găsești pe cineva care are umanitate, va face tot posibilul să-ți rezolve problema. Întrucât are o inimă sinceră, își poate asuma responsabilitatea și are calitatea bunătății în umanitatea sa, atunci când se ocupă de chestiuni pentru tine, poate să-ți apere interesele și să se gândească la diverse aspecte pentru tine, cumpărând lucrurile de care ai nevoie la un preț rezonabil. Pe de altă parte, cineva lipsit de calitățile umanității va face pur și simplu lucrurile mecanic și va fi superficial față de tine când se ocupă de ceva în numele tău. Va vorbi frumos, dar când se ocupă de problemă, nu va întreba deloc despre preț, nici nu va compara prețurile; îți va cumpăra pur și simplu ceva la întâmplare. Dacă nu compari aceste două tipuri de persoane, pare că ambele pot rezolva chestiuni. Cu toate acestea, oamenii care au calitățile umanității se pot ocupa de ceva pentru tine în mod satisfăcător. Au manifestările umanității; pot să-ți satisfacă nevoile și să ia în considerare situația ta. Au acest tip de sinceritate. Asta dovedește că sunt buni, sunt ființe umane adevărate și sunt vrednici de ceea ce le încredințezi. Pe de altă parte, când încredințezi sarcina de a se ocupa de ceva unor oameni lipsiți de calitățile umanității, nu o vor face bine. Chiar dacă ocazional se ocupă bine de lucruri, nu o fac cu sinceritate – este doar o întâmplare norocoasă. Spui: „Acel medicament a fost bun. M-am simțit mai bine la scurt timp după ce l-am luat.” Ar fi fost bine dacă n-ai fi spus asta, dar acum că le-ai spus, devii și mai îndatorat față de ei. Este evident că au mers să se ocupe de ceva pentru ei înșiși, dar tot trebuie să-ți spună: „Vezi? Am făcut un drum special pentru tine.” Îți vor cere o favoare și nu vei putea să-ți achiți această mică datorie tot restul vieții tale; practic, ai fost prins în capcană de un demon rău. În schimb, oamenii care au umanitate nu-ți vor cere favoruri, indiferent cât de bine au rezolvat ceva pentru tine. Când le mulțumești, spun: „Nu a fost nimic special. Era în drumul meu.” Vezi, spun doar adevărul. De fapt, au făcut deja o treabă minunată și te-au ajutat mult. Poate că nici măcar cei mai apropiați oameni ai tăi nu te tratează așa, dar cei care au calitățile umanității pot face ceva ce nici măcar cei dragi ție nu pot face. Se ocupă de chestiune destul de bine și nu așteaptă nimic în schimb. Simți mereu că le datorezi o favoare, așa că le oferi din când în când fructe sau altceva și te gândești mereu la ei când se ivește ceva bun. Dar, în mintea lor, nu consideră că a fost ceva important, simțind că ajutorul pe care ți l-au oferit nu a presupus practic niciun efort din partea lor și a fost un lucru foarte normal. Îți spun și că te vor ajuta în continuare dacă vei avea nevoie de ceva în viitor. Vezi, nu există deosebiri între oameni? (Ba da, există.) Dă-Mi voie să-ți spun, oamenii cu umanitate au calitățile integrității și bunătății și, în orice moment, oamenii de acest fel sunt cei mai vrednici de încredere. Doar astfel de oameni sunt de încredere, pentru că au o limită în acțiunile lor. Motivul pentru care au o limită în acțiunile lor este că au calități ale umanității precum integritatea și bunătatea.

Când vine vorba de oamenii care nu au calitățile umanității, chiar dacă nu i-ai jignit niciodată, atât timp cât faci ceva ce le implică interesele, vor căuta o ocazie de a se răzbuna pe tine. În schimb, când vine vorba de oamenii care au calitățile umanității, chiar dacă le-ai făcut rău înainte sau chiar le-ai prejudiciat interesele, categoric nu te vor urî și nu se vor răzbuna pe tine. Chiar dacă au o atitudine oarecum nepoliticoasă atunci când vorbesc cu tine sau cuvintele lor sună puțin dur ori îți fac puțin morală, acestea sunt manifestări normale care decurg din umanitate – categoric nu vor încerca la nesfârșit să se răzbune și nu te vor urî veșnic, așa cum ar face o persoană rea. Pe ce se bazează acest lucru? Se bazează pe limita pe care o au pentru conduita personală. Tocmai pentru că au conștiință, rațiune și calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor, nu-și vor încălca niciodată limita pentru conduita personală. În cazul în care îi jignește cineva, chiar dacă vor să se răzbune, conștiința lor nu le va permite în niciun caz. Dacă se înfurie, vor spune doar câteva cuvinte la mânie pentru a se descărca puțin și lucrurile se vor opri aici – categoric nu vor face nimic pentru a se răzbuna. Aceasta este calitatea unei persoane cu umanitate. Vezi, chiar și fără să fie jigniți, unii oameni tot vor să-i chinuie pe alții; vor să rivalizeze și să se lupte cu ei, întrebându-se mereu cum să uneltească împotriva lor fără ca aceștia să știe. Și aceasta este o trăsătură a umanității – este trăsătura pe care o au demonii răi și diavolii răi în umanitatea lor. În schimb, oamenii care au calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor nu se pot îndura să-i chinuie pe alții. Dacă ar face astfel de lucruri, conștiința lor le-ar aduce reproșuri și i-ar disciplina. Chiar dacă Dumnezeu nu-i disciplinează, Duhul Sfânt nu le aduce reproșuri și nici frații și surorile nu le aduc reproșuri, conștiința lor îi ține sub control. Când sunt ținuți în frâu de conștiința lor, oamenii nu întrec măsura în acțiunile lor și au o limită pentru ceea ce fac. Chiar dacă îi jignești, îi rănești sau chiar faci ceva ce merge prea departe, nu vor dori să se ia la ceartă cu tine. În cel mai rău caz, pur și simplu te vor evita, te vor ignora și nu vor socializa, interacționa sau lucra cu tine. Dar categoric nu-ți vor face rău și nici nu vor încerca să te distrugă; nu vor unelti împotriva ta pe la spatele tău și nu vor folosi tactici pentru a te prinde în capcană – nu vor face în niciun caz astfel de lucruri. Priviți și vedeți care dintre cei din jurul vostru sunt oameni de acest fel – aceștia sunt oameni buni, de cea mai înaltă calitate. Te poți simți complet liniștit interacționând cu ei. Chiar dacă îi rănești într-atât încât sunt complet devastați, cel mult te vor urî în sinea lor, nu vor mai dori să-ți acorde atenție și nu vor mai fi niciodată prieteni cu tine, dar nu vor unelti împotriva ta și nici nu vor căuta o ocazie de a se răzbuna pe tine, cu atât mai puțin vor spune: „Niciodată nu este prea târziu pentru un gentleman să se răzbune.” Aceasta este adevărata integritate și bunătate. Nu te poți preface în niciun caz că poți realiza acest lucru; aceasta este o adevărată calitate a umanității. Doar oamenii care au calitățile umanității vor avea principiile și limitele corecte pentru conduita personală. Când interacționezi și socializezi cu aceștia, vei putea să vezi aceste comportamente și manifestări la ei, precum și aceste dezvăluiri firești ale umanității lor.

Întrucât clasificările oamenilor sunt diferite, reacțiile lor la diverse lucruri sunt și ele diferite. Vezi, când acei oameni răi, cei reîncarnați din diavoli, profită de alții, care este reacția lor dacă sunt dați în vileag de cineva? Vor spune: „Cine nu profită de alții? Nu există oare avantajele ca să profiți de ele? Ce-i greșit în a profita puțin? Dacă există un avantaj de care să profiți și nu faci asta, nu ești un neghiob și un nătărău?” Aceasta este logica bandiților. Nu au realizarea conștiinței în inimile lor, nu au simțul rușinii și niciun sentiment de rușine. Pentru că nu au conștiință, nu au niciun standard pentru a evalua chestiunea profitării de alții. Principiul lor este că avantajele există pentru a profita de ele și, odată ce profiți de ele, sunt ale tale. A nu profita de ele ar fi o risipă, iar tu ai fi un neghiob. Nu este aceasta logica unui bandit? Și cum privesc oamenii reîncarnați din animale chestiunea de a profita de alții? Dacă le spui: „Ceea ce faci este să profiți – nu este bine să profiți de alții și nu este bine să le rămâi dator”, ce părere au? „Acest avantaj îmi aparține. Nu le datorez nimic dacă profit de ei. Ce este greșit în a profita? A putea să profiți este o abilitate; dacă nu ai această abilitate, vei ieși în pierdere.” Aceasta este logica unui netrebnic. Nu au nicio limită, nu au simțul rușinii, nu au sentimente de rușine, cu atât mai puțin vreun sentiment al conștiinței. Nu au niciun standard pentru judecarea oricărui lucru. Chiar dacă le spui care este standardul corect, nu îl consideră un standard și nu știu că acest standard este corect. Nu au raționalitatea unei persoane normale și nu pot distinge între ce este corect și ce este incorect. Își petrec toată ziua într-o stare de zăpăceală; nimic din ce spui nu le poate da claritate și nu-i poate face să înțeleagă. Sunt doar oameni confuzi. În schimb, oamenii cu conștiință și rațiune au calitățile umanității. Dacă profită în mod neintenționat de cineva și le atragi atenția asupra acestui lucru, se vor fâstâci în sinea lor și se vor îmbujora: „Oare am profitat de acea persoană? Cum de nu mi-am dat seama? Și să-mi atragă altcineva atenția – ce jenant!” Vor spune: „Indiferent cât de mult am profitat de acea persoană, trebuie să o despăgubesc integral – aș putea chiar să adaug o oarecare dobândă.” Trebuie să găsească o cale de a salva situația. Nu sunt dispuși să aibă o reputație de oameni cărora le place să profite de alții. Dacă ar avea-o, s-ar simți profund rușinați. Prin urmare, după ce chiar le semnalează cineva problema, nu vor încerca să se justifice – nu vor spune: „N-am profitat de acea persoană, nici nu mi-am dorit asta.” Nu vor folosi acest tip de logică a unui netrebnic pentru a-și găsi argumente și a se justifica. Deoarece au un element de integritate în ei, vor înfrunta corect problema odată ce este adusă în discuție de cineva, vor face tot posibilul să-și îndrepte greșeala și să despăgubească cealaltă persoană și nu vor mai face niciodată așa ceva; dacă o fac, își vor da singuri o palmă peste față. Simt că este stânjenitor ca acțiunile lor să fie date în vileag de cineva și ca oamenii să-i critice acum fără știrea lor și să-i dojenească în față. Nu au unde să-și ascundă rușinea și își doresc să se ascundă în gaură de șarpe; ar fi preferat să nu li se fi întâmplat așa ceva toată viața lor. Întrucât au conștiință, le este rușine în inimile lor după ce profită de alții. Sunt prea jenați să se justifice, simțind că faptele lor sunt prea rușinoase, așa că rămân fără cuvinte, neavând nimic de spus în apărarea lor; vor doar să o despăgubească pe cealaltă persoană. Astfel de oameni sunt diferiți de oamenii răi și de diavoli. Indiferent cât de rușinoase sunt lucrurile pe care le fac, diavolii nu simt nicio rușine. Când cei care au calitățile umanității aud astfel de lucruri, se înroșesc imediat la față: „Atâția oameni știu despre asta; cât de umilitor!” Se simt stânjeniți, profund rușinați și deosebit de supărați și de neliniștiți în inimile lor. Vezi, oameni de diferite clasificări au în adâncul inimilor lor opinii și atitudini diferite față de aceeași chestiune. Din cauza deosebirilor în ceea ce privește calitățile umanității lor, diverse tipuri de oameni au atitudini diferite față de aceeași chestiune. Dacă cineva are sentimente de rușine, aceasta dovedește că are și simțul rușinii, ceea ce dovedește, la rândul său, că are calitățile umanității. Pe de altă parte, dacă cineva nu are deloc simțul rușinii și, după ce comite fapte rele și face lucruri rușinoase, încearcă să se apere singur sau chiar refuză să admită ceea ce a făcut și face pe prostul, este o persoană fără calitățile umanității. Oamenii lipsiți de calitățile umanității nu sunt, cel puțin, integri și buni; nu au umanitate sau rațiune și nu sunt vrednici să se numească ființe umane. Când fac lucruri rele și comit fapte malefice, fiind arătați cu degetul și insultați de dușmanii lor, oamenii răi și diavolii îi insultă la rândul lor și se simt perfect justificați să facă asta. Ba chiar fac tot posibilul să se justifice și să se apere, exprimând raționamente distorsionate de parcă ar fi, de fapt, valide, turuind cu îndrăzneală și vorbind fără încetare – pur și simplu nu ascultă de glasul rațiunii și sunt de-a dreptul nerușinați! Cât despre oamenii reîncarnați din animale, atunci când profită de alții și sunt criticați, se simt nedreptățiți în sinea lor și fac și ei tot posibilul să-și găsească scuze și motive. Când se justifică, folosesc și ei vorbe mieroase și vorbesc întruna și, la fel ca oamenii răi, nici ei nu au sentimente de rușine. Deoarece sunt animale fără realizarea conștiinței, petrecându-și toată ziua într-o stare de zăpăceală, incapabili să distingă între bine și rău în vreo chestiune, nu au astfel nicio conștientizare când vine vorba de astfel de lucruri; folosesc niște scuze amăgitoare pentru a încerca să mușamalizeze ce au făcut și apoi simt că s-a rezolvat. Nu cred că este o problemă care ține de conduita lor personală; consideră că, atât timp cât oferă suficiente scuze și motive, pot să scape de responsabilitate și nimeni nu va ști ce au făcut. Se amăgesc singuri, gândindu-se: „S-a terminat deja. N-am făcut niciodată așa ceva, n-am comis niciodată acea greșeală. Să nu crezi că sunt un om rău. Nu sunt genul de om care profită de alții. Uită-te cât sunt de bun la suflet, amabil și înțelegător cu alții!” Vezi, acesta este un om confuz. Doar oamenii care au calitățile umanității sunt deosebit de sensibili la astfel de chestiuni referitoare la demnitate. Chiar dacă nimeni nu știe ce au făcut, dacă își dau seama singuri, se vor simți neliniștiți și vinovați în sinea lor, chiar simțind că oamenii sunt cu ochii pe ei. În cazul în care câțiva oameni care îi cunosc destul de bine află într-adevăr ce au făcut, se vor simți și mai neliniștiți și le va fi prea rușine pentru a încerca să se justifice. Vor face tot posibilul să se revanșeze rapid și nu vor mai face niciodată așa ceva, considerând că este mult prea jenant! Acestea sunt diferitele manifestări ale celor trei clasificări ale oamenilor în aceeași situație.

Tocmai am menționat că oamenii cu calitățile umanității au de obicei principii în modul în care îi tratează pe alții. Atunci când raportează sau oferă informații despre situația cuiva ori când evaluează pe cineva, îl pot privi și trata pe baza umanității lor integre și bune. Chiar dacă nu înțeleg adevărul, au totuși unele limite de bază. De exemplu, vor evalua o persoană obișnuită astfel: „Nu a făcut nimic rău. Duce o viață decentă. Este o persoană obișnuită în lume și poate fi considerată o persoană candidă.” Vezi, vor evalua corect persoana obișnuită pe baza propriei conștiințe. Pot chiar să-i trateze și să-i evalueze corect pe cei care i-au jignit, le-au făcut rău sau le-au prejudiciat interesele în trecut. Acest lucru dezvăluie și mai mult calitățile integrității și bunătății pe care le au acești oameni în umanitatea lor. Cu alte cuvinte, pot evalua corect persoana obișnuită – dacă este bună, este bună, iar dacă nu este bună, așa spun și ei. Dacă li se cere să mintă, nu o pot face; simt că acest lucru ar fi contrar voinței lor. Spun pur și simplu lucrurilor pe nume. De asemenea, pot acționa conform acestui principiu față de oamenii care i-au jignit. Chiar dacă nu le place de o persoană sau simt repulsie față de ea, dacă li se cere să dea un raport sau să evalueze acea persoană, preferă să nu ia atitudine, spunând: „Mă tem că nu aș evalua obiectiv această persoană, deoarece am nemulțumiri și resentimente personale împotriva ei, așa că mă abțin. Vă puteți baza pe evaluarea pe care i-au făcut-o toți ceilalți.” Asta pot face, în esență, oamenii care au calitățile umanității. În special, când cineva are statut, capacitatea sa de a-i trata corect pe alții dezvăluie și mai mult calitățile umanității sale. Modul în care îi tratează pe oameni atunci când are statut le poate permite cu adevărat celorlalți să vadă clar dacă are calitățile integrității și bunătății în umanitatea sa. Când cineva nu are statut, pare capabil să-i trateze corect pe oameni, făcându-le evaluări relativ obiective. Acest lucru în sine ar putea să nu indice nimic – atunci când are statut, observă cum îi tratează pe cei care l-au jignit sau i-au făcut rău și cum îi tratează pe cei care l-au exclus anterior sau chiar l-au oprimat în mod intenționat. Deoarece oamenii care au cu adevărat calitățile umanității au integritate și bunătate în umanitatea lor, atunci când au statut, îi pot trata corect pe cei care i-au jignit, le-au făcut rău sau chiar i-au oprimat intenționat în trecut. Atunci când nu înțeleg adevărul, poate că nu-i pot trata pe oameni întru totul exact în conformitate cu adevărurile-principii, dar au și propriile limite și principii în tratarea oamenilor. De exemplu, în biserică, dacă ceilalți frați și celelalte surori aleg un anumit individ drept candidat sau conducător și se întâmplă ca acest individ să fie cineva care i-a jignit în trecut, categoric nu vor interveni și nu vor obstrucționa intenționat alegerea când văd că toți frații și toate surorile spun că acest individ nu este rău și că s-a schimbat. Poate că, personal, nu le place prea mult acest individ, dar dacă este folosit de casa lui Dumnezeu și ales de frați și surori, vor gestiona situația ca la carte și vor acționa conform principiilor, în circumstanțe în care nu au l-au înțeles complet și în profunzime pe acest individ. Categoric nu-l vor trata în mod nedrept fiindcă au nemulțumiri personale față de el, nici nu-l vor hărțui sau chinui intenționat. Ocazional, din cauza firilor lor corupte sau a slăbiciunii umanității lor, ar putea – în circumstanțe speciale – să-l atace verbal, spunând lucruri care nu ar trebui spuse, deoarece toată lumea are firi corupte și nimeni nu este perfect. Însă pot susține principiile de bază; adică, doar pentru că au statut, nu vor ataca, nu vor oprima și nu se vor răzbuna pe oamenii față de care simt dușmănie. Dacă se întâmplă asta sporadic, conștiința lor îi va mustra după aceea, spunându-le: „A fost greșit din partea ta să faci asta. Acum că ai statut, te-ai folosit de puterea de care dispui ca să te răzbuni pe acei oameni – este nepotrivit!” Vor reflecta asupra lor înșiși, vor avea mustrări de conștiință și, pe lângă toate acestea, rațiunea lor îi va ține în frâu, așa încât să nu-i oprime pe alții și să se răzbune, și le va regla comportamentul, amintindu-le în permanență: „Este nepotrivit.” Astfel, vor fi măsurați în vorbire și nu vor exagera în lucrurile pe care le fac. Acestea sunt câteva manifestări de bază ale oamenilor care au conștiința și rațiunea umanității normale în modul în care îi tratează pe alții. Chiar dacă vor temporar să acționeze pe baza dispoziției lor și să-i vizeze pe cei față de care au resentimente sau care le-au făcut rău în trecut și chiar dacă alți oameni ar considera că este absolut rezonabil să se răzbune acum, tot sunt măsurați în acțiunile lor și au o limită pe care nu o vor încălca în niciun caz. Dacă ar putea să-și încalce limita și să se răzbune frenetic, nu ar fi oameni care au calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor. Tocmai pentru că au slăbiciunile umanității și trăiesc în umanitatea normală, simt și ură și furie față de cei care le-au făcut rău și vor, de asemenea, să se răzbune. Cu toate acestea, pentru că umanitatea lor are calitățile integrității și bunătății și pentru că sunt ținuți în frâu și reglementați de conștiința și rațiunea lor, atunci când vor să se răzbune pe cineva, vor fi mustrați de conștiința lor și controlați de rațiunea lor, gândindu-se: „Las-o baltă. Ar fi nepotrivit. Faptele sale din trecut nu mi-au făcut cu adevărat rău și, chiar dacă mă răzbun pe acel individ acum, nu se va rezolva nicio problemă.” Vor folosi mijloace raționale pentru a se controla și a se abține, convingându-se și revenindu-și totodată. Pe deasupra, dacă înțeleg și unele adevăruri, atunci comportamentul lor în această privință va deveni și mai bun și mai conform cu adevărurile-principii. Pe scurt, când vine vorba de modul în care îi tratează pe alții, vor dezvălui din când în când calitățile integrității și bunătății din umanitatea lor și vor dezvălui adesea unele gânduri și comportamente ghidate de calitățile umanității. Deseori îi auzi spunând următoarele: „Las-o baltă. Dacă m-aș coborî la nivelul lor, n-aș fi exact ca ei? În plus, ce s-a întâmplat este de domeniul trecutului. Suntem cu toții adulți – are vreun rost să ne plătim cu aceeași monedă?” Vor fi ținuți în frâu de unele gânduri și opinii care izvorăsc din calitățile umanității. Desigur, mai e și faptul că gândurile și opiniile lor care izvorăsc sub îndrumarea conștiinței și rațiunii le reglează, le țin în frâu, le controlează și le temperează în permanență cuvintele și acțiunile. Apoi, acele gânduri de răzbunare împotriva altora care încalcă limitele rațiunii vor deveni din ce în ce mai firave în inimile lor. Sub corectarea constantă a conștiinței și rațiunii, alături de urmărirea adevărului și de maturizarea progresivă odată cu vârsta, gândurile și acțiunile celor care au calități precum integritate și bunătate în umanitatea lor vor tinde tot mai mult – pe măsură ce acești oameni urmăresc adevărul – spre pozitiv, se vor conforma tot mai mult adevărurilor-principii și vor deveni tot mai reglementate. Cu alte cuvinte, prin acest proces, oamenii vor renunța treptat la ură, la nemulțumiri și la diversele probleme personale cauzate de propria gândire îngustă. Dacă cineva este guvernat și ținut în frâu doar de conștiință și rațiune, nu poate decât să renunțe la ură și la nemulțumiri, spunând pur și simplu: „Las-o baltă, este de domeniul trecutului.” Dar dacă cineva poate urmări și înțelege adevărul, nu se va limita doar la a renunța și a lăsa lucrurile în trecut; în schimb, va fi capabil să aplice adevărurile-principii și, condus de conștiință și rațiune, va trăi mai corect, abordând aceste chestiuni și tratându-i pe cei față de care a avut diverse nemulțumiri așa cum îl învață Dumnezeu. Prin urmare, numai dacă cineva are principii de bază pentru tratarea altora și, pe această bază, înțelege și adevărul, poate intra treptat în adevărul-realitate și poate ajunge să practice în conformitate cu adevărurile-principii.

Principiile pe baza cărora oamenii cu conștiință și rațiune îi tratează pe alții sunt ținute în frâu de calitățile integrității și bunătății din umanitatea lor. Așadar, oamenii care nu au aceste calități ale integrității și bunătății în umanitatea lor nu au principii în modul în care îi tratează pe alții. Vezi, când unii oameni nu au statut, dacă cineva le face rău sau îi privește de sus, aceștia par foarte docili dacă le lipsește capacitatea de a se răzbuna, ca și modul în care se poartă este destul de mărinimos, iar tu ai putea să simți că sunt destul de buni, nevăzându-i niciodată răzbunându-se pe cineva care i-a jignit, dar acest lucru nu poate determina ce atribute are, de fapt, umanitatea lor. Ar trebui să analizezi modul în care îi tratează pe oameni – dacă îi pot trata corect, dacă îi pot trata pe baza conștiinței și a rațiunii pe cei care i-au jignit în trecut și dacă pot avea principii în tratarea oamenilor – atunci când au statut, control asupra celor spuse și putere decizională. Acest lucru îți dezvăluie adevărata lor clasificare. Oamenii fără calitățile umanității se prefac că au un comportament foarte bun atunci când nu au statut. Când nu au capacitatea de a se răzbuna pe alții, nu îndrăznesc să încerce asta, dar în inimile lor își amintesc fiecare jignire. Mințile lor sunt pline de ură, pline de răzbunare și pline de modalități de a chinui oamenii și de a unelti împotriva lor. Vor aștepta momentul potrivit și vor căuta ocazii de a se răzbuna, așteptând să-i vadă pe cei care i-au ofensat în trecut căzând în dizgrație. Când au statut și îl consolidează, atitudinea lor față de cei care i-au jignit în trecut sau care sunt în conflict cu ei este complet diferită de atitudinea pe care ar avea-o oamenii cu conștiință și rațiune. Pur și simplu trebuie să se răzbune și își vor frământa creierii căutând modalități de a face acest lucru. Nu vor renunța în niciun caz la ura lor, nici la nemulțumirile lor. Nu vor fi în niciun caz asemenea oamenilor cu calitățile umanității, care ar spune: „Las-o baltă. Au trecut atâția ani. Mă descurc bine, iar faptele lui nu m-au rănit cu adevărat. În plus, cu ce m-ar ajuta răzbunarea?” Nu vor spune în niciun caz „Las-o baltă”; vor ține socoteala în inimile lor. Când au statut, aceștia spun: „Credeai că mi-am uitat ura? M-ai jignit, m-ai rănit și m-ai oprimat în trecut – credeai că am dat totul uitării? Este imposibil! Acum am statut; lucrurile stau altfel – cum aș putea să nu mă răzbun pe tine? Mă voi folosi de puterea pe care o dețin ca să-ți arăt de ce sunt în stare, ca să știi că nu sunt o persoană de rând!” Lumea lor lăuntrică este plină de ură, iar mintea lor este plină de modalități de a se răzbuna și de a transforma înfrângerea în victorie, încercând să facă în așa fel încât nimeni să nu uite cât de redutabili sunt, iar oamenii să nu-i mai hărțuiască așa cum făceau înainte, ci să se teamă în schimb de ei. Vezi, nu sunt oamenii de acest fel diferiți de cei care au calitățile umanității? (Ba da.) La ce se gândesc ei întruna? „Îți voi arăta cât de redutabil sunt. Îți voi arăta că nu este bine să te pui cu mine. Te voi face să te temi de fiecare dată când mă vezi și să nu mai îndrăznești vreodată să mă hărțuiești!” Spune-Mi, crezi că pot acționa pe baza acestor gânduri? (Da.) Cu siguranță pot. Inima lor este plină de ură și, în plus, clasificarea lor este de diavol și nu au niciun standard după care să analizeze dacă gândirea lor este corectă sau greșită. Când gândesc așa, nu au conștiință și rațiune care să-i țină în frâu – nimic nu-i poate ține în frâu sau reglementa. În timp ce aceste lucruri ticăloase și feroce se amplifică și se revarsă constant în sinea lor, aceștia uneltesc și caută în permanență ocazii de a face lucrurile pe care vor să le facă. Acum au statut – în sfârșit a venit ocazia lor. Spune-Mi, crezi că se vor îndupleca? Categoric nu se vor îndupleca. Vor profita de această ocazie și se vor folosi de puterea pe care o dețin acum pentru a-și transforma toate gândurile în realitate, făcându-i pe cei care i-au rănit în trecut și pe dușmanii lor să se teamă de ei, arătându-le tuturor cât de competenți și de capabili sunt, făcându-i pe toți acești oameni să-i admire în inimile lor și făcând în așa fel încât să aibă un statut în inimile lor. Următorul lucru pe care-l vor face este să-i facă de râs pe acești oameni, folosind cuvinte și acțiuni pentru a-i oprima și ataca. Se vor uita la cei care i-au jignit în trecut și se vor gândi: „Trebuie să-i trimit să predice Evanghelia în locul cel mai dificil și mai periculos care există. Dacă nu vor să meargă, îi voi emonda. Dacă tot nu vor să meargă după asta, îi voi discredita și îi voi exclude! Și oricine le va lua apărarea va sfârși la fel!” Unii oameni i-au jignit în trecut și au fost aleși acum conducători, dar încă sunt subordonații lor. Cugetă: „Ce predică pot să țin ca să le distrug complet prestigiul? Dacă se comportă bine și mă ascultă în toate privințele, voi șterge totul cu buretele. Dar dacă sunt neascultători, mă consideră respingător, sunt nemulțumiți de mine și chiar vor să raporteze problemele mele, va trebui să le dau o lecție! Voi face tot posibilul să-i determin pe frați și pe surori să-i îndepărteze și să-i demită, așa încât să nu poată schimba niciodată situația! Îi voi trimite la o fermă, ca să lucreze pământul sau să crească porci. Dacă tot nu ascultă, voi găsi cel mai periculos loc unde să meargă și să-și facă datoria, unde ar putea fi arestați în orice moment de poliție!” Simplul fapt că au astfel de gânduri este deja foarte grav; deja încalcă limitele. Faptul că pot gândi așa dovedește deja că într-adevăr nu au conștiință și rațiune. Și dacă pot face cu adevărat aceste lucruri, atunci, pe lângă faptul că nu au conștiință și rațiune, au și elementul unei naturi demonice în ei. Inima lor nu este doar lipsită de umanitate, ci conține și o natură demonică. Nu sunt oare diavoli? Când oamenii de acest fel nu au statut, se pricep destul de bine să se deghizeze și să îndure lucrurile. Au stăpânit arta de a „dormi pe vreascuri și a linge fiere”. Au învățat din expresiile „Niciodată nu este prea târziu pentru un gentleman să se răzbune” și „Atât timp cât ești în viață, ai o șansă”, precum și „Inima unui prim-ministru este suficient de mare pentru a naviga cu o barcă în ea”. S-au deghizat până acum și, în sfârșit, și-au arătat adevărata față. Ce fel de mizerabili sunt? Nu sunt oameni, sunt diavoli. Vezi care oameni se comportă bine atunci când nu au statut, dar par imediat diferiți de îndată ce îl obțin. Aceștia întreabă rapid unde se află și ce situație au cei care i-au jignit și ce îndatoriri îndeplinesc în prezent. Apoi, caută ocazii de a le crea necazuri acestor oameni și de a le exagera problemele, atacându-i până în punctul în care devin docili și se dau bătuți în fața lor, moment în care consideră că lucrarea bisericii a fost făcută bine. Astfel de oameni sunt demoni răi și trebuie demiși rapid. Dacă nu sunt demiși, vei suferi alături de ceilalți – mai devreme sau mai târziu, te vor ataca și pe tine.

Ce fel de oameni ar trebui aleși drept conducători de biserică? În primul rând, ar trebui să aibă povara de a-și face datoria și să aibă un calibru suficient. În al doilea rând, ar trebui să aibă o umanitate integră și bună și să fie capabili să trateze oamenii corect. Când nu aveau statut, au existat, de fapt, niște frați și surori care i-au jignit sau au fost în conflict cu ei, dar, după ce au devenit conducători, îi pot trata corect pe acești oameni, promovându-i când ar trebui să fie promovați și folosindu-i când ar trebui să fie folosiți. Unii oameni le spun: „Acea persoană te-a vorbit de rău înainte”, dar ei pot trece cu vederea. Prioritizează lucrarea casei lui Dumnezeu, spunând: „Casa lui Dumnezeu are nevoie de oameni acum. Dacă sunt potriviți pentru această datorie, ar trebui să-i folosim.” Nu se lasă influențați, indiferent cine încearcă să semene discordie. Chiar dacă este vorba de persoana care i-a tratat cel mai rău, dacă aceasta corespunde principiilor casei lui Dumnezeu pentru folosirea oamenilor, conducătorul o va folosi după cum este necesar. Lăsând deoparte întrebarea dacă astfel de oameni țin seama de intențiile lui Dumnezeu, care este calibrul lor sau dacă pot să facă bine lucrarea, doar în ceea ce privește clasificările oamenilor, aceștia sunt categoric ființe umane adevărate. Îi pot trata corect pe alții, în special pe cei care au fost în conflict cu ei sau pe cei care i-au oprimat, le-au făcut rău sau chiar i-au insultat ori i-au agresat în trecut – îi pot trata pe toți în mod corect și echitabil. Este destul pentru a spune că acești oameni sunt suficient de integri și buni; respectă principiile și îndeplinesc condițiile pentru a fi desăvârșiți de Dumnezeu. Unii oameni spun: „Atunci sunt aceștia oameni care urmăresc adevărul? Dacă nu urmăresc adevărul, n-ar fi incapabili să-i trateze în acest fel pe ceilalți?” Este corect? Spune-Mi, chiar dacă cineva nu urmărește adevărul, atât timp cât are în mod natural calitățile integrității și bunătății în umanitatea sa, va putea să aibă un principiu de bază în modul în care îi tratează pe oameni? (Da.) Când va avea statut, va putea să renunțe la nemulțumirile personale, să nu le poarte pică oamenilor pentru greșelile lor din trecut și să nu-i trateze pe baza nemulțumirilor sale personale? Va fi capabil să facă asta. Dacă tu nu poți să faci nici măcar asta, cum poți măcar să speri să practici adevărul și să te supui cuvintelor lui Dumnezeu? Dacă până și acest lucru te depășește, nu ești un om integru și bun; s-ar putea spune și că nu ești un om care are calitățile umanității – nu ești o ființă umană. Dacă nu ești o ființă umană și nu ai conștiință sau rațiune, cum îndrăznești să urmărești adevărul? Dacă nu îndeplinești condițiile de bază pentru a te supune cuvintelor lui Dumnezeu și a urmări adevărul, nu poți dobândi adevărul și nu ești vrednic să te numești om. Dacă nu-i poți trata pe oameni în mod corect, poți să iubești adevărul? Poți să practici cuvintele lui Dumnezeu? Dacă nu poți renunța nici măcar la niște nemulțumiri personale minore și te poți răzbuna pe oricine ți-a adus prejudicii sau te-a jignit în trecut și nici măcar nu ai standarde de conștiință și rațiune, vei putea să practici cuvintele lui Dumnezeu? Este imposibil! Prin urmare, când alegi un conducător, ar trebui să te uiți mai întâi la modul în care îi tratează pe alții; acesta este unul dintre standardele pentru a evalua dacă oamenii au calitățile umanității. Cu alte cuvinte, indiferent cine i-a jignit în trecut, nu poartă pică, nu s-au răzbunat niciodată pe nimeni și rămân neschimbați chiar și după ce dobândesc statut. Poate își dau aere de superioritate, au o mică dorință de a obține statut sau se bucură de beneficiile statutului, dar îi folosesc după cum este necesar pe cei care i-au jignit în trecut și interacționează cu ei așa cum ar trebui – poate își amintesc în inimile lor de acele resentimente, dar nu fac nimic răzbunător. Acesta este un lucru pe care niciun om lipsit de calitățile umanității nu-l poate realiza; fiarele nu-l pot realiza, iar diavolii cu atât mai puțin. Doar oamenii care au conștiință pot realiza acest lucru. Când oamenii cu conștiință fac ceva, conștiința lor îi îndeamnă și le reglează comportamentul din interior, iar rațiunea lor le ține în frâu impulsurile și impetuozitatea; mai mult, le ține în frâu și le reglează gândurile și comportamentele iraționale. Chiar dacă au statut, nu vor face lucruri pentru a se răzbuna pe alții. Acesta este un semn clar că au calitățile umanității. Uitați-vă la oamenii din jurul vostru – oricine este așa este o ființă umană adevărată. Poate că are un calibru mediu, poate că nu este foarte educat și este încă destul de tânăr; în plus, poate nu pare prea entuziast la exterior, nici nu pare să urmărească prea multe și se poate să nu urmărească adevărul în viitor – dar o astfel de persoană este, cel puțin, cineva în care poți avea încredere, nu-i așa? (Așa e.)

Acum că am terminat părtășia despre manifestările oamenilor integri și buni în ceea ce privește modul în care îi tratează pe alții, haideți să vorbim despre manifestările și caracteristicile specifice ale oamenilor de acest fel atunci când fac ceva greșit și comit fărădelegi. Ca ființe umane corupte, dacă au calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor, atunci când fac ceva greșit, indiferent dacă pot conștientiza sau nu acest lucru, vor reflecta asupra propriilor cuvinte și acțiuni și le vor examina. Dacă i-au făcut rău cuiva sau dacă cineva oferă un feedback sau o evaluare negativă despre ei, se vor examina pe ei înșiși: „Care dintre cuvintele mele au fost greșite? Ce am făcut greșit? Am avut vreo intenție când am vorbit atunci? Vizam acea persoană? Chiar am atras consecințe rele asupra ei din vina mea? Este prea sensibilă sau nu am analizat eu lucrurile cu suficientă atenție și nu am folosit cuvintele potrivite la acel moment?” Se vor examina adesea pe ei înșiși și vor avea o atitudine de a se purta cu smerenie. Această atitudine provine din integritatea și bunătatea lor și, desigur, și din raționalitatea lor. Acesta este un aspect. În plus, dacă descoperă, reflectând asupra lor înșiși, că au unele probleme sau dacă alții le semnalează problemele, vor fi necăjiți și inima lor va tresări: „Am greșit procedând astfel? Nu ar fi trebuit să procedez așa? N-am făcut-o în mod deliberat la acel moment și n-am avut nicio intenție.” Ca ființe umane corupte, în anumite circumstanțe speciale sau în privința anumitor chestiuni speciale, ar putea spune: „N-am făcut-o în mod deliberat sau cu vreo intenție” pentru a-și salva imaginea, dar se vor simți vinovați în sinea lor. În procesul de examinare și reflecție permanentă asupra lor înșiși, dacă descoperă că într-adevăr a fost greșit ceea ce au făcut, vor fi din nou neliniștiți, simțind că nu ar fi trebuit să procedeze așa; vor avea regrete, vor fi necăjiți și vor încerca să găsească modalități de a se revanșa pentru ce au făcut sau ocazii de a corecta lucrul respectiv, chiar cerându-și scuze și recunoscându-și în mod proactiv greșeala. Când descoperă că au făcut ceva greșit, oamenii care au calitățile umanității vor simți mai întâi un junghi în inimă, se vor înroși la față și le vor zvâcni tâmplele; acestea sunt reacții normale, cauzate de conștiință. Pe ce se bazează aceste reacții normale? Se bazează pe faptul că oamenii au calitățile integrității și bunătății, precum și raționalitate în umanitatea lor. Nu au aceste manifestări pentru că vor să-și salveze propria imagine, nici pentru că s-au făcut de râs sau au fost priviți de sus de alții, ci pentru că se simt vinovați și își reproșează că au făcut ceva greșit, simțind că nu ar fi trebuit să procedeze astfel. Aceasta este o atitudine de recunoaștere a greșelilor proprii, fiind și o reacție cauzată de mustrările lor de conștiință și de funcția raționalității lor. Vor avea o reacție; nu vor fi în niciun caz complet amorțiți, nu vor încerca să argumenteze și să se justifice cu nerușinare, nici nu vor încerca să găsească modalități de a scăpa de responsabilitate, ci vor avea în schimb o atitudine de recunoaștere și acceptare proactivă și de disponibilitate de a-și asuma responsabilitatea. Întrucât oamenii de acest fel au calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor, sentimentele lor de rușine sunt foarte evidente. Dacă fac ceva puțin greșit, imediat ce le semnalează cineva acest lucru, vor fi incapabili să-și ascundă rușinea. Dacă ar fi să argumenteze puțin, ar simți următoarele: „E clar vina mea și mi s-a explicat deja limpede acest lucru, așa că de ce mai argumentez?” Își vor recunoaște direct greșeala, simțindu-se complet rușinați și dorind să-i înghită pământul. Sunt acestea efectele conștiinței și rațiunii? (Da.) Dacă știu mulți oameni ce au făcut, vor simți cu atât mai mult că le este prea rușine să-și arate fața și vor încerca să găsească modalități de a se revanșa pentru greșeala lor și a corecta ceea ce au făcut. Adică, după ce greșesc, oamenii cu conștiință și rațiune au o atitudine elementară de a-și recunoaște greșeala; sunt capabili să accepte acest fapt și au sentimente de rușine. Mai mult, nu doar își recunosc greșeala și lasă lucrurile așa; vor încerca și să găsească modalități de a se revanșa pentru ea. Pentru că au conștiință, se implică din toată inima în ceea ce fac; când se confruntă cu o situație, o iau în serios și o tratează cu sârguință și responsabilitate, cugetând profund asupra problemei în cauză și tratând-o cu seriozitate, în loc să fie superficiali, să facă lucrurile mecanic sau, cu atât mai puțin, să evite responsabilitatea. Pot să-și asume responsabilitatea, să-și accepte greșeala cu seriozitate și din toată inima, apoi să vorbească și să acționeze în mod responsabil, străduindu-se să minimizeze pierderea. Categoric nu sunt ca oamenii de teapa diavolilor, care se înfurie imediat ce sunt criticați că au făcut ceva greșit, care se gândesc la toate modurile posibile de a evita și de a se sustrage de la responsabilitate, care încearcă prin toate mijloacele să dea vina pe alții, dându-și aere de sfinți care nu greșesc niciodată. Cei reîncarnați din animale știu chiar mai puțin ce este corect și ce este incorect în orice fac. Dacă le semnalezi că au făcut ceva greșit, aceștia recunosc, dar dacă îi întrebi unde au greșit, spun: „Nu știu, dar din moment ce spui că greșesc, atunci greșesc.” Cu toate acestea, când se vor întâlni din nou cu un astfel de lucru, îl vor face la fel. Indiferent câte lucruri greșite sau rele fac sau câte firi corupte dezvăluie, în cele din urmă, aceștia repetă mereu aceleași fraze: „Ce am greșit? Am greșit suferind și plătind un preț atâția ani? Dacă n-aș crede în Dumnezeu și n-aș avea conștiință și rațiune, aș fi capabil să sufăr atât de mult?” Cei reîncarnați din animale sunt reduși la minte, ajungând mereu la acele câteva fraze. Dar cei de teapa diavolilor sunt mult mai vicleni decât cei reîncarnați din animale; vor folosi diferite mijloace și metode pentru a face rău și a-i induce pe oameni în eroare, iar unii oameni cu o statură mică și fără discernământ chiar pot fi amăgiți. Pe scurt, diavolii nu vor recunoaște în niciun caz atunci când greșesc. Nu doar că nu recunosc că sunt oameni cu firi corupte, dar vor chiar să fie considerați oameni sacri, inviolabili și perfecți, care nu greșesc niciodată. Indiferent ce rău fac, ei își proclamă mereu motivele pentru care l-au făcut și încearcă mereu să se justifice. În cele din urmă, proclamă că sunt incapabili să greșească, că au un motiv chiar dacă greșesc, că nu sunt oameni cu firi corupte, că nu vor face niciodată ceva greșit și că sunt pur și simplu sfinți și oameni perfecți. Pe de altă parte, oamenii care au calitățile integrității și bunătății în umanitatea lor sunt diferiți. Deoarece sunt oameni integri, care nu sunt necinstiți sau înșelători, dacă spui că au greșit cu ceva, chiar dacă nu au făcut-o sau nu are legătură cu ei, sunt dispuși să accepte mai întâi. Când alții le spun: „Ești prost? Dacă accepți, va trebui să-ți asumi responsabilitatea”, ei răspund: „Am jucat și eu un rol în ceea ce s-a întâmplat; am fost și eu implicat.” Sunt capabili să accepte; atitudinea lor este onestă și integră. Uneori, doresc și ei să evite responsabilitatea, dar apoi cugetă: „De ce să eviți responsabilitatea pentru ceva atât de evident pentru toată lumea? Mai mult, Dumnezeu scrutează adâncul inimilor oamenilor. Dacă ești implicat în ceea ce s-a întâmplat, Dumnezeu nu te va lăsa să scapi. În fața lui Dumnezeu, toți oamenii sunt dezgoliți și toate acțiunile și faptele lor sunt la vedere. Reușești să scapi în fața lui Dumnezeu? Așadar, această chestiune ar trebui tratată conform regulilor; responsabilitatea trebuie să revină celui vinovat. Dacă eu am greșit în această chestiune, îmi voi asuma responsabilitatea. Sunt dispus să accept pedeapsa și, de asemenea, sunt dispus să accept emondarea. Voi accepta orice decide casa lui Dumnezeu pentru mine; la urma urmei, eu am fost cel care a ales să greșească.” Vezi, când greșesc ceva și se confruntă cu emondarea, într-o privință, au o atitudine de acceptare; în altă privință, sunt capabili să înțeleagă corect. În altă ordine de idei, întrucât oamenii de acest fel cugetă intens asupra situației și reflectează asupra lor înșiși după ce greșesc ceva, când se confruntă din nou cu același tip de situație, se vor gândi cum să evite să facă greșeli. Deoarece au sentimente de rușine și le pasă de mândria lor, sunt capabili să se căiască atunci când fac ceva greșit.

Non-credincioșii spun adesea: „Poți trăi într-un tomberon fără să crezi că miroase urât.” Oamenii fără conștiință și rațiune, chiar dacă fac aceeași greșeală de o sută de ori, nu au sentimente de rușine sau un simț al vinovăției. Nu sunt ființe umane! Ființele umane, după ce fac aceeași greșeală o dată sau de două ori, vor simți: „Chiar am comis-o acum. Oare când mă voi schimba vreodată?” Se vor îngrijora, se vor neliniști și vor veni înaintea lui Dumnezeu pentru a se ruga și a-și mărturisi păcatele. Ba chiar se vor întreba dacă nu cumva sunt dincolo de orice ajutor – vor avea această concepție greșită. Pentru că le pasă de mândria lor și au sentimente de rușine, se gândesc: „Am făcut acest tip de greșeală de mai multe ori până acum; voi fi tratat de casa lui Dumnezeu? M-a abandonat Dumnezeu? Mi-e prea rușine să fiu mântuit de El!” Indiferent ce înțelegeri greșite au despre Dumnezeu, pe scurt, după ce greșesc, oamenii de acest fel vor căpăta cu siguranță o oarecare experiență, vor trage învățăminte și vor încerca să găsească toate modalitățile posibile de a se revanșa pentru greșelile lor și a și le îndrepta, străduindu-se să nu le repete. Se vor gândi: „Nu caut să-i mulțumesc pe alții, dar trebuie cel puțin să fiu împăcat cu mine însumi. Doar când sunt împăcat cu mine însumi pot să-I dau socoteală lui Dumnezeu în prezența Lui. Dacă nici măcar nu sunt împăcat cu mine însumi, cum aș putea să am îndrăzneala de a da ochii cu Dumnezeu?” Dacă cineva are astfel de gânduri, este cu siguranță condus de calitățile conștiinței și rațiunii din umanitatea sa. Dacă nu ai astfel de gânduri, vei face aceleași greșeli în repetate rânduri și, mai mult, nu vei dori să asculți sau să accepți ce spune altcineva; s-ar putea chiar să nu ai niciodată o atitudine de căință, nici să nu dorești vreodată să admiți faptele sau să-ți recunoști greșelile, cu atât mai puțin să-ți asumi responsabilitatea. Există și cei care urăsc pe oricine le semnalează greșelile; îi contestă, le dau bătăi de cap și chiar îi atacă și se răzbună pe ei. Astfel de oameni nu mai pot fi ajutați; sunt oameni fără calitățile umanității. În schimb, cei care au calitățile umanității categoric nu vor acționa în acest fel. După ce fac aceeași greșeală o dată sau de două ori, vor cugeta: „De ce pot să repet această greșeală?” Sunt capabili să caute adevărul pentru a rezolva situația. Ai spune că aceasta este atitudinea de a face o schimbare? (Da.) A fi capabil să reflectezi asupra propriei persoane atunci când greșești și a fi dispus să-ți corectezi greșelile – aceasta este atitudinea de a face o schimbare. Atunci, ce fel de oameni au atitudinea de a face o schimbare? Nu este aceasta o atitudine care poate apărea doar la oamenii a căror umanitate are calitățile conștiinței și rațiunii? (Ba da.) Dacă oamenii nu au conștiința și rațiunea umanității, vor face ei o schimbare? (Nu.) Vor simți remușcări și se vor urî pe ei înșiși? (Nu.) Vor pune la inimă lucrurile greșite pe care le-au făcut și fărădelegile pe care le-au comis? Cu siguranță nu o vor face, nu-i așa? Mai exact, oamenii fără conștiință nu au inimă, așa că nu se vor implica din toată inima în ceea ce fac, nici nu vor pune la inimă când greșesc ceva. Întrucât nu au inimă, nu vor reflecta asupra lor înșiși și nici nu vor accepta adevărul; nu au această capacitate. Doar oamenii care au conștiință pot, atunci când îi aud pe alții spunând că au făcut ceva greșit, să trateze chestiunea cu seriozitate și din toată inima, să o pună la inimă și apoi să simtă vinovăție și remușcări. Doar simțind vinovăție și remușcări pot face o schimbare și doar când fac o schimbare pot avea ocazia de a se supune cuvintelor lui Dumnezeu și de a practica și a se purta conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii. În schimb, oamenii fără conștiință nu simt niciodată vinovăție sau remușcări; nu pun niciodată la inimă, indiferent ce greșesc. Indiferent cum le expun alții problemele, ei nu iau în serios acest lucru și se fac că nu aud. Întrucât nu au conștiință, nu vor trata chestiunea cu seriozitate și din toată inima, nici nu vor cugeta sau reflecta asupra ei din toată inima. Fără să reflecteze asupra lor înșiși din toată inima, nu vor simți remușcări sau vinovăție, iar fără remușcări și vinovăție, nu vor face o schimbare. În acel caz, este absolut imposibil ca oamenii de acest fel să accepte adevărul și să se supună cuvintelor lui Dumnezeu; sunt pur și simplu oameni fără absolut nicio speranță de a dobândi mântuirea. Prin urmare, dintr-o perspectivă umană, nu este vorba că Dumnezeu nu-i mântuiește pe acești oameni lipsiți de calitățile umanității; mai degrabă, deoarece cineva nu are calitățile umanității – condiția de bază pentru dobândirea mântuirii – nu poate accepta adevărul și nu i se poate supune, făcând ca speranța sa de a dobândi mântuirea să ajungă, practic, la zero. Din această perspectivă, există o relație directă între a avea calitățile umanității și a dobândi mântuirea; exact așa stau lucrurile. Dacă nu ai calitățile umanității, nici măcar nu vei recunoaște când greșești ceva, nici nu vei pune la inimă, nu vei trata situația cu atenție, nu vei cugeta cu sârguință, nu vei simți vinovăție și remușcări și apoi nu o vei corecta și schimba. Dacă nu poți face o schimbare când vine vorba de ceva atât de simplu precum o greșeală, atunci vei fi și mai puțin capabil să faci o schimbare când vine vorba de dezvăluirea firilor corupte. Întrucât firile corupte se opun direct lui Dumnezeu, în ceea ce privește natura și esența lor, acestea sunt mult mai grave decât comiterea unei greșeli. Dacă nu reușești să-ți cunoști firile corupte și nu cauți adevărul pentru a le rezolva, atunci firile tale corupte vor fi foarte greu de rezolvat. Întrucât firile corupte sunt în mod inerent adânc înrădăcinate, dacă nu ești cineva care urmărește adevărul, nu vei avea cum să-ți rezolvi firile corupte și, în consecință, nu vei avea cum să faci o schimbare în viața-fire pe care o ai. În acel caz, dobândirea mântuirii nu va fi o chestiune dificilă pentru tine – va fi o imposibilitate. Prin urmare, atitudinea și reacția cuiva după ce face ceva greșit sau comite o fărădelege sunt direct legate de faptul dacă are sau nu calitățile umanității. Este foarte important să vezi clar acest lucru.

Uitați-vă la oamenii din jurul vostru și discerneți dacă, după ce fac ceva greșit, recunosc și acceptă în mod proactiv, dacă simt remușcări și supărare și dacă se schimbă după o perioadă de timp – cu alte cuvinte, dacă fac o schimbare în ceea ce privește gândurile, atitudinile și comportamentele lor. Dacă nu se schimbă, atunci cu siguranță nu sunt ființe umane. Dacă cineva, indiferent prin ce mijloace – mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, prin luminarea Duhului Sfânt, prin influența mediului său sau cu ajutorul fraților și al surorilor – se schimbă – are o atitudine onestă de acceptare a adevărului în inima sa, se justifică din ce în ce mai puțin – chiar până în punctul în care se oprește de tot – și, judecând după cuvintele și acțiunile sale, simte remușcări și supărare din cauza greșelii pe care a comis-o în trecut și vrea să găsească o ocazie de a o repara, atunci această persoană are speranța de a dobândi mântuirea; este o persoană care are calitățile umanității. Unii oameni însă, după ce fac o greșeală, nu o pun la inimă. Nu vorbesc niciodată despre greșeala pe care au făcut-o, nici nu o recunosc, nu se disecă pe ei înșiși și nu sunt supărați. Par să nu aibă nicio intenție de a se schimba; sunt amorțiți și înceți la minte, își petrec toată ziua într-o stare de voie bună lipsită de griji și nu simt deloc că au făcut o greșeală. Chiar dacă o recunosc, trec cu ușurință peste ea și lasă lucrurile așa. Întocmai precum niște ticăloși nerușinați, își recunosc greșelile într-o clipă și comit greșeli în clipa următoare, continuând să-și recunoască greșelile de îndată ce le fac. E ca și cum ar glumi sau s-ar juca; nu iau această chestiune în serios. O tratează ca pe o joacă de copii, ca pe o procedură și o formalitate, în loc să accepte ce s-a întâmplat și să se schimbe din adâncul inimii lor. Ce fel de oameni sunt aceștia? Nu sunt ființe umane. Nu știu cum să se poarte, nici ce fel de cale să aleagă pentru conduita personală. Nu înțeleg aceste lucruri; le consideră foarte simple și superficiale. După ce fac ceva greșit, chiar dacă nu spun nimic la acel moment, se gândesc mereu la modalități de a se justifica și a-și salva reputația după aceea. Profită de ocaziile oferite de adunări sau de momentele în care toți aduc chestiunea în discuție pentru a le spune tuturor și a-i face să înțeleagă lucrurile pe care vor să le spună în propria apărare – ce gândeau și cum au acționat la momentul respectiv, că intențiile lor erau bune, că obiectivele lor erau corecte, că nu au făcut nimic greșit. Nu doar că nu simt remușcări pentru greșelile și fărădelegile lor, dar nici nu vor să le recunoască și vor chiar să se sustragă și să fie scutiți de responsabilitate, sperând să-și salveze imaginea în ochii tuturor. Deși vorbele oamenilor de felul acesta sună bine, judecând după manifestările lor în toate domeniile, ei nu recunosc și nu acceptă faptul că au greșit. Ai spune atunci că se vor schimba? Nu o vor face. Aduc din când în când această chestiune în discuție și chiar trebuie să o relateze tuturor celor care nu o cunosc. După ce o relatează, se gândesc la toate mijloacele posibile de a avea o prestație bună atunci când fac alte lucruri pentru a-și repara imaginea afectată în acea chestiune anterioară, astfel încât să câștige simpatia oamenilor. După ce se comportă bine o vreme și toată lumea a uitat ce au făcut înainte, încep din nou să se gândească să se înalțe și să aducă mărturie pentru ei înșiși. Calculează întruna câte contribuții au adus casei lui Dumnezeu, câte lucruri bune au făcut pentru casa lui Dumnezeu și de câte pierderi au scutit casa lui Dumnezeu. Pur și simplu nu au nicio intenție de a se schimba; nu au simțul rușinii. Când greșesc și comit fărădelegi, oamenii fără simțul rușinii nu doar că nu se schimbă în bine, dar devin chiar mai răi. Se gândesc în sinea lor: „Cine n-a făcut greșeli? Greșeala pe care am făcut-o în trecut a fost practic o nimica toată. Și, în plus, nu am fost singurul implicat. Dar nu pot să spun asta. Trebuie să le arăt tuturor că prestația mea este acceptabilă și că am o atitudine de căință, apoi voi face niște lucruri bune ca să mă revanșez, să distrag atenția tuturor și să-i atrag puțin de partea mea – nu se va rezolva așa?” În inimile lor, nu cred că Dumnezeu scrutează totul. Vor să facă aceste lucruri de ochii altora; cred că Dumnezeu nu poate vedea ce gândesc ei în sinea lor – pentru ei, faptul că Dumnezeu scrutează adâncul inimilor oamenilor este doar o doctrină. Nu știu că Dumnezeu scrutează și nu recunosc sau nu cred că Dumnezeu poate scruta adâncul inimilor oamenilor, așa că tot ce fac este de ochii altora. În adâncul sufletului, sunt intransigenți și potrivnici. Se împotrivesc adevărului, se împotrivesc acceptării faptelor, se împotrivesc recunoașterii greșelilor lor și se împotrivesc schimbării lor și mai mult. Nu se schimbă – nu indică acest lucru o problemă? Oricât de mari sunt greșelile pe care le fac sau fărădelegile pe care le comit, aceștia nu se schimbă. Sunt exact ca Pavel, care I s-a opus lui Dumnezeu și a fost lovit direct de El, dar tot s-a crezut destul de bun. Oamenii de acest fel gândesc: „Dacă alerg de colo-colo, mă consum, câștig mulți oameni și aduc multe roade prin predicarea Evangheliei, aducând contribuții ca să-mi ispășesc păcatele, atunci Dumnezeu ar trebui să-mi dea o coroană. Coroanele le aparțin oamenilor ca mine. Dacă eu nu primesc o coroană, cine o va primi? Ce e așa mare lucru dacă fac o greșeală? După ce mă opun lui Dumnezeu, atât timp cât sunt dispus să corectez acest lucru, este în regulă. Dacă pur și simplu predic Evanghelia mai mult în viitor, Dumnezeu nu-Și va aminti fărădelegile mele.” Vezi, care este atitudinea lor față de Dumnezeu? Care este atitudinea lor față de adevăr? Este o atitudine lipsită de umanitate; este atitudinea unui diavol. Ei nu consideră niciodată cuvintele lui Dumnezeu, adevărul sau calea cea dreaptă în viață drept lucruri pe care ar trebui să le aleagă și să le urmărească. Nu au avut niciodată intenția de a se schimba și categoric nu-și vor pleca niciodată capul pentru a-și mărturisi păcatele, nici nu-și vor recunoaște greșelile și nu-și vor recunoaște vreodată înfrângerea. Cuvintele „eșec” și „greșeală” nu există în dicționarul lor, cu atât mai puțin cuvântul „fărădelege”, prin urmare oamenii de acest fel nu se vor căi. Ai spune atunci că oamenii de acest fel au conștiință și rațiune? Au calitățile integrității și bunătății și sentimente de rușine în umanitatea lor? (Nu.) Categoric nu au. Indiferent cât de mare este fărădelegea pe care au comis-o, chiar având faptele direct în fața ochilor, nu simt nicio vină în inima lor. Este înfricoșător! Dacă ești o persoană care are conștiință, cu siguranță te vei simți vinovat când faci ceva greșit și comiți o fărădelege. Dacă faci într-adevăr o greșeală majoră și provoci pierderi casei lui Dumnezeu, vei simți atâta durere încât îți vei dori să mori, te vei blestema pe tine însuți și vei simți că nu ești vrednic să trăiești înaintea lui Dumnezeu; dar oamenii care sunt ca Pavel nu au acest tip de remușcare. În casa lui Dumnezeu, vedem deseori că unii oameni simt mereu remușcări în inimile lor după ce spun o singură minciună sau fac un singur lucru care încalcă principiile și doar după ce-și recunosc greșeala în fața altora simt că li s-a luat o mare povară de pe suflet. Există destul de mulți oameni de acest fel. Indiferent ce greșeli comit, sunt capabili să reflecteze asupra lor înșiși și, totodată, pot să considere acest lucru un avertisment și să se dojenească, așa încât să nu repete greșeala. Dacă oamenilor le pasă de mândria lor, dacă au simțul rușinii și, pe deasupra, au rațiune, când greșesc ceva, le este prea rușine ca să încerce să se justifice sau să scape de responsabilitate și să dea vina pe alții. În schimb, sunt dispuși să-și asume responsabilitatea, se simt vinovați și supărați din când în când, apoi se schimbă. Unii oameni se simt rușinați când fac ceva greșit și comit fărădelegi, fiindu-le prea rușine să dea ochii cu Dumnezeu, cu frații și surorile, în timp ce oamenii fără calitățile umanității nu au aceste sentimente. Vezi, deși ambele tipuri de oameni sunt ființe umane, unii, dacă se zvonește pe la spatele lor că au o aventură cu cineva – și acesta poate fi doar un gând pasager din mintea lor – după ce aud câțiva oameni vorbind despre asta, se simt complet umiliți și prea rușinați să dea ochii cu cineva. Oamenii care au simțul rușinii vor avea astfel de manifestări. Însă unor oameni nu le pasă nici când sunt prinși în pat cu cineva: „Ce am greșit? Nu aveam doar o mică aventură? Ce mare lucru? Nu e ceva obișnuit în zilele noastre?” Vezi, este în mod clar diferit, nu-i așa? Dacă îi aud pe alții discutând pur și simplu despre ei, oamenii care au calitățile umanității sunt atât de rușinați și de triști încât nu pot mânca, fiindu-le prea rușine să-și arate fața și simțind că nu pot continua să trăiască, în timp ce unora nu le pasă nici când sunt prinși în pat cu o altă persoană. Pur și simplu oamenii sunt diferiți unii de alții; dacă o persoană nu are simțul rușinii, nu este o ființă umană. Pot cei lipsiți de simțul rușinii să dobândească adevărul? Oamenii fără conștiință și rațiune nu iubesc adevărul. Aceasta pentru că nu urăsc păcatul, lucrurile ticăloase sau lucrurile negative. În plus, nu au simțul rușinii când fac ceva greșit și încearcă cu neobrăzare să scape de responsabilitate. Drept urmare, oamenii de acest fel nu vor veni niciodată în mod proactiv înaintea lui Dumnezeu pentru a accepta judecata și mustrarea cuvintelor Sale, nu-și vor accepta în mod proactiv corupția sau nu se vor supune de bunăvoie adevărului; nu au o astfel de nevoie, consideră că nu este utilă și că nu au nevoie de ea. Pe de altă parte, oamenii care au cu adevărat conștiință și rațiune sunt dispuși să practice potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, deoarece principiile și limitele lor de conduită personală îi fac să simtă că au nevoie în toate aspectele de cuvintele lui Dumnezeu și de cerințele Sale față de oameni; dacă nu procedează așa, se simt neliniștiți în sinea lor. Dacă aud și înțeleg cerințele lui Dumnezeu, dar nu acționează conform lor, într-o privință, simt că frații și surorile sunt cu ochii pe ei, iar într-o altă privință, mai importantă, simt că Dumnezeu îi urmărește în secret și că nu pot scăpa de scrutarea Lui, oriunde s-ar duce. Se gândesc: „Dumnezeu știe orice spui. Dacă faci ceva greșit, dar nu recunoști, nu simți remușcări, nu pui la inimă, nu corectezi și nu te schimbi deloc, cum va privi Dumnezeu acest lucru?” Această întrebare – „Cum va privi Dumnezeu acest lucru?” – decurge, într-o privință, din credința lor în Dumnezeu și din recunoașterea Lui, iar într-o altă privință, decurge în principal din funcția conștiinței și rațiunii lor. Așadar, la urma urmelor, conștiința și rațiunea unei persoane determină nevoile umanității sale, calea pe care merge și, chiar mai mult, principiile și atitudinile sale față de tot felul de lucruri. Desigur, determină și dacă o persoană poate porni pe calea urmăririi adevărului și, într-o măsură și mai mare, dacă o persoană poate dobândi în cele din urmă mântuirea.

Conținutul părtășiei de astăzi a fost în totalitate despre diverse chestiuni banale din viață care implică umanitatea cuiva, inclusiv dacă unei persoane îi place să profite de alții în modul în care se poartă și gestionează lucrurile, dacă o persoană este generoasă, dispusă să ajute și să dea dovadă de compasiune față de alții, dacă este dispusă să dăruiască și care sunt principiile sale pentru tratarea altora, precum și care sunt atitudinile și punctele sale de vedere atunci când face ceva greșit. Deși aceste lucruri sunt chestiuni banale din viață, fiind manifestări de-a dreptul obișnuite ale umanității în viața de zi cu zi a oamenilor, ceea ce reflectă în culise sunt calitățile umanității unei persoane. Conduși de conștiință și rațiune, oamenii care au calitățile umanității vor respecta limitele morale de bază, în timp ce oamenii fără calitățile umanității pur și simplu nu înțeleg care sunt limitele umanității și principiile de conduită personală. Așadar, faptul dacă o persoană are sau nu conștiință și rațiune determină calea pe care merge aceasta. S-ar putea spune și că determină viitorul și destinația unei persoane – exact așa stau lucrurile. În regulă, să încheiem aici părtășia noastră de astăzi. La revedere!

18 mai 2024