Cum să urmărești adevărul (5)

Oare unii oameni au auzit recent zvonuri negative? (Da.) Care a fost reacția voastră la auzul acestor zvonuri? V-ați speriat? Ați fost curioși? Vreți să știți la ce se referă aceste zvonuri? (Nu vrem să știm, deoarece știm deja că marele balaur roșu inventează adesea zvonuri nefondate. Indiferent ce spune, este fals. Prin urmare, nu suntem interesați de detaliile acestor zvonuri și nu vrem să încercăm să descifrăm cuvintele diavolești pe care le spune.) Marele balaur roșu inventează tot felul de zvonuri pentru a-i induce în eroare și a-i corupe pe oameni, iar mulți dintre ei, după ce aud zvonurile, sunt induși în eroare. Unii se sperie și nu îndrăznesc să accepte adevărata cale; alții care au acceptat-o sunt la rândul lor cuprinși de îndoieli și nu mai vor să creadă în Dumnezeu. Înainte de a auzi zvonurile marelui balaur roșu, acești oameni păreau să aibă credință în Dumnezeu, neavând nicio îndoială, și erau dispuși să-L urmeze pe Dumnezeu și să-și facă datoria, dar, după ce au auzit zvonurile, i-au cuprins imediat îndoielile și nu mai au dorința de a-L urma pe Dumnezeu și de a-și face datoria. În special, unii dintre cei arestați de marele balaur roșu, sub constrângerea torturii sale pline de cruzime, cedează și tăgăduiesc numele lui Dumnezeu, iar unii dintre acei oameni semnează „Cele trei declarații” și sunt chiar forțați să-L insulte verbal pe Dumnezeu. Există destul de mulți astfel de oameni. Ați auzit cu toții o mulțime de zvonuri și propagandă negativă și ați văzut, de asemenea, că marele balaur roșu îi spală pe creier pe credincioșii în Dumnezeu după ce îi arestează – într-adevăr, destul de mulți oameni au fost induși în eroare. Mai mult, îi folosește pe cei care Îl trădează pe Dumnezeu pentru a-i presta servicii, punându-i să monitorizeze biserica și să-i urmărească și să-i spioneze pe credincioșii în Dumnezeu. Pentru eradicarea credinței religioase și eliminarea bisericii lui Dumnezeu, marele balaur roșu tratează oprimarea și arestarea aleșilor Săi ca pe o lucrare națională importantă, ca pe o misiune politică și o desfășoară cu mare minuțiozitate și efort. Acest lucru îi face pe mulți credincioși în Dumnezeu să se teamă, așa că nu îndrăznesc să creadă în Dumnezeu și nu îndrăznesc să-și facă datoria. Mai ales după ce aud zvonurile născocite de marele balaur roșu, mulți oameni sunt induși în eroare. Cât despre aceste zvonuri, casa lui Dumnezeu le-a rezumat și le-a discernut cu mult timp în urmă, așa că nu este nevoie să le discutăm aici. Dacă te confrunți într-adevăr cu arestarea, iar marele balaur roșu folosește aceste zvonuri pentru a încerca să te spele pe creier, pentru a te obliga să adopți o poziție și să semnezi „Cele trei declarații”, ce ar trebui să faci? Acum știți că toate zvonurile inventate de marele balaur roșu sunt false, înșelătoare și amăgitoare. Deși atitudinea voastră este de a nu le asculta, de a nu le privi și a nu le crede, dacă aceste zvonuri ar fi puse în fața ta, făcându-te să le auzi, să le vezi și chiar să crezi că sunt bazate pe fapte, oare te-ar influența? Ce ai crede în sinea ta? Ai vrea să afli adevărul despre acele fapte? Ai vrea să le verifici? Cât despre faptul că marele balaur roșu inventează zvonuri pentru a-i induce în eroare și a-i intimida pe oameni sau se folosește de zvonuri și ateism pentru a-i spăla pe creier și a întreprinde o lucrare ideologică, trebuie oare să avem părtășie despre adevăr pentru a-i inocula pe oameni? Este acesta un aspect necesar al lucrării? Unii oameni spun: „Marele balaur roșu inventează zvonuri despre noi de atâția ani, în special despre Hristos, despre omul folosit de Duhul Sfânt, precum și despre biserică și lucrarea bisericii. Nu le-am clarificat niciodată, nu ne-am oferit niciodată să ne clarificăm atitudinea sau punctul de vedere, nu ne-am apărat niciodată – este oare adecvat?” De când au început să creadă în Dumnezeu și până acum, unii oameni nu au reușit niciodată să discearnă în mod clar diversele zvonuri ale marelui balaur roșu și ale lumii religioase. În inimile lor, au avut mereu un semn de întrebare în privința acestor lucruri. Acest semn de întrebare nu echivalează cu o neîncredere completă, nici cu o încredere completă; în schimb, înseamnă că aceștia adoptă o poziție de mijloc când privesc aceste chestiuni, crezând că toate acestea ar putea fi zvonuri inventate de marele balaur roșu sau ar putea fi adevărate. Oare acest „ar putea fi” reflectă o perspectivă de căutare a adevărului? (Nu.) Este o perspectivă de a considera că zvonurile trebuie verificate și confirmate sau o perspectivă de așteptare și observare, așteptând ca oamenii informați să dezvăluie niște circumstanțe reale. Spuneți-Mi, ce consecințe credeți că vor urma din faptul că oamenii adoptă oricare dintre aceste două perspective? Sunt astfel de oameni în pericol? Care dintre aceste două perspective le poate da oamenilor posibilitatea de a rămâne fermi? (Niciuna dintre aceste două perspective nu le poate da posibilitatea de a rămâne fermi. Faptul că oamenii au acest gând – „ar putea fi” – arată că încă nu sunt siguri de adevărata cale și încă au elemente de scepticism în sinea lor. În acest caz, zvonurile devin o mare ispită pentru ei. Dacă nu pot fi siguri de adevărata cale, nu pot crede în adevăr și nu pot să-și dea seama de esența marelui balaur roșu, oamenii sunt, de fapt, în mare pericol.) Acești oameni, până în ziua de azi, încă nu sunt siguri de adevărata cale. Care este esența lor? (În esență, sunt neîncrezători.) Sunt neîncrezători. Există mulți oameni care adoptă una dintre aceste două perspective? Cu siguranță, există destul de mulți. Când acești oameni aud zvonuri, inimile le sunt cuprinse de îndoieli cu privire la Dumnezeu și vor să le dea de capăt, să-și dea seama dacă zvonurile sunt adevărate sau false. Cu toate acestea, întrucât nu știu cum să caute adevărul pentru a rezolva această chestiune, în cele din urmă, pur și simplu o lasă nerezolvată. De fapt, această problemă încă există în inimile lor și nu este rezolvată. Voi căutați adevărul când auziți aceste zvonuri? Căutați adevărul pentru a diseca și a discerne zvonurile sau examinați zvonurile unul câte unul pentru a distinge dacă sunt corecte sau incorecte și a vedea dacă sunt, de fapt, adevărate sau false? După ce auziți zvonurile, credeți în inima voastră doar că sunt neadevărate, că marele balaur roșu pur și simplu inventează zvonuri și desfășoară o campanie de denigrare, dar nu le respingeți pe baza adevărului și a faptelor și, în realitate, încă aveți unele îndoieli în inimă și doar folosiți aceste afirmații doctrinare pentru a vă îndepărta îndoielile. Vă poate ajuta o astfel de gândire să rămâneți fermi? Este aceasta o căutare a adevărului? Arată oare că înțelegeți și ați dobândit adevărul? A fost rezolvată problema de la rădăcină? (Nu.) Așadar, doriți să folosiți adevărul pentru a rezolva această problemă, astfel încât să puteți discerne aceste zvonuri, să nu fiți induși în eroare, să nu aveți absolut nicio întrebare în inima voastră și să eliminați complet îndoielile, suspiciunile și reticența față de Mine? Unii oameni cred: „De când am început să credem în Dumnezeu și până acum, am ascultat predicile Tale, am acceptat udarea și păstorirea Ta, am câștigat unele lucruri și am făcut unele progrese. Dar nu am trăit de fapt cu Tine și nu am avut un contact real cu Tine ca persoană. Așadar, suntem complet neștiutori și neinformați despre ce fel de persoană ești, cum sunt personalitatea și caracterul Tău și ce fel de viață duci.” Adică, atunci când vine vorba de diversele manifestări și dezvăluiri ale umanității acestui trup, precum și de viața Mea, de atitudinea și de manifestările Mele specifice în tratarea oamenilor și chestiunilor, oamenii au pus întotdeauna aceste lucruri sub semnul întrebării și s-au îndoit de ele. Într-o privință, aceste îndoieli provin din faptul că oamenii înșiși nu sunt 100% siguri de întruparea lui Dumnezeu, iar într-o altă privință, provin din faptul că oamenii sunt influențați de zvonurile lumii religioase sau ale marelui balaur roșu, deoarece înțeleg adevărul într-un mod prea superficial. Astfel, aveți multe speculații despre Mine. Desigur, conținutul acestor speculații sigur nu este pozitiv sau adecvat; cu siguranță conține unele elemente întunecate și negative. Faptul că aveți aceste speculații este un lucru bun sau rău pentru voi? Este o piedică, o robie sau un impuls? Ce credeți? (Dacă oamenii au aceste speculații negative în inimile lor, nu este un lucru bun, ci o piedică. Îi va determina să fie reticenți față de Dumnezeu; nu va face nimic pentru a le ajuta credința în Dumnezeu.) Ce impact au aceste lucruri negative asupra voastră? Ce consecințe vor avea? În anumite medii, sunt aceste lucruri periculoase pentru tine? (Da.) Din moment ce aceste lucruri sunt o piedică și nu sunt un lucru bun pentru tine, ar trebui să folosești adevărul pentru a le rezolva? Sau ar trebui să le dai deoparte, să le ignori și să nu te gândești la ele, așteptând până când apare într-adevăr o problemă pentru a le aborda? Care este atitudinea voastră? (Când am auzit zvonuri, le-am dat deoparte și le-am ignorat. Dar adineaori, prin părtășia lui Dumnezeu, mi-am dat seama că aceste probleme trebuie rezolvate folosind adevărul atunci când apar. Altfel, nu putem renunța la această piedică din inimă și, în anumite situații, pot duce la consecințe rele, chiar la scepticism față de Dumnezeu și la tăgăduirea Lui, ceea ce este foarte periculos.) Deși spui cu voce tare că acestea sunt zvonuri, dacă nu le discerni niciodată cu adevărat sau nu ai atitudinea corectă față de ele și porți mereu aceste lucruri negative în inima ta, vei fi adesea constrâns de ele. Aceste zvonuri vor fi o bombă cu ceas pentru tine, gata să explodeze în orice moment și în orice loc. Consecințele acestui lucru vor fi, fără îndoială, de neimaginat și vei fi făcut bucăți. Nu cumva cei care semnează „Cele trei declarații” au detonat bomba și s-au făcut singuri bucăți? După ce semnează „Cele trei declarații”, marele balaur roșu tot nu-i lasă în pace. Le cere să declare verbal câteva lucruri care Îl insultă pe Dumnezeu și doar atunci problema poate fi considerată rezolvată. Deși în inimile lor nu vor asta, simt că nu au de ales și capitulează în fața Satanei pentru a evita închisoarea. După ce Îl insultă verbal pe Dumnezeu, simt că speranța lor de a primi binecuvântări s-a năruit, că sunt complet distruși. Nu mai au nevoie să se gândească dacă acele zvonuri sunt adevărate sau false, iar grijile, preocupările, timiditatea și temerile pe care le-au purtat de-a lungul multor ani de credință în Dumnezeu dispar complet. Totodată, speranța lor de mântuire este și ea spulberată. Spune-Mi, chiar dacă oamenii sunt sceptici față de Dumnezeu întrupat sau față de acest curent, ar trebui să-L insulte pe Dumnezeu? (Nu.) Când marele balaur roșu îți spune să-L insulți pe Dumnezeu, de ce asculți de el? Indiferent despre cine este vorba, chiar dacă cineva tăgăduiește adevărata cale, tăgăduiește acest curent, tot nu ar trebui să-L insulte pe Dumnezeu. Ce fel de oameni sunt cei care Îl insultă pe Dumnezeu? (Oamenii care îl pot insulta pe Dumnezeu sunt cei care au o umanitate rea și, de asemenea, cei care urăsc în mod deosebit adevărul și se supun influenței Satanei.) Spune-Mi, dacă oamenii ar crede cu adevărat în inimile lor că Dumnezeu există, că Dumnezeu este Creatorul, că omenirea a fost creată de Dumnezeu, că viața omenească este dăruită de El și că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile, L-ar insulta ei pe Dumnezeu? (Nu.) Nu ar face-o niciodată. Indiferent de circumstanțe, nu L-ar insulta pe Dumnezeu. Chiar dacă sunt sceptici față de numele Dumnezeu Atotputernic sau față de acest curent care este lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic, nu L-ar insulta absolut niciodată pe Dumnezeu. Așadar, genul de persoană care Îl poate insulta pe Dumnezeu nu doar că tăgăduiește acest curent și Îl tăgăduiește pe Dumnezeu Atotputernic întrupat, ci tăgăduiește și lucrarea lui Dumnezeu și adevărul exprimat de El. Atunci, din ce categorie fac parte oamenii de acest fel? (Sunt diavoli; sunt oameni care Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu în inimile lor.) Oamenii de acest fel fac parte din tagma Satanei și a diavolilor; nu sunt aleșii lui Dumnezeu, nu sunt oile Sale – nu sunt umani. Unii oameni, după ce sunt arestați de marele balaur roșu, întrucât nu înțeleg adevărul și nu au discernământ, sunt cuprinși de îndoieli când aud zvonuri. Capătă îndoieli în legătură cu Dumnezeu întrupat și, sub amenințări, stimulente și constrângerea torturii pline de cruzime, tăgăduiesc numele lui Dumnezeu, tăgăduiesc acest curent care este lucrarea Duhului Sfânt și tăgăduiesc biserica. Aceasta echivalează deja cu a-L trăda pe Dumnezeu. Însă unii pot chiar să Îl insulte pe Dumnezeu – este o lipsă totală de conștiință și rațiune, este de neiertat și reprezintă comiterea unui păcat de neiertat. Când insulți oameni sau îi ataci, îi judeci sau îi defăimezi, acest lucru ar fi definit în termeni juridici cel mult drept defăimare sau, în cele mai grave cazuri, drept atac la persoană. Nu este cu adevărat grav și nu duce la moarte. Însă, când cineva Îl poate insulta pe Dumnezeu, natura problemei se schimbă. Nu mai este o simplă insultă la adresa lui pe Dumnezeu – este o blasfemie împotriva Lui! Ce înseamnă a blasfemia? Înseamnă a ataca, defăima, insulta sau calomnia în mod direct lucrurile pozitive, adevărul sau pe Dumnezeu – toate acestea sunt blasfemie. Dumnezeu este sfânt, Dumnezeu este suprem, Dumnezeu este suveran asupra întregii omeniri, este Cel care dă viață omenirii și este sursa vieții omenești. Esența, identitatea și statutul lui Dumnezeu sunt supreme. Dumnezeu este perfect, bun și sfânt, este fără cusur și dincolo de reproș. Tocmai pentru că Dumnezeu este sfânt, perfect și suprem și pentru că este sursa care dă viață omenirii, orice calomnie, atac sau insultă la adresa lui Dumnezeu din partea omenirii create constituie o blasfemie. Ar trebui să înțelegeți acum ce este „blasfemia”, nu-i așa? (Orice atac, insultă sau calomnie la adresa lui Dumnezeu constituie o blasfemie.) Dacă trebuie explicat cuvântul „blasfemie”, acesta înseamnă calomnie, judecată sau condamnare a lucrurilor pozitive și se referă în special la calomnia, judecata sau condamnarea adevărului sau a lui Dumnezeu. Aceasta se numește blasfemie. Prin urmare, cuvântul „blasfemie” poate fi folosit doar pentru a descrie calomnia, insultele, atacurile sau judecarea lui Dumnezeu de către omenire – este relativ potrivit. Când oamenii îi judecă, insultă, atacă sau condamnă pe alții, dacă acest lucru nu corespunde faptelor, constituie cel mult defăimare. În cazul în care corespunde faptelor, nu constituie defăimare. Cu toate acestea, judecarea și condamnarea lui Dumnezeu de către oameni este o denaturare a faptelor și o transformare a adevărului în minciună – aceasta este blasfemie. Care este natura oamenilor care îndrăznesc să-L condamne pe Dumnezeu? Are Dumnezeu vreun păcat? (Nu.) Dumnezeu este sfânt, este fără de păcat, prin urmare orice calomnie, atac, judecată sau insultă la adresa lui Dumnezeu se numește blasfemie. Cei care Îl insultă pe Dumnezeu gândesc: „Dacă spun câteva lucruri care îl insultă pe dumnezeu, pot să fiu eliberat și să scap de pericole. Ținând cont de circumstanțe, dumnezeu nu-și va aminti de asta.” Dintr-o perspectivă omenească, sunt doar câteva insulte, care nu par a fi o problemă importantă. Dar cum privește Dumnezeu această chestiune? Faptul că Îl poți insulta pe Dumnezeu arată că deja L-ai tăgăduit în inima ta. Poți să-L insulți pe Dumnezeu doar pentru că nutrești ură față de El în inima ta. Indiferent dacă Îl insulți din proprie inițiativă sau dacă ești forțat de alții să-L insulți, aceasta este o manifestare a tăgăduirii lui Dumnezeu și a urii față de El. Prin urmare, acest tip de comportament și de acțiune este întru totul o blasfemie.

Unii oameni nu pot renunța niciodată la diverse zvonuri, gândind mereu că ar putea fi adevărate. Ei vor mereu să verifice dacă zvonurile răspândite de marele balaur roșu care este partidul aflat la guvernare, de lumea religioasă și de non-credincioși – în special acele zvonuri și comentarii postate online – sunt adevărate. Dacă Dumnezeu nu Și-ar face niciodată cunoscută poziția sau casa Lui nu ar oferi nicio clarificare, ei ar crede întru totul că aceste zvonuri sunt adevărate, L-ar tăgădui și L-ar trăda pe Dumnezeu – care este problema aici? Pe ce anume se bazează credința lor în Dumnezeu? În cazul în care se bazează pe întrebarea dacă zvonurile sunt adevărate, aceasta este o greșeală uriașă. De fapt, multe zvonuri au fost deja disecate foarte clar și infirmate în predici și părtășii, precum și în filmele casei lui Dumnezeu; nu este nevoie să intru în detalii aici. Așadar, ce tipuri de zvonuri mai doriți să verificați? Haideți să vorbim deschis despre acest subiect astăzi. Dacă doriți să verificați zvonurile, vă voi spune ce am de zis despre ele, așa încât unii oameni să nu se gândească întruna: „Ne ascunzi ceva ce nu vrei să știm? Simțim mereu că nu Te putem descifra pe deplin. Deși Te-am urmat și am auzit atât de multe adevăruri, încă nu știm sigur în inimile noastre dacă zvonurile sunt adevărate sau false, așa că avem mereu ideea și gândul de a le verifica.” Dacă vreți să le verificați, spuneți asta cu îndrăzneală. Haideți să vorbim deschis despre această chestiune. Vă voi spune ce am de zis despre ele – nu există nimic de ascuns. Vrea cineva să le verifice? (Nu.) Motivul pentru care nu vreți să le verificați se bazează pe faptul că nu credeți zvonurile marelui balaur roșu sau se datorează unei atitudini de genul „Nu vreau să-mi bat capul cu această chestiune – o voi lăsa pur și simplu baltă”? Sau vă este teamă că, după ce verificați zvonurile, veți fi dezamăgiți, nu veți putea să înfruntați rezultatul și nu știți dacă veți putea rămâne fermi, nedorind să înfruntați astfel de consecințe? Indiferent de conținutul acestor zvonuri, indiferent dacă doriți sau nu să le verificați, dacă doriți sau nu să auziți ce am de spus despre aceste zvonuri sau cum le comentez și indiferent care este atitudinea voastră, Eu am o singură atitudine: dacă înțelegeți adevărul, veți putea în mod natural să discerneți aceste zvonuri; dacă nu înțelegeți și nu căutați adevărul, atunci nu am niciun comentariu. Aceasta deoarece am rostit atât de multe cuvinte care exprimă adevărul; nu am nevoie să vă explic aceste zvonuri – aceasta nu este lucrarea pe care ar trebui să o fac. Chiar și după ce ați ascultat atâtea predici tot nu puteți să discerneți zvonurile? Dacă nu puteți, înseamnă că nu înțelegeți adevărul. Indiferent cât de multe i se spun cuiva care nu înțelege adevărul, este inutil – este ca și cum ai vorbi cu non-credincioșii; indiferent cât de multe ai spune, nu vor înțelege. Prin urmare, nu am niciun comentariu, oricare ar fi zvonurile! Nu vreau să explic nimic, nu vreau să spun nimic, nici nu vreau să justific sau să apăr nimic. Indiferent ce se spune în lumea exterioară, nu am niciun comentariu! Ați auzit clar acest lucru? (Da.) „Niciun comentariu” – acesta este un tip de atitudine. În plus, ce anume vreau să vă spun despre această chestiune? Vreau să spun că, indiferent de moment, identitatea și esența lui Dumnezeu nu se vor schimba, statutul lui Dumnezeu nu se va schimba, firea Lui nu se va schimba, autoritatea și puterea Lui nu se vor schimba, faptul că Dumnezeu este suveran asupra omenirii și îi dăruiește viață nu se va schimba, faptul întrupării Sale nu se va schimba și faptul că Dumnezeu este adevărul, calea și viața nu se va schimba niciodată. Sunt aceste cuvinte suficiente pentru a vă risipi îndoielile? (Da.) Asta este tot ce am să vă spun despre această chestiune. Dacă înțelegeți, atunci acceptați-o. Dacă nu înțelegeți, atunci cugetați la ea pe îndelete. Dacă încă ai îndoieli în inima ta și aceste cuvinte nu-ți pot risipi îndoielile, atunci nu pot face nimic altceva. Lasă pur și simplu lucrurile să-și urmeze cursul. Este tot ce pot spune și face pentru tine. Este adecvată această abordare? (Da.) Pot aceste cuvinte să aibă un anumit efect asupra oamenilor? Atunci când te confrunți cu diverse chestiuni complicate, dacă apare o fisură în relația dintre tine și Dumnezeu sau dacă începi să ai îndoieli grave în privința lui Dumnezeu, iar aceste cuvinte nu pot rezolva problema cu care te confrunți în prezent, atunci ești un neîncrezător. Ceea ce accepți nu este adevărul, ci sunt minciunile Satanei și orice cuvinte diavolești rostește Satana. Așa s-a întâmplat cu Adam și Eva la începuturi – Dumnezeu a spus: „Puteți să mâncați din orice pom din grădină, dar din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mâncați, căci în ziua în care veți mânca din el, veți muri negreșit.” Ei au păstrat cuvintele lui Dumnezeu în inimă după ce le-au ascultat. Dar când Satana le-a spus: „Dumnezeu a zis să nu mâncați din rodul pomului cunoașterii binelui și răului – acest lucru nu este neapărat adevărat. Dacă îl veți mânca, cu siguranță nu veți muri”, Adam și Eva au fost cuprinși imediat de îndoieli. Au abandonat cuvintele lui Dumnezeu și au crezut cuvintele șarpelui. Au suspectat că spusele lui Dumnezeu sunt o minciună. Din cauza cuvintelor șarpelui, nu L-au mai crezut și nu L-au mai ascultat pe Dumnezeu, ci au urmat întru totul minciunile șarpelui. Este ușor de văzut care a fost consecința finală a acestui lucru. Crezând și acceptând ceea ce le-a spus șarpele, tăgăduiau totodată ceea ce spusese Dumnezeu, crezând că spusele Sale sunt o minciună. Nu mai credeau că spusele lui Dumnezeu sunt adevărate și nu mai credeau în identitatea și esența Lui. În schimb, erau sceptici față de Dumnezeu, bănuind că avea motive ascunse față de ei și că îi înșela, mințindu-i. În schimb, credeau că spusele șarpelui erau adevărate și că șarpele vorbea în folosul lor. Drept consecință finală, au fost seduși de șarpe și corupți de Satana. S-au îndepărtat de grija lui Dumnezeu, au pierdut protecția Lui și au pornit pe un drum fără întoarcere.

A fost rezolvată problema voastră legată de zvonuri? Dacă nu a fost rezolvată, lămuriți-o fără grabă pe cont propriu. Cât despre tratarea zvonurilor, am avut deja părtășie pe larg despre aceasta. Dacă există încă oameni care nu pot să-și dea seama de diversele zvonuri și nu le pot discerne, aveți părtășie despre acest subiect și rezolvați-l singuri. Chiar dacă nu poate fi considerată o chestiune majoră, în traiul de zi cu zi al oamenilor, este ceva ce le poate tulbura adesea mintea și viața. Deși unele zvonuri nu merg până într-acolo încât să-ți ia viața imediat, sunt un fel de pacoste pentru tine, ca o muscă supărătoare care nu-i mușcă pe oameni, ci îi dezgustă – ele apar din când în când pentru a te tulbura. Mai ales când ești slab, când te confrunți cu eșecuri sau obstacole ori când ești negativ, aceste zvonuri și cuvinte diavolești vor apărea pentru a te tulbura, pentru a te chinui în inima ta, trăgându-te înapoi, făcându-te să te scufunzi puțin câte puțin. Exact așa s-au retras unii oameni și au încetat să creadă. Vezi, oamenii trimiși în grupurile B sau în bisericile obișnuite sunt în mare pericol – dar oare cei care își îndeplinesc datoria full-time nu sunt în pericol? Unii dintre ei sunt, la rândul lor, în mare pericol. Care dintre ei? Grupul de oameni care nu reușesc niciodată să înțeleagă adevărul. Oricâte cuvinte ale lui Dumnezeu au auzit, ei nu le înțeleg. În inimile lor, sunt mereu plini de îndoială: „De ce nu pot să-mi dau seama care dintre cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul? Toată lumea spune că adevărul este calea, viața – de ce nu simt că este viața? Și eu am auzit multe cuvinte ale lui Dumnezeu, dar viața din mine nu s-a schimbat; sunt tot eu, nu m-am schimbat!” Ei nu înțeleg niciodată care este adevărul, nu înțeleg niciodată lucrarea lui Dumnezeu și au mereu neclarități în privința viziunilor. Astfel de oameni sunt în pericol. Când aud zvonuri, oamenii de acest fel nu caută niciodată adevărul pentru a le discerne; știu doar să ocolească și să respingă zvonurile. Dacă le pot ocoli, evită din fericire dezastrul; dacă nu le pot ocoli, sunt capturați de Satana. Spuneți-Mi, este o coincidență faptul că astfel de oameni pot fi capturați de Satana? (Nu.) Cei care nu înțeleg niciodată adevărul, care nu înțeleg niciodată ce înseamnă credința în Dumnezeu – sunt aceștia oile Sale? Pot ei să înțeleagă cuvintele Sale? (Nu pot.) Acești oameni nu înțeleg niciodată cuvintele lui Dumnezeu, nici nu caută adevărul și sunt mereu preocupați de întrebările: „Când va veni ziua lui Dumnezeu? Când vom intra în Împărăția Cerurilor?” Cât despre lucrurile pe care oamenii se cuvine să le înțeleagă în credința lor în Dumnezeu, nu au înțeles niciunul dintre ele. Cât de confuzi pot să fie! Spuneți-Mi, când vorbesc cu acest tip de persoană confuză, ce simt în inima Mea? Este vorba de onoare sau mâhnire? Sau este un sentiment de indignare? Mă irită vederea acestor oameni. Ce pot câștiga acești oameni nesăbuiți și confuzi crezând în Dumnezeu? După ce marele balaur roșu îi arestează și îi spală pe creier, sunt dezvăluiți și eliminați. Aceștia nu înțeleg câtuși de puțin adevărul, iar casa lui Dumnezeu nu vrea astfel de oameni. Sunt dezvăluiți și eliminați prin intermediul marelui balaur roșu. Spuneți-Mi, este aceasta o lipsă de iubire? (Nu.) Dacă astfel de oameni nu ar fi arestați de marele balaur roșu și dacă aceste zvonuri nu i-ar induce în eroare, s-ar agăța ei mereu de biserică? Ce situații îi pot determina să se retragă? (Tocmai prin intermediul zvonurilor marelui balaur roșu. După ce aud zvonurile și le cred, aceștia se retrag.) Tocmai prin ghearele demonice ale marelui balaur roșu, acest contrast, ei sunt capturați și ajung să nu mai creadă. De fapt, acești oameni nu pot înțelege adevărul, nu pot îndeplini nicio datorie și nu pot presta niciun serviciu. În casa lui Dumnezeu, ei doar completează numărul, trăind pe spinarea ei și așteptând moartea. Fiecare dintre ei se află într-o stare jalnică, însă pretind că Îl urmează pe Dumnezeu, că sunt aleșii Săi – nu sunt vrednici de ocară? Cei care Îl urmează pe Dumnezeu trebuie măcar să fie oameni, nu morți fără spirit, nu fiare. Trebuie să fie oameni care pot înțelege cuvintele pe care le rostește Dumnezeu. Doar cei care pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu și pot înțelege adevărul sunt oile Sale. Doar oile lui Dumnezeu își pot face datoria cu sinceritate și Îl pot urma pe Dumnezeu. Cei care nu sunt oile Sale nu Îl urmează cu sinceritate. Ei se infiltrează în biserică având un scop, acela de a câștiga binecuvântări. Nu Îl au pe Dumnezeu în inimile lor. Indiferent de câți ani cred, nu ar putea niciodată să aibă o inimă cu frică de Dumnezeu. Diavolii, satanele și cei posedați de demoni murdari și de spirite rele știu, la rândul lor, că aceasta este adevărata cale, dorind și ei binecuvântări. Dar vrea Dumnezeu astfel de oameni? (Nu vrea.) Diverse spirite rele și demoni murdari posedă animale și, după ce trec prin mulți ani de cultivare și devin ființe supranaturale, vor întotdeauna să se transforme în oameni. Nu sunt dispuși să rămână demoni murdari, spirite rele sau diverse spirite ale animalelor; vor să se ridice la un nivel superior – să fie oameni. În mod similar, acești oameni nesăbuiți și confuzi vor și ei să se înalțe în rang, dorind să fie aleșii lui Dumnezeu. Spuneți-Mi, vrea Dumnezeu astfel de oameni? Nu vrea. Chiar dacă se infiltrează în biserică, va fi în zadar; trebuie înlăturați indiferent de situație. Odată ce sunt înlăturați, casa lui Dumnezeu va fi curată, iar biserica va fi curată. Cei care rămân trebuie măcar să fie oameni care recunosc identitatea și esența lui Dumnezeu, care recunosc că Dumnezeu este adevărul, calea și viața și care pot presta de bunăvoie servicii pentru Dumnezeu. Pot acei oameni nesăbuiți și confuzi să înfăptuiască acest lucru? Sunt departe de a înfăptui acest lucru. Sunt cu toții oameni morți fără spirit, dar vor mereu binecuvântări, vor mereu să intre în Împărăție, vor mereu să ajungă în rai. Ambiția și dorința lor nu sunt mici, dar nici măcar nu se uită la ceea ce sunt – se supraestimează! Este corect ca astfel de oameni să fie eliminați. Credeți că este păcat? (Nu.) Încă de la început, Dumnezeu a spus: „Ceea ce Îmi doresc este excelența în oameni, mai degrabă decât mărimea numărului lor.” Acesta este standardul cerut de Dumnezeu pentru aleșii Săi, precum și o cerință și un principiu privind numărul de oameni din biserică. „Ceea ce Îmi doresc este excelența în oameni” – „excelența” se referă aici la bravii soldați ai Împărăției sau la biruitori? Niciuna dintre variante nu este corectă. „Excelența”, pentru a ne exprima exact, se referă la cei care au o umanitate normală, cei care sunt cu adevărat umani. În casa lui Dumnezeu, dacă poți îndeplini îndatoririle pe care se cuvine să le îndeplinească un om, dacă poți fi folosit ca ființă umană, dacă poți îndeplini responsabilitățile, îndatoririle și obligațiile unui om fără ca alții să te tragă, să te târască sau să te împingă și dacă nu ești un gunoi inutil, nu ești un profitor și nici un pierde-vară – îți poți asuma responsabilitățile și obligațiile unui om și poți îndeplini misiunea unui om – doar asta înseamnă să corespunzi standardului de om! Pot acei pierde-vară și cei care nu se ocupă de sarcinile adecvate să-și asume misiunea unui om? (Nu.) Unii oameni nu sunt dispuși să-și asume responsabilitatea; alții nu și-o pot asuma – sunt niște gunoaie inutile. Cei care nu-și pot asuma responsabilitățile unui om nu se pot numi oameni. Uitați-vă la cei care au dizabilități intelectuale, sunt idioți, suferă de paralizie cerebrală sau sunt paralizați fizic – pot fi numiți ființe umane standard? (Nu.) De ce nu? Astfel de oameni nu au capacitatea de a trăi, nu au capacitatea de a supraviețui și nici de a se îngriji singuri. Depind în întregime pe alții pentru asistență și îngrijire, trăiesc fără capacitatea de a se întreține singuri și nu sunt capabili să-și asume responsabilitățile și obligațiile unui om. Cei care nu sunt capabili să-și asume datoria în casa lui Dumnezeu nu sunt oameni normali și Dumnezeu nu-i vrea. Indiferent dacă ești conducător sau lucrător ori dacă îndeplinești o anume lucrare care implică aptitudini profesionale, trebuie să fii capabil să-ți asumi lucrarea de care ești responsabil. Dincolo de faptul că ești capabil să-ți gestionezi propria viață și supraviețuire, existența ta nu înseamnă doar să respiri, să mănânci, să bei și să te distrezi, ci să fii capabil să îndeplinești misiunea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu. Doar astfel de oameni sunt vrednici să se numească ființe create și să se numească oameni. Cei din casa lui Dumnezeu care vor mereu să profite și încearcă mereu să joace la cacealma, sperând să o scoată cumva la capăt și să câștige binecuvântări, nu își pot asuma nicio lucrare sau nicio responsabilitate, cu atât mai puțin vreo misiune. Astfel de oameni trebuie eliminați și nu este păcat. Aceasta deoarece aceia care sunt eliminați nu sunt oameni – nu sunt calificați să se numească oameni. Îi poți numi oameni inutili, pierde-vară sau leneși; în orice caz, nu sunt vrednici să se numească oameni. Când le atribui o lucrare, nu o pot duce la bun sfârșit în mod independent; iar când le atribui o sarcină, nu își pot asuma responsabilitatea sau îndeplini obligația pe care se cuvine să o îndeplinească – astfel de oameni sunt terminați. Nu sunt vrednici să trăiască; merită să moară. Faptul că Dumnezeu le cruță viața este deja harul Său, este o favoare excepțională.

Ne vom opri aici în ceea ce privește subiectul zvonurilor. Dacă mai aveți probleme, puteți să le aduceți în discuție și să aveți părtășie despre ele sau puteți căuta adevărul pentru a le rezolva singuri. Nu vom mai vorbi despre asta, în regulă? Are cineva obiecții? (Nu.) Dacă există probleme pe care nu le-am discutat, vă puteți gândi la o modalitate de a le rezolva pe cont propriu. În această chestiune, Mi-am îndeplinit responsabilitatea. Să presupunem că cineva spune: „N-am primit încă răspunsul pe care îl dorim; sunt aceste zvonuri adevărate sau false? Te rugăm să ne dai un răspuns clar.” Chiar dacă vă dau un răspuns clar, ce problemă ar putea rezolva? De aceea spun că ar trebui să găsiți acest răspuns singuri. Nu am niciun comentariu în această privință. Totul depinde de întrebarea dacă aveți sau nu discernământ. Cei care au obținut adevărul nu vor fi niciodată induși în eroare. De fapt, aceste zvonuri au dezvăluit mulți oameni. Toți cei care cred în Dumnezeu de ani de zile, dar nu au obținut adevărul, au fost dezvăluiți – aceasta este înțelepciunea lui Dumnezeu. Acesta e răspunsul Meu. Înțelegeți? (Da.) Ce vreau să vă spun, așadar? Tot ce vreau să spun se găsește în volumele cărții „Cuvântul Se arată în trup” și în toate predicile. Acestea sunt cuvintele pe care vreau să vi le spun. Nu sunt suficiente? (Ba da.) Dacă unii oameni încă insistă, spunând: „Atunci, în legătură cu zvonurile, ai vreun răspuns?”, spun că nu, tot nu am niciun comentariu. Am spus deja mult din ceea ce vreau să spun în toate predicile. Dacă sunteți dispuși să căutați adevărul și puteți accepta și respecta aceste cuvinte, atunci problemele voastre vor fi rezolvate. Dacă nu acceptați aceste cuvinte, problemele voastre vor rămâne pentru totdeauna probleme. Mi-am îndeplinit responsabilitatea; nu mai are nicio legătură cu Mine. Ați auzit clar? (Da.)

Să ne continuăm părtășia despre subiectul „Cum să urmărești adevărul”. În această perioadă, încă discutăm despre conținutul legat de „renunțare” în cadrul subiectului „Cum să urmărești adevărul”, vorbind despre subiectul vast al „renunțării la barierele dintre cineva și Dumnezeu și la ostilitatea sa față de Dumnezeu”. Primul aspect al acestui subiect este renunțarea la noțiunile și închipuirile despre Dumnezeu. În cadrul acestui aspect, am discutat despre noțiunile și închipuirile oamenilor privind lucrarea lui Dumnezeu, ceea ce implică o chestiune relativ complexă: distincțiile dintre condițiile înnăscute, umanitate și firile corupte. Există multe detalii aici. Atunci când se confruntă cu probleme în viața de zi cu zi, oamenii confundă mereu conceptele și nu pot distinge clar din ce categorie face parte o anumită problemă sau cum să le diferențieze. De exemplu, în ceea ce privește anumite manifestări, oamenii nu pot distinge dacă acestea se referă la umanitate sau la condiții înnăscute. Iar pentru alte manifestări, nu-și pot da seama dacă sunt probleme legate de firile corupte sau de umanitate. Nu pot distinge aceste chestiuni. Oamenii consideră adesea anumite probleme și defecte ale condițiilor înnăscute drept firi corupte sau consideră anumite defecte și probleme ale umanității drept firi corupte. Uneori, chiar și când este vorba de o dezvăluire a unei firi corupte, ei o consideră în schimb o dezvăluire a unei condiții înnăscute care nu se poate schimba. Prin urmare, oamenii au deseori neclarități legate de condițiile înnăscute, umanitate și firile corupte pe parcursul credinței în Dumnezeu și nu pot distinge aceste chestiuni. Data trecută, am avut părtășie despre o parte a acestui subiect și, bineînțeles, am dat câteva exemple, dar simt că nu au fost suficient de specifice. Astăzi vom aborda problemele din cadrul acestor trei categorii și vom avea părtășie despre ele într-un mod mai specific. Voi vorbi despre unele manifestări și exemple specifice, iar apoi veți discerne din ce categorie fac parte: condiții înnăscute, umanitate sau firi corupte. Dacă nu le puteți discerne, le vom explora împreună. Ce părere aveți? (E bine.) Data trecută am avut părtășie puțin mai mult despre condițiile înnăscute, prin urmare discernământul vostru în această privință este, desigur, mai clar într-o anumită măsură. Totuși, există încă unele lucruri care sunt relativ la limită sau similare aspectelor din cadrul umanității, iar oamenii încă nu pot distinge dacă ar trebui clasificate în rândul condițiilor înnăscute sau al umanității. Voi propune câteva manifestări sau comportamente și acțiuni, iar apoi veți spune în cadrul cărui aspect ar trebui clasificate. Care este beneficiul unei astfel de părtășii? Odată ce știi din ce aspect face parte o anumită manifestare, vei ști cum să o abordezi și să o gestionezi.

Să începem cu prima manifestare: sârguința în realizarea lucrurilor, adică a fi foarte muncitor. Din ce aspect face parte aceasta? (Aceasta este o manifestare a umanității cuiva.) Atunci, este o calitate sau un defect al umanității? (O calitate a umanității.) A fi foarte sârguincios și muncitor este o calitate a umanității. A-ți plăcea ordinea și curățenia și a menține igiena – ce fel de manifestare este aceasta? (O calitate a umanității.) (Este un obicei bun de viață, se încadrează în condițiile înnăscute.) Este o condiție înnăscută? Nu este o calitate și un punct forte al umanității? (Ba da.) Cineva tocmai a spus că este o condiție înnăscută; acest lucru este incorect. Acesta implică umanitatea cuiva, precum și obiceiurile de viață; este, desigur, și o calitate și un punct forte al umanității. Următoarea manifestare: unii oameni sunt leneși; le place confortul, urăsc truda și nu le place să muncească. Se simt deosebit de confortabil când nu lucrează, dar când încep să muncească, starea lor de spirit se înrăutățește – devin agitați, iritați și nervoși. Când au de lucru, sunt înceți, lipsiți de energie și nu vor să muncească. În schimb, când vine vorba de mâncare, băutură și distracție, au o energie nemărginită. Lenea – ce fel de problemă este aceasta? (O umanitate rea.) Este cel puțin un defect al umanității, un neajuns și o problemă importantă a umanității, dar nu se ridică la nivelul unei umanități rele. Dacă unor astfel de oameni le place să dea ordine altora și să-i exploateze, punându-i pe alții să muncească în timp ce ei nu fac nimic, ce fel de problemă este aceasta? (O umanitate rea.) Când li se cere să facă o lucrare, găsesc tot felul de motive și scuze pentru a se sustrage; pur și simplu nu vor să muncească. Nu-și declară fățiș intențiile, ci folosesc în schimb diverse metode, tactici sau minciuni și escrocherii, încercând să-i pună pe alții să facă lucrarea în timp ce ei o evită ca să se bucure de timpul liber. Ce fel de problemă este aceasta? (O fire coruptă, o fire ticăloasă.) Este doar o fire coruptă? Oamenii cărora le place să-i exploateze pe alții și să le dea ordine, în primul rând, au o umanitate rea și un caracter abject. În al doilea rând, metodele lor viclene de a le da ordine altora le dau în vileag firea înșelătoare și ticăloasă. Manifestările lor de a le plăcea să-i exploateze pe alții și să le dea ordine arată că au o umanitate rea, dar și că firea lor coruptă este gravă – înșelătoare și ticăloasă. Vezi, unele manifestări reflectă doar o umanitate rea sau un anumit neajuns al umanității cuiva și nu se ridică la nivelul unei firi corupte. În schimb, unele manifestări, bazate pe fundamentul unei umanități abjecte, implică direct firile corupte. Prin urmare, nicio manifestare nu este atât de simplă. Unele manifestări nu implică o singură problemă, ci două.

Superficialitatea – din ce aspect face parte aceasta? (Este un defect al umanității.) Corect, este un defect al umanității. Dacă unei persoane îi place doar să se gătească, să arate bine și să primească complimente pentru că are o înfățișare plăcută, este frumoasă, atrăgătoare sau tânără – dorind ca alții să aibă o opinie favorabilă sau o părere bună despre aspectul ei fizic – atunci este vorba doar de o problemă a umanității. Ce fel de problemă a umanității? În mod clar, nu este o calitate, ci un defect. Unii oameni ar putea spune: „Toată lumea iubește frumusețea – cum poate fi acesta un defect?” Așadar, de ce spun că superficialitatea este un defect al umanității? Din moment ce superficialitatea este un defect, manifestările sale nu sunt legitime. Superficialitatea nu înseamnă să arăți adecvat, demn, cucernic sau serios, lăsându-le altora impresia de demnitate și decență; nu este la nivelul unei înfățișări adecvate, ci este în schimb excesivă și mai gravă decât o preocupare legitimă de a avea un aspect adecvat. Când sunt superficiali, oamenii sunt deosebit de preocupați să se gătească și să se etaleze, determinându-i pe alții să se concentreze asupra imaginii lor, până în punctul în care sunt întrucâtva nerușinați – cu alte cuvinte, acești oameni sunt influențați și constrânși de aspectul fizic în multe privințe. Acesta este un defect al umanității. De exemplu, unor persoane le este rușine să iasă fără să se machieze. Se simt jenate să întâlnească alți oameni dacă nu se dau cu puțin parfum. Sunt mereu preocupate de aceste chestiuni, dorind mereu să se gătească excesiv pentru a-i face pe alții să aibă o părere bună despre ele și să le aprecieze. Aceasta este o superficialitate excesivă – în acest punct, devine un defect. Acest defect a depășit deja limitele și standardele necesare ale umanității normale. A fi prea superficial este un defect al umanității. Aici se încheie discuția noastră despre această manifestare.

Următoarea manifestare este plăcerea de a fi în centrul atenției. Ce fel de manifestare este aceasta? (Este un neajuns al umanității cuiva; este o plăcere de a ieși în evidență, de a se da mare.) Atunci, există o fire coruptă în cadrul acesteia? (Da, fiindcă plăcerea de a fi în centrul atenției înseamnă că acea persoană vrea să se dea mare, să iasă în evidență.) Plăcerea de a fi în centrul atenției și dorința de a se etala în permanență – ce fel de problemă este aceasta? Este cauzată de faptul că persoana are capacități de conducere sau că înțelege adevărul și are un simț al poverii? Dacă are simțul poverii, are capacități de lucru și își poate asuma un element al lucrării, nu este vorba de plăcerea de a fi în centrul atenției. Atunci, ce fel de problemă este plăcerea cuiva de a fi în centrul atenției? Într-o privință, este un defect al umanității sale. Oamenii de acest fel adoră să fie în centrul atenției. Oriunde merg, le place să se dea mari, temându-se că nu vor fi văzuți de alții. De asemenea, vorbesc într-un mod destul de ostentativ, exagerat și tare. Cu cât sunt prezenți mai mulți oameni, cu atât sunt mai dornici să vorbească, dorind mereu să aibă un loc în mulțime. Plăcerea de a fi în centrul atenției nu poate fi considerată o manifestare a unei umanități rele. Nu se referă la caracterul unei persoane și este doar un defect al umanității, un fel de neajuns sau de problemă. De ce spun că este un neajuns sau o problemă a umanității? Pentru că este o manifestare a lipsei de rațiune. Acești oameni caută întruna să fie în centrul atenției, dar sunt cu adevărat capabili să-și asume lucrarea? De ce vor mereu să fie în centrul atenției? Pentru că sunt conduși de ambiție și dorință? Pentru că iubesc statutul, le place să fie ridicați în slăvi și să se afle în lumina reflectoarelor? Pentru că le place să aibă prestigiu în rândul oamenilor, să fie superiori altora și iubesc să-i conducă pe alții? (Da.) Nu cumva este dată în vileag umanitatea acestui tip de persoană? Ce fel de umanitate este? Este lipsită de rațiune. Nu cumva este un defect al umanității? (Ba da.) Pe de o parte, este un defect al umanității. Pe de altă parte, oamenii de acest fel nu se bat cu pumnii în piept sau se dau mari doar ocazional; în schimb, le place să fie în centrul atenției deoarece sunt conduși de ambiție și dorință, iubesc statutul, puterea și vor să aibă ultimul cuvânt. Așadar, nu implică aceasta și o fire coruptă? (Ba da.) Ce fel de fire coruptă este? (O fire arogantă.) Este vorba de aroganță. Ce le dă dreptul de a fi în centrul atenției? Ce le dă dreptul să aibă ultimul cuvânt și să-i conducă pe alții? Unii spun: „Înțeleg adevărul și am un simț al poverii.” Chiar dacă ai un simț al poverii, este totuși necesar să analizezi dacă poți face o lucrare reală. Doar pentru că ai un simț al poverii și vrei să faci lucrarea, nu înseamnă că poți într-adevăr să o faci bine. Nu există nicio legătură logică între aceste două lucruri. Faptul că vrei să o faci și îți place să o faci nu înseamnă că o poți face sau că ești competent în lucrarea de conducere. Îți place să fii în lumina reflectoarelor și iubești statutul – înseamnă asta că trebuie să te aleagă toată lumea? Care sunt principiile pentru alegerea conducătorilor de biserică? (Trebuie să se bazeze pe capacitatea de lucru a persoanei, pe măsura în care urmărește adevărul și dacă este o persoană corectă.) Trebuie cel puțin să fii o persoană corectă. Trebuie să ai înțelegere spirituală, să ai capacitatea de a înțelege adevărul și, de asemenea, să ai capacitate de lucru. Doar atunci îndeplinești condițiile pentru a fi cultivat și devii un candidat pentru cultivare. Trebuie să îndeplinești toate aceste condiții. Dacă nu îndeplinești niciuna dintre aceste condiții, te-ar alege toată lumea să fii conducător doar pentru că îți place să fii în centrul atenției? Acest lucru nu s-ar întâmpla niciodată. Așadar, dacă îți place mereu să fii în centrul atenției, dacă îți place mereu să te dai mare, nu este aceasta aroganță? (Ba da.) Este aroganță și supraestimare. Aroganța, din perspectiva umanității, este o lipsă de rațiune. Dacă este evaluată prin prisma adevărului, aceasta este o fire coruptă și este o fire satanică. Manifestarea plăcerii de a fi în centrul atenției este atât un defect al umanității, cât și o fire coruptă, care implică la rândul său două aspecte. Deși plăcerea de a fi în centrul atenției nu ajunge la nivelul de a avea o umanitate slabă sau rea, este totuși o manifestare specifică a lipsei de rațiune și, de asemenea, o manifestare a unei firi arogante. Dacă unei persoane îi place doar să fie în centrul atenției și nu-i oprimă sau chinuie pe oameni, nici nu folosește mijloacele oamenilor răi pentru a semăna discordie sau a forma clici, atunci acesta este doar un defect al umanității sale. Însă dacă prezintă manifestările oamenilor răi sau ale antihriștilor și recurge și la unele fapte rele, atunci acest defect al umanității escaladează – ce devine? O umanitate slabă, groaznică și rea – aceste aspecte sunt folosite pentru a caracteriza o astfel de umanitate. În plus, manifestările firilor corupte pe care le dezvăluie astfel de oameni includ atât aroganța, cât și ferocitatea; desigur, există și manifestări mai specifice. Așadar, umanitatea unor asemenea oameni ar trebui caracterizată în funcție de gradul în care dezvăluie aceste firi corupte. Dacă doar le place să fie în centrul atenției și nu prezintă manifestări ale unei umanități rele – nu oprimă sau chinuie oamenii, nu formează clici și nu întemeiază o împărăție independentă în secret sau nu folosesc metode neortodoxe pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i face să asculte de ei – atunci, această plăcere de a fi în centrul atenției este doar un defect al umanității. Dar odată ce sunt comise astfel de fapte rele, nu mai este doar un defect al umanității. Ce fel de problemă este atunci? (Este o umanitate slabă, groaznică și rea.) Exact. Nu mai este doar un defect al umanității, ci mai degrabă o umanitate rea. Plăcerea de a fi în centrul atenției este doar un defect al umanității. Dacă o astfel de persoană are înțelegere spirituală, un anumit calibru și capacitate de lucru, ați alege-o drept conducător? (Da.) De ce ați alege-o? (Pentru că nu este o persoană rea.) Plăcerea ei de a fi în centrul atenției este doar o dezvăluire a unei firi corupte. Nu există niciun element rău în plăcerea ei de a fi în centrul atenției, nici nu este o persoană rea. Atât timp cât îndeplinește condițiile pentru a fi conducător, poate fi aleasă și cultivată în continuare. Deși plăcerea de a fi în centrul atenției este o manifestare a unei rațiuni precare a umanității sale, ținând cont că persoana poate lucra, are capacitate de lucru, are înțelegere spirituală, are capacitatea de a înțelege adevărul și, în plus, este dispusă să lucreze și să fie supraveghetor, poate fi aleasă. De ce poate fi aleasă? Deoarece umanitatea sa corespunde standardului, la fel și calibrul său. Atât timp cât nu este o persoană rea sau un antihrist, nu ar chinui sau oprima oamenii și nu ar încerca să întemeieze o împărăție independentă, poate fi aleasă drept conducător. Dar dacă plăcerea ei de a fi în centrul atenției conține elemente ale unei umanități rele, ar trebui aleasă o astfel de persoană? (Nu.) Chiar înainte de a fi aleasă drept conducător, începe deja să folosească mijloace necinstite, să formeze în secret clici și să falsifice voturile. Pentru a-și atinge scopurile, recurge la manevre dubioase și este chiar capabilă să inventeze zvonuri și să vorbească de rău despre unii oameni buni care sunt relativ sinceri în urmărirea adevărului și își îndeplinesc îndatoririle. Face multe lucruri care contravin adevărului și moralei umane, comițând unele fapte rele. Puteți alege o astfel de persoană drept conducător? (Nu.) De ce nu? (Pentru că umanitatea ei este rea.) Mai exact, pentru că este o persoană rea; nu îndeplinește principiile casei lui Dumnezeu pentru folosirea oamenilor. Casa lui Dumnezeu nu folosește oameni răi. Care sunt consecințele dacă aleșii lui Dumnezeu cad în mâinile oamenilor răi? În primul rând, vor fi chinuiți și oprimați. În al doilea rând, biserica se va împrăștia ca niște fire de nisip și va deveni dezorganizată. În acest caz, nu ți-ai îndeplini îndatoririle, ci ai sluji oameni răi, ai fi controlat de oameni răi și ai urma oameni răi. Care ar fi consecințele acestui fapt? Speranța ta de a dobândi mântuirea ar fi distrusă. Înțelegi acum? (Da.) Așadar, dacă doi oameni adoră să fie în centrul atenției și au amândoi firi corupte și arogante, pe ce bază ai alege pe unul dintre ei drept conducător? (Pe baza umanității lor.) Exact, pe baza umanității lor. Dezvăluirile diverselor firi corupte, cum sunt aroganța, înșelătoria și intransigența, sunt universale; toată lumea este la fel în această privință. Unde se află, așadar, deosebirea? În umanitatea oamenilor. La prima vedere, unii oameni sunt mai nestăpâniți, în timp ce alții sunt mai conservatori; unii sunt relativ confuzi și pripiți, în timp ce alții sunt relativ șireți și meticuloși. Unii sunt mai extrovertiți și veseli, în timp ce alții sunt mai introvertiți. Manifestările exterioare ale personalității oamenilor diferă și, cu siguranță, nici umanitatea-esență pe care o au nu este aceeași. Unii oameni au limite ale conștiinței și moralității, în timp ce alții nu au. Unii sunt chiar răi, nemiloși și feroce – ucid fără să clipească și devorează oameni, cu oase cu tot. Sunt capabili să facă orice. Prin urmare, să-i chinuie pe alții nu înseamnă nimic pentru oamenii răi. Dacă veți cădea în mâinile oamenilor răi, zilele voastre bune se vor sfârși și nu veți mai vedea niciodată lumina zilei. Dacă o persoană cade în mâinile oamenilor răi, este ca și cum ar cădea în mâinile marelui balaur roșu. Ați trăit acest lucru? (Da.) Cele mai remarcabile și mai evidente manifestări ale oamenilor răi în ceea ce privește umanitatea lor sunt răutatea, ferocitatea, cruzimea, absența limitelor morale și lipsa standardelor conștiinței. Judecând după atitudinea lor față de Dumnezeu și față de adevăr, nu au deloc o inimă cu frică de Dumnezeu. Sunt cutezători și nechibzuiți, îndrăznind să facă orice, neavând limite ale conștiinței. În ceea ce privește adevărul, nu-l acceptă câtuși de puțin. În aparență, pot să depună efort și să îndure greutăți în îndatoririle lor și, de asemenea, pot să dea de pomană. Cu toate acestea, nu au nici cea mai mică teamă în modul în care Îl tratează pe Dumnezeu și adevărul. Oricând vine vorba să aducă mărturie pentru Dumnezeu, să aducă mărturie pentru Dumnezeu întrupat, pentru identitatea și esența lui Dumnezeu, pentru faptele Sale sau pentru modul în care Dumnezeu plătește un preț pentru omenire și folosește sângele inimii Sale și viața Sa pentru a mântui omenirea, ei nu au nimic de spus și nu vor să vorbească. În inimile lor, Îl disprețuiesc pe Dumnezeu. Dar când aduc mărturie pentru ei înșiși, au multe de zis și vorbesc fără încetare. Plăcerea de a fi în centrul atenției este doar un defect al umanității. Dacă astfel de oameni nu fac rău și au limite ale conștiinței și moralitate, dacă pot înțelege unele adevăruri, atunci pot în general să evalueze lucrurile în conformitate cu limitele conștiinței lor; conștiința lor funcționează. De exemplu, dacă găsesc pe cineva de sex opus pe placul lor și vor să se apropie de acea persoană, întrucât au limite ale conștiinței în umanitatea lor, au integritate și simțul rușinii, se vor înfrâna în mod natural. Oamenilor răi, însă, nu le pasă de astfel de lucruri. Dacă le place o persoană, o vor aborda cu forța; dacă persoana nu este de acord, vor ticlui tot felul de modalități de a o chinui, de a o subjuga sau de a-i crea probleme. Oamenii cu limite ale conștiinței sunt ținuți în frâu de conștiința lor; există anumite fărădelegi pe care nu le vor comite și anumite linii pe care nu le vor încălca deoarece au integritate și simțul rușinii. Dacă înțeleg adevărul și îl acceptă într-un mod relativ profund și puternic, vor avea o inimă cu frică de Dumnezeu. Deoarece au teamă și frică de El, nu vor comite în general fapte neadecvate. Prin urmare, este foarte benefic pentru voi să aveți pe cineva cu limite ale conștiinței drept conducător. Cel puțin, nu te va răni, cu atât mai puțin îți va pune piedici sau îți va face rău și, de asemenea, îți poate oferi întrucâtva aprovizionare și ajutor. Oamenii răi sunt însă diferiți. Ei nu folosesc doar cuvinte pentru a te induce în eroare; recurg și la diverse metode pentru a te chinui, a te asupri și a te călca în picioare. Dacă nu asculți de ei, nu îi iei în seamă sau te cerți cu ei dintr-un anumit motiv, nu doar te vor ataca, ci te vor și condamna, te vor face de rușine și chiar vor căuta să te subjuge. În acest fel, vei cădea complet în mâinile lor. Cea mai mare deosebire între oamenii corupți obișnuiți și oamenii răi constă în faptul dacă umanitatea lor este bună sau rea și dacă a lor conștiință funcționează. Oamenii răi nu au conștiință, așadar nu au nici integritate sau simțul rușinii și sunt capabili să comită orice fel de faptă rea. Oamenii corupți obișnuiți, deși umanitatea lor are la rândul ei defecte și neajunsuri, sunt ținuți în frâu de conștiință și de rațiune, prin urmare există multe tipuri de linii pe care nu sunt capabili să le încalce. Chiar dacă nu cred în Dumnezeu, nu vor comite anumite fapte rele evidente; sunt incapabili să comită fapte precum imoralitatea sexuală sau furtul, de exemplu. Gândește-te la următoarele: înainte să crezi în Dumnezeu, cât timp erai în lume, puteai să devii promiscuu dacă aveai posibilitatea? Ce înseamnă promiscuitatea? Înseamnă să ai mai mulți parteneri sexuali, chiar și să ai relații cu mai multe persoane de sex opus în același timp, fără să simți că greșești sau să ai remușcări. Ați putea face așa ceva? (Nu.) Uitați-vă la acele femei promiscue, prostituate și desfrânate – ele pot face astfel de lucruri. Nu sunteți diferiți de acești oameni? (Ba da.) În ce constă deosebirea? Constă în faptul de a avea conștiința și rațiunea umanității. Conștiința și rațiunea îți dau integritate și simțul rușinii, așa încât nu vei comite fapte de promiscuitate și vei avea un standard: „Nu e bine să mă comport așa; nu voi fi acel gen de persoană. Voi trasa o linie clară între mine și acei oameni. Chiar dacă aș fi omorât în bătaie, nu aș recurge la promiscuitate.” Dacă ar fi obligați să intre într-o astfel de situație, unii oameni ar spune: „Prefer să mor decât să devin un astfel de om!” Unii îndură umilințe și nedreptăți, acceptând cu reticență, dar nu sunt dispuși în inimile lor și vor profita de orice ocazie pentru a ieși din acea situație. Alții, însă, vor căuta ei înșiși acest tip de situație, chiar dacă alte persoane încearcă să-i oprească. O fac chiar dacă nu câștigă bani din asta – pur și simplu le place promiscuitatea și nu le pasă deloc dacă este profitabilă sau nu. Nu sunt două tipuri diferite de oameni? (Ba da.) Tocmai aceasta este deosebirea dintre umanitatea oamenilor. Deosebirea în ceea ce privește umanitatea este crucială. Dacă vă dați seama de deosebirile dintre manifestările umanității diferitelor tipuri de oameni, atunci veți putea să discerneți oamenii. Prin urmare, evaluarea unei persoane nu se poate baza în întregime pe firea ei coruptă sau pe manifestările și dezvăluirile sale dintr-o perioadă scurtă de timp sau dintr-un singur incident. În schimb, tipul de persoană care este cu adevărat trebuie evaluat pe baza umanității sale și a naturii-esență pe care o are. Aici se încheie discuția noastră despre manifestarea plăcerii de a fi în centrul atenției.

Să trecem la o altă manifestare. Unii oameni fac lucrurile metodic, având un plan mintal și într-o manieră ordonată; pot determina ce să facă mai întâi și ce să facă apoi prin gândire și deliberare. Aceștia urmează pași și au planuri, în loc să acționeze pripit. Indiferent ce fac, urmează pași, chiar și pentru cea mai simplă sarcină, cum este spălatul rufelor. Ei separă hainele pe culori, spălând separat hainele închise și pe cele deschise la culoare; știu câtă apă și cât detergent să folosească în funcție de cantitatea de rufe, evitând risipa – toate acestea sunt planificate, într-un mod foarte organizat, meticulos și economic. Ce fel de manifestare este aceasta? (Este o calitate și un punct forte al umanității.) Atunci, poate această calitate să însemne că acest tip de persoană are o umanitate bună? (Nu.) Aceasta este doar o calitate și un punct forte al umanității sale. Nu se ridică la nivelul de a implica principiile de conduită personală sau caracterul cuiva, nici nu implică o fire coruptă. Este pur și simplu un obicei al stilului de viață sau o atitudine față de viață. Unii oameni fac lucrurile având o schiță, un plan, în mintea lor; pot să înțeleagă tiparele, iar când sarcina este finalizată, alții o consideră satisfăcătoare. Aceștia sunt oameni cu un calibru bun. Dar lucrurile stau diferit pentru cei cu un calibru slab – ei fac totul în mod dezordonat și haotic, fără un plan mintal sau o planificare, absolut la întâmplare, ceea ce duce la o dezordine totală. Ce fel de problemă este aceasta? (Un defect al umanității.) Ce implică acest defect al umanității? (Un calibru extrem de slab.) Astfel de oameni cu un calibru extrem de slab sunt numiți pur și simplu lipsiți de minte. Când le spun unor oameni: „Ai o minte de găină? Cum poți să nu înțelegi un lucru atât de simplu?”, ei răspund: „Nu am minte.” Ce înseamnă să „nu ai minte”? Înseamnă că nu ai calibru sau ai un calibru slab – este o problemă ce ține de calibru. Unde se încadrează această problemă? Nu cumva este o condiție înnăscută? (Ba da.) Dacă o persoană nu are minte din naștere, are vreun rost să o instruiești? Astfel de oameni abordează totul fără planificare sau fără un plan mintal. O sarcină simplă le ia toată ziua, întârziind chestiuni importante. Aceasta înseamnă că nu au calibru sau au un calibru slab. Non-credincioșii descriu adesea persoanele cu o umanitate slabă ca fiind lipsite de calibru. De exemplu, când văd o altă persoană aruncând gunoi, fiind lipsită de igienă sau făcând gălăgie în public, deranjând pe alții care studiază sau se odihnesc, ar putea spune că acea persoană nu are calibru. Pentru Mine, înseamnă că persoana respectivă nu înțelege normele comportamentale și nu are umanitate – cum se poate numi aceasta lipsă de calibru? La asta se referă „lipsa de calibru”? La ce se referă „calibrul”? Se referă la eficiența și eficacitatea în realizarea lucrurilor – asta se numește calibru. Așadar, oamenii care fac lucruri fără un plan mintal au un calibru slab? (Da.) Acesta este, de asemenea, un defect al umanității. Este acest defect înnăscut? Este ușor de schimbat? Poate fi schimbat prin instruire? Poți face un porc să se urce într-un copac? Un porc nu este făcut pentru asta – nu are calibrul necesar. Lipsa unui plan mintal în realizarea lucrurilor este o problemă care ține de calibru.

A începe lucrurile în forță, dar a le termina slab – în ce tip de problemă se încadrează acest lucru? (Un defect al umanității.) Acesta este un defect al umanității. Unii oameni, atunci când încep o activitate, o planifică destul de bine, pornesc cu pași mari, adună un grup de oameni, creează rapoarte, atribuie sarcini și chiar își declară cu putere hotărârea, dar pe măsură ce avansează, toate acestea se evaporă, iar ei nu urmăresc, nu supraveghează și nu inspectează ce se întâmplă. În absența cuiva care înțelege adevărul și care poate oferi supraveghere și îndrumare, activitatea poate eșua complet sau pot apărea chiar consecințe nedorite, lăsând lucrarea într-o dezordine totală. Există și oameni care pot rosti doctrine într-un mod destul de lucid și clar, dar când vine vorba să facă lucrurile efectiv, nu au nicio idee cum să procedeze și nu au niciun plan concret. Când apar circumstanțe speciale sau situații neașteptate, nu știu cum să le gestioneze, nici nu au părtășie cu alții, nu caută răspunsuri de la superiorii lor și nu se consultă cu ei. Când încep să facă un lucru, par încrezători și au un start grandios, ca și cum ar fi pe cale să înfăptuiască ceva semnificativ, dar pe măsură ce avansează, își pierd entuziasmul și fug – de parcă s-ar evapora de pe suprafața pământului. Când cineva îi întreabă: „La ce lucrezi acum? Cum merge acea sarcină?”, ei răspund: „Nu va fi terminată.” Totuși, nu raportează la timp că nu o pot duce la bun sfârșit, întârziind lucrurile cu două sau trei luni fără rezultate. Nu este exasperant? (Ba da.) Astfel de oameni sunt cu adevărat detestabili! Indivizii de acest tip au o altă problemă, pe lângă faptul că încep lucrurile în forță, dar le termină slab: tot ceea ce fac devine din ce în ce mai haotic pe măsură ce avansează. Deși la început au un oarecare plan mintal, câteva idei și o oarecare structură, pe măsură ce continuă, gândurile lor devin dezorientate. Pierd din vedere motivul pentru care au început sarcina sau rezultatele pe care ar trebui să le obțină. Când cineva îi sfătuiește să caute, ei spun: „Nu este nevoie să căutăm nimic. Hai să continuăm așa – în orice caz, nimeni nu stă degeaba.” Vezi, încep să facă lucrurile cu un avânt puternic, asemenea unui tunet, dar, pe măsură ce avansează, totul dispare fără urmă. Sunt doar tunete, fără ploaie – fără vreun rezultat. Dacă nu întrebi despre sarcină, nu o urmărești și nu o inspectezi, o vor lăsa să eșueze, nefinalizând-o, fără să dea măcar un raport. Unde a dispărut hotărârea pe care au exprimat-o la început? A fost uitată. Dar planul inițial pe care l-au scris? A dispărut fără nicio urmă. Și acele idei pe care le aveau la început? Au dispărut; au fost uitate. Pur și simplu așa sunt ei! Indivizii de acest fel, când le vezi entuziasmul inițial, par cu adevărat oameni de acțiune. Dar, în realitate, sunt complet inutili; pur și simplu nu sunt oameni care să facă lucrurile într-un mod practic; sunt oameni inconsecvenți. Sunt dispuși doar să fie în centrul atenției, dar nu vor să îndure greutăți și se tem să-și asume responsabilitatea. Lasă neterminat tot ceea ce fac. Ce fel de umanitate au astfel de oameni? (O umanitate slabă.) Spune-Mi, pot oamenii de acest fel să înfăptuiască ceva? (Nu pot.) Încep mereu în forță, dar termină slab, într-un haos deplin – acesta este stilul lor. Indiferent ce datorie fac, încep destul de entuziasmați, ascultând muzică și fredonând. Dar, după un timp, își pierd interesul și pur și simplu abandonează lucrarea și pleacă. Ce fel de creaturi sunt? Nu sunt detestabili oamenii de acest fel? (Ba da.) Își asumă în mod nechibzuit sarcini pe care știu că s-ar putea să nu fie capabili să le îndeplinească, încercând să-și arate competența, lăudându-se și făcând afirmații pompoase – nu-și cunosc propriile abilități? Dacă nu pot să facă treaba sau să aibă rezultate, de ce nu spun pur și simplu asta? Nu ar trebui să întârzie lucrurile! În schimb, păstrează tăcerea, întârziindu-ți lucrarea în timp ce încearcă să te tragă pe sfoară. Nu au un caracter josnic? (Ba da.) Caracterul lor este mult prea josnic! Le poți încredința unor asemenea oameni sarcina de a gestiona lucrurile? (Nu.) Sunt demni de încredere? (Nu.) Astfel de oameni nu sunt demni de încredere. Dacă și-ar da cuvântul, ai îndrăzni să-i crezi? (Nu.) Ce fel de oameni sunt? Nu cumva sunt niște impostori? (Ba da.) Deși nu te înșală când vine vorba de câștiguri financiare sau în scopuri sexuale, modul lor de a se comporta și de a gestiona lucrurile este atât de detestabil și de respingător. Așadar, care este cauza principală pentru care acești oameni sunt atât de respingători? Au un caracter josnic, nu-și cunosc locul în conduita lor, le place să spună lucruri pompoase, să-și afișeze orice competență cred că au, să fie în centrul atenției și să se dea mari. Nu sunt niciodată consecvenți în ceea ce fac. Totodată, se supraestimează și nu sunt conștienți de propria statură și de tipul de sarcini pe care le pot gestiona. Cu toate acestea, tot încearcă să-și afișeze competența, asumându-și cu îndrăzneală orice fel de lucrare importantă. După ce și-o asumă, chiar și când nu o fac bine și întârzie chestiuni importante, rămân indiferenți; atât timp cât sunt în centrul atenției, este în regulă pentru ei. Nu sunt oameni josnici, mârșavi? (Ba da.) Atunci, nu au aceștia o umanitate foarte slabă? (Ba da.) Dacă întâlniți astfel de indivizi, ați îndrăzni să le încredințați lucruri semnificative sau importante? (Nu.) De exemplu, dacă trebuie să ieși să predici Evanghelia și ai nevoie de cineva care să aibă grijă de copilul tău mic, ce fel de persoană ar trebui să cauți drept ajutor? Ai îndrăzni să alegi un astfel de individ care nu are simțul responsabilității, nu poate menține direcția și nu este demn de încredere? (Nu.) De ce nu? Pentru că ar putea să-ți piardă copilul. Dacă îl întrebi cum s-a pierdut copilul tău, va spune: „Nu știu. Doar am ațipit o clipă și copilul a dispărut. Cum poți să mă învinovățești pentru asta? Copilul are picioare și poate să meargă singur – nu era legat de mine. Nu poți să dai vina pe mine!” Chiar se eschivează de la răspundere! Nu este un ticălos nerușinat? (Ba da.) Nu poți încredința în niciun caz chestiuni de viață și de moarte unor astfel de oameni. În conduita lor, sunt inconsecvenți și nu au integritate sau demnitate. Când apar probleme, au tupeul să dea dovadă de nerușinare și să nege lucrurile. Deși a începe ceva în forță, dar a termina slab este doar un defect al umanității, acest defect anume este o problemă extrem de gravă – este o problemă care ține de integritate. Unora le place să fie în centrul atenției și își asumă cu înflăcărare sarcini, dar nu îndrăznesc să-și asume responsabilitatea. De îndată ce întâmpină dificultăți, se eschivează imediat de la răspundere și se distanțează de situație. Sunt complet iresponsabili. Sunt și deosebit de inconsecvenți și nu pot persevera în nimic din ceea ce fac. Când lucrurile devin atât de rele, nu mai este doar un defect al umanității – este vorba de un caracter cu adevărat josnic și de o umanitate slabă. De ce spun că astfel de oameni au o umanitate slabă? Pentru că nu sunt demni de încredere – nu ai îndrăzni să le încredințezi nimic. Indiferent ce sarcină le încredințezi, sunt de acord fără să ezite, dar în momentul în care te întorci cu spatele, dispar și nu ai habar ce pun la cale. Ar putea să treacă chiar și câteva zile până când îi vezi din nou. Dacă nu-i întrebi cum progresează sarcina, nu-ți vor raporta, purtându-se ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ce fel de creaturi sunt aceștia? Sunt complet iresponsabili! Ba chiar nu trec testul și nu sunt de încredere când vine vorba de un asemenea lucru minor. Ce altceva crezi că ar putea înfăptui? (Absolut nimic.) Dacă lași un copil în grija lor, pot să apară probleme în orice moment. Copilul ar putea să cadă și să se lovească, să mănânce ceva ce nu ar trebui sau, atunci când iese afară la joacă, ar putea să se rătăcească sau să fie răpit de oameni răi – toate acestea sunt consecințe posibile. Întrucât sunt iresponsabili și au un caracter extrem de josnic, nu respectă nicio limită a conștiinței în nimic din ceea ce fac și acționează doar pentru a-și satisface propriile dorințe egoiste, ignorând orice altceva. Când le încredințezi o sarcină, simt că ți-ar știrbi reputația refuzând; ținând cont de propria mândrie și pentru a-și satisface vanitatea, sunt de acord, dar după aceea nu-și asumă absolut nicio responsabilitate. Rostesc cuvinte pompoase, dar nu reușesc să îndeplinească bine sarcina. Asta înseamnă că nu sunt demni de încredere. Sunt buni asemenea oameni? (Nu.) Pot fi aleși drept conducători cei care încep în forță, dar termină slab? (Nu.) De ce nu? (Ar putea afecta lucrarea casei lui Dumnezeu.) Exact. Când vorbesc și fac promisiuni, par să aibă calitățile necesare, iar oamenii sunt dispuși să aibă încredere în cei care pot rosti cuvinte pompoase. Dar când vine vorba să facă efectiv lucruri, acțiunile lor sunt imprevizibile. Chiar dacă greșesc, nu te vor informa; și dacă apar probleme, nu-ți vor oferi o explicație pentru cele întâmplate. Speri din tot sufletul să se descurce bine, dar ajung să facă totul praf și chiar sunt complet indiferenți, neconsiderând deloc ceea ce le-ai încredințat drept o chestiune importantă. În acțiunile lor, tind să fie inconsecvenți. Unii dintre ei fac lucruri doar pe baza propriilor interese, hobbyuri și din curiozitate; unora dintre ei le place să atragă atenția și fac lucruri doar pentru a atrage atenția și a fi văzuți. Astfel de oameni sunt inconsecvenți și iresponsabili, nefiind capabili să facă lucrurile într-un mod pragmatic. Acest lucru este destul de problematic. Încă nu am abordat subiectul dacă au înțelegere spirituală, dacă pot accepta adevărul, sunt supuși sau sunt oameni care urmăresc adevărul – încă nu am atins aceste aspecte. Pur și simplu în ceea ce privește umanitatea lor, astfel de oameni nu sunt demni de încredere. Pot fi aleși drept conducători asemenea indivizi? (Nu.) Oamenii a căror umanitate nu corespunde standardelor nici măcar nu merită să fie cultivați. De ce nu? Pentru că au un caracter prea josnic – le lipsesc chiar și integritatea și demnitatea de bază. Prin urmare, nu sunt calificați nici să fie conducători, nici să fie cultivați pentru rolul de conducători.

În continuare, haideți să discutăm despre prudența în realizarea lucrurilor. Ce fel de manifestare este aceasta? (Este o calitate a umanității.) A fi prudent în realizarea lucrurilor, a nu fi nechibzuit și, atunci când apar probleme, a fi capabil să le abordezi cu calm și să cauți adevărul – aceasta este o calitate a umanității. În această societate rea, în mijlocul diverselor grupuri de oameni din medii complexe, trebuie să abordezi cu prudență apariția diverselor persoane, evenimente și lucruri. Chiar și atunci când îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu, există unele situații complexe printre diversele lucruri pe care le întâlnești și ar trebui să le abordezi cu prudență. De exemplu, când întâlnești oameni răi care provoacă tulburări în timp ce-ți îndeplinești datoria, ar trebui să înveți mai întâi să ai discernământ și apoi să abordezi situația conform adevărurilor-principii. Aceasta este o atitudine pe care ar trebui să o ai față de datoria ta. Ce implică prudența în realizarea lucrurilor? Implică rațiunea unei persoane. Când întâlnești chestiuni de care nu poți să-ți dai seama, trebuie să fii prudent. Chiar dacă înțelegi unele adevăruri, când tot nu poți să-ți dai seama de esența fundamentală și de cauza principală a anumitor chestiuni speciale, este necesar să fii prudent? (Da.) Astfel de situații necesită chiar mai multă prudență. A fi prudent nu înseamnă să fii conservator sau să faci pași mici, nici să nu îndrăznești să acționezi sau să te temi să-ți asumi responsabilitatea – nu se referă la aceste lucruri. Prudența despre care vorbim aici se referă la o calitate a umanității. Care sunt manifestările specifice ale prudenței? Sunt următoarele: în timp ce faci un lucru, cauți mai întâi adevărurile-principii, apoi cauți pașii specifici de practică, calea specifică de practică și finalul dorit pentru acea sarcină sau acea lucrare. Cu alte cuvinte, abordezi chestiunile importante și propria datorie cu o inimă atentă și prudentă. Desigur, unii oameni sunt deosebit de prudenți și atunci când abordează diverse chestiuni pe care le întâlnesc în viața de zi cu zi; nu sunt nepăsători, ci incredibil de prudenți. Acesta nu este un lucru rău; poate fi numit, la rândul său, o calitate a umanității, nu un neajuns. Se poate spune că prudența este o calitate a umanității; o atitudine prudentă nu poate decât să fie benefică pentru oameni și cu siguranță nu-i va constrânge sau obliga în niciun fel. Dacă nu îndrăznești să vorbești când apar probleme, dacă nu îndrăznești să faci nimic sau să interacționezi cu nimeni – dacă te temi și de propria umbră – aceasta este o prudență excesivă. Faptul că trăiești în propria lume măruntă tot timpul, petrecându-ți zilele într-un mod excesiv de circumspect – este aceasta prudență? (Nu.) Dacă mergi la cumpărături, te temi că vei fi înșelat; dacă deschizi un magazin, te temi că vei pierde bani; dacă îți cumperi o casă, te temi că vei ajunge să ai o proprietate stigmatizată; dacă îți cumperi un computer, te temi că va avea viruși – să fii atât de înrobit de o frică excesivă încât să nu îndrăznești să faci nimic și să-ți fie greu să faci chiar și un singur pas – cu siguranță acestea nu sunt manifestări ale tipului de prudență despre care vorbim aici. Aceste manifestări indică o persoană ignorantă, inutilă și temătoare, imatură și lipsită de capacitatea de a trăi independent. Sunt manifestări ale unui calibru slab. Altfel spus, atunci când astfel de indivizi se confruntă cu această societate rea și cu grupuri complexe de oameni, nu au absolut nicio contramăsură. Sunt mereu îngrijorați, temători și atât de speriați încât dau înapoi și nu îndrăznesc să meargă mai departe. Fie se tem că vor fi păcăliți și înșelați, fie se tem că vor fi răniți sau uciși. Nu îndrăznesc să interacționeze cu nimeni sau să se ocupe de ceva. Când merg la muncă, se tem că nu-și vor primi leafa. Ba chiar unele femei nu îndrăznesc să lucreze de teama de a fi maltratate. Unii oameni nu îndrăznesc nici măcar să-și părăsească locuințele, de teamă că ar putea întâlni oameni răi și se tem că lucrurile pe care le cumpără le vor fi furate. Pe scurt, se tem de orice. Nu este aceasta o prudență excesivă? Înseamnă că sunt exagerat de circumspecți. Nu sunt oare nebuni? Unii oameni au acest tip de mentalitate, își fac griji toată ziua despre una sau alta, iar rezultatul este că nu îndrăznesc să se ocupe de nimic sau să iasă și să cunoască oameni, neputând decât să stea acasă. Ce fel de oameni sunt? (Nebuni.) Sunt nebuni; sunt anormali, nu sunt umani. Fiind lipsiți de orice capacitate de a judeca, neavând principii sau standarde minime în ceea ce fac, oamenii de acest fel sunt bestii reîncarnate, nu au o umanitate normală, iar circumspecția lor exagerată nu este prudență. La ce se referă prudența? Prudența înseamnă să faci lucrurile într-un mod măsurat, metodic, și respectând regulile iar pe baza acestui principiu, să acționezi destul de riguros și, atunci când se întâmplă lucruri, să fii calm, nu pripit, nechibzuit sau impulsiv și să fii capabil să cauți adevărurile-principii și metode înțelepte. Aceasta se numește prudență și numai această prudență este o calitate a umanității.

Le place să-și dea importanță și să se laude – există mulți astfel de oameni. Și aceasta este o tendință a societății rele. Mulți oameni exagerează, inventează lucruri fără nicio grijă și vorbesc ca o moară stricată. Spusele lor nu se aliniază deloc la fapte și zic multe baliverne. Se cred capabili, deși nu au deloc integritate sau simțul rușinii. Sunt asemenea oameni demni de încredere? (Nu.) Au asemenea oameni integritate sau demnitate? (Nu.) Nu au integritate și demnitate, nu sunt demni de respect și nici de încredere. Atunci, li se poate încredința gestionarea unor chestiuni importante? (Nu.) Așadar, ce fel de problemă este lăudăroșenia? (Este un defect al umanității.) Este un defect al umanității, dar trebuie să privești și umanitatea acelor indivizi – dacă umanitatea lor este rea sau dacă aceștia pot accepta lucruri pozitive. Dacă sunt doar mârșavi și, fiind influențați de viața lor de familie sau de mediul social de-a lungul multor ani, au căpătat prostul obicei de a le plăcea să se laude și să-și dea importanță, vorbind iresponsabil și fără să țină cont de consecințe, atunci acesta este doar un defect al umanității lor. Nu sunt răi; sunt doar la nivelul de a fi extrem de mârșavi. Dacă indivizii de acest fel, pe lângă faptul că le place să se laude, acționează și într-un mod destul de dominant și feroce în interacțiunea cu alții, iar scopul lor când își dau importanță și se laudă este de a-i oprima pe alții și de a face așa încât lucrurile cu care se laudă și pe care le exagerează să pară mai mărețe, mai bune și mult deasupra lucrurilor pe care le-au făcut sau le au alți oameni, atunci problema nu mai este că sunt mârșavi. Ce fel de problemă este? (Este problema unei umanități rele.) Aceasta este problema unei umanități rele. Așadar, este implicată aici o fire coruptă? (Da.) Ce fel de fire coruptă? (O fire feroce.) Au o fire arogantă, feroce. Unor oameni le place să se laude pur și simplu pentru că sunt extrem de mârșavi. Acest lucru este cauzat de obiceiurile și de mediul lor de viață. Pur și simplu nu înțeleg ce înseamnă să vorbești sincer, să vorbești din inimă, să discuți despre situații reale sau să vorbești despre viață și despre chestiuni adecvate. Nu au această conștientizare. O astfel de educație nu este prezentă în mediul lor familial și școlar și este chiar mai absentă după ce ei intră în societate. Drept urmare, mârșăvia lor înnăscută este foarte gravă. Sunt neserioși, nu au un comportament adecvat și le place doar să-și dea importanță, să se laude ca să iasă în evidență și să-i facă pe alții să aibă o părere bună despre ei. În inimile lor, nu au alte ambiții, dorințe sau nevoi. Dacă prezintă doar aceste manifestări, este doar mârșăvie; este un defect al umanității lor. Dar dacă lăudăroșenia lor are un scop și, prin lăudăroșenie, se prezintă drept extrem de capabili și excepțional de abili, precum și superiori, diferiți și mult deasupra oamenilor obișnuiți, atunci nu mai este o chestiune de mârșăvie. Plăcerea lor de a se lăuda este îndrumată de o gândire specifică, este motivată de o sete de statut, de ambiție și de dorință. Folosesc lăudăroșenia drept un mod de a-i oprima pe alții, făcându-i să li se supună, să simtă că le sunt inferiori și că nu sunt la fel de buni ca ei, să fie respectuoși și să asculte de ei. Acesta este răul din umanitatea lor. Plăcerea lor de a se lăuda are ca scop obținerea supremației: „Orice ai tu, am și eu. Orice poți să faci, pot și eu să fac. Orice știi, știu și eu. Orice ai văzut, am văzut și eu. Nu-ți sunt inferior!” Dacă ai mâncat un anumit fel de mâncare, se întâmplă chiar să pretindă că l-au mâncat și ei, deși este evident că nu au făcut-o niciodată – și nu doar atât, vor spune că au mâncat mai mult și că mâncarea pe care au mâncat-o ei a fost mai bună decât cea pe care ai mâncat-o tu. Se vor lăuda chiar și cu lucruri care pur și simplu nu s-au întâmplat. În ce scop se laudă? Ca să te eclipseze, să concureze cu tine și să te facă să simți că sunt mai buni decât tine, că sunt întocmai la fel de buni ca tine. Sunt conduși de ambiție și dorință. Așadar, manifestarea umanității care este condusă de o astfel de ambiție și dorință este doar mârșăvie sau este o umanitate rea? (Este o umanitate rea.) Este implicată aici o fire coruptă? (Da.) A fi condus de ambiție și dorință – aceasta este o fire coruptă. Ce fel de fire coruptă? (Aroganță și ferocitate.) Exact. Sunt aceste două tipuri de fire coruptă: aroganță și ferocitate. În plus, există și puțină ticăloșie. Adică, orice spui, ei îți întorc mereu spusele pe toate părțile în inimile lor, încearcă mereu să facă mare caz de ele și le abordează mereu cu gânduri ticăloase și idei extreme. De exemplu, dacă spui: „Mașina familiei mele este Toyota; este o mașină japoneză”, ei spun: „Mașinile japoneze nu sunt bune. Mașinile germane sunt mai bune. Mașina germană pe care o conduceam nu avea doar performanțe excelente, dar a și funcționat peste zece ani fără să se strice – este mult mai bună decât mașina ta!” Trebuie neapărat să te întreacă. Spui: „Nu am absolvit nici măcar liceul”, iar ei spun: „Eu am absolvit liceul. Mă invidiezi, nu-i așa?” În realitate, nici măcar nu au absolvit gimnaziul, dar vor totuși să te întreacă. Le place să se simtă invidiați, apreciați și admirați de alții. Vezi, reacția lor la informațiile pe care le primesc de la oricine este mereu ticăloasă și extremă. Nu au gândirea umanității normale. O persoană normală, auzind că altcineva are ceva bun, ar putea spune: „E minunat că ai asta. Ai putea să-mi spui despre caracteristicile și avantajele sale specifice? Aș vrea să aflu mai multe.” Cineva cu o umanitate normală ar răspunde în acest fel. Dar oamenii cărora le place să se laude nu au o umanitate normală. Ei se gândesc: „De ce să ai tu asta și eu nu? Chiar dacă nu am, tot trebuie să spun că am și, mai mult, trebuie să spun că ceea ce am eu este mai bun decât ce ai tu!” Dacă le ceri să scoată acel lucru și să ți-l arate, vor spune: „Nu te las să-l vezi!”, când, de fapt, nu au deloc acel lucru. Este o ticăloșie? (Da.) Cu alte cuvinte, când li se întâmplă ceva sau când văd ori primesc orice informație, reacția lor este mereu extremă, incompatibilă cu umanitatea și ticăloasă, prin urmare există și o oarecare ticăloșie în firea lor. Pentru a ne exprima altfel, când conversezi sau ai părtășie cu ei în mod normal și simți că nu ai spus nimic din ce ar putea să provoace o reacție mintală nejustificată, mintea lor este deja plină de o multitudine de gânduri. Sunt deja invidioși pe tine, sfidători și plini de ură față de tine, dorind totodată să te oprime. Mintea lor este măcinată de aceste lucruri. N-ai spune că este o ticăloșie? (Ba da.) Oamenii ticăloși nu sunt curați. Majoritatea expresiilor, cuvintelor și acțiunilor pe care le dezvăluie sunt incompatibile cu conștiința și rațiunea umanității normale. Este posibil să existe o oarecare agresivitate în cuvintele lor; pe lângă faptul că dau dovadă de agresivitate, unele dintre cuvintele lor pot fi neadevărate, iar altele pot fi laude. Aceasta deoarece au gânduri ticăloase în sinea lor și, mânați fiind de aceste gânduri ticăloase, toate cuvintele pe care le rostesc sunt minciuni, provenind toate de la Satana și de la diavoli. Astfel de oameni nu au umanitate; sunt non-umani. Oamenii cărora le place să se laude și să-și dea importanță pot fi împărțiți în două tipuri. Aceștia ar trebui caracterizați în funcție de esența umanității lor. Altfel spus, trebuie să ne uităm dacă sunt mârșavi și dacă umanitatea lor este rea pentru a analiza ce problemă au. Dacă au o umanitate rea și sunt foarte mârșavi, capabili să comită multe fapte rele, atunci nu sunt oameni buni și ar trebui caracterizați drept oameni răi. În schimb, dacă doar își dau întrucâtva importanță și au o oarecare mârșăvie, dar nu ajung să facă lucruri rele, au totuși o oarecare conștiință și rațiune și, de asemenea, pot să facă unele lucruri bune, atunci pot fi totuși considerați oameni cu o umanitate bună. Aceasta nu este o problemă majoră și, dacă au un calibru bun, pot chiar să fie aleși drept supraveghetori, conducători sau lucrători. Chiar dacă aceste două tipuri de oameni își dau importanță și adoră să se laude, totul se reduce la întrebarea dacă umanitatea lor este bună sau rea. Dacă sunt doar mârșavi, acesta este un defect al umanității lor și nu implică o fire coruptă. Însă, dacă în spatele lăudăroșeniei lor se află intenții și ambiție, aceasta indică o umanitate rea și implică o fire coruptă. În ceea ce privește umanitatea lor, aceasta este rea; firile corupte pe care le implică sunt aroganța, ticăloșia sau ferocitatea. Implică atât un caracter slab, cât și firi corupte, nu-i așa? (Așa e.)

Să discutăm despre o altă manifestare: nepăsarea. A fi nepăsător în tot ce faci – din ce aspect face parte acest lucru? (Dintr-un defect al umanității.) Asemenea oameni privesc totul într-un mod aproximativ și general, fiind incapabili să înțeleagă punctele cheie. Sunt neglijenți în tot ceea ce fac. Nu pot face o lucrare meticuloasă, cum ar fi cea bazată pe texte sau gestionarea documentelor. Nu pot nici să se ocupe de sarcini care necesită precizie. Când croiesc haine, uneori cos pantaloni acolo unde ar trebui să fie mâneci, alteori fac mâneci scurte în loc de mâneci lungi sau transformă o talie de 66 de centimetri într-una de 61 de centimetri. Fac haine fie prea mari, fie prea mici. Indiferent ce fac, sunt mereu atât de neatenți, de nechibzuiți și de stângaci încât nu pot să facă nimic bine. Cât de neatenți pot fi? Când ies să se ocupe de ceva, pot chiar să uite lucrurile pe care trebuiau să le aducă. De exemplu, când se întâlnesc cu un avocat pentru un proces, uită să-și aducă actul de identitate, precum și dovezile cerute de avocat. Uită multe lucruri. Uneori, nici măcar nu știu unde și-au pus bunurile importante și nu fac niciun efort să-și amintească. Drept urmare, adesea pierd și uită lucruri, iar acțiunile pe care le întreprind și viața lor de zi cu zi sunt o harababură completă. Astfel de oameni nu sunt niciodată serioși în modul în care își tratează lucrarea sau datoria. Orice fac este mereu pripit și necugetat – își formează doar o impresie vagă despre chestiunile pe care le observă, înțeleg doar în linii mari cuvintele pe care le aud, spun lucrurile doar în termeni aproximativi și generali și păstrează în memorie doar o schiță aproximativă a lucrurilor. Drept urmare, nu sunt capabili să se ocupe de o lucrare importantă sau confidențială; nu sunt potriviți pentru astfel de sarcini. Dacă nepăsarea lor implică doar viața sau igiena lor personală, fără să afecteze alte persoane sau chestiuni importante, atunci este doar un defect al umanității lor – indiferent ce probleme apar, pot să-și asume responsabilitatea și atât. Dar dacă implică datoria, o lucrare importantă, soarta și perspectivele cuiva, dacă cineva rămâne sau pleacă și așa mai departe, atunci, asemenea indivizi nu sunt potriviți pentru a gestiona aceste chestiuni, deoarece sunt prea nepăsători. În primul rând, nu sunt meticuloși în aceste chestiuni; le aruncă doar o privire superficială, fiind prea leneși pentru a-și folosi creierul, a se gândi sau a investi energia necesară pentru a le gestiona. În al doilea rând, au în permanență un stil și o abordare pripite și necugetate și deseori pierd și uită lucruri. Dacă acest lucru le implică doar viața personală, nu este o problemă majoră. Totuși, dacă implică o lucrare importantă sau chestiuni confidențiale, pot să încurce lucrurile sau chiar să provoace un dezastru major. De exemplu, cineva trebuie să meargă urgent la Paris, dar din cauza neatenției, aceștia cumpără în schimb un bilet de avion spre Roma. Se simt chiar destul de mulțumiți, spunând: „Biletul pe care l-am cumpărat astăzi a fost atât de ieftin!” Alții se uită la el și spun: „Bineînțeles că este ieftin – trebuia să mergi la Paris, de ce ai cumpărat un bilet spre Roma?” Asta înseamnă că sunt mult prea nepăsători! Astfel de oameni privesc totul cu o atitudine dezinteresată și superficială. Aruncă o singură privire pentru a-și face o idee generală despre un lucru și gata. Exact acesta este tipul de atitudine iresponsabilă pe care o au. Desigur, această atitudine este caracterizată și de faptul că nu vor să pună suflet în nimic și de lene – sunt prea leneși pentru a pune suflet în ceva, pentru a-și folosi mintea sau a gândi atunci când se ocupă de orice chestiune. Astfel de oameni nepăsători sunt nepotriviți pentru o lucrare importantă, în special pentru sarcini care implică lucrarea bazată pe texte, gestionarea documentelor sau lucrarea care presupune aptitudini profesionale confidențiale. Atunci, dacă astfel de oameni devin conducători, se pot ridica la înălțimea sarcinii? (Nu. Lucrarea lor nu este realizată niciodată cum trebuie; este făcută mereu aproximativ și în linii mari și este lăsată mereu neterminată. Nu pot face o lucrare reală.) Astfel de oameni nu acordă atenție detaliilor în lucrarea lor; sunt mereu pripiți și necugetați, tratând lucrurile într-un mod superficial și sumar. În plus, spun mereu cuvinte vagi, având tendința de a folosi termeni precum „aproximativ”, „poate”, „probabil” sau „posibil”. Asemenea oameni nu pot înfăptui nimic. Multe aspecte ale lucrării din casa lui Dumnezeu, cum ar fi lucrarea administrativă, lucrarea privind personalul, lucrarea privind viața bisericească și cea evanghelică, implică detalii specifice. Atunci când se confruntă cu o lucrare detaliată, astfel de oameni nepăsători au dureri de cap, se simt confuzi și sufocați; nu sunt dispuși să realizeze o lucrare atât de minuțioasă. Au această atitudine leneșă, așa că, atunci când vine vorba să muncească, mereu gândesc: „Este în regulă dacă facem o muncă aproximativă; la urma urmei, este suficient de aproape de ceea ce spun rânduielile de lucru.” Păstrează mereu atitudinea „merge și așa” – poate lucrarea să fie făcută bine în acest fel? (Nu.) Când îi evaluează pe oameni, procedează tot cu aproximație – îi evaluează pe conducători și lucrători în termeni generali, la fel și pe supraveghetorii fiecărei echipe. Când cineva întreabă: „De cât timp crede acel supraveghetor în Dumnezeu?”, ei răspund: „Se pare că de peste trei ani.” Dar s-ar putea ca o persoană care crede în Dumnezeu de trei ani nici măcar să nu fi stabilit încă o bază solidă – poate o astfel de persoană să fie de încredere ca supraveghetor? Oamenii nepăsători chiar nu-și pot da seama de acest lucru. De aceea, vorbirea lor este presărată mereu de termeni precum „aproximativ”, „probabil”, „poate”, „posibil” și „se pare”; pur și simplu nu folosesc niciodată o formulare precisă. Când cineva întreabă: „A slujit vreodată drept conducător de când crede în Dumnezeu?”, ei răspund: „Se pare că nu, pentru că nu l-am auzit menționând asta.” Vezi, nu tratează niciodată nimic cu scrupulozitate. Dacă insiști să primești detalii, se bazează doar pe sentimente și impresii. Nu vor spune: „Mă voi interesa imediat și voi confirma.” Pur și simplu nu tratează lucrurile cu scrupulozitate. În orice privință, consideră că este în regulă atât timp cât este „aproximativ corect” sau „destul de aproape”. Unii oameni spun: „De ce ar trebui să ducem o viață atât de meticuloasă?” Deși acest lucru este adevărat într-o anumită privință – în chestiunile legate de viața trupească, poți fi puțin lipsit de meticulozitate – când vine vorba de lucrarea bisericească, nu poți fi lipsit de meticulozitate. Când ești lipsit de meticulozitate în lucrare, rezultatele acesteia sunt afectate. În orice aspect al lucrării, se pot obține rezultate bune doar prin planificare, rânduieli, urmărire, supraveghere și îndemnuri specifice. Dacă sarcinile sunt realizate într-un mod aproximativ și pripit, nicio lucrare nu poate da vreodată rezultate. Prin urmare, nepăsarea este un defect al umanității, iar astfel de oameni nepăsători nu sunt capabili să facă lucrări importante; în special, nu sunt capabili să facă lucrarea conducătorilor și lucrătorilor. Indiferent despre ce chestiune este vorba, oamenii de acest fel aud doar o descriere generală și apoi presupun că înțeleg. De exemplu, în lucrarea de înființare a bisericilor, cum se înființează o biserică, de câți oameni este nevoie pentru înființarea unei biserici, câte biserici formează un district, câte districte formează o regiune – rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu au reguli specifice pentru toate acestea, existând reguli specifice suplimentare și pentru circumstanțe speciale. Cu toate acestea, oamenii nepăsători nici nu caută, nici nu încearcă să afle despre aceste reguli, însă pretind că știu cum să procedeze. Când li se cere să ofere detalii, răspund: „Este vorba doar de înființarea bisericilor. Odată ce există un anumit număr de oameni, înființezi una.” Dar când sunt întrebați: „Cum anume ar trebui înființată?”, nu știu și nu pot să ofere detalii. Dacă ar fi conducători neexperimentați, neștiind deocamdată cum să înființeze o biserică, ar fi de înțeles. Problema este că nu știu, dar nici nu sunt scrupuloși în această privință, nu studiază și nici nu caută. Pot astfel de oameni să facă bine lucrarea bisericească? (Nu.) Pentru astfel de oameni, avem un singur cuvânt – „demisionează!” Nu se ridică la înălțimea lucrării de conducere. Nicio lucrare nu este mai complexă decât cea care implică oameni. Dacă nu ai o inimă precaută și responsabilă, iar lucrarea ta este aproximativă și nu este făcută meticulos, atunci, indiferent cât de bun este calibrul tău, tot nu te vei ridica la înălțimea rolului. Dacă ești prea nepăsător, faci totul doar aproximativ, te concentrezi doar asupra schiței generale, făcând lucrurile în mod mecanic, fără să te concentrezi asupra detaliilor, neștiind să tratezi lucrurile cu scrupulozitate – toate acestea înseamnă că în niciun caz nu te ridici la înălțimea lucrării conducătorilor și a lucrătorilor. Ai înțeles? (Da.)

Nepăsarea este un defect al umanității. Atunci, meticulozitatea și scrupulozitatea în realizarea lucrurilor, precum și capacitatea de a înțelege punctele esențiale, punctele cheie, capacitatea de a identifica unde se află problemele și de a-ți da seama de esența problemelor – este aceasta o calitate a umanității? (Da.) Atitudinea oamenilor meticuloși în realizarea lucrurilor este destul de corectă; sunt destul de meticuloși și serioși când fac lucruri, sunt capabili să se liniștească și să nu fie pripiți – aceasta este o calitate a umanității. Deși persoanele care au această calitate a umanității pot desfășura o lucrare full-time, dacă sunt prea lente când fac lucrurile și eficiența lucrării lor nu este mare, atunci rezultatele nu vor fi foarte bune. La ce se referă acest lucru? Se referă la calibru, una dintre condițiile înnăscute. Crezi că oricine este meticulos poate neapărat să facă o lucrare bună? Această opinie este incorectă. Unii oameni sunt prea meticuloși când fac lucrurile, până într-acolo încât sunt puțin nevrotici. De exemplu, atunci când spală legumele, curăță frunzele pe față și apoi pe dos, îndepărtează fiecare frunză galbenă și taie fiecare gaură de insectă, asigurându-se că legumele sunt spălate temeinic. Meticulozitatea în realizarea lucrurilor este o calitate a umanității, dar dacă cineva este excesiv de meticulos până într-acolo încât nu are principii și face lucruri de-a dreptul neînsemnate, atunci devine inutil și ineficient. Aceasta indică un calibru slab, incapacitatea de a realiza lucruri și de a-și asuma lucrarea. Unii oameni care sunt meticuloși când fac lucruri înțeleg principiile, punctele esențiale, punctele cheie, acționează rapid și cu agilitate, având o judecată rapidă și fiind capabili să rezolve problemele repede – aceasta înseamnă că au un calibru bun. Meticulozitatea în realizarea lucrurilor nu echivalează cu eficiența, nici cu obținerea de rezultate bune în realizarea lucrurilor. Înseamnă doar că ești capabil să rămâi concentrat cu răbdare, să fii liniștit, să nu fii pripit, ostentativ sau nechibzuit. Cel mult, este doar o calitate a umanității și nu se ridică la nivelul unui calibru bun. Unii oameni sunt destul de meticuloși când fac lucruri, părând destul de conștiincioși, nici grăbiți, nici agitați și destul de tăcuți. Cu toate acestea, sunt ineficienți în gestionarea chestiunilor, incapabili să prioritizeze lucrurile în funcție de importanță și urgență. Se agață de o sarcină nesemnificativă și lucrează la ea la nesfârșit, făcându-i pe ceilalți să se simtă neliniștiți și exasperați, dorind cu disperare să le facă vânt. Lucrează prea încet, fără pic de eficiență – pur și simplu nu sunt buni de nimic! Cei cu abilități normale de supraviețuire lucrează de zece sau de douăzeci de ori mai repede decât ei. În schimb, ei fac lucrurile prea încet și, indiferent cât de mult ar face, nu pot găsi o metodă, nu pot găsi principii, nu se pricep și nici nu sunt eficienți. O sarcină care ar trebui să fie gata într-o oră le poate lua o zi întreagă, o sarcină care ar trebui să fie gata într-o zi le poate lua cinci zile, iar una care ar trebui să fie gata în cinci zile le poate lua zece zile, făcându-te să te simți atât furios, cât și exasperat când îi privești. Unele femei sunt lente în gestionarea chestiunilor. Știind foarte bine că trebuie să iasă și să se ocupe de ceva în scurt timp, ele insistă totuși să-și spele părul. Când își spală părul, nu găsesc o metodă. În loc să-și spele tot părul deodată, îl spală șuviță cu șuviță și, după o jumătate de oră, încă nu au terminat. Nu sunt oare nebune? Ajung să întârzie chestiunile adecvate din cauză că își spală părul. Cu cât sunt mai urgente chestiunile, cu atât simt mai puțină presiune și chiar se concentrează asupra rezolvării acelor chestiuni nesemnificative, întârziindu-le pe cele importante, fără să se simtă anxioase sau agitate. Dacă le îndemni, chiar au o mulțime de scuze: „Cum pot să las aceste lucruri adecvate nefăcute?” Când vezi astfel de oameni, la ce te gândești? Ți-ai dori din tot sufletul să le faci vânt. Nu merită astfel de oameni să le faci vânt? (Ba da.) În cazul unor asemenea oameni, chiar dacă există o lucrare de făcut, nu este nevoie să le ceri lor să o facă. Lucrează prea încet și sunt prea incompetenți! Când vedeți astfel de oameni, care fac lucrurile cu viteza melcului, sunteți neliniștiți? (Da.) Ei spun: „Sunt meticulos în lucrarea mea!” Eu spun: „La ce bun că ești meticulos? Alții nu sunt mult mai puțin meticuloși decât tine, dar lucrează mai mult și mai bine decât tine. Poate meticulozitatea ta să obțină rezultate? Aceasta este cheia. Dacă ești meticulos când faci lucrurile și reușești și să fii eficient și să ai rezultate bune, atunci acea meticulozitate are valoare. Dar dacă ești doar meticulos în realizarea lucrurilor și, în final, nu reușești nici să ai rezultate, nici să fii eficient, are vreun folos? Nu are niciun folos!” Unii oameni sunt extrem de meticuloși în confecționarea hainelor, dar nu pot niciodată să nimerească mărimile corecte. Nu pot să judece cu precizie dacă hainele i se vor potrivi persoanei care urmează să le poarte, nu pot spune dacă mânecile sunt prea lungi sau prea scurte, dacă hainele sunt prea strâmte sau prea largi, nu cunosc lățimea standard a manșetei și nu știu dacă gulerul este potrivit. Hainele făcute de astfel de oameni sigur nu vor corespunde standardelor. Dacă cineva este meticulos, dar are și principii, aceasta este cu adevărat o calitate a umanității. Dacă însă este doar meticulos și nu are principii, este incapabil să înțeleagă punctele cheie, se agită mereu din cauza unor chestiuni neînsemnate și cugetă în mod inutil la ele, acest lucru este enervant. Cuvântul „meticulos” este considerat în general un termen pozitiv de majoritatea oamenilor, dar nu toate cazurile de meticulozitate sunt calități. Depinde de situație. Unii oameni sunt meticuloși orbește, fără principii. Aceasta nu este meticulozitate, ci nevroză și incapacitate de a înțelege punctele cheie; indică un calibru slab și incapacitatea de a găsi o metodă de a face lucrurile și de a înțelege principiile. Prin urmare, în opinia Mea, deși meticulozitatea ca manifestare sau mod de a face lucrurile este o calitate a umanității, trebuie să te uiți și la calibrul persoanei. Dacă nu se ține cont de calibru, a avea o atitudine meticuloasă în realizarea lucrurilor este totuși un lucru bun. Dacă cineva are atât calibru, cât și eficiență în realizarea lucrurilor, poate respecta principiile și, pe lângă acestea, este meticulos, această meticulozitate este cu adevărat cireașa de pe tort și o calitate autentică a umanității.

Să vorbim despre o altă manifestare: plăcerea de a te lăuda. Din ce tip de problemă face parte? (Din firile corupte.) De exemplu, unii oameni tastează foarte repede. Pentru a-i anunța pe alții că au acest punct forte, apasă intenționat foarte tare pe tastatură, ca și cum ar spune: „Doar ascultă cu ce cadență apăs tastele și vei ști cât de rapid sunt!” Unii sunt absolvenți de facultate, așa că obișnuiesc să spună lucruri precum: „Pe vremea când eram la universitate”, „profesorii noștri universitari”, „campusul nostru universitar” și așa mai departe. Ce fel de manifestare este aceasta? (Lăudăroșenie.) Aceasta se numește lăudăroșenie. Unii cumpără o mașină nouă și se tem că alții nu vor ști că este o marcă faimoasă și de lux. După ce coboară din mașină, nu pleacă, în schimb ba se uită dacă există amprente pe geamuri, ba verifică dacă există zgârieturi pe vopsea. De ce se tot plimbă în jurul mașinii? Doar pentru a le arăta altora că este mașina lor. Ce fel de manifestare este aceasta? (Lăudăroșenie.) Unii oameni au un telefon de ultimă generație. Ca să-l vadă și alții, chiar dacă telefonul este descărcat, se prefac că sunt într-un apel. Cum se numește asta? (Lăudăroșenie.) De ce se laudă? Nu este vorba de vanitate aici? Unii poartă o blană de nurcă și, chiar și după ce intră într-o încăpere în care este foarte cald, nu și-o dau jos. Când cineva îi întreabă: „Nu-ți este cald?”, ei răspund: „Nu. Port nurcă – este foarte călduroasă!” Presupun că alții nu știu nimic în privința asta! Când o dau jos, se asigură că arată eticheta, etalând-o în fața oamenilor: „Nu doar că este blană de nurcă, dar este și de la o marcă de lux. Nici măcar nu o cunoști!” Dacă alții nu o cunosc, de ce te mai lauzi? Nu te lauzi degeaba? Unii oameni chiar fac paradă în fața Mea, spunând: „Porți o jachetă din puf de rață? Ar trebui să porți o blană de nurcă – este foarte călduroasă!” Eu spun: „Este călduroasă, dar acea haină este foarte grea!” Ei poartă o blană de nurcă și chiar fac paradă în fața Mea. Spune-Mi, nu sunt oare superficiali asemenea oameni cărora le place să se laude? În ceea ce privește umanitatea lor, au două probleme. Una este că sunt deosebit de superficiali. Când vine vorba de bunuri exterioare și de lucruri materiale, cum ar fi mâncarea pe care o mănâncă, hainele pe care le poartă și obiectele pe care le folosesc, vor să se laude cu toate. Nu-și pot reprima dorința de a se lăuda și vor mereu să afișeze aceste lucruri în fața altora, arătându-le că toate hainele pe care le poartă și lucrurile pe care le folosesc sunt luxoase și excepționale. Ce contează dacă știu alții? Chiar dacă alții văd asta și nu au o părere bună despre ei, tot se dau în spectacol. Nu este superficialitate? (Ba da.) Sunt superficiali și copilăroși – aceasta este cealaltă problemă a oamenilor cărora le place să se laude. Spune-Mi, ce pot câștiga dându-se așa în spectacol? Vor doar să-și facă simțită prezența? Este ceva necesar? Nu este inutil? (Ba da.) În anii 1980 și 1990, dacă tălpile pantofilor de piele se uzau neuniform, oamenii fixau plăcuțe de fier, care produceau un sunet puternic în timpul mersului. Unii erau nevoiți să bată plăcuțe de fier pe pantofii de piele nou-nouți chiar înainte de a-i purta, doar ca să le arate altora că dețin o pereche de pantofi de piele. Acest lucru le dădea încredere și un sentiment de bucurie. Ei credeau următoarele: „E un lucru bun să atrag atenția altora. Aceasta dovedește că am farmec și că existența mea este validată. Așadar, trebuie să împărtășesc cu toată lumea punctele mele forte, avantajele și lucrurile bune pe care le dețin.” Chiar le împărtășești? Se numește etalare. Nu există destul de mulți oameni în lumea aceasta cărora le place să se etaleze? (Ba da.) Toți oamenii cred că este destul de normal, nu-i așa? Nimeni nu disprețuiește astfel de oameni, nici nu-i privește ciudat, deoarece lumea este plină de astfel de oameni care sunt obsedați de tot felul de plăceri materiale și monetare, precum și de plăcerile statutului. Prin urmare, lumea glorifică aceste lucruri. În casa lui Dumnezeu, astfel de oameni îi fac pe ceilalți să se simtă revoltați și plini de dispreț. De ce? Cei care cred în Dumnezeu, de la început, când pun o temelie, și până când înțeleg treptat adevărul, valoarea și sensul de a fi om, încep să le pese mai puțin de plăcerile materiale și de unele dintre lucrurile lumești superficiale. Motivația lor lăuntrică de a urmări posesiunile exterioare se diminuează, scopurile și direcția celor urmărite se schimbă, iar nevoile lumii lor interioare devin diferite. Ei dezvoltă o perspectivă diferită asupra nevoilor materiale, simțind că toate aceste lucruri sunt deșarte și nu le pot satisface nevoile inimii. Prin urmare, tendința lor de a se lăuda și de a etala tot felul de lucruri se diminuează. Care sunt lucrurile cu care credincioșii în Dumnezeu s-ar putea lăuda sau pe care le-ar putea etala cel mult? Ar putea etala lucruri precum aptitudinile sau punctele lor forte. De exemplu, unii oameni cărora le place să cânte vor mereu ca alții să le audă vocile. Aceștia spun: „Ascultă ce voce frumoasă am!” Se tem că alții nu vor ști că pot să cânte bine și vor în mod constant să se laude în această privință. Pe scurt, plăcerea de a te lăuda este un defect al umanității. Este o manifestare a imaturității, infantilismului și superficialității în cadrul umanității. Când înțeleg doar unele cuvinte și doctrine și nu au dobândit în mod real adevărul sau nu au intrat în adevărul-realitate, oamenii sunt foarte predispuși să aibă defectul plăcerii de a se lăuda, iar acest defect al umanității nu este ușor de depășit. Aceasta deoarece, înainte de a dobândi adevărul, lucrurile cu care se pot lăuda și pe care le pot etala reprezintă capitalul lor și siguranța de sine în viață. Ai încredere în conduita ta și ești motivat să faci lucruri doar pentru că te bazezi pe lucruri precum înfățișarea, ținuta, punctele forte, nivelul de educație, calificările sau aptitudinile tale profesionale în viață. Prin urmare, majoritatea oamenilor au în grade diferite defectul plăcerii de a se lăuda, iar acesta nu este ușor de depășit, nu este ușor să te răzvrătești împotriva lui. Când înțeleg adevărul și intră în adevărul-realitate, oamenii au o anumită statură și le pasă mai puțin de lucrurile care nu sunt legate de adevăr, ajung să vadă că nu este nevoie să se laude sau să se etaleze și că aceste lucruri nu înseamnă că o persoană are umanitate, nici că are statură; și, desigur, cu atât mai mult, nu înseamnă că o persoană a fost mântuită sau este capabilă să se supună adevărului și lui Dumnezeu. Prin urmare, pentru unii oameni cărora le plăcea să se laude, pe măsură ce înțeleg adevărul și intră în adevărul-realitate, această dorință dispare treptat, iar acest defect al umanității este depășit în mod inconștient și dispare. Să luăm exemplul unei persoane care poartă un tricou puțin cam scump. Când se întâmplă ca tricoul să se murdărească puțin, persoana devine foarte agitată. Altcineva îi spune: „De ce ești atât de agitată? Nu va fi în regulă dacă îl speli, pur și simplu?” Persoana răspunde: „Știi că tricoul acesta a costat 200 de yuani?” Insistă să menționeze prețul pentru ca alții să afle; abia atunci se simte mulțumită. Dacă acea persoană înțelege adevărul, poate aborda astfel de probleme corect atunci când le va întâlni din nou. Nu va menționa prețul și, în acest punct, vanitatea ei va fi într-o oarecare măsură ținută în frâu. Nu va arăta acest lucru că umanitatea sa a devenit comparativ matură și nu mai este atât de superficială sau infantilă? (Ba da.) Plăcerea ei de a se lăuda, acest defect al umanității sale, va fi astfel depășită.

Următoarea manifestare este disprețul față de săraci și favorizarea celor bogați. Când văd pe cineva bogat, unii oameni încearcă imediat să-i intre în grații, spunând lucruri precum: „Pielea ta este minunată. Arăți bine. Ești atât de nobil, chiar și scuipatul tău valorează mai mult decât noi, săracii!” Când vorbesc cu oamenii bogați și cu cei care au poziție socială și statut, sunt deosebit de blânzi. Dar când văd un fermier, vor mereu să-și bată joc de el, iar cuvintele lor îl batjocoresc în mod direct sau indirect. Au atitudini complet diferite față de săraci și de bogați. Sunt dispuși să satisfacă nevoile bogaților, chiar până într-acolo încât să devină de bunăvoie sclavii lor. Dar este cu totul altă poveste când vine vorba de cei săraci – când oamenii săraci se confruntă cu dificultăți și cer ajutor, îi ignoră. Modul în care îi tratează pe oamenii cu statut social inferior și poziție socială joasă diferă complet de modul în care îi tratează pe cei cu statut social înalt. Aceasta înseamnă a-i disprețui pe săraci și a-i favoriza pe bogați. Ce fel de problemă este aceasta? (Un defect al umanității.) Este un defect al umanității? Ce fel de problemă din cadrul umanității este aceasta? (Un caracter josnic.) Este o problemă care ține de caracter în cadrul umanității – un caracter josnic. Când văd oameni bogați, devin niște lachei supuși, purtându-se într-un mod excesiv de servil. Când văd oameni săraci, vor să se poarte ca și cum ar fi stăpâni. Ce fel de creaturi sunt? Faptul că îi tratează pe oameni în acest fel arată că nu au principii! Oamenii săraci au doar mai puțini bani și au condiții de trai puțin mai proaste – cum te-au jignit ei? Oare săracii au neapărat o umanitate rea? Bogații au neapărat o umanitate bună? Cei care îi disprețuiesc pe săraci și îi favorizează pe bogați îi evaluează și îi privesc pe alții pe baza adevărurilor-principii? Evident că nu. Ei cred că aceia care au bani sunt nobili și măreți, iar cei săraci sunt de condiție umilă și inferiori. Standardul lor pentru evaluarea oamenilor sunt banii. Sunt buni asemenea oameni? Cum este umanitatea lor? (Umanitatea lor este rea.) Când văd o persoană bogată, afișează un zâmbet lingușitor; când văd o persoană săracă, fața li se întunecă imediat – expresia li se schimbă extrem de rapid! Sunt dispuși chiar să ducă oala de noapte pentru un bogat, dar nu vor nici măcar să toarne un pahar cu apă pentru un sărac. Ce fel de creaturi sunt? Nu au un caracter josnic? (Ba da.) Este bine ca astfel de oameni să fie conducători? (Nu.) De ce nu? În ce privințe sunt nepotriviți pentru rolul de conducători? (Nu au principii în modul în care tratează oamenii, iar metoda lor de selectare și folosire a oamenilor nu se bazează pe adevărurile-principii, ci pe statutul social și banii cuiva. Dacă devin conducători, îi vor promova pe cei cu statut și bani. Dacă acești oameni care sunt promovați sunt răi, atunci oamenii răi vor deține puterea în biserică, iar acesta va fi un dezastru.) Astfel de oameni nu sunt potriviți să fie conducători. În primul rând, au un caracter josnic și nu au standarde ale conștiinței în ceea ce fac. În al doilea rând, dacă ar deveni conducători, ar transforma biserica în ceva asemănător societății – biserica pe care ar conduce-o ar deveni un grup social. I-ar promova pe cei bogați și influenți, care au poziție socială, statut și relații și care prosperă în societate, făcându-i lideri de echipă și supraveghetori, în timp ce i-ar călca în picioare pe fermieri, pe oamenii săraci și pe cei slab educați, care nu se pricep să spună cuvinte frumoase, care au o umanitate bună, au calibru și urmăresc adevărul, dar au un statut social scăzut. Nu ar deveni astfel biserica la fel ca societatea? Ce deosebire ar exista? În societate, nu dețin puterea cei care sunt bogați și au statut? Nu cumva cei cu poziție socială, relații, putere și influență se bucură de statut și se află în centrul atenției la toate nivelurile, în toate domeniile și grupurile din societate? În cazul în care casa lui Dumnezeu ar fi ca societatea, ar mai fi casa lui Dumnezeu? Nu ar mai fi casa lui Dumnezeu și nu s-ar mai putea numi biserică – ar fi un grup social. Exact aceasta este consecința faptului că oamenii care îi disprețuiesc pe săraci și îi favorizează pe bogați devin conducători. Astfel de oameni devin lacheii oricui are statut. Spune-Mi, au vreun principiu cei care se poartă ca niște lachei? Au limite în conduita lor? (Nu.) Astfel de oameni nu au principii sau limite în conduita lor. Atunci când se confruntă cu un mediu periculos, ar putea deveni iude. Dacă țara lor s-ar prăbuși, ar deveni trădători. Dacă ar fi conducători guvernamentali, ar deveni trădători de țară. Sunt exact genul acesta de creaturi! Prin urmare, nu sunt potriviți să fie conducători. Aceasta deoarece nu ar face o lucrare reală și le-ar face rău fraților și surorilor, călcându-i în picioare pe toți cei care urmăresc în mod sincer adevărul și au umanitate, în timp ce îi promovează pe cei cu umanitate rea, care au statut și sunt cunoscuți și influenți în societate; acest lucru se opune direct principiilor casei lui Dumnezeu pentru promovarea oamenilor. Dacă astfel de oameni ar stăpâni și ar deține puterea în casa lui Dumnezeu, ar putea lucrarea bisericii să decurgă fără probleme și fără obstacole? (Nu.) Lucrarea bisericii și a aleșilor lui Dumnezeu ar fi distrusă din cauza lor. Acești oameni ar conspira între ei, s-ar folosi reciproc și s-ar ajuta unii pe alții. Frații și surorile care urmăresc adevărul ar fi marginalizați și excluși – ar putea chiar să fie repartizați cu toții în grupele B sau îndepărtați, rămânând fără nicio cale de ieșire. Nu ar putea să stea lucrurile așa? (Ba da.) Cum sunt relațiile dintre acești oameni? Când se adună, se numesc prieteni, se îmbrățișează și se laudă cu trecutul lor glorios în societate, vorbind despre ceea ce pot face unul pentru celălalt și apoi întrebând ce poate face celălalt pentru ei, folosindu-se reciproc. Prin ce sunt aceștia diferiți de oamenii din societate? Când sunt împreună, nu mănâncă și nu beau cuvântul lui Dumnezeu, nu au părtășie despre adevăr, nu au părtășie despre înțelegerea lor personală bazată pe experiențe, nu vorbesc despre cunoașterea de sine și nu-și disecă firile corupte. În schimb, vorbesc doar despre cât de mult succes au avut în societate, despre lucrurile pe care le-au făcut și care i-au adus în lumina reflectoarelor, despre trecutul lor glorios, cu ce demnitari au luat cina și au băut vin, căror demnitari le-au câștigat favorurile – nu vorbesc decât despre aceste lucruri. Sunt aceștia credincioși în Dumnezeu? Concurează unii cu alții în ceea ce privește statutul, mediul, aptitudinile și mijloacele materiale, complotând totodată și folosindu-se reciproc – așa sunt relațiile dintre ei. Dacă ești o persoană obișnuită sau un fermier care nu poate să facă nimic pentru ei, te consideră lipsit de valoare, complet nedemn de atenția lor și ești dat la o parte. Despre ce vorbesc când sunt împreună? Discută despre ce brand de îmbrăcăminte a lansat un articol nou, ce mașină nouă a fost lansată, cine a cumpărat un diamant de câteva carate, a cui proprietate a fost scoasă la licitație, ale cui acțiuni au scăzut sau au crescut, a cui companie a devenit publică, cine a intrat în grațiile funcționarilor guvernamentali, cine a complotat cu ce bandă, câte cadouri a oferit și câți bani a cheltuit unul sau altul pentru a realiza ceva – vorbesc despre toate aceste lucruri. Spune-Mi, nu este dezgustător? Dacă vorbesc mereu despre aceste lucruri în biserică, nu cumva vor tulbura și vor distruge viața bisericească și lucrarea bisericii? Spune-Mi, pot astfel de oameni să fie aleși drept conducători? (Nu.) Sunt niște oportuniști. Odată ce descoperiți astfel de oameni în biserică, ar trebui să-i dați în vileag și să-i înlăturați – casa lui Dumnezeu nu păstrează asemenea oameni. Oportuniștii din casa lui Dumnezeu sunt acolo doar ca să o scoată cumva la capăt și să obțină binecuvântări nemeritate. Ei nu acceptă deloc adevărul și nu acceptă niciun lucru pozitiv. Mai mult, acești oameni își fac datoria fără pic de sinceritate; nu vor să se consume deloc și vor doar să obțină beneficii. Dacă nu există beneficii, nu vor să facă nimic. În timp ce frații și surorile se preocupă să își îndeplinească îndatoririle și să lucreze în mod sârguincios, ei își lasă deoparte îndatoririle și se ocupă de treburi personale, chiar delectându-se cu mâncare, băutură și distracție. În plus, intră adesea pe internet și petrec mult timp căutând lucruri care le plac sau pe care și le doresc cel mai mult, precum produse de modă, frumusețe și coafură, precum și produse premium de sănătate. Oriunde merg, își dau ifose și îi înșală pe alții; caută oameni de felul lor și, când găsesc pe cineva similar, imediat se înțeleg de minune cu acea persoană. Nu se pot înțelege cu adevărații frați și surori, iar în biserică sunt inadaptați și non-umani. Când vedeți astfel de oameni, trebuie să țineți distanța față de ei. Mai mult, dacă majoritatea oamenilor sau conducătorii voștri nu au discernământ și îi consideră totuși frați sau surori cu adevărat credincioși, trebuie să luați atitudine pentru a-i da în vileag și a-i înlătura. Înțelegeți acum? De ce trebuie înlăturați asemenea oameni? (Pentru că provoacă ușor tulburări în biserică, atrag o atmosferă negativă și îi pot influența pe alții în ceea ce privește îndeplinirea datoriei și urmărirea adevărului.) Exact, aceștia distrug atmosfera din biserică. Nu urmăresc adevărul și îi influențează și pe alții, împiedicându-i. Pentru o lucrare în valoare de un dolar, cer zece dolari salariu. Nu merită să folosești asemenea oameni nici măcar cât merită să ții un câine. Cel puțin un câine poate păzi casa și îi poate fi loial stăpânului său! Nu recurge la manevre dubioase în culise și nu trebuie să-ți faci griji că va provoca probleme mai târziu. Care ar fi consecințele dacă biserica ar păstra astfel de oameni care îi disprețuiesc pe săraci și îi favorizează pe bogați? Ar putea aceștia să-i ajute pe aleșii lui Dumnezeu? Ar putea să le fie de folos altora? (Nu.) Odată ce sunt dezvăluiți și sunt văzuți de ceilalți exact așa cum sunt, ar trebui înlăturați. Dacă li se permite să rămână, doar vor perturba și tulbura, vor crea doar necazuri și vor aduce doar calamități bisericii. Ar fi foarte problematic să aștepți până când provoacă un dezastru major și doar după aceea să rezolvi problema creată. Nu vrem necazuri; am prefera să ne ferim de griji. Există o mulțime de sarcini și îndatoriri pe care oamenii ar trebui să le îndeplinească – nu atrage aceste necazuri.

Mai există un tip de indivizi: cei cărora le place să intre în grațiile celor care dețin puterea. Sunt buni sau răi oamenii care încearcă să intre în grațiile celor care dețin puterea? (Sunt răi.) În ce privințe sunt răi? Indivizii de acest fel sunt profund snobi. Când văd pe cineva cu statut, depun în permanență toate eforturile pentru a-i intra în grații; iau inițiativa de a-i vorbi și de a i se destăinui, îl servesc cu mâncare, îi spală hainele și îi fac curățenie. Sunt dispuși să facă orice. Dacă nu ai statut, se prefac că nu te văd, iar dacă iei inițiativa de a te apropia de acei indivizi, când te văd, imediat se uită chiorâș la tine. Sunt buni astfel de oameni? În ce aspect se încadrează acest tip de problemă? (Oamenii de acest fel au un caracter josnic și o umanitate slabă.) Umanitatea lor este rea, iar caracterul lor este josnic. În ce măsură este rea umanitatea lor? (Nu au deloc integritate sau demnitate.) Sunt buni oamenii care încearcă în mod activ să intre în grațiile celor care dețin puterea? (Nu.) Atunci ce fel de oameni sunt? Cum este caracterul oamenilor cărora le place să intre în grațiile celor care dețin puterea? Au două fețe diferite atunci când interacționează cu aceeași persoană. Nu se tem că alții le vor vedea adevărata față și chiar lasă de bunăvoie să se vadă aceste laturi ale lor. Au acești oameni vreo fărâmă de integritate sau de rușine? (Nu.) Pot acești oameni care nu au nicio fărâmă de integritate sau de rușine să fie clasificați drept oameni răi? (Da.) De ce pot fi clasificați drept oameni răi? Au două fețe diferite în modul în care îi tratează pe alții. Să analizăm de unde provin aceste două fețe diferite. Acești oameni adoră în mod deosebit statutul și îi iubesc pe cei care au poziție socială și putere. Când văd oameni cu statut, sunt numai zâmbete, complet ascultători; îi lingușesc, se dau bine pe lângă ei fără pic de scrupule și îi flatează fără rușine. Indiferent dacă scopul lor este să intre în grațiile acelor oameni sau dacă motivul lor ascuns este faptul că doresc să fie apreciați și promovați, atitudinea lor față de alții este problematică și încalcă adevărurile-principii. Atunci, de ce au acest tip de atitudine față de oamenii cu statut? (De dragul propriilor interese.) Aceasta dovedește că iubesc în mod deosebit statutul. Sunt lipsiți de abilități proprii sau nu au calificările, condițiile sau oportunitățile de a obține statut. Cu toate acestea, intrând în grațiile celor cu statut și apropiindu-se de ei, își pot satisface dorința de a avea statut. Prin urmare, pot căuta să intre în grațiile altora și îi pot flata fără scrupule sau rușine. Caracterul lor este destul de josnic. Nu le pasă ce fel de persoană este cea cu statut și nici nu discern dacă umanitatea ei este bună sau rea ori dacă această persoană este rea. Atât timp cât aceasta are statut sau bani, chiar dacă este o persoană rea, tot vor căuta să-i intre în grații. Nu sunt complet lipsiți de principii? (Ba da.) Pentru ei, orice spun cei cu statut este corect și bun și oricare ar fi modul lor de a vorbi, este acceptabil. Câtă vreme o persoană are statut, sunt buni cu ea. Sunt complet lipsiți de principii și sunt anormal de buni cu acea persoană. Chiar nu au nicio fărâmă de integritate sau de rușine. Nu le pasă cum îi privesc sau îi evaluează alții. Pentru ei nu contează părerea altora despre ei. Se gândesc în sinea lor: „Pur și simplu îmi plac oamenii cu statut. Vreau doar să fiu bun cu ei. Ce-i rău în a avea statut? Voi, cei care nu aveți statut, nu sunteți demni de bunătatea mea!” Astfel de oameni nu au principii sau demnitate. Nu le pasă cum sunt văzuți de alții, nici cum îi evaluează Dumnezeu. Sunt oameni cu un caracter josnic. Când se comportă în acest mod, conștiința lor nu simte nimic, iar rațiunea lor nu are niciun standard de judecată. Nu au standarde minime și sunt lipsiți de coloană vertebrală în modul în care se comportă. Când întâlnesc pe cineva cu statut, se fac imediat mici, se ploconesc și devin ca niște sclavi, asumându-și poziția de lacheu supus. Oricine are statut devine stăpânul lor. Au astfel de oameni integritate sau demnitate? (Nu.) Ba chiar sunt capabili să recurgă la cele mai respingătoare lingușiri față de cei cu statut și îndrăznesc să facă asta indiferent câți oameni sunt de față. Nu le pasă de opiniile altora sau de modul în care îi văd alții și își propun doar să-și satisfacă propriile dorințe. Așa se comportă față de persoanele cu statut. Dar ce se întâmplă atunci când o persoană își pierde statutul? Atunci au altă față. Cum o tratează atunci pe acea persoană? (Încep imediat să o ignore.) Se întunecă imediat la față, iar atitudinea lor devine complet diferită: „Ți-ai pierdut statutul și încă vrei să fiu bun cu tine? Ia-ți gândul!” Dacă o persoană care și-a pierdut statutul le cere să-i toarne un pahar cu apă, ei o ignoră. Dacă le cere o mână de ajutor, o ignoră. Dacă vrea să aibă o discuție sinceră cu ei, spun: „Ești vrednic? Ai calificările necesare să vorbești cu mine? Cine te crezi?” Cât de feroce este firea lor! Este o crimă să nu ai statut? Se schimbă cineva după ce este înlăturat dintr-o funcție oficială? Nu mai este aceeași persoană? De ce este acum nevrednică să vorbească cu astfel de oameni? De ce nu pot oamenii de acest fel să-i dea o mână de ajutor? Chiar dacă ar fi vorba de un animal aflat în dificultate, care are nevoie de ajutorul oamenilor, din imboldul conștiinței, aceștia tot ar trebui să-l ajute, să aibă grijă de el cu blândețe și să se ocupe de el – atunci, pentru o ființă umană nu ar trebui oare să facă mult mai mult? Însă le lipsește chiar și această fărâmă de bunătate umană. Pe lângă aceste manifestări, unii oameni merg chiar mai departe. Ei se gândesc în sinea lor: „Am fost bun cu tine înainte pentru că aveai statut. Acum că ți-ai pierdut statutul, încă te aștepți să te respect și să-ți permit să salvezi aparențele, să evit să te pun într-o poziție stânjenitoare în timpul conversațiilor și să-ți ascult ordinele ca înainte? Slabe șanse! Ar trebui să fii recunoscător că nu te calc în picioare!” Ce fel de creaturi sunt? Când cineva este în dificultate, nu doar că îl ignoră, dar îl și calcă pe grumaz, căutând oportunități de a-l intimida și a-l oprima. Ce fel de oameni sunt aceștia? (Sunt oameni răi.) Adevărata lor față de oameni răi iese la iveală în acest mod, nu-i așa? Față de oamenii cu statut, se comportă ca niște lachei supuși, fiind meticulos de cuviincioși, salutându-i cu zâmbete. Se pricep de minune să fie de acord cu alții într-un mod servil. Dacă un funcționar spune că se pot cultiva cartofi pe Lună, vor adăuga: „Cartofii cultivați pe Lună sunt cu adevărat delicioși!” Dar când acel funcționar își pierde statutul, atitudinea lor se schimbă complet. Indiferent ce spune acum fostul funcționar, chiar dacă este corect, nu vor asculta. Chiar dacă acest fost funcționar are o înțelegere autentică, o ignoră și refuză să o accepte, considerându-l pur și simplu dezgustător. În inimile lor, gândesc astfel: „Nu ai niciun statut, așa că nimic din ceea ce spui nu are însemnătate. Chiar dacă este corect ceea ce spui, care este rostul? Chiar dacă ai adevărul-realitate, tot nu-mi place de tine. Îmi place pur și simplu să-i calc în picioare pe cei fără statut – dacă nu o fac, este o ocazie ratată!” Ce fel de creaturi sunt acestea? Dacă nu ai statut, te consideră dezgustător. Indiferent cât de bun ești cu ei, este inutil. Indiferent cum îi pui pe picior de egalitate cu tine și îi tratezi conform principiilor, atitudinea lor față de tine nu se va schimba. Au umanitate astfel de oameni? (Nu.) Care este manifestarea lipsei lor de umanitate? Nu este ferocitatea? (Ba da.) Firea oamenilor cărora le place să intre în grațiile celor aflați la putere este extrem de feroce și găsesc că asemenea oameni sunt pur și simplu dezgustători. În ochii unor astfel de oameni, atunci când ai statut, toate neajunsurile și defectele tale sunt considerate calități și puncte forte. Dar când nu ai statut, toate punctele forte și calitățile tale sunt considerate neajunsuri și defecte. Nimic din ceea ce spui nu are însemnătate și tot ce are legătură cu tine este dezgustător în opinia lor. Vor mereu să te intimideze, să te calce în picioare și să te oprime. Au o fire feroce, nu-i așa? (Așa e.) Îi intimidează pe cei fără statut așa cum vor. Simt că este un păcat să nu-i intimideze pe oamenii blajini. Chiar dacă nu-i provoci, îți vor găsi în mod activ defecte, te vor intimida și te vor călca în picioare, privindu-te de sus cu un dispreț imens. Este ca și cum lipsa de statut ar fi un păcat, făcându-te nevrednic să trăiești sau să te afli în prezența lor; ca și cum ți-ai fi creat singur necazuri și meriți nenorocirea dacă nu ai statut. Ce fel de creaturi sunt? Ar trebui să li se permită unor astfel de oameni să rămână în biserică? (Nu.) Pot fi aleși drept conducători indivizii cărora le place în mod special să intre în grațiile celor care dețin puterea? (Nu.) De ce nu? Acesta este modul în care se comportă față de cei cu statut – dacă ei înșiși ar câștiga statut, oare n-ar deveni autoritari, impunându-și supremația? Ar fi dezastruos! Nu ar ține seama de rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu, de decretele administrative ale bisericii și de sugestiile fraților și surorilor și chiar i-ar oprima pe cei fără statut, indiferent ce ar spune sau ar face. Biserica ar fi distrusă de ei. Oamenii de acest fel sunt extrem de dornici de putere și, odată ce obțin ce își doresc, consecințele sunt de neimaginat. Indivizii care încearcă să intre în grațiile celor care dețin puterea sunt deosebit de feroce și au un caracter extrem de josnic. Care sunt caracteristicile principale ale firii lor corupte? (Ferocitatea.) Ticăloșie, ferocitate și aversiune față de adevăr. Ceea ce este deosebit de ticălos este modul în care folosesc două fețe complet diferite pentru a interacționa cu aceeași persoană, schimbându-se extrem de repede. Nu este o ticăloșie? (Ba da.) Chiar dacă oamenii fără statut nu-i provoacă, vor lua inițiativa de a-i ataca, intimida și călca în picioare. Nu este aceasta ferocitate? (Ba da.) Indiferent dacă cealaltă persoană are sau nu statut, ei nu pot să acționeze conform principiilor sau să o trateze în mod echitabil. Când le spui: „În casa lui Dumnezeu, adevărul deține puterea, iar oamenii sunt tratați în mod echitabil”, acceptă ei acest lucru? (Nu.) Pur și simplu le intră pe o ureche și le iese pe cealaltă, iar ei se gândesc: „Ce echitate? Oamenii se află pur și simplu fie sus, fie jos, sunt fie nobili, fie de condiție umilă. Cei cu statut sunt nobili; cei fără statut sunt niște gunoaie fără valoare!” Acestea sunt logica și principiul lor pentru a-i privi și trata pe oameni. Ei nu acceptă adevărurile-principii și își rostesc în continuare raționamentul denaturat. Nu sunt oare scârbiți de adevăr? (Ba da.) Abordează statutul și puterea folosind logica și principiile proprii pentru interacțiuni lumești, precum și propriile perspective asupra interacțiunilor lumești și își folosesc propriile principii și metode pentru interacțiunile lumești când gestionează aceste chestiuni, în loc de cerințele și principiile casei lui Dumnezeu pentru tratarea oamenilor. Nu înseamnă că nu acceptă adevărul, că se opun fățiș adevărului? În inimile lor, se gândesc: „Dacă ai statut, tu ești șeful în inima mea.” Dumnezeu și adevărul nu au loc în inimile lor. Ce fel de fire este aceasta? Sunt atât de aroganți și atât de încăpățânați în mod nesăbuit – nu înseamnă că nu acceptă adevărul? Nu înseamnă că sunt scârbiți de adevăr? (Ba da.) Exact așa este firea de acest fel. În ceea ce privește doar umanitatea lor, astfel de oameni au un caracter josnic, sunt de-a dreptul dezgustători și nu merită să ai de-a face cu ei. Dar în ceea ce privește firea lor, nu se pune doar problema dacă merită sau nu să ai de-a face cu ei. Acești oameni au firi feroce, ticăloase și nu sunt ținte ale mântuirii. Vor fi cu toții pedepsiți și vor muri; faptele lor echivalează cu o infracțiune care atrage pedeapsa capitală. Acești oameni încearcă orbește să intre în grațiile celor care au putere și au conduita servilă a unor cățeluși, ceea ce este dezgustător. În rolul de conducători de biserică, asemenea oameni sunt un pericol. Dacă alegeți astfel de oameni drept conducători de biserică, veți avea parte de calamități. Unii conducători de district, fiind nesăbuiți și incapabili să le vadă adevărata față, chiar desemnează indivizi de acest tip drept candidați la funcția de conducător de biserică, fapt ce duce la înșelarea fraților și surorilor din biserică. Este ușor să fie selectați drept candidați oameni de acest fel, care se pricep să-i lingușească pe alții și să se dea bine pe lângă cei cu putere și care, la prima vedere, par să fie foarte zeloși și să asculte de fiecare cuvânt al conducătorilor. Aceasta deoarece unor conducători și lucrători le plac cei care îi lingușesc și sunt slugarnici și nu pot să-și dea seama de consecințele pe care indivizii ipocriți de acest fel le vor aduce bisericii odată ce devin conducători. Deseori, odată ce astfel de oameni sunt selectați și dobândesc statut, latura lor răuvoitoare iese imediat la iveală, iar ei încep să tulbure biserica. Conducătorii care i-au selectat regretă atunci când văd că oamenii pe care i-au ales sunt răi, dar nu pot remedia consecințele pe care acțiunile lor le-au adus bisericii. Aceasta este întru totul consecința faptului că lucrătorii și conducătorii au firi corupte și acționează fără principii. Cei care venerează statutul și puterea nu sunt oameni care iubesc adevărul. Ei se dau bine pe lângă oricine are statut și afișează un zâmbet lingușitor ori de câte ori văd conducători și lucrători. Unii conducători nu pot rezista acestei tentații; se bucură nespus când văd oameni cu un zâmbet lingușitor și vor să-i promoveze pentru a-și etala propriile abilități. De fapt, când se gudură pe lângă ei și le aruncă un zâmbet lingușitor, acei oameni au motive sinistre, dar conducătorii îi consideră cu adevărat buni. Odată ce devin conducători, acei oameni nu se supun nimănui și îi ignoră tocmai pe conducătorii care i-au promovat. Doar atunci își dau seama conducătorii că acei oameni nu sunt buni și că au promovat persoane greșite. Ce ar trebui făcut într-o astfel de situație? Nu ar trebui remediată situația? (Ba da.) Cum ar trebui remediată? (Acești oameni ar trebui dați imediat în vileag și apoi demiși.) Acești oameni nu pot face o lucrare reală; sunt doar oameni confuzi care nu știu decât să intre în grațiile celor care au putere și să se gudure pe lângă ei. Conducătorii ar trebui să-i demită imediat și să regrete că la momentul respectiv au fost orbi de ambii ochi și în inima lor, fiind incapabili să discearnă oamenii, alegând persoane greșite. Încă este timp acum să remediezi imediat situația. Ești capabil acum să vezi adevărata față a oamenilor care încearcă să intre în grațiile celor care dețin puterea? (Da.) Astfel de oameni nu sunt buni.

În continuare, haideți să vorbim despre manifestările legate de condițiile înnăscute. O memorie excepțională – din ce aspect face parte această manifestare? (Din condițiile înnăscute.) A avea o memorie deosebit de bună, a ține minte lucrurile cu precizie, a memora articole, pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, imnuri sau o rânduială de lucru într-un mod deosebit de clar și precis – în ce aspect ar trebui să se încadreze acest lucru? (Un calibru bun – o condiție înnăscută.) Aceasta este o condiție înnăscută. Cât despre aspectul specific al condițiilor înnăscute din care face parte, cred că nu ar trebui să fie atribuit calibrului. Dacă este vorba doar de a avea o memorie bună, a fi în stare să rețină lucruri, să rețină multe, cu exactitate și în mod temeinic, acest lucru se încadrează cel mult în categoria punctelor forte, talentelor și abilităților înnăscute. Cât despre întrebarea dacă cineva are un calibru bun sau nu, acest lucru depinde de capacitatea sa de înțelegere. Dacă cineva are o memorie excepțional de bună, fiind capabil să memoreze o secțiune din versuri, o parte din cunoștințe și doctrine sau o aptitudine profesională foarte bine, deosebit de rapid și de temeinic, dar ceea ce memorează sunt doar niște lucruri prescriptive și inflexibile, care nu implică adevărurile-principii și care nu pot fi aplicate sau implementate în viața sau în lucrarea reală – dacă are pur și simplu o memorie bună – atunci este vorba doar de un punct forte și o abilitate din cadrul condițiilor sale înnăscute și nu se ridică la nivelul calibrului. După cum am discutat anterior, ce este calibrul? (Eficiența și eficacitatea în realizarea lucrurilor.) Dacă ai o memorie bună și, de asemenea, un calibru bun, ce fel de manifestări și caracteristici ar trebui să ai? În ceea ce privește lucrurile pe care le auzi, pe baza faptului că ești în stare să ți le amintești cu exactitate, poți și să înțelegi punctele cheie, să găsești principiile, o cale de practică și un plan de implementare și apoi ești capabil să le aplici efectiv în viața și în lucrarea reală, făcând lucrurile cu eficiență și eficacitate. Înseamnă că adevărurile-principii și cuvintele lui Dumnezeu pe care le-ai memorat nu rămân la nivel teoretic, ci sunt implementate în îndeplinirea datoriei tale și devin adevărul-realitate pe care îl deții, producând în lucrare rezultate pe care oamenii le pot vedea și îmbunătățind eficiența lucrării. Aceasta înseamnă că nu ai doar o memorie bună, ci și un calibru bun. O memorie bună nu echivalează cu un calibru bun. În schimb, a avea capacitatea de înțelegere, a fi capabil să cauți adevărul și să găsești principiile de practicare a adevărului atunci când ți se întâmplă lucruri, a implementa lucrarea fără abateri și a face acest lucru cu precizie, rapiditate și eficiență – doar asta înseamnă că ai un calibru bun. Calibrul bun nu se referă la înțelegerea unor doctrine și apoi a fi în stare să debitezi multe dintre ele. În schimb, înseamnă să înțelegi și să pricepi unele adevăruri-principii, apoi să fii capabil să le aplici în mod flexibil în lucrarea și în datoria ta, făcându-le parte din viața ta reală și transformându-le din teorie în realitate, ceea ce permite ca adevărurile-principii să aibă efect asupra oamenilor și să obțină rezultate asupra lor, aducându-le beneficii și avantaje. Asta înseamnă să ai calibru. Dacă te blochezi la nivelul înțelegerii cuvintelor și doctrinelor și nu poți să implementezi lucrarea sau să găsești principiile ori mijloacele – adică, dacă acest aspect al adevărurilor-principii rămâne mereu doar o teorie pentru tine și nu ai nicio modalitate, nicio metodă și nicio cale de a-l transforma în realitate – înseamnă că nu ai calibru sau ai un calibru slab. Indiferent cât de bună este memoria ta, chiar dacă o depășește pe cea a oamenilor obișnuiți până în punctul de a fi aproape o capacitate extraordinară, nu înseamnă că ai un calibru bun. La ce se referă calibrul bun? Cum se măsoară calibrul? (În funcție de capacitatea unei persoane de a înțelege principiile lucrării și de a le implementa în mod adecvat pentru a obține rezultate.) În funcție de eficiență și eficacitate, nu-i așa? (Așa e.) Unii oameni își pot aminti rapid și precis rânduielile de lucru și le pot înțelege și teoretic. Cu toate acestea, când vine vorba să le implementeze, dacă cineva îi întreabă: „Cum ar trebui făcută această lucrare? Ai idei, planuri sau etape?”, ei răspund: „Nu, nu știu să o fac.” Aceasta nu înseamnă că ai calibru. În cel mai bun caz, este doar un punct forte într-un domeniu. Îmi amintesc că am discutat despre această chestiune când am avut părtășie prima dată despre acest subiect. Poate ați uitat, iar de data aceasta ați clasificat din nou memoria excepțională în categoria calibrului. A înțelege mereu greșit punctele forte și talentele unei persoane și a clasifica mereu un anumit punct forte sau talent drept calibru bun este o eroare gravă. Dacă această problemă este rezolvată și dacă înțelegeți ce sunt punctele forte, talentele sau abilitățile și ce este adevăratul calibru, va fi benefic pentru discernerea oamenilor și pentru creșterea voastră în viață. Cel puțin, vă poate ajuta să vă înfrânați puțin firea arogantă, așa încât să nu mai credeți în mod greșit că aveți un calibru excelent doar pentru că puteți cânta sau dansa bine. Așadar, acum mai puteți evalua această chestiune în acest fel? (Nu.) Atunci, ce trebuie să aibă de fapt oamenii care știu să cânte pentru a avea un calibru bun? (Trebuie să aibă capacitate de înțelegere, să știe ce mod de a cânta este în conformitate cu principiile și, de asemenea, să aibă perspicacitate.) Perspicacitatea este foarte importantă. Vezi, toți acești oameni cunosc puțină teorie muzicală, dar efectul cântatului lor variază. Unii pot să exploreze și să caute o cale de a cânta. Ascultă diverse cântece, diferite melodii și stiluri de a cânta de la diverși oameni și ascultă ce tehnici de cântat sunt emoționante și plăcute. Ei descoperă un anumit sentiment în urma acestui proces și apoi continuă să exploreze și să se instruiască pe baza acelui sentiment. După un timp, simt că tehnica vocală li s-a îmbunătățit și alții sunt dispuși să-i asculte. Treptat, compară cu teoriile și confirmă că această cale de practică este corectă. Sunt capabili să descopere calea de practică pentru a-și schimba modul în care cântă și a-și corecta metodele de cântat greșite de dinainte. Apoi, pot implementa și aplica în continuare elementele bune, corecte și pozitive pe care le-au descoperit în felul lor de a cânta. Pot percepe ce mod de a cânta este corect și ce mod este incorect, ce mod dă naștere unei senzații bune și ce mod dă naștere unei senzații rele. Asta înseamnă a avea un calibru bun. Dacă au doar cunoștințe teoretice, dar nu pot integra teoria atunci când cântă efectiv, iar înțelegerea lor este denaturată, atunci calibrul lor nu este bun. Uitați-vă la unii oameni care cântă – când alții le semnalează faptul că au o voce falsă, pot accepta acest lucru și, după un an sau doi de instruire, îl pot corecta. Deși nu sunt încă foarte pricepuți în acest domeniu, ei cântă deja cu o intonație și o voce autentice. Pe de altă parte, unii oameni cântă cu o voce falsă, ceea ce este clar pentru oricine îi aude, dar tot cred că își folosesc vocea adevărată, intonația și vocea lor autentice, fiind incapabili să discearnă diferența. Aceasta arată o absență a calibrului și o absență a perspicacității, o incapacitate de a percepe lucrurile. Aceasta este deosebirea dintre calibru și un punct forte. Dacă ești talentat la cântat, acesta este punctul tău forte; este o condiție înnăscută. Totuși, dacă poți cânta bine și poți percepe esența, principiile și aspectele esențiale ale acestui domeniu, ale acestei profesii, este o chestiune care ține de calibru. Dacă poți percepe esența, aspectele esențiale și principiile, poți deveni cântăreț, maestru vocalist. Dacă îți place să cânți, înveți rapid și stăpânești cu precizie melodia, ritmul și tonalitatea, acest lucru nu poate fi considerat decât un punct forte înnăscut și un talent în această aptitudine profesională anume. Totuși, din cauza calibrului tău foarte mediocru și limitat, vei rămâne mereu la nivelul de a fi doar bun. Nu vei putea să atingi nivelul de a stăpâni aspectele esențiale, nici să devii un cântăreț adevărat și un maestru vocalist. Aceasta este limitarea impusă de calibrul tău. Cei cu un calibru bun au potențial și capacitate de dezvoltare, în timp ce aceia cu un calibru mediu sau slab nu au potențial sau capacitate de dezvoltare. Așadar, indiferent în ce domeniu sunt punctele tale forte, dacă ai un calibru slab, vei fi în mod inevitabil limitat de calibrul tău. Indiferent cât de talentat ești într-un anumit domeniu, indiferent cât de mult îți place sau cât de mare este interesul tău, nu vei avea niciun potențial de dezvoltare din cauza calibrului tău slab, deoarece nu-ți poți depăși calibrul. Înțelegi? (Da.) Acum că am spus asta, vă veți pierde încrederea când cântați? Pur și simplu vorbesc despre subiectul aflat în discuție, folosind unul dintre punctele voastre forte ca exemplu, pentru a avea părtășie despre distincția dintre calibru și punctele forte. Totuși, casa lui Dumnezeu nu vă cere să deveniți adevărați maeștri vocaliști, să cântați cu un anumit grad ridicat de precizie, să vă formați un anumit stil de a cânta sau să obțineți un mare succes în cântat. Nu sunt lucruri obligatorii. Doar folosiți-vă bine calibrul și punctele forte existente – este în regulă. Atât timp cât sunt exprimate sentimente adevărate și sinceritate, este suficient. Nu vă simțiți descurajați și nu renunțați doar pentru că am spus că unii dintre voi aveți un calibru slab sau foarte mediocru, cu o capacitate limitată de dezvoltare. Nu este nevoie. Vă veți simți descurajați? (Nu.) Trebuie să priviți corect această chestiune. Dacă nu aș folosi situațiile voastre ca exemple, s-ar putea să nu înțelegeți, să nu aveți o înțelegere temeinică și, orice aș spune, nu ați lua în serios. Pentru a vă ajuta să înțelegeți pe deplin, a trebuit să ofer câteva exemple, pentru ca toată lumea să înțeleagă mai bine. În acest fel, veți înțelege mai precis și distincția dintre calibru și punctele forte. Vă deranjează acest mod de a avea părtășie? (Nu, nu ne deranjează.) Este bine că nu te deranjează. Privește corect acest lucru. Practică așa cum ar trebui. Va fi mereu mai bine să pui suflet și să practici către un scop și o direcție bună decât să nu faci progrese sau să rămâi blocat în vechile tale metode. Deși calibrul tău este limitat sau slab, trebuie totuși să depui un efort pentru a practica și să te străduiești să obții maximul posibil în limita calibrului tău limitat. Trebuie să ne dedicăm în întregime inima și eforturile, îndeplinind această datorie și realizând această lucrare cu o atitudine de responsabilitate și loialitate. Acesta este principiul de practică pe care ar trebui să-l urmezi. Nu trebuie să devii negativ sau să renunți doar pentru că punctul tău forte nu are potențial de dezvoltare și nu vei putea să fii în centrul atenției în viitor. Acest lucru nu este acceptabil și, în mod clar, nu este adevărul-principiu pe care ar trebui să-l urmezi în tratarea acestei chestiuni. Înțelegi? (Da.)

În fiecare dintre aceste trei domenii – condițiile înnăscute, umanitatea și firile corupte – există multe detalii specifice care trebuie înțelese. Este necesar să avem părtășie despre aceste chestiuni? (Da.) În privința multor aspecte, oamenii au doar o înțelegere superficială și nu le pot explica în mod clar. Este posibil să aibă unele puncte forte și apoi să creadă că au un caracter nobil, crezându-se onorabili și lipsiți de firi corupte, cu o umanitate bună și un calibru înalt. Toate acestea provin din incapacitatea oamenilor de a discerne clar aceste diverse chestiuni. Cu cât aceste tipuri de chestiuni implică mai multe detalii, cu atât există mai multe teme despre care să avem părtășie; nu pot fi acoperite într-o singură sesiune sau în două, ci necesită mai multe părtășii. În regulă, vom încheia aici părtășia de astăzi. La revedere!

14 octombrie 2023