89  Frumusețea lui Dumnezeu e-n inima mea pururi

Cuvintele Lui merg înainte ca fulgerul care lovește.

Fiul Omului e Cel care vorbește,

atingând nenumărate inimi înflăcărate,

aducându-ne mai aproape de Dumnezeu.

Mâncăm și bem cuvintele Lui, cunoscând adevărul,

bucurându-ne pururi de iubirea Lui, bucurându-ne zilnic de iubirea Lui.

Suntem udați, hrăniți de aceste cuvinte, crescând în viață.

Prin judecăți și-ncercări ale cuvintelor Lui,

firile noastre corupte sunt spălate.


Văd dreptatea lui Dumnezeu, Îi savurez mila.

Frumusețea lui Dumnezeu e aici, mereu în inima mea.

Văd dreptatea lui Dumnezeu, Îi savurez mila.

Frumusețea lui Dumnezeu e aici, mereu în inima mea.


Cuvintele Lui au rădăcini adânci în inima omului,

inimile noastre se-apropie de El.

Cuvintele Lui ne vor călăuzi calea

prin greutăți și încercări.

Îl urmăm pe Dumnezeu îndeaproape, nu renunțăm niciodată.


Când înfruntăm slăbiciune și durere și negativitate,

avem cuvintele Lui să ne hrănească, să ne sprijine, să ne inspire.

Credința noastr-a fost desăvărșită pentru c-am îndurat rafinarea Lui.

Cu Dumnezeu, L-am învins pe Satana, suntem victorioși.


Cuvintele Lui sunt adevărul și lumina,

ne îndrumă prin vânt și ploaie.

Frumusețea lui Dumnezeu e aici, mereu în inima mea.

Iubirea mea pentru Dumnezeu e întărită

prin greutăți și încercări.

Frumusețea lui Dumnezeu e aici, mereu în inima mea.


Văd dreptatea lui Dumnezeu, Îi savurez mila.

Frumusețea lui Dumnezeu e aici, mereu în inima mea.

Văd dreptatea lui Dumnezeu, Îi savurez mila.

Frumusețea lui Dumnezeu e aici, mereu în inima mea.


Anterior:  88  Recunoscător pentru iubirea lui Dumnezeu

Înainte:  92  Iubitul nostru Dumnezeu Atotputernic

Conținut similar

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Connect with us on Messenger