202  Iubirea lui Dumnezeu sufletu-mi deșteaptă

Satana mi-a stricat sufletul. Aroganța și înfumurarea mi-au devenit natură.

Satana mi-a otrăvit gândurile.

Tânjesc să-L iubesc pe Dumnezeu, dar dau greș, o, dau greș.

Judecata cuvintelor lui Dumnezeu mă face să mă cunosc.

Îmi văd stricăciunea, că nu e nimic bun în mine.

Nici conștiința, nici rațiunea, nici personalitatea, nici demnitatea nu rămân.

Fără mântuire, aș putea trăi ca un mort.

Dumnezeu înfruntă mari pericole pentru a lucra și a ne mântui, folosindu-Și cuvintele ca să ne judece și să ne mustre, ca să ne testeze și să ne rafineze,

să ne reînnoiască sufletele stricate, apoi viețile noastre au valoare.

Voi suferi tot ce este de suferit, îmi voi oferi devotamentul final.

Voi fi un om cinstit și nu voi avea pretenții.


Sunt binecuvântat, Dumnezeu mă înflăcărează ca să-mi pot face datoria

și, totuși, atitudinea mea față de El e complet neglijentă.

Prin revelația cuvintelor Lui, îmi văd natura satanică

și îmi urăsc și mai mult stricăciunea profundă.

Nu am nici conștiință, nici rațiune și nu am adus vreodată alinare inimii lui Dumnezeu.

Totuși Dumnezeu îmi arată milă iar și iar și face tot ce poate să mă mântuiască.

Dumnezeu înfruntă mari pericole pentru a lucra și a ne mântui, folosindu-Și cuvintele ca să ne judece și să ne mustre, ca să ne testeze și să ne rafineze,

să ne reînnoiască sufletele stricate, apoi viețile noastre au valoare.

Voi suferi tot ce este de suferit, îmi voi oferi devotamentul final.

Voi fi un om cinstit și nu voi avea pretenții.


Trecând prin judecata și rafinarea lui Dumnezeu, sunt în sfârșit purificat.

Am văzut exact cât de reală și cât de măreață este mântuirea lui Dumnezeu!

Datorită imensei răbdări a lui Dumnezeu, Îi pot răsplăti iubirea.

Dar învăț prea târziu. Datoria mea este prea mare.

Dumnezeu înfruntă mari pericole pentru a lucra și a ne mântui, folosindu-Și cuvintele ca să ne judece și să ne mustre, ca să ne testeze și să ne rafineze,

să ne reînnoiască sufletele stricate, apoi viețile noastre au valoare.

Voi suferi tot ce este de suferit, îmi voi oferi devotamentul final.

Voi fi un om cinstit și nu voi avea pretenții.

Anterior:  201  Urmărirea adevărului este atât de semnificativă

Înainte:  205  Cătușe

Conținut similar

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Connect with us on Messenger