223  Viața este prețioasă

1

Cerurile nesfârșite, impunătoare și magnifice,

infinit de minunate.

O, oameni care locuiți pe acest pământ, cui ar trebui să vă supuneți și să vă închinați?

Creația lui Dumnezeu și cârmuirea tuturor lucrurilor sunt pline de taine.

Peste tot vedem minunea faptelor lui Dumnezeu.

Mișcarea lucrurilor din univers este în întregime în mâinile lui Dumnezeu.

Binecuvântările și nenorocirile din destinul omului nu pot scăpa de sub controlul mâinii lui Dumnezeu.

Viața se scurge într-o clipă, trebuie să ne asigurăm că sufletele noastre nu au niciun regret.

Viața noastră va fi plină de înțeles doar dacă putem să-L cunoaștem și să-L iubim pe Dumnezeu.


2

Crezând în Dumnezeu de mulți ani, înțeleg adevărul și, în sfârșit, știu voia lui Dumnezeu.

Pacea sufletului vine doar trăind după cuvântul lui Dumnezeu.

Iubindu-ne unii pe alții, viețile noastre devin din ce în ce mai bogate.

Venerarea lui Dumnezeu în duh și adevăr aduce bucurie și vitalitate.

Prin judecată, înțeleg adevărul și recunosc iubirea lui Dumnezeu.

Am văzut cât de profundă mi-e corupția, că nici măcar nu merit să fiu numit om.

Adevărurile exprimate de Dumnezeu îmi arată calea vieții.

Iubindu-L cu adevărat pe Dumnezeu trăiesc, în sfârșit, o viață cu sens.


3

Că Dumnezeu Se arată în trup și lucrează e o șansă unică în viață.

Să îndur greutăți și să sufăr ca să fiu desăvârșit e cea mai mare onoare.

Mă supun judecății Lui ca să fiu purificat și să trăiesc o asemănare umană.

Punând cuvintele lui Dumnezeu în practică și pătrunzând în realitate, câștig adevăr și viață.

Ca ființe create, e datoria sfântă a umanității să asculte de Dumnezeu și să I se închine.

Sacrificându-mă pentru Dumnezeu și urmărind adevărul, dobândesc binecuvântările Lui.

Îmi îndeplinesc datoria, îmi duc misiunea la bun sfârșit, propovăduiesc și-I sunt martor lui Dumnezeu.

Dacă pot să primesc aprobarea lui Dumnezeu și să fiu câștigat de El, nu voi mai avea niciun regret în viață.

Anterior:  222  Am văzut frumusețea lui Dumnezeu

Înainte:  224  Hotărât să Îl mulțumesc cu credință pe Dumnezeu

Conținut similar

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Connect with us on Messenger