279 Creat de Tine, aparținându-Ți Ție
I
Prin multe coborâșuri și suișuri, schimbări nenumărate.
Bătut de vânt, udat de ploi, îndeaproape Te urmez.
Pericolul și greutatea sunt forja iubirii și patimii adevărate
Inima-mi înamorată Te-adoră cu iubire făr’ de moarte.
De câte ori s-a preschimbat iarna-n primăvară?
Amar și dulce apoi, fiecare savurat unul câte unul.
Trecute vânturile toamnei, întâmpin florile de primăvară.
O, nestatornicia vieții de soldat, Îți cunosc inima.
Ai suferit când ai intrat, smerit, pe astă lume.
Bătut de vânturi și de ploi, nimeni nu Te-a compătimit.
Disprețuit de mulți, prea dureros pentru a fi rostit.
Totuși, dorința inimii Tale a putut fi văzută în cuvintele Tale.
Cuvintele Tale despre viață îmi udă inima,
până în profunzimi, până în profunzimi.
Inima mea, întorcându-se spre bine, Te adoră.
Când va fi inima mea una cu a Ta?
Creat de Tine, Ție-Ți aparțin.
Să distrug credința ar fi un păcat veșnic.
Voi șterge lacrimile vărsate de inima-Ți rănită.
Dorința să-Ți îndeplinesc, inima mea Ți-o dau.
II
Când ești plecat, greu mi-e să știu când Te vei întoarce.
O despărțire aprigă ca moartea, plâng cu lacrimi atât de dureroase.
Zăbovesc, urăsc să plec, inima-mi pare toată fărâmată.
Ochii mei se forțează cu înverșunare, tânjesc după întoarcerea Ta.
Spirit nefericit ce nu îl pot ascunde.
Cu genunchii plecați, simt cum remușcarea îmi străpunge sufletul.
Prieten apropiat ca un vecin, deși mări ne despart.
Ofrandă neînsemnată Îți aștern înainte.
Când ne întâlnim, Tu îmi zâmbești.
Cuvintele Tale despre viață îmi udă inima,
până în profunzimi, până în profunzimi
Inima mea, întorcându-se spre bine, Te adoră.
Când va fi inima mea una cu a Ta?
Creat de Tine, Ție-Ți aparțin.
Să distrug credința ar fi un păcat veșnic.
Voi șterge lacrimile vărsate de inima-Ți rănită.
Dorința să-Ți îndeplinesc, inima mea Ți-o dau.
