65. Puțină cunoaștere a egoismului și a ticăloșiei
În anul 2020, colaboram cu două surori, Li Na și Yang Yang, pentru a realiza îndatoriri bazate pe texte. După ceva timp, am fost selectată ca lider de echipă. M-am gândit în sinea mea: „Fac lucrare bazată pe texte de multă vreme, iar acum sunt lider de echipă, așa că trebuie să colaborez cu ele, astfel încât să ne putem îndeplini bine îndatoririle.” Erau tinere, așa că deseori eram mai tolerantă cu ele în viața de zi cu zi și când le vedeam că întâmpinau probleme în lucrare sau că nu erau lămurite cu privire la anumite principii, căutam cu ele adevărul pentru a rezolva aceste lucruri. Atât Li Na, cât și Yang Yang au spus că eram o persoană cu care este ușor să te înțelegi, răbdătoare și responsabilă în îndatoririle mele. Și eu simțeam că eram capabilă să țin cont de lucrarea generală și că aveam răbdare, eram iubitoare și aveam o umanitate bună. La vremea aceea, toți erau foarte pozitivi în îndatoririle lor, iar lucrarea a dat unele rezultate. De asemenea, supraveghetoarea m-a lăudat, iar eu am fost încântată și m-am gândit că trebuia să fac și mai bine pe viitor.
Mai târziu, din cauza volumului crescut de muncă și pentru că rămăsesem în urmă cu predicile, supraveghetoarea a rânduit ca sora Wang Nan să colaboreze cu noi la îndatoririle noastre. Am observat că Wang Nan era destul de rapidă atât la selectarea, cât și la scrierea predicilor și că progresul meu era mai lent decât al ei. M-am gândit în sinea mea: „Dacă supraveghetoarea vede că progresul în selectarea predicilor s-a accelerat în mod clar odată cu sosirea lui Wang Nan, va crede că îmi lipsesc abilitățile de lucru, că nu sunt la fel de bună ca Wang Nan sau că nu fac lucrare concretă și că acesta este motivul pentru care am rămas în urmă cu predicile? Nu se poate una ca asta, trebuie să mă grăbesc să selectez predicile și să nu rămân în urma lui Wang Nan.” La momentul acela, Yang Yang întâmpina unele probleme în selectarea predicilor și eu știam că ar trebui să am părtășie și să o ajut, dar m-am gândit: „Rezolvarea problemelor lui Yang Yang ar presupune s-o ajut să analizeze predicile și să găsească principiile relevante, iar asta mi-ar încetini propriul progres în selectarea predicilor. Atunci supraveghetoarea ar spune că nu m-am descurcat la fel de bine ca noua soră, deși realizez aceste îndatoriri de atât de mult timp. Las-o baltă, n-o să-mi bat capul cu asta deocamdată.” Așa că nu m-am interesat despre dificultățile lui Yang Yang. Câteva zile mai târziu, am observat că progresul lui Yang Yang în selectarea predicilor era lent și, deși voiam să am părtășie și să o ajut, când m-am gândit la timpul și energia de care va fi nevoie, am tăcut. Într-o zi, supraveghetoarea a spus că Yang Yang ar trebui să predea o parte din lucrare lui Li Na și am văzut că Yang Yang nu explicase clar lucrurile, așa că am vrut să discut detaliile cu ele, dar m-am gândit că mi-ar întârzia revizuirea predicilor și, oricum, din moment ce supraveghetoarea nu îmi atribuise mie în mod special această sarcină, m-am gândit că ar fi mai bine să nu întreb despre asta și să mă concentrez doar pe lucrarea mea. Mai târziu, Yang Yang și Li Na, a căror lucrare nu dădea rezultate bune, au sugerat să avem părtășie despre soluții împreună, dar eu nu voiam să mă implic, deoarece simțeam că va cauza întârzieri, așa că am împărtășit pe scurt câteva gânduri, după care mi-am îndreptat din nou rapid atenția spre lucrarea mea.
Mai târziu, supraveghetoarea a venit să verifice lucrarea și a văzut că Li Na și Yang Yang întâmpinau dificultăți și că rezultatele îndatoririlor lor scăzuseră. După ce a aflat că nu le îndrumasem și că nu urmărisem lucrarea surorilor, supraveghetoarea m-a emondat spunând: „Tu faci doar lucrarea pentru care ești responsabilă și nu îți pasă deloc de progresul lucrării surorilor cu care colaborezi, nu ți-ai îndeplinit deloc responsabilitățile ca lider de echipă!” Mi-a fost greu să accept că am fost emondată în felul acesta, atât de brusc și m-am gândit: „Nu este doar vina a mea că îndatoririle lor nu au dat rezultate, noi ne-am împărțit munca!” M-am simțit puțin nedreptățită. Supraveghetoarea mi-a citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și acela a fost momentul în care am început să-mi conștientizez problemele. Dumnezeu spune: „Antihriștii nu au pic de conștiință, rațiune sau umanitate. Nu numai că nu țin cont de nicio rușine, dar au și un alt semn distinctiv: sunt neobișnuit de egoiști și abjecți. Sensul literal al «egoismului și abjecției» lor nu este greu de înțeles: ei sunt orbi cu privire la orice în afară de propriile interese. Orice are legătură cu propriile lor interese le captează toată atenția și vor suferi pentru asta, vor plăti un preț, se vor cufunda în acel lucru și i se vor dedica. Vor închide ochii în fața oricărui lucru nu are legătură cu propriile interese și nu-l vor lua în seamă; alții pot face cum doresc – antihriștilor nu le pasă dacă o persoană este perturbatoare sau provoacă tulburări și, din punctul lor de vedere, acest lucru nu are nicio legătură cu ei. Spus cu tact, se ocupă de treburile lui. Însă este mai corect să spunem că acest tip de persoană este abjectă, josnică și dezgustătoare; o definim ca «egoistă și abjectă». Cum se manifestă egoismul și abjecția antihriștilor? În tot ceea ce este în beneficiul statutului și reputației lui, depune eforturi ca să facă sau să spună orice este necesar și îndură de bunăvoie orice suferință. Dar când este vorba de lucrarea rânduită de casa lui Dumnezeu sau de lucrarea care este prielnică pentru progresul în viață al aleșilor lui Dumnezeu, o ignoră cu desăvârșire. Chiar și atunci când oamenii răi întrerup, tulbură și comit tot felul de rele, afectând grav prin asta lucrarea bisericii – rămâne impasibil și nepăsător, ca și cum acest lucru nu ar avea nimic de-a face cu el. Și dacă cineva descoperă și raportează faptele condamnabile ale unei persoane rele, el spune că nu a văzut nimic și simulează ignoranța. Însă dacă cineva îl raportează și dă în vileag faptul că nu face lucrare practică și doar urmărește faima, câștigul și statutul, vede roșu înaintea ochilor. Ședințele sunt convocate în grabă pentru a discuta cum să reacționeze, se desfășoară anchete pentru a descoperi cine l-a trădat, cine a fost inițiatorul și cine a fost implicat. Nu va mânca și nu va dormi până nu va da de capăt problemei și până când chestiunea nu va fi dată cu totul uitării; ba chiar se va simți fericit doar după ce-i va doborî pe toți cei implicați în raportarea sa. Aceasta este manifestarea egoismului și abjecției, nu-i așa? Face el lucrarea bisericii? El acționează pur și simplu de dragul puterii și statutului său. Își conduce propria operațiune. Indiferent ce lucrare întreprinde, antihriștii nu se gândesc niciodată la interesele casei lui Dumnezeu. Se gândesc doar dacă propriile interese vor fi afectate, doar la puțina lucrare prezentă care e în beneficiul lor. Pentru ei, lucrarea principală a bisericii este doar un lucru făcut în timpul liber. Nu o iau deloc în serios. Se mișcă doar când sunt îndemnați să acționeze, fac numai ceea ce le place și doar lucrarea menită pentru a le păstra statutul și puterea. În ochii lor orice lucrare rânduită de casa lui Dumnezeu, lucrarea de răspândire a Evangheliei și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu sunt importante. Indiferent ce dificultăți întâmpină alți oameni în munca lor, ce probleme au identificat și raportat lor, cât de sincere le sunt cuvintele, antihriștii nu acordă atenție, nu se implică, de parcă asta nu are nicio legătură cu ei. Indiferent de cât de importante sunt problemele care apar în lucrarea bisericii, ei sunt extrem de indiferenți. Chiar și atunci când văd problema înaintea ochilor, ei doar o abordează superficial. Numai atunci când sunt emondați direct de Cei de mai sus și li se ordonă să rezolve o problemă, vor face, în silă, puțină lucrare reală și vor oferi Celor de mai sus ceva de văzut; curând după aceea, își vor vedea de propria treabă. Când vine vorba de lucrarea bisericii și de lucrurile importante ale contextului mai larg, ei sunt dezinteresați și desconsideră aceste lucruri. Ba chiar ignoră problemele pe care le descoperă și dau răspunsuri superficiale sau dau din colț în colț când sunt întrebați de probleme, abordându-le doar cu mare reticență. Aceasta este manifestarea egoismului și abjecției, nu-i așa? În plus, orice datorie fac antihriștii, ei nu se gândesc decât dacă aceasta le va permite să iasă în prim plan; atât timp cât le va crește reputația, ei își vor bate capul să găsească o cale de a învăța cum să o facă, să o ducă la bun sfârșit; îi interesează doar dacă asta îi va face să se distingă. Indiferent ce fac sau ce cred, îi preocupă doar faima, câștigul și statutul lor. Indiferent ce datorie realizează, concurează doar pentru a se stabili cine e mai sus sau mai jos, cine câștigă și cine pierde, cine are o reputație mai mare. Le pasă doar de câți oameni îi venerează și admiră, câți oameni îi ascultă și câți adepți au. Nu au niciodată părtășie despre adevăr, nici nu rezolvă probleme reale. Nu se gândesc niciodată cum să facă lucrurile conform principiului atunci când își fac datoria, nici nu reflectează pentru a vedea dacă au fost loiali, dacă și-au îndeplinit responsabilitățile, dacă au existat devieri sau omisiuni în datoria lor sau dacă există vreo problemă, și cu atât mai puțin nu se gândesc la ceea ce Dumnezeu cere și care sunt intențiile lui Dumnezeu. Nu acordă nici cea mai mică atenție acestor lucruri. Își pun capul la contribuție și fac lucruri doar de dragul faimei, câștigului și statutului, ca să-și îndeplinească propriile ambiții și dorințe. Este manifestarea egoismului și a abjecției, nu-i așa?” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”]. Când am auzit cuvintele „egoistă”, „abjectă” și „dezgustătoare”, m-am simțit de parcă inima mi-ar fi fost străpunsă și abia atunci mi-am dat seama că mă comportasem exact ca un antihrist. Antihriștii sunt dispuși să depună eforturi mari, să sufere și să plătească un preț pentru lucruri legate de reputația și statutul lor, dar când vine vorba de lucruri care nu au legătură cu interesele lor, chiar dacă dăunează lucrării bisericii, ei le ignoră și se fac că nu le văd. Sunt cu adevărat egoiști și abjecți. Mi-am amintit că, la început, am putut să colaborez armonios cu Li Na și Yang Yang și, ori de câte ori aveau probleme sau dificultăți, făceam tot posibilul să le ajut și să le rezolv. Dar când supraveghetoarea a adus-o pe Wang Nan, mi-a fost teamă că, dacă rămâneam în urma lui Wang Nan, supraveghetoarea va spune că nu eram la fel de capabilă ca ea sau că nu făceam lucrare concretă. Așa că a încetat să-mi pese de surorile mele partenere. Când am văzut-o pe Yang Yang întâmpinând dificultăți în lucrare, nu am vrut să mă obosesc să o ajut, crezând că asta mă va face să-mi pierd timpul și m-am concentrat doar pe lucrarea mea. Supraveghetoarea i-a cerut lui Yang Yang să predea o parte din lucrare lui Li Na și, deși am văzut că nu comunicaseră corect și știam că acest lucru va întârzia lucrarea, mi-a fost teamă că dacă aveam părtășie despre detalii cu ele m-ar face să-mi pierd timpul, așa că am ales să mă prefac că nu văd și să nu mă implic. Am găsit chiar și scuze pentru a-mi proteja interesele personale, gândindu-mă că, din moment ce supraveghetoarea nu mi-a atribuit-o mie, nu era responsabilitatea mea. Mai târziu, lucrarea lui Li Na a devenit ineficientă și ea se confrunta cu dificultăți, dar am evitat intenționat să am părtășie cu ea și să o ajut. Pentru că am fost atât de egoistă, nu le-am ajutat pe surorile mele partenere și nu am ținut cont de lucrarea generală, ceea ce a dus la întârzierea progresului. Deși părea că îmi dedic timpul și energia lucrării, în realitate, tot ce făceam era să mă asigur că mândria și statutul meu nu vor fi afectate. În lider de echipă, ar fi trebuit să supraveghez și să urmăresc progresul lucrării fiecărui membru al echipei, iar dacă cineva întâmpina dificultăți sau probleme în îndatoririle sale, ar fi trebuit să discut cu promptitudine acest lucru și să caut soluții cu acea persoană pe baza adevărurilor-principii. Dar, în schimb, mie mi-a păsat doar de lucrarea mea și m-a preocupat doar că reputația și statutul meu puteau fi afectate. Nu am ținut deloc cont de lucrarea generală, și nu am reușit să-mi îndeplinesc responsabilitățile de lider de echipă. Am înțeles că eram cu adevărat abjectă și dezgustătoare și că dezvăluiam aceeași fire ca un antihrist! Conștientizând acest lucru, am simțit că supraveghetoarea care m-a emondat avea dreptate și că nu aveam motive să mă simt nedreptățită, așa că am început să mă gândesc cum să compensez prejudiciul pe care îl adusesem lucrării.
Mai târziu, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni se laudă întotdeauna că au o bună umanitate, că nu au vorbit niciodată de rău pe nimeni, n-au rănit niciodată interesele altcuiva și pretind că niciodată nu au râvnit la lucrurile altor oameni. Atunci când există o dispută asupra intereselor, preferă chiar să sufere ei pierderi, decât să profite de ceilalți și toți ceilalți cred că ei sunt oameni buni. Totuși, atunci când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei sunt vicleni și șireți, uneltind mereu pentru ei înșiși. Nicicând nu se gândesc la interesele casei lui Dumnezeu, nicicând nu tratează ca fiind urgente lucrurile pe care Dumnezeu le tratează ca fiind astfel și nu gândesc așa cum gândește El, neputând nicicând să-și pună deoparte propriile interese pentru a-și îndeplini îndatoririle. Ei nu-și abandonează niciodată propriile interese. Chiar și când îi văd pe oamenii răi săvârșind răul, nu îi dau în vileag; ei nu au niciun fel de principii. Ce fel de umanitate este aceasta? Nu este o umanitate bună. Nu dați nicio atenție la ceea ce spun asemenea oameni; trebuie să vedeți ce trăiesc, ce dezvăluie și care le este atitudinea când își îndeplinesc îndatoririle, precum și care le este starea lăuntrică și ce iubesc. Dacă iubirea lor pentru propria faimă și propriul câștig depășește loialitatea lor pentru Dumnezeu, dacă iubirea lor pentru propria faimă și propriul câștig depășește interesele casei lui Dumnezeu sau dacă iubirea lor pentru propria faimă și propriul câștig depășește considerarea pe care o arată lui Dumnezeu, atunci au umanitate asemenea oameni? Ei nu sunt oameni cu umanitate. Comportamentul lor poate fi văzut de către alții și de către Dumnezeu. Este foarte dificil pentru asemenea oameni să dobândească adevărul” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit destul de rușinată. În trecut, crezusem întotdeauna că aveam o umanitate bună pentru că am putut să lucrez armonios cu frații și surorile mele și să țin cont de lucrarea generală. De asemenea, mi-am putut ajuta frații și surorile. Dar odată cu dezvăluirea faptelor, mi-am dat seama că nu eram o persoană cu o umanitate bună. Am simțit că venirea lui Wang Nan mi-a amenințat reputația și statutul, așa că pentru a o împiedica pe supraveghetoare să spună că nu sunt la fel de bună ca Wang Nan, mi-am concentrat toată atenția pe a-mi face bine propria lucrare. Când am văzut că Yang Yang și Li Na întâmpinau dificultăți în lucrarea lor și aveau nevoie de ajutor, le-am ignorat. M-am gândit că, dacă le ajut, progresul lucrării mele va fi afectat, așa că le-am ignorat și m-am ținut departe de asta. Drept urmare, lucrarea a suferit pierderi. Abia atunci mi-am dat seama că motivul pentru care înainte putusem să-mi ajut surorile și să țin cont de lucrarea generală era că reputația și statutul meu nu fuseseră implicate. Dar acum, când mândria și statutul meu erau în joc, adevărata mea față a fost dată în vileag și, pentru a-mi proteja propria reputație și statutul, am desconsiderat interesele bisericii În ce fel am avut umanitate bună?! O persoană cu umanitate cu adevărat bună dă dovadă de loialitate în datoria sa și, atunci când interesele casei lui Dumnezeu sunt în conflict cu interesele personale, ea poate arăta considerație față de intențiile lui Dumnezeu și poate pune interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc. Însă în ceea ce mă privește, când am văzut că lucrarea bisericii suferă pierderi, nu am fost dispusă să-mi las deoparte interesele personale pentru a-mi ajuta surorile. În ce fel am avut vreo umanitate?! După ce mi-am dat seama de acest lucru, m-am simțit cu adevărat vinovată și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt conștientă că sunt cu adevărat egoistă și sunt dispusă să mă schimb și să colaborez armonios cu surorile mele. Indiferent care dintre ele întâmpină probleme în îndatoririle lor, sunt dispusă să caut adevărul împreună cu ele pentru a rezolva problemele.” Ulterior, le-am întrebat mereu pe Li Na și Yang Yang ce probleme întâmpinau în lucrarea lor și dacă menționau vreo chestiune, aveam părtășie și căutam soluții împreună. După asta, oricât de aglomerată era lucrarea, îmi găseam mereu timp să discut problemele din lucrare cu surorile mele și, împreună, aveam părtășie despre căile prin care puteam rezolva aceste probleme. Când am văzut că lucrarea generală se mișca treptat într-o direcție pozitivă, toate ne-am simțit destul de fericite.
După un timp, conducătoarea a rânduit ca eu și sora Yang Zhen să colaborăm la îndatoririle bazate pe texte. De obicei, discutam despre lucrare împreună, însă mai târziu, din cauza schimbărilor în lucrare, ne-am împărțit responsabilitățile. Uneori, Yang Zhen trebuia să verifice materialele cu frații și surorile. În acest timp, conducătoarea trimitea scrisori în care întreba despre lucrarea ei, iar frații și surorile trimiteau, de asemenea, scrisori pentru a-i pune întrebări. Toate acestea necesitau răspunsuri prompte. La început, am putut să ajut cu unele dintre aceste sarcini, dar după un timp, m-am gândit în sinea mea: „Aceasta este responsabilitatea lui Yang Zhen. Dacă o tot ajut, îmi voi pierde timpul și dacă lucrarea de care sunt responsabilă nu dă rezultate la fel de bune ca ale lui Yang Zhen, ce va crede conducătoarea despre mine? Cum aș putea să-mi arăt din nou chipul?” Dar apoi mi-am amintit cum mă concentrasem doar pe propria mea lucrare și ignorasem lucrarea surorilor mele, făcând ca lucrarea bisericii să sufere și am știut că nu mai puteam face acest lucru din nou de data aceasta. Mi-am amintit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău. Mai întâi trebuie să te gândești la interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. S-ar cuveni să ții seama de intențiile lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă au fost sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost loial, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o cale de a practica. Fie că era vorba de lucrarea de care era responsabilă Yang Zhen, fie de cea de care eram responsabilă eu, era tot lucrarea bisericii și nu ar trebui să țin în continuare cont de mândria și statutul meu. Dacă lucrarea lui Yang Zhen ar întârzia, interesele bisericii ar fi afectate. Trebuia să protejez întreaga lucrare a bisericii. După asta, când Yang Zhen era prea ocupată, o ajutam cu unele sarcini, stabilind în același timp prioritățile și lucrând în funcție de urgență. Când am practicat în acest fel, m-am simțit ușurată.
În trecut, am crezut întotdeauna că aveam o umanitate bună, că puteam suferi și plăti un preț în îndatoririle mele și că, de asemenea, puteam colabora armonios cu frații și surorile mele. Dar după ce am trecut prin toate acestea, am înțeles că am fost cu adevărat egoistă și că toate suferințele și sacrificiile mele aveau scopul de a-mi proteja reputația și statutul. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru judecata și expunerea cuvintelor Sale, care mi-au permis să mă cunosc și să fac anumite schimbări.
