79. Nu am fost dispusă să devin conducătoare – de ce eram atât de îngrijorată?
În timpul alegerilor bisericii din 2023, am auzit că unii frați și unele surori doreau să mă voteze pe mine, dar, în sufletul meu, nu voiam să fiu conducătoare. Mi-am amintit că, acum ceva timp, o conducătoare a rânduit ca niște frați și surori să transfere ofrande, dar, din cauza alegerii unor persoane nepotrivite, ofrandele au fost confiscate de marele balaur roșu și mai mulți frați și surori au fost arestați. Biserica investiga motivele specifice. Deși acea conducătoare nu a fost demisă, totuși, era o fărădelege gravă. M-am gândit și la o soră pe care o cunoșteam înainte și care, în timp ce era conducătoare, a acționat după voința sa și a întârziat lucrarea, în cele din urmă, devenind o conducătoare falsă și fiind demisă. Când mă gândeam la aceste lucruri, mă simțeam neliniștită, deoarece credeam că a fi conducător implica o responsabilitate importantă și că un conducător ar putea fi demis în orice moment dacă ar încălca principiile în acțiunile sale. Mă gândeam: „Acum, lucrarea lui Dumnezeu a ajuns la stadiul final și este, de asemenea, momentul în care Dumnezeu determină finalul fiecărei persoane. Dacă, în acest moment critic, nu numai că nu reușesc să pregătesc fapte bune, ci săvârșesc fapte rele și sunt condamnată, cum aș putea să am un final bun? Ar fi mai bine să accept o îndatorire ce presupune o singură sarcină fără a-mi asuma riscul.” Având acest lucru în vedere, nu am fost dispusă să-mi asum rolul de conducătoare. Câteva zile mai târziu, în timpul alegerilor bisericii, am fost aleasă conducătoare. Văzând acest rezultat, nu m-am simțit fericită; în schimb, eram reținută și îndurerată, gândindu-mă: „Neacceptarea acestui lucru ar arăta o lipsă de supunere. Dacă accept, nu numai că va trebui să muncesc mai mult și să îndur mai mult decât alții, dar și, dacă greșesc lucrarea, nu va fi o problemă mică. Dacă jigneam firea lui Dumnezeu, călătoria mea de a crede în Dumnezeu s-ar fi terminat și nu ar fi toți anii în care am crezut în Dumnezeu în zadar? Ar fi mai bine să-mi îndeplinesc datoria actuală într-un mod practic.” Gândind astfel, simțeam o mustrare în inimă, dar, când am luat în considerare marea responsabilitate de a fi conducătoare și cât de repede aș fi dezvăluită și eliminată dacă aș face o greșeală, tot nu voiam să-mi asum acest rol. Trăiam o luptă interioară neîntreruptă, ca un joc cu odgonul. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă conducă și să mă călăuzească.
Într-o zi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am fost profund emoționată. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă simți că poți să realizezi o anumită datorie, dar îți și este teamă să nu greșești și să nu fii eliminat și, prin urmare, ești timid, stagnezi și nu poți să faci progrese, atunci reprezintă aceasta o atitudine supusă? De exemplu, dacă frații și surorile tale te aleg drept conducătorul lor, atunci s-ar putea să te simți obligat să îndeplinești această datorie pentru că ai fost ales, dar tu nu tratezi această datorie cu o atitudine proactivă. De ce nu ești proactiv? Pentru că ai gânduri despre acest lucru și simți că: «A fi conducător nu este deloc un lucru bun. Este ca și cum ai păși pe muchie de cuțit sau ai călca pe gheață subțire. Dacă fac o treabă bună, atunci nu va exista nicio recompensă, dar dacă-mi fac prost treaba, atunci voi fi emondat. Și a fi emondat nici măcar nu reprezintă cel mai rău lucru dintre toate. Ce se întâmplă dacă sunt înlocuit sau eliminat? Dacă s-ar întâmpla asta, nu s-ar termina totul pentru mine?» În acel moment, începi să te simți într-o luptă internă. Ce este această atitudine? Aceasta înseamnă să te păzești și să înțelegi greșit. Aceasta nu este atitudinea pe care oamenii ar trebui să o aibă față de datoria lor. Este o atitudine demoralizată și negativă. Așadar, cum ar trebui să fie o atitudine pozitivă? (Ar trebui să avem inimile deschise, să fim sinceri și să avem curajul de a ne asuma poveri.) Ar trebui să fie una de supunere și de cooperare plină de inițiativă. Ceea ce spuneți este întrucâtva lipsit de conținut. Cum poți să ai inima deschisă și să fii sincer când îți este atât de frică? Și ce înseamnă să ai curajul de a-ți asuma poveri? Ce mentalitate îți va da curajul de a-ți asuma poveri? Dacă îți este mereu teamă că ceva va merge prost și că nu vei putea face față, și dacă ai multe obstacole lăuntrice, atunci îți va lipsi în mod fundamental curajul de a-ți asuma poveri. Frazele «a avea inima deschisă și a fi sincer», «a avea curajul de a-ți asuma poveri» sau «a nu da înapoi niciodată, nici chiar în fața morții» despre care vorbiți sună puțin ca niște sloganuri strigate de către tineri furioși. Pot aceste sloganuri să rezolve probleme practice? Ceea ce e necesar acum este o atitudine corectă. Pentru a avea o atitudine corectă, trebuie să înțelegi acest aspect al adevărului. Aceasta este singura cale de a-ți rezolva dificultățile lăuntrice și de a-ți îngădui să accepți fără piedici această însărcinare, această datorie. Aceasta este calea de practică și numai acesta este adevărul. Dacă folosești fraze precum «a avea o inimă deschisă și a fi sincer» și «a avea curajul de a-ți asuma poveri» pentru a aborda frica pe care o simți, va fi eficient? (Nu.) Asta indică faptul că aceste lucruri nu sunt adevărul și nici nu sunt o cale de practică. Poate că spui: «Am o inimă deschisă și sunt sincer, am o statură de nestăpânit, nu există alte gânduri sau impurități în inima mea și am curajul de a-mi asuma poverile.» În aparență, îți preiei datoria, dar, mai târziu, după ce chibzuiești o vreme, tot simți că nu poți să o preiei. Poți să te temi încă. În plus, poți să vezi că alții sunt emondați și să ți se facă și mai frică, asemeni unui câine bătut îngrozit de bici. Vei simți din ce în ce mai mult că statura ta e prea mică și că această datorie este precum un abis vast și imposibil de trecut și, în cele din urmă, tot nu vei putea să preiei această povară. De aceea, a declama sloganuri nu poate rezolva problemele practice. Așadar, cum poți să rezolvi într-adevăr această problemă? Ar trebui să cauți activ adevărul și să adopți o atitudine supusă și cooperantă. Asta poate rezolva complet problema. Timiditatea, frica și îngrijorarea sunt inutile. Există vreo relație între posibilitatea de a fi dezvăluit și eliminat și a fi un conducător? Dacă nu ești conducător, va dispărea firea ta coruptă? Mai devreme sau mai târziu, va trebui să rezolvi problema firii tale corupte. În plus, dacă nu ești conducător, atunci nu vei avea mai multe oportunități de a practica și vei face progrese lente în viață, cu puține șanse de a fi desăvârșit. Cu toate că există un pic mai multă suferință în a fi conducător sau lucrător, asta aduce și multe beneficii, iar dacă poți merge pe calea urmăririi adevărului, poți fi desăvârșit. Ce mare binecuvântare este aceasta! Așa că ar trebui să te supui și să cooperezi activ. Aceasta este datoria și responsabilitatea ta. Indiferent de drumul înainte, ar trebui să ai o inimă plină de supunere. Aceasta este atitudinea cu care ar trebui să-ți îndeplinești datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). Cuvintele lui Dumnezeu au expus gândurile din inima mea atât de profund, încât m-am simțit rușinată și jenată. Am reflectat asupra mea: de ce mi-a fost atât de frică să fiu conducătoare? Oare pentru că văzusem cum o conducătoare a ales persoanele nepotrivite atunci când a rânduit transferul ofrandelor, ceea ce a dus la confiscarea ofrandelor de către marele balaur roșu și la arestarea mai multor frați și surori, și cum casa lui Dumnezeu investiga și gestiona problema? Prin urmare, mă îngrijorasem că, dacă aș deveni conducătoare și aș face o greșeală mare în lucrare, nu numai că ar provoca pierderi bisericii, ci ar întârzia și intrarea în viață a fraților și surorilor. Aceasta ar fi o fărădelege gravă și aș fi repede dezvăluită și eliminată. Așadar, ar fi mai sigur să accept o îndatorire ce presupunea o singură sarcină. Am luat mereu în considerare propriile mele interese, neîndrăznind să accept datoria de a fi conducătoare. Am văzut că fusesem prea egoistă, fără urmă de supunere. Deși a fi conducător presupune mai multă muncă, oferă mai multe oportunități de instruire, mai multe șanse de a dobândi adevărul și o creștere a vieții mai rapidă. Intențiile serioase ale lui Dumnezeu erau în spatele acestui lucru, dar eu nu le-am înțeles, în schimb, am fost reținută față de Dumnezeu și L-am înțeles greșit în inima mea. Nu Îl rănea acest lucru profund pe Dumnezeu? Ar trebui să mă supun și să colaborez activ, căutând adevărul pentru a-mi rezolva reținerile și confuziile față de Dumnezeu.
După aceea, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Chiar dacă se avântă cu toată ființa în datoria sa, își dă demisia de la serviciu și renunță la familie – dacă nu-și oferă inima lui Dumnezeu și se ferește de El, este aceea o stare bună? Este aceea starea normală a intrării în adevărul-realitate? Nu e terifiantă viitoarea evoluție a acestei stări? Dacă o persoană continuă în starea aceasta, poate să obțină adevărul? Poate să dobândească viața? Poate să intre în adevărul-realitate? (Nu.) Sunteți conștienți că voi înșivă aveți chiar starea aceasta? Când deveniți conștienți de asta, vă spuneți oare în gând: «De ce mă feresc întotdeauna de Dumnezeu? De ce gândesc așa întotdeauna? E atât de înspăimântător să gândești așa! Înseamnă să I te împotrivești lui Dumnezeu și să respingi adevărul. A te feri de Dumnezeu e totuna cu a te împotrivi Lui»? Starea de a te feri de Dumnezeu e exact ca și cum ai fi un hoț – nu îndrăznești să trăiești în lumină, te temi să-ți dai în vileag fețele demonice și, în același timp, ești înspăimântat: «Cu Dumnezeu nu e de joacă. El poate judeca și mustra oamenii oriunde și oricând. Dacă-L mânii pe Dumnezeu, în cazurile ușoare El te va emonda, iar în cele grave te va pedepsi, te va face bolnav ori te va face să suferi. Oamenii nu pot suporta lucrurile astea!» Nu au oamenii aceste înțelegeri greșite? Este aceasta o inimă cu frică de Dumnezeu? (Nu.) Nu e terifiantă o asemenea stare? Când o persoană e în starea aceasta, când se ferește de Dumnezeu și are mereu aceste gânduri, când are mereu o asemenea atitudine față de Dumnezeu, Îl tratează ea pe Dumnezeu ca Dumnezeu? E aceasta credință în Dumnezeu? Când o persoană crede în Dumnezeu în felul acesta, când nu-L tratează pe Dumnezeu ca Dumnezeu, nu e asta o problemă? Cel puțin, oamenii nu acceptă firea dreaptă a lui Dumnezeu și nu acceptă nici realitatea lucrării Sale. Ei se gândesc: «E adevărat că Dumnezeu e milos și iubitor, dar e și mânios. Când mânia lui Dumnezeu se abate peste cineva, e dezastruos. El poate oricând să lovească mortal oamenii, distrugând pe oricine vrea El. Nu chema furia lui Dumnezeu! Este adevărat că măreția și mânia Lui nu îngăduie ofensă. Ține-te la distanță de El!» Dacă o persoană are o astfel de atitudine și aceste idei, poate ea să vină înaintea lui Dumnezeu deplin și sincer? Nu poate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin practicarea adevărului poți rupe cătușele unei firi corupte”). Cum cugetam la cuvintele lui Dumnezeu și reflectam asupra mea, mi-am dat seama că, deși credeam în Dumnezeu de mulți ani, aparent abandonându-mi familia și cariera pentru a-mi face datoria, de fapt, nu Îi oferisem niciodată inima mea lui Dumnezeu. Mă agățasem întotdeauna de regulile Satanei pentru supraviețuire, precum „Cu cât sunt mai mari, cu atât cad mai de sus” și „E singurătate în vârf” Trăisem potrivit regulilor de supraviețuire ale Satanei și nu am crezut în firea dreaptă a lui Dumnezeu. Considerasem casa lui Dumnezeu așa cum este lumea, lipsită de corectitudine și de dreptate, și mi-L imaginasem pe Dumnezeu ca pe oamenii corupți, crezând că până și o mică greșeală, neintenționată, ar duce la condamnare și la eliminare. Așa că, atunci când văzusem că alții erau emondați sau demiși, devenisem și mai vigilentă față de Dumnezeu în inima mea. Mă temeam că, dacă aș deveni conducătoare și nu aș face lucrarea bine, aș fi demisă și eliminată și că ar fi mai sigur să îndeplinesc o îndatorire ce presupunea o singură sarcină. Din cauza acestor opinii false, nu m-am putut supune orchestrării și rânduielilor lui Dumnezeu. În realitate, faptul că o persoană va fi dezvăluită și eliminată nu are nimic de-a face cu statutul acesteia. Acest lucru este determinat de calea pe care o urmează. Dacă cineva nu urmărește adevărul, chiar dacă nu are statut, va fi totuși dezvăluit și eliminat. Unii conducători și lucrători pot avea abateri sau eșecuri în lucrarea lor, dar pot căuta adevărul și pot reflecta asupra lor ulterior, făcând tot posibilul să acționeze potrivit principiilor, și cu cât își îndeplinesc mai mult îndatoririle, cu atât dobândesc o înțelegere mai profundă a adevărului. Pentru astfel de persoane, asumarea rolului de conducător este un mijloc prin care pot fi desăvârșite. Conducătoarea pe care o cunoscusem înainte a fost demisă pentru că nu a investit timp și energie în adevărurile-principii, a perturbat și a tulburat lucrarea și a refuzat cu încăpățânare să se cunoască pe sine. Chiar și atunci când problemele ei fuseseră expuse și i se oferise părtășie despre ele, ea se certase și se apărase în loc să se pocăiască. Aceasta a dus la demiterea ei. De asemenea, acei antihriști excluși din casa lui Dumnezeu nu au fost distruși de statut sau eliminați din cauza unei singure fărădelegi. Acest lucru s-a întâmplat pentru că, în perioada în care au fost conducători, au acționat nesăbuit și autocratic și au format facțiuni pentru a stabili împărății independente, ceea ce perturbase în mod grav lucrarea bisericii. Chiar și după ce au fost emondați și avertizați, au refuzat cu încăpățânare să se pocăiască. Au fost excluși și eliminați pentru că aparțin categoriei de oameni care sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc. Eșecul lor a fost determinat de natura-esență a lor și de calea pe care o parcurseseră. În casa lui Dumnezeu, decizia de a demite sau elimina pe cineva nu se bazează pe comportamentul de moment al unei persoane sau pe o singură greșeală pe care aceasta a făcut-o, ci mai degrabă pe natura-esență a acesteia și pe comportamentul consecvent. Mai mult, Dumnezeu oferă fiecărei persoane multiple oportunități pentru a se pocăi. Nu înseamnă că oricine este descoperit că a comis o eroare este exclus sau eliminat. Ca în cazul conducătoarei bisericii noastre, deși existase o problemă majoră cu rânduielile pentru transferul ofrandelor, ulterior, ea a căutat adevărul, a reflectat asupra ei și a demonstrat dorința de a se pocăi. Ca urmare, până acum nu a fost demisă. Am observat că credința mea în „Cu cât sunt mai mari, cu atât cad mai de sus” nu era fundamental în concordanță cu adevărul și mi-am dat seama cât de denaturat era punctul meu de vedere! Fusesem preocupată în permanență de viitorul meu și de soarta mea, temându-mă că, dacă aș deveni conducătoare și aș strica lucrarea, nu aș avea un final bun și o destinație bună. Dacă aceste preocupări eronate și puncte de vedere incorecte nu ar fi rezolvate prin căutarea adevărului, atunci, chiar dacă nu aș deveni conducătoare, cu natura mea adânc înrădăcinată de a mă împotrivi lui Dumnezeu, în cele din urmă, aș fi eliminată. În acel moment, am simțit că a trăi potrivit filozofiei Satanei era cu adevărat periculos, deoarece m-ar putea face să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și să mă îndepărtez de El în orice moment sau loc.
După aceea, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Antihriștii nu ascultă niciodată de rânduielile casei lui Dumnezeu și întotdeauna leagă strâns datoria, faima, câștigul și statutul lor de speranța de a dobândi binecuvântări și viitoarea lor destinație, de parcă, odată ce și-au pierdut reputația și statutul, nu vor mai avea nicio speranță să dobândească binecuvântări și recompense, iar acest lucru ar fi de parcă și-ar pierde viața. Ei se gândesc: «Trebuie să fiu atent, nu trebuie să fiu neglijent! Nu pot să mă bazez pe casa lui dumnezeu, pe frați și surori, pe conducători și lucrători și nici măcar pe dumnezeu. Nu pot să am încredere în niciunul dintre ei. Tu însuți ești persoana pe care poți să te bazezi cel mai mult și care e cea mai demnă de încredere. Dacă nu-ți faci planuri pentru tine, atunci cui îi va păsa de tine? Cine se va gândi la viitorul tău? Cine se va gândi dacă vei primi sau nu binecuvântări? Prin urmare, trebuie să fac planuri și calcule atente spre binele meu. Nu pot să comit greșeli sau să fiu nici măcar puțin neglijent, altminteri, ce voi face dacă va încerca cineva să profite de mine?» Prin urmare, ei se păzesc de conducătorii și lucrătorii casei lui Dumnezeu, temându-se că cineva îi va discerne sau îi va vedea așa cum sunt în realitate și că atunci vor fi demiși, iar binecuvântările la care visează vor fi spulberate. Consideră că trebuie să-și păstreze reputația și statutul pentru a avea vreo speranță de a dobândi binecuvântări. Un antihrist vede faptul de a fi binecuvântat ca fiind mai măreț decât cerurile, mai măreț decât viața, mai important decât urmărirea adevărului, schimbarea firii sau mântuirea personală și mai important decât a-și îndeplini bine datoria și de a fi o ființă creată care corespunde standardelor. Ei cred că a fi o ființă creată care e conform așteptărilor, își face bine datoria și e mântuită sunt lucruri neînsemnate care nu merită menționate sau remarcate, în timp ce dobândirea binecuvântărilor este singurul lucru din întreaga lor viață ce nu poate fi uitat niciodată. Indiferent ce situație înfruntă, indiferent cât de importantă sau neînsemnată este, ei o pun pe seama faptului că sunt binecuvântați și sunt incredibil de precauți și atenți și-și lasă întotdeauna o cale de scăpare” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, oricare ar fi situația cu care se confruntă antihriștii, ei se gândesc, mai întâi, dacă pot sau nu pot obține binecuvântări. Atât timp cât un lucru este benefic pentru a obține binecuvântări, ei îl vor face, în schimb, dacă nu este benefic, nu îl vor face. Ei nu-și iau niciodată în considerare responsabilitățile sau îndatoririle, nici interesele casei lui Dumnezeu. Reflectând asupra propriului meu comportament, mi-am dat seama că am acționat la fel. Frații și surorile mă aleseseră conducătoare; aceasta era o înălțare care venea de la Dumnezeu și o oportunitate pentru mine de a mă instrui. Ar fi trebuit să colaborez activ, dar acordasem prea multă importanță obținerii binecuvântărilor, gândindu-mă, în primul rând, la viitorul meu și la soarta mea. De îndată ce m-am gândit la marile responsabilități ale calității de conducător și la posibilul impact negativ asupra viitorului și destinației mele dacă aș comite vreo fărădelege, am devenit reticentă să-mi asum rolul. Considerasem că obținerea binecuvântărilor era mai importantă decât propriile mele îndatoriri și responsabilități. Fusesem cu adevărat egoistă și lipsită de umanitate! Dându-mi seama de acest lucru, am făcut o rugăciune de pocăință către Dumnezeu și mi-am asumat activ responsabilitatea de a fi conducătoare.
Nu după mult timp, am devenit responsabilă cu transferul ofrandelor. Încă simțeam o oarecare teamă în inimă, făcându-mi griji că ar putea apărea o eroare din cauza rânduielilor mele necorespunzătoare, așa că am vrut să renunț. În acel moment, am recunoscut că această stare nu era corectă, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog: „O, Dumnezeule, văd că sunt prea egoistă și, din nou, m-am concentrat pe propriul meu viitor și pe propria soartă. Această datorie pe care am primit-o astăzi este încercarea Ta pentru mine. Nu ar trebui să trăiesc cu frică, gândindu-mă la propriile mele interese. Ar trebui să mă bazez pe Tine și să colaborez potrivit principiilor, asumându-mi activ această povară, fără a mai lua în considerare câștigurile sau pierderile personale.” După rugăciune, m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Ce fel de persoană îndrăznește să-și asume responsabilitatea? Ce fel de persoană are curajul să poarte o povară grea? Cineva care preia conducerea și iese curajos în față într-un moment crucial pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, care nu se teme să poarte o responsabilitate grea și să îndure greutăți mari atunci când vede lucrarea cea mai importantă și crucială. Acesta este cineva loial lui Dumnezeu, un bun soldat al lui Hristos. Se poate spune oare că toți cei care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor o fac pentru că nu înțeleg adevărul? Nu; este o problemă în umanitatea lor. Nu au simțul dreptății sau al responsabilității, sunt oameni egoiști și ticăloși, nu credincioși în Dumnezeu cu inimă adevărată și nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Din acest motiv, nu pot fi mântuiți” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că aceia care cred cu sinceritate în Dumnezeu și au o umanitate bună își îndeplinesc îndatoririle cu un simț al responsabilității. Ei protejează interesele casei lui Dumnezeu fără a lua în considerare câștigurile sau pierderile personale. Mai ales în lucrarea esențială, înfruntă dificultățile cu capul sus și sunt capabili să își asume poveri grele și să ia în considerare intențiile lui Dumnezeu. Oricât de mari sunt riscurile, ei nu se retrag, ci sunt capabili să se bazeze pe Dumnezeu pentru a trăi lucruri. Astfel de oameni au, într-adevăr, conștiință și rațiune. Ei sunt stâlpii bisericii și sunt cei de care se bucură Dumnezeu. Însă, în ceea ce-i privește pe cei care se gândesc, în permanență, la câștigurile și la pierderile personale în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle și care nu protejează interesele casei lui Dumnezeu sub nicio formă, acestora le lipsește umanitatea, sunt egoiști și detestabili. În ochii lui Dumnezeu, ei sunt neîncrezători și non-credincioși. Cugetând la toate acestea, m-am simțit tulburată și plină de mustrări de conștiință și am devenit dispusă să-mi asum această responsabilitate și să colaborez activ pentru a transfera ofrandele într-un loc sigur cât mai curând posibil. După ce am practicat în acest fel, am avut un sentiment de pace și de siguranță în suflet.
Dacă Dumnezeu nu ar fi rânduit mediile pentru a mă dezvălui, nu mi-aș fi cunoscut firea coruptă, egoistă și detestabilă și perspectivele eronate asupra a ceea ce trebuie să urmăresc, nici n-aș fi înțeles eforturile minuțioase ale lui Dumnezeu pentru a mântui oamenii. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că a rânduit aceste medii și pentru luminarea și călăuzirea prin cuvintele Sale care au condus la această cunoaștere și transformare.
