35. Când ești viclean și perfid nu-ți faci bine datoria
În anul 2020, conducătorii mi-au cerut să-mi asum răspunderea pentru lucrarea din domeniul artei și al designului. Primul lucru pe care l-am observat a fost că liderii îmi monitorizau frecvent progresul lucrării și că descopereau ce se întâmpla cu lucrarea mea. Eram îngrijorată că liderii vor găsi omisiuni în lucrarea mea și că mă vor emonda sau demite. Prin urmare, lucram peste program pentru a învăța cum să creez imagini și să îmi îmbunătățesc nivelul profesional. De asemenea, monitorizam frecvent progresul tuturor echipelor în privința studiilor lor și modul în care gestionau crearea imaginilor. Când descopeream abateri, îmi ajutam și îmi îndrumam imediat frații și surorile. Până în 2021, lucrarea de evanghelizare se intensificase din ce în ce mai mult și eram familiarizată cu toate aspectele diferite ale lucrării, așadar conducătorii nu mă mai monitorizau la fel de atent cum o făceau la început. De la bun început, mi-am amintit frecvent că, indiferent dacă cineva îmi urmărea și îmi monitoriza lucrarea sau nu, trebuia să-mi fac bine datoria. Nu puteam fi vicleană și perfidă sau superficială. Cu toate acestea, după un timp, am văzut că erau multe sarcini de îndeplinit și, când apăreau probleme în fiecare sarcină, toate necesitau timp și efort pentru a fi rezolvate. Am început să mă simt cam obosită. Mă gândeam în sinea mea: „Acum, conducătorii nu îmi monitorizează și nu îmi urmăresc lucrarea la fel de atent. Puțini vor observa dacă îmi fac bine lucrarea. Dacă nu o fac bine, atunci nimeni nu mă va mustra. Nu ar trebui să mă obosesc prea tare. Până la urmă, chiar dacă sunt puțin leneșă, nimeni nu va afla. De ce trebuie să sufăr atât de mult?” După aceea, am devenit destul de neglijentă în monitorizarea lucrării. Dacă, inițial, mă interesam de lucrare o dată pe săptămână, am ajuns să mă interesez doar o dată la două sau trei săptămâni. Mai târziu, am descoperit că membrii unei echipe nu obțineau rezultate bune în studiile lor profesionale. Uneori, direcția de studiu stabilită și abaterile sintetizate nu satisfăceau nevoile majorității și, după ce au studiat o perioadă, nimeni nu a înregistrat vreun progres evident. Cu toate acestea, nu am vrut să-mi petrec timpul rezolvând problema. I-am pasat-o liderei de echipă și i-am cerut să o verifice și să o rezolve ea. Nu mă așteptam ca lidera de echipă să spună: „În ultimul timp, ai întrebat rareori despre progresul studiilor profesionale. Mi-a lipsit și o povară. Acesta este motivul pentru care studiile echipei nu au dat rezultate bune, iar frații și surorile nu au făcut prea multe progrese.” M-am apărat în tăcere: „Nu urmăresc acum situația? Dacă membrii echipei tale nu obțin rezultate bune din studiile lor, ție îți revine responsabilitatea în primul rând, ca lideră de echipă.” Am spus doar așa, în treacăt: „Atunci să schimbăm situația și să o abordăm împreună”, și am trecut peste asta într-un mod superficial. Mai târziu, am descoperit o serie de probleme în lucrare și am vrut să pregătesc un sumar al lucrării. Dar apoi m-am gândit: „Sumarul lucrării necesită o înțelegere a dificultăților și a abaterilor cu care s-au confruntat frații și surorile în activitatea lor profesională. Necesită, de asemenea, gândire pentru a stabili o direcție și o cale de îmbunătățire. Este, într-adevăr, istovitor din punct de vedere mental. Mai bine să nu fac un sumar până la urmă. În orice caz, nimeni nu întreabă despre aceste lucruri și nimeni nu ar ști dacă aș face sumarul.” Astfel, l-am amânat puțin mai mult. Am privit indiferentă cum problemele care au apărut atunci când frații și surorile mele au creat imagini nu au înregistrat nicio îmbunătățire. În inima mea, mi-am făcut reproșuri. Descoperisem deja problemele, dar nu le rezolvam pentru că nu voiam să mă deranjez. Aceasta era o abordare superficială și însemna că nu fac o lucrare reală! Mi-am dat seama că, pe parcursul acestei perioade, starea mea fusese incorectă și am căutat câteva cuvinte relevante ale lui Dumnezeu ca să le citesc.
Dumnezeu Atotputernic spune: „Să lucrezi doar mecanic, de formă, când îți îndeplinești datoria e absolut interzis. Dacă întotdeauna lucrezi mecanic, de formă, în timp ce-ți îndeplinești datoria, nu ai cum să ți-o îndeplinești la un standard acceptabil. Dacă vrei să-ți îndeplinești loial datoria, mai întâi trebuie să-ți rezolvi problema lucrului mecanic, de formă. Ar trebui să iei măsuri să corectezi situația de îndată ce observi asta. Dacă ești confuz, nu ești niciodată capabil să observi problemele, lucrezi mereu mecanic, de formă, și faci lucrurile într-o manieră superficială, atunci nu vei avea cum să-ți faci datoria bine. De aceea, întotdeauna trebuie să-ți faci datoria din inimă. Oamenii au obținut foarte dificil această oportunitate! Când Dumnezeu le dă o șansă, dar ei nu profită de ea, atunci acea șansă este pierdută – și chiar dacă, mai târziu, își doresc să găsească o astfel de oportunitate, este posibil să nu mai apară din nou. Nici lucrarea lui Dumnezeu și nici șansele cuiva de a-și realiza datoria nu așteaptă pe nimeni. […] În prezent, nu există multe oportunități de a îndeplini o datorie, așa că trebuie să te ții de ea atunci când poți. Exact atunci când te confrunți cu o datorie, tu trebuie să depui efort; atunci este momentul în care trebuie să te dăruiești, să te sacrifici pentru Dumnezeu și când ți se cere să plătești prețul. Nu ascunde nimic, nu unelti nimic, nu lăsa nicio marjă de libertate și nu-ți oferi o cale de scăpare. Dacă îți iei vreo libertate, ești calculat sau alunecos și lenevind, atunci sigur nu vei face o treabă de calitate. Să presupunem că spui: «Nimeni nu m-a văzut fiind alunecos sau lenevind. Ce grozav!» Ce fel de gândire este aceasta? Crezi că ai tras un văl de ceață peste ochii oamenilor și peste cei ai lui Dumnezeu? De fapt, cu toate acestea, știe sau nu Dumnezeu ce ai făcut? Știe. De fapt, oricine interacționează cu tine pentru o perioadă de timp va afla despre corupția și ticăloșia ta și, deși s-ar putea să nu spună direct acest lucru, va avea evaluările lui despre tine în inima lui. Au existat mulți oameni care au fost dezvăluiți și eliminați pentru că mulți alții au ajuns să-i înțeleagă. Odată ce toți le-au văzut esența, i-au expus pe acești oameni așa cum erau de fapt și i-au dat afară. Așadar, fie că urmăresc sau nu adevărul, oamenii ar trebui să-și îndeplinească bine datoria, făcând tot ce le stă în putință; ar trebui să-și folosească conștiința pentru a face lucruri practice. S-ar putea să ai defecte, dar dacă poți să fii eficient în îndeplinirea datoriei, nu vei fi eliminat. Dacă te gândești mereu că ești bine, că ești sigur că nu vei fi eliminat, dacă tot nu reflectezi sau nu încerci să te cunoști și îți ignori sarcinile proprii, dacă întotdeauna ești superficial, atunci, când aleșii lui Dumnezeu chiar își pierd îngăduința față de tine, te vor expune așa cum ești și, cel mai probabil, vei fi eliminat. Asta pentru că toată lumea te-a văzut așa cum ești de fapt, iar tu ți-ai pierdut demnitatea și integritatea. Dacă nimeni nu are încredere în tine, ar putea Dumnezeu să aibă încredere în tine? Dumnezeu scrutează inima cea mai lăuntrică a omului: El nu ar putea sub nicio formă să aibă încredere într-o astfel de persoană” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”). Dumnezeu vorbea exact despre starea mea. Mi-am tratat datoria exact în acest fel. Când mă urmărea cineva, depuneam mai mult efort, dar, când nu mă supraveghea nimeni, deveneam vicleană și perfidă și acționam într-un mod superficial. M-am gândit la perioada în care conducătorii îmi monitorizau frecvent lucrarea. Pe atunci, mă temeam că, dacă nu aș face o lucrare reală, conducătorii ar afla și m-ar demite. Ca urmare, eram foarte proactivă în îndeplinirea datoriei mele. Urmăream frecvent lucrarea diferitelor echipe și, adesea, îi îndrumam și îi ajutam pe frații mei și pe surorile mele să îmbunătățească efectele imaginilor pe care le creau. Cu toate acestea, când conducătorii au încetat să-mi mai monitorizeze în mod regulat lucrarea, am început să mă comport într-un mod superficial. Credeam că, chiar dacă eram puțin leneșă, nimeni nu va afla, iar reputația și statutul meu nu vor fi afectate. Prin urmare, nu m-am concentrat pe urmărirea sau monitorizarea lucrării și nici pe rezolvarea problemelor reale. Aceasta însemna că frații mei și surorile mele erau neglijenți și lenți în îndeplinirea îndatoririlor lor și că apăreau constant probleme. Lidera de echipă mi-a reamintit că problemele erau legate de faptul că nu mă interesam de lucrare, dar nu numai că nu am reflectat asupra mea, ci chiar i-am pasat ei problema și m-am plâns că ea era superficială în îndeplinirea datoriei sale. Chiar îmi lipsea rațiunea! Eram vicleană și perfidă când îmi făceam datoria. Am economisit efort oriunde am putut și am fost leneșă ori de câte ori am putut. Nu am luat lucrarea bisericii în serios. Chiar dacă îi trăgeam pe sfoară pe conducători de ceva vreme, Dumnezeu scrutează totul și nu Îl puteam înșela. Dacă aș continua să acționez într-un mod atât de superficial, nu numai că mi-aș irosi integritatea și demnitatea, dar, mai devreme sau mai târziu, aș fi dezvăluită și demisă pentru că nu făceam o lucrare reală. În acest moment, mi-am dat seama, în sfârșit, de gravitatea consecințelor îndeplinirii datoriei într-un mod superficial.
Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Ce înseamnă a-și «susține datoria»? Înseamnă că, indiferent ce dificultăți întâmpină oamenii, nu renunță la datoria lor, nu devin dezertori și nu se sustrag de la responsabilitatea lor. Ei fac tot ce pot. Asta înseamnă a-și susține propria datorie. Să spunem, de exemplu, că ți s-a rânduit să faci ceva și nu este nimeni acolo să te urmărească, să te supravegheze sau să te îndemne. Cum ar arăta pentru tine să-ți susții datoria? (Să accept scrutarea lui Dumnezeu și să trăiesc în prezența Lui.) Acceptarea examinării din partea lui Dumnezeu este primul pas; aceasta este o parte. Cealaltă parte este să-ți faci datoria cu toată inima și mintea. Ce trebuie să faci astfel încât să fii capabil să o realizezi cu toată inima și mintea? Trebuie să accepți adevărul și să-l pui în practică; adică, trebuie să accepți și să te supui la orice-ți solicită Dumnezeu; trebuie să te ocupi de datoria ta așa cum te-ai ocupa de treburile tale personale, fără a necesita ca altcineva să te urmărească, să te supravegheze, să controleze dacă faci bine, să se țină de tine, să verifice ce faci sau chiar să te emondeze. Trebuie să te gândești în sinea ta: «Îndeplinirea acestei datorii este responsabilitatea mea. Este partea mea și, din moment ce mi s-a dat s-o fac și mi s-au spus principiile și le-am înțeles, voi continua să o fac cu determinare. Voi face tot ce pot ca să mă asigur că este bine făcută.» Trebuie să perseverezi în a face această datorie și să nu fii constrâns de nicio persoană, de niciun eveniment sau lucru. Asta înseamnă să-ți susții datoria cu toată inima și mintea ta și este asemănarea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Prin urmare, cu ce trebuie să fie înzestrat cineva pentru a-și susține datoria, cu toată inima și mintea? Mai întâi, trebuie să aibă conștiința pe care se cuvine să o aibă ființele create. Aceasta este cerința minimă. Dincolo de asta, trebuie să fie și loial. Ca om, pentru a accepta însărcinarea dată de Dumnezeu, trebuie să fii loial. O persoană trebuie să fie complet loială doar lui Dumnezeu și nu poate să fie fără tragere de inimă sau să eșueze în a-și asuma responsabilitatea; a acționa pe baza propriilor interese sau dispoziții este greșit – nu înseamnă a fi loial. Ce înseamnă a fi loial? Înseamnă că îți faci îndatoririle și nu ești influențat sau constrâns de dispoziția ta, de mediu sau de alți oameni, evenimente și lucruri. Trebuie să te gândești în sinea ta: «Am acceptat această însărcinare de la Dumnezeu; El mi-a dat-o mie. Asta e ce ar trebui să fac, așadar o voi face în același fel în care m-aș ocupa de treburile mele, în orice mod care va da rezultate bune, punând importanță pe mulțumirea lui Dumnezeu.» Când ești în această stare, nu doar că deține controlul conștiința ta, ci este prezentă în tine și loialitatea. Dacă te mulțumești doar să termini sarcina și gata, nu aspiri să fii eficient sau să obții rezultate și simți că e suficient să depui pur și simplu tot efortul tău, atunci asta înseamnă doar să îndeplinești standardul conștiinței omenești și nu poate fi considerat loialitate. A fi loial lui Dumnezeu reprezintă o cerință și un standard mai înalte decât standardul conștiinței. Nu e doar o chestiune de a depune tot efortul; de asemenea, trebuie să-ți pui toată inima în ea. În inima ta, trebuie să-ți consideri întotdeauna datoria ca pe propria muncă de îndeplinit, să-ți asumi poveri pentru această sarcină, să suferi reproșuri dacă faci cea mai mică greșeală sau dacă ești într-o stare de neglijență și trebuie să simți că nu poți să te comporți astfel, pentru că asta te face să-I datorezi atât de mult lui Dumnezeu. Oamenii care au cu adevărat conștiință și rațiune își fac datoria ca și cum trebuie să-și facă propria muncă, indiferent dacă-i privește sau îi supraveghează cineva. Indiferent dacă Dumnezeu este mulțumit de ei și indiferent de modul în care îi tratează Dumnezeu, ei pretind întotdeauna cu strictețe de la ei înșiși să-și realizeze bine îndatoririle și să ducă la bun sfârșit însărcinarea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu. Asta se numește loialitate. Nu este acesta un standard mai înalt decât cel al conștiinței? Când acționează după standardul conștiinței, oamenii sunt adesea influențați de lucruri externe sau consideră că e pur și simplu suficient să depună tot efortul în datoria lor; nivelul purității nu este atât de înalt. Totuși, când se vorbește despre loialitate și a fi capabil să-ți susții loial datoria, nivelul purității este mai înalt. Nu e vorba doar despre a depune efort; îți cere să te dedici datoriei tale cu întreaga ta inimă și minte și întregul trup. Pentru a-ți realiza bine datoria, uneori trebuie să înduri puține greutăți fizice. Trebuie să plătești un preț și să-ți dedici toate gândurile îndeplinirii datoriei tale. Indiferent de circumstanțele cu care te confrunți, ele nu-ți afectează datoria și nu-ți întârzie îndeplinirea ei, iar tu ești în stare să-L mulțumești pe Dumnezeu. Pentru a face acest lucru, trebuie să fii capabil să plătești un preț. Trebuie să-ți abandonezi familia trupească, chestiunile personale și interesul propriu. Vanitatea, mândria, sentimentele, plăcerile fizice și chiar lucruri precum cei mai buni ani ai tinereții tale, căsnicia, viitorul și destinul tău trebuie să fie lăsate în urmă și abandonate, iar tu trebuie să-ți îndeplinești bine datoria de bunăvoie. În acel moment, vei fi dobândit loialitatea și, trăind în acest fel, vei avea asemănare umană” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). În timp ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit foarte rușinată. Până acum, crezusem mereu că eram capabilă să îndur suferința și să plătesc un preț în îndeplinirea datoriei mele. Acum, mediul mă dezvăluise și am înțeles, în sfârșit, că loialitatea pe care am arătat-o în trecut a fost doar o iluzie. Numai pentru că cineva mă urmărea și îmi monitoriza lucrarea și mi-era teamă că, dacă nu îmi făceam bine datoria, aveam să fiu emondată sau chiar demisă, am arătat, cu reticență, puțină loialitate pentru a mă proteja. De îndată ce nimeni nu-mi verifica sau nu-mi urmărea lucrarea, începeam să fiu superficială, vicleană și perfidă. Cei care sunt cu adevărat loiali datoriei lor o tratează ca pe propria responsabilitate și sunt capabili să accepte scrutarea lui Dumnezeu în timp ce își fac datoria. Oricât se schimbă mediul înconjurător sau dacă există persoane care le monitorizează sau le urmăresc activitatea, întotdeauna se dedică trup și suflet pentru a face lucrarea bine. Deși conducătorii nu-mi monitorizau frecvent lucrarea acum, acest mediu era un test pentru mine. Nu puteam continua să fiu superficială. Trebuia să accept scrutarea lui Dumnezeu, să-mi îndeplinesc propriile responsabilități și să-mi asum, cu adevărat, această lucrare. Mă gândeam cum existau unele probleme în toate echipele, iar frații și surorile nu făceau progrese evidente. Trebuia să stabilesc rapid ca toată lumea să rezume abaterile și să discute despre căile bune de practică. În acest mod, nivelul profesional al fraților și al surorilor mele s-ar îmbunătăți și abia atunci ar obține rezultate mai bune din îndeplinirea îndatoririlor lor. Mai târziu, am ajuns să înțeleg dificultățile reale ale liderilor de echipă și am rezumat problemele pe care le-am văzut. Am găsit și niște frați și surori cu experiență care să participe la rezumate și să discute despre căi de rezolvare a problemelor. Toți au spus că acest mod de rezumare era excelent și că au acumulat multe cunoștințe. Ulterior, am monitorizat rapid lucrarea fiecărei echipe și am ținut pasul cu aceasta. Când am găsit abateri, le-am corectat în timp util. Rezultatele lucrării au fost puțin mai bune decât înainte.
Inițial, am crezut că atitudinea mea față de datorie se schimbase oarecum, dar, cum firea mea coruptă avea rădăcini extrem de adânci, după un timp, am început din nou să trăiesc într-o stare superficială. În septembrie 2021, biserica a rânduit să fiu supraveghetoarea lucrării de udare. La acea vreme, am decis că voi îndeplini bine această datorie, așa că am muncit din greu pentru a mă familiariza și a înțelege detaliile lucrării și pentru a învăța principiile relevante. Adesea, mă culcam foarte târziu. Pentru că nu fusesem niciodată responsabilă de această lucrare înainte, încă mai erau câteva sarcini pe care nu reușeam să le pricep, chiar și după ce mă familiarizasem cu ele timp de câteva zile. Am simțit multă presiune. Îmi făceam griji că, dacă lidera ar veni să se intereseze de lucrare, nu i-aș putea oferi niciun răspuns. Ce ar crede ea despre mine? Oare ar crede că nu sunt capabilă să îndeplinesc bine această sarcină? Când m-am gândit la asta, am muncit și mai mult pentru a mă familiariza cu lucrarea și pentru a mă înzestra cu principii. Când conducătoarea a venit să se intereseze de lucrare, știa că tocmai preluasem această sarcină, așa că doar m-a îndemnat să mă familiarizez cât mai repede posibil cu diversele aspecte ale lucrării și nu m-a mustrat deloc. M-am simțit enorm de ușurată, ca și cum o greutate uriașă mi-ar fi fost ridicată de pe piept. M-am gândit că lidera nu avea pretenții prea mari de la mine, așa că nu trebuia să fiu atât de neliniștită în privința familiarizării cu lucrarea. Fusesem foarte obosită în acea perioadă, iar acum mă puteam relaxa puțin. Mai târziu, nu am mai fost nerăbdătoare să înțeleg lucrarea fiecărei echipe și nu m-am concentrat pe înzestrarea cu principii. Am crezut, pur și simplu, că puteam învăța și studia treptat atunci când participam la lucrare și că asta ar fi suficient. Când eram liberă, ascultam imnuri și chiar am găsit câteva videoclipuri profane scurte și distractive ca să mă relaxez. Mai târziu, conducătoarea a aflat, pe rând, că unii dintre liderii de echipă de care eram responsabilă nu făceau o lucrare reală și că acest lucru întârzia lucrarea acestei biserici. Spre surprinderea mea, nici măcar nu eram conștientă de aceste probleme. Rezultatele lucrării din acea perioadă nu fuseseră bune, dar nu mă gândisem cu atenție de unde apăreau problemele și nu cercetasem alături de alți frați și alte surori. Asta însemna că problemele au rămas nerezolvate pentru o lungă perioadă de timp.
La scurt timp după aceea, am fost realocată, deoarece, de la început și până la sfârșit, nu am fost niciodată capabilă să îndeplinesc funcția de supraveghetoare. La vremea aceea, simțeam ca și cum inima mea fusese golită. Eram neliniștită și agitată. Deși conducătoarea mi-a spus că am fost demisă doar pentru că nu eram potrivită pentru această funcție, în inima mea, știam că, în ultimele luni, fusesem superficială în timp ce îmi îndeplineam datoria și de-abia făcusem vreo lucrare reală. Cu siguranță, meritam să fiu demisă. Când m-am gândit la asta, am simțit o suferință de nedescris în inimă. Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Felul în care privești însărcinările date de Dumnezeu este extrem de important și este o chestiune foarte serioasă. Dacă nu poți duce la bun sfârșit ceea ce a încredințat Dumnezeu oamenilor, atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit. Este perfect natural și justificat faptul că oamenii ar trebui să ducă la bun sfârșit orice însărcinări le încredințează Dumnezeu. Aceasta este responsabilitatea supremă a omului și este la fel de importantă ca propria viață. Dacă nu iei în serios însărcinările de la Dumnezeu, atunci Îl trădezi în modul cel mai cumplit. Făcând asta, ești mai jalnic decât Iuda și ar trebui să fii blestemat. Oamenii trebuie să dobândească o înțelegere temeinică despre cum să trateze ceea ce le încredințează Dumnezeu și, cel puțin, ei trebuie să înțeleagă că însărcinările pe care El le dă omenirii sunt înălțări și favoruri speciale de la Dumnezeu și că ele sunt cele mai glorioase lucruri. Orice altceva poate fi abandonat. Chiar dacă o persoană trebuie să își sacrifice propria viață, tot trebuie să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). În timp ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, am simțit că Dumnezeu mă expunea, față în față. În special, când am citit că Dumnezeu a spus „atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit”, „Îl trădezi în modul cel mai cumplit” și „ar trebui să fii blestemat”, aceste cuvinte mi-au străpuns inima ca un pumnal ascuțit. M-am simțit extrem de tulburată și plină de remușcări. Mi-am dat seama că biserica rânduise ca eu să fiu supraveghetoare pentru a-mi oferi o oportunitate de a mă instrui. Era și responsabilitatea mea. Ar fi trebuit să arăt considerație pentru intențiile lui Dumnezeu, să-mi fi dedicat toată puterea și să fi plătit orice preț pentru a îndeplini bine această datorie. Cu toate acestea, mi-am tratat datoria într-un mod deosebit de ireverențios. Pentru a nu fi în situația de a nu putea răspunde la întrebări atunci când a venit conducătoarea să se intereseze de lucrare și, prin urmare, de a fi emondată sau demisă, am depus un efort suplimentar și am acordat o atenție deosebită pentru a mă familiariza cu diferitele aspecte ale lucrării. Totuși, mai târziu, când am văzut că lidera nu ceruse prea multe detalii, am început să exploatez situația și am fost vicleană și perfidă. Nu eram nerăbdătoare să mă familiarizez cu lucrarea; cu atât mai puțin m-am concentrat pe rezolvarea problemelor reale. Când mi-am făcut datoria, am fost leneșă și reticentă, neglijentă și înceată, și m-am răsfățat pe deplin în conforturile trupești. M-am gândit la sora Liu Xin, care era și ea responsabilă de lucrarea de udare. Mai înainte, nici ea nu fusese, niciodată, responsabilă pentru această lucrare. Totuși, ea a fost mereu serioasă și responsabilă în abordarea datoriei sale. S-a concentrat pe înțelegerea și pe rezolvarea problemelor reale și, după două luni, a fost capabilă să facă o lucrare reală. Cu toate acestea, eu făcusem această datorie de trei luni și tot nu eram familiarizată cu lucrarea. Nu am reușit nici măcar să descopăr o problemă atât de gravă precum cea a liderilor de echipă care nu făceau o lucrare reală și întârziau lucrarea de udare. Aceasta a fost o neglijare gravă a îndatoririlor mele! Mâncasem și băusem atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și primisem harul Lui când m-a înălțat să fiu supraveghetoare. Cu toate acestea, am profitat de orice ocazie pentru a fi vicleană și perfidă și pentru a evita să fac o lucrare reală. Acest lucru a dus la întârzierea și zădărnicirea lucrării bisericii. Până acum, fusesem vicleană, perfidă și superficială când eram supraveghetoare; acum, făceam exact același lucru. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai mult îmi făceam reproșuri și mă simțeam mai vinovată. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dragă Dumnezeule, nu mi-am făcut bine datoria și am îngreunat lucrarea bisericii. Sunt plină de regrete și nu doresc să continui în acest fel. Dragă Dumnezeule, îndrumă-mă să învăț o lecție din acest eșec. Sunt dispusă să mă pocăiesc.”
Mai târziu, am întors această întrebare pe toate părțile în mintea mea: de ce L-am păcălit și L-am înșelat întotdeauna pe Dumnezeu fără să vreau? Ce fire mă controla? Odată, în timpul devoționalelor mele, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă ești în mod constant superficial în îndeplinirea datoriei tale, ce fel de problemă este aceasta? Aceasta este o problemă care are legătură cu umanitatea ta. Doar oamenii fără conștiință sau umanitate sunt constant superficiali. Credeți că vă puteți baza pe acei oameni care sunt mereu superficiali? (Nu.) Sunt foarte nestatornici! Cineva care își face datoria în mod superficial este o persoană iresponsabilă, iar cineva care este iresponsabil în acțiunile sale nu este o persoană onestă, ci una în care nu poți avea încredere. Indiferent ce datorie îndeplinește, o persoană în care nu te poți încrede este superficială deoarece caracterul ei nu se ridică la un nivel acceptabil, nu iubește adevărul și cu siguranță nu este onestă. Poate Dumnezeu încredința ceva unei persoane care nu este de încredere? Categoric nu. Pentru că Dumnezeu scrutează adâncul inimilor oamenilor, indiscutabil nu îi folosește pe cei înșelători ca aceștia să îndeplinească îndatoriri; Dumnezeu îi binecuvântează doar pe cei onești și lucrează doar asupra celor care sunt onești și iubesc adevărul. Ori de câte ori o persoană înșelătoare îndeplinește o datorie, este un aranjament făcut de om și o greșeală a omului. Oamenii cărora le place să fie superficiali nu au conștiință sau rațiune; umanitatea lor este săracă, nu sunt de încredere și nu te poți baza pe ei deloc” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Omul este cel mai mare beneficiar al planului de gestionare al lui Dumnezeu”). „Toți oamenii sunt dezvăluiți în îndeplinirea îndatoririlor lor – doar numește o persoană responsabilă de o datorie și nu va dura mult până când se va dezvălui dacă este o persoană cinstită sau una înșelătoare și dacă este sau nu iubitoare de adevăr. Cei care iubesc adevărul își pot îndeplini îndatoririle cu sinceritate și susține lucrarea casei lui Dumnezeu; cei care nu iubesc adevărul nu susțin deloc lucrarea casei lui Dumnezeu și sunt iresponsabili în îndeplinirea îndatoririlor. Acest lucru este imediat limpede pentru cei care văd clar. Nicio persoană care își îndeplinește prost datoria nu este iubitoare de adevăr sau o persoană cinstită; toți oamenii ca aceștia vor fi dezvăluiți și eliminați. Pentru a-și îndeplini bine îndatoririle, oamenii trebuie să aibă simțul răspunderii și simțul poverii. În felul acesta, lucrarea sigur va fi făcută cum se cuvine. Este îngrijorător doar când cineva nu are simțul poverii sau al răspunderii, când trebuie să fie îndemnat să facă orice, când este mereu superficial și încearcă să dea vina pe altcineva când apar probleme, lucru care duce la întârzieri în rezolvarea acestora. Atunci mai poate fi făcută bine lucrarea? Îndeplinirea datoriei lui poate da rezultate? El nu-și dorește să facă niciuna dintre aceste sarcini care sunt rânduite pentru el și, când îi vede pe alții că au nevoie de ajutor cu lucrarea lor, îi ignoră. Face o mică parte din lucrare numai atunci când i se ordonă, numai când îi ajunge cuțitul la os și nu are de ales. Asta nu înseamnă că îndeplinește o datorie – asta e muncă plătită! Un muncitor plătit lucrează pentru un angajator, lucrând o zi pentru a fi plătit o zi, muncind o oră pentru o oră de plată; așteaptă să fie plătit. Unor astfel de oameni le este frică să facă orice lucrare pe care șeful lor nu o vede, le este frică să nu rămână fără răsplată pentru orice fac, lucrează întotdeauna doar de dragul aparențelor – ceea ce înseamnă că sunt lipsiți de loialitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au impresionat în mod deosebit. Am înțeles că fusesem în permanență vicleană și perfidă în îndeplinirea datoriei mele. Cauza principală a fost faptul că firea mea era, pur și simplu, prea înșelătoare. Din perspectiva mea, oamenii care nu știau decât să se concentreze asupra sarcinilor lor și să muncească din greu, dar nu știau cum să își vadă de interesele lor, erau prea naivi și prea sinceri. Pe de altă parte, oamenii care puteau să piardă vremea deși erau ocupați, care puteau unelti și înșela pentru a-i păcăli pe alții, erau, cu adevărat, foarte deștepți. Prin urmare, mi-am făcut datoria în acest fel. Când conducătorii mă monitorizau și mă urmăreau îndeaproape, mi-am făcut datoria cu intensitate. Însă, de îndată ce nimeni nu mă monitoriza, începeam să gust din plăcerile trupești și nu făceam lucrarea pe care ar fi trebuit s-o fac. Făceam un lucru când oamenii erau cu ochii pe mine și altceva când erau cu spatele la mine. Mi-am înșelat toți frații și toate surorile și i-am făcut să creadă că duceam o povară considerabilă. De fapt, mă răsfățam din plin în plăcerile trupești pe la spatele lor și nu făceam mai deloc o lucrare reală. Eram de-a dreptul vicleană și înșelătoare! M-am gândit la oamenii din lume, care pretind că pot îndura suferința și lucrează din toate puterile în fața șefului, dar care devin vicleni și perfizi de îndată ce șeful nu este acolo. Folosesc stratageme pentru a înșela și nu au conștiință și umanitate. Pentru ei, profitul este pe primul loc. Mi-am tratat datoria în acest fel. Nu m-am gândit cum să-mi fac bine datoria ca să-L mulțumesc pe Dumnezeu; m-am gândit în permanență la propriile mele interese. Eram vicleană și perfidă și munceam doar ca să dau bine, înșelându-i și păcălindu-i pe alții. În sarcinile importante, mi-am neglijat îndatoririle. Ca urmare, am zădărnicit și am întârziat lucrarea bisericii. Nu îmi făceam datoria. Eram un lucrător angajat, un muncitor. Până acum, crezusem că a fi vicleană și perfidă pe la spatele oamenilor era o dovadă de istețime, dar acum, în sfârșit, am înțeles că oamenii înșelători nu sunt isteți. Sunt detestabili și nesăbuiți. A mă baza pe o fire înșelătoare pentru a-mi face datoria m-ar face doar din ce în ce mai vicleană. Nu m-ar face decât să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și să mă împotrivesc din ce în ce mai mult Lui și să pierd umanitatea normală. Trăind astfel, nu aveam nicio fărâmă de integritate sau de demnitate. Eu singură îmi provocasem demiterea. Dacă refuzam în continuare să mă pocăiesc, în final, nu voi putea face nicio datorie bine și nu voi obține niciun adevăr. Nu puteam decât să fiu dezvăluită și eliminată de Dumnezeu!
Mai târziu, am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu pentru a căuta o cale de practică cu privire la problemele mele. Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Când oamenii își realizează datoria, aceștia fac, de fapt, ceea ce se cuvine să facă. Dacă o faci înaintea lui Dumnezeu, dacă-ți realizezi datoria și te supui lui Dumnezeu cu o atitudine de onestitate și cu inimă, nu va fi cu mult mai corectă această atitudine? Așadar, cum ar trebui să aplici această atitudine vieții tale de zi cu zi? Trebuie să faci din a te «închina la Dumnezeu cu inima și cu onestitate» realitatea ta. Ori de câte ori vrei să fii delăsător și să execuți mecanic mișcările, ori de câte ori vrei să acționezi folosind tertipuri și să fii leneș și ori de câte ori ești neatent sau ai prefera să te distrezi, ar trebui să iei în considerare următoarele: «Comportându-mă astfel, sunt eu nedemn de încredere? Asta înseamnă să-mi pun inima în îndatorirea mea? Nu cumva sunt neloial procedând astfel? Nu cumva dezamăgesc însărcinarea pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o?» Iată cum ar trebui să reflectezi asupra ta. Dacă ajungi să îți dai seama că ești mereu superficial în datoria ta, că ești neloial și că L-ai rănit pe Dumnezeu, ce ar trebui să faci? Ar trebui să spui: «Pe moment, am simțit că era ceva în neregulă aici, dar n-am tratat acest lucru ca pe o problemă; doar am trecut peste el cu nepăsare. Nu mi-am dat seama până acum că am fost cu adevărat superficial, că nu mi-am îndeplinit responsabilitatea. Chiar sunt lipsit de conștiință și rațiune!» Ai găsit problema și ai ajuns să te cunoști puțin – așa că acum trebuie să te întorci! Atitudinea ta față de îndeplinirea datoriei era greșită. Ai fost nepăsător cu ea, de parcă ar fi fost o slujbă în plus și nu ți-ai pus inima în asta. Dacă mai ești superficial în acest fel, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să-L lași să te disciplineze și să te mustre. Trebuie să ai o astfel de voință în realizarea datoriei tale. Numai atunci te poți pocăi cu adevărat. Poți să te schimbi numai atunci când conștiința ta este limpede și atitudinea ta față de realizarea datoriei tale este transformată” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în contemplarea adevărului există o cale de urmat”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii ar trebui să aibă o atitudine cinstită atunci când își fac datoria. Numai oamenii cinstiți Îi pot fi loiali lui Dumnezeu și sunt demni de încredere. La fel ca Noe, care a tratat însărcinarea dată de Dumnezeu cu o inimă cu frică de Dumnezeu și cinstită. Deși s-a confruntat cu multe greutăți atunci când a construit arca și era foarte obosit, nu a luat niciodată în considerare propriile interese și nici nu și-a calculat câștigurile și pierderile. În schimb, s-a gândit cum să ducă la îndeplinire cât mai repede posibil și cu toată inima însărcinarea dată de Dumnezeu. Chiar dacă nimeni nu-l monitoriza, el a reușit totuși să arate respect față de intenția lui Dumnezeu și să rămână credincios datoriei lui timp de o sută douăzeci de ani. Noe era o persoană cu o umanitate autentică. Nu mă pot compara cu Noe, dar, din cuvintele lui Dumnezeu și din experiența lui Noe, am înțeles o cale de practică. De atunci înainte, trebuia să-mi fac datoria cu inima curată și să mă examinez periodic în timp ce fac asta. Când îmi dădeam seama că sunt superficială, trebuia să mă rog lui Dumnezeu și să mă răzvrătesc conștient împotriva mea. Indiferent dacă cineva îmi monitoriza sau urmărea lucrarea sau nu, întotdeauna trebuia să accept scrutarea lui Dumnezeu și să-mi fac bine datoria. M-am rugat și lui Dumnezeu, cerându-I să mă mustre și să mă disciplineze dacă mă comport superficial sau dacă înșel din nou.
Mai târziu, îi udam pe nou-veniți în biserică. Uneori, lidera de echipă era puțin ocupată și nu putea să-mi urmărească lucrarea și încă mai aveam dorința de a fi superficială. Mă gândeam: „Este obositor să-i ud pe nou-veniți. Nu e ca și cum fiecare problemă poate fi rezolvată doar cu câteva cuvinte. Trebuie să plătesc un preț destul de mare. Cum lidera de echipă nu îmi urmărește lucrarea, ea nu va ști dacă sunt puțin leneșă. O să găsesc puțin timp să mă odihnesc și nu va fi o problemă majoră dacă dificultățile nou-veniților sunt rezolvate câteva zile mai târziu.” Când am gândit astfel, mi-am dat seama imediat că această atitudine era incorectă. Deși lidera de echipă nu-mi monitoriza lucrarea, Dumnezeu scrutează totul. Nu mai puteam să fiu vicleană și perfidă sau să înșel. Trebuia să-mi tratez datoria cu o inimă curată și să-i dedic toate eforturile mele. Așa că i-am sprijinit și i-am ajutat în grabă pe nou-veniții care nu puteau participa la adunări periodic. Când unii nou-veniți nu răspundeau mesajelor mele, încercam să-i contactez prin diverse mijloace. Susținându-i și ajutându-i, încet și treptat, mulți nou-veniți au reînceput să participe la adunări în mod regulat. Rezultatele datoriei mele au fost mult mai bune decât înainte și m-am simțit, cu adevărat, în largul meu practicând astfel. De acum înainte, sunt dispusă să mă examinez frecvent în timp ce-mi fac datoria și să-mi folosesc inima și o atitudine sinceră ca să o îndeplinesc așa cum se cuvine. Slavă lui Dumnezeu!
