58. A fi „tolerant cu alții” chiar denotă o umanitate bună?
În 2022, udam nou-veniții în biserică și am observat că conducătoarea de biserică Liu Jing se concentrează doar pe propriile sale responsabilități principale, că rareori monitorizează alte sarcini și că nu cooperează armonios cu o altă conducătoare, sora An Xin, întârziind adesea lucrarea bisericii. Mai târziu, Liu Jing a fost demisă, iar eu am fost aleasă conducătoare de biserică și m-am gândit în taină: „Trebuie să cooperez armonios cu An Xin, pentru a le arăta fraților și surorilor că nu voi fi sub nicio formă meschină și obtuză ca Liu Jing, concentrându-mă doar pe propriile mele responsabilități principale fără să-mi pese de alte sarcini.” Pentru a crește eficiența lucrării, am împărțit sarcinile. Eu eram responsabilă în principal de lucrarea de evanghelizare și de lucrarea bazată pe texte, în timp ce An Xin era responsabilă în principal de lucrarea de udare și de lucrarea de curățire. Pentru a le arăta fraților și surorilor că am o bună umanitate și că sunt o persoană înțelegătoare, am luat inițiativa de a mă ocupa și de unele lucrări legate de chestiunile generale. După aceea, mi-am petrecut timpul fie organizând adunări cu toată lumea, fie verificând lucrarea de evanghelizare și lucrarea bazată pe texte. Treptat, am observat că An Xin nu mai are același simț al poverii în îndatoririle sale ca înainte și că unele sarcini sunt gestionate doar în mod superficial, fără a fi verificate în mod corespunzător. Am vrut să-i atrag atenția asupra acestui lucru, dar apoi m-am gândit: „Nimeni nu e desăvârșit, toată lumea are momente când își face îndatoririle în mod superficial. Nu ar trebui să-i impun standarde prea înalte. La urma urmei, dacă semnalez acest lucru, voi părea exigentă. Voi sta eu trează până târziu și voi verifica sarcinile care i-au scăpat ei.” Așa că am preluat toată partea de lucrare pe care nu o terminase ea. În acea perioadă, doream să aflu mai multe despre principiile predicării Evangheliei, dar nu aveam suficient timp. M-am simțit puțin reticentă, dar nu voiam ca An Xin să creadă că mă ocup doar de sarcinile mele, așa că m-am forțat să continui.
După un timp, am văzut că An Xin avea din ce în ce mai puțin simțul poverii în îndatoririle sale și că nu se grăbea să adune informații despre anumite persoane care trebuiau îndepărtate. Din întâmplare, era o perioadă aglomerată pentru lucrarea de evanghelizare, așa că, dacă verificam lucrarea de curățire, nu aveam să pot gestiona bine lucrarea de evanghelizare, așa că i-am reamintit lui An Xin să adune informațiile cât mai repede posibil. Dar după aceea, ea tot nu părea să se grăbească, iar eu m-am gândit să am părtășie cu ea despre acest lucru, dar mă temeam că, dacă voi spune prea multe, îmi va purta pică, așa că mi-am înghițit cuvintele. De asemenea, voiam ca An Xin să preia o parte din lucrarea legată de chestiunile generale din biserică, astfel încât eu să pot avea mai mult timp pentru a verifica lucrarea de evanghelizare, dar apoi m-am gândit: „An Xin este mai în vârstă decât mine și nu stă prea bine cu sănătatea, așa că, dacă i-aș cere să preia mai mult din lucrare, ar părea că nu îi înțeleg dificultățile și că sunt lipsită de iubire. Mai bine să fac eu puțin mai mult. Pot îndura pur și simplu oboseala.” Mă simțeam foarte reticentă în sinea mea, dar mi-era teamă că, dacă exprim aceste sentimente, frații și surorile vor crede că sunt meschină, așa că m-am gândit: „Ce ar spune atunci despre mine? Treacă de la mine, mă voi strădui cât pot de bine cu lucrarea pe care o pot verifica!” În zilele următoare, am stat adesea trează până seara târziu, iar cu timpul, nemulțumirea mea reprimată a început să clocotească, dar apoi m-am gândit că, din moment ce mă ocupam de toată lucrarea, An Xin va crede cu siguranță că am o bună umanitate, așa că am ținut totul în mine. La fel mă purtam și când interacționam cu alți frați și cu alte surori. Unii frați și unele surori nu înțelegeau problemele legate de setările de securitate ale computerelor și de actualizările de software, dar puteau învăța pur și simplu urmărind tutoriale, și totuși așteptau să îi ajut eu să le configureze. M-am plâns în sinea mea: „Am atât de multă lucrare de conducere de făcut, de ce nu faceți voi aceste lucruri în loc să așteptați să vă ajut eu?” Dar nu am îndrăznit să le semnalez problemele, de teamă că aș părea prea meschină și cârcotașă și că și-ar forma o impresie proastă despre mine, așa că am decis să îi ajut puțin mai mult, dacă pot. În acest fel, întotdeauna cedam și făceam compromisuri față de ceilalți, impunându-mi mie însemi cerințe stricte, în timp ce cu alții eram tolerantă. Frații și surorile au ajuns să depindă foarte mult de mine, așa că am considerat că am o umanitate bună, că nu sunt meschină și că pot coopera cu oricine. Mai ales când auzeam frații și surorile spunând că arăt foarte obosită și ocupată, mă simțeam realmente consolată în sinea mea, gândindu-mă că suferința mea merită. În cursul următoarelor câteva luni, am preluat diverse tipuri de sarcini în biserică, așa că nu mi-a mai rămas timp pentru devoționale și nu am mai putut verifica lucrarea de evanghelizare. Ca urmare, nimeni nu pătrundea în principiile predicării Evangheliei, nu se puteau identifica abaterile din lucrare, iar lucrarea de evanghelizare nu dădea rezultate. Progresul lui An Xin în ceea ce privește lucrarea de curățire era și el lent, iar problemele cu udătorii nu erau nici monitorizate, nici rezolvate. Văzând asta, m-am simțit foarte neliniștită și neputincioasă în sinea mea. În acel moment, am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog: „Dumnezeule, am plătit un preț mare în îndatoririle mele de conducătoare, dar lucrarea nu a dat deloc rezultate. Te rog să mă luminezi și să mă îndrumi, pentru a-mi putea recunoaște problemele.”
Într-o zi, am găsit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Haideți să avem acum părtășie despre următoarea zicală privind conduita morală – «Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți» – ce înseamnă această zicală? Înseamnă că ar trebui să ai cerințe stricte de la tine și să fii îngăduitor cu ceilalți oameni, astfel încât aceștia să vadă cât de generos și mărinimos ești. Atunci, de ce ar trebui oamenii să facă acest lucru? Ce este menit să realizeze? Este realizabil? Este, într-adevăr, o expresie naturală a umanității oamenilor? Trebuie să te compromiți foarte mult pentru a accepta asta! Trebuie să fii lipsit de dorințe și pretenții, cerându-ți să simți mai puțină bucurie, să suferi un pic mai mult, să plătești un preț mai mare și să muncești mai mult, astfel încât ceilalți să nu fie nevoiți să se epuizeze. Și dacă alții se vaită, se plâng sau nu dau randament, nu trebuie să le ceri prea mult – mai mult sau mai puțin este suficient de bun. Oamenii cred că acesta este un semn de morală nobilă – dar de ce Mie Îmi sună fals? Nu este fals? (Este.) În împrejurări normale, expresia naturală a umanității unei persoane obișnuite este să fie tolerantă cu sine și strictă cu ceilalți. Acesta este un lucru cert. […] Dacă se așteaptă ca oamenii să fie la înălțimea ideii de a fi «stricți cu ei înșiși și toleranți cu ceilalți», la ce agonie trebuie să se supună? Chiar ar putea să o îndure? Câți oameni ar reuși să facă asta? (Niciunul.) De ce? (Oamenii sunt egoiști din fire. Ei acționează conform principiului: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.») Într-adevăr, omul se naște egoist, omul este o creatură egoistă și e extrem de dedicat acestei filosofii satanice: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Oamenii cred că ar fi catastrofal și nefiresc să nu fie egoiști și să nu aibă grijă de ei înșiși atunci când li se întâmplă lucruri. Asta cred oamenii și așa acționează. Dacă se așteaptă ca oamenii să nu fie egoiști, să nu aibă cerințe stricte de la ei înșiși și să piardă de bunăvoie, în loc să profite de alții, este aceasta o așteptare realistă? Dacă, atunci când cineva profită de ei și dacă se așteaptă ca oamenii să spună cu bucurie: «Tu profiți, dar eu nu fac tam-tam din asta. Sunt o persoană tolerantă, nu am să te vorbesc de rău și nu am să încerc să mă răzbun pe tine, iar dacă încă nu ai profitat suficient de mult, nu ezita să continui» – este o așteptare realistă? Câți oameni ar putea reuși să facă asta? Așa se comportă omenirea coruptă în mod normal? Evident, este anormal ca acest lucru să se întâmple. De ce? Deoarece oamenii cu firi corupte, în special cei egoiști și răi, se luptă pentru propriile interese, iar a se gândi la ceilalți cu siguranță nu-i va face să se simtă mulțumiți. Deci, acest fenomen, atunci când se petrece, este o anomalie. «Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți» – această aserțiune despre conduita morală este în mod clar doar o cerință care nu corespunde nici realității, nici umanității, care este impusă omului de către moraliștii sociali care nu înțeleg umanitatea. Este ca și cum i-ai spune unui șoarece că nu are voie să facă găuri sau unei pisici că nu are voie să prindă șoareci. Este corect să ceri așa ceva? (Nu. Sfidează legile umanității.) Această cerere clar nu se potrivește cu realitatea și este foarte deșartă” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (6)”]. Dumnezeu spune că natura umană este inerent egoistă, că oamenii planifică și gândesc în mod constant pentru propriile interese și că, atunci când interacționează cu alții, oamenii caută doar să obțină câștiguri și să evite pierderile. Acest lucru este suficient pentru a demonstra că oamenii corupți nu pot, în esență, să ajungă la nivelul de „strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”. Reflectând asupra cooperării mele cu An Xin în îndeplinirea îndatoririlor noastre, când am observat că nu se grăbea să adune sau să organizeze materialele despre cei care trebuiau îndepărtați, chiar am vrut să-i atrag atenția asupra acestui lucru, dar m-am temut că va spune că sunt prea exigentă și că nu sunt înțelegătoare cu ea. Pentru a le arăta tuturor că sunt cu adevărat generoasă și nu o persoană meschină, am continuat să îi îngădui comportamentul, impunându-mi mie însemi cu strictețe să fac mai mult ori de câte ori puteam, fiind ocupată în fiecare zi. În felul acesta, nu mi-a mai rămas timp pentru devoționale, iar lucrarea de evanghelizare care era principala mea responsabilitate nu a dat rezultate. La suprafață, păream să ader la ideea „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”, dar, când interesele mele trupești erau compromise, mă simțeam nemulțumită și necooperantă și chiar îmi tot venea să mă plâng. De asemenea, mi-am pus o mască de generozitate. Atunci mi-am dat seama cu adevărat că zicala „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți” este cu adevărat ipocrită și că nu este deloc adevărată. Viața conform acestei afirmații despre conduita morală mă epuizase, atât fizic, cât și psihic.
După aceasta, am venit înaintea lui Dumnezeu pentru a continua să reflectez asupra mea. Am mai citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Se poate spune cu siguranță că majoritatea oamenilor care-și impun să împlinească morala de a fi «stricți cu ei înșiși și toleranți cu ceilalți» sunt obsedați de statut. Mânați de firile lor corupte, nu se pot abține să nu urmărească prestigiul în rândul oamenilor, importanța socială și statutul în ochii celorlalți. Toate aceste lucruri sunt legate de dorința lor de statut și sunt urmărite sub acoperirea bunei lor conduite morale. Și cum se înfăptuiesc aceste lucruri pe care le urmăresc? Provin în întregime din firile lor corupte și sunt conduse de acestea. Așadar, oricum ar fi, dacă un om împlinește sau nu morala de a fi «strict cu el însuși și tolerant cu ceilalți» și dacă o face sau nu la perfecțiune, acest lucru nu poate schimba deloc umanitatea-esență pe care o are. Prin deducție, asta înseamnă că nu-și poate schimba în niciun fel viziunea asupra vieții sau sistemul de valori și nu-și poate ghida atitudinile și perspectivele asupra tuturor felurilor de oameni, evenimente și lucruri. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Cu cât un om este mai capabil de a fi strict cu sine și tolerant cu ceilalți, cu atât e mai bun la a se preface, a se deghiza și a-i induce în eroare pe alții cu un comportament bun și cuvinte plăcute și cu atât mai înșelător și mai ticălos este din fire. Cu cât este mai mult acest tip de persoană, cu atât devin mai profunde dragostea sa și urmărirea statutului și a puterii. Oricât de măreață, glorioasă și corectă pare conduita lui morală exterioară și oricât de plăcut ar fi pentru oameni să o vadă, urmărirea nespusă din adâncul inimii lui, precum și natura-esență pe care o are și chiar ambițiile personale pot izbucni din el în orice moment. Prin urmare, oricât de bună este conduita lui morală, nu poate ascunde umanitatea-esență intrinsecă sau ambițiile și dorințele personale. Nu poate ascunde hidoasa lui natură-esență, care nu iubește lucrurile pozitive, care este scârbită de adevăr și-l urăște. Așa cum arată aceste fapte, zicala: «Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți» este mai mult decât absurdă – îi dă în vileag pe acei oameni ambițioși care încearcă să folosească astfel de cuvinte și comportamente pentru a-și ascunde ambițiile și dorințele de nemenționat” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (6)”]. Cuvintele lui Dumnezeu au expus ceea ce eram cu adevărat. M-am gândit la modul în care am preluat rolul de conducătoare cu ambiție și dorință, vrând să-mi creez o imagine bună în inimile fraților și ale surorilor. Când am văzut că An Xin nu are simțul poverii în îndeplinirea îndatoririlor sale, nu am expus-o și nici nu am ajutat-o, ci am răsfățat-o, preluând lucrarea pe care nu o verificase ea, folosind comportamentul aparent bun ca pretenție de generozitate. Când am văzut că frații și surorile nu sunt proactivi în deprinderea competențelor informatice, așteptând pasiv ca eu să mă ocup de asta, am vrut să le atrag atenția asupra problemelor lor, dar mi-a fost teamă că vor spune că nu sunt înțelegătoare cu ei, așa că am continuat să cedez. Când mi s-a epuizat energia și nu mai rezistam psihic, am devenit plină de amărăciune și extenuată și m-am simțit nemulțumită și fără voință. Dar pentru ca toată lumea să vadă că nu sunt meschină, că sunt atentă, tolerantă și mereu grijulie față de ceilalți, am suportat totul și nu le-am atras atenția asupra problemelor lor, ceea ce a dus la neîndeplinirea responsabilităților mele principale. Am făcut toate acestea pentru a-mi proteja imaginea și statutul în inimile oamenilor. Am fost cu adevărat ipocrită!
Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o nouă înțelegere despre mine însămi. Dumnezeu spune: „Unii oameni par destul de entuziaști în credința lor în Dumnezeu. Le place să se ocupe de treburile bisericii și să se preocupe cu acestea și o iau mereu înainte. Și totuși, în mod neașteptat, îi dezamăgesc pe toți odată ce devin conducători. Nu se axează pe rezolvarea problemelor practice ale aleșilor lui Dumnezeu, făcând, în schimb, tot posibilul pentru a acționa de dragul reputației și statutului lor. Le place să se dea în spectacol pentru a-i face pe ceilalți să-i stimeze și vorbesc mereu despre cum s-au consumat și au suferit pentru Dumnezeu și totuși nu-și investesc eforturile în urmărirea adevărului și în intrarea lor în viață. Nimeni nu se așteaptă la așa ceva de la ei. Deși se ocupă cu lucrarea lor, se dau în spectacol cu fiecare ocazie, predică unele cuvinte și doctrine, câștigă stima și venerația unor oameni, induc în eroare inimile oamenilor și își consolidează statutul, ce se alege de toate acestea în final? Indiferent dacă acești oameni folosesc mici favoruri pentru a-i mitui pe alții, sau își etalează darurile și abilitățile, sau folosesc diverse metode pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i face să aibă o părere bună despre ei, indiferent de metoda pe care o folosesc pentru a câștiga inimile oamenilor și a ocupa o poziție în acestea, ce au pierdut ei? Au pierdut oportunitatea de a dobândi adevărul în timp ce îndeplinesc îndatoririle unui conducător. În același timp, din cauza diverselor manifestări, au acumulat și fapte rele care le vor aduce finalul decisiv. Indiferent dacă folosesc mici favoruri pentru a-i mitui și a-i prinde în capcană pe oameni, sau se etalează, sau folosesc aparențe pentru a-i induce în eroare pe oameni și indiferent câte beneficii și câtă satisfacție par să obțină la exterior făcând asta, privind acest lucru acum, este această cale una corectă? Este calea urmăririi adevărului? Este calea care poate aduce cuiva mântuirea? În mod clar, nu este. Indiferent cât de inteligente sunt aceste metode și trucuri, ele nu Îl pot înșela pe Dumnezeu și, în cele din urmă, toate sunt condamnate și detestate de Dumnezeu, întrucât în spatele acestor comportamente se ascund ambiția îndrăzneață a omului și o atitudine și o esență de antagonism față de Dumnezeu. În inima Sa, Dumnezeu nu i-ar recunoaște absolut niciodată pe acești oameni ca fiind cei care își fac îndatoririle și, în schimb, i-ar caracteriza drept răufăcători. Ce verdict dă Dumnezeu atunci când are de-a face cu răufăcători? «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» Când Dumnezeu spune «Plecați de la Mine», unde vrea El să se ducă astfel de oameni? Îi dă pe mâna Satanei, în locuri ocupate de cete de satane. Care este consecința finală pentru ei? Ei sunt chinuiți până la moarte de duhurile rele, ceea ce înseamnă că sunt devorați de Satana. Dumnezeu nu îi vrea pe acești oameni, ceea ce înseamnă că nu îi va mântui; ei nu sunt oile lui Dumnezeu, cu atât mai puțin cei care-L urmează, așadar, nu se numără printre cei pe care îi va mântui. Așa sunt definiți acești oameni de Dumnezeu. Prin urmare, care este natura încercării de a câștiga inimile celorlalți? Este de a merge pe calea unui antihrist; este comportamentul și esența unui antihrist. Chiar mai gravă este o esență de a lupta împotriva lui Dumnezeu pentru aleșii Săi; astfel de oameni sunt dușmani ai lui Dumnezeu. Acesta este modul în care sunt caraterizați și clasificați antihriștii și este cât se poate de exact” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unu: Ei încearcă să câștige inimile oamenilor”). Dumnezeu expune faptul că oamenii nu urmăresc adevărul și că, după ce preiau roluri de conducere, folosesc diverse metode și trucuri pentru a câștiga inimile oamenilor și a-i induce în eroare. Ei par să înțeleagă dificultățile celorlalți și să fie empatici, dar scopul lor este să-și protejeze reputația și statutul și să câștige admirația celorlalți. Aceasta este calea antihriștilor. Ceea ce expune Dumnezeu era exact starea mea. Încă din copilărie, fusesem influențată de zicala „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”. Credeam că, în interacțiunea cu ceilalți, trebuie să fim înțelegători și toleranți, să fim mai atenți cu ceilalți, astfel încât să nu conteze dacă îndurăm noi înșine unele greutăți sau oboseală, și că acest lucru denotă un caracter nobil. Trăiam după cultura tradițională a Satanei. Când am văzut că An Xin își îndeplinește cu superficialitate îndatoririle, nu am expus acest lucru, ba chiar am preluat lucrarea pe care nu o verificase ea. Ca urmare, simțul său al poverii pentru îndatoririle sale s-a diminuat tot mai mult. Când am văzut că frații și surorile sunt leneși și nu vor să depună efortul de a învăța singuri câteva setări de bază ale computerelor, nu numai că nu le-am semnalat problemele, ci chiar am făcut eu totul în locul lor, făcându-i să depindă de mine pentru orice, fără să gândească. Pentru a câștiga admirația fraților și a surorilor, m-am prefăcut că sunt înțelegătoare, chiar dacă în sinea mea nu eram deloc dispusă să fac asta, inducându-i pe ceilalți în eroare. Am făcut lucruri pentru a satisface interesele trupești ale oamenilor, pentru a le cuceri inimile, devenind din ce în ce mai ticăloasă, înșelătoare și ipocrită. Deși am câștigat admirația oamenilor, am dăunat lucrării bisericii și le-am cauzat prejudicii fraților și surorilor; lucrarea de evanghelizare a avut rezultate slabe, iar lucrarea de curățire a fost întârziată. Nu îmi îndeplineam îndatoririle, comiteam un rău. Pășeam pe calea unui antihrist. Dându-mi seama de acest lucru, am plâns și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Întotdeauna încerc să-mi protejez statutul în inimile oamenilor, întârziind lucrarea bisericii. Nu sunt vrednică de mântuirea Ta. Vreau să mă pocăiesc înaintea Ta și să-mi îndeplinesc îndatoririle într-un mod echilibrat.” Mai târziu, m-am destăinuit lui An Xin despre starea mea recentă și i-am semnalat problemele pe care le observasem la ea. După ce a auzit asta, ea a fost dispusă să reflecteze asupra propriei persoane și să desprindă învățăminte. Auzind aceste cuvinte ale lui An Xin, m-am simțit vinovată, dar și puțin mângâiată. M-am simțit vinovată că trăisem conform culturii tradiționale a Satanei, văzând clar problemele lui An Xin fără să i le semnalez, dar și bucuroasă, pentru că, sub îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, am putut, în sfârșit, să mă răzvrătesc împotriva mea și să practic adevărul.
După aceasta, am venit înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog și să reflectez. Mi-am dat seama că aveam probleme similare în relațiile cu sora Li Yun, diaconița responsabilă cu chestiunile generale. Datorită calibrului său, erau unele sarcini pe care le putea îndeplini bine, dar ea ceda trupului și nu era dispusă să depună eforturi. Am observat problemele ei, dar nu i le-am semnalat, ci i-am protejat binele trupului, gândindu-mă că voi plăti pur și simplu un preț puțin mai mare și că voi face puțin mai mult, pentru ca ea să nu poată spune că nu sunt atentă cu ea. Mi-am dat seama că și eu trăiam după ideea culturală tradițională „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”. Voiam să mă laude pentru că am o umanitate bună. Așa că am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat, cerându-I să mă conducă să mă răzvrătesc împotriva intențiilor mele greșite și să mă comport și să acționez conform cuvintelor Lui. Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău. Mai întâi trebuie să te gândești la interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. S-ar cuveni să ții seama de intențiile lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă au fost sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost loial, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit principii pentru modul de a mă comporta și de a face lucrurile. Îndeplinirea îndatoririlor mele nu ar trebui să fie de fațadă, iar eu trebuie să accept scrutarea lui Dumnezeu și să-mi îndrept intențiile, acordând prioritate lucrării bisericii. Numai practicând astfel pot să mă aliniez la intenția lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca noi să ne îndeplinim rolurile care ne revin și să cooperăm armonios în cadrul îndatoririlor noastre, astfel încât să ne putem îndeplini mai bine îndatoririle de-a lungul timpului. Trebuia să mă răzvrătesc împotriva intențiilor mele greșite și să-mi tratez frații și surorile în conformitate cu adevărurile-principii. În ceea ce îi privește pe cei cu un calibru bun, dacă au capacitatea de a lucra bine, dar nu o fac, fiind leneși sau neglijenți, problemele lor trebuie semnalate și expuse, astfel încât să-și poată conștientiza corupția, să-și îndeplinească responsabilitățile și să se instruiască mai mult. În ceea ce îi privește pe frații și surorile cu calibru slab, dacă au cu adevărat dificultăți, atunci au nevoie de ajutor și de sprijin răbdător, care să le permită să-și facă partea lor în limita posibilităților lor. Practicând astfel, am putut să-mi concentrez energia asupra îndatoririlor mele principale, fără a întârzia lucrarea de evanghelizare. La o zi după o adunare, am abordat-o pe Li Yun și, după ce am înțeles dificultățile ei reale, i-am clarificat lucrarea pe care trebuia să o facă în cadrul responsabilităților sale și i-am semnalat problemele sale. Li Yun a spus: „În ultima vreme, mi-a lipsit într-adevăr simțul poverii în îndeplinirea îndatoririlor mele. Pentru că ai avut părtășie cu mine despre asta, acum știu cum să practic și sunt dispusă să-mi asum responsabilitățile.” Auzind cuvintele lui Li Yun, m-am simțit profund rușinată. Am văzut că a-mi ajuta frații și surorile să-și îndeplinească propriile responsabilități și propriul rol în cadrul îndatoririlor lor este mai benefic pentru lucrarea bisericii.
Acum, nu mai interacționez cu frații și cu surorile mele pe baza ideii culturale tradiționale „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”, ci le semnalez problemele și îi ajut să le rezolve, fără a încerca să protejez relațiile noastre fizice. Consider că acest mod de a mă purta îmi oferă siguranță și libertate. Toate aceste schimbări sunt rezultatul cuvântului lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!
