75. Loialitatea față de ceea ce îți încredințează alții este o abordare corectă?
Bunicul meu era un om de mare prestigiu în satul nostru și mereu îi ajuta bucuros pe alții. Când eram mică, el și bunica mea s-au mutat la oraș, dar, de fiecare dată când cineva din sat avea nevoie de ceva, el își lăsa afacerile și se întorcea în sat ca să ajute. Toți spuneau că bunicul meu e un om bun și îl respectau foarte mult și de fiecare dată când era pomenit, oamenii făceau gesturi prin care-și exprimau aprecierea. Mă simțeam mândră că am un astfel de bunic. După ce a murit, am auzit adesea oamenii vorbind despre el, spunând că a fost un om cu o bună reputație și moralitate. Auzind asta, simțeam că felul lui de a se purta era bun și demn de încredere și că și după moarte avea o reputație bună. Mai târziu, de fiecare dată când cineva îmi cerea ajutorul, ajutam activ, simțind că era bine să-i ajut pe alții astfel și că asta mă făcea o persoană bună.
După ce L-am găsit pe Dumnezeu, am realizat videoclipuri în biserică. Deoarece aveam câteva cunoștințe despre tehnologia calculatoarelor, frații și surorile veneau la mine ca să-i ajut cu problemele lor legate de calculatoare. Simțeam că, ajutându-i pe frați și pe surori să-și rezolve problemele legate de calculatoare, făceam o faptă bună. În plus, atunci când frații și surorile îmi cereau ajutorul, însemna că aveau încredere în mine, iar eu mă întrebam: „Dacă nu îi ajut, ce vor crede toți despre mine? Vor crede că sunt cu adevărat egoistă și lipsită de umanitate?” Așa că, atât timp cât puteam rezolva o problemă, nu refuzam pe nimeni. Uneori, când nu puteam rezolva problema, îmi storceam creierii să caut informații și apoi să încerc să găsesc o soluție. Dar chiar dacă acest lucru îmi lua mult timp și îmi întârzia lucrarea principală, tot acordam prioritate ajutorării fraților și surorilor cu problemele lor legate de calculatoare. Simțeam că, din moment ce acceptam solicitarea lor, trebuia să fac o treabă bună. La urma urmei, dacă nu aș face-o bine, nu mi-aș pierde prestigiul? Dacă s-ar întâmpla asta, cine ar mai avea încredere în mine în viitor? Treptat, am primit laude din partea fraților și a surorilor și toată lumea credea că am o umanitate bună și că sunt dispusă să îi ajut pe alții. Așadar, am simțit că prețul pe care îl plăteam merita.
Mai târziu, din cauza cerințelor lucrării, am început să studiez un nou tip de tehnologie. Conducătorul m-a instruit în mod special: „Trebuie să înveți repede cum să folosești asta și apoi să-i înveți pe toți ceilalți. În caz contrar, utilizarea tehnologiei de către frați și surori va fi întârziată și asta va afecta eficiența lucrării.” În timp ce eu mă concentram pe studierea noii tehnologii, calculatorul surorii Xiaoxue a afișat brusc ecranul albastru și nu a mai pornit, așa că m-a rugat să o ajut și să văd care era problema. Când m-am uitat la codul ecranului albastru, am descoperit că era ceva ce nu mai văzusem până atunci și nu am știut ce să-i fac, așa că i-am spus să îl trimită la reparat. Dar ea era îngrijorată că reparația va dura prea mult și a insistat să o ajut eu să îl repare, spunând: „Îți las calculatorul; sunt sigură că vei putea să-l repari.” Am văzut câtă încredere avea în mine și m-am gândit: „Dacă refuz din nou, ce va crede ea despre mine?” Nu am putut să refuz, așa că am fost de acord. În următoarele două zile, am stat acasă, căutând informații pe internet, storcându-mi creierii pentru a-mi da seama cum să repar calculatorul. Am încercat mai multe metode și, în cele din urmă, am reușit să îl repar. Sora a fost foarte fericită să vadă calculatorul reparat, iar eu m-am simțit încântată, gândindu-mă că munca grea din aceste două zile a dat în sfârșit roade, dar m-am simțit și puțin melancolică, gândindu-mă: „I-am ajutat pe alții să își rezolve problemele, dar nu am reușit să mă deprind cu tehnologia pe care trebuia să o studiez. Dar cine mi-a cerut să le fac altora aceste promisiuni? Voi plăti doar un preț puțin mai mare și voi sta trează până târziu ca să învăț.” După aceea, ori de câte ori frații și surorile aveau probleme cu calculatorul, mă chemau să le rezolv, iar eu mă simțeam prea jenată ca să refuz. Îmi lua mult timp acest lucru, ceea ce întârzia lucrarea mea principală. M-am gândit să le sugerez fraților și surorilor că, dacă echipamentul lor are probleme, ar trebui să-l trimită mai întâi în altă parte pentru reparații și că mă voi ocupa din nou de aceste lucruri după ce voi trece de această perioadă aglomerată. Dar când frații și surorile m-au chemat în ajutor din nou, m-am trezit că mă duc involuntar să ajut. Deși eram foarte ocupată toată ziua, auzind laudele tuturor după aceea, am simțit că a meritat efortul. Pentru că am fost ocupată în fiecare zi să-i ajut pe alții să repare echipamente informatice, planurile mele de studiu au fost puse în așteptare. Supraveghetoarea m-a întrebat cum merge învățatul și a avut părtășie cu mine, îndemnându-mă să învăț mai multe despre tehnologie și să o predau fraților și surorilor cât mai curând posibil. Știam că această lucrare era urgentă și că, dacă nu mi-o însușeam, asta ar fi afectat eficiența și progresul lucrării video. Dar apoi m-am gândit: „Dacă refuz să ajut atunci când frații și surorile îmi cer asta, oare vor crede că sunt egoistă și lipsită de afecțiune?” În acea perioadă, mă străduiam din răsputeri să învăț abilități tehnice, ajutându-i în același timp pe frați și pe surori să rezolve probleme legate de calculator, și simțeam că niciodată nu-mi ajungea timpul peste zi. Eram foarte obosită, dar nu știam cum să practic.
Mai târziu, când am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama de punctele mele de vedere incorecte cu privire la ceea ce trebuia să urmăresc. Dumnezeu Atotputernic spune: „Din momentul în care încep să vorbească, oamenii învață tot felul de zicale de la alți oameni, de la neîncrezători, de la Satana și din lume. Totul începe cu educația inițială, în care sunt învățați de părinții și familiile lor ce fel de persoane ar trebui să fie, ce să spună, ce principii morale să aibă, ce tip de gânduri și integritate să aibă și așa mai departe. Chiar și după ce intră în societate, indivizii încă acceptă inconștient îndoctrinarea cu diverse doctrine și teorii de la Satana. «Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții» sunt cuvinte insuflate fiecărei persoane de familie sau societate drept una dintre formele de conduită morală pe care ar trebui să le aibă oamenii în felul în care se poartă. Dacă ai această conduită morală, oamenii spun că ești nobil, onorabil, ai integritate și ești stimat și bine văzut de societate. Întrucât expresia «Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții» vine de la oameni și de la Satana, ea devine subiectul pe care îl analizăm și discernem și, mai mult, subiectul de care ne lepădăm. De ce discernem și ne lepădăm de această expresie? Haideți mai întâi să cercetăm dacă această expresie e corectă și dacă o persoană care o respectă are dreptate. E cu adevărat nobil să fii o persoană care are caracterul moral de a «face tot posibilul să gestioneze cu loialitate orice i-au încredințat alții»? Deține o astfel de persoană adevărul-realitate? Are umanitatea pe care ar trebui să o aibă ființele create și principiile de conduită personală la care ar trebui să adere și despre care vorbește Dumnezeu? Înțelegeți cu toții expresia «Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții»? Explicați mai întâi cu cuvintele voastre ce înseamnă această expresie. (Înseamnă că, atunci când cineva îți încredințează o sarcină, n-ar trebui să precupețești niciun efort ca să o duci la bun sfârșit.) N-ar trebui să fie acesta cazul? Dacă cineva îți încredințează o sarcină, nu are o părere bună despre tine? Are o părere bună despre tine, crede în tine și te consideră demn de încredere. Așadar, indiferent ce-ți cer să faci alți oameni, ar trebui să accepți și să o faci bine și în deplină conformitate cu cerințele lor, astfel încât să fie fericiți și mulțumiți. Procedând astfel, ești o persoană bună. Implicația e că satisfacția persoanei care ți-a încredințat o sarcină este standardul pentru a stabili dacă ești o persoană bună. Se poate explica așa? (Da.) Deci nu este ușor să fii văzut drept o persoană bună în ochii altora și să fii recunoscut de societate? (Ba da.) Ce înseamnă că e «ușor»? Înseamnă că standardul e foarte scăzut și nu e deloc nobil. Dacă îndeplinești standardul moral de a «Face tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții», ești considerat o persoană care are conduită morală în astfel de chestiuni. Implicit, înseamnă că meriți încrederea oamenilor, meriți să ți se încredințeze gestionarea sarcinilor, că ești o persoană respectabilă și că ești o persoană bună” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (14)”]. Cugetând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că nu mă purtam sau nu acționam conform cuvintelor Lui, ci mai degrabă conform ideilor tradiționale insuflate de Satana, cum ar fi „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”. Deși părinții mei nu mi-au insuflat în mod explicit această idee, am observat de la o vârstă fragedă cum bunicul meu avea mare grijă să se ocupe de chestiunile încredințate de alții și cum, indiferent cât de dificile erau sau oricât timp i-ar fi luat, el le rezolva, câștigând în cele din urmă respectul celor din jurul său și fiind rememorat cu drag chiar și după moartea sa. Am crezut că acesta este modul corect de a te purta, că pot câștiga admirația oamenilor astfel și că aș putea fi o persoană cu demnitate și integritate. În subconștient, prin expunerea constantă la această idee, am început să urmăresc să devin și eu o astfel de persoană. De când au aflat frații și surorile că mă pricep să repar calculatoare, veneau la mine pentru ajutor ori de câte ori aveau probleme. Nu am refuzat niciodată pe nimeni și, ca urmare, am primit ceva evaluări pozitive. Acest lucru m-a făcut să simt și mai puternic că aceasta este maniera corectă de a mă purta. Când frații și surorile au venit din nou la mine cu probleme, chiar dacă nu-mi terminasem propriile îndatoriri, tot îi ajutam. M-am gândit că îmi cereau ajutorul pentru că aveau încredere în mine și simțeam că, dacă nu le repar calculatoarele, oare nu-i dezamăgeam? Ca să mă asigur că frații și surorile mă vorbesc de bine și să fiu un om iubitor și cu o umanitate bună în ochii lor, rezolvam cererile tuturor, oricât de dificile erau, preferând să nu mă odihnesc sau chiar să întârzii lucrarea mea principală, doar ca să duc la bun sfârșit sarcinile pe care mi le încredințaseră alții. Trăiam după așa-numita virtute „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”, făcând lucrurile fără principii și fără să reușesc să prioritizez sarcinile. Am urmărit doar să fiu văzută ca o persoană de încredere și bună în ochii oamenilor, ceea ce m-a făcut să nu învăț abilitățile de realizare a materialelor video pe care ar fi trebuit să le învăț și să întârzii lucrarea mea principală. Am văzut că gândirea și opiniile mele fuseseră corupte și răstălmăcite de Satana și că nici măcar nu știam ce este o persoană cu adevărat bună.
Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles ce responsabilități și obligații ar trebui să-și asume o ființă creată. Dumnezeu spune: „Există un alt aspect al afirmației morale «Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții» care trebuie discernut. Dacă sarcina încredințată ție nu consumă prea mult din timpul și energia ta și este pe măsura calibrului tău sau dacă dispui de mediul și condițiile potrivite, atunci, din considerente de conștiință și rațiune umană, poți să faci unele lucruri pentru alții cât de bine poți și să le satisfaci cererile rezonabile și adecvate. Cu toate acestea, dacă sarcina încredințată consumă foarte mult din timpul și energia ta și îți răpește mult din timpul tău, până în punctul în care te face să-ți sacrifici viața, iar responsabilitățile și obligațiile tale în această viață și îndatoririle tale de ființă creată vor fi reduse la nimic și vor fi înlocuite, atunci ce vei face? Ar trebui să refuzi, deoarece nu este responsabilitatea sau obligația ta. Cât despre responsabilitățile și obligațiile din viața unei persoane, în afară de îngrijirea părinților, creșterea copiilor și de îndeplinirea responsabilităților sociale în societate și în cadrul legii, cel mai important lucru este ca energia, timpul și viața unei persoane să fie dedicate îndeplinirii datoriei de ființă creată, mai degrabă decât să i se încredințeze de către oricine altcineva o sarcină care să-i consume timpul și energia. Aceasta deoarece Dumnezeu creează o persoană, îi acordă viață și o aduce pe această lume și nu este treaba ei să facă lucruri și să îndeplinească responsabilități pentru alții. Ce ar trebui să accepte cel mai mult oamenii este însărcinarea dată de Dumnezeu. Doar însărcinarea dată de Dumnezeu este una adevărată și acceptarea sarcinii încredințate înseamnă să nu te ocupi de îndatoririle tale propriu-zise” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (14)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că ajutorarea fraților și surorilor nu este greșită și că aceasta este dragostea pe care ar trebui să o aibă o persoană cu o umanitate normală. Cu toate acestea, pierzând timp și consumând energie pentru a-i ajuta pe alții într-un mod neprincipial, fără să țin cont de lucrarea bisericii, și întârziindu-mi îndatoririle este un gen de ajutor nepotrivit și ar trebui să refuz să mă implic în el. Dumnezeu a rânduit nașterea mea în zilele de pe urmă, iar eu am misiunea și îndatoririle mele de îndeplinit. Dacă mi-aș amâna îndatoririle pentru a îndeplini sarcinile încredințate de alții, atunci mi-aș neglija lucrarea proprie. Având în vedere că liderii rânduiseră ca eu să studiez o nouă tehnologie, ar fi trebuit să o învăț în cel mai scurt timp posibil, ceea ce ar fi îmbunătățit eficiența producției video pentru toată lumea. Cu toate acestea, când alții aveau probleme cu echipamentul și-mi cereau ajutorul, chiar dacă știam că repararea echipamentului mi-ar lua mult timp și energie și mi-ar întârzia lucrarea principală, tot îmi lăsam deoparte propria lucrare pentru a-i ajuta, doar ca să rămână cu o impresie bună despre mine, ceea ce a întârziat cercetarea mea în domeniul tehnologiei de producție video. Mi-am dat seama că abordarea mea era lipsită de principii, că nu știam ce sarcini să refuz și cu care să ajut și că urmam orbește filosofia Satanei. Ca urmare, îmi petreceam zilele ocupându-mi timpul și epuizându-mă, sacrificând chiar și timpul pentru devoționale și pentru a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu, iar lucrarea mea principală a fost, de asemenea, întârziată. Acum am înțeles că mereu trebuie să-mi prioritizez propriile îndatoriri. Asta cere Dumnezeu de la mine. Dacă îmi amân îndatoririle pentru a câștiga admirația altora sau pentru a finaliza sarcinile încredințate de alții, aceasta presupune să-mi neglijez lucrarea și nu este în conformitate cu intenția lui Dumnezeu.
Mai târziu, am citit mai mult din cuvântul lui Dumnezeu și am dobândit un oarecare discernământ cu privire la virtutea „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”. Dumnezeu spune: „În această societate omenească, fiecare individ are o mentalitate tranzacțională și fiecare apelează la tranzacții. Fiecare are cerințe de la alții și cu toții vor să profite în detrimentul altora, fără să sufere pierderi ei înșiși. Unii oameni spun: «Printre cei care «Fac tot posibilul să gestioneze cu loialitate orice le-au încredințat alții», sunt mulți care nu caută să profite în detrimentul altora. Ei își propun pur și simplu să facă tot posibilul ca să gestioneze lucrurile bine; acești oameni au într-adevăr această conduită morală.» Această afirmație e incorectă. Chiar dacă nu umblă după avere, bunuri materiale sau vreun tip de beneficiu, ei caută renumele. Ce este acest «renume»? Înseamnă «am acceptat sarcina pe care mi-a încredințat-o acea persoană. Indiferent dacă acea persoană este prezentă sau nu, atât timp cât fac tot posibilul să o fac bine și gestionez cu fidelitate ceea ce mi-a încredințat, voi avea o reputație bună. Cel puțin unii oameni vor ști că sunt o persoană bună, o persoană cu înaltă ținută morală și un exemplu demn de urmat. Pot să ocup un loc între oameni și să las în urma mea o reputație bună într-un grup de oameni. Merită!» Alți oameni spun: «„Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” și, întrucât oamenii ne-au încredințat ceva, indiferent dacă sunt prezenți sau nu, ar trebui să le gestionăm sarcinile bine și să le ducem la bun sfârșit. Chiar dacă nu putem lăsa o moștenire durabilă, cel puțin nu ne pot critica pe la spate, spunând că nu avem nicio credibilitate. Nu putem lăsa generațiile viitoare să fie discriminate și să îndure acest tip de nedreptate grosolană.» Ce caută ei? Caută în continuare renumele. Unii oameni acordă o mare importanță averii și bunurilor, în timp ce alții prețuiesc faima și câștigul. Ce înseamnă «faimă»? Care sunt expresiile specifice pentru «faimă» printre oameni? Înseamnă să fii numit o persoană bună și cineva de înaltă ținută morală, un model, o persoană virtuoasă sau un sfânt. Există chiar unii oameni care, deoarece într-o chestiune au reușit să «Facă tot posibilul să gestioneze cu loialitate orice le-au încredințat alții» și au acest tip de caracter moral, sunt în permanență lăudați, iar urmașii lor beneficiază de renumele lor. Vezi, acest lucru e mult mai valoros decât micile beneficii pe care le pot obține în prezent. Prin urmare, punctul de plecare pentru oricine respectă așa-zisul standard moral de a «Face tot posibilul să gestioneze cu loialitate orice i-au încredințat alții» nu este așa simplu. Ei nu caută doar să-și îndeplinească obligațiile și responsabilitățile ca indivizi, ci mai degrabă îl respectă fie pentru câștigul personal sau pentru reputație, fie pentru această viață sau pentru următoarea. Desigur, există și cei care doresc să evite să fie criticați pe la spate și dezonoarea. Pe scurt, punctul de plecare pentru ca oamenii să facă acest gen de lucru nu este simplu, nu este cu adevărat un punct de plecare din perspectiva umanității, nici nu este un punct de plecare din responsabilitatea socială a omenirii. Privind din perspectiva intenției și a punctului de plecare al oamenilor care fac astfel de lucruri, cei care se agață de expresia «Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții» nu au deloc un scop necomplicat” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (14)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că oamenii trăiesc după ideea tradițională „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”, dar, pe la spate, ascund intenții personale. De exemplu, când îi ajutam pe frați și pe surori să repare calculatoare, chiar dacă nu mă așteptam să obțin niciun beneficiu material de la ei, voiam să primesc evaluări bune din partea lor și să am o imagine bună în inimile lor. Prin urmare, eram dispusă să-mi sacrific timpul și energia ca să duc la îndeplinire sarcinile pe care mi le încredințau, pentru ca ei să mă vadă ca fiind demnă de încredere și serioasă. M-am gândit la bunicul meu. El și-a trăit viața bazându-se pe virtutea „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”. Îi era teamă că, după ce se va muta la oraș, va fi criticat de alții că îi privea de sus pe săteni, așa că, indiferent ce probleme aveau sătenii, făcea tot posibilul să îi ajute. Acest lucru i-a adus o reputație bună și toată lumea îl considera o persoană bună și binevoitoare. Am fost profund influențată de bunicul meu și am trăit și eu după ideea tradițională „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”. Când cunoscuții din jurul meu se confruntau cu dificultăți, dacă veneau la mine, mă făceam luntre și punte ca să îi ajut, de teamă să nu mă vorbească de rău. Când frații și surorile aveau probleme cu calculatoarele și îmi cereau ajutorul, nu mă gândeam la propriile îndatoriri sau la caracterul relativ impetuos al sarcinilor, ci, pentru a evita să le pierd încrederea, lăsam deoparte propriile îndatoriri și îi ajutam într-un mod lipsit de principii, ceea ce a dus la întârzieri în lucrarea bisericii. Acum am înțeles că să faci „tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” nu înseamnă să fii o persoană cu umanitate adevărată sau cu un caracter nobil. Este doar un mijloc de a-i face pe oameni să te aprobe, de a-i ajuta pe alții ca să câștigi laude și de a dobândi o reputație bună. Urmărirea mea în acest sens a fost cu adevărat înșelătoare și ipocrită! Nu mai puteam trăi conform acestei idei tradiționale. Trebuia să acționez și să mă comport în conformitate cu vorbele lui Dumnezeu. Omul trebuie să-I fie loial lui Dumnezeu și propriilor îndatoriri. Îndeplinirea îndatoririlor de ființă creată este misiunea și responsabilitatea mea. Ulterior, când m-am confruntat cu situații similare, am practicat în mod conștient în conformitate cu vorbele lui Dumnezeu.
Odată, o soră a cumpărat un computer nou și a vrut să o ajut să reinstaleze sistemul. Când am văzut că era ultimul model de computer, că nu mai instalasem așa ceva și că îi lipseau unele drivere, mi-am dat seama că, dacă acceptam să ajut, însemna să pierd timp și efort căutând informații. N-am știut ce să fac, gândindu-mă: „Dacă refuz să o ajut pe soră, va crede că nu sunt dispusă să o ajut și va pierde impresia bună pe care o are despre mine?” Dar apoi m-am gândit că aveam o lucrare urgentă de rezolvat, care necesita timp și efort pentru cercetare, iar să o ajut pe soră să configureze computerul mi-ar întârzia lucrarea. În acel moment, mi-am dat seama că mă gândeam din nou la părerea altora despre mine. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, nevrând să întârzii lucrarea de dragul faimei și al câștigului. După aceea, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă cineva îți încredințează o sarcină, cum ar trebui să practici? Dacă sarcina încredințată e ceva ce necesită doar un efort foarte mic, în care trebuie doar să vorbești sau să realizezi o acțiune mică și ai calibrul necesar, poți ajuta din umanitate și compasiune; nu e ceva considerat greșit. Acesta este un principiu. Însă dacă sarcina încredințată îți va consuma mult timp și energie sau chiar va irosi o parte însemnată din timpul tău, ai dreptul să refuzi. Chiar dacă e vorba de părinții tăi, ai dreptul de a refuza. Nu e nicio nevoie să le fii loial sau să le accepți sarcina încredințată, acesta e dreptul tău. De unde provine acest drept? Îți este acordat de Dumnezeu. Acesta este al doilea principiu. Al treilea principiu este că, dacă cineva îți încredințează o sarcină oarecare, chiar dacă nu consumă mult timp sau energie, dar îți poate tulbura sau afecta îndeplinirea datoriei sau îți poate distruge voința de a-ți îndeplini datoria, precum și credința ta în Dumnezeu, ar trebui, de asemenea, să o refuzi. Dacă cineva îți încredințează ceva ce îți poate afecta căutarea adevărului, îți poate perturba și tulbura hotărârea de a urmări adevărul și ritmul tău în căutarea adevărului și te poate face să renunți la jumătatea drumului, atunci ar trebui cu atât mai mult să refuzi. Ar trebui să refuzi orice îți afectează îndeplinirea datoriei sau urmărirea adevărului. Acesta e dreptul tău; ai dreptul să spui «nu». Nu e nicio nevoie să-ți investești timpul și energia. Poți refuza toate lucrurile care nu au nicio semnificație, valoare, edificare, niciun ajutor sau beneficiu pentru îndeplinirea datoriei, urmărirea adevărului sau mântuirea ta. Poate fi considerat acesta un principiu? Da, este un principiu” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (14)”]. Dumnezeu a avut părtășie despre trei principii cu privire la modul în care ar trebui să gestionăm sarcinile încredințate de alții, care mi-au oferit o cale de practică. Dacă problema computerului surorii nu era complexă și era o sarcină simplă, puteam să o ajut, deoarece aceasta este dragostea care ar trebui să existe între frați și surori. Dar dacă problema ei nu putea fi rezolvată rapid și-mi cerea să las deoparte îndatoririle mele și să pierd timp și efort pentru a o rezolva, atunci trebuie să cântăresc avantajele și dezavantajele și să mă gândesc mai întâi la îndatoririle mele, iar dacă acest lucru ar întârzia progresul lucrării mele, atunci nu aș putea fi de acord să o ajut. Nu mai puteam continua ca înainte, să accept orice cerere, indiferent de importanța ei, doar pentru a obține laudele oamenilor, fără să iau în considerare propriile responsabilități și obligații. Acest lucru ar întârzia lucrarea bisericii. Cel mai important este să fiu loială însărcinării date de Dumnezeu și să-mi îndeplinesc propriile îndatoriri. Judecând după cuvintele lui Dumnezeu, mi-ar lua timp și energie s-o ajut pe soră să-și reseteze computerul, mi-ar întârzia îndatoririle și, în plus, sora nu avea nevoie urgentă de acest lucru, așa că am refuzat-o și i-am spus că o voi ajuta să-și configureze computerul când voi avea timp. Când am practicat conform cuvintelor lui Dumnezeu, fără să iau în considerare propriile interese sau să-mi protejez imaginea în ochii altora, m-am simțit eliberată, în largul meu și generoasă.
Din această experiență, mi-am dat seama că urmărirea adevărului și practicarea în toate conform principiilor este calea de urmat. Trebuie să-mi accept îndatoririle fără să mă eschivez de la ele și să depun toate eforturile pentru a le îndeplini, deoarece aceasta este responsabilitatea și obligația mea. Cu toate acestea, pentru sarcinile care mi-au fost încredințate de alții, ar trebui să evaluez dacă acestea se aliniază la principii și dacă îmi vor întârzia îndatoririle. Nu ar trebui să-mi denaturez interesele și să trăiesc după filosofiile Satanei. Acest lucru este în concordanță cu aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Să privești oamenii și lucrurile și să te porți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (2)”].
