84. Cugetări după ce am fost emondat
Într-o zi, am primit o scrisoare de la un frate care spunea că are unele probleme în îndatoririle sale și că nu știe ce să facă, așa că a vrut să-mi ceară părerea. După ce am citit scrisoarea, nu am putut decât să mă apreciez. M-am gândit în sinea mea: „Au trecut aproape doi ani de când am părăsit acea biserică, dar frații și surorile mele încă îmi cer sfatul atunci când întâmpină probleme pe care nu le pot rezolva. Cred că am realmente unele adevăruri-realități și că înțeleg mai multe decât ei.” Mi-am amintit cum, în timpul îndatoririi mele de conducător la acea biserică, deși nu credeam în Dumnezeu de mult timp, când frații și surorile mele aveau probleme sau dificultăți, reușeam să găsesc pasaje corespunzătoare din cuvântul lui Dumnezeu pentru a-i ajuta. Cei mai mulți dintre ei erau dispuși să vină la mine pentru a căuta și a avea părtășie atunci când aveau probleme și aprobau modul în care îmi făceam datoria de conducător. Faptul că fratele meu mi-a cerut părerea atunci când a avut probleme și că se temea că practică incorect a fost rezonabil, pentru că statura lui era mică. Gândul la asta m-a făcut foarte fericit și nu m-am putut abține să nu zâmbesc cu mândrie. Fratele Wang a observat din întâmplare zâmbetul și a întrebat: „Ce te face atât de fericit încât zâmbești așa?” Așa că i-am spus despre scrisoarea de la fratele meu și, de asemenea, i-am spus cum vreau să răspund. Am crezut că va aproba, dar, pe neașteptate, mi-a zis foarte serios: „Frații și surorile tale de la acea biserică au o părere foarte bună despre tine! De când te cunosc, am observat că toată lumea din acea biserică este foarte dependentă de tine. Ei vin la tine pentru orice, îți cer părerea și te bucuri în mod deosebit de sprijinul lor și ești de acord cu orice solicitare. Te-ai gândit la natura și la consecințele îndeplinirii datoriei tale în acest mod? În loc să reflectezi asupra ta și să ai părtășie cu frații și cu surorile tale despre cum să te rogi și să te bazezi pe Dumnezeu sau să le spui cum să caute adevărurile-principii atunci când se confruntă cu dificultăți, le dai fraților și surorilor tale soluțiile tale, astfel încât ei să te admire, să se închine ție și să nu aibă loc pentru Dumnezeu în inimile lor. Ești pe calea unui antihrist!” Cuvintele fratelui Wang au fost ca o lovitură grea. Am fost uimit. Ceea ce a spus a fost deosebit de tăios și de pătrunzător. Pe moment, nu puteam accepta asta. Inima mea era tulburată. M-am gândit: „Nu poate fi atât de rău. Îmi fac datoria pentru a rezolva problemele și dificultățile fraților și surorilor mele și am obținut unele rezultate în această privință. Inițial, lucrarea din acea biserică nu a fost prea eficientă. După ce am preluat datoria de conducător, cei mai mulți dintre frații și surorile care nu își făceau îndatoririle au început să le facă, am câștigat treptat câțiva oameni prin predicarea Evangheliei și fiecare aspect al lucrării s-a îmbunătățit. În plus, nu am acționat împotriva rânduielilor lucrării și nu am făcut altceva, nici nu am încercat să-mi întemeiez propriul regat. Cum a putut să spună că merg pe calea unui antihrist? Să-mi ajut frații și surorile de statură mai mică să-și rezolve problemele din îndatoririle lor ar trebui să fie o faptă bună. Și totuși, el spune că mă preamăresc pe mine însumi și că merg pe calea unui antihrist; nu este aceasta o părere deformată asupra lucrurilor și o caracterizare greșită a mea?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai frustrat. Nu am putut accepta ceea ce mi-a spus fratele Wang. În acel moment, m-am gândit la trecut, când nu am putut accepta emondarea și am ajuns doar să mă umilesc. M-am gândit și la acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Atunci când te confrunți cu problemele vieții reale, cum ar trebui să cunoști și să înțelegi autoritatea lui Dumnezeu și suveranitatea Lui? Când te confrunți cu aceste probleme și nu știi cum să le înțelegi, să le tratezi și să le experimentezi, ce atitudine ar trebui să adopți ca să-ți dovedești intenția de a te supune, dorința de a te supune și realitatea supunerii tale față de suveranitatea și aranjamentele lui Dumnezeu? Mai întâi, trebuie să înveți să aștepți; apoi trebuie să înveți să cauți; apoi trebuie să înveți să te supui” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). Mi-am dat seama că această emondare conținea intenția lui Dumnezeu pentru mine. Indiferent dacă înțelegeam sau nu, trebuia să accept și să mă supun. Dacă ceea ce a spus fratele Wang era adevărat, că mă dădeam în spectacol și, drept urmare, frații și surorile mele mă stimau și mă venerau în loc să se bazeze pe Dumnezeu și să caute adevărurile-principii, iar eu mergeam pe calea unui antihrist, atunci acest lucru era foarte periculos. Când m-am gândit la asta, nu m-am mai împotrivit în inima mea. M-am rugat lui Dumnezeu și am acceptat. I-am spus fratelui Wang: „Deși nu mi-am dat seama încă de gravitatea problemei mele, din moment ce ai semnalat acest lucru, voi cerceta problema.” După aceea, am început să mă calmez și să reflectez asupra acțiunilor mele.
Mi-am amintit că, la scurt timp după ce am început să cred în Dumnezeu, am văzut cum frații și surorile erau atât de fericiți când conducătorii și lucrătorii aveau părtășie despre adevăr pentru a le rezolva problemele sau dificultățile și cum doreau să participe la astfel de adunări și să ceară soluții. Am fost foarte invidios și am sperat să pot deveni ca acei conducători și lucrători și să am părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele fraților și surorilor mele, astfel încât ei să aibă o părere bună despre mine și să mă aprobe. Deci, cu această intenție și dorință, am început să mă concentrez pe citirea cuvântului lui Dumnezeu, am participat activ la adunări, iar când frații și surorile mele aveau probleme sau dificultăți, am căutat adevărul pentru a-i ajuta. Urmărirea mea entuziastă le-a câștigat aprobarea și toți spuneau că eu pot suferi și plăti un preț în îndatoririle mele și că știu cum să practic adevărul. Mai târziu, am fost ales conducător al bisericii și mi-am făcut îndatoririle cu și mai mult entuziasm și efort. În toate, inclusiv în participarea la adunări de grup și în rezolvarea problemelor și a dificultăților oamenilor, am fost întotdeauna primul și nu am rămas niciodată în urmă. Chiar dacă uneori mă simțeam negativ și slab, întotdeauna mi-am corectat rapid starea și am lucrat activ în biserică, astfel încât frații și surorile mele să vadă că sunt un conducător conform standardului. Îmi aduc aminte că, odată, era o soră care era constrânsă de soțul ei. Nu putea să participe la adunări sau să își îndeplinească îndatoririle în mod normal și se simțea negativă și slabă. După ce am aflat despre asta, m-am gândit: „Întâmplător, am o experiență similară. Știu că îmi pot folosi experiența practică pentru a o ajuta să scape mai repede de negativitatea ei și asta le va arăta fraților și surorilor mele că pot rezolva probleme și că pot avea adevărurile-realități.” Așa că am căutat pasaje din cuvântul lui Dumnezeu care se refereau la starea ei și le-am combinat cu propria mea experiență pentru a avea părtășie cu ea. Ca să mă asigur că vede că am statură, am vorbit doar despre practici pozitive în părtășia mea și nu am menționat niciun cuvânt despre corupția pe care am dezvăluit-o, despre negativitatea mea sau despre slăbiciunea mea. Părtășia mea a inspirat-o, iar starea ei s-a îmbunătățit foarte mult. După aceea, ea le-a spus tuturor în timpul unei adunări: „Fratele Yang știe cum să practice adevărul și are statură. În ciuda persecuției severe a fiului său, el a rămas ferm în mărturia sa și a continuat să predice Evanghelia și să mărturisească despre Dumnezeu. M-am simțit inspirată doar după ce i-am auzit părtășia.” Când am auzit asta, m-am simțit în secret extaziat. Mai târziu, mi-am petrecut tot timpul ajutându-mi frații și surorile. Când auzeam de un conducător de grup care își făcea datoria superficial și nu rezolva problemele concrete sau de un frate sau o soră care era într-o stare proastă și nu-și putea îndeplini îndatoririle în mod normal, mă duceam să mă ocup personal de acestea. Am înfruntat vântul, ploaia, căldura și frigul, nu am neglijat niciodată nimic și nu m-am simțit în largul meu până când problemele lor nu au fost rezolvate și gestionate. Îmi amintesc că, odată, am auzit că cineva forma o clică în biserică și că își dădea frâu liber negativității. Unii frați și unele surori nu aveau discernământ, aveau prejudecăți și nu puteau lucra armonios. Am mers imediat să am părtășie cu ei. Am expus și am disecat comportamentul acelei persoane și am pus capăt faptelor sale rele. Prin părtășia mea, frații și surorile au dobândit discernământ și nu au mai fost induși în eroare și deranjați de el. Și astfel, impresia fraților și surorilor mele despre mine a continuat să se îmbunătățească. Unii frați și unele surori chiar m-au menționat, spunând: „Fratele Yang știe cel mai bine cum să practice adevărul, să vadă oamenii și problemele cu mai multă acuratețe decât noi și să vorbească cu perspicacitate. Trebuie să recunoașteți că el poate rezolva orice problemă!” Am fost foarte fericit când am auzit asta și am simțit că îmi fac treaba bine. Fără să-mi dau seama, eram într-o stare de autoapreciere. Mai târziu, m-am dat în spectacol în mod deliberat în fața fraților și surorilor mele, spunând: „Acea persoană a fost foarte vicleană și înșelătoare și a răspândit cu ipocrizie falsități în biserică. El era imposibil de discernut fără a înțelege adevărul, dar, din fericire, l-am văzut așa cum este și am fost în stare să am părtășie și să îi expun comportamentul. Poate că a reușit să inducă în eroare pe altcineva, dar nu și pe mine.” După ce mi-a auzit părtășia, un frate a avut o părere foarte bună despre mine. Mai târziu, ori de câte ori avea probleme, venea la mine să le rezolv. De asemenea, am vorbit adesea în fața fraților și surorilor mele despre cum m-am rugat lui Dumnezeu pentru a căuta intenția Lui în îndatoririle mele și cum am suferit și am plătit un preț, pentru a dovedi că aveam credință și că știam cum să practic adevărul. Odată, fratele Zhang și cu mine ne-am dus să udăm nou-veniții, și m-am gândit în sinea mea: „Am fost conducător în vechea mea biserică și înțeleg chiar bine starea oamenilor din religie, așa că sunt realmente priceput la udarea nou-veniților.” Când nou-veniții au pus câteva întrebări, am vorbit activ și am avut părtășie cu ei despre propria mea experiență de schimbare a noțiunilor mele. Dar în părtășia mea, am vorbit doar despre cum am căutat și am acceptat adevărul și nu am spus niciun cuvânt despre cum am izolat biserica și m-am împotrivit lui Dumnezeu din cauza noțiunilor mele, pentru că mă temeam că își vor pierde impresia bună despre mine. I-am văzut pe acești nou-veniți dând aprobator din cap în timp ce îmi ascultau părtășia și am simțit sincer că modul în care îmi îndeplineam îndatoririle era conform standardului și era acceptabil pentru Dumnezeu. Acești nou-veniți mi-au spus cu invidie după ce mi-au auzit părtășia: „După această perioadă de contact, cred că tu porți o povară mai mare decât fratele Zhang, ai avut părtășie mai detaliată; părtășia ta este mai ușor de înțeles și inspiră mai multă pasiune.” Când i-am auzit pe nou-veniți spunând acest lucru, am crezut și mai mult că posed niște adevăruri-realități. Mai târziu, am părăsit acea biserică pentru a prelua niște îndatoriri în altă parte unde era nevoie, dar nou-veniții încă vorbeau despre mine ocazional: „De ce nu este fratele Yang aici? Părtășia sa este foarte utilă pentru noi.” Când am auzit despre asta, nu am putut să nu mă gândesc: „Se pare că, pe lângă rezolvarea problemelor legate de pătrunderea în viață a fraților și surorilor mele, de asemenea, pot rezolva noțiunile religioase ale nou-veniților. Sunt, într-adevăr, o personalitate cu un talent deosebit în biserică.” La momentul respectiv, nu m-am gândit deloc să reflectez asupra drumului meu. Simțeam că am cu adevărat statură, că știam cum să practic adevărul și că eram loial în îndatoririle mele, motiv pentru care frații și surorile mele mă apreciau și mă admirau. Am trăit într-o situație de autoapreciere fără nicio conștiință de sine. După ce fratele Wang mi-a spus acele lucruri și după ce le-am comparat cu felul în care mă comportasem în trecut, abia atunci mi-am dat seama că fusesem prea arogant și irezonabil. Întotdeauna mă preamăream și mă dădeam mare. Nu mă cunoșteam deloc!
După aceea, am citit în mod activ cuvântul lui Dumnezeu despre preamărirea și aducerea de mărturie pentru sine pentru a reflecta și a mă înțelege. Am citit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Să se preamărească și să mărturisească despre ei înșiși, să se grozăvească, încercând să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să li se închine – oamenii corupți sunt capabili de aceste lucruri. Acesta este modul în care reacționează oamenii instinctiv atunci când sunt conduși de naturile lor satanice și este comun întregii omeniri corupte. Cum se preamăresc oamenii de obicei și mărturisesc despre ei înșiși? Cum ating obiectivul de a-i determina pe ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să li se închine? Ei mărturisesc cât de multă lucrare au făcut, cât de mult au suferit, cât de mult s-au sacrificat și ce preț au plătit. Ei se înalță vorbind despre capitalul lor, ceea ce le conferă un loc mai înalt, mai ferm, mai sigur în mintea oamenilor, astfel încât mai mulți oameni să-i aprecieze, să aibă o părere bună despre ei, să-i admire, chiar să-i venereze, să-i trateze cu respect și să-i urmeze. Pentru a atinge acest țel, oamenii fac multe lucruri care sunt mărturie de fațadă pentru Dumnezeu, dar în esență, se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși. Este rezonabil acest mod de a acționa? Aceste lucruri depășesc sfera raționalității și nu au nicio rușine, adică, ei mărturisesc nestingheriți ce au făcut pentru Dumnezeu și cât au suferit pentru El. Ba chiar își etalează darurile, talentele, experiența, abilitățile speciale, tehnicile lor inteligente pentru interacțiuni lumești, mijloacele pe care le folosesc pentru a se juca cu oamenii și altele. Metoda lor de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși este de a se da în spectacol și a-i desconsidera pe alții. De asemenea, se camuflează și se înfrumusețează, ascunzându-și punctele slabe, neajunsurile și lacunele în fața oamenilor, astfel încât ei să le vadă doar strălucirea. Nici nu îndrăznesc să le spună altor oameni când se simt negativi; le lipsește curajul să se deschidă și să aibă părtășie cu ei și, atunci când greșesc ceva, fac tot posibilul să ascundă și să țină secret acel lucru. Nu menționează niciodată răul pe care l-au făcut lucrării bisericii în cursul îndeplinirii datoriei lor. Cu toate acestea, atunci când au avut o contribuție minoră sau au obținut un mic succes, se grăbesc să se fălească. Abia așteaptă să anunțe întreaga lume cât de capabili sunt, cât de înalt este calibrul lor, cât de excepționali sunt și cât de mult mai buni sunt decât oamenii normali. Nu este acesta un mod de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși? Sunt preamărirea și mărturisirea despre sine lucruri pe care le face o persoană cu conștiință și rațiune? Nu. Așadar, atunci când oamenii fac acest lucru, ce fire este de obicei dezvăluită? Aroganța. Aceasta este una dintre firile principale dezvăluite, urmată de înșelăciune, care presupune a face tot posibilul pentru a-i determina pe ceilalți să-i stimeze. Cuvintele lor sunt întru totul ireproșabile și conțin în mod clar motivații și urzeli, se dau în spectacol, dar vor să ascundă acest fapt. Rezultatul spuselor lor este că oamenii sunt făcuți să simtă că ei sunt mai buni decât ceilalți, că nimeni nu este egalul lor, că toți ceilalți le sunt inferiori. Și acest rezultat nu este atins prin mijloace viclene? Ce fire se află în spatele acestor mijloace? Și există elemente ale răutății? (Există.) Acesta este un tip de fire rea” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși”). Am contemplat cuvintele lui Dumnezeu și le-am comparat cu propriile mele acțiuni. Am văzut că obișnuiam să mă preamăresc și să mă laud în îndatoririle mele și că eram într-adevăr pe calea unui antihrist. M-am gândit la momentul în care am început să cred în Dumnezeu. Când am văzut cum oamenii îi admirau și îi tratau cu respect pe conducători și pe lucrători pentru părtășia lor, am fost invidios. Ca să câștig respectul și admirația fraților și surorilor mele, eram dispus să sufăr și să lucrez din greu. Odată ce lucrarea mea a dat rezultate, am mărturisit adesea în fața fraților și surorilor mele cum am suferit și am plătit un preț, cum m-am străduit să-mi fac îndatoririle și cum am practicat adevărul, dar nu am vorbit niciodată despre propria-mi negativitate, slăbiciune, răzvrătire și împotrivire, pentru că îmi era groază că oamenii vor vedea adevărata mea față și mă vor numi un conducător incompetent. M-am gândit doar cum să-mi clădesc imaginea în inimile fraților și surorilor mele și mi-am folosit datoria ca pe o șansă de a mă preamări și de a mă da în spectacol pentru a-i face pe toți frații și surorile mele să mă stimeze și să mă admire. Nu mergeam eu pe calea antihriștilor de a mă împotrivi lui Dumnezeu? Dar eram amorțit și nu eram deloc conștient de asta. Încă mă apreciam cu nerușinare și mă dădeam mare, crezând că posed adevărurile-realități. Nu aveam deloc umanitate sau rațiune. Ce am făcut a fost dezgustător și detestabil pentru Dumnezeu. Când mi-am dat seama de acest lucru, am simțit un sentiment profund de vinovăție. Simțeam că efectiv nu merit să trăiesc înaintea lui Dumnezeu, darămite să accept mântuirea lui Dumnezeu.
Am început să reflectez după ce mi-am dat seama de aceste lucruri: „De ce mă preamăresc și mă laud mereu involuntar? De ce merg pe calea unui antihrist, făcând rău și împotrivindu-mă lui Dumnezeu? Care este motivul?” În timp ce căutam, am citit aceste pasaje din cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să I te supui lui Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă calea pe care mergi și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, e ușor să faci rău și o vei face în ciuda ta. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te dai mare în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și te-ar face să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). „Unii oameni îl idolatrizează în special pe Pavel. Le place să iasă și să țină discursuri și să lucreze, le place să participe la întâlniri și să predice și le place să-i facă pe oameni să îi asculte, să îi venereze și să se învârtă în jurul lor. Le place să aibă un loc în mintea altora și apreciază când alții prețuiesc imaginea pe care le-o prezintă. Să le disecăm natura din aceste comportamente. Care este natura lor? Dacă ei se comportă într-adevăr în acest fel, atunci este suficient pentru a arăta că sunt aroganți și îngâmfați. Ei nu I se închină deloc lui Dumnezeu; ei caută un statut mai înalt și vor să aibă autoritate asupra celorlalți, să-i posede și să aibă un loc în inimile lor. Aceasta este imaginea clasică a Satanei. Aspectele naturii lor care ies în evidență sunt aroganța și îngâmfarea, refuzul de a I se închina lui Dumnezeu și o dorință de a fi venerați de alții. Astfel de comportamente vă pot oferi o imagine foarte clară despre natura lor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Prin ceea ce expunea cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că voiam să fiu admirat în toate și să am o poziție înaltă în inimile oamenilor pentru că eram controlat de natura mea satanică arogantă și îngâmfată. Mergeam pe calea antihristului de a mă împotrivi lui Dumnezeu. De la începutul îndatoririlor mele, mă dădusem mare fără rușine în fața fraților și surorilor mele despre cum am suferit și am plătit un preț în datoria mea, cum m-am răzvrătit împotriva trupului și cum am căutat adevărul pentru a rezolva probleme, cu scopul de a demonstra că sunt mai presus de oamenii obișnuiți și că sunt mai bun decât alții. Am vrut ca oamenii să mă admire și să mă adore. M-am gândit la Pavel și la cum și-a folosit predica și lucrarea pentru a-și etala darurile și cunoștințele, s-a dat mare pentru a-i face pe alții să îl admire și a mers la diferite biserici pentru a mărturisi cât de mult a muncit și a suferit pentru Domnul, pentru a câștiga oameni și pentru a captiva inimile oamenilor. În lucrarea și scrisorile sale, el nu a mărturisit adevărul exprimat de Domnul Isus, nici nu a mărturisit frumusețea Domnului Isus și nici nu i-a îndemnat pe credincioși să asculte de cuvintele Domnului. În schimb, el a denaturat cuvintele Domnului Isus pe baza propriilor sale opinii. Pentru a-și satisface propriile ambiții și dorințe, Pavel a lucrat bazându-se pe firea sa satanică, arogantă și îngâmfată, pentru a-i face pe alții să i se închine și pentru a-i aduce pe toți sub influența sa. În cele din urmă, el a mărturisit fără rușine că a trăit ca Hristos și a luat locul Domnului Isus în inimile oamenilor. El a orbit generații de credincioși în Domnul, astfel încât oamenii să asculte cuvintele lui și să nu se concentreze pe cele ale Domnului și a mers pe calea împotrivirii față de Dumnezeu. Am văzut că acțiunile mele erau la fel ca ale lui Pavel. Sub controlul naturii mele satanice, arogante și îngâmfate, m-am preamărit, m-am dat mare la fiecare pas și i-am făcut pe oameni să mă adore. Rezultatul a fost că frații și surorile mele nu aveau loc pentru Dumnezeu în inimile lor și, când s-au întâmplat lucruri, nu s-au bazat pe Dumnezeu și nu au căutat adevărurile-principii. În schimb, s-au bazat pe mine, ca și cum eu aș fi deținut adevărul. Dacă aș fi continuat în acest fel, nu i-aș fi adus pe frații și pe surorile mele înaintea mea? Acesta este un lucru care jignește firea lui Dumnezeu! Odată ce mi-am dat seama de acest lucru, frica mi-a cuprins inima. Nu mi-am imaginat niciodată că îndeplinirea îndatoririlor mele cu natura mea arogantă și îngâmfată m-ar putea determina să fac astfel de lucruri rele, care se împotrivesc lui Dumnezeu!
Apoi, am citit un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Unii oameni își pot folosi poziția pentru a mărturisi în mod repetat despre ei înșiși, pentru a se preamări și a concura cu Dumnezeu pentru oameni și pentru statut. Ei folosesc diverse metode și măsuri pentru a-i face pe oameni să-i venereze, încercând constant să-i cucerească și să-i controleze. Unii chiar îi induc în eroare pe oameni în mod intenționat, convingându-i că sunt Dumnezeu ca să poată fi tratați ca Dumnezeu. Ei nu ar spune niciodată cuiva că au fost corupți, că sunt și ei corupți și aroganți, să nu îi venereze și că, indiferent de cât de bine se descurcă, totul este datorită înălțării lui Dumnezeu și că fac ceea ce ar trebui să facă oricum. De ce nu spun aceste lucruri? Deoarece se tem profund că își vor pierde locul în inimile oamenilor. Acesta este motivul pentru care astfel de oameni nu Îl slăvesc niciodată pe Dumnezeu și nu sunt martori pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”). Citirea cuvintelor lui Dumnezeu mi-a străpuns inima. Casa lui Dumnezeu mi-a dat șansa de a fi conducător, de a mă lăsa să practic părtășia despre adevăr pentru a rezolva problemele legate de pătrunderea în viață a fraților și surorilor mele și de a îndruma oamenii spre înțelegerea adevărului, cunoașterea lui Dumnezeu și supunerea față de Dumnezeu. Dar, în loc să mă concentrez pe preamărirea și pe mărturisirea lui Dumnezeu, mi-am folosit îndatoririle pentru a mă pune în valoare și a-mi satisface propriile ambiții și dorințe. Datorită conducerii mele, toți frații și toate surorile mele mă adorau și mă admirau; când se întâmplau diverse lucruri, se bazau pe mine în locul lui Dumnezeu și nu căutau adevărurile-principii. Dacă aș fi continuat în felul acesta, nu aș fi adus oamenii înaintea mea? Dumnezeu este suprem, sfânt și mare, cu toate acestea, El a îndurat marea umilință de a se întrupa pentru a mântui omenirea; El a lucrat într-un mod smerit și ascuns printre oameni și a exprimat adevărul în obscuritate pentru a aproviziona și a îndruma oamenii, dând totul pentru omenire. Dumnezeu nu a încercat niciodată să se dea mare. Esența Sa este cu adevărat frumoasă. Eu contez mai puțin decât un vierme și sunt atât de corupt de Satana încât nu am nicio asemănare umană și, totuși, voiam ca alții să mă admire și să mă adore. Am fost atât de nerușinat și nu mi-am știut locul! Când m-am gândit la ceea ce făcusem, am simțit dezgust și rușine, precum și autoculpabilizare și ură de sine. Nu am reușit să mă ridic la înălțimea harului și înălțării lui Dumnezeu în ultimii ani. Pentru aceste fapte rele, am meritat să fiu blestemat și pedepsit!
Mai târziu, am citit încă două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. Am înțeles ce înseamnă să-L preamărim și să-L mărturisim pe Dumnezeu și am găsit modalități de practică pentru a rezolva problema preamăririi de sine și a pășirii pe calea unui antihrist. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când aduceți mărturie pentru Dumnezeu, ar trebui să vorbiți în special despre modul în care Dumnezeu judecă și mustră oamenii și despre ce încercări folosește El pentru a rafina oamenii și a le schimba firea. Ar trebui să vorbiți și despre cât de multă corupție a fost dezvăluită în experiența voastră, cât de mult ați suferit, cât de multe lucruri ați făcut pentru a vă împotrivi lui Dumnezeu și cum ați fost cuceriți în cele din urmă de Dumnezeu. Să vorbiți despre cât de multă cunoaștere adevărată aveți cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și cum ar trebui să aduceți mărturie pentru Dumnezeu și să Îi răsplătiți dragostea. Ar trebui să dați substanță unui astfel de limbaj și, în același timp, să spuneți lucrurile în manieră simplă. Nu vorbiți despre teorii goale. Vorbiți mai pragmatic; vorbiți din inimă. Așa ar trebui să experimentați lucrurile. Nu vă echipați cu teorii aparent profunde, dar goale, în efortul de a vă da în spectacol; făcând astfel, ajungeți să păreți aroganți și lipsiți de rațiune. Ar trebui să vorbiți mai mult despre lucruri reale din experiența voastră concretă și să vorbiți mai mult din inimă; asta este cel mai benefic pentru ceilalți și lucrul pe care se cuvine cel mai mult să-l vadă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). „Așadar, ce mod de comportament nu înseamnă să te preamărești și să mărturisești despre tine însuți? Dacă te dai în spectacol și mărturisești despre tine însuți într-o anumită chestiune, vei obține rezultatul de a-i face pe unii oameni să aibă o părere bună despre tine și să ți se închine. Dar, dacă te dezvălui și îți împărtășești autocunoașterea în privința aceleiași chestiuni, natura acestui lucru este diferită. Nu este adevărat? A se dezvălui pentru a vorbi despre propria autocunoaștere este un lucru pe care umanitatea normală ar trebui să-l aibă. Este un lucru pozitiv. Dacă te cunoști cu adevărat și vorbești despre starea ta corect, drept și precis, dacă vorbești despre o cunoaștere care este întru totul bazată pe cuvintele lui Dumnezeu, dacă aceia care te ascultă sunt lămuriți și trag foloase din asta și dacă mărturisești pentru lucrarea lui Dumnezeu și Îl slăvești, asta înseamnă să mărturisești despre Dumnezeu. Dacă, dezvăluindu-te, vorbești mult despre atuurile tale, despre cum ai suferit și ai plătit un preț și ai rămas ferm în mărturia ta și, drept rezultat, oamenii au o părere bună despre tine și ți se închină, atunci asta înseamnă să mărturisești despre tine însuți. Trebuie să fii capabil să faci diferența între aceste două comportamente. De exemplu, să explici cât de slab și negativ ai fost când te-ai confruntat cu încercări și cum, după ce te-ai rugat și ai căutat adevărul, ai înțeles intenția lui Dumnezeu în cele din urmă, ai dobândit credință și ai rămas ferm în mărturia ta înseamnă să Îl preamărești pe Dumnezeu și să mărturisești despre El. Nu înseamnă deloc să te dai în spectacol și să mărturisești despre tine. Prin urmare, dacă te dai în spectacol și mărturisești despre tine sau nu depinde în principal de măsura în care vorbești despre experiențele tale adevărate sau de măsura în care obții efectul mărturiei despre Dumnezeu; este de asemenea necesar, să analizezi care îți sunt intențiile și obiectivele atunci când vorbești despre mărturia ta bazată pe experiență. Făcând asta, îți va fi ușor să discerni ce fel de comportament adopți. Dacă ai intenția corectă atunci când împărtășești mărturia, atunci, chiar dacă oamenii au o părere bună despre tine și ți se închină, aceasta nu este tocmai o problemă. Dacă ai intenția greșită, atunci, chiar dacă nimeni nu are o părere bună despre tine sau nu ți se închină, aceasta este totuși o problemă – iar dacă oamenii chiar au o părere bună despre tine și ți se închină, atunci este o problemă și mai mare. Așadar, nu poți să analizezi doar rezultatele pentru a determina dacă o persoană se preamărește și mărturisește despre ea însăși. Trebuie să analizezi în primul rând intenția sa; modul corect de a face distincția dintre aceste două comportamente se bazează pe intenții. Dacă doar încerci să discerni acest lucru pe baza rezultatelor, este posibil să acuzi pe nedrept oameni buni. Unii oameni împărtășesc mărturii deosebit de reale și, în consecință, alții au o părere bună despre ei și li se închină – poți spune că acei oameni mărturisesc despre ei înșiși? Nu, nu poți. Nu e nicio problemă cu acei oameni, mărturia pe care o împărtășesc și datoria pe care o fac sunt benefice pentru ceilalți și doar cei nesăbuiți și ignoranți, care au o înțelegere denaturată, se închină altor oameni. Cheia pentru a discerne dacă oamenii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși sau nu este să analizezi intenția vorbitorului. Dacă intenția ta este să le arăți tuturor cum a fost dezvăluită corupția ta și cum te-ai schimbat și să le permiți celorlalți să beneficieze din asta, atunci cuvintele tale sunt cinstite, adevărate și în conformitate cu faptele. Astfel de intenții sunt corecte, iar tu nu te dai în spectacol sau nu mărturisești despre tine însuți. Dacă intenția ta este să le arăți tuturor că ai experiențe reale, că te-ai schimbat și ai adevărul-realitate, astfel încât să aibă o părere bună despre tine și să ți se închine, atunci aceste intenții sunt incorecte. Asta înseamnă să te dai în spectacol și să mărturisești despre tine însuți. Dacă mărturia bazată pe experiență despre care vorbești este falsă, întinată și menită să-i tragă pe oameni pe sfoară, să-i împiedice să-ți vadă adevărata stare și să împiedice ca intențiile, corupția, slăbiciunea sau negativitatea să-ți fie dezvăluite altora, atunci astfel de cuvinte sunt înșelătoare și induc în eroare. Aceasta este o mărturie falsă, înseamnă să-L păcălești pe Dumnezeu și să aduci rușine asupra Lui, și reprezintă ceea ce El urăște cel mai mult” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, pentru a-L preamări și a-L mărturisi pe Dumnezeu, trebuie mai întâi să avem intențiile corecte și să vorbim cu sinceritate. În ceea ce privește răzvrătirea, slăbiciunea și firile corupte pe care le dezvăluim în experiențele noastre, modul în care am reflectat asupra noastră și am ajuns să ne cunoaștem pe noi înșine în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, cum am acceptat judecata și mustrarea cuvântului lui Dumnezeu și ce cunoaștere reală a lui Dumnezeu am dobândit, trebuie să putem avea părtășie în mod deschis. În plus, ar trebui să reflectăm întotdeauna la acțiunile, gândurile și ideile noastre. Când vrem să ne preamărim și să ne dăm mari, ar trebui să ne rugăm și să ne răzvrătim împotriva noastră, să avem intențiile corecte, să ne cunoaștem și să ne păstrăm locul potrivit, să ne deschidem mult cu frații și cu surorile pentru a ne expune propria corupție și să ne folosim propria înțelegere bazată pe experiență a cuvântului lui Dumnezeu pentru a-L preamări și a-L mărturisi pe Dumnezeu. Aceasta este rațiunea pe care ființele create ar trebui să o aibă și datoria pe care ar trebui să o îndeplinească.
Odată ce am conștientizat acest lucru, i-am spus fratelui Wang: „Îndrumarea ta m-a ajutat să reflectez și să ajung să mă cunosc. Aceasta este iubirea lui Dumnezeu pentru mine. Acum înțeleg mai bine firea mea coruptă, sunt dispus să mă pocăiesc în fața lui Dumnezeu, să mă disec și să-mi deschid inima în fața fraților și surorilor mele.” Mai târziu, când i-am scris fratelui meu, am dezvăluit modul în care m-am preamărit și m-am dat în spectacol în ultimii ani, intențiile mele incorecte, și că am mers pe calea unui antihrist. Mi-am deschis sufletul, am expus și am disecat aceste lucruri cu fratele meu, astfel încât să poată discerne corupția și faptele mele rele și să nu mă mai admire și să nu se mai lase indus în eroare de mine. L-am îndrumat, de asemenea, să se bazeze pe Dumnezeu în toate și să caute căi de practică în cuvântul lui Dumnezeu; chiar și atunci când are părtășie cu alții, el trebuie să aibă intențiile corecte, să accepte totul ca fiind din partea lui Dumnezeu, să accepte doar părtășia care este conformă cu spusele lui Dumnezeu și cu adevărul și să nu se închine sau să nu urmeze vreo persoană, deoarece aceasta este calea pe care ar trebui să o urmeze cei care cred cu adevărat în Dumnezeu și urmăresc adevărul. După ce mi-am terminat scrisoarea, am simțit o senzație de liniște și de pace pe care nu o avusesem niciodată înainte.
Mai târziu, am practicat în mod conștient cuvântul lui Dumnezeu în îndatoririle mele. Când lucrarea mea a dat rezultate și am fost lăudat de frații și de surorile mele și am vrut să mă preamăresc și să mă dau mare din nou, m-am rugat repede lui Dumnezeu, am folosit cuvântul lui Dumnezeu pentru a reflecta și a înțelege firea de antihrist pe care o dezvăluiam, m-am răzvrătit la timp împotriva intențiilor mele incorecte și am practicat conform cuvântului lui Dumnezeu. Încet-încet, firea mea satanică arogantă și îngâmfată s-a înfrânat oarecum și nu m-am mai preamărit sau nu m-am mai dat mare ca înainte. Odată, am mers la o adunare și un frate a spus: „Părtășia partenerului tău nu oferă la fel de multă cale ca a ta…” Când am auzit asta, am început să mă simt mândru, dar mi-am dat seama imediat că starea mea era greșită și m-am simțit puțin speriat, așa că am dezvăluit modul în care mă preamărisem și mă dădusem mare în trecut, precum și consecințele acestui comportament, și cum, mai târziu, am acceptat judecata și mustrarea cuvântului lui Dumnezeu și m-am cunoscut pe mine însumi. Am disecat și am dezvăluit toate aceste lucruri pentru ca frații și surorile mele să vadă adevărata mea statură și faptul urât al corupției mele și le-am spus tuturor că nu sunt mai bun decât oricine altcineva și că rezultatele îndatoririlor mele au fost obținute prin lucrarea Duhului Sfânt. După ce am avut părtășie, frații și surorile mele m-au putut trata corect, nu mă mai apreciau și nu mă mai admirau și am simțit o mare ușurare. Deși am încă multe firi corupte, cred că, atât timp cât mă concentrez pe experimentarea judecății și mustrării lui Dumnezeu, reflectez adesea asupra intențiilor mele, caut adevărul în toate lucrurile și folosesc cuvântul lui Dumnezeu drept criteriu pentru a mă comporta și a mă purta, voi primi călăuzirea lui Dumnezeu, voi scăpa treptat de corupțiile mele și voi merge pe calea mântuirii.
