15. Lupta și alegerea mea între căsătorie și datorie
De mică, mereu mi-a plăcut ideea unei familii armonioase și întregi, dar, pe când eram în școala primară, tata a murit subit în urma unei boli, așa că a avea o familie întreagă a devenit un vis pentru mine. La acea vreme, atât mama, cât și bunica mea acceptaseră lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic; le vedeam citind cuvintele lui Dumnezeu, participând la adunări și făcându-și îndatoririle și, încetul cu încetul, au depășit durerea pierderii unei persoane dragi. Știam că toate acestea făceau parte din călăuzirea lui Dumnezeu și mă gândeam că, atunci când voi crește, voi crede și eu în Dumnezeu cum se cuvine; speram și ca viitorul meu partener să creadă în Dumnezeu împreună cu mine. Simțeam că m-ar fi mulțumit o familie armonioasă, în care membrii își sunt devotați unii altora.
La liceu, am cunoscut un băiat. Părea foarte sincer, matur și stabil. Și personalitățile noastre se potriveau, iar lucrul esențial era că și el credea că există un Dumnezeu și se purta destul de bine cu mine, așa că am început să fim împreună. Știa că nu stăteam bine cu sănătatea și că eram deosebit de sensibilă la frig, așa că îmi pregătea apă caldă în fiecare zi și mă încuraja adesea să fac mai multă mișcare. Odată, ningea puternic și am ieșit împreună, dar, la întoarcere, mi-am dat seama că îmi pierdusem mănușile. Se făcuse deja foarte întuneric, însă el, când a aflat, a alergat imediat afară fără să spună un cuvânt și, după un timp, s-a întors cu mănușile mele pierdute. Am fost foarte mișcată și am simțit că el era alesul pentru mine. Deși nu credea în Dumnezeu, credea că există un Dumnezeu și nu se opunea credinței mele. M-am gândit că, dacă ne-am căsători în viitor, aș putea să cred în Dumnezeu și, în același timp, să am propria mea viață de familie. Chiar aș fi împăcat și capra, și varza!
În toamna anului 2013, după ce am început facultatea, m-am apucat să particip cu regularitate la adunări. Participând la adunări și citind cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg unele adevăruri și am dobândit un oarecare discernământ cu privire la anumite lucruri. Am văzut că la școală predominau tendințele maligne, copiatul la examene era în floare și nu exista nicio urmă de corectitudine sau de dreptate în niciunul dintre sisteme. Studenții vorbeau doar despre mâncare, băutură și distracție și duceau o viață de complăcere în pofte și de depravare. Dar în biserică, frații și surorile nu discutau despre ce casă își cumpăraseră sau ce mașină conduceau, nici nu se întreceau între ei. Când ne adunam, citeam cuvintele lui Dumnezeu și aveam părtășie despre adevăr; vorbeam despre ce firi corupte dezvăluiserăm, cum ajunseserăm să le înțelegem și să le corectăm, dar și despre cum să discernem tendințele rele ale lumii și cum să predicăm Evanghelia și să ne facem îndatoririle. Când apăreau dificultăți, toți se sprijineau unii pe alții și nimeni nu disprețuia pe nimeni. Nu simțeam nicio barieră când eram cu frații și cu surorile și mi se părea că în casa lui Dumnezeu era un tărâm curat. Am înțeles, de asemenea, că, după ce sunt corupți de Satana, oamenii trăiesc într-o mare suferință și că doar venind înaintea lui Dumnezeu, înțelegând adevărul și primind grija și ocrotirea Sa, pot scăpa de suferință și pot avea cu adevărat pace și liniște sufletească. Mai târziu, am făcut tot posibilul pentru a-mi face îndatoririle. La școală, le sprijineam activ pe colegele care nu participau la adunări cu regularitate, oferind părtășie și ajutor după puterile mele. Văzând că surorile înțelegeau intențiile lui Dumnezeu și că puteau participa la adunări cu regularitate, mă simțeam foarte fericită și consideram că acesta era un lucru plin de semnificație.
M-am gândit la faptul că prietenul meu nu venise încă înaintea lui Dumnezeu, așa că am vrut să-i împărtășesc Evanghelia cât mai repede posibil, pentru ca și el să poată primi mântuirea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Dacă ar fi crezut și el în Dumnezeu, după absolvire am fi putut să-L urmăm pe Dumnezeu și să ne facem îndatoririle împreună. A avea un scop și o năzuință comune cu siguranță ne-ar fi făcut foarte fericiți. Cu toate acestea, de fiecare dată când îi vorbeam despre credința în Dumnezeu, el doar îmi zâmbea ușor și, uneori, spunea pur și simplu: „Aha, sigur.” Văzându-i atitudinea indiferentă față de credința în Dumnezeu, m-am simțit puțin dezamăgită, dar, de vreme ce nu se opunea credinței mele, nu am dat prea mare importanță acestui lucru.
La acea vreme, de fiecare dată când mă întorceam de la o adunare, mă simțeam cu adevărat împlinită; dar, prin comparație, de fiecare dată când ieșeam cu prietenul meu să mâncăm, să bem și să ne distrăm, deși la exterior păream fericită, după satisfacerea trupului, inima mea se simțea complet goală și pustie. Ulterior, m-am întrebat: „Ce sens are o astfel de viață?” Într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Propoziția «Fiul Omului este Domn și al Sabatului» le spune oamenilor că tot ce are legătură cu Dumnezeu nu este de natură materială și, deși Dumnezeu îți poate satisface toate nevoile materiale, odată ce toate nevoile tale materiale au fost satisfăcute, poate satisfacția din aceste lucruri să substituie căutarea adevărului de către tine? Asta clar nu e posibil! Firea lui Dumnezeu și ceea ce El are și ce este, despre care am avut părtășie, reprezintă amândouă adevărul. Valoarea acesteia nu poate fi comparată cu niciun obiect material, oricât ar fi de valoros, nici nu poate fi cuantificată în bani, pentru că nu este un obiect material, și asigură nevoile inimii fiecărei persoane. Pentru fiecare persoană, valoarea acestor adevăruri intangibile ar trebui să fie mai presus de valoarea oricăror lucruri materiale pe care tu ai putea pune preț, nu-i așa? Această afirmație este ceva la care trebuie să cugetați. Ideea principală a ceea ce am spus este că ceea ce Dumnezeu are și ce este și tot ce are legătură cu Dumnezeu sunt cele mai importante lucruri pentru fiecare persoană în parte și nu pot fi înlocuite de niciun obiect material. Îți voi da un exemplu: când ți-e foame, ai nevoie de mâncare. Această mâncare poate fi mai mult sau mai puțin bună ori mai mult sau mai puțin nesatisfăcătoare, dar atât timp cât te saturi, acel sentiment neplăcut de foame nu va mai fi acolo – va dispărea. Poți sta liniștit, iar corpul tău se va odihni. Foamea oamenilor poate fi rezolvată cu mâncare, dar când Îl urmezi pe Dumnezeu și simți că nu-L înțelegi, cum poți rezolva pustietatea din inima ta? Poate fi rezolvată cu mâncare? Sau când Îl urmezi pe Dumnezeu și nu Îi înțelegi intențiile, ce poți folosi pentru a compensa acea foame din inima ta? În timpul experienței tale de mântuire prin Dumnezeu, în timpul urmăririi unei schimbări în firea ta, dacă nu Îi înțelegi intențiile sau nu știi care este adevărul, dacă nu înțelegi firea lui Dumnezeu, atunci nu te vei simți foarte neliniștit? Nu vei simți o foame și o sete puternică în inima ta? Nu te vor împiedica aceste sentimente să simți pace în inima ta? Așadar, cum poți compensa acea foame din inima ta – există un mod de a o rezolva? Unii oameni se duc la cumpărături, unii își caută prieteni cărora să li se destăinuie, unii oameni se răsfață printr-un somn lung, alții citesc mai multe cuvinte ale lui Dumnezeu sau lucrează mai din greu și depun mai multe eforturi pentru a-și face îndatoririle. Pot aceste lucruri să îți rezolve dificultățile reale? Toți dintre voi înțelegeți pe deplin aceste feluri de practici. Când te simți neputincios, când simți o dorință puternică de a obține luminare de la Dumnezeu pentru a-ți permite să cunoști realitatea adevărului și intențiile Sale, de ce ai cel mai mult nevoie? Lucrul de care ai nevoie nu este un meniu complet și nu sunt niște cuvinte amabile, darămite confortul trecător și satisfacția trupului – lucrul de care ai nevoie este ca Dumnezeu să îți spună clar și direct ceea ce ar trebui să faci și modul în care ar trebui să o faci, să îți spună clar care este adevărul. După ce ai înțeles acest lucru, chiar dacă dobândești doar într-o mică măsură înțelegere, nu te vei simți mai mulțumit în inima ta decât dacă ai fi luat o masă bună? Când inima îți este mulțumită, nu dobândește inima ta și întreaga ta ființă pace adevărată? Prin această analogie și analiză, înțelegeți acum de ce am vrut să împărtășesc cu voi această propoziție: «Fiul Omului este Domn și al Sabatului»? Înțelesul acesteia este că ceea ce vine de la Dumnezeu, ceea ce El are și ce este și totul despre El sunt mai presus de orice alt lucru, inclusiv lucrul sau persoana pe care odată considerai că o prețuiești cel mai mult. Adică, dacă o persoană nu poate dobândi cuvinte din gura lui Dumnezeu sau dacă nu-I înțelege intențiile, aceasta nu poate dobândi pace” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși III”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, de fapt, ceea ce avem cu adevărat nevoie este alinare și împlinire în inimile noastre. Când ne confruntăm cu dificultăți și confuzie, putem primi luminare și călăuzire din cuvintele lui Dumnezeu, putem înțelege adevărul, putem dobândi o cale de practică și putem simți pace și împlinire în inimile noastre. Acest lucru nu este ceva ce poate fi adus de bucuria materială. Exact ca atunci când am uneltit și am înșelat pentru interese personale, cuvintele lui Dumnezeu m-au mustrat în inima mea și m-au făcut să-mi dau seama că nu puteam trăi după firi corupte, așa cum face un non-credincios. Când am practicat conform cuvintelor lui Dumnezeu și m-am purtat ca o persoană cinstită, am dobândit pace și liniște sufletească. În fiecare weekend și vacanță, colegele mele de cameră stăteau toate în cămin, irosindu-și timpul, în timp ce eu ieșeam să particip la adunări. Deși timpul meu pentru a mă deda plăcerilor trupești s-a redus, am înțeles ulterior unele adevăruri, iar inima mea s-a simțit împăcată și liniștită. Dar când ieșeam cu prietenul meu, indiferent cât de mult ne distram sau cât de bună era mâncarea, era doar o plăcere fizică de moment și nu puteam găsi bucurie sau pace în inima mea, nici nu obțineam vreun câștig sau beneficiu real. După ce am înțeles aceste lucruri, am prețuit și mai mult timpul consumat la adunări și făcându-mi îndatoririle și am petrecut mai puțin timp stând de vorbă cu prietenul meu.
La sfârșitul anului 2014, am mers acasă în vacanța de iarnă. Conducătorii bisericii au venit la mine, spunând că biserica avea nevoie urgentă de persoane vorbitoare de engleză pentru a-și face îndatoririle; știau că aveam această aptitudine, așa că m-au întrebat dacă aș fi dispusă să fac această datorie. Am fost foarte fericită să aud de o asemenea ocazie de a face o datorie. Îmi place engleza de mică, iar la facultate am ales engleza ca specializare și notele mele au fost mereu bune. Aptitudinea mea este un dar de la Dumnezeu și doream să fac această datorie. M-am gândit însă că încă eram într-o relație și că luam în considerare să mă căsătoresc cu prietenul meu și să întemeiez o mică familie după absolvire, așa că m-am întrebat: „Dacă plec să-mi fac datoria, cum voi mai avea timp pentru întâlniri? Nu vom putea fi împreună tot timpul, deci va fi prietenul meu de acord cu asta? Nu va trebui să ne despărțim?” Gândul că trebuia să renunț la prietenul meu m-a făcut să-mi amintesc de toate faptele lui bune și chiar nu voiam să ne despărțim. Conducătorii au văzut că nu aveam nicio hotărâre în acest sens, așa că nu au mai spus nimic. Deși nu a trebuit să mă despart de prietenul meu, tot m-am simțit puțin tristă în suflet, pentru că știam că talentul meu la o limbă străină era un dar de la Dumnezeu și, de asemenea, voiam să-mi folosesc la maximum aptitudinile pentru a mă consuma pentru Dumnezeu în casa Lui. Dar eram prea slabă în trup și, pusă în fața unei alegeri, tot am ales trupul. Am simțit un profund sentiment de îndatorare și de vinovăție. Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Treziți-vă, fraților! Treziți-vă, surorilor! Ziua Mea nu va fi amânată; timpul înseamnă viață, iar a recupera timpul înseamnă a salva viața! Timpul nu este departe! Dacă nu reușiți să luați examenul de admitere la facultate, puteți să studiați pentru el iar și iar. Totuși, ziua Mea nu va mai fi amânată. Țineți minte! Țineți minte! Acestea sunt cuvintele Mele blânde de îndemn. Sfârșitul lumii s-a desfășurat chiar în fața ochilor voștri, iar marile catastrofe vor sosi în curând. Viața voastră sau somnul vostru, mâncarea, băutura și hainele – care dintre aceste lucruri e mai important? A sosit timpul să cântăriți aceste lucruri! Nu vă mai îndoiți! Vă temeți prea tare să luați în serios aceste lucruri, nu-i așa?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 30). În zilele de pe urmă, faptul că Dumnezeu Se întrupează pentru a lucra și a mântui omenirea este o oportunitate de o raritate deosebită. Abia începusem să mă instruiesc în îndatoririle mele și încă nu înțelegeam multe adevăruri. Eram abia la începutul căii mele întru credință, iar acesta era un moment-cheie pentru mine ca să urmăresc adevărul. Voiam să cred în Dumnezeu, să-mi îndeplinesc corect îndatoririle și să înțeleg mai multe adevăruri. În plus, lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu este pe cale să se încheie, iar marile catastrofe sunt aproape. Dacă m-aș fi căsătorit și aș fi întemeiat o familie acum, petrecându-mi zilele încurcată în nimicurile vieții de familie, cum aș mai fi putut avea timp să particip cum se cuvine la adunări și să-mi fac îndatoririle? Aș fi irosit cea mai bună perioadă pentru a urmări adevărul și mi-aș fi distrus șansa de a fi mântuită. Consecințele acestui fapt ar fi fost teribile! Dar, gândindu-mă la asta, încă eram într-o relație și, dacă nu m-aș fi căsătorit, nu ar fi însemnat oare că trebuia să renunț la această relație pe care o clădisem ani de zile? Simplul gând la acest lucru mă umplea de reținere. La acea vreme, chiar îmi doream să mă căsătoresc și să întemeiez o familie, dar știam că această decizie ar fi fost crucială și mi-ar fi afectat întreaga viață, așa că nu puteam lua o hotărâre pripită. Dacă aș fi ales să mă căsătoresc pe baza propriilor mele pofte trupești și mi-aș fi distrus șansa de a fi mântuită, ar fi fost prea târziu pentru regrete. Ulterior, am devenit neliniștită și nu eram sigură ce să aleg; simțeam ca și cum o piatră grea îmi apăsa pe inimă.
Înainte de vacanța de iarnă, am primit un mesaj de la prietenul meu, spunând că voia să se întâlnească cu părinții mei pentru a discuta despre logodnă în perioada Anului Nou. Eram cu prietenul meu de câțiva ani și eram pe punctul de a ne căsători și nu mă puteam abține să nu-mi imaginez diversele scenarii despre cum ar fi fost să locuim împreună. Dar Domnul Isus a spus: „Vai de cele ce vor fi însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea!” Acest verset îmi revenea constant în minte. Acum Domnul S-a întors, exprimând multe adevăruri și îndeplinind lucrarea de mântuire a omenirii. În acest moment crucial, dacă m-aș fi căsătorit și aș fi ajuns prinsă în problemele de familie, trebuind să am grijă de soțul meu și să cresc copii, foarte probabil mi-aș fi putut distruge șansa de a urmări adevărul și de a fi mântuită. Nu voiam să pierd această oportunitate! Căsătorie sau credință? Să-mi trăiesc viața sau să-mi fac îndatoririle? Aceste cuvinte îmi fulgerau neîncetat prin minte. Ce trebuia să aleg? Simplul gând că viața la care tânjisem încă din copilărie s-ar putea să nu se împlinească mă făcea să mă simt atât de tristă, de parcă scoteam bucată cu bucată din inima mea lucrurile pe care le prețuiam cel mai mult. Simțeam atâta durere și reținere. Când prietenul meu a adus în discuție logodna, nu am îndrăznit să răspund pripit, pentru că mi-era teamă că, odată ce aș fi acceptat, nu ar mai fi existat cale de întoarcere. M-am aflat într-un asemenea chin, încât am strigat către Dumnezeu în rugăciune: „Dumnezeule, confruntată cu perspectiva căsătoriei, nu știu ce alegere să fac! Vreau să Te urmez și să-mi fac îndatoririle, dar vreau și să mă căsătoresc și să am o viață de familie. Dumnezeule, sunt într-o dilemă și nu știu ce să aleg. Te rog, călăuzește-mă și îngăduie-mi să-Ți înțeleg intenția.”
Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Ceea ce înseamnă că, dacă tu crezi în Dumnezeu, trebuie să-L iubești pe Dumnezeu. Dacă numai crezi în Dumnezeu, dar nu-L iubești și nu ai dobândit cunoașterea de Dumnezeu și nu L-ai iubit niciodată pe Dumnezeu cu o iubire adevărată care vine din inima ta, atunci credința ta în Dumnezeu este inutilă; dacă, în credința ta în Dumnezeu, nu-L iubești pe Dumnezeu, atunci trăiești în zadar și întreaga ta viață este cea mai josnică dintre toate viețile. Dacă, de-a lungul întregii tale vieți, nu L-ai iubit sau nu L-ai mulțumit niciodată pe Dumnezeu, atunci ce rost are să trăiești? Și care este rostul credinței tale în Dumnezeu? Nu este asta o risipă de efort? Cu alte cuvinte, dacă oamenii trebuie să creadă în Dumnezeu și să-L iubească pe Dumnezeu, atunci ei trebuie să plătească un preț. Decât să urmărească să acționeze într-un anumit mod la exterior, ar trebui să caute o înțelegere adevărată în adâncul inimii lor. Dacă ești entuziasmat în ceea ce privește cântatul și dansul, dar incapabil de a pune în practică adevărul, se poate spune că-L iubești pe Dumnezeu? Iubirea față de Dumnezeu necesită să cauți intențiile lui Dumnezeu în toate lucrurile și să cercetezi profund atunci când ți se întâmplă ceva, încercând să pricepi intențiile lui Dumnezeu și încercând să vezi care sunt intențiile lui Dumnezeu în aceste chestiuni, ceea ce El îți cere să realizezi și cum ar trebui să ții cont de intențiile Lui. De exemplu: se întâmplă ceva ce necesită să înduri greutăți, moment în care ar trebui să înțelegi care sunt intențiile lui Dumnezeu și cum să fii atent la ele. Nu trebuie să te mulțumești: mai întâi, neagă-te pe tine însuți. Nimic nu este mai josnic decât trupul. Trebuie să cauți să-L mulțumești pe Dumnezeu și să îți îndeplinești datoria. Cu astfel de gânduri, Dumnezeu îți va aduce luminare specială în această chestiune, iar inima ta va găsi și ea mângâiere” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). În timp ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit cu adevărat vinovată. Deși credeam în Dumnezeu, când m-am confruntat cu alegerea căsătoriei, nu am căutat intenția lui Dumnezeu, ci, în schimb, m-am bazat pe propriile mele închipuiri, gândindu-mă că a fi cu prietenul meu mi-ar aduce fericirea și că, dacă aș fi renunțat la el, nu aș mai fi putut trăi niciodată viața la care visasem. Luam în considerare doar trupul meu și planurile mele de viitor și nu mă gândisem niciodată care era intenția lui Dumnezeu sau cum L-aș fi putut mulțumi. Nu puteam continua așa! Mi-am dat seama că viitorul meu este în întregime sub suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu și că nu este ceva ce pot alege de una singură. Exact ca atunci când eram copil: îmi doream o familie armonioasă și întreagă, dar tatăl meu a murit subit în urma unei boli, așa că aceste speranțe mi-au fost spulberate; totuși, datorită călăuzirii și ocrotirii lui Dumnezeu, am crescut fericită. Viața mea viitoare este, de asemenea, în mâinile lui Dumnezeu; să mă îngrijorez prea mult nu ar face decât să-mi aducă și mai multe necazuri. Prietenul meu nu-mi putea aduce adevărata fericire, așa că nu puteam continua să mă gândesc să mă căsătoresc cu el și să întemeiez o familie. Cel mai important lucru era ca, mai întâi, să-mi dau seama ce îmi doream cu adevărat și ce fel de viață ar fi fost cea mai benefică pentru mine.
La reluarea cursurilor, le vedeam pe cele două colege de cameră ale mele vorbind la telefon cu prietenii lor în fiecare zi. Aveau o expresie de fericire pe chip și nu m-am putut abține să nu simt o strângere de inimă, gândindu-mă: „Ei sunt cu toții aranjați acum și în curând vor deveni soț și soție, dar eu va trebui să renunț la un prieten cu care sunt de ani de zile.” M-am simțit plină de amărăciune și chiar puțin invidioasă pe ele. Nu m-am putut abține să nu mă întreb: „De ce oare, când îmi văd colegii și prietenii în relații, tot mă simt tristă și supărată? Care este motivul real pentru care vreau să mă căsătoresc cu prietenul meu? De ce nu pot lăsa asta în urmă?” Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Ceea ce urmărești este să fii cucerit după mustrare și judecată, sau să fii curățit, protejat și îngrijit după mustrare și judecată? Pe care dintre acestea le urmărești tu? Este viața ta una plină de semnificație, sau este lipsită de scop și de valoare? Vrei trupul sau vrei adevărul? Dorești judecată sau confort? După ce ai experimentat atât de mult din lucrarea lui Dumnezeu și după ce ai contemplat sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu, cum ar trebui să urmărești? Cum ar trebui să mergi pe această cale? […] Este posibil ca doar pacea și bucuria, doar binecuvântările materiale și confortul de moment să fie benefice vieții omului? Dacă omul trăiește într-un mediu plăcut și confortabil, o viață fără de judecată, poate el să fie curățit? Dacă omul dorește să se schimbe și să fie curățit, cum ar trebui el să accepte să fie desăvârșit? Ce cale ar trebui să alegi astăzi?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, în realitate, eu doar voiam să duc o viață confortabilă. Din copilărie, tânjisem după o viață de familie caldă și armonioasă. Simțeam că prietenul meu era matur și echilibrat; se purta bine cu mine și credeam că a fi cu el mi-ar fi împlinit dorințele; așa că, ori de câte ori mă gândeam să-l părăsesc, ideea de a renunța mi se părea extrem de dificilă. Dar oare o astfel de viață ar fi fost cu adevărat benefică pentru mine? Ar fi fost cu adevărat atât de fericită pe cât mi-o imaginasem? Privind în urmă la timpul petrecut cu prietenul meu, de obicei, când eram împreună, doar mâncam, beam, ne distram și vorbeam despre lucruri superficiale și, în afara acestora, nu aveam prea multe în comun. Când mă confruntam cu dificultăți, mă rugam și mă bizuiam pe Dumnezeu pentru a le experimenta și, uneori, când nu știam cum să experimentez aceste lucruri, căutam și aveam părtășie cu frații și cu surorile mele. Aspecte precum modul în care experimentez cuvintele lui Dumnezeu în viața reală și înțelegerile pe care le am despre mine însămi și despre Dumnezeu sunt toate lucruri pe care le pot împărtăși doar cu frații și surorile mele. Când eram cu prietenul meu, nevoile mele trupești și emoționale erau satisfăcute, dar nu-i puteam împărtăși cele mai intime gânduri și nu aveam subiecte comune de discuție; așadar, cum ar fi putut o astfel de viață să aducă adevărata fericire? Dumnezeu a mai spus și: „Dacă omul trăiește într-un mediu plăcut și confortabil, o viață fără de judecată, poate el să fie curățit?” Chiar dacă aș fi trăit o viață confortabilă în trup, fără judecata și mustrarea din cuvintele lui Dumnezeu, cum ar fi putut fi curățită și schimbată firea mea coruptă și cum aș fi putut trăi având cu adevărat o asemănare umană? Exact ca în trecut, eu doar voiam să mă distrez și, când mergeam acasă în vacanțe, stăteam adesea acasă, mă dedam plăcerilor trupești și mă jucam pe telefon, stând trează toată noaptea și fiind incapabilă să mă trezesc în timpul zilei, ducând o viață fără scop. Când eram cu bunica mea, nu mă puteam abține să nu-mi dezvălui firea arogantă și să o disprețuiesc, iar uneori, când mama mă cicălea, făceam crize de nervi. Uneori, de asemenea, mințeam și înșelam și nu aveam deloc o asemănare umană normală. Mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles ce este umanitatea normală și ce este o viață plină de sens. Am început să am o rutină normală, rugându-mă și mâncând și bând adesea cuvintele lui Dumnezeu, iar când întâmpinam probleme, am învățat să reflectez și să mă cunosc pe mine însămi în lumina cuvintelor lui Dumnezeu. Când voiam să-mi dezvălui firea arogantă, să-i privesc de sus pe alții sau să înșel și să trișez, mă răzvrăteam în mod conștient împotriva mea și practicam conform cuvintelor lui Dumnezeu. În acest fel, am dobândit o oarecare asemănare umană. Însă, într-o viață confortabilă, fără îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, nu puteam trăi manifestând nici măcar cea mai elementară umanitate normală și, ce e mai rău, prietenul meu mă tot răsfăța. Cu adevărat nu știam cât de jos aș fi ajuns dacă lucrurile ar fi continuat așa. Mai mult, căsătoria și viața de familie nu sunt ca perioada de întâlniri, când este vorba doar despre două persoane care sunt împreună; există și familiile ambilor parteneri și viața de familie care trebuie întreținute. Există, de asemenea, multe chestiuni mărunte și atât de multe complicații. Dacă într-adevăr m-aș fi căsătorit și aș fi întemeiat o familie, cu siguranță aș fi ajuns împovărată de creșterea copiilor și de treburile casnice neînsemnate și atunci cum aș mai fi avut timp sau energie să urmăresc adevărul sau să-mi fac îndatoririle? Oare nu m-aș fi distrus singură?
Apoi m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Cuvintele pe care le rostesc acum îi solicită pe oameni în funcție de circumstanțele lor reale, iar Eu lucrez pe baza nevoilor lor și a lucrurilor dinăuntrul lor. Dumnezeul practic a venit pe pământ pentru a face o lucrare practică, pentru a lucra conform circumstanțelor și nevoilor reale ale oamenilor. El nu este nerezonabil. Când Dumnezeu acționează, El nu constrânge oamenii. De exemplu, faptul că te căsătorești sau nu ar trebui să fie bazat pe împrejurările tale reale; adevărul ți-a fost spus în mod clar, iar Eu nu te constrâng. Unii oameni sunt oprimați de propriile familii în așa fel încât nu pot să creadă în Dumnezeu dacă nu se căsătoresc. Astfel, căsătoria le este, în mod contrar, de ajutor. Altora, căsnicia nu le aduce niciun beneficiu, ci îi costă ceea ce aveau odată. Cazul tău personal trebuie să depindă de circumstanțele tale reale și de propria ta hotărâre. Nu sunt aici ca să inventez reguli și regulamente prin care să vă fac cereri” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (7)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale și o direcție de practică. Atunci când vine vorba de căsătorie, Dumnezeu îi acordă fiecăruia dreptul de a face propriile alegeri, iar fiecare persoană poate alege în funcție de circumstanțele sale reale, de contextul său și de statura sa reală. Am înțeles foarte clar că circumstanțele familiei mele îmi sunt mai favorabile pentru a crede în Dumnezeu și a-mi face îndatoririle. Întreaga mea familie crede în Dumnezeu și ei nu se așteaptă ca eu să-mi găsesc o slujbă bună sau să duc o viață bună în această lume; atâta vreme cât pot menține o viață normală, este suficient. Dacă aș fi hotărât să mă dedic credinței și îndatoririlor mele cu normă întreagă, familia mea m-ar fi sprijinit în totalitate. Dar ar fi fost diferit dacă m-aș fi căsătorit: familia partenerului meu era formată din non-credincioși și aveau concepții lumești, iar eu ar fi trebuit să iau în considerare și viața de zi cu zi. Dacă m-aș fi concentrat exclusiv pe credința și pe îndatoririle mele, s-ar putea chiar să mă fi persecutat. În plus, mă lăsam cu ușurință în voia sentimentelor și, de asemenea, pofteam la plăcerile trupești, așa că, dacă într-adevăr m-aș fi căsătorit, cu siguranță aș fi ajuns captivă în afecțiunile familiale, iar credința și îndeplinirea îndatoririlor mele ar fi fost afectate. În ultimii doi ani, prin participarea la adunări și prin faptul că am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg unele adevăruri și mi-am dat seama că fiecare vine pe această lume cu propria sa misiune. M-am născut în zilele de pe urmă și într-o familie care crede în Dumnezeu și, de asemenea, am anumite daruri și puncte forte. Dumnezeu a pregătit totul atât de bine pentru mine, așa că ar trebui să-mi îndeplinesc datoria de ființă creată. Dacă aș fi renunțat la îndatoririle mele pentru a mă bucura de o viață confortabilă în trup, atunci, indiferent cât de mult m-aș fi dedat la plăcerile trupului sau cât de mult aș fi trăit o viață de confort, nu aș fi putut să-mi îndeplinesc îndatoririle de ființă creată. Atunci ce sens ar mai fi avut viața mea? Fusesem în stare să-mi resping îndatoririle de dragul prietenului meu, așa că, dacă am fi ajuns să locuim împreună, fie aș fi petrecut cea mai mare parte a timpului cu el și i-aș fi dedicat aproape toată energia mea, fie mi-aș fi respins din nou îndatoririle din cauza sentimentelor trupești. Sentimentele trupești m-ar fi putut face cu adevărat să-L trădez pe Dumnezeu și să-mi distrug șansa la mântuire!
Apoi am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Faptul că poți să experimentezi această suferință acum că Îl urmezi pe Hristos este o binecuvântare, deoarece oamenilor le este imposibil să dobândească mântuirea și să supraviețuiască fără să îndure această suferință. E un lucru predestinat de Dumnezeu, așadar, este o binecuvântare ca această suferință să se abată asupra ta. Nu ar trebui să o privești într-un mod simplist; nu e vorba de a-i face pe oameni să sufere sau de a-i juca pe degete si nimic mai mult. Semnificația acestui lucru este incredibil de profundă și de măreață! A-ți dedica întreaga viață ca să te consumi pentru Dumnezeu, fără să cauți un partener sau să te întorci acasă, este semnificativ. Dacă urmezi calea cea dreaptă și urmărești lucrurile corecte, în cele din urmă vei primi mai mult decât au primit toți sfinții din toate epocile și vei obține promisiuni și mai mari” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cea mai importantă parte a credinței în Dumnezeu este să alegi calea cea dreaptă”). „Tinerii nu ar trebui să fie lipsiți de aspirații, de elan sau de un spirit viguros de a lupta în sus; nu ar trebui să fie descurajați de perspectivele lor și nici nu ar trebui să își piardă speranța în viață sau încrederea în viitor; ar trebui să aibă perseverența de a continua drumul adevărului pe care l-au ales acum – să-și împlinească dorința de a-și sacrifica întreaga viață pentru Mine. […] Ar trebui să practicați potrivit cuvintelor Mele. În special, persoanelor tinere nu ar trebui să le lipsească hotărârea de a discerne clar cum stau lucrurile și de a căuta dreptatea și adevărul. Ar trebui să urmăriți toate lucrurile frumoase și bune și ar trebui să dobândiți realitatea tuturor lucrurilor pozitive. În plus, ar trebui să fiți responsabili față de viața voastră și nu trebuie să o tratați cu ușurință. Oamenii vin pe pământ și Mă întâlnesc rareori și, de asemenea, rar au oportunitatea de a căuta și dobândi adevărul. De ce să nu prețuiești acest moment frumos ca pe calea corectă de urmat în această viață?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvinte pentru cei tineri și cei vârstnici”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că, deși a nu te căsători și a nu întemeia o familie pot aduce o oarecare suferință, ceea ce urmărim noi este îndeplinirea îndatoririlor noastre, atingerea adevărului, o viață plină de sens și, în final, să fim mântuiți de Dumnezeu și să dăinuim. Prin urmare, suferința pe care o îndurăm este plină de semnificație. M-am gândit cum generație după generație de non-credincioși doar fac copii și își întrețin familiile, dar nu înțeleg adevărul sau valoarea și sensul vieții și nu au nicio direcție corectă sau niciun scop în ceea ce urmăresc, iar viețile lor sunt lipsite de sens. Dumnezeu S-a întrupat acum și a venit pe pământ pentru a lucra și a mântui omenirea, iar a-L urma pe Dumnezeu și a-ți face îndatoririle de ființă creată este o oportunitate extrem de rară. Exact ca Petru; înainte ca Domnul Isus să-l cheme, el pescuia ca de obicei și ducea o viață simplă, dar când Domnul Isus S-a arătat, a lucrat și l-a chemat, el a putut să renunțe la tot și să-L urmeze pe Domnul Isus pentru a urmări adevărul; în cele din urmă, a atins dragostea supremă pentru Dumnezeu, a fost desăvârșit de Dumnezeu și a trăit o viață plină de sens. M-am născut în zilele de pe urmă și am acceptat lucrarea lui Dumnezeu de curățire și de mântuire a oamenilor, iar acestea sunt rânduiala și harul lui Dumnezeu. Ar trebui să prețuiesc această oportunitate extrem de rară, să-L urmez pe Dumnezeu și să-mi îndeplinesc îndatoririle de ființă creată. Dacă urmăresc familia și plăcerile trupești și, în final, nu reușesc să dobândesc adevărul, atunci îmi voi fi irosit timpul și voi fi trăit o viață fără sens, iar când vor veni marile catastrofe, va fi prea târziu pentru regrete. Sunt încă tânără, iar drumul din față este lung și nu pot să-mi petrec cei mai frumoși ani ai vieții cu probleme familiale mărunte. După aceea, mi-am adus adesea hotărârea înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să mă călăuzească și să mă ajute să fac alegerea corectă, indiferent ce avea să se întâmple mai departe.
Înainte de vacanță, prietenul meu a sugerat să ne întâlnim pentru a discuta despre logodnă, dar nu am răspuns niciodată. Odată cu apropierea absolvirii, mi-a trimis un mesaj în care mă întreba: „Deci, ce suntem noi exact acum?” Privind la întrebarea lui, m-am gândit cum fuseserăm într-o relație cu gândul la căsătorie, dar acum, când venise vremea să vorbim despre căsătorie, eu renunțam. Am simțit brusc că îl dezamăgeam. În acel moment, mi-am dat seama că deveneam din nou slabă, așa că am venit degrabă înaintea lui Dumnezeu în rugăciune: „Dumnezeule, m-am hotărât să Te urmez și să mă consum pentru Tine, dar când vine vorba de căsătorie, pur și simplu nu mă pot decide. Simt că a mă despărți de el chiar acum ar însemna să-l dezamăgesc. Nu știu ce să fac. Te rog, călăuzește-mă.” După ce m-am rugat, m-am gândit cum prietenul meu voia să întemeieze o familie și cum eu voiam să-L urmez pe Dumnezeu și să-mi fac îndatoririle. Eram pe căi diferite. Mi-am amintit că Biblia spune: „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși” (2 Corintieni 6:14). Să continuăm așa nu ar fi fost în beneficiul niciunuia dintre noi. De asemenea, mi-am amintit câteva versuri din imnul „Trebuie să îți pui credința în Dumnezeu mai presus de orice”, care era adesea cântat în timpul adunărilor: „Dacă vreți să credeți în Dumnezeu și dacă vreți să-L câștigați pe Dumnezeu și să dobândiți mulțumirea Lui, atunci, dacă nu îndurați un anumit grad de durere și nu depuneți un anumit efort, nu veți reuși toate aceste lucruri.” „Trebuie să tratezi credința în Dumnezeu drept cel mai important lucru din viața ta, mai important chiar decât mâncarea, îmbrăcămintea sau orice altceva – astfel vei culege rezultatele. Dacă tu crezi doar când ai timp și dacă ești incapabil să-ți dedici întreaga atenție credinței tale și dacă ești mereu zăpăcit în credința ta, atunci nu vei câștiga nimic” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”). În zilele de pe urmă, Dumnezeu întrupat exprimă adevărul pentru a-i curăți și a-i mântui pe oameni, permițându-le acestora să se elibereze de firile lor satanice corupte, să câștige un grup de oameni care sunt una cu Dumnezeu în cuget și-n simțiri și, în cele din urmă, să-i aducă pe acești oameni în Împărăția lui Dumnezeu. Dumnezeu speră ca noi să vedem credința în El ca pe cel mai important lucru din viață. Dacă este să cred în Dumnezeu și să dobândesc adevărul, trebuie să am hotărârea de a mă consuma și de a suferi pentru El. Doar atunci pot câștiga ceva. Dacă aș fi încercat să-l mulțumesc pe prietenul meu și să-mi compensez sentimentele de îndatorare față de el, ar fi trebuit să-mi dau la schimb viitorul pentru asta și oare asta nu m-ar fi distrus? De vreme ce alesesem să urmez calea credinței în Dumnezeu, trebuia să mă țin de ea și nu puteam da înapoi în acest moment crucial. Mai mult, soarta oamenilor este în mâinile lui Dumnezeu. Nu-mi puteam controla nici măcar propriul viitor, așadar, cum aș fi putut asigura viitorul prietenului meu? Când m-am gândit la asta, nu am mai avut nicio îngrijorare și m-am despărțit de prietenul meu. După despărțire, am simțit o imensă ușurare, ca și cum o mare povară îmi fusese luată de pe inimă dintr-odată.
După absolvire, am început să-mi fac îndatoririle în casa lui Dumnezeu. Acolo, am cunoscut niște frați și surori tineri care nu erau căsătoriți și am văzut că nu aveau nicio încurcătură, că fiecare dintre ei avea punctele sale forte și că fiecare își aducea contribuția la propovăduirea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu. Am considerat că acesta era un lucru foarte plin de semnificație. Am vrut și eu să-mi îndeplinesc corect îndatoririle și să-mi pun în valoare punctele forte. După aceea, mi-am liniștit inima și nu m-am mai gândit la căsătorie sau la întemeierea unei familii. Am devenit dispusă să profit de ocazia de a urmări adevărul în timpul limitat pe care îl am, să caut adevărul pentru a-mi corecta firea coruptă, să-mi îndeplinesc corect îndatoririle și să trăiesc o viață plină de sens.
