42. Am devenit capabil să-mi tratez corect datoria
În 2024, conducătorul mi-a rânduit să joc roluri în videoclipuri cu mărturii bazate pe experiențe. Eram atât de fericit să pot face o datorie atât de importantă în etapa finală a lucrării lui Dumnezeu și m-am hotărât să-mi fac datoria corespunzător pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu. La început, am fost doar figurant, dar ulterior am ajuns să interpretez și personajul principal, împărtășind mărturii bazate pe experiențe. Pe măsură ce tot mai mulți actori s-au alăturat echipei, care aveau mai multe avantaje decât mine, am ajuns să joc din ce în ce mai puțin rolul principal. A existat un videoclip cu o mărturie bazată pe experiență în care fusesem programat inițial să interpretez personajul principal, dar ulterior rolul i-a fost dat fratelui Albert. În acel moment, m-a cuprins un sentiment de criză. Știam că abilitățile mele actoricești erau mai slabe decât ale celorlalți și mă îngrijoram că poate conducătorul va înceta treptat să mă mai folosească pe post de actor. Ce aș face atunci? Ce ar crede toți despre mine? Ulterior, am mai verificat de câteva ori programul de filmare și am văzut că numele fratelui Albert era încă scris în dreptul acelui scenariu. M-am simțit puțin dezamăgit, dar mi-a trecut repede. În octombrie, conducătorul a rânduit să ajut la gătit în bucătărie, pe lângă îndatoririle mele de actor. Atunci m-am gândit că era o rânduială destul de bună, fiind un mod de a face mai multă datorie. Dar când am ajuns efectiv în bucătărie, mi-am pus șorțul și am început să gătesc, am simțit un gust amar. Mi-am zis: „În toți anii ăștia, am făcut practic numai datoria de actorie. Chiar dacă nu jucasem niciodată rolul principal, apărusem în multe filme și puteam fi considerat un actor cu vechime. Frații și surorile mă recunoșteau oriunde mergeam. Dar acum, uită-te la mine. Am ajuns bucătar. Chiar dacă și gătitul e tot o datorie, pare atât de neînsemnată. Nu e ceva ce-ți aduce respectul sau stima cuiva.” Ulterior, unii dintre lucrătorii din echipă erau nevoiți adesea să iasă pentru a rezolva diverse treburi. Când fratele responsabil cu decorul era plecat, conducătorul m-a pus pe mine să mă ocup de amenajarea decorului. Când sora responsabilă de recuzită nu era acolo, conducătorul m-a pus pe mine să aranjez recuzita. M-am simțit și mai abătut. „Sunt trimis pur și simplu oriunde e nevoie de cineva”, m-am gândit. „Ce sunt eu, oare? O să înceapă toată lumea să creadă că sunt doar o rezervă?”
Odată, noi, actorii, învățam împreună tehnici profesionale, repetând pe rând un fragment de dialog. Eram foarte emoționat, îngrijorat că voi interpreta prost și mă voi face de râs. Până la urmă, exact cum mă temusem, interpretarea mea a fost cea mai proastă dintre toate. M-am plâns în sinea mea: „Abilitățile mele erau slabe de la bun început, iar acum îmi petrec toată ziua gătind sau aranjând decoruri, fără să am timp să exersez. Oare abilitățile mele actoricești nu o să se înrăutățească și mai mult?” Fără să-mi dau seama, am devenit oarecum demoralizat. În fiecare după-amiază, ceilalți actori exersau dansul împreună. Văzându-i pe toți dansând atât de voioși în timp ce eu eram blocat în bucătărie la gătit, m-am simțit și mai sufocat. Voiam doar să-i evit pentru a nu mă simți stânjenit. În noiembrie, ne-am mutat într-o nouă locație de filmare, iar conducătorul m-a pus să pregătesc mai întâi decorul, spunându-mi că de acum înainte voi fi responsabil și de treburile administrative ale echipei. Văzându-i pe toți lucrând atât de intens în fiecare zi la filmarea videoclipurilor cu mărturii bazate pe experiențe, în timp ce eu eram mereu blocat cu aceste sarcini mărunte, m-am gândit: „Toți trebuie să creadă că am un calibru slab și că nu pot reuși ca actor, că nu merită să fiu cultivat. Probabil de aceea mă pune conducătorul să fac aceste treburi administrative.” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai stânjenit mă simțeam. În timpul unei adunări, am intrat în biroul actorilor cu laptopul în mână și am văzut că toată lumea era deja așezată. Am întrebat încet: „Mai e vreun loc liber?” O soră a răspuns repede: „O, uite-l și pe fratele Terry! Uitasem complet de tine!” Știam că nu o spusese cu nicio intenție, dar m-am simțit groaznic. „Fac treburi mărunte toată ziua”, m-am gândit. „Nu e de mirare că am fost trecut cu vederea.” A fost deosebit de greu când am văzut că ceilalți doi frați din echipă fuseseră numiți regizor și lider de echipă, în timp ce eu eram blocat toată ziua la gătit, la curățenie și la mutat recuzita. Contrastul era pur și simplu prea izbitor. Am ajuns chiar să am prejudecăți față de conducător. „Dacă tu crezi că nu am stofă de actor, atunci spune-o direct”, m-am gândit. „Aș putea să merg să-i ud pe nou-veniți! Măcar asta sună puțin mai bine și m-ar scuti de sentimentul că nu sunt binevenit aici.” După aceea, am încetat să-mi mai fac exercițiile vocale de dimineață și mi-am pierdut orice interes pentru studiul tehnicilor de actorie. Obișnuiam să evit mâncarea picantă pentru a-mi proteja vocea, dar acum am lăsat prudența deoparte și am început să o mănânc. Drept urmare, mi-au apărut răni pe buze din cauza căldurii interne, ceea ce a afectat calitatea filmării. Înainte de a filma, nu mai acordam nicio atenție analizării emoțiilor personajului; doar memoram mecanic replicile. Prin urmare, au fost mai multe dăți când starea mea de spirit proastă ne-a întârziat progresul și a afectat rezultatul filmărilor. În acea perioadă, eram buimac toată ziua. Uneori simțeam că nu are rost să-mi fac datoria și chiar mă gândeam: „Oricum, sunt de prisos în echipa asta. În loc să fac aceste treburi mărunte în fiecare zi, mai bine nu mai fac o datorie cu normă întreagă, îmi iau o slujbă și fac o datorie în paralel.”
Într-o zi, în timp ce aranjam recuzita, am simțit brusc un disconfort puternic în inimă. Abia atunci am început să reflectez asupra stării mele din acea perioadă. Atunci am dat peste un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care vorbea direct despre starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „În loc să caute adevărul, majoritatea oamenilor recurg la șiretlicuri mărunte. Ei acordă o mare importanță propriilor interese, orgoliului și locului sau poziției lor în mintea altor oameni. Acestea sunt singurele lucruri pe care le prețuiesc. Se agață de aceste lucruri cu o strânsoare de fier și le consideră însăși viața lor – cât despre cum vede și tratează Dumnezeu aceste lucruri, ei nu se preocupă de asta; ei se gândesc mai întâi dacă sunt șefii grupului, dacă pot să-și asigure o poziție în care să fie foarte apreciați de alții și dacă cineva ascultă ce spun ei. Mai întâi trec la ocuparea acelei poziții. Aproape toți oamenii, când sunt într-un grup, caută acest gen de poziție, acest gen de oportunitate. Dacă sunt foarte capabili, desigur că încearcă să ocupe locul fruntaș. Dacă sunt doar mediocri, tot încearcă să ocupe o poziție proeminentă în grup. Și dacă fac parte din rândurile de jos ale grupului, fiind de calibru și abilitate medii, încearcă și ei să-i facă pe alții să-i aprecieze; nu pot lăsa pe alții să-i privească de sus. Orgoliul și demnitatea acestor oameni sunt limita lor; ei cred că trebuie să se agațe de aceste lucruri. Chiar dacă își pierd integritatea sau Dumnezeu este nemulțumit de ei și nu-i recunoaște, ei tot trebuie să lupte pentru orgoliul și statutul lor; trebuie să evite umilirea cu orice preț. Aceasta este o fire satanică. Și totuși, ei nu-și dau seama de asta. Ei cred că nu pot pierde puținul orgoliu care le-a rămas. Nu știu că vor deveni oameni adevărați doar atunci când renunță la aceste lucruri superficiale și le abandonează și că, dacă păzesc ca pe viața lor aceste lucruri de care ar trebui să se descotorosească, viața lor va fi pierdută. Pur și simplu nu știu ce este în joc. Prin urmare, în orice fac, ei mereu sunt rezervați, acționează mereu de dragul protejării orgoliului și statutului propriu și pun aceste lucruri pe primul loc. Ei vorbesc și aduc argumente false doar pentru propriul lor bine – vor face orice pentru ei înșiși” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu spun că, indiferent de calibrul sau talentele noastre, cu toții vrem să ne asigurăm o anumită poziție într-un grup de oameni și să fim stimați de ceilalți. Cei cu abilități deosebite vor să ajungă în vârf, în timp ce chiar și cei fără talente speciale și cu un calibru mediu vor să fie prețuiți și admirați. Toate acestea sunt determinate de firile satanice. Când conducătorul mi-a rânduit să fiu actor, m-am simțit foarte mulțumit că puteam face o datorie atât de importantă și am fost foarte proactiv și am purtat o povară. Dar când conducătorul mi-a rânduit să gătesc sau să mă ocup temporar de decor sau să mut recuzita în funcție de nevoile lucrării, am simțit că acestea erau doar treburi mărunte și că acum eram un membru de prisos al echipei în comparație cu ceilalți actori. Așadar, am trăit cuprins de sentimente de demoralizare și am început să-mi fac datoria superficial, doar de formă. Nu încercam să cuget la emoțiile personajului dinainte, ci pur și simplu memoram replicile. Nu aveam nicio tragere de inimă să mă gândesc cum să obțin un rezultat mai bun la filmare. Nu am arătat absolut nicio supunere față de ceea ce făcuse Dumnezeu. Nu eram dispus să fiu cea mai neînsemnată persoană din echipă și urmăream mereu să fiu stimat și prețuit. Eram complet lipsit de rațiune! Știam că abilitățile mele actoricești erau slabe și că ar fi trebuit să exersez mai mult, dar nu numai că nu am exersat, ci pur și simplu am renunțat să mai încerc. M-am gândit chiar să încetez să-mi fac datoria full-time. Dorința mea de reputație și statut era cu adevărat copleșitoare!
Mai târziu, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere a propriei mele naturi-esențe. Dumnezeu spune: „Pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure străveche, adânc în munți, și tot n-ar renunța la urmărirea reputației și a statutului. I-ai putea pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că antihriștii cred în Dumnezeu, ei echivalează urmărirea reputației și a statutului cu credința în Dumnezeu și pun aceste două lucruri pe picior de egalitate. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își și urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile antihriștilor, urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu este urmărirea reputației și a statutului, iar urmărirea reputației și a statutului e și urmărirea adevărului – a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au obținut faimă, câștig sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i privește cu respect sau nu-i urmează, devin abătuți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și se întreabă, în sinea lor: «Am eșuat crezând în Dumnezeu în acest fel? Nu am nicio speranță?» Ei calculează adesea astfel de lucruri în inimile lor. Calculează cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, cum îi pot face pe oameni să-i asculte când vorbesc și să-i ridice în slăvi când acționează, cum îi pot face pe oameni să-i urmeze oriunde se află și cum pot să aibă o voce influentă în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Dumnezeu expune că antihriștii prețuiesc reputația și statutul ca pe propria lor viață. Indiferent în ce grup de oameni se află, ei vor mereu să-și asigure o poziție și să fie stimați. Odată ce își pierd reputația și statutul, este ca și cum li s-ar fi luat viața. Pot chiar să simtă că nu are rost să creadă în Dumnezeu și ar putea fi capabili să-L trădeze și să-L părăsească în orice moment. Oare nu eram eu exact acest gen de persoană? În trecut, când făceam mereu datoria de actorie, toată lumea mă admira și simțeam un sentiment de superioritate când eram în preajma altora. Când conducătorul mi-a rânduit să joc în videoclipuri cu mărturii bazate pe experiențe, am fost foarte fericit, simțind că eram foarte prețuit, și eram plin de energie în datoria mea. Dar când am fost repartizat să gătesc sau să mă ocup de decor, am simțit că nu mai eram prețuit. Eram nefericit toată ziua și simțeam că nu are rost să fac nimic. Dumnezeu spune: „I-ai putea pune într-o pădure străveche, adânc în munți, și tot n-ar renunța la urmărirea reputației și a statutului. I-ai putea pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut.” Aceste cuvinte sunt atât de practice! Faptul că prețuiam reputația și statutul nu era un lucru trecător; era adânc înrădăcinat în mine. Indiferent în ce grup de oameni mă aflam sau ce făceam, primul meu considerent era întotdeauna reputația și statutul meu. Chiar dacă nu puteam fi cel mai bun, trebuia cel puțin să simt că și eu contam. Altfel, simțeam o durere imensă, de parcă nu mai avea rost să trăiesc. Am început să mă întreb de ce îmi păsa atât de mult de reputație și statut. Este pentru că fusesem profund condiționat și influențat de otrăvuri satanice precum: „Omul se luptă în sus; apa curge în jos” și „Trăiește ca un erou printre oameni și treci în lumea umbrelor ca un spirit neînfricat.” Credeam că, indiferent în ce grup de oameni mă aflam, trebuia să fiu prețuit și stimat; doar așa nu-mi iroseam viața. Îmi amintesc că încă de mic eram foarte competitiv și îmi păsa foarte mult să-mi salvez reputația, nevrând niciodată să fiu disprețuit pentru nimic din ce făceam. Când eram mic, familia mea era săracă, așa că am învățat din greu. Am fost șeful clasei timp de 10 ani, din școala primară până la liceu. Pereții de acasă erau acoperiți cu diversele mele diplome de merit. Profesorii, rudele și prietenii mei mă lăudau cu toții, iar colegii de clasă mă admirau. Trăiam în acea aură și eram foarte mândru, mergând mereu cu capul sus. Dar chiar înainte de examenele de admitere la facultate, am fost nevoit să renunț la școală din cauza bolii. La vremea aceea, nu puteam accepta această realitate crudă. Din acel moment, nu m-am mai putut aduna și am devenit profund demoralizat. După ce am început să cred în Dumnezeu, am continuat să urmăresc stima celorlalți. Chiar dacă aveam un calibru și abilități medii și nu puteam face față unei lucrări importante, tot voiam să fiu cineva care contează și să nu fiu privit de sus. Când conducătorul mi-a tot atribuit treburi administrative, vanitatea mea nu a putut fi satisfăcută și am trăit într-o stare negativă. Eram nemulțumit și nu voiam să accept, având chiar prejudecăți față de conducător. Am devenit superficial în datoria mea și m-am gândit chiar să-mi iau o slujbă part-time. Asta însemna că fugeam de mediul pe care Dumnezeu îl pregătise și, în esență, Îl trădam pe Dumnezeu. Am văzut că nu-mi făceam datoria pentru a urmări adevărul și a dobândi mântuirea, ci pentru a urmări reputația și statutul. Mergeam pe calea unui antihrist. Dacă nu mă pocăiam și nu mă schimbam, mai devreme sau mai târziu aveam să fiu dezvăluit și eliminat de Dumnezeu. După aceea, m-am rugat adesea lui Dumnezeu, cerându-I să mă conducă să-mi îndrept starea incorectă.
Într-o zi, am văzut cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles calea pe care ar trebui să o urmez în credința mea în Dumnezeu, pentru a fi în acord cu intențiile Lui. Dumnezeu spune: „Unii oameni se mulțumesc doar să îndeplinească îndatoriri mărețe și impresionante, făcându-i pe alții să-i admire și să-i invidieze. Sunt aceste lucruri de vreun folos? Aceste lucruri nu sunt echivalente cu aprobarea lui Dumnezeu și nici nu sunt recompense de la El. Așadar, indiferent ce datorie faci, ea este doar temporară; nu este veșnică. Dacă o persoană poate dobândi în cele din urmă mântuirea nu depinde de ce datorie face, ci de faptul dacă poate înțelege și dobândi adevărul și, în cele din urmă, dacă poate să ajungă la o supunere absolută față de Dumnezeu și să se lase la mila orchestrării Sale, dacă poate să nu mai ia în considerare viitorul și destinul său și dacă poate să devină o ființă creată care corespunde standardului. Dumnezeu este drept și sfânt, El folosește acest standard pentru a măsura întreaga omenire, iar acest standard nu se va schimba niciodată – trebuie să-ți amintești acest lucru. Păstrează acest standard ferm în mintea ta și nu te gândi niciodată să părăsești calea urmăririi adevărului pentru a urmări acele lucruri ireale. Standardul cerut de Dumnezeu pentru toți cei care urmează să fie mântuiți este veșnic neschimbat. Rămâne același indiferent cine ești. Poți să dobândești mântuirea numai crezând în Dumnezeu conform standardului cerut de El. Dacă găsești altă cale și urmărești lucruri care sunt nedeslușite și îți faci iluzii că vei reuși din noroc, ești o persoană care I se împotrivește lui Dumnezeu și Îl trădează și categoric vei fi blestemat și pedepsit de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Dumnezeu nu Se uită la ce spui sau promiți înaintea Lui; El se uită dacă ceea ce faci are adevăr-realitate. Dumnezeu nu Se uită cât de elevate, profunde sau mărețe sunt cuvintele tale. Chiar dacă faci ceva mic, dacă Dumnezeu vede sinceritatea ta în fiecare mișcare a ta, El va spune: «Această persoană crede sincer în Mine. Nu a făcut niciodată afirmații mărețe. Își păstrează locul cuvenit. Deși nu a adus o mare contribuție casei lui Dumnezeu și este de calibru slab, în tot ceea ce face este foarte pragmatică și are sinceritate.» Ce conține această «sinceritate»? Conține teamă și supunere față de Dumnezeu, precum și credință și iubire adevărate – în ea se află tot ceea ce Dumnezeu vrea să vadă. Acest tip de persoană nu este neapărat cineva pe care alții îl admiră; ar putea fi o persoană care găzduiește sau care face o datorie obișnuită. Ar putea fi neremarcabilă pentru alții, să nu fi realizat fapte mărețe și să nu aibă nimic care să-i facă pe alții să o prețuiască, să o admire sau să o invidieze – ar putea fi doar o persoană obișnuită. Și totuși, are tot ceea ce cere Dumnezeu, poate trăi acest lucru și îl poate oferi lui Dumnezeu. Acest lucru Îl mulțumește pe Dumnezeu și El nu vrea nimic altceva” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit aceste două fragmente, inima mi s-a luminat mult. Dacă obții sau nu stima celorlalți în datoria ta nu este important; nu asta îți determină finalul și destinația. A ne face datoria este pur și simplu calea prin care urmărim și dobândim adevărul. Dumnezeu nu are nevoie să realizăm lucruri mărețe, nici nu ne cere să atingem un statut înalt. Dumnezeu speră ca noi să ne putem purta conform poziției noastre potrivite, să ne facem îndatoririle într-un mod practic, să practicăm cuvintele Sale și să-I arătăm o supunere adevărată. De asemenea, mi-am dat seama că, deoarece abilitățile mele actoricești erau doar medii, a-i lăsa pe frații și surorile cu abilități mai bune să joace în videoclipurile cu mărturii bazate pe experiențe ar duce la un rezultat mai bun, ceea ce este benefic pentru lucrarea de evanghelizare. În plus, mai făcusem lucrări de renovare înainte, așa că rânduiala conducătorului de a ajuta la decor se baza pe abilitățile mele și era, într-adevăr, destul de potrivită. Biserica are principii pentru modul în care rânduiește datoria fiecărei persoane, dar eu eram hotărât să urmăresc reputația și statutul și să-i fac pe oameni să mă stimeze, întotdeauna nutrind propriile mele cerințe iraționale. Eram complet lipsit de rațiune! De fapt, chiar dacă sarcinile pe care mi le-a atribuit conducătorul erau toate treburi mărunte și neînsemnate, ele erau totuși datoria pe care se cuvenea să o fac și ar fi trebuit să le fac cu grijă. În plus, indiferent ce datorie faci, există adevăruri-principii care trebuie practicate și în care trebuie să se intre. Dacă m-aș fi supus și aș fi cooperat cât de bine puteam, nu numai că aș fi putut contribui la lucrarea bisericii, dar aș fi avut mai multe ocazii de a căuta și de a înțelege adevărul. De exemplu, la aranjarea decorului, trebuie să te gândești cum să economisești materiale și să cooperezi armonios cu echipele de filmare și iluminat pentru a face scenele mai atractive vizual. Datoria treburilor administrative implică gestionarea corectă și utilizarea rezonabilă a tuturor tipurilor de provizii; când gătești, trebuie să iei în considerare cum să faci mâncarea nutritivă, igienică și sănătoasă. Fiecare datorie implică principii în multe aspecte diferite și nu este ușor de îndeplinit conform standardului. Înainte, urmărind reputația și statutul, mergeam pe calea greșită. Nu numai că dobândirea intrării mele în viață a avut de suferit, dar a avut și un impact negativ asupra datoriei mele. Acum, ar trebui să prețuiesc ocazia de a-mi face datoria și, în timp ce o fac, să mă concentrez asupra dobândirii intrării mele în viață, să caut adevărul și să acționez conform principiilor. Ulterior, s-a întâmplat ceva care m-a marcat cu adevărat. Un actor a fost demis din cauza firilor sale corupte grave: nu accepta sugestiile altora, nu putea coopera armonios cu frații și surorile și refuza să îndrepte lucrurile, în ciuda părtășiilor repetate, ceea ce a afectat rezultatele datoriei sale. Asta m-a pus serios pe gânduri. Abilitățile acestui actor erau destul de bune, dar avea firi corupte grave și nu a căutat niciodată adevărul pentru a le rezolva; în cele din urmă, a fost demis. Am văzut că drumul pe care mergi în datoria ta este absolut crucial. Dacă nu urmărești adevărul, indiferent cât de înalt este statutul tău sau câtă stimă primești, în cele din urmă vei eșua. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Sunt gata să mă pocăiesc. Nu mai vreau să urmăresc reputația și statutul. Sunt gata să mă supun orchestrării și rânduielilor Tale.”
La scurt timp după aceea, conducătorul m-a întrebat dacă aș fi dispus să lucrez full-time la gătit în bucătărie. Mi-am zis: „Înainte, doar ajutam temporar. Dacă accept, voi găti pe termen lung. Nu va însemna asta că nu voi mai avea niciodată șansa de a fi actor? Ce vor crede toți despre mine? Vor crede că am fost eliminat pentru că abilitățile mele nu erau suficient de bune?” Am simțit un conflict, dar apoi mi-am dat seama că Dumnezeu mă testa, pentru a vedea dacă mă pot supune. Așa că am acceptat datoria. Ulterior, conducătorul m-a pus să jonglez cu toate cele trei îndatoriri, actorie, gătit și treburi administrative, coordonându-le în mod flexibil, în funcție de urgența și importanța lor. În acele zile, m-am gândit adesea la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Care este funcția voastră în calitate de ființe create? Acest lucru se referă la practica și datoria ta. Ești o ființă creată, iar dacă Dumnezeu ți-a dat darul cântecului, iar casa lui Dumnezeu rânduiește ca tu să cânți, atunci trebuie să cânți bine. Dacă tu ai darul de a predica Evanghelia, iar casa lui Dumnezeu rânduiește ca tu să predici Evanghelia, atunci ar trebui să o faci bine. Dacă aleșii lui Dumnezeu te aleg conducător, ar trebui să preiei însărcinarea de conducător și să-i îndrumi pe aleșii lui Dumnezeu să mănânce și să bea cuvintele Sale, să aibă părtășie despre adevăr și să pătrundă în realitate. Făcând acest lucru, îți vei fi făcut bine datoria. Însărcinarea pe care Dumnezeu o dă omului este extrem de importantă și semnificativă! Așadar, cum ar trebui să-ți asumi această însărcinare și să-ți exerciți funcția? Se poate spune că aceasta este una dintre cele mai mari probleme cu care te confrunți, un moment crucial care decide dacă tu poți obține adevărul și dacă poți fi desăvârșit de Dumnezeu. Trebuie să alegi” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai înțelegând adevărul poți cunoaște faptele lui Dumnezeu”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, indiferent ce datorie facem în casa lui Dumnezeu, diferențele sunt doar de funcție și titlu. Indiferent de datorie, identitatea și esența noastră ca ființe create nu se schimbă. Când este nevoie de mine să-i ud pe nou-veniți, voi fi udător. Când este nevoie de mine să joc roluri, voi fi actor. Când este nevoie de mine pentru decor, voi fi decorator. Când este nevoie de mine să gătesc, voi fi un lucrător de sprijin. Indiferent cum se schimbă datoria mea, sunt tot doar o ființă creată. Ceea ce ar trebui să fac este să accept și să mă supun, și să-mi îndeplinesc datoria cu toată inima și puterea mea. În plus, când mă ocup de aceste treburi mărunte, frații și surorile mele vor avea mai multă energie și timp pentru propriile lor îndatoriri. Oare nu înseamnă asta că și eu îmi aduc contribuția? Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Sunt gata să renunț la reputația și statutul meu și să nu mai caut stima altora. Indiferent ce datorie fac, sunt dispus să mă supun.” De atunci încolo, când îmi făceam datoria, nu-mi mai păsa de ce credeau alții despre mine. În schimb, am experimentat din toată inima mediile pe care Dumnezeu le pregătea pentru mine în fiecare zi și m-am concentrat să-mi învăț lecțiile, reflectând la ce firi corupte am dezvăluit în datoria mea. Uneori, când mă surprindeam mințind involuntar, mă instruiam să fiu o persoană cinstită, conform cerințelor lui Dumnezeu. Alteori, când observam că voiam mereu ca alții să mă asculte și nu le puteam accepta sugestiile, reflectam și ajungeam să-mi cunosc propria fire arogantă. Datoria treburilor administrative implică numeroase sarcini mărunte, așa că m-am gândit cum să-mi gestionez timpul rezonabil pentru a le putea face pe toate. După ce m-am antrenat o vreme la gătit, mi-am dat seama că am deprins câteva abilități culinare de bază. Când am văzut că unele dintre ustensilele de bucătărie nu funcționau foarte bine, am venit cu câteva mici modificări pentru a le îmbunătăți, și toată lumea a spus că funcționau mult mai bine. Mai târziu, când apărea câte un scenariu potrivit pentru mine, regizorul mă punea și pe mine să interpretez personajul principal, dându-mi ocazii să mă instruiesc. Îi eram atât de recunoscător lui Dumnezeu în inima mea. Când mi-am schimbat mentalitatea și am abordat fiecare chestiune cu această nouă atitudine, nu am mai luat în considerare părerile altora despre mine. În schimb, am acceptat fiecare sarcină ca pe o responsabilitate, din adâncul inimii mele. Practicând astfel, am simțit că inima mea se apropia mai mult de Dumnezeu. Am avut unele câștiguri atât în dobândirea intrării mele în viață, cât și în abilitățile mele profesionale, și am simțit un sentiment special de pace și bucurie în inima mea. Slavă lui Dumnezeu! Toate acestea sunt harul și binecuvântarea lui Dumnezeu!
