69. Reflecții asupra eșecului de a face lucrare reală
În luna mai a anului 2023, eram responsabilă de lucrarea legată de predici. La mijlocul lunii octombrie, unul dintre liderii de grup a fost demis pentru că nu făcea lucrare reală și, mai târziu, a fost ales lider de grup fratele Li Zhi. În momentul acela, conducătorul a trimis o scrisoare specială ca să îmi reamintească faptul că Li Zhi avea un calibru mediu și că îi lipsea capacitatea de lucru, rugându-mă să îl ajut și să îl sprijin mai mult. Prin urmare, chiar în acea zi i-am scris o scrisoare lui Li Zhi, în care îi prezentam situațiile specifice ale membrilor grupului și problemele urgente din grup, rugându-l să prioritizeze lucrarea în mod corespunzător. Li Zhi a răspuns, spunând că, la început, a simțit că avea un calibru nesatisfăcător, că avea prea multe deficiențe și că nu se ridica la înălțimea datoriei de lider de grup, însă, după ce a citit cuvintele lui Dumnezeu, starea lui s-a schimbat în bine și a făcut un plan pentru lucrarea care urma. M-am gândit în sinea mea: „Li Zhi are o oarecare intrare în viață. Deși îi lipsește capacitatea de lucru, atât timp cât este o persoană corectă, deficiențele nu sunt ceva de temut și pot să îl ajut și să îl sprijin mai mult.” Simțeam că, din momentul în care avea să priceapă niște principii și să dobândească puțină experiență cu lucrarea, totul va fi bine. După aceea, am urmărit atent lucrarea lui Li Zhi. A putut să accepte sugestiile pe care i le-am dat și a trimis feedback privind detaliile lucrării în timp util.
Treptat, după o lună și un pic, Li Zhi a găsit trei membri de echipă pentru lucrarea bazată pe texte, fiecare dintre ei având un oarecare calibru. Am fost foarte bucuroasă, gândindu-mă: „Mereu am întâmpinat dificultăți cu găsirea oamenilor potriviți, dar Li Zhi numai ce a sosit și deja a găsit oameni potriviți. Se pare că Li Zhi are o capacitate de lucru destul de bună.” M-am gândit la perioada în care eram responsabilă de lucrarea a trei grupuri și de cultivarea oamenilor. Pe atunci, eram foarte agitată în fiecare zi, însă acum, că Li Zhi se obișnuise cu aproape toate aspectele lucrării lui, puteam să mă relaxez puțin. După aceea, nu am mai urmărit lucrarea la fel de atent. O jumătate de lună mai târziu, am observat că grupul de care era responsabil Li Zhi nu trimisese nicio predică. Am fost puțin nedumerită: „Li Zhi a spus că cele trei surori care tocmai se alăturaseră grupului aveau un oarecare calibru, deci de ce nu există rezultate vizibile ale îndatoririlor lor? Este posibil să nu priceapă principiile din cauza faptului că doar ce au început să se instruiască?” Gândindu-mă la acest lucru, m-am dus să verific situația grupului referitor la verificarea predicilor și am constatat că Li Zhi putea să identifice unele probleme privind predicile și că nu existau abateri evidente ale lucrării. M-am gândit: „Rezultatele lucrării de care a fost responsabil Li Zhi au fost întotdeauna slabe. Nu este posibil să mă aștept la rezultate imediate. Poate că, în timp, vor apărea îmbunătățiri.” De asemenea, în momentul acela m-am întrebat: „Oare ar trebui să investighez mai mult?” Însă când m-am gândit că, dacă existau într-adevăr probleme, ar trebui să petrec mult timp rezolvându-le și că în continuare era necesar să urmăresc atent lucrarea a încă două grupuri, am simțit că, dacă ar trebui să mă implic în toate acestea, aș fi extenuată! După ce am cugetat îndelung, am decis într-un final că era mai bine să îl las pe Li Zhi să investigheze și să rezolve această situație. Odată, am aflat că una dintre cele trei surori nou-transferate, Lu Yuan, era potrivnică urmăririi atente și supravegherii lui Li Zhi, simțind că întrebările constante despre progresul lucrării erau o pierdere de timp, și chiar și-a exprimat această părere de față cu alții. Știam că atitudinea ei era greșită și că avea să afecteze lucrarea legată de predici, însă nu am mers mai departe cu investigația și nu am încercat să rezolv situația. Pur și simplu i-am cerut lui Li Zhi să aibă părtășie cu Lu Yuan. Mai târziu, Li Zhi a raportat că Lu Yuan își făcea îndatoririle în mod normal, așa că am încetat să mai urmăresc atent chestiunea.
Înainte să îmi dau seama, era jumătatea lunii decembrie și am aflat că grupul de care era responsabil Li Zhi încă nu trimisese multe predici. Mi-am dat seama că ceva nu era în ordine, așa că am scris repede o scrisoare ca să îl întreb pe Li Zhi despre situație. Acesta a răspuns că starea lui nu era bună și că mai mulți frați și mai multe surori spuseseră că el nu era în stare să facă lucrare reală sau să rezolve dificultățile cu care se confruntau în îndatoririle lor, precum și că se gândeau să îl raporteze. În momentul acela, am fost șocată. Mai înainte, nu era capabil să facă lucrare? Cum s-a ajuns, dintr-o dată, în punctul în care avea să fie raportat? M-am simțit puțin speriată. Lucrarea acestui grup ajunsese astfel deoarece eu nu făcusem lucrare reală în această perioadă. Aveam o responsabilitate de la care nu mă puteam eschiva. M-am dus repede la grup ca să înțeleg situația. Spre surprinderea mea, Li Zhi simțea că avea un calibru slab și că nu putea să fie lider de grup, astfel că și-a asumat responsabilitatea și a renunțat la această funcție. Indiferent în ce mod a încercat conducătorul să aibă părtășie și să ajute, a fost în zadar. După ce Li Zhi a plecat, am descoperit că grupul de care fusese responsabil avea o mulțime de probleme. Lu Yuan își vărsa mereu negativitatea. Credea că supravegherea lui Li Zhi și faptul că el îi verifica lucrarea erau o pierdere de timp, astfel încât Li Zhi nu putuse să urmărească atent lucrarea legată de predici, ceea ce afectase grav rezultatele lucrării respective. Cele trei surori noi care tocmai fuseseră transferate erau nestăpânite și indisciplinate, precum și dezorganizate în îndatoririle lor, iar când se confruntau cu dificultăți, pur și simplu le dădeau mai departe către Li Zhi. Însă Li Zhi nu adusese niciodată în discuție problema atitudinii lor față de îndatoriri și nici nu le-a raportat superiorilor. Pur și simplu le-a permis să continue fără ca ele să facă niciun efort. După ce am aflat toate aceste lucruri, am fost uluită. Li Zhi adusese lucrarea în acest punct într-o perioadă de trei luni, iar membrii grupului erau extrem de superficiali în datoria lor. Nu avusesem nici cea mai vagă idee despre aceste probleme. Din această cauză, lucrarea legată de predici se oprise. Mi-a părut rău că nu fusesem mai sârguincioasă! Mai târziu, i-am demis pe membrii nepotriviți ai grupului și am reatribuit personal nou. Doar atunci, treptat, lucrarea a început să se îmbunătățească.
După acest incident, m-am simțit foarte vinovată. Știusem foarte bine că Li Zhi avea un calibru mediu și o capacitate de lucru nesatisfăcătoare, prin urmare, cum putusem să slăbesc frâiele și să neglijez lucrarea acestui grup? Dacă aș fi acordat mai multă atenție monitorizării și cercetării lucrării, aș fi putut să descopăr mai devreme problemele lui Li Zhi, evitând în acest fel aceste consecințe. Faptul că lucrarea ajunsese așa dezvăluia că nu făceam lucrare reală. În acea perioadă, am căutat adeseori cuvintele lui Dumnezeu care expuneau conducătorii falși și le-am citit. Printre ele, am găsit un fragment legat în mod specific de starea mea. Dumnezeu spune: „Conducătorii falși nu se interesează niciodată despre situațiile de lucru ale diverșilor supraveghetori de echipe și nu le monitorizează. De asemenea, nu se interesează, nu monitorizează și nu pricep intrarea în viață a supraveghetorilor diferitelor echipe și a personalului responsabil cu diverse sarcini importante, precum și atitudinea lor față de lucrarea bisericii, față de îndatoririle lor și față de credința în Dumnezeu, de adevăr și de Dumnezeu Însuși. Ei nu știu dacă aceste persoane au suferit vreo transformare sau au evoluat și nici nu știu despre diversele probleme care pot exista în lucrarea lor; în special, nu știu despre impactul erorilor și abaterilor apărute în diverse etape ale lucrării asupra lucrării bisericii și a intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu, nici dacă aceste erori și abateri au fost vreodată corectate. Sunt complet ignoranți cu privire la toate aceste lucruri. Dacă nu știu nimic despre aceste condiții detaliate, devin pasivi ori de câte ori apar probleme. Cu toate acestea, conducătorii falși nu se preocupă deloc de aceste chestiuni detaliate în timp ce își fac treaba. Ei cred că, după ce au rânduit diverși supraveghetori de echipă și au atribuit sarcini, lucrarea lor este terminată – se consideră că și-au făcut treaba bine, iar dacă apar alte probleme, nu este treaba lor. Deoarece conducătorii falși nu reușesc să supravegheze, să dirijeze și să monitorizeze diverși supraveghetori de echipă și nu își îndeplinesc responsabilitățile în aceste domenii, acest lucru duce la un dezastru în lucrarea bisericii. Aceasta înseamnă că acei conducători și lucrători sunt neglijenți în responsabilitățile lor. Dumnezeu poate scruta profunzimile inimii umane; aceasta este o capacitate care le lipsește oamenilor. Prin urmare, atunci când lucrează, oamenii trebuie să fie mai sârguincioși și mai atenți, mergând în mod regulat la fața locului pentru a monitoriza, supraveghea și dirija lucrarea, ca să asigure progresul normal al lucrării bisericii. În mod clar, conducătorii falși sunt complet iresponsabili în lucrarea lor și nu supraveghează, nu monitorizează și nu dirijează niciodată diversele sarcini. Ca urmare, unii supraveghetori nu știu cum să rezolve diverse probleme care apar în lucrare și rămân în rolurile lor de supraveghetori, deși nu sunt nici pe departe suficient de competenți pentru a face lucrarea. În cele din urmă, întârzie lucrarea în mod repetat și o transformă într-un dezastru total. Aceasta este consecința faptului că falșii conducători nu se interesează, nu supraveghează și nu monitorizează situațiile supraveghetorilor, un rezultat care este cauzat în întregime de neglijarea responsabilității acestora” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (3)”]. Dumnezeu spune că aceia care sunt conducători falși sunt iresponsabili în îndatoririle lor și nu fac lucrare reală. După ce aleg un supraveghetor, ei cred că totul este bine și că acum pot să adopte o abordare detașată. Prin urmare, nu cercetează și nu pricep detaliile diferitelor elemente ale lucrării. Nici măcar nu știu dacă supraveghetorul sau cei care fac îndatoriri sunt cu adevărat competenți sau dacă lucrarea este oprită, cauzând prejudicii grave. Acesta chiar este un conducător fals. Eram exact tipul de conducător fals despre care vorbește Dumnezeu. După ce Li Zhi a fost ales lider de grup, am văzut că a găsit trei membri de echipă pentru lucrarea bazată pe texte și, când am comunicat cu el despre lucrare, atitudinea lui a fost mereu destul de bună. Prin urmare, am crezut că Li Zhi făcea lucrare serioasă și că puteam să am liniștită încredere în el în ceea ce privea lucrarea. Apoi, am devenit un birocrat, nu am supravegheat și nu am urmărit atent lucrarea lui. În consecință, nu am știut că Li Zhi întâmpina dificultăți în îndatoririle lui și, de asemenea, nu am fost deloc conștientă de faptul că membrii grupului își neglijau sarcinile corespunzătoare și că erau superficiali în îndatoririle lor. Știam că, în mod constant, lucrarea legată de predici făcută de grupul lor nu producea rezultate, dar mă temeam că, dacă aș cerceta detaliile, aș fi nevoită să petrec timp și să fac eforturi ca să rezolv problemele, așa că l-am lăsat pe Li Zhi să se ocupe de situație. De asemenea, Lu Yuan nu permitea altor persoane să îi supravegheze lucrarea și își vărsa permanent negativitatea în grup. Ea zădărnicea lucrarea legată de predici. Nu am expus problemele ei, ci l-am lăsat pe Li Zhi să se ocupe de ele, iar apoi, nu am mai urmărit atent rezultatele. Din această cauză, problemele au rămas nerezolvate, iar Lu Yuan nu a jucat un rol pozitiv în cadrul grupului, ceea ce a afectat progresul lucrării. Văzând acest lucru, mi-am dat seama că, într-adevăr, eram o conducătoare falsă. Îndeplinirea îndatoririlor mele a lăsat în urmă doar fărădelegi.
Mai târziu, am reflectat: „Ce m-a făcut să am atât de multă încredere în Li Zhi?” Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Conducătorii falși nu se interesează niciodată de supraveghetorii care nu fac lucrări concrete sau care nu se ocupă de lucrarea care le este atribuită. Ei cred că trebuie doar să aleagă un supraveghetor și cu asta chestiunea s-a încheiat și că, după aceea, supraveghetorul se poate ocupa singur de toate problemele legate de lucrare. Astfel, conducătorii falși doar organizează adunări din când în când, nu supraveghează lucrarea, nu întreabă cum merge treaba și se comportă ca niște șefi neimplicați direct. […] Nu sunt capabili să facă ei înșiși lucrare reală și nu sunt nici meticuloși în ceea ce privește lucrarea liderilor de echipă și a supraveghetorilor – nu o urmăresc și nu se interesează de ea. Părerea lor despre oameni se bazează doar pe propriile impresii și închipuiri. Când văd că o persoană are performanțe bune o vreme, ei consideră că va fi bună pentru totdeauna, că nu se va schimba; nu cred pe nimeni care spune că există o problemă cu această persoană și când cineva îi avertizează cu privire la acea persoană, le ignoră avertismentul. Credeți că sunt proști conducătorii falși? Sunt proști și nesăbuiți. Ce îi face proști? Faptul că se încred cu ușurință într-o persoană, crezând că, pentru că atunci când a fost aleasă, aceasta a făcut un jurământ, a luat o hotărâre și s-a rugat cu lacrimi curgându-i pe față, înseamnă că este de încredere și că nu vor exista niciodată probleme dacă se va ocupa de lucrare. Conducătorii falși nu înțeleg natura oamenilor; nu cunosc adevărata situație a omenirii corupte. Ei spun: «Cum ar putea cineva să se schimbe în rău când a fost ales supraveghetor? Cum ar putea cineva care pare atât de sârguincios și de încredere să se eschiveze de la lucrarea sa? Nu ar face-o, nu-i așa? Are multă integritate.» Deoarece conducătorii falși se încred prea mult în propriile închipuiri și sentimente, în cele din urmă, acest lucru îi face incapabili să rezolve în timp util numeroasele probleme care apar în lucrarea bisericească și îi împiedică să-l demită pe supraveghetorul implicat și să-i ajusteze, fără întârziere, atribuirea datoriei. Sunt conducători falși veritabili. […] Conducătorii falși au un defect fatal: au încredere în oameni prea repede, bazându-se pe propriile închipuiri. Iar acest lucru este provocat de faptul că nu înțeleg adevărul, nu-i așa? Cum dezvăluie cuvântul lui Dumnezeu esența omenirii corupte? De ce ar trebui să aibă ei încredere în oameni, când Dumnezeu nu are? Conducătorii falși sunt prea aroganți și neprihăniți de sine, nu-i așa? Ceea ce își spun este: «Nu se poate să fi judecat greșit această persoană, nu ar trebui să existe nicio problemă cu această persoană pe care am considerat-o potrivită; cu siguranță nu este o persoană care se dedă la mâncare, băutură și distracții sau căreia îi place confortul și urăște munca asiduă. Categoric este de nădejde și demnă de încredere. Nu se va schimba; dacă ar face-o, ar însemna că m-am înșelat în privința ei, nu-i așa?» Ce fel de logică este asta? Ești vreun soi de expert? Ai vedere cu raze X? Ai acea abilitate specială? Ai putea să trăiești cu o persoană un an sau doi, dar ai fi în stare să vezi cine este cu adevărat fără un mediu potrivit care să-i dezvăluie întru totul natura-esență? Dacă nu ar fi dezvăluită de Dumnezeu, ai putea trăi alături de ea trei sau chiar cinci ani și tot te-ai lupta să vezi exact ce fel de natură-esență are. Și cu cât devine acest lucru mai adevărat atunci când o vezi rar și ești rareori cu această persoană? Conducătorii falși se încred cu inima ușoară într-o persoană în funcție de o impresie trecătoare sau bazându-se pe aprecierea pozitivă făcută de altcineva și îndrăznesc să încredințeze lucrarea bisericii unei astfel de persoane. În acest caz, nu sunt extrem de orbi? Nu acționează imprudent? Și oare conducătorii falși nu sunt extrem de iresponsabili când lucrează astfel?” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (3)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles de ce aveam încredere oarbă și nechibzuită în oameni. Cauza principală era faptul că nu înțelegeam adevărul și eram foarte arogantă, precum și faptul că evaluam oamenii conform propriilor noțiuni și închipuiri. Consideram că o persoană poate să facă lucrare reală doar pentru că își îndeplinea oarecum corespunzător îndatoririle pentru un moment. Această noțiune m-a făcut să am prea multă încredere în oameni și să neglijez să supraveghez și să urmăresc atent lucrarea. De fapt, conducătorul îmi reamintise că Li Zhi nu avea un calibru și o capacitate de lucru foarte bune și îmi spusese să urmăresc mai atent detaliile lucrării și să îl îndrum mai mult în ceea ce privea înfăptuirea acesteia. Însă, deoarece Li Zhi găsise trei membri de echipă pentru lucrarea bazată pe texte și observase anumite probleme legate de predici, mi-am schimbat părerea despre el, crezând că are o oarecare capacitate de lucru și un calibru destul de bun. După aceea, am adoptat o abordare detașată față de lucrarea lui, ceea ce a dus la întârzieri ale lucrării. Când m-am gândit cu adevărat la ce se întâmplase, mi-am dat seama că doi dintre cei trei membri fuseseră trimiși de conducător, iar Li Zhi fusese responsabil doar să rânduiască îndatoririle lor. Li Zhi nu îi descoperise el însuși pe acești oameni, cultivându-i. De asemenea, putea să identifice unele probleme cu predicile deoarece practicase scrierea predicilor și putea să priceapă unele principii. Însă, când venea vorba de rezolvarea problemelor folosind adevărul, precum soluționarea chestiunilor legate de stările membrilor grupului și de atitudinile acestora față de îndatoririle lor, nu putea să facă acest lucru. Nu evaluam oamenii conform adevărurilor-principii și, pe deasupra, mă complăceam în lenevie, nu eram dispusă să sufăr sau să plătesc un preț și nu urmăream atent și nu îndrumam în detaliu lucrarea lui Li Zhi. Într-un final, aceste lucruri au adus prejudicii lucrării. Reflectând asupra acestei situații, am simțit atât vinovăție, cât și regret în inima mea. Mi-am dat seama că nu văzusem nimic, nici cu ochii, nici cu inima, ca și cum aș fi fost oarbă.
După aceea, am căutat cuvintele lui Dumnezeu despre cum să faci lucrare concretă și le-am citit. Dumnezeu spune: „Indiferent ce lucrare importantă săvârșește un conducător sau un lucrător și care este natura acestei lucrări, prioritatea sa numărul unu este să înțeleagă și să priceapă modul în care se desfășoară lucrarea. El trebuie să fie personal acolo pentru a urmări lucrurile și pentru a pune întrebări, obținându-și informațiile direct de la sursă. Nu trebuie pur și simplu să se bazeze pe zvonuri sau să asculte rapoartele altor oameni. În schimb, trebuie să observe cu ochii lui situația personalului și cum progresează lucrarea și să înțeleagă ce dificultăți există, dacă vreun domeniu este în contradicție cu cerințele Celui de mai sus, dacă există încălcări ale principiilor, dacă există tulburări sau perturbări, dacă există sau nu o lipsă a echipamentului necesar sau a materialelor de instruire conexe privind lucrarea profesională – trebuie să rămână la curent cu toate acestea. Indiferent câte rapoarte ascultă sau cât de multe informații adună din zvonuri, niciunul dintre aceste lucruri nu e mai bun decât o vizită personală; este mai precis și mai de încredere să vadă lucrurile cu propriii ochi. Odată ce se familiarizează cu toate aspectele situației, își va face o idee clară despre ceea ce se întâmplă. Trebuie, mai ales, să priceapă clar și precis cine este de calibru bun și demn de a fi cultivat, deoarece numai acest lucru îi permite să-i cultive și să-i folosească pe oameni corect, ceea ce este crucial pentru ca conducătorii și lucrătorii să își facă bine lucrarea” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Dumnezeu spune că, pentru a face bine lucrare reală, cheia este să nu iei în considerare trupul și să nu te mulțumești să asculți rapoartele altora. Trebuie să participăm personal, să aprofundăm lucrurile acolo unde lucrarea este realizată efectiv și să înțelegem detaliile lucrării. De asemenea, trebuie să participăm personal la rezolvarea problemelor. Trebuie să urmărim atent rezultatele lucrării după o perioadă de timp, nu doar să o implementăm fără urmărire atentă, și trebuie să ne asigurăm că descoperim și rezolvăm problemele. Prin urmare, m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea, spunând că nu mă voi mai comporta ca un birocrat, și, după aceea, am început să mă concentrez să fac lucrare detaliată, întrebând personal despre anumite probleme și acționând pentru rezolvarea lor. La acea vreme, lucrarea legată de predici a grupului de care era responsabilă sora Su Jing nu obținea deloc rezultate și, când am mers să cercetez lucrarea, ea a raportat că făcea lucrare reală, că suferea și plătea un preț. Auzind raportul ei, părea că Su Jing făcea o mulțime de lucruri, însă spusele ei nu corespundeau cu rezultatele lucrării, astfel că am început să cercetez lucrarea în detaliu. Am descoperit că Su Jing era foarte preocupată de reputația și de statutul ei, iar când raporta situația lucrării, transmitea doar veștile bune, nu și pe cele rele. Când întrebam despre detaliile lucrării, evita mereu aspectele esențiale și, după mai multe runde de investigație și de cercetare, am confirmat faptul că Su Jing nu avea deloc capacitate de lucru, iar apoi am demis-o. Deoarece, în acel moment, nu am găsit o persoană potrivită să fie lider de grup, am preluat eu însămi unele dintre detaliile lucrării. De-a lungul a două luni de participare efectivă la lucrare și de urmărire atentă a acesteia, rezultatele lucrării legate de predici s-au îmbunătățit. Am resimțit satisfacția de a face lucrare reală.
Înainte să îmi dau seama, sosise luna aprilie. Puțin câte puțin, lucrarea celor trei grupuri de care eram responsabilă a înregistrat progrese și identificasem candidați la funcția de lider de grup. În inima mea, îmi făceam planuri: „Lucrarea este în final pe drumul cel bun și, atât timp cât urmăresc atent lucrurile în mod regulat, totul ar trebui să fie bine și pot în sfârșit să mă odihnesc.” Treptat, m-am concentrat doar pe predicile trimise în fiecare zi și nu am mai luat inițiativa să cercetez detaliile lucrării. Într-o zi din luna iunie, am vizionat un videoclip cu o mărturie bazată pe experiență, în care fratele era conducătorul bisericii, responsabil de lucrarea de evanghelizare. El făcea lucrarea foarte detaliat și cunoștea foarte bine situația fiecărui potențial destinatar al Evangheliei. M-am comparat cu el și mi-am dat seama că eram cu mult în urmă. În special în ultima jumătate de lună, mă mulțumisem cu trimiterea predicilor și nu cercetasem detaliile lucrării fiecărui grup. Mi-am dat seama că devenisem puțin neglijentă în lucrarea mea. M-am gândit că trebuia să îndrept rapid lucrurile. Mai târziu, am început să verific detaliile lucrării făcute de mai multe grupuri. Nu mi-am dat seama până în momentul în care am cercetat, dar când am făcut acest lucru, am rămas șocată. Un grup acumulase un număr enorm de predici care nu fuseseră verificate, iar într-un alt grup, rezultatele lucrării scăzuseră semnificativ. Cu cât verificam mai mult, cu atât găseam mai multe probleme. Eram foarte furioasă pe mine însămi. Cum putusem să o iau din nou pe calea unui conducător fals, în ciuda tuturor eforturilor mele? M-am rugat și am căutat, apoi am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Există un alt tip de conducător fals despre care am vorbit deseori în timpul părtășiei pe tema «responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor». Acest tip are un anumit calibru, nu este lipsit de inteligență, are căi și metode și planuri pentru rezolvarea problemelor în lucrarea sa, iar atunci când i se dă o lucrare, o poate pune în aplicare aproape de standardele așteptate. Este capabil să descopere orice probleme care apar în lucrare și, totodată, poate să rezolve unele dintre ele; atunci când aude problemele pe care le raportează unii oameni sau când observă comportamentul, manifestările, discursul și acțiunile unor oameni, are o reacție în inima sa și are propria opinie și atitudine. Desigur, dacă acești oameni urmăresc adevărul și au un simț al poverii, atunci toate aceste probleme pot fi rezolvate. Cu toate acestea, în mod neașteptat, problemele rămân nerezolvate în lucrarea care intră în responsabilitatea tipului de persoană despre care avem părtășie astăzi. De ce se întâmplă asta? Fiindcă acești oameni nu fac lucrare reală. Ei iubesc ușurința și urăsc truda, fac doar eforturi superficiale, aparente, le place să stea degeaba și să se bucure de beneficiile statutului, le place să dea ordine oamenilor și doar dau puțin din gură și oferă câteva sugestii, iar apoi consideră că lucrarea lor este terminată. Nu iau în serios lucrarea reală a bisericii sau lucrarea extrem de importantă pe care le-o încredințează Dumnezeu – nu au acest simț al poverii și, deși casa lui Dumnezeu semnalează în mod repetat aceste lucruri, ei tot nu le iau în serios. […] Care este problema cu acest tip de persoană? (Este prea leneșă.) Spuneți-Mi, cine are o problemă gravă: oamenii leneși sau oamenii care au un calibru slab? (Oamenii leneși.) De ce au oamenii leneși o problemă gravă? (Oamenii care au calibru slab nu pot fi conducători sau lucrători, dar pot fi oarecum eficienți atunci când fac o datorie care este în limitele capacităților lor. Cu toate acestea, oamenii care sunt leneși nu pot face nimic; chiar dacă au calibru, acesta nu are niciun efect.) Oamenii leneși nu pot face nimic. Pentru a rezuma în două cuvinte, sunt niște oameni inutili; au o incapacitate secundară. Oricât de bun ar fi calibrul oamenilor leneși, acesta nu reprezintă altceva decât o fațadă; chiar dacă au un calibru bun, acesta nu folosește la nimic. Sunt prea leneși – știu ce ar trebui să facă, dar nu o fac și, chiar dacă știu că un anumit lucru reprezintă o problemă, nu caută adevărul pentru a o rezolva și, deși știu ce greutăți ar trebui să îndure pentru ca lucrarea să fie eficientă, nu sunt dispuși să îndure aceste greutăți care merită efortul – prin urmare, nu pot să dobândească niciun adevăr și nu pot să facă nicio lucrare reală. Nu doresc să îndure greutățile pe care ar trebui să le îndure oamenii; știu doar să se desfete în confort, să savureze momentele de bucurie și tihnă și să se bucure de o viață liberă și relaxată. Nu sunt ei inutili? Oamenii care nu pot îndura greutăți nu merită să trăiască. Cei care mereu doresc să trăiască o viață de parazit sunt oameni fără conștiință sau rațiune; sunt fiare, iar astfel de oameni nu sunt potriviți nici măcar să muncească. Întrucât nu pot să îndure greutăți, chiar și atunci când muncesc, nu sunt capabili să o facă bine, iar dacă doresc să dobândească adevărul, speranța este și mai mică. O persoană care nu poate îndura și nu iubește adevărul este o persoană inutilă; nu este calificată nici măcar să muncească. Este o fiară, fără o fărâmă de umanitate. Astfel de oameni trebuie să fie eliminați; numai acest lucru este în acord cu intențiile lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. După ce am citit expunerea lui Dumnezeu despre astfel de conducători falși care au calibru, dar nu își fac îndatoririle în mod corespunzător, inima mea a tremurat. În trecut, considerasem mereu că nu eram foarte leneșă și nu mă asociasem niciodată cu persoana inutilă expusă de Dumnezeu. Însă, de această dată, pusă în fața faptelor, a trebuit să recunosc că la baza eșecului meu de a face lucrare reală se afla iubirea mea pentru confort, faptul că uram munca grea, râvneam la ușurință și eram prea leneșă. Privind înapoi la perioada în care supravegheasem lucrarea a trei grupuri, la început am putut să îmi asum o oarecare responsabilitate, să îndur niște greutăți și să plătesc un oarecare preț, iar lucrarea înregistrase unele progrese. Însă eram prea atentă la trupul meu și îmi era mereu teamă să consum mai mult timp și mai multă energie și să mă obosesc, astfel că, atunci când am văzut că lucrarea avea niște rezultate, a apărut dorința mea de confort și am început să o deleg către liderii de grup și să mă bucur în secret de timpul meu liber. La suprafață, părea că munceam în fiecare zi, dar nu făceam lucrare detaliată, reală. Știam foarte bine că Li Zhi tocmai începuse să se instruiască, totuși am lăsat lucrarea pe seama lui. De asemenea, știam foarte bine că unii membri ai grupului aveau probleme și necesitau monitorizare și atenție constante, totuși am adoptat o abordare detașată. În special atunci când o soră cu care eram parteneră m-a rugat să supraveghez un grup slab, m-am împotrivit în inima mea și am vrut să aleg o sarcină mai ușoară și, cu toate că în cele din urmă am acceptat, am fost reticentă și refractară. Cauza era faptul că râvneam la confort în îndatoririle mele, mă concentram doar să evit suferința trupului și să minimizez consumul intelectual. În fiecare zi, mă mulțumeam doar cu verificarea predicilor și nu voiam să depun efortul intelectual de a mă gândi în mod activ la problemele fiecărui grup. La început, îmi îndeplineam datoria cu multă energie, dar nu puteam să urmăresc lucrurile până la capăt și alegeam mereu calea cea mai ușoară. Dumnezeu le-a dat oamenilor minte ca să chibzuiască la chestiunile corespunzătoare, dar eu nu am vrut niciodată să îmi folosesc mintea sau să deslușesc probleme. Biserica rânduise ca eu să fac o datorie atât de importantă, însă eu nu mă gândeam cum să plătesc un preț ca să eficientizez lucrarea. În schimb, eram iresponsabilă față de îndatoririle mele, de dragul confortului trupesc. Într-adevăr, nu aveam nicio conștiință sau umanitate! Nu eram exact tipul de persoană inutilă despre care vorbește Dumnezeu? Cu toate că nu eram inaptă, nu am depus toate eforturile în îndatoririle mele. Asta făcea din mine o persoană inutilă.
Mai târziu, am început să mă întreb: „Într-un final, ce îmi va aduce faptul că râvnesc într-una la confortul trupului? Are vreo valoare prețuirea constantă a trupului meu?” Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Trupul omului este ca șarpele: esența trupului e să facă rău vieții omului – și, atunci când toate îi reușesc pe deplin, omul își pierde viața. Trupul este al Satanei. Mereu adăpostește dorințe extravagante; întotdeauna se gândește la sine și își dorește mereu tihnă și vrea să se răsfețe cu confort, lipsit de anxietate și de un sentiment de presiune, desfătându-se în trândăvie și, dacă-l satisfaci până la un anumit punct, în cele din urmă, te va devora. Adică, dacă îl satisfaci de data aceasta, data viitoare îți va cere să-l satisfaci din nou. Acesta are întotdeauna dorințe extravagante și noi cerințe și profită de faptul că îi faci pe plac trupului pentru a te face să-l prețuiești și mai mult și să trăiești în confortul acestuia – și, dacă nu vei putea să-l biruiești niciodată, în cele din urmă, te vei distruge” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Într-adevăr, trupul este ca un șarpe; îi dai un deget și îți ia toată mâna. Cu cât îl satisfaci mai mult, cu atât mai nesătul devine și, într-un final, te poate devora. Gândindu-mă la trecut, când participam personal la lucrare, cu toate că trupul meu era puțin obosit, puteam să mă concentrez pe căutarea adevărului ca să abordez orice situație, mă rugam lui Dumnezeu mai mult și reflectam mai mult asupra mea. De extremă importanță era faptul că, în timp ce îmi făceam îndatoririle, simțeam îndrumarea lui Dumnezeu, spiritul meu era împăcat și liniștit, iar relația mea cu Dumnezeu era normală. Însă, atunci când luam în considerare trupul meu, nu mă mai gândeam cum să îmi îndeplinesc îndatoririle. În schimb, mă gândeam cum să mă odihnesc mai mult și cum să îmi las mintea să se relaxeze și, treptat, când vedeam probleme, nu mai eram dispusă să mă ocup de ele și eram chiar mai puțin dispusă să le rezolv în mod activ. Uneori, chiar mă gândeam: „De ce să mă obosesc atât de tare? De ce să mă implic în toate, extenuându-mă? Nu este acesta un lucru nesăbuit?” Treptat, am cedat în fața trupului meu, ceea ce m-a făcut să devin din ce în ce mai pasivă în îndatoririle mele, să întârzii lucrarea și să comit fărădelegi. După ce am înțeles aceste lucruri, am devenit dispusă să mă răzvrătesc împotriva trupului meu, astfel că m-am rugat lui Dumnezeu, fiind dispusă să mă pocăiesc și să fac lucrare reală.
Într-o zi, în timpul devoționalelor, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „În prezent, nu există multe oportunități de a îndeplini o datorie, așa că trebuie să te ții de ea atunci când poți. Exact atunci când te confrunți cu o datorie, tu trebuie să depui efort; atunci este momentul în care trebuie să te dăruiești, să te sacrifici pentru Dumnezeu și când ți se cere să plătești prețul. Nu ascunde nimic, nu unelti nimic, nu lăsa nicio marjă de libertate și nu-ți oferi o cale de scăpare. Dacă îți iei vreo libertate, ești calculat sau alunecos și lenevind, atunci sigur nu vei face o treabă de calitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”). „Dacă ai cu adevărat un calibru de un anumit nivel, ai într-adevăr o înțelegere a competențelor profesionale în sfera responsabilității tale și nu ești străin de profesia ta, atunci trebuie să respecți o singură expresie și vei putea fi loial datoriei tale. Ce expresie? «Pune suflet în ceea ce faci.» Dacă pui suflet în ceea ce faci și pui suflet în oameni, atunci vei fi capabil să fii loial și responsabil în datoria ta. Este această expresie ușor de practicat? Cum o pui în practică? Nu înseamnă să-ți folosești urechile pentru a auzi, nici mintea pentru a gândi – înseamnă să-ți folosești inima. Dacă o persoană își poate folosi cu adevărat inima, atunci, când ochii acelei persoane văd pe cineva făcând un lucru, acționând într-un fel sau având un tip de răspuns la ceva ori când urechile sale aud opiniile sau argumentele unor oameni, folosindu-și inima pentru a chibzui la aceste lucruri și a medita asupra lor, unele idei, puncte de vedere și atitudini îi vor apărea în minte. Aceste idei, puncte de vedere și atitudini o vor face să aibă o înțelegere profundă, specifică și corectă asupra persoanei sau a lucrului și, în același timp, vor da naștere la judecăți și principii adecvate și corecte. Numai atunci când o persoană are aceste manifestări de a-și folosi inima înseamnă că aceasta este loială față de datoria sa” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (7)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că, pentru a-mi îndeplini îndatoririle și a face lucrare reală, trebuie mai întâi să mă răzvrătesc în mod conștient împotriva firii mele corupte și să-mi dau toată silința atunci când îmi fac îndatoririle. Atât timp cât mă străduiesc, voi putea să descopăr probleme și chiar să le rezolv. Doar acționând în acest fel pot să îmi fac îndatoririle în mod loial și doar atunci lucrarea poate fi considerată reală. Dacă nu îmi dau toată silința și nu vreau să fac un efort sau să plătesc un preț, atunci nu voi depune efortul de a căuta adevărul când văd probleme și poate că nici măcar nu le voi descoperi, cu atât mai puțin să le rezolv, și, într-un final, nu voi fi capabilă să-mi îndeplinesc îndatoririle.
Mai târziu, i-am comunicat surorii cu care lucram problemele din grup, una câte una. Am verificat cu atenție lucrarea grupului și am găsit niște abateri și lacune, iar apoi am scris o scrisoare ca să comunic practic. Treptat, problema eficienței scăzute în îndeplinirea îndatoririlor de către grup a fost rezolvată. Însă știam că aceste sarcini nu puteau fi rezolvate doar dintr-o singură încercare și că aveau să fie necesare urmăriri atente și supraveghere continue, precum și că această lucrare era una care trebuia făcută pe termen lung. Uneori, când volumul de lucru creștea, tot mai dezvăluiam o stare în care doream să fiu leneșă și să evit epuizarea, însă am putut să mă schimb și să mă răzvrătesc prompt împotriva trupului meu și să fac lucrare reală bazată pe cuvintele lui Dumnezeu. Fără să îmi dau seama, lucrarea legată de predici din grupurile de care eram responsabilă a început să prezinte rezultate clare și am fost foarte bucuroasă. Când îmi făceam îndatoririle în acest fel, mă simțeam împăcată în inima mea.
După ce am experimentat această situație, mi-am dat seama că nu este greu să faci lucrare reală. Trebuie doar să îți dai toată silința. Când îți stabilești corect intențiile, direcționându-le departe de confortul trupesc și de lenevie, și, în schimb, orientându-le asupra modalităților de a face lucrare reală, inima ta este mai concentrată pe chestiuni corespunzătoare și, în îndatoririle tale, poți să simți îndrumarea lui Dumnezeu și să vezi problemele mai clar și mai exact. De extremă importanță este faptul că, făcând lucrare reală, poți să descoperi mai multe probleme și poți să practici rezolvarea lor cu ajutorul adevărului, iar prin căutare poți, de asemenea, să ajungi să înțelegi încă un aspect al adevărurilor-principii. Mi-am dat seama că, pentru a fi împăcat și liniștit în inima ta, trebuie să faci lucrare reală. Slavă lui Dumnezeu!
