(III) Despre cum să ne cunoaștem pe noi înșine și să atingem adevărata căință

358. De-a lungul a câteva mii de ani de corupție, oamenii au devenit cu toții amorțiți și grei de cap; au devenit cu toții demoni răi care I se opun lui Dumnezeu, până într-acolo încât răzvrătirea lor împotriva lui Dumnezeu a fost documentată în consemnări istorice și chiar oamenii înșiși sunt incapabili să ofere o relatare completă a comportamentului lor răzvrătit – căci au fost profund corupți de Satana și au fost conduși pe o cale greșită de Satana, astfel încât nu știu încotro să se îndrepte. Chiar și astăzi, oamenii Îl trădează în continuare pe Dumnezeu. Când Îl văd pe Dumnezeu, Îl trădează, iar când nu-L pot vedea pe Dumnezeu, Îl trădează de asemenea. Există chiar și unii care, deși au fost martori la blestemele lui Dumnezeu și la mânia lui Dumnezeu, tot Îl trădează. Și astfel Eu spun că rațiunea omului și-a pierdut funcția inițială și că și conștiința omului și-a pierdut funcția inițială. În ochii Mei, oamenii sunt cu toții fiare în haine de om și șerpi veninoși. Indiferent cât de demni de milă încearcă să pară în fața ochilor Mei, nu voi fi niciodată milos față de ei, căci nu au absolut nicio pricepere a diferenței dintre alb și negru și niciunul dintre ei nu înțelege diferența dintre adevăr și neadevăr. Rațiunea lor este atât de amorțită, dar totuși doresc să câștige binecuvântări; umanitatea lor este atât de josnică, dar totuși doresc să dețină puterea ca regi. Peste cine ar putea fi ei regi, cu o rațiune ca aceea? Cum ar putea ei, cu o asemenea umanitate, să șadă pe tronuri? Oamenii sunt cu adevărat nerușinați! Sunt niște nenorociți care se supraestimează! Vă sugerez vouă, celor care doriți să câștigați binecuvântări, să găsiți mai întâi o oglindă și să vă priviți propria reflexie urâtă. Ai tu ceea ce trebuie pentru a fi rege? Ai tu trăsăturile faciale ale unuia care ar putea primi binecuvântări? Nu a existat nici cea mai mică schimbare în firea ta și nu ai fost capabil să pui în practică nimic din adevăr, dar totuși îți dorești un mâine minunat. Aceasta este o pură amăgire! Omul, care s-a născut pe un pământ atât de murdar, a fost contaminat de societate într-o măsură gravă, a fost condiționat de etici feudale și a primit educația „instituțiilor de învățământ superior”. Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva degradată asupra vieții, filosofia detestabilă pentru interacțiuni lumești, existența total lipsită de valoare, obiceiurile josnice și viața josnică de zi cu zi – toate aceste lucruri au invadat profund inima omului și i-au vătămat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul se tot îndepărtează de Dumnezeu și I se opune tot mai mult. Firea omului devine mai nemiloasă pe zi ce trece și nu există nicio singură persoană care să renunțe de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu, nicio singură persoană care să I se supună de bunăvoie lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, o singură persoană care să caute de bunăvoie arătarea lui Dumnezeu. În schimb, omul urmărește plăcerea după pofta inimii, sub controlul Satanei și își corupe trupul în mocirlă fără nicio reținere. Chiar și atunci când aud adevărul, cei care trăiesc în întuneric nu au nicio dorință de a-l pune în practică și nu sunt înclinați să caute nici măcar când văd că Dumnezeu S-a arătat deja. Cum ar putea o asemenea omenire depravată să aibă vreun pic de loc pentru mântuire? Cum ar putea o asemenea omenire decăzută să trăiască în lumină?

Schimbarea firii omului ar trebui să înceapă cu cunoașterea esenței sale și prin schimbări în gândirea, natura și perspectiva sa mentală – prin schimbări fundamentale. Doar în acest fel se vor obține schimbări adevărate în firea omului. Cauza fundamentală a firilor corupte care apar în om este inducerea în eroare, corupția și otrăvirea de către Satana. Omul a fost legat și controlat de Satana și gândirea, moralitatea, discernământul și rațiunea sa au fost toate profund deteriorate de Satana. Tocmai pentru că aspectele fundamentale ale omului au fost corupte de Satana și sunt complet diferite de cum le-a creat Dumnezeu la început, omul I se împotrivește lui Dumnezeu și nu poate accepta adevărul. Astfel, pentru a exista schimbări în firea omului, trebuie mai întâi să i se schimbe cunoașterea despre Dumnezeu și cunoașterea despre adevăr în ceea ce privește gândirea, discernământul și rațiunea sa. Cei care s-au născut în cel mai profund corupt dintre toate ținuturile sunt și mai ignoranți cu privire la ce este Dumnezeu sau ce înseamnă să crezi în Dumnezeu. Cu cât oamenii sunt mai corupți, cu atât mai puțin cunosc existența lui Dumnezeu și cu atât mai slabe sunt rațiunea și discernământul lor. Cauza fundamentală a împotrivirii și răzvrătirii omului față de Dumnezeu este coruperea sa de către Satana. Din cauza corupției Satanei, conștiința omului a amorțit, el este corupt moral, gândurile sale sunt degenerate și are o mentalitate înapoiată. Înainte de a fi corupt de Satana, omul I se supunea inițial lui Dumnezeu și se supunea cuvintelor Sale după ce le auzea. El avea inițial o rațiune și o conștiință sănătoase și o umanitate normală. După ce omul a fost corupt de Satana, rațiunea, conștiința și umanitatea lui inițiale au amorțit toate și au fost stricate de Satana. Astfel, el și-a pierdut supunerea și iubirea față de Dumnezeu. Rațiunea omului a devenit anormală, firea sa a devenit la fel ca aceea a unei fiare, iar răzvrătirea sa împotriva lui Dumnezeu sporește mereu și se agravează. Cu toate acestea, omul tot nu știe și nu înțelege acest lucru și doar se împotrivește și se răzvrătește cu persistență. Dezvăluirile firii omului sunt exprimările rațiunii, discernământului și conștiinței sale. Deoarece rațiunea și discernământul său sunt nesănătoase, iar conștiința sa a ajuns extrem de amorțită, firea sa este răzvrătită împotriva lui Dumnezeu. Dacă rațiunea și discernământul omului nu se pot schimba, atunci schimbările în firea sa sunt excluse, la fel și acordul cu intențiile lui Dumnezeu. Dacă rațiunea omului este nesănătoasă, atunci el nu-L poate sluji pe Dumnezeu și este nepotrivit pentru a fi folosit de Dumnezeu. „Rațiunea normală” se referă la a se supune și a fi loial lui Dumnezeu, la a tânji după Dumnezeu, la a fi absolut față de Dumnezeu și la a avea o conștiință față de Dumnezeu. Se referă la unitatea deplină a inimii și a minții față de Dumnezeu și la a nu I se opune în mod deliberat lui Dumnezeu. A avea o rațiune anormală, nu arată așa. După ce a fost corupt de Satana, omul a ajuns să aibă noțiuni despre Dumnezeu și nu are nicio loialitate față de Dumnezeu sau tânjire după El, ca să nu mai vorbim de o conștiință față de Dumnezeu. Omul I se împotrivește în mod deliberat lui Dumnezeu și emite judecăți despre El și, mai mult decât atât, Îi aruncă invective pe la spate. Omul Îl judecă pe Dumnezeu pe la spate, știind foarte bine că El este Dumnezeu; omul nu are absolut nicio intenție de a se supune lui Dumnezeu, ci doar continuă să-I adreseze cereri și solicitări. Astfel de oameni – oameni care au o rațiune anormală – sunt totuși incapabili să-și cunoască propriul comportament detestabil sau să-și regrete actele de răzvrătire. Dacă oamenii sunt capabili să se cunoască pe ei înșiși, atunci și-au recăpătat puțin din rațiune; cu cât oamenii sunt mai răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu și totuși nu se cunosc pe ei înșiși, cu atât mai nesănătoasă este rațiunea lor.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A rămâne neschimbat în fire înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

359. Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce presupune acea natură, mai exact? De exemplu, de ce ești egoist? De ce îți protejezi propriul statut? De ce ești atât de influențat de sentimentele tale? De ce îți plac acele lucruri nedrepte și acele lucruri rele? Care este baza faptului că îți plac aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce îți plac și le accepți? Până acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți: motivul principal este că otrăvurile Satanei sunt înăuntrul omului. Așadar, ce sunt otrăvurile Satanei? Cum pot fi ele exprimate? De exemplu, dacă întrebi: „Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?”, toți vor răspunde: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.” Chiar această singură frază exprimă tocmai rădăcina problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac, de fapt, pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc cu toții pentru ei înșiși. „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit întru totul temelia existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit după această otravă a Satanei, chiar până în zilele noastre. Tot ceea ce face Satana este de dragul propriilor dorințe, de dragul propriilor ambiții și scopuri. Vrea să-L depășească pe Dumnezeu, să se elibereze de Dumnezeu și să preia controlul asupra tuturor lucrurilor create de Dumnezeu. Astăzi, oamenii au fost corupți de Satana în această măsură. Toți au o natură satanică, toți au tendința să-L tăgăduiască pe Dumnezeu și să I se împotrivească și vor să-și ia soarta în propriile mâini și încearcă să se opună orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu. Ambițiile și dorințele lor sunt deja exact aceleași ca ale Satanei. Prin urmare, natura omului este natura Satanei. De fapt, multe mottouri și aforisme susținute de oameni reprezintă natura umană și reflectă esența coruptă a omului. Lucrurile pe care oamenii le aleg reflectă propriile lor preferințe și toate reprezintă firile și ceea ce urmăresc ei. În fiecare cuvânt pe care îl spune o persoană și în tot ceea ce face, oricât de voalat ar fi, această voalare nu îi poate ascunde natura. De exemplu, fariseii predicau de obicei destul de frumos, dar când au auzit predicile și adevărurile exprimate de Isus, în loc să le accepte, le-au condamnat. Acest lucru a dezvăluit natura-esență a fariseilor de a fi scârbiți de adevăr și de a-l urî. Unii oameni vorbesc destul de frumos și sunt buni la a se deghiza, dar după ce alții se asociază cu ei pentru o vreme, descoperă că acei oameni sunt foarte înșelători prin natura lor și deloc cinstiți. După o lungă perioadă de asociere cu acei oameni, ei le descoperă natura-esență. La final, trag următoarea concluzie: acei oameni nu spun niciodată un cuvânt de adevăr și sunt înșelători. Această afirmație reprezintă natura unor astfel de oameni și este cea mai bună ilustrare și dovadă a naturii-esență pe care o au. Filosofia lor pentru interacțiuni lumești este de a nu spune nimănui adevărul, precum și de a nu avea încredere în nimeni. Natura satanică a omului conține multe dintre filosofiile și otrăvurile Satanei. Uneori, tu însuți nu ești conștient de ele. Dacă nu înțelegi adevărul, ești incapabil să discerni firea Satanei. Și totuși, trăiești după firea Satanei în fiecare minut al fiecărei zile și crezi că acest lucru este destul de corect și rezonabil și deloc greșit. Acest lucru este suficient pentru a arăta că atunci când trăiești după filosofiile Satanei, trăiești după firea Satanei și că filosofiile și firea Satanei au devenit natura ta. Mult prea des, oamenii trăiesc după filosofiile Satanei, dar încă mai cred că acest lucru este destul de bun și nu au absolut niciun sentiment de pocăință. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că oamenii nu înțeleg adevărul. Prin urmare, ei își dezvăluie constant natura satanică la fiecare pas și trăiesc constant după filosofiile Satanei la fiecare pas. Natura Satanei este viața omului și este natura-esență a omului.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”

360. Cum înțelegi natura omului? Cel mai important lucru este să o deosebim din perspectiva viziunilor sale asupra lumii, a vieții și a valorilor. Toți cei care sunt ai diavolilor trăiesc pentru sine. Viziunea lor asupra vieții și mottourile provin, în principal, din spusele Satanei, precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Oamenii mor pentru avere cum păsările mor pentru hrană” și alte astfel de sofisme. Cuvintele rostite de acei regi diavoli, de mari personalități și de filosofi au devenit chiar viața omului. În special, majoritatea cuvintelor lui Confucius, care este apreciat de chinezi ca un „înțelept”, au devenit viața oamenilor. Există, de asemenea, faimoasele zicale din budism și taoism, precum și clasicele zicale pe care diversele figuri renumite le-au repetat adesea. Toate acestea sunt sinteze ale filosofiilor și naturii Satanei. Ele sunt, de asemenea, cele mai bune ilustrări și explicații privind natura Satanei. Toate aceste otrăvuri care au fost insuflate în inima omului provin de la Satana și niciuna dintre ele nu vine de la Dumnezeu. De asemenea, astfel de cuvinte diavolești se opun direct cuvântului lui Dumnezeu. Este absolut clar că realitățile tuturor lucrurilor pozitive provin de la Dumnezeu și că toate lucrurile negative care-l otrăvesc pe om provin de la Satana. Prin urmare, poți discerne natura unei persoane și cui aparține ea, uitându-te la perspectivele sale asupra vieții și la valorile sale. Satana îi corupe pe oameni prin educație și condiționarea guvernelor naționale, a celor celebri și a celor măreți. Cuvintele lor diavolești au devenit viața și natura omului. „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” este o bine-cunoscută zicală satanică care a pătruns în toți și a devenit viața lor. Există alte câteva cuvinte ale filosofiilor pentru interacțiuni lumești care sunt ca acestea. Satana folosește cultura tradițională a fiecărei națiuni pentru a educa, a induce în eroare și a corupe oamenii, determinând omenirea să cadă într-un abis nemărginit al distrugerii și, în final, să fie distrusă de Dumnezeu pentru că îl slujește pe Satana și I se împotrivește lui Dumnezeu. Unii oameni au slujit drept funcționari publici în societate vreme de câteva decenii. Imaginează-ți că sunt întrebați: „Având în vedere că ai putut să devii funcționar și să ai o carieră atât de lină, care sunt principalele zicale faimoase prin care ai realizat acest lucru?” Ei ar putea spune: „Singurul lucru pe care îl înțeleg este acesta: «Funcționarii nu îngreunează lucrurile pentru cei care vin cu daruri, iar cei care nu lingușesc nu obțin nimic.»” S-au bazat pe această filosofie satanică pentru a deveni funcționari. Nu sunt aceste cuvinte reprezentative pentru natura unor astfel de oameni? A recurge la mijloace lipsite de scrupule pentru a obține o poziție a devenit natura lor. Să fie un funcționar care iese în evidență și obține o ascensiune fulminantă este obiectivul lor. Există multe alte otrăvuri ale Satanei în viețile oamenilor, în acțiunile și conduita lor personală. De exemplu: toate filosofiile lor pentru interacțiuni lumești, tacticile lor de a face lucrurile și maximele lor sunt pline de otrăvurile marelui balaur roșu și toate acestea vin de la Satana. Așadar, toate lucrurile care pătrund în oasele și sângele oamenilor sunt ale Satanei. Toți acei oficiali, cei ce dețin puterea și cei ce sunt realizați au propriile lor căi și secrete pentru succes. Nu sunt oare asemenea secrete perfect reprezentative pentru natura lor? Sunt capabili să ducă la îndeplinire proiecte mari în lume și nimeni nu poate desluși uneltirile și intrigile care stau în spatele lor. Asta arată efectiv cât de perfidă și de răuvoitoare este natura lor. Omul a fost corupt prea profund de Satana. Veninul Satanei curge prin sângele fiecărei persoane și se poate spune că natura omului este coruptă, ticăloasă, antagonistă și în opoziție cu Dumnezeu, plină de filosofiile și otrăvurile Satanei și cufundată în ele. A devenit în totalitate natura-esență a Satanei. Iată de ce oamenii I se împotrivesc lui Dumnezeu și sunt ostili față de El. Oamenii pot cu ușurință să ajungă să se cunoască dacă natura lor poate fi disecată astfel.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”

361. Cum înțelegi natura umană? A-ți înțelege natura înseamnă, de fapt, a-ți diseca lucrurile din adâncul sufletului – lucrurile din viața ta și toată logica și filosofiile Satanei după care ai trăit – adică, viața Satanei după care ai trăit. Doar dezgropând lucrurile profunde din sufletul tău poți să-ți înțelegi natura. Cum pot fi dezgropate aceste lucruri? Ele nu pot fi dezgropate sau analizate minuțios doar printr-o chestiune sau două. De multe ori, după ce ai terminat de făcut ceva, tot nu ai ajuns să înțelegi. S-ar putea să treacă trei sau cinci ani înainte să poți să fii în stare să dobândești măcar un strop de conștientizare sau înțelegere. Prin urmare, în multe situații, trebuie să reflectezi asupra ta și să ajungi să te cunoști. Trebuie să sapi adânc și să te diseci conform cuvintelor lui Dumnezeu, ca să vezi vreun rezultat. Pe măsură ce înțelegi adevărul din ce în ce mai profund, vei ajunge treptat să-ți cunoști natura-esență, reflectând asupra ta și cunoscându-te.

Ca să-ți cunoști natura, trebuie să dobândești înțelegerea ei prin câteva lucruri. În primul rând, trebuie să înțelegi clar ceea ce îți place. Lucrul acesta nu se referă la ce-ți place să mănânci sau să porți, mai degrabă, se referă la tipurile de lucruri de care te bucuri, la lucrurile pe care le invidiezi, la lucrurile cărora te închini, la lucrurile pe care le urmărești și la lucrurile cărora le acorzi atenție în inima ta, la tipurile de persoane cu care-ți place să intri în contact și la tipurile de persoane pe care le admiri și le idolatrizezi în inima ta. De exemplu, celor mai multe persoane le plac oamenii cu reputație, oamenii care vorbesc și au o ținută elegantă sau îi plac pe aceia care se pricep la discursuri măgulitoare ori pe aceia care se prefac. Cele menționate mai sus se referă la tipul de oameni cu care le place să interacționeze. În ceea ce privește lucrurile de care se bucură oamenii, acestea includ faptul de a fi dispuși să facă anumite lucruri ușor de făcut, de a se bucura să facă lucruri pe care alții le consideră bune și care i-ar determina pe oameni să cânte laude și să ofere complimente. În naturile oamenilor, există o caracteristică comună lucrurilor care le plac acestora. Adică, lor le plac oamenii, evenimentele și lucrurile pe care alții le invidiază din cauza aparențelor, le plac oamenii, evenimentele și lucrurile care arată foarte frumos și luxos și le plac oamenii, evenimentele și lucrurile care îi fac pe alții să li se închine. Aceste lucruri care le plac oamenilor sunt minunate, orbitoare, superbe și mărețe. Toți oamenii se închină acestor lucruri. Se poate vedea că oamenii nu au niciun strop de adevăr și nici nu au asemănarea ființelor umane adevărate. Nu există nici cea mai măruntă semnificație în venerarea acestor lucruri și, totuși, oamenilor încă le plac. Aceste lucruri care le plac oamenilor par deosebit de bune celor care nu cred în Dumnezeu și toate sunt lucruri pe care oamenii sunt deosebit de dornici să le urmărească. […] Lucrurile pe care oamenii le urmăresc și la care tânjesc aparțin tendințelor lumești, aceste lucruri sunt ale Satanei și ale diavolilor, sunt detestate de Dumnezeu și lipsite de orice adevăr. Lucrurile după care oamenii sunt înclinați să tânjească permit ca natura-esență pe care o au să fie scoasă la iveală. Preferințele oamenilor pot fi văzute în modul în care se îmbracă. Unii oameni sunt dornici să poarte haine atrăgătoare, colorate sau ținute bizare. Sunt dornici să poarte accesorii pe care nimeni altcineva nu le-a mai purtat înainte și adoră lucrurile care pot atrage sexul opus. Faptul că poartă aceste haine și accesorii arată preferința pe care o au pentru aceste lucruri în viețile lor și adânc în inima lor. Lucrurile care le plac nu sunt demne sau decente. Nu sunt lucruri pe care ar trebui să le urmărească o persoană normală. Există nedreptate în afecțiunea lor pentru ele. Perspectiva lor este exact aceeași cu cea a oamenilor lumești. Nu se poate vedea nicio parte care să corespundă cu adevărul. Prin urmare, toate lucrurile care îți plac, asupra cărora te concentrezi, cărora te închini, pe care le invidiezi și lucrurile la care te gândești zilnic în inima ta sunt reprezentative pentru natura ta. Predilecția ta pentru aceste lucruri lumești este suficientă pentru a dovedi că natura ta este amatoare de nedreptate și că, în situații grave, natura ta este ticăloasă și incurabilă. Ar trebui să-ți diseci natura în acest fel: să examinezi atent ce îți place și de ce anume te lepezi în viața ta. O vreme s-ar putea să fii bun cu o persoană, dar acest lucru nu dovedește că o placi. Ceea ce îți place cu adevărat este exact ceea ce e în natura ta; chiar dacă ai avea oasele rupte, tot te-ai bucura de lucrul acela și nu ai putea niciodată să te lepezi de el. Acest lucru nu este ușor de schimbat.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce ar trebui să se știe despre transformarea firii”

362. Cheia pentru a obține o schimbare a firii este să-ți cunoști propria natură, iar acest lucru trebuie făcut conform expunerii lui Dumnezeu. Doar în cuvintele lui Dumnezeu poate omul să ajungă să-și cunoască natura hidoasă, diversele otrăvuri ale Satanei care se află în natura sa, nesăbuința și ignoranța sa și elementele fragile și negative din natura sa. După ce ajungi să cunoști temeinic aceste lucruri și ești cu adevărat capabil să te urăști pe tine însuți, să te răzvrătești împotriva trupului, să persiști în a practica cuvintele lui Dumnezeu, să persiști în a urmări adevărul în timp ce îți faci datoria pentru a obține schimbarea firii și devii cineva care Îl iubește cu adevărat pe Dumnezeu, atunci vei fi pășit pe calea lui Petru. Fără harul lui Dumnezeu sau luminarea și îndrumarea de la Duhul Sfânt, ar fi dificil să mergi pe această cale, căci fără adevăr, oamenii nu se pot răzvrăti împotriva lor înșiși. A merge pe calea lui Petru, cea de a fi desăvârșit, depinde în primul rând de a avea hotărâre, de a avea credință și de a te baza pe Dumnezeu. Mai mult, omul trebuie să se supună lucrării Duhului Sfânt și să nu se abată niciodată de la cuvintele lui Dumnezeu în nicio privință. Acestea sunt aspectele cruciale care nu pot fi încălcate niciodată. Pe parcursul experiențelor lor, oamenilor le este foarte dificil să se cunoască pe sine, iar fără lucrarea Duhului Sfânt, nu vor apărea rezultate. Ca să meargă pe calea lui Petru, omul trebuie să se concentreze asupra cunoașterii de sine și a transformării firii sale.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

363. Pe de o parte, în timpul încercărilor de la Dumnezeu, omul ajunge să-și cunoască lipsurile și să vadă că este neînsemnat, vrednic de dispreț și josnic, că nu are nimic și nu este nimic; pe de altă parte, în timpul încercărilor, Dumnezeu pregătește unele medii pentru om, astfel încât, în cadrul acestora, omul să fie mai capabil să experimenteze frumusețea lui Dumnezeu. Deși durerea este mare și, uneori, insurmontabilă – ajungând chiar la nivelul unei dureri zdrobitoare – după ce a experimentat-o, omul vede cât de încântătoare este lucrarea lui Dumnezeu asupra lui și numai pe această fundație se naște în om iubirea adevărată pentru Dumnezeu. Astăzi omul vede că, doar cu harul, dragostea și mila lui Dumnezeu, el este incapabil să se cunoască cu adevărat pe sine însuși și e cu atât mai puțin capabil să cunoască esența omului. Doar prin rafinarea și, deopotrivă, judecata lui Dumnezeu și în timpul procesului de rafinare omul poate să-și cunoască lipsurile și să știe că nu are nimic.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”

364. Cheia autoreflecției și a cunoașterii de sine este aceasta: cu cât simți mai mult că în anumite domenii te-ai descurcat bine sau că ai făcut ceea ce era corect și cu cât crezi mai mult că poți satisface intențiile lui Dumnezeu sau ești capabil să te lauzi în anumite domenii, cu atât merită mai mult să te cunoști pe tine însuți în acele domenii și cu atât mai profund merită să le explorezi pentru a vedea ce impurități există în tine și să vezi ce aspecte ale tale nu pot satisface intențiile lui Dumnezeu. Să-l luăm ca exemplu pe Pavel. Pavel era deosebit de învățat, a suferit mult când a predicat și a lucrat și mulți oameni l-au venerat în mod deosebit. Drept urmare, după ce a săvârșit multă lucrare, a presupus că, pentru el, era deja pusă deoparte o cunună. Lucrul acesta l-a determinat să meargă din ce în ce mai departe pe calea greșită, până când, în cele din urmă, a fost pedepsit de Dumnezeu. Dacă ar fi reflectat asupra sa și s-ar fi disecat la vremea respectivă, atunci nu ar fi rostit acele cuvinte arogante, lipsite de rațiune. În timpul predicării Evangheliei, Pavel s-a concentrat doar să facă lucrare și nu a urmărit adevărul. Din epistolele lui Pavel se poate vedea că el nu a căutat și nu a adunat niciodată cuvintele rostite de Domnul Isus, nici nu a propovăduit în epistolele sale cuvintele rostite de Domnul Isus. Evident, Pavel nu a reflectat niciodată asupra sa prin prisma cuvintelor Domnului Isus, nici nu a văzut prețiozitatea cuvintelor Domnului Isus, așa că este greu de spus ce cunoaștere adevărată avea Pavel despre Domnul Isus. Pavel doar credea că înțelege Biblia și se încredea doar în propriile noțiuni și închipuiri. El credea că, atât timp cât avea unele practici bune și manifesta unele comportamente bune, putea să obțină aprobarea lui Dumnezeu și să fie răsplătit de Dumnezeu. Drept urmare, a pornit pe calea de a-L sluji pe Dumnezeu, dar opunându-I-se. Și totuși, în ultimii 2.000 de ani, credincioșii în Domnul n-au avut discernământ în privința lui. Ei nu au știut cine a fost Pavel sau pe ce cale a mers. Doar pentru că epistolele sale au fost consemnate în Biblie, oamenii l-au venerat mereu pe Pavel, l-au făcut țelul a ceea ce urmăreau și l-au considerat un idol la care să aspire și asemenea căruia să caute să devină. Drept urmare, toți cei care îl venerează și îl imită pe Pavel au pornit pe calea antihriștilor. Cazul lui Pavel servește drept avertisment pentru fiecare dintre aleșii lui Dumnezeu. Mai ales atunci când noi, cei care Îl urmăm pe Dumnezeu, putem suferi și plăti un preț în îndatoririle noastre și în slujirea noastră față de Dumnezeu și, astfel, simțim că suntem devotați și că suntem oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu – în astfel de momente, ar trebui să reflectăm asupra noastră și să ne înțelegem și mai mult pe noi înșine în privința căii pe care o urmăm, lucru care este foarte necesar. Aceasta se datorează faptului că tu vei determina că lucrurile pe care le consideri a fi părțile tale bune și lucrurile pe care crezi că le-ai făcut așa cum trebuie sunt corecte și nu te vei îndoi de ele, nu vei reflecta asupra lor și nu vei diseca dacă există ceva în ele care se opune lui Dumnezeu. De exemplu, există oameni care se cred extrem de buni la suflet. Nu îi urăsc sau rănesc niciodată pe ceilalți și întotdeauna dau o mână de ajutor fraților sau surorilor a căror familie se află în dificultate, ca nu cumva problema lor să rămână nerezolvată. Au multă bunăvoință și fac tot ce le stă în putere să îi ajute pe toți cei pe care îi pot ajuta. Totuși, nu se concentrează niciodată asupra practicării adevărului și nu au nicio intrare în viață. Care este rezultatul unei asemenea amabilități? Își îngreunează propria viață. Totuși, sunt foarte mulțumiți de ei înșiși și extrem de satisfăcuți de tot ce au făcut. În plus, se mândresc mult cu asta, crezând că nimic din tot ce au făcut nu contravine adevărului, că sigur va satisface intențiile lui Dumnezeu și că sunt adevărați credincioși în Dumnezeu. Își văd bunăvoința naturală ca pe un capital și o consideră de la sine înțeles ca fiind adevărul. În realitate, tot ce fac ei este un bine omenesc. Ei nu practică deloc adevărul, întrucât ceea ce fac este în fața oamenilor și nu înaintea lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin practică potrivit cerințelor lui Dumnezeu și adevărului. Prin urmare, toate faptele lor sunt în zadar. Nimic din ceea ce fac nu reprezintă practicarea adevărului sau a cuvintelor lui Dumnezeu, cu atât mai puțin respectarea voii Lui; mai degrabă, ei folosesc bunăvoința și comportamentul bun al oamenilor ca să îi ajute pe ceilalți. Pe scurt, ei nu caută intențiile lui Dumnezeu în tot ce fac și nici nu se poartă în conformitate cu cerințele Lui. Dumnezeu nu aprobă acest tip de comportament bun al omului; din punctul de vedere al lui Dumnezeu este de condamnat și nu merită să aibă parte de amintirea Sa.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin cunoașterea propriilor perspective greșite se poate obține cu adevărat o transformare”

365. Majoritatea oamenilor se înțeleg foarte superficial pe ei înșiși. Nu cunosc deloc, în mod clar, lucrurile din natura lor. Ei nu cunosc decât câteva dintre stările corupte pe care le dezvăluie, lucrurile pe care este probabil să le facă sau ce neajunsuri au, iar asta îi face să creadă că se cunosc pe ei înșiși. Dacă, apoi, respectă câteva reglementări, se asigură că nu greșesc în anumite domenii și reușesc să evite săvârșirea anumitor fărădelegi, atunci ei ajung să creadă că au realitatea în credința lor în Dumnezeu și presupun că vor fi mântuiți. Acestea nu sunt altceva decât închipuiri umane. Dacă respecți acele lucruri, vei putea cu adevărat să te abții de la a comite fărădelegi? Vei fi obținut cu adevărat o schimbare a firii tale? Vei fi trăit cu adevărat asemănarea unei ființe umane? Vei fi cu adevărat capabil să-L satisfaci pe Dumnezeu? Categoric nu. Acest lucru este cert. Oamenii trebuie să aibă un standard înalt în credința lor în Dumnezeu: ei trebuie să dobândească adevărul și să treacă prin unele schimbări în viața-fire a lor. Acest lucru necesită în primul rând ca oamenii să depună efort pentru a se cunoaște pe ei înșiși. În cazul în care cunoașterea cuiva de sine este prea superficială, asta nu va rezolva absolut nicio problemă, iar viața-fire a sa categoric nu se va schimba. Trebuie să te cunoști pe tine însuți la un nivel profund. Asta înseamnă să-ți cunoști natura și să știi ce elemente conține, de unde provin aceste lucruri și de unde vin ele. Mai mult, ești tu capabil de fapt să urăști aceste lucruri? Ți-ai văzut propriul suflet urât și natura ticăloasă? Dacă vezi cu adevărat adevărul despre tine însuți, te vei urî. Când ajungi să te urăști pe tine însuți și apoi încerci să pui cuvintele lui Dumnezeu în practică, vei fi capabil să te răzvrătești împotriva trupului și să dobândești puterea de a practica adevărul și nu ți se va mai părea o luptă. De ce mulți oameni acționează conform preferințelor trupești? Deoarece se consideră destul de buni și simt că acțiunile lor sunt destul de potrivite și justificate, fără niciun defect, ba chiar complet corecte, și astfel acționează cu siguranță de sine. Când știu cu adevărat și cu exactitate care este natura lor – cât de urâtă, detestabilă și vrednică de milă este – nu vor mai avea o părere atât de bună despre ei înșiși, nu vor mai fi atât de aroganți și nu se vor mai simți atât de mulțumiți de ei înșiși. Se vor gândi: „Trebuie să practic unele dintre cuvintele lui Dumnezeu, rămânând cu picioarele bine înfipte în pământ. Dacă nu, nu mă voi ridica la standardul de a fi om și îmi va fi rușine să trăiesc în prezența lui Dumnezeu.” Vor vedea cu adevărat cât de mici și de neînsemnați sunt. Atunci, le va fi ușor să practice adevărul și vor arăta, într-o oarecare măsură, așa cum ar trebui să arate un om. Doar atunci când omul se urăște cu adevărat pe sine este capabil să se răzvrătească împotriva trupului. Dacă nu se urăște pe sine, nu se va putea răzvrăti împotriva trupului. A te urî cu adevărat pe tine însuți nu este o chestiune simplă. E nevoie ca omul să înțeleagă unele adevăruri: în primul rând, trebuie să posede cunoaștere despre natura sa. În al doilea rând, trebuie să vadă că este sărman și vrednic de milă, că este extrem de mic și neînsemnat și trebuie să-și vadă sufletul vrednic de milă și murdar. Când ajunge să vadă pe deplin ceea ce este cu adevărat – când se obține acest rezultat – el dobândește cu adevărat cunoaștere de sine și se poate spune că această cunoaștere de sine este exactă. Doar atunci se poate urî pe sine înșuși, chiar se poate blestema pe sine înșuși, simțind cu adevărat că oamenii au fost corupți profund de Satana, astfel încât sunt lipsiți de orice asemănare umană. Într-o zi, dacă se va confrunta cu adevărat cu amenințarea morții, se va gândi: „Aceasta este pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu. Dumnezeu este într-adevăr drept. Merit să mor!” Atunci, nu își va exprima doleanțele, cu atât mai puțin se va plânge de Dumnezeu – va simți pur și simplu că este cu totul sărman, vrednic de milă, murdar și corupt și că ar trebui să fie eliminat și distrus de Dumnezeu și va simți că un suflet ca al său este nepotrivit să trăiască pe pământ. Prin urmare, nu se va plânge de Dumnezeu și nu I se va împotrivi, cu atât mai puțin Îl va trăda. Dar dacă nu se cunoaște pe sine însuși și încă se consideră destul de bun, atunci când se apropie amenințarea morții, se va gândi: „M-am descurcat foarte bine în credința mea. Am urmărit adevărul atât de mult, am sacrificat atât de mult și am suferit atât de mult, dar în cele din urmă, dumnezeu mă lasă să mor. Nu știu unde este dreptatea lui dumnezeu. De ce mă lasă să mor? Dacă până și cineva ca mine trebuie să moară, cine poate fi mântuit? Nu este întreaga rasă umană pierdută?” În primul rând, va avea noțiuni despre Dumnezeu. În al doilea rând, se va plânge de El și nu va avea niciun fel de supunere. Este exact ca Pavel, care nu s-a cunoscut pe sine, nici măcar atunci când era în pragul morții. Când pedeapsa lui Dumnezeu va veni asupra sa, va fi deja prea târziu.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a