350  Omul corupt nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu

1 Toate faptele Satanei se manifestă în om. Toate faptele omului sunt manifestări ale Satanei, neputându-L reprezenta, prin urmare, pe Dumnezeu. Omul este întruchiparea Satanei, iar firea omului este incapabilă să reprezinte firea lui Dumnezeu. Unii oameni au un caracter bun; Dumnezeu poate lucra prin caracterul unor astfel de persoane, iar lucrurile pe care aceștia le înfăptuiesc sunt îndrumate de Duhul Sfânt. Cu toate acestea, firea lor este incapabilă de a-L reprezenta pe Dumnezeu. Lucrarea pe care Dumnezeu o face asupra lor reprezintă doar lucrul cu și extinderea asupra a ceea ce există deja în interiorul lor. Fie vorba de profeți sau de oamenii folosiți de Dumnezeu în vremurile trecute, nimeni nu Îl poate reprezenta nemijlocit.

2 Tot ceea ce vine direct de la Dumnezeu este pozitiv. Firea omului a fost, totuși, prelucrată de Satana şi nu Îl poate reprezenta pe Dumnezeu. Doar Dumnezeul întrupat – iubirea Sa, voința Sa de a suferi, dreptatea, supunerea, smerenia şi tăcerea Sa – toate acestea Îl reprezintă nemijlocit pe Dumnezeu. Aceasta pentru că, atunci când El a venit, era lipsit de natura întinată de păcat, și venea direct de la Dumnezeu, fără să fi fost prelucrat de Satana. Isus are doar forma trupului păcătos şi nu reprezintă păcatul; prin urmare, acțiunile, faptele şi vorbele Sale de până înaintea îndeplinirii lucrării Sale prin crucificare Îl reprezintă toate nemijlocit pe Dumnezeu.

Exemplul lui Isus este suficient pentru a arăta că niciun om a cărui natură este întinată de păcat nu Îl poate reprezenta pe Dumnezeu şi că păcatul omului îl reprezintă pe Satana. Cu alte cuvinte, păcatul nu Îl reprezintă pe Dumnezeu şi Dumnezeu este fără de păcat. Chiar şi lucrarea pe care Duhul Sfânt o face asupra omului poate fi considerată doar condusă de Duhul Sfânt şi nu se poate spune că a fost îndeplinită de om în numele lui Dumnezeu. În ceea ce-l priveşte pe om, însă, nici păcatele sale şi nici firea sa nu Îl reprezintă pe Dumnezeu.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Omul corupt este incapabil să-L reprezinte pe Dumnezeu”

Anterior:  349  Aceasta este o imagine clasică a Satanei

Înainte:  351  Prea puțini oameni sunt compatibili cu Dumnezeu

Conținut similar

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Connect with us on Messenger