443  Respectați cuvintele lui Dumnezeu pentru relații cuvenite cu ceilalți

1 Dacă doreşti să ai o relaţie normală cu Dumnezeu, atunci inima ta trebuie să se întoarcă spre Dumnezeu. Cu acest lucru ca bază, vei avea o relaţie normală cu alți oameni. Dacă nu ai o relaţie normală cu Dumnezeu, atunci, indiferent ce faci pentru a-ţi menţine relaţiile cu ceilalți oameni, indiferent cât lucrezi din greu sau câtă energie depui, totul va aparţine unei filosofii omenești de viață. Îţi menţii poziţia între oameni printr-o perspectivă umană şi o filosofie omenească, ca ei să te laude, dar nu urmezi cuvântul lui Dumnezeu pentru a stabili relaţii normale cu oamenii. Dacă nu te concentrezi pe relaţiile tale cu oamenii, ci îţi menţii o relaţie normală cu Dumnezeu, dacă ești dornic să-ţi dăruieşti inima lui Dumnezeu şi să înveţi să asculți de El, atunci, în mod natural, relaţiile tale cu toți oamenii vor deveni normale.

2 Astfel, relaţiile acestea nu se bazează pe trup, ci au ca temelie iubirea lui Dumnezeu. Aproape că nu există interacţiuni trupești, însă în spirit există părtăşie, iubire reciprocă, alinare reciprocă şi aprovizionare pentru celălalt. Toate astea sunt făcute având la bază o inimă care-L mulțumește pe Dumnezeu. Aceste relaţii nu sunt menţinute bazându-se pe filosofia omenească a vieţii, ci se formează foarte natural purtând o povară pentru Dumnezeu. Nu necesită efort făcut de către om. Trebuie doar să practici în conformitate cu principiile cuvântului lui Dumnezeu. Dacă nu te concentrezi pe relaţiile tale cu oamenii, ci îţi menţii o relaţie normală cu Dumnezeu, dacă ești dornic să-ţi dăruieşti inima lui Dumnezeu şi să înveţi să asculți de El, atunci, în mod natural, relaţiile tale cu toți oamenii vor deveni normale.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este foarte important să stabilim o relație normală cu Dumnezeu”

Anterior:  442  E important să ai o relație normală cu Dumnezeu

Înainte:  444  Ai o relație normală cu Dumnezeu?

Conținut similar

475  Cea mai însemnată viață

Ca ființă ce-a fost creată,ar trebui să-L venerezi pe Dumnezeu,Ca ființă ce-a fost creată,trebuie să urmezi cea mai însemnată viață.Sunteți...

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Connect with us on Messenger