835  Dumnezeu îi desăvârșește doar pe aceia care Îl iubesc cu adevărat

1 Dacă doriți să fiți desăvârșiți de Dumnezeu, trebuie să învățați cum să experimentați în toate privințele și să puteți dobândi luminare în tot ceea ce vi se întâmplă. Fie că e bun, fie că e rău, ar trebui să-ți aducă foloase și nu ar trebui să te facă negativist. Indiferent de situație, ar trebui să fii capabil să cercetezi lucrurile stând de partea lui Dumnezeu și nu să le analizezi sau să le studiezi din perspectiva omului. Dacă experimentezi astfel, atunci inima ta va fi plină de poverile vieții tale; vei trăi mereu în lumina chipului lui Dumnezeu și nu te vei abate cu ușurință din practica ta. Astfel de oameni au un viitor strălucit înainte. Există atât de multe ocazii să de a fi desăvârșiți de Dumnezeu. Totul depinde de faptul dacă sunteți oameni care-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu și dacă sunteți hotărâți să fiți desăvârșiți de Dumnezeu, să fiți câștigați de El și să primiți binecuvântările și moștenirea Lui.

2 Simpla hotărâre nu este suficientă; trebuie să aveți multă cunoaștere, altfel, vă veți abate întotdeauna în practica voastră. Ei s-au limitat la a se lăfăi pur și simplu în harul lui Dumnezeu și sunt dispuși doar să-I permită lui Dumnezeu să le dea un oarecare confort al trupului, însă nu sunt dispuși să primească revelații mai multe și mai înalte. Asta arată că inima omului este încă veșnic îndreptată către cele exterioare. El tot caută necontenit pacea și bucuria trupului și nu-i pasă care ar putea fi condițiile și scopurile desăvârșirii omului de către Dumnezeu. Viețile majorității oamenilor sunt încă vulgare și decadente. Viețile lor sunt nu s-au schimbat câtuși de puțin, acționând superficial și luându-se după vechi metode, în derivă într-o existență fără scop. Puțini sunt cei ce pot încerca să pătrundă cuvântul lui Dumnezeu în toate lucrurile, să câștige lucruri tot mai îmbelșugate, să devină oameni mai bogați în casa de astăzi a lui Dumnezeu și să primească mai multe dintre binecuvântările lui Dumnezeu. De cauți să fii desăvârșit de Dumnezeu în toate lucrurile și reușești să primești ceea ce a promis Dumnezeu pe pământ, de cauți să fii luminat de Dumnezeu în toate lucrurile și să nu lași anii să treacă pe lângă tine alene. Numai în acest fel vei fi vrednic și îndreptățit să fii desăvârșit de Dumnezeu.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Promisiunile către cei care au fost desăvârșiți”

Anterior:  834  Dumnezeu îi desăvârșește pe cei care Îl iubesc cu adevărat

Înainte:  836  Ce dețin cei care au fost desăvârșiți?

Conținut similar

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Connect with us on Messenger