844  Dumnezeu te va desăvârși doar dacă mergi pe calea lui Petru

Isus i-a spus lui Petru

ce le spune și oamenilor azi.

Omul trebuie s-atingă nivelul de cunoaștere

și intrare-n viață al lui Petru.

Dumnezeu îi va desăvârși pe toți

în funcție de aceasta.

Trebuie să treceți prin ce-a trecut Petru.

Roadele dobândite de el

trebuie să se manifeste-n voi;

trebuie să-ndurați durerea la fel ca el.


Calea pe care mergeți e ca a lui Petru.

Durerea ce-o simțiți este și a lui.

Când primiți slavă și trăiți o viață reală,

atunci trăiți imaginea lui Petru.

Calea e aceeași,

iar omul e desăvârșit dacă o urmează.


Trebuie să vă fie clar pe ce cale mergeți

și cea pe care veți merge-n viitor

și să vă fie clar ce va desăvârși Dumnezeu

și ceea ce vi s-a încredințat.


Calea pe care mergeți e ca a lui Petru.

Durerea ce-o simțiți este și a lui.

Când primiți slavă și trăiți o viață reală,

atunci trăiți imaginea lui Petru.

Calea e aceeași,

iar omul e desăvârșit dacă o urmează.


Poate-ntr-o zi veți fi testați

și de vă puteți inspira din experiența lui Petru,

va arăta că sunteți pe calea lui.

Dumnezeu l-a lăudat pe Petru pentru credința,

iubirea și loialitatea față de Dumnezeu.

El a fost onest și-a tânjit după Dumnezeu

și, deci, a fost desăvârșit.

De vei avea aceeași credință și iubire,

Isus te va desăvârși.


Calea pe care mergeți e ca a lui Petru.

Durerea ce-o simțiți este și a lui.

Când primiți slavă și trăiți o viață reală,

atunci trăiți imaginea lui Petru.

Calea e aceeași,

iar omul e desăvârșit dacă o urmează.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum a ajuns Petru să-L cunoască pe Isus”

Anterior:  843  Eşti cel care caută să fie desăvârşit de Dumnezeu?

Înainte:  845  Doar cei desăvârșiți de Dumnezeu Îl pot iubi cu adevărat

Conținut similar

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Connect with us on Messenger