867  Dumnezeu este sprijinul etern al omului

Deși Isus a-nviat,

lucrarea și inima Lui nu părăsiseră omul.

Arătându-Se, i-a spus omului

că El e acolo, în orice formă.

El îi însoțea pe oameni,

era cu ei mereu și peste tot,

avea grijă de ei, îi păstorea,

îi lăsa să-L vadă și-atingă,

pentru a nu fi iar neajutorați.


Isus, după Înviere, a arătat constant

grija și speranța lui Dumnezeu pentru om

și că-I pasă profund de om și-l prețuiește.

Totu-i la fel, nu s-a schimbat nicicând.


Isus a vrut ca oamenii să știe

că nu-s singuri în această lume.

Dumnezeu are grijă de ei, El e cu ei,

pe El oamenii se pot sprijini.

El e familia celor ce-L urmează.

Sprijinindu-se pe Dumnezeu,

omul nu mai e slab și singur.

Cei ce-L acceptă ca jertfa lor de păcat,

nu vor mai fi legați de păcat.


Isus, după Înviere, a arătat constant

grija și speranța lui Dumnezeu pentru om

și că-I pasă profund de om și-l prețuiește.

Totu-i la fel, nu s-a schimbat nicicând.


Lucrarea lui Iisus după Înviere,

pentru om, pare-un lucru foarte mic.

Dar pentru Dumnezeu, ea e însemnată,

valoroasă și importantă.

Dumnezeu chiar termină ceea ce începe.

Există pași și un plan

care-I arată înțelepciunea,

atotputernicia Lui și faptele mărețe,

dar și iubirea și mila Lui.


Isus, după Înviere, a arătat constant

grija și speranța lui Dumnezeu pentru om

și că-I pasă profund de om și-l prețuiește.

Totu-i la fel, nu s-a schimbat nicicând.


Principala temă a lucrării lui Dumnezeu

este grija Lui pentru om

și preocuparea Lui pentru om.

Sunt sentimente pe care El nu le poate ignora.


Isus, după Înviere, a arătat constant

grija și speranța lui Dumnezeu pentru om

și că-I pasă profund de om și-l prețuiește.

Totu-i la fel, nu s-a schimbat nicicând.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși III”

Anterior:  866  Înțelesul arătării lui Isus după învierea Sa

Înainte:  868  Dumnezeu întrupat lucrează în tăcere pentru a salva omenirea

Conținut similar

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Connect with us on Messenger