III Cuvinte despre cum să fim martori pentru arătarea și lucrarea lui Dumnezeu

165. Lauda a sosit la Sion, iar sălașul lui Dumnezeu a apărut. Gloriosul nume sfânt este preamărit de nenumăratele popoare și se răspândește. Ah, Dumnezeu Atotputernic! Căpetenia universului, Hristos al zilelor de pe urmă – El este Soarele strălucitor care S-a înălțat în tot universul, peste maiestuosul și mărețul Munte Sion…

Dumnezeule Atotputernic! Strigăm către Tine cu bucurie; dansăm și cântăm. Ești cu adevărat Răscumpărătorul nostru, marele Împărat al universului! Ai făcut un grup de biruitori și ai îndeplinit planul de gestionare al lui Dumnezeu. Nenumăratele popoare se vor revărsa sigur spre acest munte. Nenumăratele popoare vor îngenunchea sigur înaintea tronului! Tu ești singurul Dumnezeu adevărat și meriți slavă și onoare. Fie toată slava, lauda și autoritatea aduse tronului! Izvorul vieții curge din tron, udându-i și hrănindu-i pe toți oamenii lui Dumnezeu. Viața noastră se schimbă zi după zi; lumină nouă și revelații noi ne urmează, oferind necontenit noi percepții despre Dumnezeu. Prin experiențe, ajungem la deplina certitudine cu privință la Dumnezeu; cuvintele Lui apar neîncetat, apărând în cei care sunt drepți. Suntem într-adevăr atât de binecuvântați! Suntem față în față cu Dumnezeu în fiecare zi, avem părtășie cu Dumnezeu în toate lucrurile și Îl lăsăm pe Dumnezeu să preia controlul asupra tuturor lucrurilor. Cugetăm cu atenție la cuvântul lui Dumnezeu, inimile noastre se odihnesc liniștite întru Dumnezeu și, în acest fel, venim înaintea Lui, unde-I primim iluminarea. În fiecare zi, în viețile, acțiunile, cuvintele, gândurile și ideile noastre, trăim în cuvântul lui Dumnezeu și suntem capabili oricând să discernem lucrurile. Cuvântul lui Dumnezeu ghidează ața prin ac; pe neașteptate, lucrurile ascunse în noi ies la lumină, unul după altul. Părtășia cu Dumnezeu nu suportă nicio amânare; gândurile și ideile noastre sunt descoperite de Dumnezeu. În fiecare moment, trăim înaintea scaunului lui Hristos, unde trecem prin judecată. Fiecare loc din corpurile noastre rămâne ocupat de Satana. Astăzi, pentru a recupera domnia lui Dumnezeu, templul Lui trebuie curățit. Pentru a fi în întregime ocupat de Dumnezeu, trebuie să trecem printr-o luptă pe viață și pe moarte. Doar când vechiul nostru sine a fost răstignit, viața înviată a lui Hristos poate domni supremă.

Acum, Duhul Sfânt pregătește un atac în fiecare colț al nostru, ca să lupte pentru recuperarea noastră! Atât timp cât suntem gata să ne negăm pe noi înșine și dispuși să cooperăm cu Dumnezeu, El ne va ilumina și ne va purifica cu siguranță din interior în orice moment și va revendica din nou ceea ce Satana a ocupat, pentru ca noi să putem fi făcuți compleți de Dumnezeu cât mai repede posibil. Nu pierde timpul, ci trăiește fiecare moment în cuvântul lui Dumnezeu. Fii zidit împreună cu sfinții, lasă-te adus în Împărăție și intră în slavă împreună cu Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 1

166. Biserica din Filadelfia a prins formă, ceea ce se datorează în întregime harului și milei lui Dumnezeu. Inimile iubitoare de Dumnezeu se nasc în nenumărații sfinți, și ei nu șovăie în călătoria lor spirituală. Sunt de neclintit în credința lor că unicul Dumnezeu adevărat S-a întrupat, că El este Căpetenia Universului, care comandă peste toate lucrurile: acest lucru este confirmat de Duhul Sfânt, este de neclintit precum munții! Și nu se va schimba niciodată!

O, Dumnezeule Atotputernic! Astăzi, ne-ai deschis ochii spirituali, îngăduind ca orbii să vadă, ca ologii să meargă și ca leproșii să fie vindecați. Ești Tu cel ce a deschis fereastră către ceruri, îngăduindu-ne să percepem tainele tărâmului spiritual. Suntem pătrunși de cuvintele Tale sfinte și mântuiți de umanitatea noastră, care a fost coruptă de Satana – aceasta este lucrarea Ta inestimabil de măreață și mila Ta inestimabil de mare. Noi suntem martorii Tăi!

Timp îndelungat ai rămas ascuns, smerit și în liniște. Ai trecut prin învierea din morți, prin suferința răstignirii, prin bucuriile și tristețile vieții omenești și prin persecuție și greutăți; ai trăit și ai gustat durerea lumii omenești și ai fost părăsit de epocă. Dumnezeu întrupat este Dumnezeu Însuși. De dragul voii lui Dumnezeu, ne-ai salvat din mormanul de bălegar, susținându-ne cu mâna Ta dreaptă și dăruindu-ne gratuit harul Tău. Fără a-Ți cruța vreo suferință, ai forjat viața Ta în noi; eforturile Tale minuțioase și prețul pe care l-ai plătit sunt concretizate în sfinți. Suntem produsul[a] eforturilor Tale minuțioase; noi suntem prețul pe care l-ai plătit.

O Dumnezeule Atotputernic! Doar datorită milei și bunătății Tale iubitoare, a dreptății și a măreției Tale, a sfințeniei și a smereniei Tale, toți oamenii se vor închina înaintea Ta și Te vor venera pe vecie.

Astăzi, ai făcut complete toate bisericile – biserica din Filadelfia – și planul Tău de gestionare de 6000 de ani a fost îndeplinit. Sfinții pot acum să se supună cu smerenie înaintea Ta, legați unul de altul în duh și întovărășiți în iubire, reuniți cu sursa fântânii. Apa vie a vieții curge fără încetare, spălând și înlăturând tot noroiul și apa murdară din biserică, purificând încă odată templul Tău. Am ajuns să-L cunoaștem pe Dumnezeul practic și adevărat, am pășit printre cuvintele Sale, ne-am recunoscut propriile funcții și datorii și am făcut tot ce am putut pentru a ne sacrifica de dragul bisericii. Pururi tăcuți înaintea Ta, trebuie să luăm aminte la lucrarea Duhului Sfânt, astfel încât voia Ta să nu fie îngrădită în noi. Printre sfinți există dragoste reciprocă, iar punctele forte ale unora vor compensa cusururile altora. Ei pot umbla în duh în orice moment, iluminați și luminați de Duhul Sfânt. Ei pun adevărul în practică imediat ce îl înțeleg. Țin pasul cu noua lumină și calcă pe urmele lui Dumnezeu.

Cooperează activ cu Dumnezeu; să Îl lași pe El să preia controlul înseamnă să mergi cu El. Toate ideile, noțiunile și părerile noastre și toate complicațiile laice se risipesc în aer precum fumul. Îl lăsăm pe Dumnezeu să domnească suprem în duhurile noastre, mergem cu El și, astfel, dobândim transcendență, biruim lumea, iar duhurile noastre zboară libere și ating eliberarea: acesta este rezultatul când Dumnezeu Atotputernic devine Rege. Cum să nu dansăm și să cântăm laude, sa ne oferim laudele și să oferim noi imnuri?

Există cu adevărat multe moduri de a-L slăvi pe Dumnezeu: să Îi strigăm numele, să ne apropiem de El, să ne gândim la El, să ne rugăm și să citim, să avem părtășie, să contemplăm și să chibzuim, precum și rugăciunea și cântecele de slavă. În aceste feluri de a slăvi există bucurie și există ungere; este putere în slavă, și este și o povară. Este credință în slavă, și este o nouă perspectivă.

Cooperează activ cu Dumnezeu, colaborează în slujire și devino una, satisfă intențiile lui Dumnezeu Atotputernic, grăbește-te să devii un corp spiritual sfânt, calcă-l în picioare pe Satana și pune capăt destinului Satanei. Biserica din Filadelfia a fost răpită în prezența lui Dumnezeu și se manifestă în gloria Lui.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 2

Note de subsol:

a. Textul original nu include cuvintele „produsul”.


167. Regele triumfător stă pe tronul Său glorios. A înfăptuit răscumpărarea și Și-a condus toți oamenii ca să apară în slavă. Ține toate lucrurile în mâinile Sale, iar cu înțelepciunea și puterea Lui divină a construit și consolidat Sionul. Cu măreția Lui, El judecă lumea cea păcătoasă; a judecat nenumăratele națiuni și popoare, pământul și mările și toate viețuitoarele din ele, cât și pe cei îmbătați de vinul promiscuității. Cu siguranță Dumnezeu îi va judeca și sigur va fi furios pe ei și astfel se va dezvălui măreția lui Dumnezeu, a cărui judecată este instantanee și oferită fără amânare. Focul mâniei Sale le va incinera cu siguranță păcatele lor abominabile, iar calamitatea se va abate în orice clipă asupra lor; ei nu vor cunoaște nicio cale de scăpare și nu vor avea unde să se ascundă; vor plânge și vor scrâșni din dinți și vor atrage distrugerea asupra lor.

Fiii iubiți și triumfători ai lui Dumnezeu vor sta cu siguranță în Sion, fără să-l părăsească niciodată. Nenumăratele popoare Îi vor asculta cu atenție glasul, vor ține cu grijă seama de acțiunile Lui, iar sunetele laudelor acestora nu vor înceta niciodată. Singurul Dumnezeu adevărat S-a arătat! Vom fi siguri de El în spirit și Îl vom urma îndeaproape; ne vom grăbi înainte cu toată puterea noastră și nu vom mai ezita. Sfârșitul lumii se arată înaintea noastră; viața potrivită a bisericii, cât și oamenii, problemele și lucrurile care ne înconjoară ne intensifică instruirea chiar și acum. Haideți să ne grăbim să ne luăm înapoi inimile care iubesc lumea atât de mult! Haideți să ne grăbim să ne luăm înapoi viziunea atât de nedeslușită! Haideți să nu pășim mai departe, ca să nu depășim granițele. Să ne ținem gura ca să putem păși în cuvântul lui Dumnezeu și să nu ne mai tăgăduim propriile câștiguri și pierderi. A, renunță la dragostea ta ahtiată după lumea laică și bogăție! A, eliberați-vă de atașamentul strâns față de soți, fiice și fii! Întoarce spatele opiniilor și prejudecăților tale! Trezește-te, timpul este scurt! Privește în sus, privește în sus dinlăuntrul duhului și lasă-L pe Dumnezeu să preia controlul. Orice s-ar întâmpla, nu deveni ca soția lui Lot. Cât de jalnic este să fii aruncat în lături! Cât de jalnic, într-adevăr! A, trezește-te!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 3

168. Munții și râurile se schimbă, apele își urmează cursul și viața omului este mai puțin trainică decât cerul și pământul. Doar Dumnezeu Atotputernic este viața eternă reînviată, care continuă generații la rând, pentru totdeauna! Toate lucrurile și evenimentele sunt în mâinile Sale, iar Satana este sub piciorul Său.

Astăzi, prin selecția predestinată a lui Dumnezeu, El ne salvează din prinsoarea Satanei. Este cu adevărat Răscumpărătorul nostru. Eterna viață reînviată a lui Hristos a fost cu adevărat înrădăcinată în noi, sorocind să ne conectăm cu viața lui Dumnezeu, ca într-adevăr să putem fi față în față cu El, să Îl mâncăm, să Îl bem și să ne bucurăm de El. Aceasta este dedicarea altruistă a sângelui inimii lui Dumnezeu.

Anotimpurile vin și pleacă; Dumnezeu trece prin vânt și îngheț și întâlnește atât de multe dureri, persecuții și nenorociri ale vieții, atât de multe respingeri și ponegriri din partea lumii și atât de multe acuzații false de-ale guvernului și, totuși, nici hotărârea și nici credința lui Dumnezeu nu se diminuează câtuși de puțin. Cu toată inima dedicată voii lui Dumnezeu și gestionării și planului Său, ca acestea să se poată împlini, El Și-a lăsat la o parte propria viață. Pentru toți oamenii Lui, nu precupețește niciun efort, hrănindu-i și udându-i cu grijă. Indiferent cât de ignoranți sau cât de dificili suntem, noi trebuie doar să ne supunem înaintea Lui și viața reînviată a lui Hristos ne va schimba vechea natură… Pentru toți acești fii întâi născuți, El muncește neobosit, renunțând la mâncare și somn. De-a lungul multor zile și nopți, prin numeroase vipii arzătoare și geruri, El ne veghează cu toată inima în Sion.

Lumea, casa, munca și toate celelalte sunt pe deplin uitate cu bucurie, de bunăvoie, iar plăcerile lumești n-au nicio legătură cu El… Cuvintele din gura Lui lovesc în noi, scoțând la iveală lucruri ascunse adânc în inimile noastre. Cum să nu fim convinși? Fiecare propoziție ce iese din gura Lui se poate adeveri în orice moment în noi. Orice facem, în prezența Lui sau în taină față de El, nu există niciun lucru pe care El să nu-l știe, nimic ce nu înțelege. Totul va fi într-adevăr dezvăluit înaintea Sa, în ciuda planurilor și aranjamentelor noastre.

Stând înaintea Lui, bucurându-ne în duhul nostru, suntem liniștiți și calmi, dar întotdeauna ne simțim goi pe dinăuntru și cu adevărat îndatorați lui Dumnezeu: aceasta este o minune inimaginabilă și imposibil de împlinit. Duhul Sfânt e suficient pentru a dovedi că Dumnezeu Atotputernic este singurul Dumnezeu adevărat! Este o dovadă incontestabilă! Noi, din acest grup, suntem nespus de binecuvântați! Dacă nu ar fi harul și mila lui Dumnezeu, am putea doar să ne ducem înspre pierzanie și să îl urmăm pe Satana. Doar Dumnezeu Atotputernic ne poate mântui!

O! Dumnezeule Atotputernic, Dumnezeule practic! Tu ești Cel care ne-ai deschis ochii spirituali, permițându-ne să vedem tainele tărâmului spiritual. Perspectivele Împărăției sunt nesfârșite. Haideți să fim atenți cât așteptăm. Ziua nu poate fi prea departe.

Focurile războiului se învolburează, fumul de tun umple aerul, vremea se încălzește, clima se schimbă, o ciumă se va răspândi și oamenii pot doar să moară, cu puține speranțe de supraviețuire.

O! Dumnezeule Atotputernic, Dumnezeule practic! Tu ești cetatea noastră de necucerit. Tu ești refugiul nostru. Ne ghemuim sub aripile Tale și calamitatea nu ne poate ajunge. Aceasta este protecția și grija Ta divină.

Noi toți ne ridicăm vocile în cântec; cântăm întru laudă, iar sunetul laudelor noastre răsună în tot Sionul! Dumnezeu Atotputernic, Dumnezeul practic, ne-a pregătit acea destinație glorioasă. Fiți atenți – o, stați de veghe! Deocamdată, ora nu este prea departe.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 5

169. Din vremea în care Dumnezeu Atotputernic – Regele Împărăției – a fost mărturisit, sfera gestionării lui Dumnezeu s-a desfășurat, pe deplin, în întregul univers. Nu numai că arătarea lui Dumnezeu a fost mărturisită în China, dar numele lui Dumnezeu Atotputernic a fost mărturisit în toate națiunile și toate ținuturile. Toți cheamă acest nume sfânt, căutând să aibă părtășie cu Dumnezeu prin toate mijloacele posibile, pricepând intențiile lui Dumnezeu Atotputernic și slujind în coordonare în biserică. Duhul Sfânt lucrează în acest mod minunat.

Limbile feluritelor națiuni sunt diferite una de cealaltă, dar există un singur Duh. Acest Duh unește bisericile din tot universul și este unul cu Dumnezeu în mod absolut, fără cea mai mică diferență, iar acest lucru este dincolo de orice îndoială. Duhul Sfânt le cheamă acum și vocea Lui le ține în alertă. Este vocea milei lui Dumnezeu. Ele toate strigă numele sfânt al lui Dumnezeu Atotputernic! Ele oferă, de asemenea, slavă și cântă. Nu poate exista niciodată vreo abatere în lucrarea Duhului Sfânt, iar acești oameni fac orice pentru a avansa pe calea cea bună, ei nu dau înapoi și minunile se înmulțesc tot mai mult. Este ceva ce oamenii cu greu își pot imagina și ceva imposibil de ghicit.

Dumnezeu Atotputernic este Împăratul vieții în univers! El stă pe tronul glorios și judecă lumea, deține suveranitatea asupra tot, conduce toate națiunile; toate popoarele îngenunchează înaintea Lui, I se roagă, se apropie de El și comunică cu El. Indiferent de cât timp credeți în Dumnezeu, cât de important este statutul vostru sau cât de mare vechimea voastră, dacă vă împotriviți lui Dumnezeu în inimile voastre, atunci trebuie să fiți judecați și trebuie să vă prosternați înaintea Lui, glăsuindu-vă cu durere rugămințile; acest lucru înseamnă, cu adevărat, culegerea roadelor propriilor voastre acțiuni. Această tânguire este sunetul chinuirii în iazul de foc și pucioasă și este strigătul ce însoțește certarea toiagului de fier al lui Dumnezeu; aceasta este judecata înaintea scaunului lui Hristos.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 8

170. Dumnezeu Atotputernic! Trupul Său glorios se arată în mod deschis, corpul spiritual sfânt apare, și El este Însuși Dumnezeul complet! Atât lumea, cât și trupul sunt schimbate, iar schimbarea Sa la față, pe munte, este persoana lui Dumnezeu. Își poartă coroana aurită pe capul Lui, îmbrăcămintea Lui este alb pur, peste piept are un brâu de aur, iar lumea și toate lucrurile sunt la picioarele Lui. Ochii Lui sunt ca flăcările, ține în gură o sabie ascuțită cu două tăișuri și are în mâna Sa dreaptă cele șapte stele. Calea către Împărăție este de o strălucire nemărginită, iar slava Lui apare și strălucește; munții sunt plini de bucurie și apele râd, soarele, luna și stelele se învârt toate în aranjamentul lor ordonat, întâmpinându-L pe Dumnezeul unic, adevărat, a cărui întoarcere triumfătoare vestește încheierea planului Său de gestionare de 6000 de ani. Săriți și dansați toți cu bucurie! Vivat! Dumnezeul atotputernic stă pe tronul Său slăvit! Cântați! Steagul învingător al Celui Atotputernic este ridicat pe mărețul și magnificul Munte Sion! Toate națiunile ovaționează, toate popoarele cântă, Muntele Sion râde cu bucurie și slava lui Dumnezeu a apărut! Nici în vise n-am crezut vreodată că voi vedea chipul lui Dumnezeu, dar astăzi, iată, l-am văzut. Față în față cu El, în fiecare zi, îmi dezvălui Lui inima. El oferă, cu mărinimie, mâncare și băutură. Viața, cuvintele, acțiunile, gândurile, ideile – lumina Lui slăvită le iluminează pe toate. El conduce fiecare pas din drum, iar judecata Lui se abate imediat asupra inimilor răzvrătite.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 15

171. Fiul Omului a fost mărturisit și Dumnezeu Însuși a fost dezvăluit în mod deschis. Slava lui Dumnezeu a sosit, strălucind aprig precum soarele arzător. Chipul Lui glorios strălucește cu lumină orbitoare; ai cui ochi îndrăznesc să-L trateze cu împotrivire? Împotrivirea duce la moarte! Nu există nici cea mai mică urmă de milă față de orice credeți în inimile voastre, orice cuvânt rostiți sau orice faceți. Voi toți veți ajunge să înțelegeți și să vedeți ce anume ați obținut – nimic altceva decât judecata Mea! Pot oare să îndur atunci când nu depuneți efortul de a mânca și de a-Mi bea cuvintele, ci perturbați construcția Mea în mod arbitrar și o distrugeți? Nu voi fi blând cu o astfel de persoană! Dacă purtarea ta se înrăutățește în mod mai serios, vei fi mistuit de flăcări! Dumnezeul atotputernic Se manifestă într-un corp spiritual, fără nici cea mai mică fărâmă de trup sau sânge care să conecteze capul de picioare. El transcende universul-lume, așezat pe tronul slăvit în cel de-al treilea Cer, domnind peste toate lucrurile! Universul și toate lucrurile sunt în mâinile Mele. Dacă Eu vorbesc, așa va fi. Dacă Eu poruncesc, așa va fi. Satana este sub picioarele Mele, este în Adânc! Atunci când vocea Mea răsună, cerul și pământul vor pieri și se vor reduce la zero! Toate lucrurile vor fi reînnoite; acesta este un adevăr care nu poate fi schimbat, care este absolut corect. Am biruit lumea și am biruit toate cele rele. Stau aici vorbind cu voi, și toți cei care au urechi ar trebui să asculte și toți cei care trăiesc ar trebui să accepte.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 15

172. Atotputernicul adevărat Dumnezeu, Împăratul întronat, conduce întregul univers, cu privirea îndreptată către nenumăratele națiuni și popoare, iar gloria lui Dumnezeu strălucește în întreaga lume. Toate lucrurile vii din univers și până la capetele pământului vor vedea. Munții, râurile, lacurile, pământurile, oceanele și toate ființele vii și-au deschis cortinele în lumina chipului adevăratului Dumnezeu și au reînviat, de parcă s-ar fi trezit dintr-un vis, de parcă ar fi vlăstari care ies din pământ!

Ah! Singurul Dumnezeu adevărat apare în fața oamenilor din lume. Cine îndrăznește să Îl abordeze cu împotrivire? Toți tremură de teamă. Toți sunt absolut convinși și toți imploră iertare în mod repetat. Nenumărații oameni cad în genunchi înaintea Lui și nenumărate guri Îl venerează! Continentele și oceanele, munții, râurile și toate lucrurile Îl slăvesc la nesfârșit! Brizele calde, însoțite de suflul primăverii, aduc cu ele ploaia delicată și necontenită de primăvară. Pârăurile șopotitoare și mulțimile se aseamănă, ambele fiind pline de durere și bucurie, vărsând lacrimi de îndatorare și învinovățire. Toate râurile, lacurile, valurile și undele cântă, lăudând numele sfânt al adevăratului Dumnezeu! Laudele răsună atât de clar! Fiecare dintre toate lucrurile vechi, odată corupte de Satana, va fi reînnoit, se va schimba și va intra într-un tărâm cu totul nou…

Aceasta este trâmbița sacră și a început să răsune! Ascult-o. Sunetul acela, atât de dulce, este cuvântarea tronului. Anunță fiecare națiune și fiecare popor că a sosit timpul, finalul zilelor de pe urmă e aici, planul Meu de gestionare s-a încheiat, împărăția Mea a apărut public pe pământ, iar împărățiile pământești au devenit împărăția Mea, care sunt Dumnezeu. Cele șapte trâmbițe ale Mele sună dinspre tron și lucruri atât de minunate se vor întâmpla! Oamenii de la capetele pământului se vor grăbi împreună din toate direcțiile cu forța unei avalanșe și cu puterea fulgerelor, unii navigând pe mări, unii zburând cu avioane, unii venind cu mașini de toate formele și mărimile, iar alții venind călare. Privește atent. Ascultă cu atenție. Acești călăreți de cai de toate culorile, spirite trezite, puternice și magnifice, ca și cum ar lua câmpul de luptă, sunt indiferenți la moarte. În toiul nechezatului cailor și al zarvei oamenilor care strigă pentru adevăratul Dumnezeu, foarte multe femei și foarte mulți bărbați și copii vor fi călcați în picioare de copite într-o clipă. Unii vor fi morți, unii își vor da ultima suflare, unii vor fi schilodiți, fără să-i îngrijească nimeni, strigând isteric, urlând de durere. Fii ai răzvrătirii! Nu e acesta sfârșitul vostru decisiv?

Mă uit cu bucurie la poporul Meu, care este capabil să audă glasul Meu și să se adune din toate națiunile și ținuturile. Mulțimile, păstrând mereu pe adevăratul Dumnezeu pe buzele lor, laudă și saltă neîncetat! Ele aduc mărturie lumii, iar sunetul mărturiei lor pentru adevăratul Dumnezeu este ca sunetul tunător al multor ape. Mulțimile se vor îmbulzi în împărăția Mea.

Cele șapte trâmbițe ale Mele sună, trezindu-i pe cei care dorm! Ridică-te repede, nu este prea târziu. Uită-te la viața ta! Deschide ochii și vezi ce moment este acum. Ce ai de căutat? La ce trebuie să te gândești? Și de ce anume trebuie să te agăți? Nu ai luat niciodată în considerare diferența de valoare dintre câștigarea vieții Mele și câștigarea tuturor lucrurilor pe care le iubești și de care te agăți? Nu mai fi încăpățânat și nestăpânit. Nu pierde această ocazie. Acest timp nu se va întoarce! Ridică-te chiar acum, practică instruirea duhului tău, folosește diferite instrumente ca să-ți dai seama de toate trucurile și urzelile Satanei și să le dai peste cap, și învinge-l pe Satana ca experiența ta de viață să fie mai profundă și să poți să-Mi trăiești firea, astfel încât viața ta să poată fi mai matură și călită și ca tu să-Mi poți urma pașii mereu. Brav, nu slab, înaintând mereu pas cu pas, până chiar la capătul drumului!

Când cele șapte trâmbițe vor suna din nou, va fi chemarea la judecată, judecata fiilor răzvrătirii, judecata tuturor națiunilor și a tuturor popoarelor și fiecare națiune se vor oferi înaintea lui Dumnezeu. Chipul glorios al lui Dumnezeu va apărea cu siguranță în fața tuturor națiunilor și a tuturor popoarelor. Toată lumea va fi pe deplin convinsă și Îl va chema fără încetare pe adevăratul Dumnezeu. Dumnezeu Cel Atotputernic va fi mai glorios, iar fiii Mei și cu Mine vom împărtăși slava și împărățirea, judecând toate neamurile și toate popoarele, pedepsind răul, mântuind și având milă de oamenii care Îmi aparțin Mie, și făcând Împărăția puternică și trainică. Prin sunetul celor șapte trâmbițe, o mare mulțime de oameni vor fi mântuiți, întorcându-se înaintea Mea să îngenuncheze și să se închine cu laude constante!

Când cele șapte trâmbițe vor suna din nou, va fi coda epocii, sunetul de trâmbiță al victoriei asupra diavolilor și Satanei, salutul care vestește începutul vieții deschise în Împărăția pe pământ! Ce impunător este acest sunet ce reverberează în jurul tronului, acest sunet de trâmbiță care scutură cerul și pământul, semnul victoriei planului Meu de gestionare care e judecata Satanei; condamnă această lume veche la moarte, la întoarcerea în Adânc! Acest sunet al trâmbițelor înseamnă că poarta harului e pe cale să se închidă, că viața Împărăției va începe pe pământ, ceea ce este corect și cuviincios. Dumnezeu îi mântuiește pe cei care Îl iubesc. Odată ce se vor întoarce în Împărăția Sa, oamenii de pe pământ se vor confrunta cu foametea și ciuma, iar cele șapte vase și șapte urgii ale lui Dumnezeu vor avea, succesiv, efect. Cerul și pământul vor pieri, dar cuvântul Meu nu va pieri!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 36

173. Atunci când Fulgerul se ivește de la Răsărit, care este, de asemenea, tocmai momentul în care Eu încep să-Mi rostesc cuvintele – când fulgerul se ivește, întregul univers este iluminat și în toate stelele are loc o transformare. Este ca și cum întreaga rasă umană ar fi fost supusă curățirii. Sub strălucirea acestei raze de lumină de la Răsărit, întreaga omenire este dezvăluită în forma sa originală, cu vederea tulburată, nesigură ce să facă și cu atât mai puțin sigură cum să-și ascundă trăsăturile urâte. În plus, oamenii sunt ca animalele care fug de lumina Mea și se refugiază în peșterile din munte – totuși, niciunul dintre ei nu poate fi șters din lumina Mea. Toți oamenii sunt uluiți, toți așteaptă, toți privesc. Odată cu ivirea luminii Mele, toți se bucură de ziua în care s-au născut și, de asemenea, toți blestemă ziua în care s-au născut. Emoțiile contradictorii sunt imposibil de articulat; lacrimi de auto-pedepsire formează râuri și sunt purtate de torentul năvalnic, dispărut fără urmă, într-o clipă. Încă o dată, ziua Mea se apropie de întreaga omenire, trezind-o din nou, oferind omenirii un alt nou început. Inima Mea bate și, urmând ritmurile bătăilor inimii Mele, munții saltă de bucurie, apele dansează de bucurie, iar valurile bat pe recifele stâncoase. Este greu să exprim ce este în inima Mea. Vreau să fac toate lucrurile necurate să se facă scrum sub privirea Mea; vreau să fac toți fiii răzvrătirii să dispară din fața ochilor Mei, să nu mai zăbovească în existența lor. Nu numai că am făcut un nou început în sălașul marelui balaur roșu, dar, de asemenea, am început o nouă lucrare în univers. Curând, Împărățiile pământului vor deveni Împărăția Mea; curând, Împărățiile pământului vor înceta pentru totdeauna să existe datorită Împărăției Mele, pentru că am obținut deja biruința, pentru că M-am întors triumfător. Marele balaur roșu a epuizat toate mijloacele imaginabile pentru a perturba planul Meu, sperând să șteargă lucrarea Mea de pe pământ, dar oare pot să Mă demoralizez din cauza stratagemelor sale înșelătoare? Pot Eu fi speriat de amenințările lui ca să-Mi pierd încrederea? Nu a existat niciodată o singură ființă în cer sau pe pământ, pe care nu am ținut-o în palma mâinii Mele; cu cât este mai adevărat acest lucru despre marele balaur roșu, acest instrument care-Mi slujește ca un contrast? Nu este, de asemenea, un obiect care să fie manipulat în mâinile Mele?

În perioada întrupării Mele în lumea umană, omenirea a ajuns fără să știe, până în această zi, sub îndrumarea Mea, și, pe neștiute, a ajuns să Mă cunoască. Dar, în ceea ce privește modul de a merge pe cărarea care se așterne înainte, nimeni nu are vreo idee, nimeni nu este conștient – și cu atât mai puțin are careva habar în ce direcție îl va duce acea cărare. Numai cu Atotputernicul, care veghează asupra lui, oricine va putea să parcurgă cărarea până la capăt; numai călăuzit de Fulgerul de la Răsărit, oricine va putea să treacă pragul care duce la Împărăția Mea. În rândul oamenilor, nu a fost niciodată cineva care a văzut chipul Meu, cineva care a văzut Fulgerul de la Răsărit; cu atât mai puțin a fost vreunul care a auzit cuvântările din tronul Meu? De fapt, din vremuri străvechi, nicio ființă umană nu a intrat în contact direct cu persoana Mea; doar astăzi, acum că Eu am venit în lume, oamenii au o șansă să Mă vadă. Dar, chiar și acum, oamenii încă nu Mă cunosc, așa cum doar se uită la fața Mea și doar Îmi aud glasul, însă nu înțeleg ce vreau să spun. Toate ființele umane sunt astfel. Fiind unul dintre popoarele Mele, nu simțiți mândrie profundă când Îmi vedeți chipul? Și nu simțiți rușine demnă de dispreț pentru că nu Mă cunoașteți? Eu umblu printre oameni și trăiesc printre oameni pentru că am devenit trup și am venit în lumea oamenilor. Scopul Meu nu este numai de a permite umanității să privească spre trupul Meu; mai important, este de a permite umanității să Mă cunoască. În plus, prin trupul Meu întrupat, voi osândi umanitatea pentru păcatele sale. Prin trupul Meu întrupat, voi învinge marele balaur roșu și voi anihila bârlogul lui.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 12

174. Când vorbesc întregului univers, toate popoarele Îmi aud glasul, cu alte cuvinte, toate popoarele văd toate faptele pe care le-am făcut în întregul univers. Cei care se împotrivesc intențiilor Mele, adică aceia care Mi se opun cu faptele omului, se vor prăbuși sub mustrarea Mea. Voi reînnoi multitudinea de stele din ceruri; mulțumită Mie, soarele și luna vor fi reînnoite, cerurile nemaifiind așa cum au fost; și toate lucrurile de pe pământ vor fi reînnoite – toate acestea vor fi realizate datorită cuvintelor Mele. Toate țările din univers vor fi împărțite din nou și înlocuite de Împărăția Mea, astfel încât țările de pe pământ vor dispărea pentru totdeauna și va exista doar Împărăția care Mi se închină; toate țările pământului vor fi distruse și vor înceta să mai existe. Dintre ființele umane din univers, toți cei care sunt ai diavolilor vor fi anihilați. Toți cei care se închină Satanei se vor prăbuși la pământ sub focul Meu arzător – cu alte cuvinte, cu excepția celor care se află acum în curent, toți vor fi transformați în cenușă. Când voi mustra fiecare popor, comunitățile religioase se vor întoarce, în diverse măsuri, la Împărăția Mea și vor fi cucerite prin faptele Mele, pentru că vor fi văzut că „venirea Celui Sfânt pe un nor alb” a avut loc deja. Toți oamenii vor fi sortați după felul lor și vor primi diverse mustrări proporționale cu acțiunile lor; toți cei care Mi s-au împotrivit vor pieri, cât despre cei ale căror fapte pe pământ nu M-au implicat pe Mine, aceștia vor continua să existe pe pământ, sub conducerea fiilor Mei și a poporului Meu, din cauza modului în care s-au comportat. Mă voi arăta nenumăratelor țări și nenumăratelor popoare și Îmi voi exprima propriul Meu glas pe pământ, proclamând finalizarea marii Mele lucrări, permițându-le tuturor popoarelor să vadă asta cu ochii lor.

Pe măsură ce vorbirea Mea devine mai profundă, observ și starea universului. Prin cuvintele Mele, toate lucrurile sunt înnoite. Cerul se schimbă, ca și pământul. Omenirea este expusă în forma sa originală și, încet, toți oamenii sunt separați după felul lor și, pe neștiute, sunt înapoiați „familiilor” lor. Acest lucru Mă mulțumește foarte mult. Eu sunt netulburat și, pe nesimțite, lucrarea Mea măreață este îndeplinită, iar toate lucrurile sunt transformate. Când am creat lumea, am separat toate lucrurile după felul lor, clasificând toate lucrurile care aveau formă. Când se apropie sfârșitul planului Meu de gestionare, voi restabili starea anterioară a creației; voi restaura totul așa cum a fost inițial, schimbând minuțios totul, și voi face astfel încât totul să se încadreze în planul Meu. A sosit timpul! Ultima etapă a planului Meu urmează să fie finalizată. Ah, lume veche, necurată! Va cădea cu siguranță prin cuvintele Mele! În mod sigur va fi nimicită de planul Meu! Ah, toate lucrurile! Toate vor câștiga o viață nouă prin cuvintele Mele – își vor găsi Suveranul! Ah, lume nouă sfințită și imaculată! Cu siguranță va reînvia în slava Mea! Ah, Munte Sion! Nu mai fi tăcut – M-am întors triumfător! Din mijlocul tuturor lucrurilor, observ întregul pământ. Oamenii de pe pământ au început o nouă viață și au noi speranțe. Ah, oamenii Mei! Cum să nu vă puteți învia sub lumina Mea? Cum să nu puteți tresălta de bucurie sub îndrumarea Mea? Ținuturile răsună în strigăte de jubilare, apele izbucnesc în râsete pline de veselie! Ah, Israelul reînviat! Cum să nu te simți mândru de predestinarea Mea? Cine a plâns? Cine a jelit? Israelul din vechime a încetat să mai fie, iar Israelul de astăzi s-a înălțat, drept și impozant în lume și s-a ridicat în inimile întregii omeniri. Israelul de astăzi va obține cu siguranță temelia existenței prin poporul Meu! Ah, Egiptul plin de ură! Nu-i așa că în mod sigur nu Mi te mai împotrivești? Cum poți să profiți de mila Mea și să încerci să scapi de mustrarea Mea? Cum să nu poți trăi în mustrarea Mea? Toți cei pe care îi iubesc vor exista cu siguranță pentru veșnicie și toți cei care Mi se împotrivesc vor fi cu siguranță mustrați de Mine pentru veșnicie. Pentru că Eu sunt un Dumnezeu gelos și nu voi cruța cu ușurință pe niciun om pentru tot ceea ce a făcut. Voi scruta întregul pământ și, apărând în Răsăritul lumii cu dreptate, măreție, mânie și mustrare, Mă voi arăta multelor popoare!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 26

175. Mulțimile Mă aplaudă, mulțimile Mă slăvesc; toate gurile Îl numesc pe singurul Dumnezeu adevărat, toți oamenii își ridică ochii pentru a privi faptele Mele. Împărăția se pogoară în lumea oamenilor, persoana Mea este bogată și îmbelșugată. Cine nu s-ar înveseli pentru asta? Cine nu ar dansa de bucurie? O, Sion! Ridică-ți stindardul triumfător pentru a Mă celebra! Cântă-ți cântecul triumfător al victoriei și răspândește-Mi numele sfânt! Toate lucrurile, de până la capătul pământului! Grăbiți-vă să vă curățiți pentru a putea fi făcuți jertfe pentru Mine! Constelații ale cerurilor! Grăbiți-vă la locurile voastre pentru a arăta pe bolta cerească măreața Mea putere! Îmi plec urechea înspre glasurile oamenilor de pe pământ, care își revarsă dragostea infinită și venerația pentru Mine în cântec! În această zi, când toate lucrurile se întorc la viață, Eu Mă pogor în lumea oamenilor. În acest moment, la această răscruce, florile se împodobesc însuflețite, păsările cântă într-un singur glas, toate lucrurile freamătă pline de bucurie! În sunetul salutului Împărăției, împărăția Satanei se năruiește, nimicită în tunetul răsunător al imnului Împărăției, pentru a nu se mai ridica vreodată!

Cine de pe pământ îndrăznește să se ridice și să se împotrivească? Pe când Mă pogor pe pământ, Eu aduc arderea, aduc mânia, aduc nenorociri de orice fel. Împărățiile lumești sunt acum Împărăția Mea! Sus, în cer, norii se rostogolesc și se umflă; sub cer, lacurile și râurile se umflă și deapănă vesele o melodie mișcătoare. Animalele care se odihnesc ies din bârlogurile lor și toate popoarele sunt trezite de Mine din somnul lor. Ziua pe care multitudinea de popoare o așteaptă a venit în sfârșit! Ei Îmi oferă cele mai frumoase cântece.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Imnul Împărăției

176. Când răsună salutul Împărăției – care este și momentul când se aud cele șapte tunete – acest sunet cutremură cerul și pământul, zdruncinând empireul și făcând să vibreze coardele inimii fiecărei ființe umane. Imnul Împărăției se înalță ceremonios în tărâmul marelui balaur roșu, dovedind că am distrus națiunea și Mi-am întemeiat Împărăția. Chiar mai important, Împărăția Mea este statornicită pe pământ. În acest moment, încep să-Mi trimit îngerii către fiecare dintre națiunile lumii pentru ca ei să-Mi poată păstori fiii, oamenii Mei; aceasta este, de asemenea, pentru a îndeplini cerințele următoarei etape a lucrării Mele. Totuși, Eu vin personal în locul unde stă încolăcit marele balaur roșu și Mă lupt cu el. Odată ce întreaga omenire ajunge să Mă cunoască în trup și este capabilă să Îmi vadă faptele în trup, bârlogul marelui balaur roșu se va transforma în cenușă și va dispărea fără urmă. […]

Astăzi, nu numai că Mă pogor asupra națiunii marelui balaur roșu, ci Mă și întorc pentru a înfrunta întreg universul, făcând întregul empireu să se cutremure. Există undeva vreun loc care să nu fie supus judecății Mele? E oare vreun loc care să nu existe sub calamitățile pe care le Eu le trimit asupra lui? Oriunde merg, Eu împrăștii tot felul de „semințe ale dezastrului”. Acesta este unul dintre modurile în care lucrez și este, fără îndoială, un act de mântuire pentru omenire, iar ceea ce îi trimit este tot un fel de iubire. Doresc să îngădui chiar mai multor oameni să ajungă să Mă cunoască și să Mă poată vedea și, în acest fel, să ajungă să se teamă de un Dumnezeu pe care nu L-au văzut atât de mulți ani, dar care, în momentul de față, este practic.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 10

177. De câteva mii de ani, omenirea a năzuit să poată fi martora sosirii Mântuitorului. Omenirea a năzuit să-L vadă pe Isus Mântuitorul pe un nor alb în timp ce coboară, în persoană, printre cei care au tânjit după El și L-au așteptat de mii de ani. Omenirea și-a dorit și ca Mântuitorul să Se reîntoarcă și să fie reunit cu poporul; adică și-a dorit ca Isus Mântuitorul să Se întoarcă la oamenii de care El a fost despărțit de mii de ani și să facă din nou lucrarea de răscumpărare pe care a făcut-o în rândul iudeilor, să fie milostiv și iubitor față de oameni, să ierte păcatele oamenilor, să îndure păcatelor oamenilor și chiar să îndure toate fărădelegile și să izbăvească omenirea de păcate. Ei năzuiesc ca Isus Mântuitorul să fie la fel ca înainte – un Mântuitor care este iubitor, blând și venerabil, care nu este niciodată mânios pe oameni și care nu le face niciodată reproșuri oamenilor, dar care iartă și îndură toate păcatele omenirii, și chiar va muri pe cruce pentru omenire încă o dată, ca înainte. De la plecarea lui Isus, discipolii care L-au urmat și toți sfinții care au fost izbăviți în numele Său, L-au jelit și L-au așteptat cu disperare. Toți cei care au fost mântuiți de harul lui Isus Hristos în Epoca Harului au tânjit după acea zi triumfătoare din zilele de pe urmă, când Isus Mântuitorul Se pogoară pe un nor alb și apare înaintea tuturor oamenilor. Bineînțeles, aceasta este și dorința colectivă a tuturor celor care acceptă astăzi numele de Isus Mântuitorul. În tot universul, toți aceia care au auzit de izbăvirea lui Isus Mântuitorul și-au dorit cu disperare ca Isus Hristos să apară subit, pentru a împlini cuvintele lui Isus pe când Se afla pe pământ: „Voi sosi așa cum am plecat”. Omenirea crede că, după crucificare și înviere, Isus S-a întors în ceruri pe un nor alb ca să-Și ocupe locul la dreapta Celui Prea Înalt. În mod similar, Isus va coborî din nou pe un nor alb (norul acesta se referă la norul pe care a călătorit Isus când S-a întors în cer), printre cei care au tânjit cu disperare după El de mii de ani și El va avea înfățișarea și hainele iudeilor. După înfățișarea înaintea omenirii, El le va da mâncare și va face ca apa vie să se reverse spre ei și va trăi printre oameni, plin de har și iubire, însuflețit și adevărat. Toate acestea sunt noțiuni pe care le cred oamenii. Totuși, Isus Mântuitorul nu a făcut asta; El a făcut opusul a ceea ce și-a imaginat omenirea. Nu a sosit printre cei care I-au dorit întoarcerea și nu li S-a înfățișat tuturor oamenilor călătorind pe un nor alb. El a sosit deja, dar omenirea nu Îl cunoaște și rămâne neștiutoare în privința Lui. Omenirea nu face decât să Îl aștepte la întâmplare, fără să știe că El a coborât deja pe un „nor alb” (norul care este Spiritul Lui, cuvântul Lui, toată firea Sa și tot ceea ce este El) și că acum Se află în mijlocul unui grup de biruitori pe care îl va crea în zilele de pe urmă. Omenirea nu știe asta: deși sfântul Mântuitor Isus este plin de afecțiune și iubire față de oameni, cum ar putea El să lucreze în acele „temple” locuite de spirite impure și murdărie? Cu toate că omenirea I-a așteptat sosirea, cum ar putea El să apară în fața celor care mănâncă din carnea nedrepților și beau sângele nedrepților, poartă hainele nedrepților, care cred în El, dar nu Îl cunosc și care Îl supun la suplicii în mod constant? Omenirea știe doar că Isus Mântuitorul este plin de iubire și milă și că este jertfa de păcat plină de răscumpărare. Totuși, omenirea nu știe că El este și Însuși Dumnezeu, care debordează de dreptate, măreție, mânie și judecată și care are autoritate și este plin de demnitate. Și astfel, chiar dacă omenirea își dorește cu nerăbdare și tânjește după reîntoarcerea Răscumpărătorului, și chiar dacă rugăciunile omenirii mișcă „Raiul”, Isus Mântuitorul nu Se arată celor care cred în El, dar care nu Îl cunosc.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Mântuitorul S-a întors deja pe un «nor alb»”

178. Mi-am dat slava lui Israel și apoi Mi-am luat-o înapoi, aducându-i astfel pe israeliți la Răsărit și aducând, de asemenea, toate popoarele la Răsărit, aducându-i pe toți la lumină, ca să poată fi reuniți cu ea și să se afle în comuniune cu ea și să nu mai caute. Voi face astfel încât toți cei care caută să poată vedea din nou lumina, slava pe care o aveam în Israel, faptul că am venit de mult pe un nor alb în mijlocul omenirii și mulțimea de nori albi și fructele în grămezile lor abundente. Chiar mai mult, voi face astfel încât să-L poată vedea pe Iahve Dumnezeul lui Israel, pe „Învățătorul” iudeilor, pe Mesia cel așteptat și arătarea Mea deplină, Cel care a fost persecutat de împărați de-a lungul veacurilor. Voi lucra asupra întregului univers și voi face lucrare mare, dezvăluind toată slava Mea și toate faptele Mele omului în zilele de pe urmă și dezvăluindu-Mi întregul chip slăvit celor care M-au așteptat mulți ani, celor care au tânjit să vin pe un nor alb, lui Israel, care a tânjit să Mă arăt din nou, și întregii omeniri care Mă prigonește, pentru ca toți să știe că Mi-am luat de mult slava și am adus-o în Răsărit și că nu mai este în Iudeea, pentru că zilele de pe urmă au venit deja!

Îmi fac lucrarea de-a lungul universului, iar în Răsărit bubuiturile tunetelor răsună fără sfârșit, zguduind toate națiunile și confesiunile. Vorbirea Mea este cea care i-a dus pe toți oamenii în ziua de azi. Eu fac ca toți oamenii să fie cuceriți de vorbirea Mea, să cadă în acest curent și să se predea înaintea Mea, căci de mult Mi-am retras slava de pe tot pământul și am trimis-o înainte reînnoită în Răsărit. Cine nu tânjește să-Mi vadă slava? Cine nu-Mi așteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea? Cine nu este însetat de reapariția Mea? Cui nu îi este dor de frumusețea Mea? Cine n-ar veni la lumină? Cine nu ar privi la bogăția din Canaan? Cine nu tânjește după întoarcerea Răscumpărătorului? Cine nu-L admiră pe El, care are o putere măreață? Vorbirea Mea va fi propagată pe tot pământul; voi vorbi și rosti mai multe cuvinte aleșilor Mei, ca tunetul puternic care scutură munții și râurile. Eu rostesc cuvintele Mele întregului univers și omenirii. De aceea, cuvintele din gura Mea au devenit comoara omului și toți oamenii Îmi prețuiesc cuvintele. Fulgerul luminează de la Răsărit tocmai până la Apus. Cuvintele Mele sunt de așa natură, încât omul nu dorește să se despartă de ele și, de asemenea, sunt de nepătruns pentru om, ba mai mult decât atât, ele îi provoacă omului bucurie. Ca niște nou-născuți, toți oamenii se simt încântați și bucuroși și Îmi sărbătoresc venirea. Prin vorbirea Mea, voi aduce pe toți oamenii înaintea Mea. De atunci, voi intra în mod oficial între oameni și voi face astfel încât ei să vină să-Mi aducă omagii. Cu slava pe care o radiez și cuvintele din gura Mea, voi face astfel încât toți oamenii să vină înaintea Mea și să vadă că fulgerul luminează de la Răsărit, că am coborât pe „Muntele Măslinilor” din Răsărit și că am venit de mult timp pe pământ, că nu mai sunt Fiul evreilor, ci Fulgerul din Răsărit. Deoarece de mult am înviat și am plecat din mijlocul omenirii, iar apoi am reapărut cu slavă printre oameni. Eu sunt Cel ce a fost adorat în urmă cu nenumărate epoci și tot Eu sunt pruncul care a fost părăsit de israeliți în urmă cu nenumărate epoci. Chiar mai mult, Eu sunt Dumnezeu Atotputernic plin de slavă al epocii prezente! Să vină toți înaintea tronului Meu și să-Mi vadă înfățișarea plină de slavă, să-Mi audă vorbirea și să-Mi privească faptele. Aceasta este întreaga Mea intenție; este sfârșitul și punctul culminant al planului Meu, precum și scopul gestionării Mele: ca miriadele de națiuni să-Mi aducă omagii Mie, ca miriadele de guri să Mă recunoască, ca miriadele de oameni să-și pună încrederea în Mine și ca multitudinea de aleși ai Mei să se abandoneze Mie!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cele șapte tunete răsună – Prorocind că Evanghelia Împărăției se va răspândi în tot universul”

179. Cândva am fost numit Iahve, odată oamenii Mă știau și drept Mesia, iar altădată oamenii Îmi spuneau Isus Mântuitorul, cu iubire și respect. Astăzi nu sunt Iahve sau Isus pe care oamenii Îl cunoșteau în vremurile trecute. Mai degrabă, sunt Dumnezeu care S-a întors în zilele de pe urmă, Dumnezeu care va aduce sfârșitul epocii; sunt Dumnezeu Însuși care Se înalță de la capătul pământului, abundând de întreaga Mea fire și plin de autoritate, onoare și glorie. Oamenii nu au intrat niciodată în contact cu Mine, nu M-au cunoscut niciodată și au fost mereu neștiutori în privința firii Mele. De la crearea lumii și până astăzi, niciun om nu M-a văzut. Acesta este Dumnezeu care Se înfățișează oamenilor în zilele de pe urmă, dar Se ascunde printre ei. El locuiește printre oameni, adevărat și real, ca soarele arzător și focul mistuitor, plin de putere și abundând de autoritate. Nu există nicio persoană sau lucru care nu va fi judecat de cuvintele Mele și nicio persoană sau lucru care nu va fi purificat de flăcările focului. În cele din urmă, multitudinea de țări vor fi binecuvântate grație cuvintelor Mele și, de asemenea, sfărâmate în bucăți din cauza cuvintelor Mele. Astfel, toți oamenii din zilele de pe urmă vor vedea că Eu sunt Mântuitorul reîntors și că Eu sunt Dumnezeu Atotputernic care cucerește toată omenirea. Și toți vor vedea că am fost odată jertfă de păcat pentru omenire, dar că, în zilele de pe urmă, am devenit flăcările soarelui dogoritor, care ard toate lucrurile, precum și Soarele dreptății care dezvăluie toate lucrurile. Aceasta este lucrarea Mea în zilele de pe urmă. Am luat numele acesta și duc cu Mine firea aceasta pentru ca toți oamenii să poată vedea că sunt Dumnezeu drept, soarele arzător și focul dogoritor și ca toți să Mă poată venera pe Mine, singurul Dumnezeu adevărat, și ca să poată să Îmi vadă adevăratul chip: nu sunt numai Dumnezeul israeliților și nu sunt doar Răscumpărătorul; ci, mai degrabă, sunt Dumnezeul tuturor creaturilor din ceruri, de pe pământ și din mări.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Mântuitorul S-a întors deja pe un «nor alb»”

180. Planul de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu se apropie de sfârșit și poarta Împărăției s-a deschis deja tuturor celor care caută arătarea Sa. Dragi frați și surori, ce așteptați? Ce anume căutați? Așteptați să Se arate Dumnezeu? Căutați urmele pașilor Săi? Ce mult trebuie dorită arătarea lui Dumnezeu! Și cât de dificil este să se găsească urmele pașilor Lui! Într-o astfel de epocă, într-o astfel de lume, ce trebuie să facem ca să fim martorii zilei în care Se arată Dumnezeu? Ce trebuie să facem pentru a ține ritmul cu urmele pașilor lui Dumnezeu? Toți cei care așteaptă arătarea lui Dumnezeu se confruntă cu întrebări de acest gen. Cu toții ați reflectat asupra lor de mai multe ori, dar cu ce rezultat? Unde Se arată Dumnezeu? Unde sunt urmele pașilor Lui? Ați primit răspunsurile? Mulți oameni ar răspunde astfel: „Dumnezeu Se arată printre toți cei care Îl urmează, iar urmele pașilor Săi sunt printre noi; este atât de simplu!” Oricine poate da un răspuns convențional, dar înțelegeți ce înseamnă arătarea lui Dumnezeu sau urmele pașilor Săi? Arătarea lui Dumnezeu se referă la venirea personală a lui Dumnezeu pe pământ pentru a lucra, pogorându-Se printre oameni pentru a înfăptui lucrarea de inaugurare a unei epoci și de terminare a unei epoci cu propria identitate și fire și în modul care Îi este inerent. Acest gen de arătare nu este un fel de ceremonie. Nu este un semn, o imagine, un miracol sau un fel de viziune măreață și cu atât mai puțin este un soi de proces religios. Mai degrabă, este un fapt real și concret, care poate fi atins și privit de oricine. Acest tip de arătare nu este de dragul de a face lucrurile pe jumătate sau de dragul unui fel de lucrări pe termen scurt. În schimb, este de dragul unei etape a lucrării din planul de gestionare al lui Dumnezeu. Arătarea lui Dumnezeu este întotdeauna plină de înțeles și are mereu o legătură cu planul Lui de gestionare. Ce se numește „arătare” aici diferă întru totul de tipul de „arătare” în care Dumnezeu îl îndrumă, conduce și luminează pe om. De fiecare dată când Se arată, Dumnezeu realizează o etapă din măreața Lui lucrare. Această lucrare este diferită de cea din orice altă epocă. Ea este de neimaginat pentru om și nu a mai fost niciodată experimentată de om. Este o lucrare care începe o nouă epocă și o încheie pe cea veche, fiind o etapă a lucrării pentru mântuirea omenirii mai nouă și mai măreață; cu atât mai mult, este o lucrare care conduce omenirea în noua epocă. Aceasta este semnificația arătării lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 1: Arătarea lui Dumnezeu a adus o nouă epocă”

181. După ce ați înțeles ce înseamnă arătarea lui Dumnezeu, cum ar trebui să căutați urmele pașilor Săi? Această întrebare nu are o explicație dificilă: oriunde Se arată Dumnezeu, acolo veți găsi urmele pașilor Săi. O astfel de explicație pare simplă, dar nu este atât de ușoară în practică, întrucât mulți oameni nu știu unde Se arată Dumnezeu, cu atât mai puțin unde este dispus sau unde ar trebui să Se arate. Unii cred în mod impulsiv că Dumnezeu Se arată oriunde lucrează Duhul Sfânt. Alții cred că Dumnezeu Se arată oriunde există figuri spirituale. Sau, dacă nu, cred că Dumnezeu Se arată oriunde sunt oameni cu renume înalt. Pentru moment, să lăsăm deoparte întrebarea dacă astfel de convingeri sunt corecte sau greșite. Pentru a explica o astfel de întrebare, trebuie să avem mai întâi un obiectiv clar: căutăm urmele pașilor lui Dumnezeu. Nu căutăm figuri spirituale și cu atât mai puțin urmăm figuri renumite; căutăm urmele pașilor lui Dumnezeu. Din acest motiv, întrucât căutăm urmele pașilor lui Dumnezeu, se cuvine să căutăm intențiile lui Dumnezeu, cuvintele și cuvântările Lui. Asta pentru că, oriunde există noi cuvinte rostite de Dumnezeu, acolo este și glasul Lui și, oriunde se află urmele pașilor lui Dumnezeu, acolo sunt și faptele Lui; oriunde este exprimarea lui Dumnezeu, acolo Se arată El și, oriunde Se arată Dumnezeu, acolo există adevărul, calea și viața. În căutarea urmelor pașilor lui Dumnezeu, ați trecut cu vederea cuvintele „Dumnezeu este adevărul, calea și viața”. Prin urmare, mulți oameni, chiar și atunci când primesc adevărul, nu cred că au găsit urmele pașilor lui Dumnezeu și cu atât mai puțin recunosc arătarea lui Dumnezeu. Ce greșeală gravă! Arătarea lui Dumnezeu nu poate fi conform noțiunilor omului și cu atât mai puțin poate Dumnezeu să Se arate în maniera în care Îi cere omul. Dumnezeu Își face propriile alegeri și propriile planuri atunci când Își înfăptuiește lucrarea; mai mult, El are propriile Sale obiective și propriile Sale metode. Indiferent ce lucrare face, El nu are nevoie să discute despre aceasta cu oamenii sau să le ceară sfatul, cu atât mai puțin să anunțe fiecare persoană în parte despre lucrarea Lui. Aceasta este firea lui Dumnezeu și ar trebui să fie, de asemenea, recunoscută de toată lumea. Dacă doriți să fiți martori ai arătării lui Dumnezeu, să urmați pașii Lui, atunci trebuie mai întâi să vă îndepărtați de propriile noțiuni. Nu trebuie să-I ceri insistent lui Dumnezeu să facă un lucru sau altul, cu atât mai puțin ar trebui să-L constrângi și să-L limitezi la propriile tale noțiuni. În schimb, ar trebui să vă întrebați cum se cuvine să căutați urmele pașilor lui Dumnezeu, cum se cuvine să acceptați arătarea Lui și cum se cuvine să vă supuneți noii lucrări a lui Dumnezeu: asta ar trebui să facă omul. Întrucât omul nu este adevărul și nu deține adevărul, el ar trebui să caute, să accepte și să se supună.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 1: Arătarea lui Dumnezeu a adus o nouă epocă”

182. Astăzi, Dumnezeu a făcut o nouă lucrare. Poate că nu ești capabil să accepți aceste cuvinte și poate că ți se par neobișnuite, dar te-aș sfătui să nu îți expui naturalețea deocamdată, căci doar cei care într-adevăr flămânzesc și însetează după dreptate în fața lui Dumnezeu pot să câștige adevărul și doar cei care sunt cu adevărat evlavioși pot fi luminați și călăuziți de El. Se dobândesc rezultate prin căutarea adevărului cu liniște cumpătată, nu prin certuri și controverse. Când spun că: „astăzi, Dumnezeu a făcut o lucrare nouă”, Mă refer la chestiunea reîntoarcerii lui Dumnezeu în trup. Poate că aceste cuvinte nu te deranjează; poate că le disprețuiești; sau poate chiar sunt de mare interes pentru tine. Indiferent de situație, sper că toți aceia care își doresc într-adevăr ca Dumnezeu să Se arate pot să recunoască acest fapt și să îi acorde o cercetare atentă, în loc să tragă concluzii pripite despre el; așa ar trebui să acționeze o persoană înțeleaptă.

Nu este dificil să cercetăm un astfel de lucru, dar asta cere fiecăruia dintre noi să cunoască mai întâi acest unic adevăr: Cel care este Dumnezeu întrupat trebuie să posede esența lui Dumnezeu și Cel care este Dumnezeu întrupat trebuie să dețină exprimarea lui Dumnezeu. De vreme ce Dumnezeu Se întrupează, El va da naștere lucrării pe care intenționează să o facă și, de vreme ce Dumnezeu Se întrupează, va exprima ceea ce este El și va putea să aducă adevărul omului, să îi dăruiască viață și să îi indice calea. Trupul care nu are esența lui Dumnezeu categoric nu este Dumnezeu întrupat; în privința aceasta nu există nicio îndoială. Dacă omul intenționează să cerceteze dacă este trupul întrupat al lui Dumnezeu, atunci el trebuie să coroboreze lucrul acesta după firea pe care o exprimă El și cuvintele pe care le spune. Adică, pentru a corobora faptul că este sau nu trupul întrupat al lui Dumnezeu și dacă este sau nu adevărata cale, cineva trebuie să discearnă pe baza esenței Lui. Și astfel, pentru a stabili dacă este trupul lui Dumnezeu întrupat, cheia stă în esența Lui (lucrarea Lui, cuvântările Lui, firea Lui și multe alte aspecte), mai degrabă decât în aspectul exterior. Dacă omul scrutează doar înfățișarea Lui exterioară și, ca urmare, nu ține seamă de esența Lui, aceasta arată că omul e incult și ignorant. Înfățișarea exterioară nu poate determina esența; în plus, lucrarea lui Dumnezeu nu se poate conforma niciodată noțiunilor omului. Nu a intrat înfățișarea exterioară a lui Isus în contradicție cu noțiunile omului? Nu-i așa că înfățișarea și veșmântul Lui nu erau capabile să ofere vreun indiciu cu privire la adevărata Lui identitate? Oare primii farisei nu I s-au împotrivit lui Isus tocmai pentru că s-au uitat doar la înfățișarea Lui exterioară și nu au acceptat conștiincios cuvintele din gura Lui? Speranța Mea este ca fiecare în parte dintre frații și surorile care caută arătarea lui Dumnezeu să nu repete tragedia istoriei. Voi nu trebuie să deveniți fariseii vremurilor moderne și să-L pironiți din nou pe Dumnezeu pe cruce. Voi ar trebui să vă gândiți bine la cum să întâmpinați întoarcerea lui Dumnezeu și să aveți clar în minte cum să fiți cineva care se supune adevărului. Aceasta este responsabilitatea tuturor celor care Îl așteaptă pe Isus să Se întoarcă deasupra unui nor. Noi ar trebui să ne frecăm ochii spirituali pentru a ne lămuri și să nu ne înnămolim în cuvinte pline de fantezie exagerată. Ar trebui să ne gândim la lucrarea realistică a lui Dumnezeu și ar trebui să ne uităm la aspectul practic al lui Dumnezeu. Să nu vă lăsați duși de val sau să vă pierdeți în reverii, tânjind mereu după ziua în care Domnul Isus, deasupra unui nor, Se pogoară deodată în mijlocul vostru și vă ia pe voi, care nu L-ați cunoscut sau văzut niciodată și care nu știți cum să Îi urmați voia. E mai bine să vă gândiți la lucruri mai practice!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”

183. De data aceasta, Dumnezeu vine să Își săvârșească lucrarea nu într-un trup spiritual, ci într-un trup foarte obișnuit. În plus, este corpul celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu, este și corpul prin care Dumnezeu Se întoarce în trup. Este un trup foarte obișnuit. Privindu-L, nu poți vedea nimic care să-L facă să Se evidențieze dintre alții, dar poți câștiga de la El adevăruri de care nu s-a mai auzit înainte. Chiar acest trup nesemnificativ este întruchiparea tuturor cuvintelor adevărului lui Dumnezeu, purtătorul lucrării din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și expresia prin care omul înțelege întreaga fire a lui Dumnezeu. Nu îți dorești foarte mult să Îl vezi pe Dumnezeu din ceruri? Nu îți dorești foarte mult să Îl înțelegi pe Dumnezeu din ceruri? Nu îți dorești foarte mult să vezi destinația omenirii? El îți va spune toate aceste secrete – secrete pe care niciun alt om nu a putut vreodată să ți le spună și El îți va spune și adevărurile pe care nu le înțelegi. El este poarta ta către Împărăție și ghidul tău către epoca nouă. Acest trup obișnuit deține multe taine de nepătruns pentru om. Faptele Sale sunt enigmatice pentru tine, dar întregul obiectiv al lucrării pe care o săvârșește este suficient pentru a-ți permite să vezi că El nu este, așa cum cred oamenii, un simplu trup, deoarece El reprezintă intențiile lui Dumnezeu în zilele de pe urmă și grija arătată de El omenirii în zilele de pe urmă. Deși nu-I poți auzi cuvintele, care par să zguduie cerul și pământul, deși nu poți să Îi vezi ochii drept niște flăcări și deși nu poți primi disciplina toiagului Lui de fier, totuși poți să auzi din cuvintele Lui că Dumnezeu este mânios, poți să știi că Dumnezeu arată milă omenirii, poți să vezi firea Lui dreaptă și înțelepciunea Lui și, chiar mai mult decât atât, poți să apreciezi grija lui Dumnezeu pentru întreaga omenire. Lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă este pentru a-i permite omului să Îl vadă pe Dumnezeu din ceruri trăind printre oameni pe pământ și pentru a-i permite omului să Îl cunoască, să I se supună, să se teamă de El și să Îl iubească. De aceea, El S-a întors întrupat pentru a doua oară. Deși ceea ce vede omul în această zi este un Dumnezeu asemenea omului, un Dumnezeu cu un nas și doi ochi și un Dumnezeu foarte obișnuit, în cele din urmă, El vă va arăta că dacă această persoană n-ar exista, cerul și pământul ar trece printr-o schimbare uriașă; dacă această persoană n-ar exista, cerurile s-ar întuneca, pământul s-ar cufunda în haos, iar toată omenirea ar trăi în mijlocul foametei și a ciumei. El vă va arăta că dacă Dumnezeu întrupat al zilelor de pe urmă nu ar fi venit să vă mântuiască, atunci Dumnezeu ar fi distrus de mult timp omenirea întreagă în iad; dacă acest trup nu ar fi existat, atunci ați fi veșnic cei mai mari păcătoși și ați fi cadavre pentru totdeauna. Trebuie să știți că dacă acest trup n-ar fi existat, întregii omeniri i-ar fi imposibil să scape de o mare calamitate și i-ar fi imposibil să scape de pedeapsa mult mai aspră pe care Dumnezeu o aplică omenirii în zilele de pe urmă. Dacă acest trup obișnuit nu s-ar fi născut, ați fi cu toții într-o stare în care implorați pentru viața voastră fără să fiți capabili să trăiți și implorați pentru moarte, fără să puteți muri; dacă acest trup nu ar fi existat, atunci nu ați putea să câștigați adevărul și să veniți înaintea tronului lui Dumnezeu astăzi, ci, mai degrabă, ați fi pedepsiți de Dumnezeu din cauza păcatelor voastre cumplite. Știați că, dacă Dumnezeu nu S-ar fi întors întrupat, nimeni n-ar fi avut șanse de mântuire; și dacă nu ar fi existat venirea acestui trup, Dumnezeu ar fi încheiat de mult epoca veche? Dat fiind acest fapt, veți mai respinge a doua întrupare a lui Dumnezeu? Din moment ce puteți trage foloase atât de mari de pe urma acestei persoane obișnuite, de ce nu L-ați accepta cu dragă inimă?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Știi? Dumnezeu a săvârșit un lucru măreț în rândul oamenilor”

184. Lucrarea lui Dumnezeu este un lucru pe care nu-l poți înțelege. Dacă nu poți să îți dai seama pe deplin dacă alegerea ta este corectă și nici nu poți să știi dacă lucrarea lui Dumnezeu va reuși, atunci de ce să nu îți încerci norocul și să vezi dacă acest om obișnuit ți-ar putea fi de mare ajutor și dacă El a săvârșit într-adevăr o lucrare minunată? Cu toate acestea, trebuie să îți spun că pe vremea lui Noe, oamenii mâncau și beau, se căsătoreau și dădeau în căsătorie într-o asemenea măsură, că a devenit de nesuportat pentru Dumnezeu să fie martor, astfel că a trimis un mare potop pentru a distruge omenirea, cruțându-i doar pe cei opt membri ai familiei lui Noe și tot soiul de păsări și animale. În zilele de pe urmă, însă, cei cruțați de Dumnezeu sunt toți cei care I-au fost credincioși până la sfârșit. Deși ambele epoci au fost timpuri de mare corupție de nesuportat pentru Dumnezeu ca martor, iar omenirea în ambele epoci a devenit atât de coruptă și a negat faptul că Dumnezeu era Domnul lor, Dumnezeu a distrus doar oamenii din vremea lui Noe. Omenirea din ambele epoci I-a provocat lui Dumnezeu multă mâhnire, dar, cu toate acestea, El a rămas răbdător cu oamenii din zilele de pe urmă până acum. De ce este astfel? V-ați întrebat niciodată de ce? Dacă nu știți, atunci permiteți-Mi să vă spun. Motivul pentru care Dumnezeu le poate oferi har oamenilor în zilele de pe urmă nu este pentru că aceștia sunt mai puțin corupți decât oamenii din vremea lui Noe sau pentru că și-au arătat pocăința în fața lui Dumnezeu și cu atât mai puțin datorită faptului că tehnologia din zilele de pe urmă este atât de avansată încât Dumnezeu nu Se poate îndupleca să distrugă oamenii. Mai degrabă, Dumnezeu are de săvârșit o lucrare într-un grup de oameni în zilele de pe urmă și că Dumnezeu va face El Însuși această lucrare în întruparea Sa. Mai mult decât atât, Dumnezeu va alege o parte din acest grup ca să devină obiect al mântuirii Lui, fructul planului Său de gestionare (planului de mântuire), și îi va aduce pe acești oameni în epoca următoare. Drept urmare, indiferent cum, acest preț plătit de Dumnezeu a fost pregătit în întregime pentru lucrarea pe care întruparea Lui o va face în zilele de pe urmă. Faptul că ați ajuns în această zi e mulțumită acestui trup. Aveți șansa de a supraviețui pentru că Dumnezeu trăiește în trup. Toate aceste binecuvântări au fost dobândite pe seama acestui om obișnuit. Și nu numai asta, dar, în final, fiecare națiune I se va închina acestui om obișnuit și Îi va mulțumi și I se va supune acestui om nesemnificativ, deoarece adevărul, viața și calea pe care El le-a adus au mântuit omenirea întreagă, au potolit conflictul dintre om și Dumnezeu, au micșorat distanța dintre ei și au creat o legătură între gândurile lui Dumnezeu și ale omului. Tot El este Cel care a obținut o și mai mare slavă pentru Dumnezeu. Oare un astfel de om obișnuit este nedemn de încrederea și adorația ta? Este un asemenea trup obișnuit nepotrivit de a fi numit Hristos? Poate un asemenea om obișnuit să nu devină expresia lui Dumnezeu în rândul oamenilor? Oare un astfel de om, care a cruțat omenirea de dezastru, nu merită iubirea și dorința voastră de a-L păstra? Dacă respingeți adevărurile exprimate de gura Lui și detestați existența Lui printre voi, atunci ce se va alege de voi în final?

Toată lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă este făcută prin intermediul acestui om obișnuit. El îți va oferi totul ție și, mai mult, El va putea decide totul în legătură cu tine. Poate un asemenea om să fie așa cum credeți voi că e: un om atât de simplu încât să nu fie demn de a fi menționat? Nu este adevărul Lui suficient pentru a vă convinge în totalitate? A-I vedea faptele cu ochii voștri nu este suficient pentru a vă convinge? Sau calea pe care El o aduce nu este vrednică să fie urmată? La urma urmelor, ce vă determină să simțiți antipatie față de El, să-L respingeți și să-L evitați? Acest om este Cel care exprimă adevărul, acest om este Cel care furnizează adevărul și acest om este Cel care vă oferă o cale pe care să o urmați. Este oare posibil ca voi încă să nu fiți capabili să găsiți urmele lucrării lui Dumnezeu în aceste adevăruri? Fără lucrarea lui Isus, omenirea nu ar fi putut să coboare de pe cruce, iar fără întruparea de astăzi, cei care au coborât de pe cruce nu ar putea să câștige niciodată aprobarea lui Dumnezeu sau să intre în epoca nouă. Fără venirea acestui om obișnuit, voi nu ați fi avut niciodată ocazia de a vedea adevăratul chip al lui Dumnezeu și nici nu ați fi fost calificați să o faceți, pentru că voi sunteți toți obiecte care ar fi trebuit să fie distruse cu mult timp în urmă. Datorită venirii celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu, El v-a iertat și v-a arătat milă. Cu toate acestea, cuvintele pe care trebuie să vi le transmit în final sunt tot acestea: acest om obișnuit, care este întruparea lui Dumnezeu, este de o importanță vitală pentru voi. Acesta este lucrul minunat pe care Dumnezeu l-a săvârșit deja în rândul oamenilor.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Știi? Dumnezeu a săvârșit un lucru măreț în rândul oamenilor”

185. Dacă Mântuitorul ar sosi în zilele de pe urmă și dacă I s-ar spune tot Isus și S-ar naște din nou în Iudeea și Și-ar face lucrarea acolo, atunci aceasta ar dovedi că am creat doar poporul lui Israel și că am răscumpărat doar poporul lui Israel și că nu am nimic de-a face cu neevreii. Nu Mi-ar contrazice aceasta cuvintele că „Eu sunt Domnul care a creat cerurile și pământul și toate lucrurile”? Am părăsit Iudeea și Îmi fac lucrarea printre neevrei pentru că nu sunt doar Dumnezeul poporului lui Israel, ci Dumnezeul tuturor ființelor create. Apar printre neevrei în zilele de pe urmă pentru că nu sunt doar Iahve, Dumnezeul poporului lui Israel, ci, mai mult, Eu sunt Creatorul tuturor aleșilor Mei printre neevrei. Nu am creat doar Israelul, Egiptul și Libanul, ci și toate popoarele neevreiești de dincolo de Israel. Datorită acestui fapt, Eu sunt Domnul tuturor ființelor create. Am folosit Israelul doar ca punct de pornire pentru lucrarea Mea, am folosit Iudeea și Galileea ca fortărețe ale lucrării Mele de răscumpărare și acum folosesc o națiune a neamurilor ca bază de unde voi aduce sfârșitul întregii epoci. Am desăvârșit două etape ale lucrării în Israel (aceste două etape ale lucrării fiind Epoca Legii și Epoca Harului) și am dus la bun sfârșit alte două etape ale lucrării (Epoca Harului și Epoca Împărăției) pe pământurile de dincolo de Israel. Printre popoarele neevreiești, voi face lucrarea de cucerire și astfel voi încheia epoca. Dacă omenirea Îmi spune mereu Isus Hristos, dar nu știe că am început o nouă epocă în zilele de pe urmă și că am demarat o nouă lucrare, și dacă omenirea continuă să aștepte obsesiv sosirea lui Isus Mântuitorul, atunci îi voi numi pe acești oameni aceia care nu cred în Mine; ei sunt oameni care nu Mă cunosc și credința lor în Mine este falsă. Ar putea astfel de oameni să fie martorii sosirii lui Isus Mântuitorul din ceruri? Ceea ce așteaptă ei nu este sosirea Mea, ci sosirea Regelui iudeilor. Ei nu își doresc ca Eu să anihilez lumea aceasta veche și imorală ci, în schimb, își doresc cea de-a doua întoarcere a lui Isus, după care vor fi răscumpărați. Ei așteaptă cu nerăbdare ca Isus să mai răscumpere o dată toată omenirea de pe acest pământ profanat și nedrept. Cum pot astfel de oameni să devină cei care Îmi desăvârșesc lucrarea în zilele de pe urmă? Dorințele omenirii sunt incapabile de a-Mi înfăptui năzuințele sau de a-Mi desăvârși lucrarea, deoarece omenirea doar admiră sau prețuiește lucrarea pe care am făcut-o înainte și nu știe că Eu sunt Dumnezeu Însuși care este mereu nou și niciodată vechi. Omenirea știe doar că Eu sunt Iahve și Isus, și nu bănuiește că Eu sunt Cel din zilele de pe urmă care va aduce sfârșitul omenirii. Tot ceea ce dorește și cunoaște omenirea izvorăște din propriile noțiuni, și este doar ceea ce poate vedea cu proprii ochi. Nu este în concordanță cu lucrarea pe care o fac Eu, ci în lipsă de armonie cu aceasta. Dacă lucrarea Mea ar fi condusă după ideile oamenilor, atunci când s-ar sfârși? Când s-ar odihni omenirea? Și cum aș putea Eu să intru în cea de-a șaptea zi, Sabatul? Eu lucrez conform planului și scopului Meu – și nu conform intențiilor omenirii.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Mântuitorul S-a întors deja pe un «nor alb»”

186. Indiferent dacă ești american, britanic sau de altă naționalitate, ar trebui să-ți depășești granițele propriei naționalități, trecând dincolo de sinele propriu, și să vezi lucrarea lui Dumnezeu cu identitatea unei ființe create. Astfel, nu veți limita urmele pașilor lui Dumnezeu la niciun obiectiv anume. Aceasta deoarece, în zilele noastre, mulți oameni consideră că este imposibil ca Dumnezeu să Se arate într-o națiune anume sau în rândul unui anumit popor. Cât de profundă este semnificația lucrării lui Dumnezeu și cât de importantă este arătarea Lui! Cum este cu putință ca gândirea și noțiunile oamenilor să o măsoare? Prin urmare, spun că ar trebui să-ți depășești noțiunile privind naționalitatea și etnia pentru a căuta arătarea lui Dumnezeu. Doar astfel nu vei fi constrâns de propriile tale noțiuni; doar astfel vei fi în măsură să întâmpini arătarea lui Dumnezeu. Altminteri, vei rămâne în întunericul veșnic și nu vei dobândi niciodată aprobarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu este Dumnezeul întregii rase umane. El nu Se consideră proprietatea privată a niciunei țări sau a niciunei națiuni, ci Își face lucrarea așa cum a planificat-o, fără a fi constrâns de vreo formă, țară sau națiune. Poate nu ți-ai imaginat niciodată această formă, poate atitudinea ta față de această formă este una de negare sau poate că țara sau națiunea în care Se arată Dumnezeu pur și simplu este discriminată întâmplător de toată lumea și este, întâmplător, cea mai înapoiată de pe pământ. Cu toate acestea, Dumnezeu are înțelepciunea Lui. Cu marea Lui putere și cu ajutorul adevărului Său și al firii Sale, El a câștigat cu adevărat un grup de persoane care sunt în asentiment cu El și un grup de persoane pe care Și-a dorit să-l facă complet – un grup cucerit de El, care, după ce a îndurat tot felul de încercări, de suferințe și de persecuții, Îl poate urma până la capăt. Scopul apariției lui Dumnezeu, care nu se limitează la nicio formă sau țară, este de a-I permite să-Și finalizeze lucrarea așa cum Și-a planificat-o. Este întocmai ca atunci când Dumnezeu S-a întrupat în Iudeea; scopul Său era de a finaliza lucrarea de răstignire pentru răscumpărarea întregii rase umane. Cu toate acestea, evreii credeau că Dumnezeu nu poate face acest lucru și considerau că este imposibil ca Dumnezeu să Se întrupeze și să ia forma Domnului Isus. Ceea ce considerau „imposibil” a devenit baza pe care L-au condamnat și I s-au opus lui Dumnezeu și care a condus, în cele din urmă, la distrugerea Israelului. În prezent, mulți oameni au comis o eroare asemănătoare. Ei proclamă din răsputeri arătarea iminentă a lui Dumnezeu, dar Îi condamnă în același timp arătarea; ceea ce consideră „imposibil” îngrădește, încă o dată, arătarea lui Dumnezeu în limitele imaginației lor. Astfel, am văzut mulți oameni care izbucnesc într-un râs nebun și strident după ce dau de cuvintele lui Dumnezeu. Dar este acest râs diferit de condamnarea și blasfemia evreilor? Nu sunteți pioși în prezența adevărului și cu atât mai puțin aveți o atitudine de tânjire. Tot ce faceți este să studiați stăruitor și să așteptați cu o nepăsare senină. Ce puteți câștiga studiind și așteptând astfel? Credeți că veți primi o îndrumare personală de la Dumnezeu? Dacă nu poți discerne cuvântările lui Dumnezeu, cum ești în măsură să fii martor la arătarea Lui? Oriunde Se arată Dumnezeu, acolo va fi exprimat adevărul și acolo va fi glasul Lui. Doar cei care pot accepta adevărul vor fi capabili să audă glasul lui Dumnezeu și doar astfel de oameni sunt eligibili să fie martori ai arătării Lui. Renunță la noțiunile tale! Liniștește-te și citește cu atenție aceste cuvinte. Atât timp cât ai o inimă care tânjește după adevăr, Dumnezeu te va lumina astfel încât să Îi înțelegi intențiile și cuvintele. Renunțați la argumentele voastre despre „imposibilitate”! Cu cât oamenii cred mai mult că un lucru este imposibil, cu atât este mai probabil să se întâmple, deoarece înțelepciunea lui Dumnezeu este mai sus de ceruri, gândurile Lui sunt mai înalte decât gândurile omului și El Își săvârșește lucrarea dincolo de limitele gândirii și noțiunilor omului. Cu cât acel ceva pare imposibil, cu atât există în el mai mult adevăr ce poate fi căutat; cu cât ceva nu poate fi imaginat de noțiunile omului, cu atât mai mult conține intențiile lui Dumnezeu. Aceasta deoarece, indiferent unde Se arată, Dumnezeu este tot Dumnezeu și esența Lui nu se va schimba absolut deloc din cauza locului sau a modului în care Se arată. Firea lui Dumnezeu nu se va schimba indiferent unde sunt urmele pașilor Lui și, oriunde ar fi acestea, El este Dumnezeul întregii omeniri, întocmai așa cum Domnul Isus nu este doar Dumnezeul israeliților, ci este și Dumnezeul tuturor oamenilor din Asia, Europa și America și, chiar mai mult, este unicul și singurul Dumnezeu deasupra și din întregul univers. Așadar, să căutăm intențiile lui Dumnezeu, să-I descoperim arătarea în cuvântările și în cuvintele Lui și să ținem ritmul cu urmele pașilor Lui! Dumnezeu este adevărul, calea și viața. Cuvintele și arătarea Lui coexistă, iar firea și urmele pașilor Lui sunt arătate public omenirii în permanență. Dragi frați și surori, sper că puteți să vedeți cu toții arătarea lui Dumnezeu în aceste cuvinte, să începeți să țineți ritmul cu urmele pașilor Lui și să pășiți spre o nouă epocă și să intrați în noul cer și în noul pământ, pline de frumusețe, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei care Îi așteaptă arătarea!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 1: Arătarea lui Dumnezeu a adus o nouă epocă”

Anterior:  (IV) Cuvinte despre dezvăluirea a ceea ce este adevărul

Înainte:  IV Cuvinte despre dezvăluirea tainelor întrupării

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 9) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Connect with us on Messenger