(I) Despre dezvăluirea a ceea ce înseamnă să avem credință în Dumnezeu
331. Deși mulți oameni cred în Dumnezeu, puțini înțeleg ce înseamnă credința în Dumnezeu și cum exact ar trebui să acționeze ei pentru a fi în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă din cauză că, deși oamenii cunosc cuvântul „Dumnezeu” și expresii precum „lucrarea lui Dumnezeu”, ei nu Îl cunosc pe Dumnezeu și cu atât mai puțin Îi cunosc lucrarea. Așadar, nu e de mirare că toți cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu sunt confuzi în credința lor în El. Oamenii nu iau în serios credința în Dumnezeu și acest lucru se întâmplă în totalitate pentru că a crede în Dumnezeu le este prea străin, prea neobișnuit. Astfel, ei sunt departe de a se ridica la înălțimea cerințelor lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, dacă oamenii nu Îl cunosc pe Dumnezeu și dacă nu Îi cunosc lucrarea, atunci nu pot fi potriviți pentru folosul lui Dumnezeu și cu atât mai puțin sunt ei capabili să-I satisfacă intențiile. „Credința în Dumnezeu” înseamnă a crede că există un Dumnezeu; acesta este cel mai simplu concept al credinței în Dumnezeu. Pentru a merge și mai departe, a crede că există un Dumnezeu nu este același lucru cu a crede cu adevărat în Dumnezeu; este mai degrabă un fel de credință simplă cu puternice conotații religioase. Adevărata credință în Dumnezeu înseamnă următorul lucru: în baza credinței că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile, omul experimentează cuvintele și lucrarea Sa și, prin aceasta, se eliberează de firile sale corupte, satisface intențiile lui Dumnezeu și ajunge să Îl cunoască pe Dumnezeu. Numai o astfel de călătorie poate fi numită „credință în Dumnezeu”. Însă, deseori, oamenii percep credința în Dumnezeu ca pe o chestiune foarte simplă și frivolă. Când oamenii cred astfel în Dumnezeu, acest lucru își pierde sensul și, cu toate că pot continua să creadă până la capăt, nu vor dobândi niciodată aprobarea lui Dumnezeu, pentru că merg pe calea greșită. Cei care, până în ziua de azi, cred în Dumnezeu doar prin cuvinte și prin doctrine deșarte, încă nu știu că le lipsește esența credinței în Dumnezeu și că nu pot dobândi aprobarea lui Dumnezeu. Ei se roagă în continuare ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu pace și suficient har. Să ne liniștim inimile și să ne gândim bine: a crede în Dumnezeu ar putea oare să fie cel mai ușor lucru de pe pământ? Ar fi oare posibil ca a crede în Dumnezeu să nu însemne, de fapt, nimic mai mult decât a primi mult har de la Dumnezeu? Sunt oamenii care cred în Dumnezeu fără a-L cunoaște sau care cred în Dumnezeu și, totuși, I se opun, într-adevăr capabili să satisfacă intențiile lui Dumnezeu?
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”
332. Ce este astăzi credința practică în Dumnezeu? Este a accepta cuvântul lui Dumnezeu drept viața-realitate pe care o ai, a-L cunoaște pe Dumnezeu din cuvântul Său și a dobândi astfel o iubire adevărată pentru El. Ca să fie clar: credința în Dumnezeu există pentru ca tu să poți să te supui lui Dumnezeu, să-L iubești pe Dumnezeu și să îndeplinești datoria care ar trebui îndeplinită de o ființă creată. Acesta este scopul credinței în Dumnezeu. Trebuie să ajungi să cunoști frumusețea lui Dumnezeu, cât de demn de venerație este Dumnezeu și modul în care lucrarea pe care o face Dumnezeu asupra ființelor Sale create este mântuirea și desăvârșirea lor – acestea sunt lucrurile absolut esențiale ale credinței tale în Dumnezeu. A crede în Dumnezeu înseamnă în principal a trece de la o viață a trupului la o viață de iubire a lui Dumnezeu și de la a trăi în corupție la a trăi în viața cuvintelor lui Dumnezeu; înseamnă a ieși de sub controlul Satanei și a trăi sub grija și protecția lui Dumnezeu; are ca scop să te poți supune lui Dumnezeu în loc să te supui trupului, pentru ca Dumnezeu să-ți câștige întreaga inimă și să te facă desăvârșit și pentru ca tu să fii eliberat de firile corupte satanice. Credința în Dumnezeu există în principal pentru ca marea putere și slavă a lui Dumnezeu să se poată manifesta în tine, astfel încât să poți să respecți voia lui Dumnezeu, astfel încât planul lui Dumnezeu să poată fi înfăptuit și astfel încât tu să poți aduce mărturie pentru Dumnezeu înaintea Satanei. Credința în Dumnezeu nu ar trebui să aibă legătură cu dorința de a vedea semne și minuni, nici nu ar trebui să fie de dragul propriului tău trup. Ar trebui să fie despre urmărirea cunoașterii lui Dumnezeu, despre a fi capabil să te supui lui Dumnezeu și, asemenea lui Petru, să te supui Lui până la moarte. Scopul principal este să obții acest lucru. Omul mănâncă și bea cuvântul lui Dumnezeu și pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu și a-L mulțumi. A mânca și a bea cuvântul lui Dumnezeu îți oferă o cunoaștere mai mare a lui Dumnezeu și abia după aceea poți să te supui Lui. Numai având cunoaștere de Dumnezeu Îl poți iubi și numai acesta e scopul pe care omul trebuie să îl aibă în credința sa în Dumnezeu. Dacă, în credința ta în Dumnezeu, îți dorești mereu să vezi semne și minuni, atunci această perspectivă asupra credinței în Dumnezeu este greșită. Credința în Dumnezeu este în principal acceptarea cuvintelor lui Dumnezeu ca viața-realitate pe care o ai. Când cuvintele care ies din gura lui Dumnezeu sunt puse în practică de oameni și se realizează în ei, scopul lui Dumnezeu este atins. În credința lui în Dumnezeu, omul ar trebui să urmărească să fie desăvârșit de Dumnezeu, să fie capabil să se supună lui Dumnezeu și să ajungă la supunere totală față de El. Dacă poți să te supui lui Dumnezeu fără să te plângi, să fii atent la intențiile lui Dumnezeu și să atingi statura lui Petru, având stilul lui Petru despre care vorbește Dumnezeu, atunci acela va fi momentul în care vei dobândi succes în credința în Dumnezeu și va însemna că ai fost câștigat de Dumnezeu.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Totul se săvârșește prin cuvântul lui Dumnezeu”
333. Din moment ce crezi în Dumnezeu, atunci trebuie să mănânci și să bei cuvintele Lui, să-I experimentezi cuvintele și să le trăiești. Doar aceasta poate fi numită credință în Dumnezeu! Dacă spui cu gura că tu crezi în Dumnezeu și, totuși, nu poți să pui în practică niciunul dintre cuvintele Lui sau să manifești vreo realitate, asta nu se numește credință în Dumnezeu. Mai degrabă înseamnă „să cauți să mănânci pe săturate”. Să vorbești numai despre mărturii neînsemnate, despre lucruri inutile și despre chestiuni superficiale, fără să ai nici măcar un pic de realitate: acestea nu constituie credință în Dumnezeu, iar tu, pur și simplu, nu ai priceput calea corectă de a crede în Dumnezeu. De ce trebuie să mănânci și să bei mai mult cuvintele lui Dumnezeu? Dacă nu mănânci și nu bei cuvintele Lui, ci cauți doar să mergi la cer, înseamnă acest lucru să crezi în Dumnezeu? Care este primul pas pe care ar trebui să îl facă un om care crede în Dumnezeu? Pe ce cale îl desăvârșește Dumnezeu pe om? Poți fi desăvârșit fără să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu? Poți fi considerat o persoană a Împărăției fără să-ți fie cuvintele lui Dumnezeu realitate? Ce înseamnă, de fapt, credința în Dumnezeu? Cei care cred în Dumnezeu ar trebui, cel puțin, să se comporte frumos la exterior; cel mai important dintre toate lucrurile este să ai cuvintele lui Dumnezeu. Indiferent de situație, nu poți niciodată să întorci spatele cuvintelor Lui. Cunoașterea lui Dumnezeu și satisfacerea intențiilor Lui sunt toate realizate prin cuvintele Lui. În viitor, fiecare națiune, confesiune, religie și sector vor fi cucerite prin cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu va vorbi direct și toți oamenii vor ține cuvintele lui Dumnezeu în mâinile lor și, prin aceasta, vor fi desăvârșiți. Înăuntru și în afară, cuvintele lui Dumnezeu pătrund pretutindeni: toți vor rosti cuvintele lui Dumnezeu cu gura lor, vor practica conform cuvintelor lui Dumnezeu și vor păstra cuvintele lui Dumnezeu în interior, rămânând scăldați în cuvintele Lui atât înăuntru, cât și în afară. În acest fel vor fi desăvârșiți. Cei care satisfac intențiile lui Dumnezeu și sunt capabili să aducă mărturie pentru El sunt cei care au cuvintele lui Dumnezeu ca realitate a lor.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Epoca Împărăției este Epoca Cuvântului”
334. În zilele noastre, în calitate de credincios în Dumnezeul practic, trebuie să pornești pe drumul cel bun. În credința ta în Dumnezeu, nu ar trebui doar să cauți binecuvântări; mai degrabă, ar trebui să urmărești să-L iubești pe Dumnezeu și să-L cunoști. Prin luminarea Lui și prin propria ta urmărire, ar trebui să poți mânca și bea cuvântul Lui, să poți să ajungi la o înțelegere adevărată a Lui și să ai o dragoste adevărată de Dumnezeu care izvorăște din adâncul inimii tale. Cu alte cuvinte, când dragostea ta pentru Dumnezeu este cea mai autentică și nimeni nu o poate distruge sau sta în calea iubirii tale pentru El, acesta este momentul în care te afli pe calea cea bună a credinței tale în Dumnezeu. Aceasta dovedește că Îi aparții lui Dumnezeu, căci inima ta este deja sub stăpânirea lui Dumnezeu și nimic altceva nu mai poate să te stăpânească. Prin experiența ta, prin prețul pe care l-ai plătit și prin lucrarea lui Dumnezeu, poți ajunge să simți o dragoste spontană pentru El – și, când o vei face, te vei elibera de influența Satanei și vei ajunge să trăiești în lumina cuvântului lui Dumnezeu. Numai după ce te-ai eliberat de influența întunericului se poate spune că L-ai dobândit pe Dumnezeu. În credința ta în Dumnezeu, trebuie să încerci să urmărești acest scop. Aceasta este responsabilitatea fiecăruia dintre voi. Niciunul dintre voi nu ar trebui să se mulțumească cu starea actuală a lucrurilor. Nu puteți fi cu mintea împărțită față de lucrarea lui Dumnezeu și nici să o tratați cu ușurință. Ar trebui să vă gândiți la Dumnezeu în toate privințele și neîncetat și să faceți toate lucrurile de dragul Lui. Și în discursul și în acțiunile voastre, ar trebui să puneți pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu. Numai astfel puteți fi în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să trăiești pentru adevăr întrucât crezi în Dumnezeu”
335. S-ar putea să consideri că a crede în Dumnezeu înseamnă doar să suferi sau să faci multe lucruri pentru El sau ca trupul tău să poată fi în pace sau ca tot în viața ta să decurgă fără probleme și ca tu să te poți simți confortabil și în largul tău din toate punctele de vedere. Niciunele dintre acestea nu sunt scopuri pe care oamenii să le aibă în credința lor în Dumnezeu. Dacă pentru aceste scopuri crezi tu, atunci perspectiva ta este incorectă, iar ție îți este pur și simplu imposibil să fii desăvârșit. Faptele lui Dumnezeu, firea Sa dreaptă, înțelepciunea Lui, cuvintele Sale și minunăția și caracterul de nepătruns pe care Le are sunt toate lucruri pe care oamenii s-ar cuveni să le înțeleagă. Prin această înțelegere, ar trebui să ajungi să-ți descotorosești inima de cerințele, speranțele și noțiunile tale personale. Numai prin eliminarea acestor lucruri poți să îndeplinești condițiile cerute de Dumnezeu. Numai prin asta poți să ai viață și să-L mulțumești pe Dumnezeu. Scopul credinței în Dumnezeu este de a-L mulțumi și de a trăi firea pe care El o cere, astfel încât faptele și slava Lui să se poată manifesta prin acest grup de oameni nevrednici. Acesta este punctul de vedere corect asupra credinței în Dumnezeu și, de asemenea, acesta este țelul pe care ar trebui să-l urmărești. Punctul tău de vedere asupra credinței în Dumnezeu trebuie să fie îndreptat și ar trebui să cauți să dobândești cuvintele lui Dumnezeu. Trebuie să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu și să poți trăi adevărul și, în special, trebuie să poți să-I vezi faptele practice, faptele Sale minunate din întregul univers, precum și lucrarea practică pe care o săvârșește în trup. Prin experiențele lor concrete, oamenii ar trebui să aprecieze exact cum Își face Dumnezeu lucrarea asupra lor și care sunt intențiile Lui față de ei. Scopul tuturor acestor lucruri este ca ei să se poată elibera de firile lor corupte satanice. Eliberându-te de toată necurăția și nedreptatea din tine și eliberându-te de intențiile tale greșite, vei dobândi o credință adevărată în Dumnezeu. Numai cu credință adevărată Îl poți iubi cu adevărat pe Dumnezeu. Poți să-L iubești în mod autentic pe Dumnezeu doar pe temelia credinței tale în El. Poți obține iubire față de Dumnezeu fără să crezi în El? Din moment ce tu crezi în Dumnezeu, nu poți fi confuz în privința aceasta. Unii oameni devin motivați de îndată ce văd cum credința în Dumnezeu le va aduce binecuvântări, dar apoi își pierd toată motivația imediat ce văd că trebuie să fie supuși rafinărilor. Înseamnă asta a crede în Dumnezeu? În cele din urmă, în credința ta, trebuie să dobândești supunerea deplină și absolută înaintea lui Dumnezeu. Crezi în Dumnezeu, dar dacă totuși ai pretenții de la El, ai multe noțiuni religioase de care nu poți să te lepezi, interese personale la care nu poți să renunți și tot urmărești binecuvântările trupului și-ți dorești ca Dumnezeu să-ți mântuiască trupul, să-ți mântuiască sufletul, atunci manifești comportamentul cuiva cu perspectiva greșită. Deși oamenii cu convingeri religioase au credință în Dumnezeu, ei nu caută să-și schimbe firile și nu urmăresc să-L cunoască pe Dumnezeu, ci mai degrabă urmăresc doar interesele trupului lor. Mulți dintre voi au credințe care fac parte din categoria convingerilor religioase; aceasta nu este adevărata credință în Dumnezeu. Pentru a crede în Dumnezeu, oamenii trebuie să aibă o inimă pregătită să sufere pentru El și hotărârea de a renunța la ei înșiși. Dacă oamenii nu îndeplinesc aceste două condiții, credința lor în Dumnezeu nu este valabilă, iar ei nu vor putea să obțină o schimbare în firile lor. Doar oamenii care urmăresc sincer adevărul, cunoașterea lui Dumnezeu și viața sunt cei care într-adevăr cred în Dumnezeu.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”
336. După atât de mulți ani, am văzut mulți oameni care credeau în Dumnezeu. În mintea lor, în ce s-a transformat această credință? Unii oameni cred în Dumnezeu de parcă El ar fi pur și simplu o mână de aer gol. Acești oameni nu au răspunsuri la întrebările referitoare la existența lui Dumnezeu fiindcă ei nu pot să simtă sau să fie conștienți de prezența sau de absența Lui, darmite să o vadă clar sau să o înțeleagă. În mod subconștient, acești oameni cred că Dumnezeu nu există. Alții cred în Dumnezeu de parcă El ar fi om. Aceștia cred că El nu poate să facă acele lucruri pe care nici ei nu pot să le facă și că ar trebui să gândească așa cum gândesc ei. „O persoană invizibilă și de neatins” e definiția lor pentru Dumnezeu. Există și un grup de oameni care cred în Dumnezeu de parcă El ar fi o marionetă; aceștia cred că Dumnezeu nu are sentimente. Ei cred că Dumnezeu e o statuie din lut și că, atunci când Se confruntă cu o problemă, Dumnezeu nu are nicio atitudine, niciun punct de vedere și nicio idee; ei cred că El este manipulat de omenire. Oamenii pur și simplu cred așa cum vor ei să creadă. Dacă ei Îl fac măreț, atunci El e măreț; dacă ei Îl fac mărunt, atunci El este mărunt. Când oamenii păcătuiesc și au nevoie de mila, toleranța și iubirea lui Dumnezeu, ei presupun că Dumnezeu ar trebui să le dea mila Lui. Acești oameni inventează un „Dumnezeu” în mințile lor și, apoi, Îl fac pe acest „Dumnezeu” să le îndeplinească cererile și să le satisfacă toate dorințele. Indiferent când și unde, indiferent ce fac asemenea oameni, ei vor adopta această închipuire în modul în care Îl tratează pe Dumnezeu și în credința lor. Există chiar și cei care, după ce au ofensat firea lui Dumnezeu, încă mai cred că El îi poate mântui, pentru că presupun că iubirea lui Dumnezeu este nemărginită și că firea Lui este dreaptă și că, indiferent cât de mult Îl jignește o persoană pe Dumnezeu, El nu Își va aminti nimic. Ei cred că, de vreme ce defectele, fărădelegile și răzvrătirea umană sunt doar exprimări de moment ale firii unei persoane, Dumnezeu le va acorda oamenilor șanse și va fi tolerant și răbdător cu ei; cred că Dumnezeu îi va iubi la fel ca înainte. Așadar, au mari speranțe că vor fi mântuiți. De fapt, indiferent cum cred oamenii în Dumnezeu, cât timp nu caută adevărul, Dumnezeu va avea o atitudine negativă față de ei. Asta pentru că, în perioada în care ai avut credință în Dumnezeu, deși ai luat cartea cuvintelor lui Dumnezeu și ai considerat-o drept comoară și o studiezi și o citești în fiecare zi, Îl lași la o parte pe adevăratul Dumnezeu. Îl privești doar ca pe aer sau ca pe un simplu om – și unii dintre voi Îl priviți doar ca pe o marionetă. De ce pun astfel problema? Pentru că, din câte văd Eu, indiferent dacă vă confruntați cu o problemă sau dacă întâlniți vreo circumstanță, acele lucruri care există în subconștientul vostru, acele lucruri cărora le dați naștere în voi nu au avut niciodată vreo legătură cu ale lui Dumnezeu cuvinte sau căutarea adevărului. Știi doar ceea ce gândești tu însuți, care e punctul tău de vedere, iar apoi îți forțezi ideile și părerile asupra lui Dumnezeu. În mintea ta, ele devin punctele de vedere ale lui Dumnezeu, iar tu le transformi pe acestea în standarde pe care le respecți fără să eziți. Pe măsură ce timpul trece, acest mod de a proceda te duce tot mai departe de Dumnezeu.
– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”
337. De ce anume crezi în Dumnezeu? Majoritatea oamenilor sunt încă dezorientați când vine vorba de această întrebare și au întotdeauna două puncte de vedere total diferite despre Dumnezeul practic și despre Dumnezeul din ceruri. Aceasta arată că oamenii cred în Dumnezeu nu pentru a I se supune, ci pentru a primi anumite beneficii sau pentru a scăpa de suferința pe care o aduce dezastrul; numai atunci sunt ei oarecum supuși. Acest gen de supunere este condiționat – propriile perspective sunt condiția prealabilă a supunerii lor; se supun pentru că nu au nicio alternativă. Așadar, mai exact, de ce crezi în Dumnezeu? Dacă este doar de dragul perspectivelor și al sorții tale, atunci ar fi mai bine dacă n-ai crede în El. O astfel de credință înseamnă să te amăgești, să te reasiguri și să te admiri pe tine însuți. În cazul în care credința ta nu este construită pe temelia supunerii față de Dumnezeu, atunci, în cele din urmă, vei fi pedepsit pentru că I te-ai opus. Toți cei care nu caută să I se supună lui Dumnezeu în credința lor sunt oameni care I se opun lui Dumnezeu. Dumnezeu le cere oamenilor să caute adevărul, să înseteze după cuvintele Sale, să mănânce și să bea cuvintele Lui și să le pună în practică, toate acestea pentru a reuși să I se supună lui Dumnezeu. Dacă aceasta este adevărata ta intenție, atunci Dumnezeu sigur te va înălța și sigur îți va arăta bunăvoință. Acest lucru este indubitabil și de neschimbat. Dacă intenția ta nu este să I te supui lui Dumnezeu și ai alte scopuri, atunci tot ceea ce spui și faci – chiar și rugăciunile tale către Dumnezeu și, mergând și mai departe, fiecare mișcare a ta – va fi potrivnic Lui. Chiar dacă vorbele tale sunt amabile și tu ai un comportament blând, chiar dacă toate mișcările și expresiile tale le par altora cuviincioase, ca și cum tu ai fi o persoană supusă, când vine vorba de intențiile și părerile tale asupra credinței în Dumnezeu, fiecare dintre acțiunile tale se opune lui Dumnezeu, face rău. Oamenii care par ascultători precum oile, dar ale căror inimi adăpostesc intenții rele, sunt lupi îmbrăcați în piei de oaie și cei care Îi aduc o ofensă lui Dumnezeu în mod direct. Dumnezeu nu va cruța pe niciunul dintre ei, iar Duhul Sfânt îl va dezvălui pe fiecare dintre ei. Toată lumea va vedea că toți aceia care sunt ipocriți vor fi cu siguranță disprețuiți și respinși de Duhul Sfânt. Nu-ți pierde răbdarea: Dumnezeu Se va socoti cu fiecare dintre aceștia și îl va elimina pe fiecare în parte.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „În credința ta în Dumnezeu ar trebui să I te supui lui Dumnezeu”
338. În credința lor în Dumnezeu, cea mai mare greșeală a oamenilor este că ei cred doar verbal, iar Dumnezeu este cu totul absent din viața lor de zi cu zi. Într-adevăr, toți oamenii cred în existența lui Dumnezeu, dar, cu toate acestea, Dumnezeu nu face parte din viața lor de zi cu zi. Gurile oamenilor rostesc multe rugăciuni către Dumnezeu, dar Dumnezeu are puțin loc în inima lor, așa că El îi încearcă neîncetat. Fiindcă oamenii sunt impuri, Dumnezeu nu are de ales decât să-i încerce, astfel încât ei să se rușineze și să ajungă să se cunoască în toiul acestor încercări. Altfel, omenirea s-ar transforma în urmașii arhanghelului și ar deveni din ce în ce mai corupți. Pe parcursul credinței sale în Dumnezeu, fiecare persoană se eliberează de multe dintre intențiile și obiectivele personale sub curățirea neîncetată a lui Dumnezeu. Altfel, Dumnezeu nu S-ar putea folosi de nimeni și nu ar avea cum să facă în oameni lucrarea pe care s-ar cuveni să o facă. Mai întâi, Dumnezeu îi curăță pe oameni și, prin acest proces, ei pot ajunge la cunoașterea de sine, iar Dumnezeu îi poate schimba. Numai atunci Își sădește Dumnezeu viața în ei și numai în acest fel poate inima lor să se întoarcă pe deplin către Dumnezeu. Așadar, spun că a crede în Dumnezeu nu este atât de simplu pe cât zic oamenii. Din perspectiva lui Dumnezeu, dacă ai doar cunoaștere, dar nu ai cuvântul Lui drept viață și dacă te limitezi numai la propriile cunoștințe, dar nu poți să practici adevărul sau să trăiești cuvântul lui Dumnezeu, atunci aceasta este încă o dovadă că nu ai o inimă iubitoare de Dumnezeu și arată că inima ta nu-I aparține lui Dumnezeu. Omul poate să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu crezând în El: acesta este obiectivul final și obiectivul a ceea ce urmărește omul. Trebuie să depui efort pentru a trăi cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât să poată da roade în practica ta. Dacă ai numai cunoștințe doctrinare, atunci credința ta în Dumnezeu nu va da roade. Numai dacă apoi practici și trăiești cuvântul Lui, credința ta poate fi considerată desăvârșită și în acord cu intențiile lui Dumnezeu.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să trăiești pentru adevăr întrucât crezi în Dumnezeu”
339. Când crezi în Dumnezeu și Îl urmezi, trebuie să ai o inimă iubitoare de Dumnezeu, trebuie să te eliberezi de firea ta coruptă, trebuie să urmărești satisfacerea intențiilor lui Dumnezeu și trebuie să îndeplinești datoria unei ființe create. Din moment ce crezi în Dumnezeu și Îl urmezi, ar trebui să Îi oferi totul, nu ar trebui să faci alegeri sau cereri personale, și ar trebui să realizezi satisfacerea intențiilor lui Dumnezeu. Din moment ce ești o ființă umană creată, ar trebui să te supui Domnului care te-a creat, deoarece ești prin natura ta incapabil să te stăpânești și nu ai nicio capacitate inerentă să-ți controlezi destinul. Din moment ce ești o persoană care crede în Dumnezeu, ar trebui să urmărești sfințirea și schimbarea. Din moment ce ești o ființă creată, ar trebui să rămâi fidel datoriei tale și să-ți păstrezi locul și nu trebuie să-ți depășești datoria. Acest lucru nu are menirea să te constrângă sau să te suprime prin doctrină, ci, în schimb, este calea prin care îți poți îndeplini datoria și care poate fi obținută – și ar trebui să fie obținută – de către toți aceia care fac ce este drept.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de calea pe care umblă o persoană”
340. Cea mai fundamentală cerință pentru credința omului în Dumnezeu este ca acesta să aibă o inimă cinstită și să poată să se dedice în întregime și să se supună cu adevărat. Ceea ce este cel mai greu pentru om este să-și pună la dispoziție întreaga viață în schimbul credinței adevărate prin care poate obține adevărul deplin și să-și îndeplinească datoria ca ființă creată. Acest lucru este inaccesibil celor care eșuează și chiar și mai inaccesibil celor care nu pot să-L găsească pe Hristos. Tocmai pentru că nu este bun la a se dedica în întregime lui Dumnezeu, pentru că nu este dispus să își facă datoria pentru Creator, pentru că a văzut adevărul, dar îl evită și merge pe propria cale, căci urmărește întotdeauna calea celor care au eșuat, pentru că se răzvrătește întotdeauna împotriva Cerului, omul eșuează mereu, întotdeauna este prins în capcană de intriga Satanei și în propriile mreje. Pentru că omul nu Îl cunoaște pe Hristos, pentru că omul nu este expert în înțelegerea și experimentarea adevărului, pentru că omul se închină prea mult lui Pavel și are o dorință prea puternică să meargă în Cer, pentru că omul solicită întotdeauna ca Hristos să-l asculte și-I poruncește lui Dumnezeu, toate acele figuri mărețe și importante și aceia care au experimentat vicisitudinile lumii continuă să fie incapabili să scape de moarte și mor în mijlocul mustrării lui Dumnezeu. Tot ceea ce pot spune despre astfel de oameni este că au parte de morți nenaturale. Consecința cu care se confruntă – moartea lor – nu este fără justificare și, în afară de asta, nu este eșecul lor chiar mai intolerabil pentru legea Cerului? Adevărul vine din lumea omului, totuși, adevărul dintre oameni este dat mai departe de Hristos. Își are originea de la Hristos, adică de la Dumnezeu Însuși, iar asta nu este ceva de care omul este capabil. Cu toate acestea, Hristos doar oferă adevărul; El nu a venit aici să decidă dacă omul va avea succes în urmărirea adevărului. Prin urmare, succesul sau eșecul omului în privința adevărului depinde în totalitate de propria căutare. Aceasta este o chestiune care nu a avut nimic de-a face cu Hristos, ci este în schimb determinată de căutarea omului. Destinația omului și succesul sau eșecul lui nu pot fi puse toate în seama lui Dumnezeu, așa încât Dumnezeu Însuși să trebuiască să le poarte, pentru că nu este o problemă a lui Dumnezeu Însuși, ci este direct legată de datoria pe care ar trebui să o îndeplinească ființele create. Majoritatea oamenilor au câteva cunoștințe despre căutarea și destinația lui Pavel și a lui Petru, totuși, oamenii nu cunosc nimic mai mult decât finalul lui Petru și cel al lui Pavel și sunt ignoranți în privința secretului din spatele succesului lui Petru sau a deficiențelor care au condus la eșecul lui Pavel. Și astfel, dacă sunteți complet incapabili să vedeți în profunzime esența căutării lor, atunci căutarea majorității dintre voi tot va eșua și chiar dacă un număr mic dintre voi vor avea succes, totuși, nu vor fi egali cu Petru. Dacă, însă, calea căutării tale este cea corectă, atunci ai o speranță de succes; dacă, însă, calea pe care pășești în căutarea adevărului este cea greșită, atunci vei fi veșnic incapabil de succes și vei întâmpina același final ca și Pavel.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de calea pe care umblă o persoană”
341. În credința ta în Dumnezeu, trebuie să I te supui, să pui adevărul în practică și să-ți îndeplinești toate îndatoririle. În plus, trebuie să înțelegi lucrurile pe care ar trebui să le experimentezi. Dacă experimentezi doar emondarea, disciplinarea și judecarea, dacă doar te bucuri de Dumnezeu, dar ești incapabil să simți când El te disciplinează sau te emondează – lucrul acesta este inacceptabil. Poate în cazul acestei rafinări rămâi neclintit, dar tot nu este suficient; tot trebuie să înaintezi în continuare. Lecția iubirii de Dumnezeu este nesfârșită; nu se va încheia niciodată. Oamenii consideră credința în Dumnezeu ca pe ceva extrem de simplu, dar, odată ce o trăiesc efectiv, își dau seama că a crede în Dumnezeu nu este un lucru atât de simplu pe cât își imaginează. Când Dumnezeu lucrează pentru a-l rafina pe om, omul suferă. Cu cât este mai intensă rafinarea unei persoane, cu atât va fi mai mare inima sa iubitoare de Dumnezeu și cu atât se va dezvălui mai mult în ea marea putere a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, cu cât un om trece prin mai puțină rafinare, cu atât mai mică va fi inima sa iubitoare de Dumnezeu și cu atât mai puțin se va dezvălui în acesta marea putere a lui Dumnezeu. Cu cât sunt mai mari rafinarea și durerea unei persoane și cu cât îndură mai multe chinuri, cu atât mai mult va crește dragostea sa pentru Dumnezeu, cu atât mai autentică va deveni credința sa în El și cu atât mai profundă va fi cunoașterea sa de Dumnezeu. În experiențele tale, vei vedea că acei oameni care sunt supuși unei mari rafinări și suferințe, care sunt emondați și disciplinați mult au o dragoste adâncă pentru Dumnezeu și o cunoaștere mai profundă și mai temeinică a Lui. Cei care nu au trecut prin experiența emondării au doar o cunoaștere superficială. Ei pot să spună numai atât: „Dumnezeu este atât de bun, le dă oamenilor har, astfel ca ei să se poată bucura de El”. Dacă au avut experiența emondării și disciplinării, atunci sunt capabili să vorbească despre adevărata cunoaștere de Dumnezeu. Așadar, cu cât este mai minunată lucrarea lui Dumnezeu asupra omului, cu atât este mai valoroasă și mai semnificativă. Cu cât este mai de nepătruns pentru tine și cu cât este mai neconformă cu noțiunile tale, cu atât mai mult poate lucrarea lui Dumnezeu să te cucerească, să te câștige și să te desăvârșească. Ce măreață e semnificația lucrării lui Dumnezeu! Dacă Dumnezeu nu l-ar rafina pe om astfel, dacă El nu ar lucra potrivit acestei metode, atunci lucrarea Lui ar fi lipsită de efect și de însemnătate. În aceasta constă semnificația extraordinară a celor menționate în trecut – faptul că Dumnezeu avea să selecteze și să câștige acest grup și să-l facă complet în zilele de pe urmă. Cu cât mai măreață este lucrarea pe care o săvârșește El asupra voastră, cu atât mai profundă și mai pură e iubirea voastră de Dumnezeu. Cu cât mai măreață e lucrarea lui Dumnezeu, cu atât mai capabil e omul să priceapă ceva din înțelepciunea Sa și cu atât mai profund Îl cunoaște omul.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”
342. Credința în Dumnezeu necesită supunere față de El și experiența lucrării Sale. Dumnezeu a făcut atât de multă lucrare – s-ar putea spune că pentru oameni este toată desăvârșire, rafinare și chiar mai mult, mustrare. Nu a existat niciun singur pas din lucrarea lui Dumnezeu care să fie în conformitate cu noțiunile umane; lucrul de care s-au bucurat oamenii sunt cuvintele dure ale lui Dumnezeu. Când Dumnezeu vine, oamenii ar trebui să se bucure de măreția Sa și de mânia Sa. Totuși, indiferent cât de aspre ar fi cuvintele Sale, El vine să-l mântuiască și să-l desăvârșească pe om. Ca ființe create, oamenii ar trebui să-și îndeplinească îndatoririle pe care se cuvine să le îndeplinească și să rămână fermi în mărturia lor pentru Dumnezeu în toiul rafinării. În fiecare încercare, ar trebui să susțină mărturia pe care ar trebui să o aducă și să aducă o mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu. O persoană care face acest lucru este un biruitor. Indiferent cum te rafinează Dumnezeu, ar trebui să rămâi plin de credință și să nu-ți pierzi niciodată credința în El și ar trebui, de asemenea, să faci ceea ce ar trebui să facă omul. Asta este tot ceea ce Dumnezeu cere de la om – El cere ca inima omului să fie capabilă să se întoarcă pe deplin la El și să se îndrepte spre El în fiecare moment. O astfel de persoană este un biruitor. Cei pe care Dumnezeu îi numește „biruitori” sunt oamenii care încă pot să rămână fermi în mărturia lor, să-și mențină credința și loialitatea față de Dumnezeu și, orice s-ar întâmpla, să-și păstreze o inimă curată înaintea lui Dumnezeu și să-și mențină dragostea autentică pentru Dumnezeu, în timp ce se află sub influența Satanei și în timp ce sunt asediați de Satana – adică, în timp ce se află în mijlocul forțelor întunericului. În acest fel, ei au rămas fermi în mărturia lor înaintea lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt cei pe care Dumnezeu îi numește „biruitori”. Dacă urmărirea ta este excelentă când Dumnezeu te binecuvântează, dar te retragi fără binecuvântările Sale, este aceasta puritate? Din moment ce ești sigur că această cale este adevărată, trebuie să o urmezi până la capăt; trebuie să-ți menții loialitatea față de Dumnezeu. Din moment ce ai văzut că Dumnezeu a venit pe pământ pentru a te desăvârși personal, ar trebui să-I dai inima ta în întregime. Dacă, indiferent ce face Dumnezeu – poate dându-ți un final nefavorabil chiar la sfârșit – tu încă poți să-L urmezi, asta înseamnă că ți-ai menținut puritatea înaintea lui Dumnezeu. Ofranda adusă lui Dumnezeu a unui trup spiritual sfânt și a unei fecioare curate despre care s-a vorbit înseamnă a păstra o inimă sinceră înaintea lui Dumnezeu. Sinceritatea omului este puritate, iar cei care pot fi sinceri față de Dumnezeu și-au păstrat puritatea. Asta e ceea ce ar trebui să pui în practică. Când se cuvine să te rogi, te rogi; când se cuvine să te aduni la părtășie, faci asta; când se cuvine să cânți imnuri, cânți imnuri; iar când se cuvine să te răzvrătești împotriva trupului, te răzvrătești împotriva trupului. Când îți faci datoria, nu o faci superficial; când te confrunți cu încercări, rămâi neclintit. Aceasta este loialitatea față de Dumnezeu.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți păstrezi loialitatea față de Dumnezeu”
343. Când Moise a lovit stânca și apa dată de Iahve a izvorât, aceasta s-a datorat credinței sale. Când David a cântat la harpă și la liră laude pentru Mine, Iahve – cu inima plină de bucurie – asta a fost datorită credinței lui. Când Iov și-a pierdut animalele care umpleau munții și nenumăratele bogății, iar trupul său a fost acoperit de bube dureroase, a fost datorită credinței lui. Când a putut să audă glasul Meu, al lui Iahve, și să vadă slava Mea, a lui Iahve, asta a fost datorită credinței sale. Faptul că Petru a putut să-L urmeze pe Isus Hristos s-a datorat credinței lui. Faptul că a putut fi pironit pe cruce de dragul Meu și că a dat mărturie slăvită s-a datorat tot credinței lui. Când Ioan a văzut chipul slăvit al Fiului Omului, asta a fost datorită credinței sale. Când a avut viziunea zilelor de pe urmă, a fost cu atât mai mult datorită credinței lui. Motivul pentru care așa-numitele mulțimi ale națiunilor păgânilor au primit revelația Mea și au ajuns să știe că M-am întors în trup pentru a-Mi face lucrarea între oameni este tot rezultatul credinței lor. Toți aceia care sunt loviți de cuvintele Mele dure și totuși dobândesc alinare din asta și sunt mântuiți – oare asta nu se datorează credinței lor? Datorită credinței lor, oamenii au primit atât de multe lucruri, și nu neapărat binecuvântări. S-ar putea să nu primească același tip de fericire și bucurie pe care le-a simțit David sau să li se dăruiască apă de către Iahve așa cum i s-a dăruit lui Moise. De exemplu, Iov a fost binecuvântat de Iahve datorită credinței sale, dar a primit și nenorociri. Indiferent dacă primești binecuvântări sau nenorociri, ambele sunt evenimente binecuvântate. Dacă nu ar fi credința ta, nu ai fi capabil să primești această lucrare de cucerire și cu atât mai puțin ai fi capabil să vezi faptele lui Iahve revelate în fața ochilor tăi astăzi – nu ai fi capabil să vezi acest lucru și cu atât mai puțin ai fi capabil să-l câștigi. Aceste nenorociri, aceste calamități și toate judecățile – dacă nu ar veni asupra ta, ai fi capabil să vezi faptele lui Iahve astăzi? Astăzi, este credința cea care îți permite să fii cucerit și este faptul de a fi cucerit ceea ce îți permite să crezi în fiecare faptă a lui Iahve. Doar datorită credinței primești astfel de mustrare și judecată. Prin această mustrare și judecată, ești cucerit și desăvârșit. Dacă nu ar exista mustrarea și judecata de azi, credința ta ar fi în zadar, pentru că nu L-ai cunoaște pe Dumnezeu; oricât de mult ai crede în El, credința ta ar fi doar vorbe goale și nu ar avea deloc realitate. Numai după ce primești această lucrare de cucerire, care te face complet supus, credința ta devine adevărată și de nădejde, iar inima ta se întoarce spre Dumnezeu. Chiar dacă ești supus multor judecăți sau multor blesteme din cauza acestui cuvânt „credință”, ai, cu toate acestea, credință adevărată și ai dobândit cel mai adevărat, cel mai real și cel mai prețios lucru. Asta deoarece numai pe parcursul judecății vezi destinația ființelor create; această judecată este cea în care vezi frumusețea Creatorului; această lucrare de cucerire este cea în care vezi brațul lui Dumnezeu; în această cucerire ajungi să înțelegi pe deplin viața umană; în această cucerire dobândești calea cea dreaptă în viață și ajungi să înțelegi adevăratul sens al „omului”; numai în această cucerire vezi firea dreaptă a Celui Atotputernic și înfățișarea Sa frumoasă și glorioasă; această lucrare de cucerire este cea în care înveți despre originea omului și înțelegi „istoria nemuritoare” a întregii omeniri; în această cucerire ajungi să înveți despre strămoșii omenirii și originea corupției omenirii; în această cucerire primești bucuria și mângâierea, precum și certarea nesfârșită, disciplinarea și cuvintele de reproș ale Creatorului pentru omenirea pe care El a creat-o; tocmai în această lucrare de cucerire primești binecuvântările, precum și nenorocirile care se cuvin omului… Nu sunt toate acestea datorită acelui strop de credință al tău? Iar credința ta nu sporește prin dobândirea acestor lucruri? Nu ai dobândit o cantitate extraordinară?
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărata poveste a lucrării de cucerire (1)”
