45. Renunțarea la vanitate m-a făcut să mă simt complet eliberată
În iunie 2023 am fost aleasă conducătoare de biserică. Atunci am fost puțin surprinsă și, de asemenea, puțin îngrijorată, gândindu-mă: „Încă înțeleg adevărul destul de superficial și am foarte multe lipsuri. Dacă nu voi putea să rezolv problemele fraților și ale surorilor, voi da greș în datoria mea și voi ajunge să fiu demisă? Ce vor crede despre mine atunci? Cum aș mai putea să-mi arăt fața?” Gândindu-mă la asta, am vrut să refuz funcția. Dar apoi mi-am dat seama că această datorie era o înălțare din partea lui Dumnezeu și o ocazie pentru mine de a practica, așa că am acceptat-o.
În acea perioadă colaboram cu sora Lin Hui. Lin Hui m-a desemnat să supraveghez lucrarea bisericii de curățire și de udare, iar eu m-am gândit: „Surorile care fac lucrarea de organizare a materialelor pentru curățirea oamenilor au mai cooperat cu mine. Ele obișnuiau să-mi supravegheze și să-mi ghideze munca. Mă știu bine și îmi cunosc statura reală. Acum îmi revine sarcina de a supraveghea și de a monitoriza progresul lucrării lor. Dacă nu reușesc găsesc rezolvare pentru stările lor sau să abordez problemele din lucrarea lor? Ce vor crede despre mine? Vor crede oare că nu pot să fac lucrare reală? Cum aș putea să-mi arăt fața atunci?” Aceste gânduri m-au neliniștit mult și n-am avut curajul să le analizez stările sau să le întreb despre progresul lucrării lor, așa că doar am întrebat pe scurt cum avansa lucrarea, fără să cer alte detalii. Au trecut aproximativ douăzeci de zile și am aflat că Li Xiang, cea care organiza materialele pentru curățirea oamenilor, trăia într-o stare de apatie, făcând îndatoriri fără un simț al poverii. De cea mai mare parte a lucrării se ocupa Zhou Yu, dar nici sănătatea lui Zhou Yu nu era prea bună, așa că unele materiale nu puteau fi organizate la timp. Am vrut să o caut pe Li Xiang și să am părtășie cu ea pentru a-i soluționa starea, dar apoi m-am gândit că nu înțelegeam principiile lucrării de curățire la fel de bine ca ele și m-am întrebat dacă nu cumva aveau să mă privească de sus dacă mi-ar fi pus întrebări legate de lucrare și eu n-aș fi știut să răspund. Așa că nu le-am abordat pentru părtășie.
Într-o zi, am primit de la conducerea superioară o scrisoare în care se spunea că progresul bisericii noastre în organizarea materialelor pentru curățirea oamenilor era lent și întârziase lucrarea, cerându-mi-se să monitorizez și să rezolv această problemă. Citind această scrisoare, m-am simțit foarte vinovată, pentru că știam că starea lui Li Xiang nu era bună, dar, fiind atât de preocupată să-mi protejez mândria, nu o abordasem imediat pentru părtășie, făcându-mă astfel responsabilă pentru întârzierea lucrării. Și Lin Hui mi-a trimis o scrisoare, spunând că nu investigam stările fraților și ale surorilor, că nu înțelegeam cum progresa lucrarea și că această problemă era direct legată de neglijența noastră în supravegherea sau monitorizarea lucrării. De asemenea, ea a citat cuvintele lui Dumnezeu pentru a scoate în evidență că aveam o atitudine greșită față de îndatoririle mele. M-am simțit profund tulburată și am realizat că Dumnezeu folosea emondarea prin sora mea pentru a mă trezi. Trebuia să-mi corectez imediat atitudinea față de îndatoriri. Ulterior am căutat fragmente relevante din cuvintele lui Dumnezeu despre starea lui Li Xiang și am avut părtășie cu ea. Am cercetat și stările altor surori și cum decurgeau îndatoririle lor și le-am oferit părtășie și soluții pentru dificultățile lor. Ulterior am aflat că starea lui Li Xiang nu se îmbunătățise și m-am gândit: „Ce vor crede ceilalți despre mine dacă nici măcar nu pot să-i rezolv starea surorii mele? Vor crede oare că îmi lipsesc adevărurile-realități și că nu pot rezolva problemele fraților și ale surorilor? Aș fi complet umilită!” Gândindu-mă la asta, m-am simțit oarecum negativă, dar n-am căutat adevărul pentru a-mi rezolva starea.
Odată i-am scris unei surori o scrisoare despre unele probleme din lucrarea de cultivare a oamenilor. După ce am terminat scrisoarea, Lin Hui a făcut multe adăugiri și modificări și m-am gândit: „Încă trebuie să-i deranjez pe alții cu îndatoririle mele. Ce ar crede ceilalți despre mine dacă ar ști asta? Ar crede că nu sunt capabilă să fac nimic în rolul meu de conducător? Obișnuiam să cred că sunt în stare să fac anumite sarcini și să câștig aprobarea fraților și a surorilor, dar nu m-am așteptat niciodată să fiu dezvăluită atât de amănunțit după ce am devenit conducătoare. Dacă n-aș fi acceptat această datorie, nu aș fi fost umilită în acest fel!” Aceste gânduri m-au făcut să mă simt negativă și lipsită de motivație în îndatoririle mele și n-am mai vrut să monitorizez lucrarea de care eram responsabilă. Mi-am dat seama că starea mea era greșită, așa că m-am rugat lui Dumnezeu pentru călăuzire. Într-o zi am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În loc să caute adevărul, cei mai mulți oameni au propriile planuri meschine. Interesele lor, renumele și locul sau statutul pe care îl au în mintea altora sunt de mare importanță pentru ei. Acestea sunt singurele lucruri pe care le prețuiesc. Se agață de aceste lucruri cu o prinsoare de fier și le consideră drept viață a lor. Și modul în care sunt priviți sau tratați de Dumnezeu are o importanță secundară; pentru moment, ei ignoră asta; pentru moment, se gândesc doar dacă sunt șefii grupului, dacă alți oameni îi admiră și dacă vorbele lor au greutate. Prima lor grijă este să ocupe acea poziție. Când sunt într-un grup, aproape toți oamenii caută acest tip de statut, astfel de oportunități. Când sunt foarte talentați, bineînțeles că vor să fie cei mai buni; dacă au abilități medii, tot își vor dori să aibă o poziție mai înaltă în grup; iar dacă au o poziție joasă în grup, având un calibru și abilități medii, vor dori și ei să fie respectați de ceilalți, nu vor vrea ca alții să-i privească disprețuitor. Renumele și demnitatea acestor oameni sunt lucrurile care-i fac să stabilească o limită: sunt nevoiți să se țină de aceste lucruri. S-ar putea să fie lipsiți de integritate și să nu fie nici aprobați, nici acceptați de Dumnezeu, dar în niciun caz nu pot pierde respectul, statutul sau stima pentru care au muncit din greu printre ceilalți – asta reprezintă firea Satanei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au expus starea. Mereu voiam să ies în evidență și îmi făceam constant griji că aș putea fi privită de sus sau să-mi pierd statutul în ochii celorlalți. Puneam mai mult preț pe mândrie și statut decât pe propria-mi viață. M-am gândit la perioada în care am fost conducătoare. La vremea aceea, realizasem că aceasta era o ocazie oferită de Dumnezeu pentru a mă forma și că ar fi trebuit să mă concentrez asupra îndeplinirii conștiincioase a datoriei, să am părtășie cu frații și surorile și să le rezolv stările și dificultățile. În ceea ce privește problemele pe care nu le puteam rezolva, aș fi putut să discut cu surorile partenere și să caut îndrumare de la conducerea superioară. Dar eu nu mă gândeam la cum să îmi fac bine îndatoririle. În primul rând, mă preocupam de mândria și statutul meu. Pentru că surorile care organizau materialele cooperaseră cu mine înainte și înțelegeau mai bine decât mine principiile acestei datorii, m-am temut să nu mă privească de sus dacă nu puteam să le rezolv problemele, așa că nu am îndrăznit să le monitorizez lucrarea. Mai târziu, am aflat că Li Xiang fusese într-o stare proastă și că acest lucru întârziase lucrarea, dar am continuat să ignor chestiunea, de teamă să nu fiu umilită dacă nu reușeam să o rezolv. Lin Hui a citit scrisoarea pe care am scris-o și a făcut adăugiri și modificări unde existau lacune. Acest lucru a fost benefic pentru lucrare, dar eu am simțit că faptul că nu reușeam nici măcar să scriu o scrisoare corectă însemna că ea mă vedea exact așa cum eram, ceea ce m-a făcut să îmi doresc să mă întorc la îndatoririle mele inițiale. Eram constrânsă de preocupările legate de mândrie și statut, gândindu-mă doar la reputația și la statutul meu și chiar neglijând lucrarea pe care trebuia să o fac.
Ulterior am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile și, purtând aceste lanțuri, ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de dispreț motivele sale sinistre? Poate că astăzi încă nu puteți percepe motivele lui sinistre, deoarece credeți că nu se poate trăi fără faimă și câștig. Credeți că, dacă oamenii lasă în urmă faima și câștigul, atunci nu vor mai putea să vadă calea înainte, nu vor mai putea să-și atingă obiectivele, iar viitorul le va deveni întunecat, palid și mohorât. Dar, încet, veți recunoaște cu toții într-o zi că faima și câștigul sunt cătușe masive pe care Satana le folosește pentru a-l lega pe om. Când va sosi acea zi, te vei împotrivi complet controlului Satanei și lanțurilor pe care el le folosește pentru a te lega. Când va veni vremea să-ți dorești să te debarasezi de toate lucrurile pe care ți le-a insuflat Satana, atunci vei curma legătura cu Satana și vei detesta cu adevărat tot ceea ce ți-a adus Satana. Numai atunci omenirea va avea o dragoste și o dorință reală pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că Satana controlează gândurile oamenilor prin faimă și câștig, ducându-i pe calea greșită, făcându-i să trăiască încătușați de faimă și câștig, să se ferească de Dumnezeu și să-L trădeze. Reflectând asupra mea în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, am realizat că făcusem din urmărirea reputației și a statutului scopul meu în viață. Încă din copilărie tânjisem mereu după reputație și statut, indiferent de grupul din care făceam parte, crezând că, dacă am reputație și statut, voi câștiga stima oamenilor. Consideram că a trăi astfel era singura modalitate de a avea o viață cu sens. Chiar și după ce L-am găsit pe Dumnezeu, am continuat să urmăresc aceste lucruri, trăind după otrăvuri satanice precum „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și „Mai bine să fii un pește mare într-un iaz mic”. După ce am fost aleasă conducătoare de biserică, mi-am făcut griji că, dacă nu îmi fac bine datoria, îmi voi pierde mândria și statutul, așa că am vrut să refuz datoria. Când am mers la adunarea cu surorile care organizau materialele pentru curățirea oamenilor, deoarece ele îmi supravegheaseră lucrarea înainte, m-am temut că îmi voi pierde reputația dacă nu le puteam rezolva problemele, așa că am evitat să le supraveghez și să le monitorizez lucrarea, ceea ce a dus la întârzierea lucrării de curățire. Când sora parteneră a revizuit scrisoarea pe care o scrisesem și a făcut multe adăugiri, în loc să învăț și să pricep principiile din acest proces, m-am simțit dezvăluită și profund umilită și am vrut să fug de această datorie. Prin dezvăluirile faptelor, am văzut că eram prizoniera otrăvurilor Satanei și că nu puteam să-mi fac cum se cuvine datoria de ființă creată, ceea ce afecta lucrarea și însemna că eu comiteam fărădelegi înaintea lui Dumnezeu. Faptul că trăiam conform otrăvurilor Satanei nu avea decât să mă facă să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, să merg pe o cale de împotrivire față de El. Reflectând la aceasta, am simțit teamă, remușcare și o mare vinovăție, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, nu vreau să continui așa. Vreau să mă căiesc. Te rog, călăuzește-mă să găsesc o cale de practică.”
Apoi am citit mai multe din cuvintele lui Dumnezeu: „Spuneți-Mi, cum puteți să fiți oameni care sunt obișnuiți și normali? Cum puteți voi, după cum spune Dumnezeu, să vă asumați locul adecvat al unei ființe create – cum puteți să nu încercați să fiți supraoameni sau vreun personaj ilustru? Cum ar trebui să practicați pentru a fi persoane obișnuite și normale? Cum se poate face acest lucru? Cine va răspunde? (În primul rând, trebuie să recunoaștem că suntem oameni obișnuiți, oameni foarte comuni. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le înțelegem, nu le cunoaștem și nu le putem vedea ca atare. Trebuie să recunoaștem că suntem corupți și plini de defecte. După asta, trebuie să avem o inimă sinceră și să venim des înaintea lui Dumnezeu, pentru a căuta.) Mai întâi de toate, nu-ți oferi un titlu și nu deveni legat de acesta, spunând: «Eu sunt conducătorul, eu sunt șeful echipei, eu sunt supraveghetorul, nimeni nu cunoaște domeniul ăsta mai bine decât mine, nimeni nu înțelege abilitățile mai mult decât mine.» Nu lăsa titlul pe care ți-l dai singur să ți se urce la cap. Imediat ce permiți să se întâmple acest lucru, îți va lega mâinile și picioarele și vorbele și faptele îți vor fi afectate. Gândirea și judecata ta normală vor fi afectate, de asemenea. Trebuie să te eliberezi de constrângerile acestui statut. Mai întâi, coboară-te din această funcție oficială și titlu și stai în locul unei persoane obișnuite. Dacă faci acest lucru, mentalitatea ta va deveni oarecum normală. De asemenea, trebuie să recunoști și să spui: «Nu știu cum să fac acest lucru și nu-l înțeleg nici pe acela – va trebui să fac unele cercetări și să studiez», sau «Nu am avut niciodată o asemenea experiență, așa că nu știu ce să fac.» Când ești capabil să spui ce gândești cu adevărat și să vorbești cinstit, vei avea o rațiune normală. Ceilalți îți vor cunoaște adevăratul sine și, astfel, vor avea o imagine normală în ceea ce te privește, iar tu nu va trebui să te prefaci și nici nu vei fi supus unei mari presiuni, așa că vei putea comunica normal cu oamenii. Să trăiești astfel este liber și ușor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). Înainte crezusem că, fiind conducătoare, trebuia să știu și să înțeleg totul și să fiu mai bună decât alții. Purtând titlul de conducătoare în datoria mea, am fost constrânsă de reputație și statut și nu am reușit să simt eliberare, devenind prea precaută în datoria mea. Deși, evident, îmi lipseau multe, continuam să mă prefac și să mă ascund, fiindcă mă temeam că, dacă n-aș putea rezolva probleme, frații și surorile m-ar privi de sus. Adevărul era că frații și surorile îmi cunoșteau deja lipsurile, așa că nu era nevoie să mă ascund. Chiar dacă nu înțelegeam principiile lucrării de curățire, puteam totuși să cooperez cu surorile, să învăț și să mă echipez cu adevăruri-principii relevante, compensându-mi astfel neajunsurile. Nu puteam continua să trăiesc pentru mândrie și statut. De acum înainte trebuia să pun deoparte titlul de „conducătoare” și să îmi înfrunt corect lipsurile și neajunsurile. Când nu înțelegeam ceva, trebuia să-mi las deoparte mândria și statutul, să am părtășie deschis cu frații și surorile și să învăț din punctele lor forte, pentru a-mi compensa neajunsurile și a-mi face bine datoria.
Mai târziu, am recunoscut în mine un alt punct de vedere fals. Simțeam că, fiind conducătoare, trebuia neapărat să fiu capabilă să rezolv problemele fraților și surorilor. Ca răspuns la această concepție, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Când cineva este ales de către frați și surori să fie conducător sau este promovat de casa lui Dumnezeu să facă o anumită parte a lucrării sau să îndeplinească o anumită datorie, acest lucru nu înseamnă că are un statut sau o poziție specială sau că adevărurile pe care le înțelege sunt mai profunde și mai numeroase decât cele înțelese de alți oameni – cu atât mai puțin că această persoană este capabilă să se supună lui Dumnezeu și nu-L va trăda. Cu siguranță, nici nu înseamnă că Îl cunoaște pe Dumnezeu și că este cineva care se teme de El. De fapt, nu a atins nimic din toate acestea. Promovarea și cultivarea nu sunt decât promovare și cultivare în sensul direct și nu echivalează cu faptul că persoana respectivă a fost predestinată și aprobată de Dumnezeu. Promovarea și cultivarea sa înseamnă pur și simplu că a fost promovată și așteaptă cultivarea. Iar rezultatul final al acestei cultivări depinde de faptul dacă această persoană urmărește adevărul și dacă este capabilă să aleagă calea urmăririi adevărului. Așadar, atunci când cineva din biserică este promovat și cultivat pentru a fi conducător, acesta este doar promovat și cultivat în sensul direct; nu înseamnă că deja este conform standardului sau că este competent în calitate de conducător, că este deja capabil să îndeplinească lucrarea de conducere și poate să facă o lucrare reală – nu așa stau lucrurile. […] Deci, care este scopul și semnificația promovării și cultivării cuiva? Este ca această persoană să fie promovată, ca individ, pentru ca ea să practice și să fie udată și instruită în mod special, făcând-o astfel capabilă să înțeleagă adevărurile-principii și principiile, mijloacele și metodele de a face diverse lucruri și de rezolvare a diferitelor probleme, precum și cum să gestioneze și să trateze diferitele tipuri de medii și de oameni pe care îi întâlnește, în conformitate cu intenția lui Dumnezeu și într-un mod care protejează interesele casei lui Dumnezeu. Judecând pe baza acestor aspecte, oare oamenii talentați care sunt promovați și cultivați de casa lui Dumnezeu sunt capabili, în mod adecvat, să își asume lucrarea și să își facă bine datoria în timpul perioadei de promovare și de cultivare sau înainte de promovare și de cultivare? Bineînțeles că nu. Astfel, e inevitabil ca, în timpul perioadei de cultivare, acești oameni să nu experimenteze emondarea, judecata și mustrarea, expunerea și chiar demiterea; acest lucru e normal, asta înseamnă instruire și cultivare” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, în casa lui Dumnezeu, cultivarea cuiva pentru datoria de conducere nu înseamnă că acea persoană deține adevărurile-realități, că poate avea părtășie despre orice problemă și o poate rezolva sau că e mai bună decât alții, ci mai degrabă că i se oferă mai multe oportunități de a practica. Este normal să ai neajunsuri în datoria ta, iar oamenii trebuie să se bazeze mai mult pe Dumnezeu în lucrurile pe care nu le înțeleg, să coopereze cu frații și surorile lor, să acționeze conform principiilor și cerințelor casei lui Dumnezeu și să se concentreze asupra căutării adevărului în situațiile rânduite de Dumnezeu. În acest fel, oamenii pot crește spiritual mai repede. Deși făceam datoria de conducătoare, asta nu însemna că înțelegeam totul, dar, prin practică, puteam ajunge treptat să pricep diverse adevăruri-principii. În aceasta se afla iubirea lui Dumnezeu! Îl înțelesesem greșit pe Dumnezeu, crezând că El mă dezvăluia prin această situație și că într-adevăr Îi dezamăgisem efortul Lui atent. Nu mai puteam să-L înțeleg greșit pe Dumnezeu, ci trebuia să-mi las deoparte mândria și statutul, să urmăresc sincer adevărul și să caut să am părtășie cu frații și surorile atunci când nu înțeleg ceva.
Mai târziu, conducerea superioară ne-a cerut să împărtășim cu frații și surorile moduri eficiente de a-i uda pe nou-veniți și m-am gândit cum să scriu aceste metode clar. După ce am terminat de scris, am vrut să-i arăt lui Lin Hui ce scrisesem, ca să văd dacă era potrivit, dar când m-am gândit la abilitățile mele de exprimare slabe, m-am îngrijorat, gândindu-mă: „Dacă nu e bine, ce va crede Lin Hui despre mine? Mă va privi de sus?” Așa că am ezitat să-i arăt ce scrisesem. Dar mi-am dat seama că, dacă ceea ce scrisesem nu era clar, nu ar fi fost de prea mare ajutor pentru frați și surori și că, dacă Lin Hui ar fi completat și îmbunătățit conținutul, rezultatul ar fi fost mai bun. Așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să nu mă las constrânsă de mândrie și statut. Mi-am amintit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Nu te preface și nu afișa o mască. Mai întâi, deschide-te cu privire la ce gândești în inimă, cu privire la adevăratele tale gânduri, astfel încât toată lumea să le cunoască și să le înțeleagă. Ca urmare, preocupările și barierele tale, precum și suspiciunile dintre tine și ceilalți vor fi eliminate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). Trebuia să las mândria deoparte și să îmi recunosc deschis lipsurile. Adevărul era că Lin Hui mă cunoștea exact așa cum eram, iar capacitățile ei puternice de exprimare îmi completau perfect neajunsurile, ajutau la evitarea devierilor și aduceau beneficii lucrării noastre. Așa că i-am arătat lui Lin Hui scrisoarea pe care o scrisesem și ea a evidențiat câteva lipsuri. Am considerat că ceea ce mi-a spus era foarte util și I-am mulțumit sincer lui Dumnezeu pentru asta.
Acum îmi dau seama că urmărirea reputației și a statutului dăunează cu adevărat oamenilor, deoarece nu doar mă împiedică să mă simt eliberată, ci afectează și lucrarea. Doar practicând conform cuvintelor lui Dumnezeu și renunțând la mândrie și statut pot trăi simțindu-mă eliberată și liniștită. În același timp, simt și că a ne recunoaște propria corupție și propriile neajunsuri nu este rușinos și că a ne deschide în fața fraților și a surorilor cu privire la adevărata noastră stare ne poate permite să le câștigăm ajutorul. Simt că am avut cu adevărat un mare câștig din această experiență.
