83. Învățăminte desprinse din discernerea unei persoane rele

În iunie 2022, conducătoarea m-a desemnat să supraveghez lucrarea bazată pe texte. Mi-am amintit de o echipă ale cărei rezultate fuseseră mereu slabe. Din starea despre care scrisese o lucrătoare de la texte pe nume Xiao Li, am văzut că era foarte preocupată de reputație și de statut. De fiecare dată când punea o întrebare, trebuia ca surorile din echipă să răspundă imediat, altfel, devenea răutăcioasă și se înfuria cât ai clipi din ochi. M-am întrebat: „Oare lipsa lor de colaborare armonioasă le afectează lucrarea? Trebuie să găsesc rapid sursa acestei probleme.”

La adunare, am întrebat fiecare persoană care îi era starea. Conducătoarea echipei, Li Mei, și-a împărtășit gândurile despre cum nu putea colabora armonios cu Xiao Li și chiar voia să renunțe la funcția sa. Xiao Li a spus atunci că fusese impulsivă și țâfnoasă încă din copilărie și că nu putea să nu aibă un acces de furie ori de câte ori auzea ceva ce nu-i plăcea. Ea a mai menționat că, odată, Luo Lan i-a atras atenția că îi lipsea simțul poverii în îndeplinirea datoriei, spunând că lucra mereu încet, prelungindu-și devoționalele de dimineață până la ora unsprezece și abia apoi începând lucrarea, iar ea a refuzat categoric să accepte acest lucru, gândindu-se: „Dar Li Mei nu e la fel? De ce nu spune Luo Lan nimic despre ea?” Ea simțea că Luo Lan trata nedrept oamenii și că o viza pe ea, de aceea vorbea cu înverșunare. Mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, ea ajunsese să își dea seama de slaba ei umanitate și simțea că era corect ca alții să o izoleze și să o excludă și să o numească o persoană rea. Indiferent cum o trataseră alții, spunea că ar trebui să accepte acel tratament ca fiind de la Dumnezeu și să se cunoască pe sine și să nu aibă prejudecăți față de surorile ei. Li Mei s-a simțit cuprinsă de un val de emoții și a spus: „Unele lucruri pe care le-a spus Xiao Li nu sunt adevărate. Nu am izolat-o și nici nu am exclus-o, nici nu am numit-o o persoană rea.” Xiao Li a continuat să vorbească printre lacrimi, spunând că, atunci când a auzit că un antihrist a fost exclus din biserică, a fost profund afectată. Acest antihrist semănase discordie și asuprise oamenii, iar ea a simțit că natura ei era mult mai rea decât cea a acestui antihrist și că ar fi foarte periculos dacă ar continua așa, așa că a fost dispusă să se pocăiască. Toate acestea m-au derutat destul de mult și m-am întrebat: „Xiao Li se cunoaște cu adevărat pe sine? Ce este o părtășie deschisă și normală despre propria corupție și ce înseamnă a-i denigra și a-i ataca pe alții sub pretextul părtășiei pentru cunoașterea de sine? Din părtășia lui Xiao Li, de ce pare că Li Mei și Luo Lan se aliau pentru a o ataca și a o exclude?” La momentul respectiv, nu m-am gândit prea mult la asta, spunându-mi: „Xiao Li e tânără, puțin încăpățânată, iar firea ei coruptă este destul de gravă, dar, văzând-o cum plânge și cum se cunoaște pe sine, pare să fie o persoană care acceptă adevărul. Schimbarea se produce treptat, așa că ar trebui să i se acorde mai multă libertate. În plus, lipsa unei colaborări armonioase nu este vina doar a unei singure persoane. Într-o ceartă fiecare poartă o vină, iar acest lucru se datorează probabil faptului că niciuna dintre părți nu se cunoaște pe sine și ambele trăiesc după firile lor corupte.” Gândindu-mă la asta, am găsit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu despre colaborarea armonioasă pe care să le citesc și le-am reamintit să nu se preocupe excesiv de oameni sau de lucruri, ci să reflecteze asupra lor și să se cunoască pe ele însele în conformitate cu vorbele lui Dumnezeu și să învețe una de la alta. De asemenea, am apelat la propriile mele experiențe pentru a avea părtășie cu Xiao Li despre consecințele periculoase ale acțiunilor impulsive. După părtășia mea, Xiao Li a spus: „Nu există ranchiună profundă între mine și surori. Sunt dispusă să colaborez armonios cu surorile și să-mi îndeplinesc datoria din toată inima. Sunt foarte impulsivă și am o fire foarte arogantă, dar sunt dispusă să mă rog lui Dumnezeu și să caut o soluție.” Li Mei părea oarecum resemnată, spunând: „Chiar nu știu cum să trăiesc experiența acestui mediu și nu știu cum să reflectez și să mă cunosc pe mine însămi.” Ea a mai spus că, pentru a rezolva problema colaborării lipsite de armonie, trebuia mai întâi să înțelegem întreaga poveste. Auzind acest lucru, am simțit că problema nu se rezolvase cu adevărat. L-am căutat în tăcere pe Dumnezeu în rugăciune, spunând în sinea mea: „Dumnezeule, care este intenția Ta în această chestiune? Care este cauza principală a acestei probleme? Cum ar trebui rezolvată în conformitate cu adevărurile-principii?”

În acea seară, mă odihneam într-o cameră cu Li Mei și cu Luo Lan. Dar nu reușeam să dorm și mă tot gândeam la ce îmi amintise Li Mei în timpul adunării: pentru a rezolva problema colaborării lipsite de armonie, trebuie să înțelegem clar adevărul și să pătrundem în miezul întregii chestiuni. Mi-am dat seama că, în timpul părtășiei mele de la adunare, doar le-am spus surorilor să se cunoască pe ele însele și să nu se preocupe excesiv de oameni sau de lucruri, dar nu am obținut o imagine clară a întregii povești, deci problema nu fusese rezolvată. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Tot ce se întâmplă sub soare, tot ceea ce poți să simți, să vezi, să auzi, totul se întâmplă cu permisiunea lui Dumnezeu. După ce accepți această chestiune de la Dumnezeu, evalueaz-o după cuvintele Sale și află ce fel de persoană este cea care a făcut acest lucru și care este esența acestei probleme, indiferent dacă ceea ce a spus sau a făcut te-a rănit, dacă inima și sufletul tău au primit o lovitură sau dacă ți-a fost călcat în picioare caracterul. Cercetează mai întâi dacă persoana respectivă este una rea sau una coruptă obișnuită, deslușind-o mai întâi conform cuvintelor lui Dumnezeu și apoi discernând și tratând această chestiune conform cuvintelor Sale. Nu sunt aceștia pașii potriviți de urmat? (Ba da.) Mai întâi, acceptă această chestiune de la Dumnezeu și privește oamenii implicați în ea conform cuvintelor Sale, pentru a stabili dacă sunt frați și surori de rând, oameni răi, antihriști, neîncrezători, duhuri rele, demoni spurcați sau spioni de-ai marelui balaur roșu și dacă ceea ce au făcut a reprezentat o manifestare generală a corupției sau o faptă rea intenționat menită să tulbure și să perturbe. Toate acestea ar trebui stabilite prin comparația cu ale lui Dumnezeu cuvinte. A compara lucrurile după cuvintele lui Dumnezeu este cea mai exactă și obiectivă modalitate” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (9)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au luminat inima. Tot ceea ce se întâmpla în echipă era permis de Dumnezeu. Trebuia să privesc oamenii și problemele în conformitate cu vorbele lui Dumnezeu, începând prin a vedea ce fel de persoană este cealaltă parte, dacă era un frate sau o soră cu o fire coruptă care putea accepta adevărul sau dacă era un om rău sau un neîncrezător care nu accepta deloc adevărul. Dacă sunt frați și surori adevărați, trebuie să îi ajutăm cu dragoste, dar dacă sunt oameni răi sau neîncrezători, trebuie să-i expunem, să-i demitem sau să-i izolăm în timp util. Așa că m-am întrebat: „Ce fel de persoană este cu adevărat Xiao Li? Ce ar trebui să fac în privința ei?” Așa că am întrebat două surori despre comportamentul constant al lui Xiao Li.

De la Li Mei și Luo Lan am aflat că Xiao Li era destul de arogantă, încăpățânată și impulsivă, că era foarte preocupată de reputație și de statut și că, ori de câte ori vorbea cu surorile, acestea trebuiau să răspundă rapid, iar dacă acestea răspundeau mai lent sau nu răspundeau deloc, Xiao Li se enerva imediat și le hărțuia pe surori, spunând: „Dacă credeți că vă deranjez, spuneți-mi și nu vă voi mai întreba niciodată!” Acest lucru le făcea pe surori să se simtă foarte constrânse. După aceea, indiferent ce întreba Xiao Li, surorile răspundeau rapid, indiferent dacă înțelegeau sau nu, de teamă să nu o supere pe Xiao Li și să nu o facă să se înfurie. Odată, Li Mei a semnalat unele probleme în lucrarea lui Xiao Li, dar Xiao Li nu a acceptat deloc acest lucru. Ea a spus că Li Mei avea pretenții prea mari și că nu-i permitea să dezvăluie corupție. Li Mei a spus că impulsivitatea lui Xiao Li îi constrângea pe ceilalți, determinând-o pe Xiao Li să ridice imediat vocea și să înceapă să se plângă despre cât de greu era să se înțeleagă cu oameni ca Li Mei, spunând că se simțea aproape sufocată de vorbele lui Li Mei. Acest lucru a perturbat întreaga adunare. După aceea, Xiao Li a recunoscut în fața tuturor că era ca un antihrist, care nu acceptă să fie emondat. Altă dată, Luo Lan a vorbit la adunare despre propria ei corupție manifestată prin tendința de a căuta să le facă pe plac oamenilor, spunând că vedea că Xiao Li nu accepta adevărul, dar nu semnala acest lucru pentru că dorea să își păstreze o relație bună cu ea. La auzul acestor cuvinte, Xiao Li a plâns și a făcut o scenă, spunând: „Du-te și raportează-mă conducătoarei, poate reușești să faci să fiu demisă sau îndepărtată. De fiecare dată când egoul meu este rănit, nu mă pot controla, sunt pe punctul de a mă prăbuși!” După ce a spus acest lucru, ea și-a mutat computerul într-o altă cameră și și-a făcut devoționalele singură timp de două zile, ignorându-le pe surori. Mai târziu, la o adunare, Xiao Li a vorbit cu lacrimi în ochi despre înțelegerea ei de sine și le-a cerut scuze lui Li Mei și lui Luo Lan. Dar, după aceea, tot a continuat să se înfurie și să dezvolte obsesii pentru oameni și pentru lucruri.

Auzind despre toate comportamentele lui Xiao Li, mi-am dat seama de gravitatea problemei. Problema lui Xiao Li nu era doar firea ei arogantă și încăpățânată. Nu semăna ea cu acei oameni răi care sunt irezonabili și creează intenționat probleme, pe care îi expune Dumnezeu? Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii care sunt iraționali și problematici în mod intenționat se gândesc doar la propriile interese atunci când acționează, făcând orice își doresc. Cuvintele lor nu sunt altceva decât argumente și erezii absurde, iar ei sunt irezonabili, debordând de firi vicioase. Nimeni nu îndrăznește să se asocieze cu ei și nimeni nu este dispus să aibă părtășie despre adevăr cu ei, de teamă să nu atragă dezastrul asupra lor. Ceilalți oameni stau ca pe ghimpi de fiecare dată când le spun ce gândesc, temându-se că, dacă spun un cuvânt care nu este pe placul lor sau care nu este în conformitate cu dorințele lor, vor profita de acest lucru și vor face acuzații scandaloase. Nu sunt răi oamenii ca aceștia? Oare nu sunt ei demoni în viață? Toți cei cu firi vicioase și rațiune nefondată sunt demoni vii. Iar când o persoană interacționează cu un demon viu, poate atrage un dezastru asupra sa cu o singură clipă de neglijență. Nu ar însemna mari necazuri dacă astfel de demoni vii ar fi prezenți în biserică? (Ba da.) După ce acești demoni în viață au făcut crize de furie și și-au vărsat mânia, s-ar putea să vorbească precum un om pentru un timp și să își ceară scuze, dar nu se vor schimba ulterior. Cine știe când li se va acri starea de spirit și vor mai avea un acces de furie, debitându-și argumentele absurde. Ținta acceselor de furie și a defulărilor lor este diferită de fiecare dată; la fel și sursa și contextul defulărilor lor. Cu alte cuvinte, orice îi poate declanșa, orice îi poate face să se simtă nemulțumiți și orice îi poate face să reacționeze într-un mod isteric și recalcitrant. Cât de îngrozitor, cât de supărător! Acești oameni răi și dereglați își pot pierde mințile în orice moment; nimeni nu știe ce sunt capabili să facă. Am cea mai mare ură pentru astfel de oameni. Fiecare dintre ei ar trebui să fie înlăturat – toți trebuie îndepărtați. Nu vreau să am nicio legătură cu ei. Au mintea tulbure și o fire brutală, sunt plini de argumente absurde și de cuvinte diavolești, iar atunci când li se întâmplă lucruri, răbufnesc cu privire la acestea într-un mod impetuos. Unii dintre ei plâng când răbufnesc, alții țipă, alții bat din picioare și sunt unii care chiar scutură din cap și gesticulează. Pur și simplu, sunt fiare, nu oameni. […] În ciuda faptului că sunt în mod evident conștienți de numeroasele lor probleme, nu caută niciodată adevărul pentru a le rezolva și nici nu discută despre cunoașterea de sine în părtășia lor cu ceilalți. Când sunt menționate problemele lor, le resping și dau vina pe altcineva, împingând toate problemele și responsabilitățile asupra altora și chiar se plâng că motivul pentru comportamentul lor este faptul că alții îi maltratează. Este ca și cum crizele lor de furie și provocările lipsite de sens ar fi cauzate de alții, ca și cum toți ceilalți ar fi de vină și, pur și simplu, ei nu au altă opțiune decât să acționeze în acest fel – cred că se apără în mod legitim. Ori de câte ori sunt nemulțumiți, încep să-și verse resentimentele și să debiteze prostii, insistând asupra argumentelor lor absurde, de parcă toți ceilalți ar greși, înfățișându-i pe alții ca pe niște ticăloși și pe ei înșiși ca pe singurele persoane bune. Indiferent cât de multe crize de furie fac sau câte argumente absurde debitează, cer să se vorbească bine despre ei. Chiar și atunci când greșesc, le interzic altora să-i expună sau să-i critice. Dacă atragi atenția chiar și asupra unei mici probleme a lor, te vor ademeni în dispute fără sfârșit, iar atunci poți să-ți iei gândul de la o viață pașnică. Ce fel de persoană este aceasta? Este cineva irațional și problematic în mod intenționat, iar cei care procedează așa sunt oameni răi” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (26)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, atunci când oamenii cu umanitate și cu rațiune se confruntă cu probleme neplăcute sau când alții le semnalează problemele, deși poate că nu pot accepta pe moment, mai târziu, reușesc să accepte acest lucru ca fiind de la Dumnezeu și să se supună și să caute adevărul pentru a-și rezolva problemele. Dar cei care creează dificultăți în mod irezonabil, care au o fire răutăcioasă și cărora le lipsesc umanitatea și rațiunea se înfurie și fac crize de nervi din cauza unor neplăceri minore, vărsându-și nemulțumirea. Aceștia nu acceptă deloc să fie emondați. În schimb, ei folosesc diverse falsități pentru a contraataca și chiar a se răzbuna. Comparând acest lucru cu comportamentul lui Xiao Li, am văzut că Xiao Li era o astfel de persoană. Voia mereu ca alții să graviteze în jurul ei și devenea impulsivă, îi făcea cu ou și cu oțet și îi certa pe ceilalți la cea mai mică nemulțumire, constrângându-le pe surori. Acestea se temeau că ar putea să spună sau să facă ceva greșit, care să o supere. Când conducătoarea de echipă, Li Mei, i-a semnalat problemele, ea nu a acceptat, ba chiar a susținut că cerințele lui Li Mei erau prea mari și că nu îi permiteau să dezvăluie corupție. Ea amesteca binele și răul și tulbura viața bisericească. La adunări, Li Mei și Luo Lan s-au inspirat din cuvintele lui Dumnezeu pentru a reflecta asupra propriei lor corupții și, deși aceste lucruri vizau problemele lui Xiao Li, ceea ce au spus erau realități. Oamenii rezonabili ar trebui să gestioneze corect lucrurile, dar Xiao Li a făcut crize de plâns și a continuat să facă o scenă pentru că aceste lucruri îi afectau reputația. Ea a spus că surorile o excludeau, ba chiar le-a spus să o raporteze imediat și să o demită sau să o îndepărteze, făcându-le pe surori să se simtă constrânse de ea și să nu îndrăznească să se deschidă și să aibă părtășie despre stările lor la adunări, nemaiputându-se concentra asupra îndatoririlor lor. După fiecare criză isterică, Xiao Li vorbea despre cunoașterea de sine și le cerea scuze surorilor, părând că poate accepta adevărul. Dar de fiecare dată când se întâmpla ceva neplăcut sau care îi amenința reputația, ea izbucnea cu impulsivitate și își vărsa nemulțumirea, contrazicea cele spuse de altcineva și refuza să se schimbe, în ciuda părtășiilor repetate. Era clar că Xiao Li nu accepta deloc adevărul. Ea le făcea rău surorilor și tulbura viața bisericească fără să se pocăiască deloc. În schimb, riposta, spunând că tratamentul nedrept al surorilor față de ea și excluderea lor îi provocaseră furia, de parcă impulsivitatea sa ar fi fost declanșată de alții, în loc să fie problema ei. Era cu adevărat incredibil de supărătoare și dincolo de orice rațiune! În trecut, mă gândisem că Xiao Li era pur și simplu tânără, încăpățânată și arogantă, că avea o fire foarte coruptă și că, din autoreflecția ei lacrimogenă, părea că ar putea să accepte adevărul și să se schimbe dacă ar primi mai multă părtășie și mai mult ajutor. Dar, prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că Xiao Li era incredibil de supărătoare, că avea o fire răutăcioasă și că nu accepta adevărul, ci era scârbită de adevăr. Aceasta nu era doar simplă stricăciune. Deși nu comisese încă niciun mare rău, o astfel de persoană era ca o bombă cu ceas, care putea exploda oricând, iar menținerea ei în echipă nu avea decât să întârzie lucrarea și să tulbure viața bisericească. Trebuia să fie expusă și demisă rapid. Este exact după cum expune Dumnezeu despre astfel de oameni irezonabil de supărători: „Deși s-ar putea ca acești oameni să nu comită fapte foarte rele, ei nu acceptă deloc adevărul. Uitându-ne la natura-esență pe care o au, nu numai că le lipsesc conștiința și rațiunea, dar sunt, de asemenea, iraționali, problematici în mod intenționat și irezonabili. Pot să obțină mântuirea asemenea oameni? Categoric nu! Cei care nu acceptă deloc adevărul sunt neîncrezători, slugile Satanei. […] Este absolut corect să-i înlăturați din biserică pe cei care sunt iraționali, problematici în mod intenționat și irezonabili. Acest lucru le oprește în mod esențial hărțuirea față de biserică și aleșii lui Dumnezeu. Aceasta este responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (26)”]. Dacă Xiao Li tot nu se pocăia și continua să cauzeze perturbări după ce a fost demisă, ea trebuia înlăturată din biserică. Nu am discernut esența oamenilor conform cuvintelor lui Dumnezeu, ci i-am văzut conform noțiunilor și închipuirilor mele. Fusesem atât de confuză!

Mai târziu, m-am gândit în sinea mea: „Pe lângă faptul că nu am reușit să discern esența oamenilor conform adevărului când a fost vorba de Xiao Li, am fost incapabilă și să discern ce înseamnă să te deschizi și să te dezvălui într-un mod normal și ce înseamnă să-ți folosești părtășia ca pretext pentru a te da mare în timp ce îi ataci pe alții. Am fost complet indusă în eroare de lacrimile lui Xiao Li și de cum și-a arătat ea cunoașterea de sine.” Am citit apoi cuvintele lui Dumnezeu cu privire la această problemă: „Când oamenii răi au părtășie despre probleme și le disecă, au întotdeauna o intenție și un scop și acest lucru este întotdeauna îndreptat către cineva. Ei nu se disecă, nu se cunosc, nici nu se destăinuie și nu-și dezvăluie profunzimile pentru a-și rezolva problemele, ci, mai degrabă, profită de ocazie pentru a-i da în vileag, a-i diseca și a-i ataca pe ceilalți. Profită adesea de părtășia despre cunoașterea lor de sine pentru a-i diseca și a-i condamna pe alții și, prin părtășia despre cuvintele lui Dumnezeu și despre adevăr, îi dau în vileag pe oameni, îi înjosesc și îi defăimează. […] De ce acești oameni răi, atunci când au părtășie despre adevăr, nu se dau în vileag sau nu se disecă pe ei înșiși ci, în schimb, îi vizează și îi dau mereu în vileag pe alții? Oare chiar este posibil ca ei să nu dezvăluie corupție sau să nu aibă firi corupte? Cu siguranță, nu. Atunci, de ce insistă să îi vizeze pe alții pentru expunere și disecare? Ce încearcă să obțină, mai exact? Această întrebare invită la o meditație profundă. O persoană procedează cum ar trebui dacă dă în vileag faptele rele ale oamenilor răi care tulbură biserica. Dar, în schimb, acești oameni îi dau în vileag și îi chinuie pe cei buni, sub pretextul părtășiei despre adevăr. Care sunt intenția și scopul lor? Oare sunt furioși pentru că văd că Dumnezeu îi mântuiește pe oamenii buni? Asta este, de fapt. Dumnezeu nu-i mântuiește pe oamenii răi, așa că aceștia Îl urăsc pe Dumnezeu și pe oamenii buni – este un lucru destul de firesc. Oamenii răi nu acceptă sau nu urmăresc adevărul; nu pot fi ei înșiși mântuiți și, totuși, îi chinuie pe acei oameni buni care urmăresc adevărul și care pot fi mântuiți. Care este problema aici? Dacă acești oameni ar avea cunoaștere de sine și despre adevăr, ar putea să se destăinuie și să aibă părtășie, însă ei îi vizează și îi provoacă mereu pe alții – întotdeauna au tendința de a-i ataca pe alții – și stabilesc faptul că aceia care urmăresc adevărul sunt dușmanii lor închipuiți. Acestea sunt semnele distinctive ale oamenilor răi. Cei capabili de un asemenea rău sunt diavoli veritabili și satane, antihriști prin excelență care ar trebui să fie restricționați și, dacă fac mult rău, trebuie să fie tratați prompt – excludeți-i din biserică. Toți cei care îi lovesc și îi exclud pe oamenii buni sunt mere putrede. De ce îi numesc mere putrede? Pentru că sunt pasibili să provoace dispute și conflicte inutile în biserică, făcând ca situația de acolo să devină din ce în ce mai gravă. Ei vizează o persoană într-o zi și altă persoană în altă zi și îi vizează mereu pe ceilalți, pe cei care iubesc și urmăresc adevărul. Acest lucru este pasibil să tulbure viața bisericească și să aibă repercusiuni asupra mâncatului și băutului cuvintelor lui Dumnezeu în mod normal de către aleșii Lui, precum și asupra părtășiei lor normale despre adevăr” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (15)”]. „Cum ar trebui să ne deschidem sufletul și să ne destăinuim pentru a trăi o umanitate normală? Deschizându-ne sufletul referitor la dezvăluirile firii noastre corupte, permițându-le celorlalți să vadă realitatea inimilor noastre, iar apoi, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, analizând minuțios și cunoscând esența problemei, urându-ne și detestându-ne din adâncul inimii. Atunci când ne destăinuim, nu ar trebui să încercăm să ne justificăm sau să dăm explicații, ci ar trebui, pur și simplu, să practicăm adevărul și să fim persoane oneste” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Despre cooperarea armonioasă”). Reflectând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles că, atunci când o persoană se deschide și se dezvăluie în mod normal înseamnă că, prin expunerea la cuvintele lui Dumnezeu, ea are o înțelegere autentică a propriei corupții și a esenței propriilor probleme, își poate diseca firea coruptă, iar ceilalți pot simți în cuvintele sale ura sa față de sine. O astfel de părtășie îi ajută pe oameni să înțeleagă adevărul și le aduce beneficii. Dar unii oameni folosesc pretextul deschiderii și al părtășiei la adunări fără să se înțeleagă pe sine în mod autentic, expunând în schimb problemele altora, denaturând faptele și atacându-i pe alții, provocând dispute, complicând și tensionând relațiile, făcând oamenii să nu se poată înțelege normal și tulburând viața bisericească. Astfel de oameni sunt merele stricate. M-am gândit la comportamentul lui Xiao Li din timpul adunării. Ea părea să-și cunoască propria umanitate slabă și impulsivitatea, dar nu și-a disecat corupția, nu a reflectat deloc asupra problemelor semnalate de surori și nu a avut deloc o înțelegere autentică a firii sale arogante și răutăcioase. În schimb, ea a spus că izbucnirile sale fuseseră cauzate de excluderea și de izolarea sa de către ceilalți. Părtășia ei avea tendința de a-i învinui pe alții, încercând să-i facă pe ceilalți să vadă că nu era singura care avea o fire coruptă, ci că și surorile aveau probleme, inducându-i pe ceilalți în eroare ca să creadă că Luo Lan și Li Mei se aliaseră pentru a o exclude și a o izola, prezentându-se ca victimă. De fapt, Luo Lan și Li Mei nu o excluseseră deloc, ci, dimpotrivă, aveau grijă de ea. Chiar și emondarea și evidențierea problemelor ei aveau rolul de a o ajuta să se cunoască pe sine. Dar Xiao Li nu a înțeles deloc și, pentru a-și proteja reputația și statutul, a denaturat faptele, i-a atacat pe alții și a provocat probleme, făcându-le pe surori să fie tulburate și incapabile să se concentreze asupra îndatoririlor lor. Înainte, nu discernusem mijloacele lui Xiao Li de a-i ataca pe alții și nici firea ei ticăloasă. Când am văzut-o plângând și ajungând să se cunoască și exprimându-și dorința de a se pocăi, m-am gândit că ar putea accepta adevărul și că ar trebui să mă bazez pe dragoste pentru a avea părtășie cu ea și a o ajuta. Abia atunci am văzut că perspectiva mea nu era în conformitate cu adevărul.

Am citit un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu în care sunt dați în vileag antihriștii, ceea ce mi-a dat un anumit discernământ cu privire la falsa cunoaștere de sine. Dumnezeu spune: „Dacă astfel de indivizi comit o faptă rea, apoi varsă lacrimi după ce au fost emondați și criticați de către frați și surori, susținând în aparență că Îi sunt îndatorați lui Dumnezeu și promițând să se căiască în viitor, îndrăzniți să îi credeți? (Nu.) De ce nu? Cea mai convingătoare dovadă este că ei mint în mod obișnuit! Chiar dacă se căiesc în aparență, plâng amarnic, se bat cu pumnul în piept și se jură, nu-i credeți, pentru că varsă lacrimi de crocodil, lacrimi pentru a-i păcăli pe oameni. Cuvintele triste și pline de remușcări pe care le rostesc nu sunt sincere; sunt tactici necesare, concepute pentru a câștiga încrederea oamenilor prin mijloace necinstite. În fața oamenilor, plâng amarnic, își recunosc vina, se jură și își expun punctul de vedere. Cu toate acestea, cei care au o relație personală bună cu ei cei în care au cât de cât încredere, relatează o poveste diferită. În ciuda faptului că recunoașterea publică a greșelii și jurământul de a-și schimba comportamentul pot părea autentice la suprafață, ceea ce spun în culise dovedește că ceea ce au zis înainte nu a fost adevărat, ci fals, menit să păcălească mai mulți oameni. Ce vor spune în culise? Vor recunoaște că ceea ce au spus înainte a fost fals? Nu, nu o vor face. Vor răspândi negativism, vor prezenta argumente și se vor justifica. Această justificare și argumentare confirmă faptul că admiterile, căința și jurămintele lor au fost toate false, menite să-i păcălească pe oameni. Se poate avea încredere în astfel de indivizi? Nu înseamnă asta să minți în mod obișnuit? Ei pot chiar să scornească mărturisiri, să verse lacrimi false și să promită că se vor schimba, ba chiar și jurământul lor este o minciună. Nu este aceasta o natură demonică?” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că pocăința autentică nu înseamnă să te dai în spectacol plângând și să vorbești despre cunoașterea de sine, ci să fii capabil să-ți diseci și să-ți înțelegi propria fire coruptă, având o ură reală față de sine și respingându-ți comportamentele rele, și, ulterior, să ai mărturia practicării adevărului. Deși Xiao Li a plâns și a recunoscut că prețuia reputația și statutul și că era o persoană rea, când s-a confruntat cu probleme, ea tot s-a înfuriat și s-a concentrat asupra oamenilor și a lucrurilor, găsind diverse argumente întortocheate pentru a se justifica, fără a demonstra o pocăință autentică. Înțelegerea ei era falsă și realizată sub constrângere. Îi era teamă că frații și surorile o vor percepe ca pe o persoană rea și că va fi îndepărtată din biserică, pierzându-și șansa la mântuire, neavând de ales decât să plângă și să se cunoască în fața fraților și a surorilor în încercarea de a le câștiga mila. Cunoașterea ei era ipocrită, înșelătoare și mincinoasă.

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Cum ar trebui să privească oamenii o persoană care urmărește adevărul? Opiniile sale despre oameni și lucruri și comportamentul și acțiunile ei trebuie să fie toate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriul său. Așadar, cum privești fiecare persoană conform cuvintelor lui Dumnezeu? Cercetează dacă are conștiință și rațiune, dacă este o persoană bună sau una rea. În interacțiunea ta cu ea, poți vedea că, deși are partea ei de mici defecte și neajunsuri, este destul de bună în umanitatea sa. Este tolerantă și răbdătoare în interacțiunile ei cu oamenii, iar când cineva este negativ și slab, este iubitoare cu el și îl poate aproviziona și ajuta. Aceasta este atitudinea ei față de alții. Atunci, care este atitudinea ei față de Dumnezeu? Prin atitudinea ei față de Dumnezeu, se poate evalua și mai mult dacă are umanitate. Se poate ca, față de tot ceea ce face Dumnezeu să fie supusă, căutătoare și doritoare, iar în timp ce-și îndeplinește datoria și interacționează cu alții – când acționează – să aibă o inimă temătoare de Dumnezeu. Nu înseamnă că este temerară, acționând în mod excesiv, și nu înseamnă că ar face și ar spune orice. Când se întâmplă ceva care Îl implică pe Dumnezeu sau lucrarea Sa, este foarte precaută. Odată ce ai constatat că are aceste manifestări, cum trebuie să evaluezi dacă acea persoană este bună sau rea, pe baza lucrurilor care se revarsă din umanitatea ei? Evaluează asta pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și pe baza măsurii în care ea are conștiință și rațiune și a atitudinii sale față de adevăr și față de Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (3)”]. Am văzut că modul în care Dumnezeu măsoară dacă o persoană este bună sau rea se bazează în principal pe umanitatea persoanei respective și pe atitudinea sa față de adevăr, dacă umanitatea sa este bună, dacă poate fi tolerantă și răbdătoare când cuvintele sau acțiunile altora o afectează, dacă este supusă și cu frică de Dumnezeu și dacă poate căuta intențiile lui Dumnezeu și adevărurile-principii când se confruntă cu probleme. Nu este vorba despre cât de mult pare să se cunoască pe sine din vorbele sale, ci mai degrabă despre modul în care își trăiește concret viața. Dar eu nu am judecat oamenii sau situațiile pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, ci am crezut în mod eronat că, dacă cineva plângea și părea să se cunoască, atunci putea accepta adevărul și avea o pocăință autentică. I-am tratat pe oamenii răi și irezonabil de problematici ca pe adevărați frați și surori și am vrut să mă bazez pe dragoste pentru a-i ajuta și a-i susține. Eram cu adevărat oarbă și complet confuză! Credeam că lipsa colaborării armonioase dintre oameni se datorează faptului că părțile implicate nu se cunosc pe sine și se preocupă excesiv de oameni și de lucruri și că simpla cunoaștere și reflecție asupra propriilor probleme ar rezolva acest lucru. Acestea erau doar propriile mele noțiuni și închipuiri. Dacă cealaltă parte este o persoană rea sau un neîncrezător, atunci astfel de oameni nu acceptă deloc adevărul și nu se vor cunoaște pe sine, deci cum poate exista o colaborare armonioasă cu astfel de oameni? A face ca ambele părți să reflecteze asupra lor și să se cunoască pe ele însele înseamnă doar a trata superficial problema și nu poate decât să înrăutățească lucrurile, să provoace tulburări în viața bisericească și să dăuneze vieților fraților și surorilor. Conștientizând acest lucru, le-am raportat imediat conducătorilor comportamentul constant al lui Xiao Li, iar conducătorii au fost ulterior de acord că, în conformitate cu principiile, ea trebuia să fie expusă și demisă. După ce Xiao Li a fost demisă, viața bisericească a echipei a revenit la normal, iar frații și surorile s-au putut concentra asupra îndatoririlor lor, ceea ce a dus la o oarecare îmbunătățire a eficienței și eficacității muncii lor. După această experiență, am conștientizat cu adevărat că judecarea oamenilor și a situațiilor în conformitate cu vorbele lui Dumnezeu este singura cale de practică!