Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)

Punctul opt: Raportați și căutați cu promptitudine cum să remediați confuziile și dificultățile întâmpinate în lucrare (Partea a doua)

Data trecută, am avut părtășie despre punctul opt din responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor: „Raportați și căutați cu promptitudine cum să remediați confuziile și dificultățile întâmpinate în lucrare.” Cu toate că punctul opt are un singur rând și, practic, le cere un singur lucru conducătorilor și lucrătorilor în ceea ce privește responsabilitățile lor, ceea ce este foarte simplu, am dedicat o adunare pentru a avea părtășie despre acest subiect. Despre ce aspecte ale acestui subiect am discutat în mod specific data trecută? Care sunt principalele responsabilități ale conducătorilor și lucrătorilor pe care le abordează? (Faptul că ar trebui să se întrunească și să aibă părtășie atunci când întâmpină confuzii și dificultăți și să caute cu promptitudine cum să le remedieze și să le raporteze Celui de mai sus dacă nu reușesc să se lămurească în privința lor prin părtășie.) Principalele responsabilități ale conducătorilor și lucrătorilor pe care le abordează acest punct sunt acelea de a participa la lucrare și de a se dedica diverselor elemente ale lucrării reale, astfel încât să poată descoperi diverse probleme care sunt întâlnite în aceasta și să le rezolve în timp util. Dacă au fost încercate diverse metode, dar problemele tot nu pot fi rezolvate în întregime, ele existând încă și devenind confuzii și dificultăți, atunci conducătorii și lucrătorii nu ar trebui să lase aceste confuzii și dificultăți să se acumuleze sau să le dea laoparte și să le ignore, ci trebuie în schimb să se gândească prompt la o modalitate de a le remedia. Cel mai bun mod de a le remedia este, desigur, să căutăm și să avem părtășie cu frații și surorile, precum și cu lucrătorii și conducătorii de la diferite niveluri pentru a ajunge la rezolvarea acestor probleme. Dacă problemele nu pot fi rezolvate, atunci conducătorii și lucrătorii nu ar trebui să încerce să facă problemele majore să pară mici și apoi să facă aceste probleme mici să pară controlabile sau pur și simplu să le dea laoparte și să le ignore, ci trebuie în schimb să le raporteze prompt Celui de mai sus și să caute soluții de la Cel de mai sus, astfel încât acestea să poată fi rezolvate. În acest fel, lucrarea va progresa fără probleme, fără dificultăți și fără obstacole.

Conducătorii și lucrătorii ar trebui să raporteze și să remedieze cu promptitudine confuziile și dificultățile întâmpinate în lucrare

I. Definiția termenului „prompt”

Punctul opt al responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor menționează raportarea promptă a confuziilor și dificultăților întâmpinate în lucrare – acest lucru este foarte important. Dacă o problemă este descoperită astăzi, dar rezolvarea acesteia este amânată opt sau zece zile, sau chiar șase luni sau un an, atunci poate fi numit acest lucru „prompt”? (Nu, nu poate.) Așadar, ce înseamnă „prompt”? (Înseamnă rezolvarea problemei imediat, de îndată și instantaneu.) Nu este puțin cam stringent acest lucru? Dacă folosim vocabularul referitor la timp pentru a-l explica, rezolvarea problemei imediat, de îndată și chiar acum este ceea ce înseamnă „prompt”, dar dacă ne uităm la sensul literal al acestor cuvinte, acest lucru nu este ușor de realizat pentru oameni și nu este realist. Prin urmare, cum ar trebui să definim cuvântul „prompt” pentru a face acest lucru cu exactitate? Dacă problema nu este una gravă, dar reprezintă totuși un obstacol pentru lucrare, și dacă poate fi rezolvată în câteva ore, atunci ar trebui rezolvată în câteva ore – poate fi considerat acest lucru prompt? (Da.) Să presupunem că problema este puțin complicată și dificilă și poate fi rezolvată în două sau trei zile, dar oamenii fac un efort pentru a căuta adevărul, caută mai multe informații și se străduiesc să o rezolve într-o singură zi – nu ar fi acesta un lucru mai benefic pentru lucrare? Să spunem că există o problemă care nu poate fi deslușită chiar acum și care necesită investigare și cercetare, ceea ce necesită ceva timp. Această problemă specială va necesita cel mult trei zile pentru a fi rezolvată. Dacă durează mai mult de trei zile, atunci va apărea suspiciunea că rezolvarea ei este întârziată în mod intenționat și înseamnă că se face risipă de timp. Prin urmare, problema ar trebui raportată, cercetată și rezolvată într-un interval de trei zile. Aceasta este ceea ce înseamnă „prompt”. Dacă rezolvarea problemei necesită comunicare și investigații la fiecare nivel, precum și colectarea de informații nivel cu nivel și așa mai departe – dacă diversele metode de lucru sunt foarte complexe – tot nu ar trebui să se lungească o lună. Să spunem că problema poate fi rezolvată într-o săptămână în cazul în care conducătorii și lucrătorii se grăbesc, lucrează mai repede și selectează și folosesc câteva persoane potrivite; atunci, în această situație, „prompt” înseamnă limitarea rezolvării problemei la o săptămână. Dacă rezolvarea problemei ia mai mult de o săptămână este nepotrivit – nu este prompt. Acesta este termenul limită pentru gestionarea unor astfel de chestiuni relativ complexe. Pe ce se bazează acest interval de timp? Este stabilit în funcție de amploarea problemei și de nivelul de dificultate al acesteia. Cu toate acestea, majoritatea lucrurilor, cum ar fi problemele legate de competențele profesionale sau problemele legate de faptul că principiile nu le sunt clare oamenilor, pot fi rezolvate cu câteva fraze – la cât timp ar trebui limitată rezolvarea acestor probleme pentru a putea fi considerată „promptă”? Dacă definim termenul „prompt” pe baza amplorii unei probleme și a nivelului său de dificultate, atunci majoritatea problemelor pot fi rezolvate în mai puțin de o jumătate de zi, iar pentru o mică parte dintre acestea este necesară cel mult o săptămână; dacă apare o nouă problemă, atunci aceasta este o altă chestiune. Prin urmare, dacă definim termenul „prompt” ca fiind imediat, de îndată și chiar acum, atunci, judecând după sensul literal al acestor cuvinte, aceasta pare a fi o cerință stringentă la adresa oamenilor, dar dacă ne uităm la termenul limită, majoritatea problemelor pot fi rezolvate în jumătate de zi sau cel mult într-o zi, dacă oamenii raportează și caută cu promptitudine cum să le rezolve. Poate fi acest lucru considerat dificil din punct de vedere al timpului? (Nu.) Și, din moment ce nu este dificil din punct de vedere al timpului, ar trebui să fie o cerință ușor de îndeplinit pentru conducători și lucrători să raporteze și să caute cu promptitudine cum să remedieze confuziile și dificultățile întâmpinate în lucrare, iar aceste confuzii și dificultăți nu ar trebui să fie prezente și nerezolvate în mod continuu și, cu atât mai puțin, să fie lăsate să se acumuleze pe termen lung în lucrare. Acum ar trebui să cunoașteți cu toții conceptul temporal de „prompt” – aceasta este problema modului în care trebuie să evalueze conducătorii și lucrătorii termenele atunci când gestionează confuziile și dificultățile întâmpinate în lucrare. Pe scurt, cea mai exactă definiție a termenului „prompt” este aceea de a acționa cât mai repede posibil – cu alte cuvinte, dacă o problemă poate fi raportată, cercetată și rezolvată într-o jumătate de zi, așa ar trebui să fie, iar dacă poate fi rezolvată într-o zi, așa ar trebui să fie – și de a ne strădui să nu provocăm întârzieri și să nu permitem ca lucrarea să fie afectată. Aceasta este responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor. Atunci când sunt întâlnite și descoperite probleme în cadrul lucrării, conducătorii și lucrătorii ar trebui să aibă părtășie despre ele și să le rezolve cu promptitudine. Dacă nu le pot rezolva, atunci ar trebui să le raporteze și să caute cum să le rezolve la Cel de mai sus cât mai repede posibil, în loc să le dea laoparte, să le ignore și să nu le ia în serios. Atunci când apar probleme, conducătorii și lucrătorii ar trebui să le rezolve cu promptitudine, în loc să tragă de timp, să aștepte sau să se bazeze pe alții – conducătorii și lucrătorii nu ar trebui să prezinte aceste manifestări.

II. Consecințele nerezolvării prompte a problemelor

Principiul fundamental pentru rezolvarea problemelor este că aceasta trebuie să fie făcută cu promptitudine. De ce trebuie să fie făcută cu promptitudine? Dacă apar multe probleme care apoi nu pot fi rezolvate cu promptitudine, pe de o parte, oamenii vor rămâne blocați într-o stare de confuzie și nu vor ști cum să acționeze, iar pe de altă parte, dacă oamenii continuă să meargă înainte pe baza unei metode incorecte, iar mai târziu trebuie să refacă și să corecteze lucrarea pe care au făcut-o, care vor fi consecințele? Multă forță de muncă, multe resurse financiare și materiale vor fi irosite și consumate – aceasta este o pierdere. Dacă apar probleme în lucrare, iar conducătorii și lucrătorii sunt orbi și incapabili să le descopere și să le rezolve cu promptitudine, mulți oameni vor continua să lucreze pe baza unei metode incorecte. Când oamenii vor descoperi aceste probleme și vor dori să le rezolve și să le remedieze, acestea vor fi cauzat deja pierderi lucrării bisericii. Atunci, nu cumva vor fi fost irosite toate acele resurse financiare și materiale și toată acea forță de muncă? Există o legătură între aceste pierderi provocate și faptul că lucrătorii și conducătorii nu rezolvă prompt problemele? (Da.) În cazul în care conducătorii și lucrătorii pot să urmărească, să supravegheze, să inspecteze și să ofere instrucțiuni cu privire la lucrare, atunci ei vor fi pe deplin capabili să descopere și să rezolve cu promptitudine problemele. În cazul în care conducătorii și lucrătorii sunt superficiali și nu urmăresc, nu supraveghează, nu inspectează și nu oferă instrucțiuni cu privire la lucrare, dacă sunt foarte pasivi în această privință și așteaptă să existe atât de multe probleme, încât acestea scapă complet de sub control înainte ca ei să se gândească să le rezolve, să le raporteze Celui de mai sus și să caute soluții de la Cel de mai sus, atunci și-au îndeplinit conducătorii și lucrătorii de acest fel responsabilitățile? (Nu.) Aceasta este o gravă neglijare a responsabilității; nu numai că asemenea conducători și lucrători nu au rezolvat problemele, dar au cauzat, în schimb, pierderi pentru forța de muncă și pentru resursele materiale ale casei lui Dumnezeu, și au creat, totodată, un obstacol imens în calea lucrării bisericii. Pentru că lucrătorii și conducătorii își abandonează responsabilitatea, sunt neglijenți, sunt amorțiți și netoți și pentru că nu sunt capabili să descopere și să rezolve cu promptitudine multe probleme care apar în lucrare și nici măcar nu pot să le raporteze prompt Celui de mai sus și să caute soluții de la Cel de mai sus, multe sarcini trebuie refăcute și, după ce au fost refăcute, apar și mai multe probleme din cauza incapacității de a găsi principiile. Pe măsură ce lucrurile continuă în acest fel, data de finalizare a lucrării este mult amânată, iar o lucrare care ar fi trebuit să dureze o lună este terminată în trei luni, iar o sarcină care ar fi trebuit să dureze trei luni este terminată în opt sau nouă luni – acest lucru are legătură directă cu faptul că lucrătorii și conducătorii nu fac lucrare reală. Întrucât conducătorii și lucrătorii nu își asumă responsabilitatea pentru lucrarea lor – adică nu sunt capabili să găsească și să corecteze prompt problemele atunci când acestea apar – diverse aspecte ale lucrării continuă să nu obțină rezultate și rămân într-o stare de paralizie. Și cine este direct răspunzător pentru această problemă? (Conducătorii și lucrătorii.) Prin urmare, este foarte important ca lucrătorii și conducătorii să facă lucrare reală și, de asemenea, este foarte important ca ei să descopere probleme în timp ce fac lucrare reală. Uneori, conducătorii și lucrătorii descoperă probleme, însă nu știu cum să le rezolve și totuși sunt capabili să le raporteze prompt Celui de mai sus și să caute soluții de la Cel de mai sus pentru a le rezolva, ceea ce este și mai important. Mulți conducători și lucrători se gândesc: „Avem propriile noastre metode de lucru. Cel de mai sus trebuie doar să ne spună principiile și vom face noi înșine lucrarea reală rămasă. Dacă întâmpinăm vreo dificultate, este suficient să avem părtășie și să ne rugăm împreună mai jos.” În egală măsură, nu le pasă deloc sau nu întreabă dacă rezolvarea problemelor este una solidă sau dacă soluțiile lor sunt temeinice sau eficiente. Acesta este tipul de atitudine iresponsabilă pe care o au atunci când lucrează și, în cele din urmă, acest lucru înseamnă că niciunul dintre elementele lucrării din biserică nu poate progresa lin, conținând probleme serioase care nu ajung să fie rezolvate. Aceasta este consecința calibrului prea slab al conducătorilor și al lucrătorilor sau a faptului că aceștia nu își asumă responsabilitatea și nu fac lucrare reală.

Disecarea câtorva tipuri de conducători falși pe baza celei de-a opta responsabilități

I. Conducătorii falși care sunt pseudo-spirituali

Data trecută, am vorbit despre ce sunt confuziile și dificultățile și am definit anumite probleme care trebuie raportate cu promptitudine și pentru care trebuie căutate cu promptitudine soluții. Practic, există două tipuri principale de probleme. Un tip este reprezentat de problemele din lucrare, în privința cărora oamenii nu sunt siguri sau pe care nu le pot vedea așa cum sunt de fapt. Când vine vorba de aceste probleme, oamenilor le este foarte greu să înțeleagă principiile. Deși este posibil să înțeleagă principiile în termeni doctrinali, nu știu cum să le practice sau să le aplice. Aceste probleme se referă la confuzii. Celălalt tip este reprezentat de dificultățile și problemele reale pe care oamenii nu știu cum să le rezolve. Acest tip este ceva mai grav în comparație cu confuziile și reprezintă probleme pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui, de asemenea, să le raporteze și pentru care ar trebui să caute soluții. Data trecută, am avut părtășie, în principal, despre faptul că este responsabilitatea conducătorilor și a lucrătorilor să raporteze și să caute modalități de rezolvare a problemelor întâmpinate în lucrare și am avut părtășie dintr-o perspectivă pozitivă despre anumite lucruri pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să le facă și cărora ar trebui să le acorde atenție. Astăzi, vom diseca ce manifestări au conducătorii falși în ceea ce privește punctul opt și dacă fac sau nu lucrarea pe care ar trebui conducătorii să o facă și dacă își îndeplinesc responsabilitățile pe care ar trebui conducătorii să le îndeplinească. Când vine vorba de rezolvarea problemelor întâmpinate în lucrare, în mod sigur, conducătorii falși nu sunt competenți în această privință; ei nu reușesc să facă acest aspect al lucrării și nu reușesc să îndeplinească această responsabilitate. Există un tip de conducător fals care nutrește o noțiune atunci când lucrează, gândindu-se: „Eu nu mă dedau acestor formalități atunci când lucrez și nici nu acord atenție lucrurilor precum cunoștințele, învățarea, competențele sau dogma. Doar mă asigur că am părtășie despre adevărul cuvintelor lui Dumnezeu în mod clar la adunări, iar acest lucru este suficient. Țin două adunări pe săptămână pentru grupurile mici, o adunare la fiecare două săptămâni pentru conducători și lucrători și o adunare mare pentru toți frații și surorile, în fiecare lună. Este suficient să organizez bine toate aceste tipuri de adunări.” Acestea sunt baza și metoda lor de a face lucrări. Acest tip de conducător și de lucrător doar se instruiește încontinuu în ținerea predicilor și depune mult efort pentru a se înzestra cu doctrine și cuvinte – pregătește schițe, conținut, exemple și adevăruri despre care să aibă părtășie la fiecare adunare și, totodată, pregătește câteva planuri pentru înlăturarea stărilor și problemelor anumitor persoane. Crede că, în calitate de conducător sau de lucrător, trebuie doar să predice bine și astfel și-a îndeplinit responsabilitățile. Crede că nu trebuie să se preocupe de alte lucruri, cum ar fi dacă modul în care este predicată Evanghelia este adecvat sau nu, sau cum este repartizat personalul bisericii, sau dacă personalul care îndeplinește diferite tipuri de lucrare profesională este competent și conform standardului – crede că este suficient să-i lase pe supraveghetori să se ocupe de aceste lucruri. Prin urmare, indiferent unde merge, acest tip de persoană se concentrează asupra adunărilor și predicilor și, indiferent ce fel de adunare are loc, ține mereu o predică. În aparență, îi conduce pe oameni să lectureze cuvintele lui Dumnezeu și să învețe să cânte imnuri și, ocazional, vorbește despre lucrare. Acest tip de persoană cunoaște problemele despre care se are deseori părtășie, cum ar fi care dintre cuvintele lui Dumnezeu ar trebui folosite pentru a le compara cu problemele întâmpinate de diferite tipuri de oameni, precum și de ce oamenii se simt slabi și ce stări au apărut înlăuntrul lor și despre care adevăruri din cuvintele lui Dumnezeu ar trebui să se aibă părtășie pentru a rezolva aceste lucruri. În concluzie, predicile și părtășiile sale ating numeroase aspecte ale adevărului și practicii; unele se referă la emondare, altele se referă la încercări și rafinare, unele se referă la citirea prin rugăciune a cuvintelor lui Dumnezeu, altele se referă la modul de a experimenta judecata și mustrarea și așa mai departe – această persoană poate să aibă puțină părtășie despre diverse aspecte ale adevărului. Atunci când se întâlnește cu credincioși noi, ține predici adecvate lor, iar atunci când se întâlnește cu oameni care cred în Dumnezeu de mulți ani, poate ține câteva predici despre intrarea în viață. Însă când vine vorba de o lucrare care implică orice competență profesională, această persoană nu se interesează niciodată de lucrare sau nu studiază lucruri legate de aceasta, cu atât mai puțin să urmărească vreun element al lucrării, să ia parte la acesta sau să îl aprofundeze pentru a rezolva problemele. În ochii săi, ținând predici, citind cuvintele lui Dumnezeu și învățând imnuri, ea face lucrare, iar aceste lucruri reprezintă responsabilitățile conducătorilor și ale lucrătorilor; pe lângă aceasta, orice altă lucrare este lipsită de importanță, este treaba altora și nu are nimic de-a face cu ea, iar atât timp cât poate predica bine, poate sta liniștită. Ce înseamnă că „poate sta liniștită”? Înseamnă că a termina o adunare este același lucru cu a-și termina lucrarea, iar atunci când este timpul să se odihnească, se odihnește. Indiferent ce probleme apar în lucrarea bisericii, le ignoră, iar atunci când oamenii o caută pentru a rezolva o problemă, această persoană este foarte greu de găsit. Indiferent cât de încărcată este lucrarea, ea trebuie să tragă un pui de somn după-amiaza și se desfată în confort în timp ce alți oameni pot să îndure suferință și să plătească un preț. Se gândește: „Am terminat de predicat, adunarea s-a încheiat și am spus tot ce trebuia să vă spun. Ce altceva mai vreți să zic? Lucrarea mea s-a încheiat. Restul este treaba voastră. V-am spus cuvintele lui Dumnezeu, așa că pur și simplu acționați în conformitate cu principiile. În ceea ce privește problemele care apar, acestea sunt treaba voastră și nu au nicio legătură cu mine. Ar trebui să mergeți voi înșivă înaintea lui Dumnezeu și să vă rugați, să țineți adunări și să aveți părtășie pentru a rezolva probleme. Nu veniți să mă căutați!” Când se termină o adunare, acești oameni nu lasă pe nimeni să le pună nicio întrebare, nu vor niciodată să rezolve probleme și, cu atât mai puțin, reușesc vreodată să descopere o problemă. După adunare, consideră că lucrarea lor s-a încheiat și dorm, mănâncă și se destind la ore regulate. Nu sunt aceștia conducători falși care nu fac deloc lucrare reală? (Ba da.)

Există unele cazuri în care un conducător sau un lucrător ocupă postul vreme de șase luni și, în afară de cei mai apropiați, care îl pot vedea des, majoritatea fraților și surorilor nu au posibilitatea de a-l vedea. Doar îl aud deseori ținând predici online, dar atunci când există o problemă, conducătorul sau lucrătorul nu o rezolvă. Unii frați și surori întâmpină în îndatoririle lor dificultăți pe care nu știu cum să le remedieze și devin atât de neliniștiți, încât nu pot sta locului, iar atunci când îl caută pe conducătorul lor, nu îl pot găsi. Poate acest tip de conducător să facă o treabă bună? Frații și surorile nu au idee ce îl ține atât de ocupat pe conducătorul lor în fiecare zi, există o mulțime de probleme și dificultăți neremediate, iar ei nu știu când acesta va veni să le rezolve. Toată lumea așteaptă cu nerăbdare ca el să vină să ajute și totuși, indiferent cât de mult așteaptă, conducătorul nu apare niciodată. Astfel de conducători și de lucrători sunt foarte evazivi și se pricep să stea ascunși! Țin predici foarte bine și, după ce țin o predică, se îmbracă frumos și nu fac nicio lucrare, ascunzându-se undeva unde se pot desfăta în confort. Și, în ciuda tuturor acestor lucruri, ei tot cred că lucrează foarte bine și în mod corespunzător. Consideră că nu lenevesc, că și-au ținut predicile, și-au ținut adunările, au spus tot ce trebuiau să spună și au explicat tot ce trebuiau să explice. Niciodată nu vor să colaboreze temeinic cu frații și surorile pentru a urmării lucrarea și a lua parte la aceasta, pentru a-i ajuta prin efectuarea de verificări și pentru a-i ajuta să gestioneze și să rezolve problemele cu promptitudine. Dacă întâmpină o problemă pe care nu o pot rezolva, nu știu să o raporteze Celui de mai sus și să caute o soluție de la Cel de mai sus și nici nu se gândesc în sinea lor: „Pot frații și surorile să respecte principiile după ce le-au auzit în părtășie? Iar atunci când vor întâmpina din nou dificultăți și confuzii în lucrare, vor fi ei capabili să respecte adevărul și să gestioneze problemele în conformitate cu principiile? Mai mult, cine joacă un rol pozitiv în lucrare? Și care sunt persoanele care joacă un rol negativ? Și există vreo persoană care provoacă perturbări și tulburări, sau oameni care strică lucrurile, sau persoane absurde care vin mereu cu idei proaste? Cum a progresat lucrarea în ultima vreme?” De la un capăt la altul, ei nu se preocupă sau nu se interesează de astfel de probleme. La prima vedere, oamenii de acest fel par să facă lucrare – țin predici și adunări, pregătesc proiecte de predici și schițe și chiar scriu rapoarte de lucru. Unii conducători scriu frecvent și predici despre experiențele lor de viață; stau în camerele lor și scriu timp de trei sau cinci zile la rând și chiar au nevoie de cineva care să le toarne apă și să le aducă mâncare în mod special și nimeni altcineva nu este în măsură să îi vadă. Dacă le spui că nu fac lucrare reală, se simt nedreptățiți: „Cum adică nu fac lucrare reală? Locuiesc cu frații și cu surorile și mereu țin adunări și predici. Țin predici până mi se usucă gura și uneori chiar stau treaz până târziu.” Din exterior, par să fie foarte ocupați și să nu stea degeaba – țin multe predici și depun mult efort pentru a vorbi și a scrie, transmit în mod regulat mesaje și scrisori și transmit principiile cerute de Cel de mai sus și, totodată, au părtășie cu seriozitate și răbdare și evidențiază conținutul în timpul adunărilor – vorbesc într-adevăr foarte mult, dar nu participă niciodată la lucrarea specifică, nu urmăresc niciodată lucrarea și nu înfruntă niciodată nicio problemă împreună cu frații și cu surorile. Dacă îi întrebi cum progresează cutare aspect din lucrare sau care sunt rezultatele lucrării, nu știu și trebuie să întrebe mai întâi pe cineva. Dacă îi întrebi dacă problemele de data trecută au fost rezolvate, spun că au ținut o adunare și au avut părtășie despre principii. Să presupunem că îi întrebi apoi: „După ce ai avut părtășie despre principii, frații și surorile chiar au înțeles? Mai există posibilitatea ca ei să se rătăcească? Cine dintre ei are o înțelegere comparativ mai bună a principiilor, cine este mai competent în privința abilităților profesionale și cine are un calibru mai bun și merită cultivat?” Ei nu cunosc răspunsurile la niciuna dintre aceste întrebări; nu au idee despre nimic din toate acestea. Ori de câte ori îi întrebi despre stadiul lucrării, ei spun: „Am avut părtășie despre principii, tocmai am terminat de ținut o adunare și tocmai i-am emondat. Ei și-au exprimat angajamentul și sunt hotărâți să facă bine această lucrare.” Dar când vine vorba de modul în care progresează lucrarea ulterioară, nu au nicio idee. Pot fi considerați a fi la înălțimea standardului în calitate de conducători și de lucrători? (Nu.) Modul în care lucrează acest tip de conducător și de lucrător presupune doar să lectureze cuvintele lui Dumnezeu și să le predice oamenilor unele cuvinte și doctrine, dar el nu acordă nicio atenție rezolvării problemelor reale și, mai mult decât atât, se teme să le raporteze Celui de mai sus și să caute soluții de la Cel de mai sus – îi este foarte teamă că Cel de mai sus va afla care este situația sa reală. Care este natura unor astfel de acțiuni? Ce fel de persoane sunt acești oameni în ceea ce privește esența lor? Mai exact, astfel de oameni sunt niște farisei tipici. Manifestările fariseilor sunt următoarele: se angajează în acțiuni exterioare demne, vorbesc și se comportă într-un mod elegant, își bazează toate cuvintele și acțiunile pe Biblie, iar când se întâlnesc și vorbesc cu oamenii, recită cuvinte din Biblie și pot repeta din memorie foarte multe rânduri din Biblie. Conducătorii falși sunt exact la fel ca fariseii – din exterior, nu le poți găsi niciun defect și par deosebit de spirituali. Nu le poți descoperi niciun cusur pe baza discursului, acțiunilor și comportamentului lor exterior, dar totuși sunt incapabili să rezolve multe dintre problemele care există în lucrarea bisericii. Atunci, ce înseamnă acest „spiritual”? În termeni stricți, este pseudo-spiritualitate. Oamenii pseudo-spirituali ca aceștia își ocupă timpul în fiecare zi, pendulând între grupuri mari și mici, predicând cuvintele lui Dumnezeu oriunde merg. La prima vedere, par că iubesc cuvintele lui Dumnezeu mai mult decât oricine altcineva, că depun mai mult efort în privința cuvintelor lui Dumnezeu decât oricine altcineva, că sunt mai informați despre cuvintele lui Dumnezeu decât oricine altcineva și pot spune, fără a se gândi prea mult, numărul paginii oricărui fragment esențial din cuvintele lui Dumnezeu. Dacă cineva întâmpină o problemă, îi dau numărul paginii unui fragment din cuvintele lui Dumnezeu legat de aceasta și îi spun să meargă să-l citească. Din exterior, par să ia cuvintele lui Dumnezeu drept criteriu în toate, să aducă mărturie pentru cuvintele lui Dumnezeu atunci când li se întâmplă ceva și nu par să aibă nicio problemă cu acestea. Însă când te uiți cu atenție la lucrarea pe care o fac, sunt ei capabili să descopere și să rezolve probleme în timp ce predică aceste cuvinte și doctrine? Dacă, prin părtășia despre adevăr, descoperă o problemă care nu mai fusese descoperită înainte într-un element al lucrării și rezolvă probleme pe care alții nu le-au putut rezolva, atunci acest lucru arată că înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și că au părtășie în mod clar despre adevăr. Oamenii pseudo-spirituali sunt exact opusul acestui lucru. Ei memorează cuvintele lui Dumnezeu și le predică peste tot, iar mințile și inimile lor sunt pline de cuvintele lui Dumnezeu. Cu toate acestea, indiferent dacă în lucrare apare o problemă gravă sau una măruntă, ei nu o pot vedea sau descoperi. La sfârșitul adunărilor, cel mai tare se tem să nu ridice cineva o problemă reală și să le ceară să o rezolve și, de aceea, pleacă imediat când se termină adunările, gândindu-se: „Dacă cineva îmi pune o întrebare și eu nu pot răspunde, atunci va fi foarte ciudat și jenant!” Acestea sunt statura lor reală și adevărata lor stare.

Gândiți-vă care dintre conducătorii și lucrătorii din jurul vostru se pricep să aibă părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme și care sunt capabili să se integreze în rândul fraților și surorilor și să ducă lucrarea împreună cu ei atunci când își fac îndatoririle – acești conducători și lucrători sunt capabili să își îndeplinească responsabilitățile. Gândiți-vă la conducătorii și lucrătorii din jurul vostru care se pricep să descopere și să rezolve probleme și care se concentrează cel mai mult asupra efectuării lucrării reale și obțin cele mai multe rezultate în lucrarea lor – acești conducători și lucrători sunt oameni loiali, foarte responsabili și conștiincioși. În schimb, dacă un conducător excelează la predicarea cuvintelor și predică într-un mod logic și organizat, cu un conținut și un element central și într-un mod structurat, iar oamenii sunt entuziasmați de predicile sale, dar acesta îi evită mereu pe frați și surori, se teme mereu că aceștia vor pune întrebări și se teme să rezolve și să gestioneze problemele împreună cu ei, atunci acest conducător este pseudo-spiritual și este un conducător fals. Ce fel de oameni sunt conducătorii și supraveghetorii din jurul vostru? În mod obișnuit, pe lângă faptul că participă la adunări și țin predici, urmăresc ei lucrarea și participă la aceasta, sunt capabili să descopere și să rezolve frecvent problemele din lucrare sau pur și simplu dispar după ce fac act de prezență la adunări? Conducătorii falși pseudo-spirituali se tem întotdeauna că nu au nimic de predicat și că nu au nimic de spus atunci când se întâlnesc cu frații și surorile, așa că exersează în camerele lor, memorând cuvintele lui Dumnezeu și modul de a ține predici. Ei cred că a ține predici este ceva ce poate fi învățat și ceva ce poate fi obținut prin memorare, la fel ca însușirea de cunoștințe sau frecventarea unei universități, și că trebuie să întruchipeze un spirit de studiu neobosit și minuțios. Nu cumva este denaturată această înțelegere pe care o au acești conducători falși? (Ba da, este.) Oamenii de acest fel predică doctrine din poziția lor înaltă și se preocupă de unele chestiuni irelevante, iar apoi cred că fac lucrare de conducere. Ei nu merg niciodată la locul unde se desfășoară lucrarea pentru a o dirija sau pentru a rezolva probleme, ci, în schimb, stau deseori în camerele lor, „izolându-se pentru a se concentra asupra cultivării personale”, înarmându-se cu ale lui Dumnezeu cuvinte – este necesar acest lucru? În ce circumstanțe pot conducătorii și lucrătorii să lase temporar deoparte lucrarea bisericii și frații și surorile și să meargă să se înarmeze cu adevărul? Când lucrarea nu este încărcată, iar toate problemele care ar trebui rezolvate au fost rezolvate, iar toate chestiunile care necesită atenție și principiile care ar trebui explicate au fost explicate, iar frații și surorile nu au întrebări sau dificultăți și nimeni nu provoacă tulburări și perturbări, iar lucrarea poate progresa fără probleme și nu mai există obstacole, atunci conducătorii și lucrătorii pot citi cuvintele lui Dumnezeu și se pot înarma cu adevărul – numai acest lucru înseamnă să faci o lucrare reală. Conducătorii falși nu lucrează astfel; ei se rezumă întotdeauna la a se pune în centrul atenției și fac doar o lucrare foarte vizibilă pe care alții o pot vedea, pentru a se da în spectacol. Dacă pot să învețe ceva nou atunci când citesc cuvintele lui Dumnezeu sau ascultă o predică, simt că au câștigat ceva, că dețin adevărul-realitate, iar apoi caută în grabă o ocazie de a le ține o predică altora. Ei predică doctrinele într-un mod sistematic, logic și bine organizat, cu un conținut și un element central și într-un mod care este mai puternic și mai profund decât un discurs al unei celebrități sau o prelegere academică și se simt destul de mulțumiți de acest lucru. Și totuși cugetă în sinea lor: „Ce voi predica data viitoare, după ce termin această predică? Nu mai am nimic altceva.” Așa că se grăbesc să plece și „să se izoleze pentru a se concentra asupra cultivării de sine” din nou, căutând doctrine profunde. Nu sunt niciodată văzuți la locul unde se desfășoară lucrarea bisericii, iar atunci când oamenii au dificultăți și așteaptă ca acestea să fie rezolvate, acești conducători falși nu sunt de găsit nicăieri. Nu cumva conducătorii falși se simt nesiguri și neliniștiți? Ei nu pot rezolva probleme reale și totuși vor să țină predici mărețe pentru a se da în spectacol. Acești oameni sunt complet lipsiți de rușine.

Toți conducătorii falși pot predica cuvinte și doctrine, toți sunt pseudo-spirituali, nu pot face nicio lucrare reală și nu înțeleg adevărul, deși cred în Dumnezeu de mulți ani – se poate spune că nu au nicio înțelegere spirituală. Ei cred că a fi conducători de biserică înseamnă doar să predice niște cuvinte și doctrine și să strige niște sloganuri și că trebuie doar să explice puțin cuvintele lui Dumnezeu, iar oamenii vor înțelege apoi adevărul; ei nu știu ce înseamnă să faci o lucrare, nu știu care sunt responsabilitățile conducătorilor și ale lucrătorilor și nu știu de ce casa lui Dumnezeu alege pe cineva să fie conducător sau lucrător sau ce probleme urmărește să rezolve mai exact această alegere. Așadar, indiferent câtă părtășie are casa lui Dumnezeu despre faptul că lucrătorii și conducătorii trebuie să monitorizeze, să inspecteze și să supravegheze lucrarea, că trebuie să descopere și să rezolve prompt problemele din lucrare și așa mai departe, ei nu iau în considerare nimic din toate acestea și nu înțeleg aceste lucruri. Nu sunt capabili să atingă sau să realizeze cerințele pe care casa lui Dumnezeu le are pentru conducători și lucrători și nu pot înțelege problemele tehnice și profesionale implicate în îndeplinirea îndatoririlor, nici problema de principiu pentru selectarea supraveghetorilor și așa mai departe, și, chiar dacă știu despre aceste probleme, tot nu sunt capabili să le rezolve. Prin urmare, sub coordonarea unor astfel de conducători falși, tot felul de probleme care apar în lucrarea bisericii nu pot fi rezolvate. Nu doar problemele profesionale și tehnice pe care aleșii lui Dumnezeu le întâmpină atunci când își îndeplinesc îndatoririle, ci și dificultățile de intrare în viață ale aleșilor lui Dumnezeu se prelungesc și rămân nerezolvate, iar atunci când unii conducători și lucrători sau supraveghetori ai diverselor elemente ale lucrării nu sunt capabili să facă o lucrare reală, aceștia nu sunt înlocuiți prompt sau realocați și așa mai departe. Niciuna dintre aceste probleme nu este rezolvată cu promptitudine și, prin urmare, eficiența diverselor elemente ale lucrării din biserică scade continuu, iar eficiența lucrării devine din ce în ce mai slabă. În ceea ce privește personalul, cei care sunt oarecum înzestrați și elocvenți devin conducători și lucrători, în timp ce aceia care iubesc adevărul, care se pot îngropa în muncă grea și lucrează neobosit fără să se plângă, nu sunt promovați și cultivați și sunt tratați ca niște prestatori de servicii. Diversele categorii de personal tehnic care au abilități speciale nu sunt folosite în mod rezonabil, iar unii oameni care își fac datoria cu sinceritate nu primesc provizii pentru viață, astfel că se afundă în negativitate și slăbiciune. Mai mult, indiferent cât de mult rău fac antihriștii și oamenii răi, este ca și cum conducătorii falși nu au văzut acest lucru. Dacă cineva expune o persoană rea sau un antihrist, conducătorii falși îi vor spune că ar trebui să trateze acea persoană cu dragoste și să îi dea o șansă să se căiască. Ei îi lasă pe oamenii răi și pe antihriști să facă rău și să provoace tulburări în biserică, iar acest lucru duce la întârzieri în îndepărtarea și excluderea acestor oameni răi, neîncrezători și antihriști, care ajung să continue să facă rău în biserică și să continue să tulbure lucrarea bisericii. Conducătorii falși nu sunt capabili să gestioneze și să rezolve niciuna dintre aceste probleme; nu sunt capabili să trateze oamenii în mod corect sau să rânduiască lucrarea într-un mod rezonabil, ci, în schimb, acționează nechibzuit, fac doar o lucrare inutilă, toate acestea rezultând în faptul că ei provoacă haos și dezastru în lucrarea bisericii. Indiferent de modul în care casa lui Dumnezeu are părtășie despre adevăr sau de modul în care subliniază principiile la care ar trebui să se adere atunci când se desfășoară lucrarea bisericii – restricționând și îndepărtând diferitele tipuri de răufăcători și neîncrezători care ar trebui restricționați și îndepărtați, precum și promovând și cultivând oamenii cu un calibru bun și abilitate de înțelegere și oamenii care pot urmări adevărul, care ar trebui să fie promovați și cultivați – deși se are părtășie despre aceste lucruri de nenumărate ori, conducătorii falși nu le înțeleg sau nu le pricep și doar se agață încontinuu de opiniile lor pseudo-spirituale și de abordările lor „iubitoare”. Conducătorii falși cred că, sub îndrumarea lor sinceră, toate tipurile de oameni își îndeplinesc propriile roluri, într-o manieră ordonată, fără haos, că toată lumea are destul de multă credință, este dispusă să își facă îndatoririle, nu se teme să meargă la închisoare și să înfrunte pericolul, că toată lumea are hotărârea de a îndura suferință și nu este dispusă să fie o iudă; ei cred că a avea o atmosferă grozavă în viața bisericească înseamnă că fac o treabă bună. Indiferent dacă oamenii răi apar în biserică și provoacă tulburări sau dacă neîncrezătorii își răspândesc ereziile și sofismele, ei nu consideră aceste lucruri ca fiind probleme și nu simt nevoia să le rezolve. Când vine vorba de oameni răi care acționează nechibzuit pe baza propriilor capricii și tulbură lucrarea de evanghelizare, conducătorii falși sunt chiar și mai orbi. Ei spun: „Am explicat principiile de lucru pe care trebuie să le explic și i-am spus în mod repetat ce să facă. Dacă mai apar probleme, nu au nimic de-a face cu mine.” Cu toate acestea, ei nu știu dacă acea persoană este o persoană potrivită, nu-și fac griji cu privire la acest lucru și nu știu dacă ceea ce i-au zis atunci când i-au explicat și i-au spus acelei persoane ce să facă poate obține rezultate pozitive sau ce consecințe va provoca. Ori de câte ori conducătorii falși organizează o adunare, ei rostesc un șir nesfârșit de cuvinte și doctrine, iar rezultatul acestui lucru este că nicio problemă nu poate fi rezolvată și, cu toate acestea, ei continuă să creadă că fac o lucrare importantă, încă se simt mulțumiți de ei înșiși și cred că sunt nemaipomeniți. De fapt, cuvintele și doctrinele pe care le rostesc au efect doar asupra acelor oameni dezorientați, prostuți și nesăbuiți care sunt ignoranți și de calibru slab. Acești oameni devin confuzi după ce ascultă aceste cuvinte, crezând că ceea ce au spus conducătorii falși este atât de corect, că nimic din ceea ce au spus ei nu este greșit. Conducătorii falși îi pot satisface doar pe acești oameni confuzi și sunt fundamental incapabili să rezolve problemele reale. Desigur, conducătorii falși sunt chiar și mai puțin capabili să rezolve probleme legate de abilități tehnice, profesii și cunoștințe – sunt complet neputincioși când vine vorba de aceste lucruri. Să luăm, de exemplu, lucrarea bazată pe text a casei lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea care le provoacă falșilor conducători cele mai multe dureri de cap. Ei nu pot găsi oameni cu înțelegere spirituală și calibru bun care să fie potriviți pentru a face lucrarea bazată pe text și consideră că oricine are ochelari și un nivel înalt de educație are calibru bun și înțelegere spirituală, așa că rânduiesc ca acei oameni să o facă, spunându-le: „Voi toți sunteți talentați să faceți lucrarea bazată pe text. Eu nu înțeleg această lucrare, așa că mă bazez pe voi. Casa lui Dumnezeu nu cere nimic altceva de la voi, ci doar să vă folosiți competențele speciale, să nu ascundeți nimic și să contribuiți cu tot ceea ce ați învățat. Trebuie să fiți recunoscători și să-I mulțumiți lui Dumnezeu că v-a înălțat.” După ce falșii conducători spun o grămadă de cuvinte de mântuială și superficiale, consideră că, din moment ce lucrarea a fost rânduită, asta e tot ce trebuie să facă. Ei nu știu dacă oamenii pe care i-au rânduit să facă această lucrare sunt potriviți sau nu, nici nu știu care sunt neajunsurile acestor oameni în ceea ce privește cunoștințele profesionale sau cum ar trebui să le compenseze. Nu știu cum să privească și să discearnă oamenii, nu înțeleg problemele profesionale și nici cunoștințele legate de scris – sunt complet ignoranți în privința acestor lucruri. Ei zic că nu înțeleg sau nu pricep aceste lucruri, dar, în inimile lor, își spun: „Nu sunteți un pic mai educați și mai cunoscători decât mine? Chiar dacă nu vă pot îndruma în această lucrare, sunt mai spiritual decât voi, sunt mai bun la ținut predici decât voi și înțeleg cuvintele lui Dumnezeu mai bine decât voi. Eu sunt cel care vă conduce, sunt superiorul vostru. Eu trebuie să vă gestionez, iar voi trebuie să faceți ceea ce spun eu.” Conducătorii falși se consideră superiori, totuși nu pot veni cu nicio sugestie valoroasă cu privire la niciun fel de lucrare tehnică sau profesională și nu sunt capabili să ofere nicio îndrumare în această privință. Dacă pot rândui bine personalul, atunci asta este tot ce putem spera. Ei nu pot face niciuna dintre lucrările ulterioare, nu încearcă să obțină cunoștințe profesionale și nu monitorizează lucrarea. Toți conducătorii falși sunt pseudo-spirituali; tot ce pot face este să predice niște cuvinte și doctrine și apoi cred că înțeleg adevărul și se dau mereu mari în fața aleșilor lui Dumnezeu. La fiecare adunare, predică timp de câteva ore și apoi nu pot rezolva absolut nicio problemă. Sunt complet ignoranți când vine vorba de probleme legate de cunoștințele profesionale din îndatoririle oamenilor; sunt în mod clar amatori, dar pretind că sunt spirituali, dirijând lucrarea profesioniștilor – cum pot face bine lucrarea în acest fel? Conducătorii falși care nu încearcă să dobândească cunoștințe profesionale și care nu sunt capabili să facă nicio lucrare reală îi dezgustă deja pe oameni, așa că a pretinde apoi că sunt oameni spirituali și a-și etala cuvintele spirituale este atât de lipsit de rațiune! Acest lucru nu este diferit de farisei. Ceea ce era cel mai lipsit de rațiune la farisei era faptul că Dumnezeu îi detesta și, cu toate acestea, ei nu erau deloc conștienți de acest lucru și încă se considerau a fi destul de grozavi și foarte spirituali. Conducătorii falși sunt la fel de lipsiți de conștiință de sine; este clar că nu pot face nicio lucrare reală și, totuși, pretind că sunt spirituali, devin farisei ipocriți. Ei sunt exact cei pe care Dumnezeu îi disprețuiește, îi respinge și îi elimină.

Care este principala caracteristică a conducătorilor falși care se dau drept oameni spirituali? Faptul că se pricep să țină predici. Aceste „predici” nu sunt predici adevărate. Nu sunt predici în care au părtășie despre adevăr și nici nu sunt predici care au adevărul-realitate. Mai degrabă, sunt predici ce conțin cuvinte și doctrine; sunt predici pseudo-spirituale, predici ale fariseilor. Conducătorii falși se pricep foarte bine să își concentreze eforturile asupra cuvintelor și frazelor din cuvintele lui Dumnezeu, acordă o atenție deosebită predicării cuvintelor și doctrinelor și, cu toate acestea, nu caută niciodată adevărul în cuvintele lui Dumnezeu și nu meditează niciodată la cum ar trebui să intre în adevărul-realitate. Se mulțumesc doar să poată să predice cuvinte și doctrine; odată ce au predicat în mod clar și logic doctrina, ei cred că este suficient și că au intrat în adevărul-realitate, că pot să stea în fața altora, arătându-le cine e șeful, și să le facă morală oamenilor din poziția lor înaltă. La prima vedere, lucrurile pe care le spun și le fac par să aibă legătură cu adevărul, iar ei nu par să provoace perturbări sau tulburări, nu par nici să susțină zicale eronate sau să incite la practici eronate. Și totuși, există o problemă, și anume că nu pot să își asume nicio lucrare reală sau să își îndeplinească câtuși de puțin responsabilitățile, ceea ce îi determină, în cele din urmă, să nu poată descoperi nicio problemă în lucrare. Modul lor de a lucra este ca al unui orb care merge pe bâjbâite: se bazează mereu pe sentimentele și închipuirile lor pentru a aplica orbește reglementări problemelor, fiind total incapabili să vadă clar esența acestora și, cu toate acestea, tot debitează prostii despre ele – nu pot deloc să rezolve problemele reale. Dacă un conducător fals chiar ar fi înțeles adevărul, ar fi în mod firesc capabil să descopere problemele și să caute adevărul pentru a le rezolva. Însă, în mod clar, conducătorii falși nu înțeleg adevărul și totuși se prefac a fi spirituali, crezându-se capabili să îndeplinească lucrarea bisericii, îndrăznind fără scrupule să se bucure de beneficiile statutului lor. Nu este acest lucru respingător? Ei cred că au o reală abilitate – că pot predica. Cu toate acestea, pur și simplu, nu pot face lucrări reale. Cuvintele și doctrinele pe care conducătorii falși le cunosc și le predică nu îi pot ajuta să-și îndeplinească bine lucrarea și nici nu îi pot ajuta să descopere problemele din lucrare și cu atât mai puțin să rezolve toate problemele cu care se confruntă. După ce au lucrat o perioadă, ei sunt incapabili să vorbească despre vreo mărturie bazată pe experiență. Corespunde un astfel de conducător sau lucrător standardului? Este destul de evident că nu. Și cum ar trebui să fie tratați conducătorii falși care nu corespund standardului? Nu numai că trebuie să fie demiși și eliminați, dar dacă nu se pocăiesc, atunci nu pot fi aleși din nou pentru a sluji drept conducători sau lucrători atunci când au loc alegeri. Dacă cineva alege un conducător fals sau un lucrător fals care a fost eliminat, această persoană deranjează și dăunează cu bună știință lucrării bisericii și arată că alegătorul este un adorator și un adept al acelui conducător fals, și nu o persoană care crede cu adevărat în Dumnezeu. Ați ales vreodată un fals conducător pseudo-spiritual? (Da.) Presupun că ați făcut-o de destule ori. Credeți că oricine care a crezut în Dumnezeu vreme de mulți ani, a citit mult din cuvântul lui Dumnezeu și a auzit multe predici, care are o experiență bogată în predicare și lucrare, care poate predica ore întregi este, în mod cert, capabil să lucreze. Apoi, după ce l-ați ales drept conducător, descoperiți o problemă serioasă: frații și surorile nu-l pot vedea și nu îl pot găsi niciodată când există o problemă. Nimeni nu știe unde se ascunde, iar el se ascunde undeva și nu lasă pe nimeni să-l deranjeze. Aceasta este o problemă. Se joacă mereu de-a v-ați ascunselea în momentele critice ale lucrării, iar frații și surorile nu îl pot găsi niciodată atunci când e nevoie ca el să rezolve o problemă – nu își neglijează acesta îndatoririle corespunzătoare? De ce, odată ce devin conducători, unii oameni nu îndrăznesc să-i înfrunte pe frați și surori? De ce nu sunt de găsit nicăieri? Ce anume îi ține ocupați? De ce nu rezolvă probleme reale? Indiferent cu ce se ocupă, de acest lucru puteți fi siguri: dacă trece o vreme fără să facă lucrări reale, este un conducător fals și ar trebui să fie de grabă demis și ar trebui ales altcineva. Ați alege acest tip de conducător fals în viitor? (Nu.) De ce nu? Care credeți că este consecința alegerii unei persoane oarbe în calitate de îndrumător al vostru? Această persoană este oarbă ea însăși, prin urmare, poate să-i îndrume pe alții spre calea corectă? Este exact așa cum spun cuvintele lui Dumnezeu în Biblie: „Dacă un orb călăuzește un alt orb, amândoi vor cădea în groapă” (Matei 15:14). O persoană oarbă merge fără direcție sau scop; cum îi poate conduce pe alții? Dacă cineva alege o persoană oarbă ca ghid, atunci acesta este și mai orb. Există o vorbă printre non-credincioși: „a cere unui orb să-ți arate calea”. A alege un conducător fals pentru a sluji drept conducător de biserică înseamnă a-i cere unui orb să-ți arate calea. Este o absurditate, nu-i așa? Toți cei care votează pentru un conducător fals sunt orbi care aleg orbi și niciunul dintre ei nu înțelege adevărul.

Atunci când unii oameni aleg o persoană pseudo-spirituală pentru a fi conducător, se simt foarte fericiți, gândindu-se: „Acum avem un conducător grozav. Conducătorul nostru se pricepe foarte bine să țină predici. Predică într-o manieră foarte logică și structurată, iar predicile sale au mult sens.” Unii oameni lipsiți de discernământ sunt emoționați până la lacrimi, simt un mare atașament față de acest conducător și nici măcar nu vor să meargă să își facă îndatoririle. Înțeleg lucrurile destul de clar când ascultă părtășia, dar când descoperă probleme în timp ce își fac datoria, nu știu cum să le rezolve și se simt nedumeriți, gândindu-se: „Pare că înțeleg totul atunci când ascult părtășia conducătorului, așadar, cum se face că nu pot rezolva dificultățile pe care le întâmpin în lucrarea mea?” Care este problema aici? Acest tip de conducător fals nu predică decât cuvinte și doctrine, fraze goale, sloganuri și prostii. Ceea ce predică el nu-ți rezolvă problemele reale; te-a păcălit. Te hrănește cu iluzii, spunând câteva sloganuri pentru a te face să crezi în mod eronat că problemele au fost rezolvate, când, de fapt, el nu are părtășie despre adevărurile-principii cu privire la problemele tale. Cum pot fi rezolvate problemele având părtășie în această manieră? Doctrinele pe care le predică nu au nimic de-a face cu problemele reale; el doar evită esența tuturor problemelor și vorbește despre teorii într-o manieră lipsită de sens. Predică doar cuvinte și doctrine și teorii spirituale. Habar nu are care este adevărul-realitate, iar atunci când apar probleme, devine nedumerit. Predicile pe care le ține nu pot rezolva probleme reale, sunt doar un fel de teorie, un fel de cunoștințe și doctrine. Acest tip de conducător fals predică adevărul și cuvintele lui Dumnezeu de parcă ar fi un fel de vorbe, doctrine și sloganuri. Evită toate problemele reale și predică doar cuvinte goale și care nu sunt practice. Și, în final, ce se va întâmpla? Oricât ar predica, predicile sale vor avea cel mult efectul de a-i încuraja și de a-i îndemna pe oameni, de a-i face puțin mai entuziaști și de a le spori energia, dar nu pot rezolva nicio altă problemă. Adevărul nu este deconectat de realitate, ci mai degrabă este legat de realitate și de tot felul de probleme care există în realitate. Prin urmare, veți fi acum capabili să-i discerneți pe falșii conducători pseudo-spirituali atunci când îi veți întâlni? Dacă nu, atunci, când doriți să votați pe cineva pentru a fi conducător, puneți-l mai întâi să rezolve câteva probleme. Dacă le rezolvă în conformitate cu principiile și dacă obține rezultate destul de bune și rezolvă problemele folosind adevărul-realitate, atunci puteți vota pentru el; dacă evită și nu vorbește despre esența problemelor și despre situația reală și tot ce poate face este să predice doctrina într-o manieră lipsită de sens, să strige sloganuri și să se limiteze la reglementări, atunci nu puteți vota pentru acea persoană. De ce nu puteți vota pentru acea persoană? (Fiindcă nu este capabilă să rezolve probleme reale.) Și ce fel de persoană nu este capabilă să rezolve probleme reale? O persoană care poate doar să predice cuvinte și doctrine – este un fariseu ipocrit, pseudo-spiritual. Nu are calibrul necesar pentru a înțelege adevărul, nu are capacitatea de a rezolva probleme, nu poate rezolva probleme și, prin urmare, dacă o alegi să fie conducător, atunci cu siguranță va fi un conducător fals. Nu este capabilă să facă lucrarea unui conducător sau să îndeplinească responsabilitățile unui conducător. Așadar, nu i-ai face rău dacă ai vota pentru ea? Unii oameni spun: „Cum adică îi facem rău? Votăm persoana respectivă având intenții bune. Are un oarecare calibru, iar dacă o alegem, nu vom avea atunci pe cineva care își poate asuma responsabilitatea pentru lucrare?” Bineînțeles că este un lucru bun când cineva își asumă responsabilitatea, dar acest tip de persoană nu este capabilă să își asume responsabilitatea. Tot ce poate face este să vorbească despre teorii într-o manieră lipsită de sens, nu ia în considerare situația reală și nu este de niciun ajutor atunci când vine vorba de rezolvarea problemelor, prin urmare, nu cumva îi oferiți posibilitatea de a face rău, votând-o? Nu cumva o forțați să meargă pe calea unui conducător fals? Prin urmare, nu trebuie să alegeți astfel de oameni pentru a fi conducători.

Sunteți capabili să discerneți cine dintre oamenii din jurul vostru – cu care intrați deseori în contact și de care sunteți destul de apropiați – este capabil doar să vorbească fără noimă despre doctrine și nu este capabil să rezolve probleme reale? Cine predică mereu teorii mărețe și propune planuri noi și unice pe care nimeni nu le-a mai auzit vreodată, dar devine confuz și rămâne fără grai atunci când este întrebat cum să pună în practică și în aplicare planurile specifice de funcționare și detaliile concrete? Ceea ce spun oamenii aceștia sunt vorbe goale și complet nerealiste, fără legătură sau concordanță cu situația reală, cu mediul real, cu ceea ce oamenii pot realiza efectiv, cu statura oamenilor și cu nivelul competențelor profesionale pe care le au. Cu atât mai mult, ceea ce spun ei nu este în conformitate cu cerințele casei lui Dumnezeu; pur și simplu vorbesc prostii, se complac în fantezie și spun cu impulsivitate orice le trece prin minte. Ei cred că nu trebuie să-și asume responsabilitatea pentru nimic din ceea ce spun, nici măcar atunci când se mândresc și se laudă. Cu această atitudine, își exprimă opiniile și își prezintă ideile – nu sunt ei oare oameni pseudo-spirituali? (Ba da.) Unii oameni cred că, oricum, nimeni nu ia în serios fanfaronada, lauda de sine sau ideile pompoase și că au ocazia să arate cât de capabili sunt. Cred că, dacă greșesc ceva, atunci nu este nevoie să-și asume responsabilitatea pentru asta, iar dacă fac bine un lucru, atunci toată lumea îi va respecta din plin, așa că spun orice vor și fac să pară totul foarte ușor. Au o mulțime de idei, dar niciuna dintre ele nu vine cu un plan specific de practicare și nu poate fi pusă în aplicare în mod corespunzător. Nu iau în serios niciuna dintre opiniile pe care le emit, indiferent dacă este pură sau denaturată. Azi spun una, mâine alta și, cu toate că opiniile, teoriile și fundamentele despre care vorbesc sunt toate mărețe, toate sunt goale și imposibil de aplicat. Ocazional, vorbesc despre un plan care nu este lipsit de valoare sau denaturat, dar când sunt întrebați cum va fi pus în aplicare în mod concret, nu pot să spună. Sunt foarte entuziaști și plini de inițiativă atunci când strigă sloganuri, rostesc cuvinte pompoase și își exprimă opiniile. Însă când vine vorba de a face lucrare specifică și de a pune în aplicare planuri specifice, dispar fără urmă, se ascund și nu mai au opinii. Pot fi astfel de oameni conducători? (Nu.) Prin urmare, care vor fi consecințele dacă astfel de oameni devin conducători? Nu cumva le vor face rău atât altora, cât și lor înșiși? Vor cauza întârzieri în lucrarea bisericii și, mai mult, își vor face mult rău lor înșiși. Doctrinele pe care le predică reprezintă doar niște lucruri limitate, iar când au terminat de predicat, nu mai au nimic altceva de spus, așa că vor fi mereu nevoiți să se ascundă și „să se izoleze pentru a se concentra asupra cultivării de sine”. Nu le va îngreuna asta lucrurile? De îndată ce vor deveni conducători, se vor simți copleșiți, de parcă ar purta o povară imensă pe umeri, se vor simți epuizați în fiecare zi și foarte presați – ce rost are ca ei să sufere astfel? Nu au calibrul necesar pentru a fi conducători, iar atunci când întâmpină probleme, aplică la întâmplare reglementări, conform propriilor închipuiri, și nu pot rezolva probleme reale – oamenii de acest fel nu pot fi conducători. Nu sunt capabili să facă lucrare reală, așa că vor fi conducători falși, dar vor crede totuși că sunt destul de grozavi chiar și atunci când provoacă întârzieri în intrarea în viață a fraților și a surorilor. Dacă ați putea descoperi și înțelege calibrul și caracterul acestor oameni pseudo-spirituali, i-ați mai vota pentru a fi conducători? Ce ai face dacă tu însuți ai fi acest tip de persoană și cineva ar vrea să voteze pentru tine? (Aș avea o oarecare conștiință de sine și aș declara că nu sunt potrivit pentru a fi conducător.) Și dacă toată lumea crede că ești bun și insistă să te voteze chiar și după ce ai făcut această declarație, ce ar trebui să faci? Să le spui: „Nu pot face lucrare de conducere, nu-mi pot asuma această lucrare. La prima vedere, par să am un anumit calibru, iar uneori am câteva idei bune și ofer puțină lumină, dar de cele mai multe ori, doar predic cuvinte și doctrine. Chiar nu pot să fiu conducător sau lucrător. Nu sunt cu nimic mai bun decât voi. Orice ați face, vă rog să nu mă votați. Chiar dacă obțin cele mai multe voturi, tot nu pot fi conducător. Nu pot face rău nimănui! Am mai slujit drept conducător și, de fiecare dată, am eșuat și am fost demis. De fiecare dată când am fost demis, a fost pentru că aveam un calibru slab, îmi lipsea capacitatea de lucru și nu puteam face lucrare reală. Tot ce am putut să fac a fost să predic cuvinte și doctrine și, în afară de asta, nu am fost capabil să realizez bine sau să îndeplinesc nici măcar una dintre responsabilitățile care le revin conducătorilor. Am fost un conducător fals.” Asta înseamnă să ai conștiință de sine, nu doar să spui câteva cuvinte despre faptul că nu ești potrivit pentru a fi conducător și atât. Unii oameni se gândesc: „Mi-am făcut datoria în acest grup timp de atât de mulți ani și oricum ar trebui să fiu considerat un membru senior al personalului. Chiar dacă nu am adus niciodată o contribuție, am lucrat din greu, deci cum se face că nimeni nu mi-a descoperit punctele forte? De asemenea, am stofă de conducător. Vin deseori cu gânduri, idei și sugestii care sunt destul de valoroase și care au o utilitate practică. Indiferent dacă le adoptă sau nu conducătorii, în orice caz, sunt o persoană cu atitudini, idei și opinii. De ce nu votează nimeni pentru mine?” Dacă acesta este modul în care gândești, atunci te poți evalua astfel: gândurile, ideile și sugestiile pe care le ai sunt doar declarații ori au într-adevăr o utilitate practică? Ești capabil să descoperi și să rezolvi tot felul de dificultăți întâmpinate în lucrare? Sunt gândurile și ideile tale utilizabile? Ești capabil să îți asumi lucrarea? Dacă gândurile și opiniile tale rămân la nivelul cuvintelor și doctrinelor, dacă pur și simplu nu au nicio utilitate practică și, mai important, pur și simplu nu sunt în acord cu principiile de lucru ale casei lui Dumnezeu, atunci cum este, mai exact, calibrul tău? În acest caz, vei putea îndeplini responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor dacă ești ales să fii conducător? Dorești să fii conducător din ambiție sau dintr-un simț al poverii? Dacă într-adevăr ai capacitate de lucru și abilitatea de a rezolva probleme, iar atunci când vezi că anumiți conducători și lucrători își fac foarte prost lucrarea și nu sunt capabili să rezolve nicio problemă, acest lucru te face să te simți neliniștit și le oferi sugestii, dar ei nu te ascultă și nu sunt capabili să rezolve problemele și totuși nu le raportează Celui de mai sus, iar tu te simți îngrijorat și neliniștit pentru lucrarea casei lui Dumnezeu și te simți nespus de supărat când vezi că falșii conducători provoacă întârzieri în lucrarea bisericii, acest lucru arată că ai un simț al poverii. Cu toate acestea, dacă vrei să obții aprobarea tuturor, să găsești o audiență mai mare și să faci mai mulți oameni să te asculte predicând și dându-ți aere, doar pentru că ai câteva idei și dacă dorești să te evidențiezi în mulțime, atunci acest lucru nu reprezintă un simț al poverii – este o ambiție. Oamenii ambițioși nu pot predica decât cuvinte și doctrine și orice idei pe care le au sunt, de asemenea, doar cuvinte și doctrine goale. Când asemenea oameni devin conducători, cu siguranță sunt conducători falși, iar dacă sunt oameni răi, atunci sunt antihriști. Dacă ideile tale rămân la nivelul cuvintelor goale, atunci, odată ce devii conducător, cu siguranță vei deveni la fel ca orice fals conducător pseudo-spiritual. Întotdeauna vei merge „să te izolezi pentru a te concentra asupra cultivării de sine”, altminteri, vei avea un sentiment de criză și nu vei avea nimic de predicat. Dacă și tu ești la fel și, în timp ce predici dintr-o poziție de autoritate, nu ești capabil să descoperi nicio problemă prezentă în lucrare și, în mod firesc, nu ești capabil să rezolvi nicio problemă, atunci cu siguranță ești un conducător fals. Și, în final, ce se întâmplă cu falșii conducători? Sunt demiși din funcțiile lor pentru că nu sunt capabili să facă lucrare reală – mai mult ca sigur vor merge pe această cale.

Există mulți oameni care se simt întotdeauna indignați, în inimile lor, fiind gata să acționeze și, ori de câte ori vine timpul să fie ales un conducător sau un supraveghetor, vor mereu ca ei să fie cei aleși. Unii oameni consideră că ei cred în Dumnezeu de cei mai mulți ani, că au îndurat cele mai multe greutăți, că și-au făcut datoria cel mai mult timp și cu cea mai mare loialitate și că sunt cei mai eligibili pentru a fi conducători, așa că vor ca alți oameni să-i aleagă. Ce vei fi capabil să faci în cazul în care te aleg ceilalți? Vei putea evita să obții titlul de conducător fals? Vei fi capabil să îndeplinești responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor? Toate acestea sunt probleme reale, dar nimeni nu ia în considerare astfel de lucruri. Printre acești oameni, unii au suficient calibru. Pot căuta adevărul atunci când există probleme în datoria lor, iar atunci când înțeleg adevărul și sunt capabili să gestioneze problemele în conformitate cu principiile, ei pot să corespundă standardului. Acești oameni nu vor avea probleme în a deveni conducători și lucrători care corespund standardului, cu condiția să înțeleagă adevărul, să iubească adevărul, să urmărească adevărul și, în plus, să aibă o umanitate relativ bună – nu le va fi foarte greu. Unii oameni se plâng mereu că lucrarea pe care o fac este dificilă, nu sunt dispuși să facă un efort sau să plătească prețul atunci când vine vorba de adevăr și se plâng când sunt emondați. Pot oamenii de acest fel să fie conducători și lucrători care corespund standardului? Intenția și atitudinea lor sunt, pur și simplu, greșite, nu sunt oameni care urmăresc adevărul și, indiferent ce le cere Dumnezeu, ei păstrează o atitudine negativă. Oamenii de acest fel nu merită să fie conducători și lucrători. Nu au deloc simțul poverii în inimile lor și, indiferent cât de clar sau lucid sunt prezentate rânduielile de lucru din casa lui Dumnezeu, tot nu sunt dispuși să lucreze din greu pentru a face bine lucrarea. De fapt, nu este greu să faci bine lucrarea. De ce nu este greu? În primul rând, casa lui Dumnezeu are rânduieli de lucru specifice pentru toată lucrarea bisericii, iar Cel de mai sus a făcut stipulări specifice pentru aceasta, astfel încât nu vi se cere să fiți inventivi în niciun element al lucrării sau să o finalizați în mod independent. Cel de mai sus v-a dat un scop și o direcție, v-a dat principii și v-a dat standarde minime; atunci când vă faceți lucrarea, nu vă luptați cu morile de vânt și nu vă lipsește nicio direcție. În al doilea rând, în cazul oricărui element al lucrării, indiferent cine este supraveghetorul și indiferent dacă lucrarea se desfășoară în străinătate sau în țară, cel mai important lucru este ca Fratele de mai sus să urmărească, să îndrume, să supravegheze, să inspecteze și să verifice în mod specific lucrarea și să facă frecvent cercetări. Cât de specifice sunt aceste acțiuni? Fratele de mai sus se implică personal și urmărește fiecare scenariu, fiecare film, fiecare program, fiecare imn și așa mai departe. Și Eu mă implic în unele lucrări, oferindu-vă o direcție și un cadru general. În al treilea rând, Cel de mai sus are deseori părtășie cu voi despre adevărurile-principii și vă îndrumă lucrarea, în privința oricărui aspect al lucrării care implică adevărurile-principii; de asemenea, Cel de mai sus vă emondează, efectuează verificări pentru voi și, în orice moment, Cel de mai sus vă va corecta denaturările. În al patrulea rând, din punct de vedere al lucrării majore ce privește personalul și partea administrativă, Cel de mai sus vă ajută personal efectuând verificări și luând decizii. Realitatea este că, indiferent de lucrarea pe care o faceți, voi nu o finalizați în mod independent; totul este rânduit, condus, îndrumat și verificat de Cel de mai sus. Prin urmare, voi ce faceți? Doar vă bucurați de lucrurile deja făcute – sunteți atât de binecuvântați! Nu trebuie să vă faceți griji pentru nimic; trebuie doar să puneți osul la treabă. Aceasta este lucrarea care vă revine vouă. Ați plătit vreodată un preț în plus? (Nu.) Cel de mai sus a făcut toată această lucrare majoră, importantă; prin urmare, lucrarea pe care o faceți voi este foarte ușoară și nu există nicio dificultate mare. În astfel de circumstanțe, dacă oamenii tot nu își fac bine lucrarea, atunci acest lucru este de neiertat și dovedește că, pur și simplu, nu pun suflet și efort în lucrarea lor sau nu își îndeplinesc responsabilitățile. Unii oameni spun: „Cine nu greșește atunci când face lucrare? Oare oamenilor nu li se permite să aibă nicio problemă?” Nu vi se cere să obțineți un scor perfect în lucrarea voastră; vi se cere să obțineți doar o notă de trecere, iar atunci se va considera că v-ați îndeplinit responsabilitățile de conducători și lucrători. Este acest lucru foarte solicitant? (Nu.) Este ușor să obții o notă de trecere pe baza îndrumării și a verificării din partea Celui de mai sus; depinde doar de măsura în care oamenii urmăresc cu sinceritate adevărul. Dacă nu depun niciun efort atunci când vine vorba de adevăr și vor să fie întotdeauna superficiali și dacă se mulțumesc doar să facă lucrurile de formă atunci când lucrează, să nu facă nimic rău, să nu provoace tulburări sau perturbări și să nu aibă nimic care să le apese pe conștiință, atunci nu pot obține o notă de trecere. Majoritatea conducătorilor și lucrătorilor au acest tip de atitudine atunci când lucrează; fac puțină lucrare, dar nu vor să se epuizeze, sunt mulțumiți să fie doar mediocri, iar în ceea ce privește rezultatele lucrării lor, consideră că este treaba lui Dumnezeu și că nu are nimic de-a face cu ei. Este acceptabilă această atitudine? Dacă ai o astfel de atitudine, atunci lucrarea pe care o poți face este foarte limitată și nu te-ai dedicat întru totul acesteia, ceea ce indică fie că nu ești capabil să faci lucrare reală, fie că nu faci lucrare reală și, prin urmare, ar trebui să fii caracterizat drept un conducător fals – acest lucru este complet adecvat și nu este injust. Unii oameni spun mereu: „Cerințele Tale la adresa noastră sunt prea mari. Dacă nu facem această lucrare, atunci suntem conducători falși, iar dacă nu îndeplinim această cerință, suntem, și atunci, conducători falși. Drept ce ne iei? Nu suntem roboți, nu suntem perfecți. Suntem doar oameni de rând, simpli muritori. Ne spui să fim oameni de rând, oameni normali, prin urmare, de ce ai cerințe atât de ridicate față de noi în calitate de conducători?” De fapt, cerințele Mele la adresa voastră nu sunt ridicate. Îți cer doar să îți îndeplinești responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească o ființă umană. Este ceva ce se cuvine și trebuie să faci și reprezintă un lucru pe care îl poți realiza în calitate de conducător și lucrător. Dacă, totuși, nu lucrezi din greu pentru a te îndrepta spre adevăr și te temi mereu că vei îndura greutăți și râvnești mereu la confort, atunci, indiferent de motivele sau scuzele tale, cu siguranță vei fi un conducător fals. Este la fel ca lucrurile pe care oamenii cu o umanitate normală ar trebui să le realizeze și de care adulții ar trebui să se ocupe singuri, cum ar fi ora la care un adult ar trebui să se trezească dimineața, câte mese ar trebui să mănânce, câte ore ar trebui să lucreze într-o zi și când ar trebui să-și spele rufele murdare – trebuie să te ocupi singur de aceste lucruri și nu este nevoie să întrebi pe nimeni altcineva despre ele. Dacă îi întrebi pe alții despre orice și nu înțelegi nimic, nu înseamnă acest lucru că ai un deficit de inteligență și că ești un nătâng? Nu înseamnă că nu ești capabil să ai grijă de tine? Pot oamenii de acest fel să fie conducători? Nu cumva sunt conducători falși? Astfel de oameni ar trebui demiși. Oamenii de acest fel încă vor să se agațe de funcția lor și să nu se retragă, și încă vor să fie conducători! După ce sunt demiși, unii conducători falși simt că au fost nedreptățiți și nu încetează să plângă din cauza asta. Plâng până li se umflă ochii. De ce plâng? Ei nu știu ce fel de creaturi sunt. Când spun că nu sunt ridicate cerințele Mele față de oameni, vreau să spun că ceea ce ți se cere să faci este ceea ce poți realiza; drumul ți-a fost deja bătătorit și scopul a fost stabilit, deciziile au fost luate, iar tu trebuie doar să acționezi. Este ca atunci când mănânci: cerealele, legumele, toate tipurile de condimente, oalele și plitele au fost pregătite pentru tine și tot ce trebuie să faci este să înveți să gătești; asta este ceea ce un adult ar trebui să facă și să realizeze. Dacă nu poți realiza acest lucru, atunci ești un nătâng și nu poți fi considerat ca făcând parte din categoria de inteligență a adulților normali. Unii conducători nu sunt capabili să facă această lucrare reală și, prin urmare, trebuie să fie demiși. Așadar, cum putem defini și determina dacă cineva este capabil să facă acest tip de lucrare? Dacă ai inteligența și calibrul unui adult și ai conștiinciozitatea și simțul responsabilității pe care ar trebui să le aibă un adult, atunci ar trebui să fii capabil să faci acest tip de lucrare. Dacă nu poți sau nu o faci, atunci ești un conducător fals. Așa se determină acest lucru, iar determinarea lui în acest fel este una precisă. Acest lucru nu reprezintă o condamnare sau o judecare a unei persoane, așadar, este exigent? Toate faptele sunt prezentate, iar acest lucru nu este deloc exigent.

II. Conducători falși care au calibru slab

Tocmai am avut părtășie despre manifestările pe care le are un tip de conducător fals în ceea ce privește a raporta și a căuta cu promptitudine cum să remedieze confuziile și dificultățile întâmpinate în lucrare, împreună cu motivele pentru care astfel de oameni nu sunt capabili să îndeplinească responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor. Astfel de oameni sunt pseudo-spirituali; întrucât nu pot descoperi confuziile și dificultățile din lucrare, ei nu sunt capabili să îndeplinească această responsabilitate. Acesta reprezintă un tip de persoană. Există și un alt tip de persoană: aceasta este la fel ca acești oameni pseudo-spirituali – nici ea nu este capabilă să descopere problemele care există în lucrare și de aceea nu este capabilă nici să le raporteze cu promptitudine Celui de mai sus și să caute soluții de la Cel de mai sus. Astfel de oameni sunt ocupați și cu lucrarea, își fac de lucru toată ziua, fără să stea degeaba. Sunt ocupați cu a ține predici, a-i vizita pe frații și pe surorile din diferite locuri, a face rânduieli pentru lucrare și chiar cu a cumpăra tot felul de articole pentru lucrarea bisericii. Dacă cineva se îmbolnăvește, îl ajută să găsească un doctor; dacă cineva are dificultăți acasă, îl ajută prin aranjarea unui ajutor financiar; dacă cineva se află într-o stare proastă, iau inițiativa de a-l sprijini și îl ajută în mod activ să-și rezolve problemele. Pe scurt, sunt întotdeauna ocupați cu unele lucrări care țin de treburile generale. Nu le pasă de lucrarea reală a bisericii, nici de lucrarea de evanghelizare sau de problemele din viața bisericească. Zilnic se obosesc alergând de colo-colo și își fac de lucru, gestionând și rezolvând treburile bisericii și problemele private ale fraților și surorilor. Ei cred că, în calitate de conducători, ar trebui să îndeplinească aceste sarcini, dar nu realizează niciodată care este lucrarea esențială a unui conducător și, indiferent cât de mult lucrează, tot nu pot găsi problemele reale și critice care există în biserică. Și astfel, atunci când apar tulburări și obstacole în viața bisericească și când aleșii lui Dumnezeu întâmpină dificultăți în intrarea în viață, acești conducători nu sunt capabili să rezolve cu promptitudine aceste lucruri. Deși sunt ocupați cu lucrul și își petrec fiecare zi fără să stea degeaba, ce anume pot realiza fiind atât de ocupați? Există multe probleme prezente în lucrarea bisericii, dar ei nu sunt capabili să le descopere. Din exterior, par să fie sârguincioși, conștiincioși și că nu lenevesc, și totuși, în lucrare, problemele apar una după alta, iar ei sunt ocupați să cârpească găurile, ocupați să rezolve tot felul de „probleme complexe și dificile” și să se ocupe de tot felul de oameni răi și de oameni care provoacă tulburări și perturbări care apar în biserică. Își pierd vremea cu astfel de lucrări, dar nu sunt capabili să discearnă nici măcar problemele elementare. Nu sunt capabili să discearnă clar ce este umanitatea bună și ce este umanitatea rea, ce este calibrul bun și ce este calibrul slab, ce înseamnă a avea talent și cunoștințe reale și ce înseamnă a fi înzestrat. De asemenea, nu pot vedea ce fel de oameni cultivă casa lui Dumnezeu și ce fel de oameni elimină, care oameni urmăresc adevărul și care nu, care oameni își fac datoria de bunăvoie și care nu își fac datoria, care oameni pot fi desăvârșiți în poporul lui Dumnezeu și care oameni sunt muncitori și așa mai departe. Ei îi tratează drept ținte-cheie pentru cultivare pe cei care pot să vorbească mult și să debiteze teorii goale, dar care nu pot să facă lucrare reală, și rânduiesc ca aceștia să realizeze lucrări importante și le încredințează astfel de lucrări, în timp ce întârzie promovarea și cultivarea celor care au înțelegere pură, calibru și capacitatea de a înțelege adevărul, doar pentru că acei oameni nu cred de foarte mult timp în Dumnezeu sau au dezvăluit o fire arogantă. Deseori, în biserică, apar probleme de acest tip, iar acest lucru are un impact asupra progresului lucrării bisericii. Acestea sunt adevăratele probleme, și totuși acest tip de conducător nu le poate vedea sau descoperi și chiar nu este deloc conștient de ele. Atunci când oamenii răi provoacă tulburări și perturbări, acesta le oferă șansa de a se supune observației și de a reflecta asupra lor înșiși, în timp ce atunci când alții, care nu sunt oameni răi, fac ocazional unele mici erori pentru că sunt tineri și ignoranți și acționează fără principii – erori care nu reprezintă probleme de principiu –, acest tip de conducător tratează aceste erori ca pe niște păcate de neiertat și îi trimite pe acești oameni acasă. Acest tip de conducător fals este zilnic ocupat cu lucrarea și, din exterior, pare să depună mult efort și să petreacă mult timp cu aceasta, însă indiferent de modul în care lucrează, nimeni nu primește de la el adevărata aprovizionare pentru viață. Indiferent ce probleme și dificultăți au aleșii lui Dumnezeu, acest tip de conducător fals nu le poate rezolva prin părtășia despre adevăr, și tot ce poate face este să-i îndemne cu o inimă iubitoare și să predice cuvinte și doctrine pentru a-i încuraja pe aleșii lui Dumnezeu. Prin urmare, sub conducerea unor astfel de oameni, aleșii lui Dumnezeu nu primesc nicio aprovizionare pentru viață, ei doar cred în Dumnezeu și își îndeplinesc îndatoririle din entuziasm și nu dobândesc nicio intrare în viață – cât timp pot continua așa? Drept urmare, unii oameni sunt deseori negativi și slabi și tânjesc mereu după ziua în care va sosi Dumnezeu, iar viziunile devin din ce în ce mai neclare pentru ei, iar atunci când întâmpină probleme, ajung să aibă noțiuni și înțelegeri greșite despre Dumnezeu, iar unii ajung chiar să se îndoiască de Dumnezeu și să se păzească de El. Atunci când se confruntă cu aceste probleme, conducătorii falși sunt complet incapabili să le rezolve și nu fac altceva decât să le evite. Nu citesc niciodată cuvintele lui Dumnezeu și nu se roagă lui Dumnezeu împreună cu aleșii Săi pentru a căuta adevărul și a rezolva problemele – nu realizează niciodată această lucrare. În fiecare zi, își fac de lucru doar cu unele treburi generale și cu anumite chestiuni externe, chestiuni care nu au nimic de-a face cu intrarea în viață sau cu adevărul. Ei cred că, atât timp cât sunt ocupați să facă lucruri, înseamnă că își fac datoria și își îndeplinesc responsabilitățile și că este imposibil ca ei să fie conducători falși. În realitate, faptul că își fac de lucru cu aceste treburi generale nu îi ajută deloc pe frați și pe surori să progreseze în viață, și cu atât mai puțin le dă aleșilor lui Dumnezeu posibilitatea să pătrundă în adevărul-realitate. Spuneți-Mi, nu există oare o problemă în ceea ce privește calibrul acestui tip de conducător fals? Acesta nu poate desluși nimic și crede că, atât timp cât este ocupat cu lucrul, toate problemele vor dispărea și se vor rezolva în mod indirect. Nu cumva acești oameni sunt extrem de dezorientați? Nu cumva calibrul lor este foarte slab? Ei nu pot desluși nimic, nu pot face nicio lucrare reală, iar acest lucru îi face să fie conducători falși și lucrători falși în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta este chestiunea cel mai ușor de discernut.

Conducătorii și lucrătorii falși sunt acum prezenți în bisericile de pretutindeni. Ei se bazează doar pe entuziasmul lor pentru a lucra și nu au nicio înțelegere a adevărului. Nu știu care este lucrarea unui conducător sau a unui lucrător, și nici nu sunt capabili să aibă părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme – doar își petrec toată ziua făcându-și orbește de lucru cu unele treburi generale. De exemplu, să spunem că biserica trebuie să achiziționeze un articol. Aceasta nu este o sarcină majoră; trebuie doar rânduit ca o persoană care are cunoștințe în domeniul respectiv să meargă să cumpere acel lucru. Cu toate acestea, un conducător fals se temea că se vor cheltui prea mulți bani, așa că a rânduit să meargă cineva în mai multe locuri pentru a cumpăra la cel mai mic preț. Rezultatul a fost că persoana respectivă a cumpărat un produs ieftin care s-a stricat după doar câteva zile de utilizare și a fost nevoită să meargă să cumpere altul. Nu numai că nu a economisit bani, ci, dimpotrivă, a ajuns să cheltuie mai mult. Este acesta un mod principial de a gestiona sarcina? Nu este nevoie să cumpărați o marcă renumită atunci când faceți o achiziție, dar ceea ce se cuvine să faceți este să cumpărați măcar un lucru care să fie de o calitate corespunzătoare și să poată fi folosit. Conducătorii falși își fac multe griji cu privire la lucrarea care ține de treburile generale și nu este nimic greșit în asta. Cu toate acestea, ei nu iau în serios lucrarea crucială a casei lui Dumnezeu, iar aceasta este o mare greșeală; asta înseamnă că nu realizează lucrarea esențială. Aspecte ale lucrării precum lucrarea de evanghelizare, lucrarea producției de filme, lucrarea bazată pe texte, lucrarea video de mărturii bazate pe experiență și lucrarea de ajustare a personalului conducătorilor și lucrătorilor sunt toate cruciale și, cu toate acestea, conducătorii falși nu le consideră importante, le lasă deoparte și le ignoră. Au un calibru insuficient și nu știu cum să facă lucrarea, dar nici nu încearcă să învețe, gândindu-se în schimb: „Atât timp cât există cineva care se ocupă de această lucrare, este în regulă. Sigur nu este nevoie și de mine. Eu mă ocup de treburile importante. Acestea sunt doar lucruri minore cu care nu este nevoie să-mi bat capul. Odată ce le-am spus principiile, treaba mea este încheiată.” La prima vedere, conducătorii falși par foarte ocupați, dar când te uiți ce lucruri îi țin ocupați să lucreze, niciunul dintre acestea nu reprezintă un aspect crucial al lucrării bisericii, niciunul nu reprezintă o lucrare care să aprovizioneze viețile oamenilor și niciunul nu reprezintă o parte din lucrare care să implice folosirea adevărului pentru a rezolva problemele. Lucrurile cu care se ocupă ei nu au absolut nicio valoare, iar acești conducători falși pur și simplu își fac de lucru orbește. Ei nu știu ce lucrare ar trebui conducătorii și lucrătorii să facă pentru a fi în acord cu intențiile lui Dumnezeu; se bazează doar pe entuziasmul lor pentru a se ocupa de anumite sarcini pe care le fac cu plăcere. Fac cercetări detaliate cu privire la chestiuni banale, care nu au legătură cu lucrarea bisericii, cum ar fi ce haine poartă frații și surorile, ce coafuri au, cum interacționează cu ceilalți și cum vorbesc și se comportă. Consideră că acest lucru înseamnă că sunt amabili și abordabili și că rezolvarea problemelor din viața reală a oamenilor este ceea ce se cuvine să facă un conducător, ceva ce umanitatea normală ar trebui să dețină. Și totuși, nu iau în serios lucrarea critică de evanghelizare, lucrarea producției de filme, lucrarea de imnuri, lucrarea bazată pe texte, lucrarea administrativă, lucrarea de udare a noilor credincioși, lucrarea de înființare a bisericilor, lucrarea de promovare și cultivare a oamenilor și așa mai departe. Ei nu participă la niciuna dintre aceste lucrări și nu le urmăresc; este de parcă aceste lucrări nu ar avea nimic de-a face cu ei. Acești conducători falși nu rezolvă numeroasele probleme care se acumulează în biserică, nu îi demit pe conducătorii falși pe care ar trebui să îi demită, nu îi restricționează sau nu se ocupă de oamenii răi care fac rău și o iau razna făcând lucruri rele și nu au părtășie despre adevăr pentru a rezolva problema unor oameni care sunt superficiali, necontrolați și indisciplinați și care tergiversează îndeplinirea îndatoririlor pe care le au. Ce problemă este aceasta? Ei nu caută adevărul pentru a rezolva aceste probleme concrete – sunt ei oameni care fac lucrare reală? În inimile lor, sarcinile nesemnificative și irelevante pe care le realizează li se par cruciale și importante. Se ocupă toată ziua cu acele lucruri fără valoare, crezând că își îndeplinesc responsabilitățile și că sunt loiali, dar nu fac nici măcar un singur lucru esențial din lucrarea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu – nu sunt oamenii de acest fel conducători falși? Ei sunt echivalentul directorilor de birouri din subdiviziunile administrative din societate, sunt pur și simplu niște iscoditori de cartier – mai sunt ei conducători și lucrători ai casei lui Dumnezeu în acest caz? Sunt conducători falși și lucrători falși în toată regula. Din ce motiv sunt acești oameni caracterizați drept conducători și lucrători falși? (Întrucât calibrul lor este prea slab, nu pot face lucrare reală și tot ce pot face este să se ocupe de niște chestiuni banale.) Acesta este motivul specific. Acești oameni au un calibru prea slab; indiferent câte predici ascultă, câte rânduieli de lucru citesc, de câți ani își fac datoria în casa lui Dumnezeu sau de câți ani sunt conducători, ei nu știu niciodată ce fac, dacă ceea ce fac este bine sau rău ori dacă își îndeplinesc responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească. Definiția lor despre eticheta și titlul de conducători și lucrători se rezumă la faptul că este bine atât timp cât sunt ocupați. Asemenea unui măgar care învârte o piatră de moară, ei continuă să tragă până când nu se mai pot mișca și consideră că astfel își îndeplinesc responsabilitățile. Indiferent în ce direcție trag și indiferent dacă energia pe care o investesc când trag este corectă sau nu, ei consideră că își îndeplinesc responsabilitățile. Există multe probleme pe care ei nu le pot desluși și pe care nu încearcă să le rezolve sau să le raporteze Celui de mai sus și să caute soluții de la Cel de mai sus. Indiferent de câți ani lucrează sau de câți ani sunt în contact cu oamenii, ei nici măcar nu știu dacă manifestările unei persoane sunt cele ale unui credincios nou, care are o bază superficială în credința sa și nu înțelege adevărul, sau dacă sunt cele ale unui neîncrezător și, totodată, nu știu cum ar trebui să le discearnă sau să le caracterizeze. Când există doi oameni care se află amândoi într-o stare negativă, ei nu știu care dintre ei merită cultivat și care nu; atunci când doi oameni sunt oarecum superficiali în a-și îndeplini îndatoririle, ei nu pot spune care dintre ei este un urmăritor al adevărului și care dintre ei este un muncitor, care dintre ei este capabil să pătrundă în adevărul-realitate și care dintre ei nu deține adevărul-realitate. Nu știu care oameni este posibil să urmeze calea antihriștilor odată ce vor deveni conducători, chiar dacă au interacționat cu acești oameni ani de zile. Nu contează câte exerciții inutile fac sau câte sarcini inutile îndeplinesc sau câte probleme sunt în jurul lor, ei nu sunt conștienți de acest lucru și nu își dau seama că acestea sunt probleme. Întrucât au un calibru slab, astfel de oameni sunt dezorientați în gândire și incapabili să realizeze lucrarea, le este foarte dificil să îndeplinească responsabilitățile unui conducător sau ale unui lucrător. În afară de faptul că pot să facă o lucrare simplă ce ține de treburi generale, acești conducători și lucrători nu sunt capabili să facă nimic legat de lucrarea esențială a bisericii și nu sunt capabili să vadă sau să rezolve nicio problemă reală din lucrare. Oare merită să fie cultivat acest tip de conducător care are un asemenea calibru? Acesta nu știe nici măcar ce sunt confuziile sau dificultățile și este și mai departe de a le gestiona conform principiilor. Chiar dacă problemele întâmpinate în lucrarea bisericii sunt unele foarte comune, el tot nu le poate sintetiza și clasifica, și nici nu știe cum să se bazeze pe adevăr pentru a le rezolva – acest tip de conducător fals este în mod constant incapabil să gestioneze sau să rezolve aceste probleme care apar deseori în biserică. Problema sa cea mai mare nu se referă la faptul că nu este dispus să plătească un preț sau că se teme să fie ocupat și să se simtă obosit, ci mai degrabă la faptul că are un calibru slab, o minte confuză și nu este capabil să facă lucrarea importantă și lucrarea reală a bisericii. În schimb, acești oameni fac doar câteva lucrări care țin de treburi generale sau le place să se preocupe de unele lucruri irelevante, iar apoi vor să joace rolul de conducători și lucrători – nu cumva sunt niște oameni dezorientați, cu ambiții și dorințe prea mari? Conducătorii care au calibru slab sunt, în mod invariabil, incapabili să facă lucrarea de bază a bisericii, adică lucrarea care implică adevărurile-principii, sau lucrarea profesională complicată, cum ar fi lucrarea de răspândire a Evangheliei, lucrarea de udare a credincioșilor noi din biserică, lucrarea producției de filme, lucrarea bazată pe texte și lucrarea de personal care se referă la conducători și lucrători aflați la diferite niveluri. De ce sunt ei incapabili să facă această lucrare? Fiindcă au un calibru prea slab și nu pot înțelege principiile; în mod invariabil, ei nu reușesc să facă toată această lucrare și nu au capacitatea de a învăța cum să o facă. De exemplu, să spunem că i se dau unui astfel de conducător cinci persoane și i se cere să le aloce acestora lucrarea în funcție de nivelul de educație, calibrul, punctele lor forte și caracterul fiecăruia. Este aceasta o sarcină ușor de realizat? Are aceasta vreo legătură cu calibrul conducătorilor și al lucrătorilor? (Da.) Conducătorii și lucrătorii care au un calibru mediu vor repartiza lucrarea relativ precis după ce au petrecut ceva timp observând, interacționând cu cele cinci persoane și ajungând să le cunoască. Conducătorii și lucrătorii care au un calibru slab vor crede că cinci persoane sunt prea multe; atunci când sunt prea multe persoane, devin confuzi și nu știu cum să le aloce lucrarea și, chiar dacă le alocă lucrarea, în inima lor, nu vor ști dacă o fac într-un mod adecvat sau nu. Acest lucru este valabil în ceea ce privește aspectul legat de personal. De exemplu, când vine vorba de gestionarea unor chestiuni, dacă trebuie să gestioneze și să rezolve două sau trei chestiuni simultan, nu vor ști cum să judece și să discearnă relația dintre acestea, și nici nu vor fi capabili să evalueze care problemă se cuvine să fie rezolvată prima și care problemă poate fi rezolvată după aceea, fără a se produce întârzieri. Cu alte cuvinte, nu știu cum să cântărească avantajele și dezavantajele, nu știu cum să stabilească ordinea sarcinilor în funcție de importanța și urgența lor și nu știu cum să rezolve probleme. Cu toate acestea, întrucât sunt conducători și lucrători, chiar dacă nu înțeleg ceva, trebuie să pretindă că o fac, chiar dacă nu pricep un lucru, trebuie să pretindă că îl pricep, și nu pot face nimic altceva decât să fie perseverenți și să predice câteva doctrine pentru a o scoate cumva la capăt, să spună câteva cuvinte plăcute auzului și să pună punct lucrurilor în grabă. Ei știu foarte bine dacă ceea ce spun este sau nu precis, dacă este sau nu în acord cu principiile, dacă poate sau nu să rezolve probleme, dar ei vor doar să o scoată cumva la capăt. Ei știu foarte bine că nu vor putea rezolva problemele prin ceea ce fac, dar tot nu le raportează Celui de mai sus și, astfel, sfârșesc prin a provoca întârzieri lucrării și prin a fi demiși. Spune-Mi, nu sunt acești oameni netoți? Atunci când unii conducători și lucrători raportează probleme, aceștia povestesc toate evenimentele vechi și neimportante care au avut loc până în prezent și, după ce au spus o grămadă de lucruri, tot trebuie să îi ajuți să analizeze și să judece care sunt problemele curente. Nu înțeleg nici măcar cum să ridice o problemă și pot vorbi ore întregi, fără să explice clar care sunt punctul central și esența unei probleme. Tot ceea ce spun se referă doar la lucruri de suprafață și reprezintă doar o mulțime de prostii! Nu este acesta un exemplu al faptului că au un calibru prea slab și nu sunt tocmai întregi la minte? Sunt oamenii care au calibru dispuși să asculte astfel de lucruri? Cel cu care vorbesc vrea doar să știe care sunt situația actuală și manifestările persoanei pe care o raportează și care este starea cu privire la care este confuză aceasta și pe care nu o poate rezolva. Și, cu toate acestea, acești oameni vorbesc întotdeauna despre ce lucrare a făcut acea persoană în trecut și nu vorbesc despre situația actuală a acelei persoane sau nu spun ce confuzii și probleme au ei înșiși. Zic o mulțime de lucruri și nimeni nu poate spune exact despre ce vorbesc. Chiar dacă vor să pună o întrebare, nu știu de unde să înceapă, nu știu cum să o exprime într-un mod care să fie eficient și să le dea oamenilor posibilitatea să îi înțeleagă – nici măcar nu au capacitatea de a-și organiza limbajul. Nu este aceasta o manifestare a faptului că au un calibru extrem de slab? Unii conducători falși au calibru slab, iar atunci când raportează o problemă, spun o mulțime de lucruri fără sens și neinteligibile, iar apoi se gândesc: „Ți-am oferit o cantitate suficient de mare de informații, nu-i așa? Ți-am spus chiar toate lucrurile din trecut și lucrurile curente despre această problemă, așa că nu-ți dai seama acum care este întrebarea pe care vreau să o pun?” Indiferent ce îi întrebi sau cum îi îndrumi, ei nu știu ce să spună și nu pot să zică niciodată care este punctul-cheie al problemei. Nu este vorba de faptul că le lipsesc cuvintele pentru a se exprima sau că au un nivel scăzut de educație, ci mai degrabă de faptul că au un calibru slab și sunt lipsiți de creier, astfel încât nu știu cum să exprime aceste lucruri, mințile lor sunt dezorientate și nu pot oferi explicații clare, astfel încât ceilalți să îi poată înțelege. Au un oarecare simț al poverii și, pe măsură ce trece timpul, ajung să fie conștienți de anumite probleme, dar nu știu cum să le exprime, nu sunt capabili să înțeleagă care este esența problemelor, cu atât mai puțin să le sintetizeze. Pot oamenii al căror calibru este atât de slab să facă lucrare? Pot să-și îndeplinească responsabilitățile de conducători și lucrători? Nu, nu pot. Chiar dacă le oferi timp și oportunități și le dai posibilitatea să raporteze și să descrie problemele, nu o pot face, prin urmare, mai poți purta o conversație cu astfel de oameni? Mai pot fi ei folosiți? (Nu.) De ce nu pot fi folosiți? Nici măcar nu pot vorbi clar și nu au nici măcar instinctul minim al unei ființe umane de a folosi limbajul pentru a-și exprima gândurile, ideile și atitudinile, așadar, ce lucrare pot ei să facă? Deși pot avea un anume punct forte, un entuziasm autentic, un pic de simț al responsabilității și o inimă destul de cinstită, calibrul lor este prea slab, nu pot învăța nimic, indiferent cum îi înveți, și, chiar dacă îi înveți cum să vorbească, nu vor reuși să se descurce, așa că vei deveni agitat și furios. Atunci când vorbesc, o fac într-un mod dezastruos, lăsându-te confuz; nu pot spune nimic clar, iar ceea ce spun reprezintă pur și simplu o grămadă de lucruri fără sens. Cel mai jalnic lucru în ceea ce-i privește este că nu înțeleg limbajul uman și totuși continuă să acționeze orbește, încă se cred capabili și sunt sfidători atunci când îi emondezi. Cum pot ei să facă bine lucrarea de conducere? Atunci când calibrul unui conducător sau al unui lucrător este atât de slab încât nu are capacitatea de a se exprima prin limbaj, poate acesta să fie totuși competent în lucrarea sa? (Nu.) Și ce înseamnă că nu e competent în lucrarea sa? Înseamnă că nu este capabil să descopere cu promptitudine dificultățile și problemele întâmpinate în lucrare și, desigur, înseamnă că, indiferent ce probleme apar în lucrare, nu le poate rezolva niciodată cu promptitudine și nici nu poate să le raporteze cu promptitudine Celui de mai sus și să caute soluții de la Cel de mai sus – acest lucru îi este prea dificil și este incapabil să o facă. Când vine vorba de astfel de oameni care au un calibru slab, această lucrare este extrem de dificilă pentru ei; este ca și cum un pește ar fi forțat să trăiască pe uscat sau un porc ar fi forțat să zboare – este foarte solicitant pentru ei să facă această lucrare.

Unii spun: „Îmi pare rău pentru acești oameni. Se agită atât de mult pentru a se ocupa de tot felul de sarcini și, din cauza calibrului lor slab, sfârșesc prin a fi caracterizați drept conducători falși. Prin urmare, asta înseamnă că suferința pe care au îndurat-o a fost în zadar? Nu reprezintă aceasta o tratare injustă a oamenilor?” Demiterea conducătorilor falși înseamnă asumarea responsabilității pentru aleșii lui Dumnezeu și pentru lucrarea bisericii, așadar cum poate reprezenta aceasta o tratare injustă a oamenilor? Nu cumva dăunează aleșilor lui Dumnezeu dacă insiști să-i lași pe conducătorii falși să continue în rolul lor de conducători? Vrei să spui că a le face rău aleșilor lui Dumnezeu nu înseamnă a trata oamenii în mod injust? Prin demiterea unui conducător fals, casa lui Dumnezeu nu îl condamnă pe acel conducător fals și nici nu îl trimite în iad, ci, în schimb, îi oferă persoanei respective o șansă de a dobândi mântuirea. Poate dobândi mântuirea în cazul în care continuă să fie un conducător fals? Care va fi finalul său? De ce nu privești astfel problema? În plus, care este scopul credinței în Dumnezeu? Cu siguranță, a fi conducător nu reprezintă singura cale de urmat. Dacă cineva nu este conducător, oare nu există alte îndatoriri pe care acesta le poate îndeplini? Oare nu există nicio cale de supraviețuire pentru cei care nu sunt conducători și au un calibru slab? (Ba dimpotrivă.) Prin urmare, care este calea de practică în acest caz? Ceea ce disecăm acum reprezintă manifestările și problemele pe care le au conducătorii falși de acest tip, care au un calibru slab; nu îi condamnăm, nici nu îi blestemăm, doar îi disecăm. Scopul pentru care îi disecăm este acela de a face ca persoanele de acest tip să se cunoască și să se orienteze cu exactitate, să își cunoască propria măsură și să înțeleagă cu exactitate ce sunt conducătorii și lucrătorii, ce lucrare ar trebui să facă aceștia, iar apoi să se raporteze la aceste lucruri pentru a vedea dacă sunt potrivite pentru a fi conducători sau lucrători. În cazul în care calibrul tău este într-adevăr foarte slab, atât de slab încât nu ai capacitatea de a te exprima cu ajutorul limbajului, sau capacitatea de a-ți exprima gândurile și opiniile, sau capacitatea de a descoperi probleme, atunci nu ești potrivit pentru a fi conducător sau lucrător, nu ai competența necesară pentru a face datoria unui conducător sau a unui lucrător și ești incapabil să faci lucrarea unui conducător sau a unui lucrător. Și, din moment ce ai un calibru slab, trebuie să ai acest tip de conștiință de sine. Unii oameni spun: „Calibrul meu este slab – ei bine, și ce dacă? Am o umanitate bună, așa că ar trebui să fiu conducător.” Acesta este principiul? Alții spun: „Pe lângă faptul că am o umanitate bună, sunt totodată dispus să îndur suferință și să plătesc un preț, pot să țin predici, am o bază în credința mea și am făcut închisoare pentru credința mea în Dumnezeu. Nu pot fi considerate aceste lucruri drept capital pentru ca eu să fiu conducător sau lucrător?” Este adevărat că cineva trebuie să aibă capital pentru a fi conducător sau lucrător? (Nu.) Acum discutăm despre responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor și, în cadrul acestui subiect, vorbim despre problema calibrului. În cazul în care calibrul tău este slab și nu ești capabil să îndeplinești aceste responsabilități, atunci conștiința de sine pe care ar trebui să o ai este: „Nu am acest calibru și nu pot fi conducător sau lucrător. Oricare ar fi capitalul pe care îl am, nu este de niciun folos.” Spui că ai o umanitate bună, că ești de încredere, că ai hotărârea de a îndura suferință și că ești dispus să plătești un preț – atunci casa lui Dumnezeu te-a tratat injust? Casa lui Dumnezeu folosește oamenii în așa fel încât să îl pună pe fiecare în valoare, adaptând rolurile în funcție de fiecare persoană, și face acest lucru într-o manieră cât se poate de corectă. Dacă ai o umanitate bună, dar calibrul tău este slab, atunci ar trebui să îți faci datoria bine din toată inima și cu toată puterea ta; nu este adevărat că trebuie să fii conducător sau lucrător pentru a fi aprobat de Dumnezeu. Chiar dacă ești dispus să te străduiești, dar nu ești capabil să te străduiești în maniera în care trebuie să o facă un conducător, iar tu nu ai calibrul pe care ar trebui să îl ai pentru a fi conducător și nu reușești să faci asta, atunci ce poți face? Nu te forța și nu-ți îngreuna situația; dacă poți căra 25 de kilograme, atunci cară 25 de kilograme. Nu încerca să te dai mare, încercând să-ți depășești limitele, spunând: „25 de kilograme nu sunt suficiente. Vreau să car și mai mult, vreau să car 50 de kilograme. Sunt dispus să o fac chiar dacă voi muri de epuizare!” Nu ești capabil să fii conducător sau lucrător, dar dacă totuși continui să-ți forțezi limitele pentru a te da mare, chiar dacă nu te vei epuiza, vei cauza întârzieri în lucrarea bisericii, vei afecta progresul și eficiența lucrării și vei întârzia progresul vieții multor oameni – aceasta nu este o responsabilitate pe care îți poți permite să o porți. Întrucât calibrul tău este insuficient, dacă ai conștiință de sine, ar trebui să îți oferi demisia din proprie inițiativă și să nominalizezi pe cineva care are un calibru bun, care iubește adevărul și care este mai responsabil decât tine să fie conducător sau lucrător. Acesta ar fi lucrul rațional de făcut și numai procedând astfel vei fi o persoană care are cu adevărat umanitate și rațiune și care realmente înțelege și practică adevărul. Dacă demisionezi din funcția ta pentru că ești incapabil să faci lucrarea de conducere, iar apoi alegi o datorie care ți se potrivește și îți oferi loialitatea, astfel încât să poți fi aprobat de Dumnezeu, atunci ești o persoană extrem de inteligentă. Te gândești mereu: „Cu toate că am calibru slab, am o umanitate bună, sunt dispus să mă străduiesc, să îndur suferință și să plătesc un preț, sunt hotărât, sunt mai rezistent decât voi toți în tot ceea ce fac și am o minte deschisă și nu mă tem să fiu emondat sau încercat. Deși calibrul meu este puțin cam slab, tot pot să fiu conducător.” A avea un calibru slab nu este o problemă. Acest lucru nu este menit să te condamne, ci doar să te catalogheze și să te facă să înțelegi exact ce poți face și ce fel de datorie ți se potrivește. Cu toate acestea, problema actuală este că ai calibru slab și nu ești capabil să fii conducător sau lucrător. Chiar dacă ai fost ales să fii conducător sau lucrător, nu ești capabil să faci bine această lucrare și tot ceea ce ești capabil să faci este să strici lucrarea. Dacă ai o bună umanitate, dacă ai conștiință și rațiune și ești dispus să te străduiești și să plătești un preț, atunci va exista o slujbă pe care ești potrivit să o faci și o datorie pe care ar trebui să o faci, iar casa lui Dumnezeu va face rânduieli raționale pentru tine. Faptul că nu ți se permite să fii conducător se bazează pe reglementările și principiile casei lui Dumnezeu. Cu toate acestea, casa lui Dumnezeu nu îți va refuza sub nicio formă dreptul de a face o datorie sau dreptul de a crede în Dumnezeu și de a-L urma pe Dumnezeu pe motiv că ai calibru slab. Nu este un lucru potrivit? (Ba da, este potrivit.) Este necesar să avem o părtășie mai detaliată pe această temă? Unii oameni care au un calibru slab aud acest lucru și se gândesc: „Nu mai aveți părtășie pe această temă. Mi-e prea rușine să dau ochii cu cineva. Știu că am un calibru slab și nu voi mai fi conducător sau lucrător în biserică. Voi fi doar lider de echipă sau supraveghetor, sau voi face treburi mărunte, voi găti sau voi face curățenie. Orice este bine. Voi îndura greutățile postului meu fără să mă plâng, mă voi supune rânduielilor casei lui Dumnezeu și mă voi supune orchestrărilor lui Dumnezeu. Faptul că am calibru slab este prin harul lui Dumnezeu și conține bunele intenții ale lui Dumnezeu. Tot ceea ce face Dumnezeu este corect.” Dacă poți să vezi lucrurile în acest fel, atunci este bine și înseamnă că ai o oarecare conștiință de sine. Nu voi avea părtășie detaliată pe această temă. În concluzie, în ceea ce privește acești oameni care au un calibru slab, noi doar disecăm problema și expunem adevărul faptelor, astfel încât mai mulți oameni să aibă atitudinea și perspectiva corectă cu privire la acești oameni și pentru ca acești oameni să aibă o atitudine și o perspectivă corecte cu privire la problema calibrului lor slab și să se poată orienta corect, să găsească o funcție și o datorie care să li se potrivească, permițând ca perseverența lor în a plăti un preț și hotărârea lor de a îndura suferință să fie folosite și puse în joc în mod rațional. Acest lucru nu îți afectează înțelegerea și practicarea adevărului și nici imaginea ta în casa lui Dumnezeu.

III. Conducători falși care sunt leneși și se complac în confort

Tocmai am avut părtășie despre două tipuri de conducători falși. Există un alt tip de conducător fals despre care am vorbit deseori în timpul părtășiei pe tema „responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor”. Acest tip are un anumit calibru, nu este lipsit de inteligență, are căi și metode și planuri pentru rezolvarea problemelor în lucrarea sa, iar atunci când i se dă o lucrare, o poate pune în aplicare aproape de standardele așteptate. Este capabil să descopere orice probleme care apar în lucrare și, totodată, poate să rezolve unele dintre ele; atunci când aude problemele pe care le raportează unii oameni sau când observă comportamentul, manifestările, discursul și acțiunile unor oameni, are o reacție în inima sa și are propria opinie și atitudine. Desigur, dacă acești oameni urmăresc adevărul și au un simț al poverii, atunci toate aceste probleme pot fi rezolvate. Cu toate acestea, în mod neașteptat, problemele rămân nerezolvate în lucrarea care intră în responsabilitatea tipului de persoană despre care avem părtășie astăzi. De ce se întâmplă asta? Fiindcă acești oameni nu fac lucrare reală. Ei iubesc ușurința și urăsc truda, fac doar eforturi superficiale, aparente, le place să stea degeaba și să se bucure de beneficiile statutului, le place să dea ordine oamenilor și doar dau puțin din gură și oferă câteva sugestii, iar apoi consideră că lucrarea lor este terminată. Nu iau în serios lucrarea reală a bisericii sau lucrarea extrem de importantă pe care le-o încredințează Dumnezeu – nu au acest simț al poverii și, deși casa lui Dumnezeu semnalează în mod repetat aceste lucruri, ei tot nu le iau în serios. De exemplu, ei nu doresc să intervină în lucrarea producției de filme sau în lucrarea bazată pe texte a casei lui Dumnezeu sau nu vor să se intereseze de acestea, nici nu doresc să verifice cum progresează aceste tipuri de lucrări și ce rezultate se obțin. Fac doar câteva investigații indirecte și, odată ce știu că oamenii sunt ocupați cu această lucrare și fac această lucrare, nu se mai preocupă de ea. Chiar dacă știu foarte bine că există probleme în lucrare, tot nu vor să aibă părtășie despre acestea sau să le rezolve și nici nu investighează sau nu verifică modul în care își îndeplinesc oamenii îndatoririle. De ce nu investighează sau nu verifică aceste lucruri? Ei cred că, dacă le verifică, atunci vor exista o mulțime de probleme care așteaptă să fie rezolvate, iar acest lucru va fi prea îngrijorător. Viața va fi mult prea epuizantă dacă trebuie să rezolve mereu probleme! Dacă își fac prea multe griji, mâncarea nu li se va mai părea gustoasă și nu vor mai putea dormi bine, își vor simți trupul obosit, iar apoi viața va deveni nefericită. De aceea, atunci când văd o problemă, dacă pot, o evită și o ignoră. Care este problema cu acest tip de persoană? (Este prea leneșă.) Spuneți-Mi, cine are o problemă gravă: oamenii leneși sau oamenii care au un calibru slab? (Oamenii leneși.) De ce au oamenii leneși o problemă gravă? (Oamenii care au calibru slab nu pot fi conducători sau lucrători, dar pot fi oarecum eficienți atunci când fac o datorie care este în limitele capacităților lor. Cu toate acestea, oamenii care sunt leneși nu pot face nimic; chiar dacă au calibru, acesta nu are niciun efect.) Oamenii leneși nu pot face nimic. Pentru a rezuma în două cuvinte, sunt niște oameni inutili; au o dizabilitate de gradul doi. Oricât de bun ar fi calibrul oamenilor leneși, acesta nu reprezintă altceva decât o fațadă; chiar dacă au un calibru bun, acesta nu folosește la nimic. Sunt prea leneși – știu ce ar trebui să facă, dar nu o fac și, chiar dacă știu că un anumit lucru reprezintă o problemă, nu caută adevărul pentru a o rezolva și, deși știu ce greutăți ar trebui să îndure pentru ca lucrarea să fie eficientă, nu sunt dispuși să îndure aceste greutăți care merită efortul – prin urmare, nu pot să dobândească niciun adevăr și nu pot să facă nicio lucrare reală. Nu doresc să îndure greutățile pe care ar trebui să le îndure oamenii; știu doar să se desfete în confort, să savureze momentele de bucurie și tihnă și să se bucure de o viață liberă și relaxată. Nu sunt ei inutili? Oamenii care nu pot îndura greutăți nu merită să trăiască. Cei care mereu doresc să trăiască o viață de parazit sunt oameni fără conștiință sau rațiune; sunt fiare, iar astfel de oameni nu sunt potriviți nici măcar să muncească. Întrucât nu pot să îndure greutăți, chiar și atunci când muncesc, nu sunt capabili să o facă bine, iar dacă doresc să dobândească adevărul, speranța este și mai mică. O persoană care nu poate îndura și nu iubește adevărul este o persoană inutilă; nu este calificată nici măcar să muncească. Este o fiară, fără o fărâmă de umanitate. Astfel de oameni trebuie să fie eliminați; numai acest lucru este în acord cu intențiile lui Dumnezeu.

Unii oameni sunt responsabili de lucrarea agricolă și sunt deosebit de sârguincioși; au un plan în minte și știu ce lucrare să facă în fiecare sezon. Când vine timpul să lucreze pământurile, merg să se uite la fiecare parcelă. Compară ceea ce au planificat să planteze pe fiecare parcelă cu starea concretă a parcelei în sine și văd dacă planul lor este potrivit și dacă este în conformitate cu situația concretă. Mai mult, se uită la cât de umed sau uscat este solul în acest an, ce îngrășământ este necesar și ce este potrivit pentru plantare. Odată ce au aruncat o privire și au înțeles aceste lucruri, întreabă imediat dacă s-au cultivat răsaduri și câte au fost cultivate, apoi se duc la seră să arunce o privire și să vadă dacă persoana care cultivă răsadurile este de încredere sau dacă le va distruge. Dacă nu este suficientă o singură persoană pentru a face această lucrare, desemnează o alta să coopereze cu ea, iar cele două se supraveghează reciproc. Vor face oamenii leneși acest lucru? Nu, nu îl vor face. Dacă nu îi supraveghează și nu îi îndeamnă nimeni, cu siguranță nu vor merge ei înșiși la fața locului; în cazul în care casa lui Dumnezeu nu întreabă despre progresul unei lucrări, atunci cu siguranță nu vor lua inițiativa de a inspecta situația reală a acelei lucrări. Indiferent de lucrurile pe care le fac, oamenii care au un calibru slab le fac întotdeauna singuri, dar sunt incapabili să distingă ce este urgent și important de ce nu este, și acționează, pur și simplu, orbește. Pe de altă parte, acești oameni leneși sunt suficient de inteligenți și, indiferent ce fac, le place doar să dea din gură și să le poruncească altora să facă lucrarea; niciodată nu fac ei înșiși niciun lucru și nici nu pot face lucrare reală. Ei se gândesc: „Trebuie doar să dau un telefon sau să trimit un mesaj pentru a pune câteva întrebări și cu asta mi-am făcut treaba, problema este rezolvată. Acest lucru mă scutește de atâtea probleme! Privește cum este calibrul meu de conducător! Pot să termin treaba cu doar câteva cuvinte – nu înseamnă și asta că îmi îndeplinesc responsabilitățile? Nu-mi neglijez responsabilitățile. În cazul în care Cel de mai sus mă întreabă despre aceste lucruri, îi pot răspunde foarte cursiv și pot oferi o explicație clară. Ce rost are să merg la fața locului și să arunc o privire? Ar trebui să îndur greutăți și suferințe, iar pielea mi s-ar înnegri de la statul în soare. Nu este nevoie să trec prin această formalitate. Dacă pot să mă scutesc de unele neplăceri, atunci asta voi face. Nu este nevoie să-mi îngreunez atât de mult situația.” Nu sunt ei suficient de „inteligenți”? Atunci când lucrează, acest tip de persoană este deosebit de pricepută în a face lucrurile mai ușor pentru a-și atinge obiectivele și în a găsi scurtături și are propriile metode și căi. Nu face nimic ea însăși și nici nu participă la nimic. Doar dă telefoane pentru a pune întrebări, făcând lucrurile de formă, iar în momentul în care închide telefonul, se duce la culcare sau la un masaj și începe să-și desfete trupul. Acest tip de persoană chiar știe cum să „facă lucrare”, chiar știe cum să găsească ocazii de a sta degeaba și chiar știe cum să facă lucrurile de formă și să-i păcălească pe oameni! La ce îi folosește să aibă acea fărâmă de calibru? Este la fel ca acele oficialități din neamul Partidului Comunist, care, după ce ajung la lucru, doar beau ceai și citesc ziarul și încep să se gândească la ce vor mânca și unde vor merge să se distreze chiar înainte să se termine ziua de lucru – viața chiar este bună pentru ei. Acesta este principiul pe care îl respectă și acest tip de conducător fals în lucrarea sa; nu îndură nicio dificultate, nu suferă deloc de epuizare și, totuși, acționează ca o oficialitate și se bucură de beneficiile statutului, iar majoritatea fraților și surorilor nu sunt capabili să vadă că acest lucru reprezintă o problemă. Acesta este modul în care lucrează acest tip de conducător fals, nu face nicio lucrare reală și nu merge la fața locului pentru urmări și a inspecta lucrarea, așadar, poate el să descopere problemele din lucrare? (Nu.) Falșii conducători pseudo-spirituali și conducătorii falși care au un calibru slab sunt orbi, în ciuda faptului că ochii le sunt larg deschiși, și nu pot vedea problemele, așadar, ce ziceți de acest tip de persoană inutilă? Aceasta spune: „Nu particip la lucrarea reală și nu merg la fața locului pentru a mă integra printre oamenii care lucrează acolo, așa că, dacă apar probleme, nu poți spune că sunt orb în ciuda faptului că ochii îmi sunt larg deschiși. Nu am fost la fața locului și nu am văzut problemele, așadar, ce treabă am eu dacă apar probleme? Ar trebui să te duci tu să-i găsești pe cei implicați.” Nu sunt acești tipi realmente vicleni? Ei cred că tot ce trebuie să facă este să dea ordine și să rânduiască în mod corespunzător oamenii și atât, iar apoi responsabilitățile lor au fost îndeplinite și atunci se pot bucura de timpul lor liber și de distracție într-un mod nerușinat. Indiferent ce probleme există în subordinea lor, ei nu fac nicio anchetă și se grăbesc să se ocupe de o problemă doar dacă cineva o raportează Celui de mai sus. În fiecare zi, nu fac altceva decât să se bucure de beneficiile statutului, să se plimbe fără grabă peste tot, prefăcându-se că inspectează lucrarea, dar, de fapt, nu merg niciodată undeva unde există cu adevărat o problemă și nu inspectează niciodată lucrarea extrem de importantă – nu sunt oare la fel ca oficialitățile Partidului Comunist, care fac doar eforturi aparente și realizează doar lucrări care îi pun într-o lumină bună? Fac promisiuni frumoase că vor face lucrarea care le este încredințată, dar nu o urmăresc și nu o supraveghează și, chiar dacă merg la fața locului, se limitează la formalități. În niciun caz nu vor să facă ei înșiși lucrarea sau să rezolve ei înșiși problemele. Ei se gândesc: „Nu este nevoie să îndur și să plătesc un preț pentru a face aceste lucruri. Este suficient că e cineva acolo care le face. Oricum, nu câștig niciun ban, așa că este în regulă ca, pur și simplu, să mă descurc cu ce am.” Își pot face bine lucrarea când au această mentalitate? Ei au o mică uneltire în minte, gândindu-se: „Voi lucra doar pe măsura hranei pe care o primesc și voi petrece fiecare zi într-o manieră superficială.” Cu toate acestea, ei nu fac niciodată lucrare specifică și nu sunt niciodată văzuți la fața locului. Așadar, unde se află? Se simt bine într-un loc frumos și sigur, unde pot mânca, bea și dormi bine, trăiesc o viață de prinți – fac dușuri, primesc masaje și își schimbă hainele în mod regulat – și nu îndură nicio suferință. Nu reflectează niciodată la lucrarea reală pe care o pot face, la problemele reale pe care le pot rezolva, la contribuțiile pe care le-au adus lucrării casei lui Dumnezeu și în ce măsură sunt calificați să se bucure de toate aceste lucruri frumoase – nu iau niciodată în considerare nimic din toate acestea. Ce fel de creaturi sunt acești oameni? Acești nenorociți nu au conștiință de sine, sunt creaturi nerușinate și nu merită să fie conducători și lucrători ai bisericii.

Niciun conducător fals nu face niciodată lucrare reală. Conducătorii falși se comportă ca și cum rolul lor de conducere ar fi o funcție oficială în cadrul căreia se bucură de beneficiile statutului și tratează datoria pe care se cuvine să o îndeplinească și lucrarea pe care se cuvine să o facă în calitate de conducători ca pe un obstacol, ca pe o pacoste. În inimile lor, sunt plini de împotrivire față de lucrarea bisericii. Când li se cere să supravegheze lucrarea și să afle ce probleme există în cadrul ei, care trebuie urmărite și rezolvate, sunt plini de reticență. Aceasta este lucrarea pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o facă, aceasta este treaba lor. Dacă nu o faci și nu ești dispus să o faci, atunci de ce mai vrei să fii conducător sau lucrător? Oare îți faci datoria pentru a fi atent la intențiile lui Dumnezeu sau pentru a fi o oficialitate și a te bucura de beneficiile statutului? Dacă ai devenit conducător doar pentru a putea ocupa o funcție oficială, oare nu este o nerușinare? Oameni de acest fel au cel mai josnic caracter, nu au demnitate și sunt lipsiți de rușine. Dacă-ți dorești să te bucuri de confortul trupesc, ar trebui să te grăbești să te întorci în lume, să te lupți, să iei cu forța și să pui mâna pe cât poți și nimeni nu va interveni în acest proces. Casa lui Dumnezeu este un loc în care aleșii Lui își fac datoria și se închină lui Dumnezeu; este un loc în care oamenii urmăresc adevărul și obțin mântuirea. Nu este un loc în care cineva să se răsfețe cu confortul trupesc, cu atât mai puțin un loc care le permite oamenilor să trăiască regește. Conducătorii falși nu au nicio rușine, sunt nerușinați și nu au rațiune. Indiferent de lucrarea specifică care le este încredințată, ei nu o iau în serios și o dau uitării; deși răspund foarte bine prin cuvinte, nu fac nimic real. Nu este acest lucru imoral? Nu numai că nu fac lucrare reală, dar vor să aibă putere exclusivă – să dețină puterea asupra finanțelor, a personalului și a tuturor celorlalte chestiuni și să-i determine pe oameni să le furnizeze rapoarte în fiecare zi. De fapt, ei sunt foarte sârguincioși când vine vorba de aceste lucruri. Când vine momentul să facă un raport privind lucrarea către Cel de mai sus, își atribuie lor înșiși rezultatele întregii lucrări desfășurate de frați și surori, astfel încât Cel de mai sus să creadă, în mod eronat, că au făcut o lucrare grozavă, când, de fapt, totul a fost făcut de alții. Câți oameni au fost câștigați prin predicarea Evangheliei, care oameni au fost promovați și sunt cultivați, care oameni au fost demiși din posturile lor, care oameni au fost îndepărtați și așa mai departe – niciuna dintre aceste sarcini specifice nu este făcută de ei, și totuși au tupeul să le raporteze. Nu sunt nerușinați acești oameni? Nu se implică în înșelătorie? Astfel de oameni sunt atât de înșelători și vicleni! Ei cred că sunt deștepți – de fapt, este vorba de faptul că au căzut victime propriilor șiretlicuri abile și, în cele din urmă, ajung să fie dezvăluiți și eliminați. Indiferent de lucrarea pe care o fac unii oameni sau de datoria pe care o îndeplinesc, nu sunt competenți pentru ea, nu își pot asuma responsabilitatea și nu sunt capabili să îndeplinească niciuna dintre obligațiile sau responsabilitățile pe care s-ar cuveni să le aibă o persoană. Nu sunt ei rebuturi? Mai sunt ei demni de a fi numiți oameni? Cu excepția oamenilor grei de cap, a celor cu handicap mintal și a celor care suferă de dizabilități fizice, există cineva în viață care nu s-ar cuveni să își facă îndatoririle și să își îndeplinească responsabilitățile? Dar o astfel de persoană este întotdeauna alunecoasă, leneșă și nu dorește să își îndeplinească responsabilitățile; implicația este că nu dorește să fie o ființă umană în adevăratul sens al cuvântului. Dumnezeu i-a dat șansa de a fi o ființă umană, i-a dat calibru și daruri, însă ea nu le poate folosi pentru a-și face datoria. Nu face nimic, ci dorește să se bucure de distracții la tot pasul. Este o astfel de persoană potrivită pentru a fi numită ființă umană? Indiferent ce lucrare îi este dată – fie că este importantă sau obișnuită, dificilă sau simplă – întotdeauna este superficială, alunecoasă și leneșă. Atunci când apar probleme, încearcă să arunce responsabilitatea pentru acestea asupra altora, neasumându-și nicio responsabilitate, și dorește să continue să-și trăiască viața parazitară. Nu este oare un rebut inutil? În societate, cine nu trebuie să depindă de sine pentru a-și câștiga existența? Odată ce o persoană devine adultă, trebuie să se întrețină singură. Părinții ei și-au îndeplinit responsabilitatea. Chiar dacă părinții ar fi dispuși să o întrețină, i-ar fi incomod. Aceasta ar trebui să fie capabilă să realizeze că părinții săi și-au încheiat misiunea de a o crește, că este un adult capabil și ar trebui să poată să trăiască independent. Nu este aceasta rațiunea minimă pe care s-ar cuveni să o aibă un adult? Dacă o persoană ar avea cu adevărat rațiune, nu ar putea continua să trăiască pe spezele părinților; i-ar fi frică să nu râdă ceilalți de ea, să nu se facă de rușine. Așadar, cui îi place să-i fie ușor și urăște munca are rațiune? (Nu.) Întotdeauna vrea ceva fără să depună efort; vrea să nu-și îndeplinească niciodată nicio responsabilitate, dorindu-și ca dulciurile să îi cadă pur și simplu din cer direct în gură; vrea întotdeauna să primească trei mese îndestulătoare pe zi, să aibă pe cineva care să-l servească, să se bucure de mâncare gustoasă și băuturi bune fără să muncească niciun pic. Nu este aceasta mentalitatea unui parazit? Oare oamenii care sunt paraziți au conștiință și rațiune? Au integritate și demnitate? Categoric că nu au. Cu toții sunt niște profitori buni de nimic, niște bestii fără conștiință sau rațiune. Niciunul dintre ei nu este potrivit să rămână în casa lui Dumnezeu.

Să presupunem că biserica rânduiește o treabă pentru tine, iar tu spui: „Fie că treaba asta este una care îmi permite să câștig atenție sau nu, din moment ce mi-a fost dată, o voi face bine și îmi voi asuma această responsabilitate. Dacă mi se rânduiește să fiu gazdă, voi da totul pentru a o face bine; mă voi îngriji bine de frați și de surori și voi face tot posibilul să garantez siguranța tuturor. Dacă mi se rânduiește să predic Evanghelia, mă voi echipa cu adevărul, voi predica bine Evanghelia, cu dragoste, și îmi voi realiza bine datoria. Dacă mi se rânduiește să învăț o limbă străină, o voi studia din tot sufletul, mă voi strădui în privința asta și voi încerca să o stăpânesc cât mai repede posibil, în decurs de un an sau doi, ca să pot mărturisi despre Dumnezeu străinilor. Dacă mi se va cere să scriu articole despre mărturii, mă voi pregăti în mod conștiincios să fac acest lucru, voi vedea faptele potrivit adevărurilor-principii și voi învăța despre limbaj. Deși s-ar putea să nu fiu în stare să scriu articole cu proză frumoasă, voi putea cel puțin să-mi comunic mărturia bazată pe experiență în mod clar, să am părtășie despre adevăr în mod inteligibil și să ofer mărturie adevărată pentru Dumnezeu, astfel încât oamenii să fie edificați și ajutați citindu-mi articolele. Orice slujbă îmi încredințează biserica, o voi prelua cu toată inima și puterea mea. Dacă există ceva ce nu înțeleg sau se ivește o problemă, mă voi ruga lui Dumnezeu, voi căuta adevărul, voi rezolva problemele potrivit adevărurilor-principii și voi face bine slujba. Oricare ar fi datoria mea, voi folosi tot ce am pentru a o face bine și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Pentru orice pot realiza, voi face tot posibilul să preiau întreaga responsabilitate pe care ar trebui să o port și, cel puțin, nu mă voi împotrivi conștiinței și rațiunii mele, nu voi fi superficial, șiret și leneș și nici nu mă voi răsfăța cu roadele muncii altora. Nimic din ce voi face nu va fi sub standardul conștiinței.” Acesta este standardul minim pentru conduita personală, iar cel care își face datoria în acest fel se poate califica drept o persoană care are conștiință și rațiune. Trebuie cel puțin să ai conștiința curată în realizarea datoriei tale și trebuie să fii cel puțin vrednic de cele trei mese pe zi ale tale și să nu fii un parazit. Acest lucru se numește a avea un simț al responsabilității. Indiferent dacă ai un calibru bun sau slab și dacă înțelegi sau nu adevărul, în orice caz, trebuie să ai această atitudine: „Deoarece mi s-a dat să fac această lucrare, trebuie să o tratez cu seriozitate, trebuie să o transform în preocuparea mea și trebuie să-mi folosesc toată inima și toată puterea pentru a o face bine. În ceea ce privește posibilitatea de a o face perfect, nu pot să-mi permit să ofer o garanție, dar atitudinea mea este că mă voi strădui să o realizez bine și, cu siguranță, nu voi fi superficial în acest sens. Dacă apare o problemă cu lucrarea, ar trebui să-mi asum responsabilitatea și să mă asigur că învăț ceva din asta și-mi fac bine datoria.” Aceasta este atitudinea corectă. Aveți o astfel de atitudine? Unii oameni spun: „Nu trebuie neapărat să fac o treabă bună în lucrarea care îmi este atribuită. O să fac ce pot, pur și simplu, iar rezultatul final va fi cum va fi. Nu trebuie să mă obosesc atât de mult ori să devin distrus de neliniște dacă fac ceva greșit și nu trebuie să iau asupra mea atât de mult stres. Ce rost are să mă obosesc așa de mult? La urma urmei, tot timpul muncesc, nu sunt un parazit.” Genul acesta de atitudine față de responsabilitatea ta este iresponsabil. „Dacă am chef de lucru, voi lucra ceva. O să fac doar ce pot, iar rezultatul final va fi cum va fi. Nu e nevoie să o iau atât de în serios.” Astfel de oameni nu au o atitudine responsabilă față de datoria lor și le lipsește simțul responsabilității. Voi ce tip de persoane sunteți? Dacă sunteți primul tip, atunci sunteți persoane cu rațiune și umanitate. Dacă sunteți al doilea tip, atunci nu vă deosebiți cu nimic de tipul de conducători falși pe care tocmai i-am analizat. Doar vă pierdeți zilele: „O să evit oboseala, greutățile și, pur și simplu, o să mă distrez mai mult. Chiar dacă într-o zi voi fi demis, nu voi fi pierdut nimic. Cel puțin, mă voi fi bucurat câteva zile de beneficiile statutului și nu va fi o pierdere pentru mine. Dacă voi fi ales conducător, așa mă voi purta.” Ce părere aveți despre mentalitatea acestui tip de persoană? Astfel de oameni sunt neîncrezători care nu urmăresc adevărul câtuși de puțin. Dacă ai cu adevărat simțul răspunderii, atunci asta arată că ai conștiință și rațiune. Indiferent cât de mare sau mică e sarcina, indiferent cine îți atribuie acea sarcină – dacă ți-o încredințează casa lui Dumnezeu ori ți-o repartizează un conducător de biserică sau un lucrător – atitudinea ta ar trebui să fie următoarea: „Deoarece datoria aceasta mi-a fost atribuită, reprezintă înălțarea și harul de la Dumnezeu. Ar trebui să o fac bine, în conformitate cu adevărurile-principii. În ciuda faptului că am un calibru mediu, sunt dispus să-mi asum această responsabilitate și să-i dau tot ce am ca s-o fac bine. Dacă fac o treabă de proastă calitate, ar trebui să îmi asum răspunderea pentru ea, iar dacă fac o treabă bună, asta nu este un merit pentru mine. Asta e ceea ce s-ar cuveni să fac.” De ce spun că modul în care își tratează cineva datoria este o chestiune de principiu? Dacă ai într-adevăr simțul responsabilității și ești o persoană responsabilă, atunci vei fi capabil să preiei lucrarea bisericii și să îndeplinești datoria pe care trebuie s-o îndeplinești. Dacă nu îți iei datoria în serios, atunci viziunea ta asupra credinței în Dumnezeu este incorectă și atitudinea ta față de Dumnezeu și față de datoria ta este problematică. Perspectiva ta asupra îndeplinirii datoriei este să o faci cu superficialitate și de mântuială și, indiferent dacă este ceva ce ești dispus să faci sau nu, ceva la care te pricepi sau nu, o abordezi întotdeauna cu atitudinea de a face lucrurile de mântuială, așa că nu ești potrivit pentru a fi conducător sau lucrător și nu meriți să faci lucrarea bisericii. Mai mult, pentru a o spune foarte direct, oamenii ca tine nu sunt buni de nimic, sunt destinați să nu înfăptuiască nimic și sunt doar niște oameni inutili. Ce fel de oameni sunt inutili? Oamenii confuzi, oamenii care își pierd zilele aiurea. Oamenii de acest fel nu sunt responsabili în nimic din ceea ce fac și nici nu iau acel lucru în serios; transformă totul într-un dezastru. Nu iau în seamă cuvintele tale, indiferent de modul în care ai părtășie despre adevăr. Ei cred: „Voi face totul de mântuială dacă vreau. N-ai decât să spui ce vrei! În orice caz, chiar acum îmi fac datoria și am ce mânca, iar asta este de ajuns. Măcar nu trebuie să fiu un cerșetor. Dacă într-o zi nu voi avea ce să mănânc, mă voi gândi atunci la asta. Cerul va lăsa mereu omului o cale de ieșire. Spui că nu am conștiință sau rațiune și că sunt confuz – ei bine, și ce dacă? Nu am încălcat legea. Cel mult, îmi lipsește puțin caracterul, dar acest lucru nu reprezintă o pierdere pentru mine. Atât timp cât am de mâncare, e în regulă.” Ce părere ai despre această perspectivă? Îți spun, oamenii confuzi de acest fel, care își pierd zilele aiurea, sunt cu toții sortiți să fie eliminați și nu pot, sub nicio formă, să obțină mântuirea. Toți cei care cred în Dumnezeu de câțiva ani, dar niciodată nu au acceptat nicio parte din adevăr și nu au mărturii bazate pe experiență vor fi eliminați. Niciunul nu va supraviețui. Gunoaiele și cei buni de nimic sunt cu toții niște paraziți și sunt sortiți să fie eliminați. În cazul în care conducătorii și lucrătorii sunt doar niște paraziți, cu atât mai mult trebuie să fie concediați și eliminați. Oamenii confuzi ca aceștia vor încă să fie conducători și lucrători; nu sunt vrednici de acest lucru! Ei nu fac nicio lucrare reală și totuși vor să fie conducători. Într-adevăr, n-au pic de rușine!

După ce sunt demiși din funcțiile lor, unii conducători și lucrători spun: „Este minunat să nu fiu conducător sau lucrător! Nu am nevoie să fiu atât de neliniștit sau să mă necăjesc atât de tare. Este minunat să fiu un frate sau o soră de rând! De ce să îmi fac griji legat de asta? Nu am calibru doar ca să mă pot epuiza.” Altcineva le spune: „Ce vei face acum că nu mai ești conducător sau lucrător?” Ei răspund: „Îmi convine să fac orice, atât timp cât nu este prea obositor și nu necesită mult efort – ar fi bine ceva care implică mersul pe jos și privitul în jur, sau statul și vorbitul sau să mă uit la calculator și care nu presupune un program foarte lung sau suferință fizică.” Ce fel de discuție este aceasta? Dacă descoperiți că acel conducător sau lucrător pe care l-ați ales este acest tip de ființă, cum vă veți simți în inima voastră? Nu vă veți simți plini de regrete? (Ba da.) Așadar, veți avea vreo părere despre asta? Vei spune: „Inițial, am văzut că ai un pic de calibru și am vrut să te promovez și să te cultiv și să îți dau o șansă, astfel încât să poți înțelege câteva adevăruri în plus. Nu mi-am imaginat niciodată că ești mai prejos de nimic. Regret că, la momentul acela, te-am considerat o ființă umană. Nu mi-am imaginat niciodată că, de fapt, nu erai. Ești chiar mai prejos decât un porc sau un câine, ești un netrebnic. Nu meriți să porți acest înveliș uman și nu meriți să fii om!” Sună neplăcut aceste cuvinte? (Nu.) Pentru voi nu sună neplăcut, dar pentru acest tip de netrebnic nu sună foarte neplăcut? (Ba da.) Are inimă un astfel de netrebnic? (Nu.) Așadar, își poate da seama dacă cineva spune lucruri bune sau rele despre el? Atunci când se confruntă cu orice problemă, oamenii lipsiți de inimă nu-și vor schimba atitudinea de a-și pierde vremea toată ziua. Ei cred că este în regulă atât timp cât au beneficii, profită și se simt confortabil. Prin urmare, indiferent ce spun ceilalți, nu le pasă. Faimoasa lor zicală este: „Nu contează ce spui, nu contează cum mă vezi sau mă evaluezi, sau cum mă cataloghezi sau mă tratezi, nu-mi pasă!” Nu sunt acești oameni doar niște netrebnici? Indiferent ce spui, nu au niciun sentiment și nu pun la inimă. De ce nu pun la inimă? Sunt doar niște oameni care stau degeaba și nu au inimă. Oamenii care nu au inimă nu au demnitate sau integritate, nu le pasă de nimic din ceea ce le spui și, indiferent cât de sever le vorbești, nu vor simți nicio emoție în inimă. Doar cei cu demnitate, integritate și rațiune vor fi îndurerați și vor simți că inimile lor sunt străpunse când vor auzi astfel de cuvinte. Ei vor spune: „A fost un mod josnic de a mă comporta, care i-a făcut pe oameni să mă disprețuiască și mi-am pierdut demnitatea, așa că nu mă voi mai purta astfel. Vreau să-mi recâștig demnitatea și să nu-i fac pe oameni să mă disprețuiască. Mă voi strădui să-mi recuperez onoarea și voi face tot ce este necesar pentru a trăi cu demnitate și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu.” Aceștia au un simț al sensibilității atunci când vine vorba de cuvinte care le lezează demnitatea și îi ating într-un punct sensibil, într-un punct slab – aceștia sunt oameni cu inimă. Când cei care au sentimente și demnitate aud afirmații care sunt corecte și văd lucruri pozitive și fac distincția între ceea ce este corect și ceea ce este greșit, ei se hotărăsc să se schimbe, pentru că au demnitate și nu vor ca alții să îi disprețuiască. Acei oameni care stau degeaba și sunt inutili nu au demnitate și, prin urmare, indiferent ce le spui, indiferent cât de corecte, sau exacte, sau în conformitate cu adevărul sunt afirmațiile tale, sau în ce măsură sunt afirmațiile tale lucruri pozitive, ele nu au niciun efect asupra lor și nu îi vor emoționa câtuși de puțin. O persoană lipsită de demnitate nu are niciun fel de sentiment în ceea ce privește orice lucru pozitiv, orice verdict sau orice expunere, și nici nu are atitudinea corectă în ceea ce privește calea vieții pe care să o aleagă. De aceea, indiferent ce îi spui, indiferent de modul în care o expui sau o caracterizezi, aceasta refuză categoric să accepte și nu îi pasă. Prin urmare, mai are rost să le predicăm adevărul și să le ținem predici oamenilor de acest fel? Are vreun rost să îi emondăm? Are rost să-i judecăm și să-i mustrăm? Nu! Astfel de oameni sunt, pur și simplu, inutili. O scot cumva la capăt în fiecare zi și fac parte din categoria fiarelor – mai exact, nu sunt oameni. Nu merită să audă cuvintele lui Dumnezeu. Dacă acești netrebnici, paraziți, devin conducători de biserică, pot ei să descopere problemele care sunt prezente în biserică? Pot să le rezolve? Cu siguranță, nu. Dacă aleșii lui Dumnezeu ridică o problemă, o pot ei rezolva? Cu siguranță, nu o pot rezolva nici pe aceasta. Sunt incapabili să rezolve orice problemă; prin urmare, cum ar putea să facă lucrare de conducere? Acest lucru ar fi de neconceput! În calitate de conducători și lucrători, oamenii trebuie să fie cel puțin capabili să rezolve problemele care sunt prezente în lucrarea bisericii și problemele existente legate de intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Dacă se instruiesc o perioadă și ajung să aibă o oarecare experiență și pot, totodată, să aibă părtășie despre unele adevăruri și să vorbească despre unele mărturii bazate pe experiențe, atunci, treptat, pot deveni competenți în lucrarea de conducere. Dacă nu sunt capabili să descopere sau să rezolve nicio problemă, atunci nu au cum să facă lucrare de conducere; în acest caz, sunt conducători falși și ar trebui demiși, iar în locul lor ar trebui aleși conducători noi.

Cei care slujesc drept conducători trebuie măcar să înțeleagă puțin din adevăr și să aibă câteva experiențe practice. Dacă nu au nicio experiență, atunci, cu siguranță, nu înțeleg niciun adevăr. Unii oameni care slujesc drept conducători se pricep la predicarea cuvintelor și doctrinelor și sunt capabili să obțină aprobarea și lauda majorității oamenilor. Cu toate că, în aparență, conducătorii falși sunt capabili să răspundă la întrebări, ei nu sunt capabili să aibă părtășie despre adevărurile-principii. Tot ce predică reprezintă teorie fără sens și nu are nimic practic. Când oamenii le ascultă predicile, simt că sunt pe gustul lor, iar cei fără discernământ le aprobă foarte mult. Cu toate acestea, după aceea, tot nu au nicio cale de practică și nu pot găsi principiile de practicare. În acest caz, se poate considera că au rezolvat vreo problemă? Nu înseamnă asta că sunt superficiali? Se poate considera că încercarea de a rezolva problemele în acest mod reprezintă o lucrare reală? Conducătorii falși nu fac lucrare reală, dar știu cum să se comporte ca niște oficialități. Care este primul lucru pe care îl fac odată ce devin conducători? Cumpără favorurile oamenilor. Adoptă abordarea: „Noii funcționari sunt dornici să impresioneze”; mai întâi, fac câteva lucruri pentru a intra în grațiile oamenilor și se ocupă de câteva lucruri care ameliorează bunăstarea de zi cu zi a tuturor. Întâi încearcă să le facă o impresie bună, să le arate tuturor că sunt pe aceeași lungime de undă cu masele, astfel încât toată lumea să-i laude și să spună: „Acest conducător acționează ca un părinte față de noi!” Apoi, preiau controlul în mod oficial. Ei simt că au sprijin popular și că funcția le-a fost asigurată; după aceea, încep să se bucure de beneficiile statutului, ca și cum le-ar fi cuvenite. Devizele lor sunt: „Viața se rezumă doar la a mânca bine și a se îmbrăca frumos”, „Viața este scurtă, așa că bucură-te de ea cât poți” și „Bea azi vinul de azi și fă-ți mâine griji pentru ziua de mâine.” Se bucură de fiecare zi așa cum vine, se distrează cât pot să o facă, nu se gândesc deloc la viitor și, cu atât mai puțin, la ce responsabilități ar trebui să îndeplinească și ce îndatoriri ar trebui să îndeplinească un conducător. Predică unele cuvinte și doctrine și fac câteva sarcini de dragul aparențelor ca rutină, dar nu fac nicio lucrare reală. Nu scot la iveală problemele reale din biserică și nu le rezolvă complet, așadar, ce sens are să facă astfel de sarcini superficiale? Nu este înșelător? Îi pot fi încredințate sarcini importante unui astfel de conducător fals? Este el conform principiilor și condițiilor casei lui Dumnezeu de selectare a conducătorilor și lucrătorilor? (Nu.) Acești oameni nu au conștiință sau rațiune, sunt lipsiți de orice simț al responsabilității și, totuși, încă doresc să dețină orice calitate oficială, să fie conducători în cadrul bisericii – de ce sunt atât de nerușinați? Pentru unii oameni care au un simț al responsabilității, dacă au un calibru slab, ei nu pot fi conducători – să nu mai vorbim despre oamenii inutili care nu au deloc un simț al responsabilității; ei sunt chiar mai puțin calificați să fie conducători. Cât de leneși sunt astfel de falși conducători lacomi și indolenți? Chiar când descoperă o problemă și sunt conștienți că reprezintă o problemă, nu o tratează serios și nu-i dau atenție. Sunt atât de iresponsabili! Deși sunt elocvenți și par să aibă ceva calibru, nu pot să rezolve diversele probleme din lucrarea bisericii, făcând ca aceasta să încetinească până se oprește; problemele continuă să se adune, dar acești conducători nu își fac griji pentru ele și insistă să desfășoare câteva sarcini superficiale ca rutină. Și care este rezultatul final? Nu fac o harababură din lucrarea bisericii, nu o fac să rateze? Nu provoacă haos și lipsă de unitate în biserică? Acesta este finalul inevitabil. În această situație, vor face conducătorii falși un raport către Cel de mai sus? În mod sigur, nu. Dacă cineva din biserică dorește să raporteze Celui de mai sus problemele conducătorilor falși, vor fi ei de acord cu acest lucru? Cu siguranță o vor opri și o vor bloca pe acea persoană, nu vor permite nimănui să raporteze o problemă Celui de mai sus și vor restricționa, vor opri și vor izola pe oricine o face. Spuneți-Mi, nu sunt extrem de detestabili acești conducători falși? Oricât de mult rău au făcut lucrării bisericii, tot nu îi vor permite Celui de mai sus să afle despre asta, cu atât mai puțin, să rezolve situația. Singurul lucru de care le pasă este să se bucure de beneficiile statutului lor și să își protejeze vanitatea și mândria – acești oameni sunt extrem de detestabili și nerușinați! Nu sunt oare complet lipsiți de conștiință și de umanitate? Atunci când Cel de mai sus întreabă de lucrare, ei spun cu hotărâre că nu există probleme, eschivându-se și păcălindu-l pe Cel de mai sus – făcând acest lucru, nu cumva îl înșală pe Cel de mai sus și ascund lucruri față de subalternii lor? Problemele legate de lucrarea bisericii se adună din ce în ce mai mult, iar conducătorii falși nu le pot rezolva singuri, dar nici nu le raportează Celui de mai sus. În aceste circumstanțe, se comportă de parcă nimic nu ar fi în neregulă; tot se desfată în confort, stau și nu fac nimic toată ziua și își irosesc zilele degeaba și nu sunt deloc neliniștiți. Iar atunci când problemele sunt expuse, iar Cel de mai sus le cercetează, ei continuă să spună: „Am rânduit ca oamenii să facă această lucrare, eu mi-am îndeplinit responsabilitățile. Dacă lucrarea nu este bine făcută, atunci este din vina altora. Ce legătură are acest lucru cu mine?” Cu aceste puține cuvinte, se absolvă total de responsabilitate. Este ca și cum nu ar avea nicio responsabilitate în această chestiune. Nu numai că nu reflectă asupra lor, dar consideră că acțiunile lor sunt întemeiate și se simt liniștiți, spunând: „În orice caz, nu am stat degeaba în datoria mea; nu sunt un profitor. Dacă Cel de mai sus nu mă demite, atunci voi continua să slujesc drept conducător. Dacă îmi voi da demisia, oare nu Îl voi trăda pe Dumnezeu? Nu voi da dovadă de lipsă de loialitate față de datoria mea?” Dacă îi emondezi, vor fi în stare să vină cu multe motive pentru a te combate. Nu vor spune că sunt responsabili pentru această chestiune, nu vor spune care sunt responsabilitățile lor și nu vor reflecta la natura faptului că nu rezolvă problemele și că nu fac lucrare reală. Oare nu sunt oamenii de acest fel foarte răuvoitori? Ei blochează lucrarea bisericii și le fac rău aleșilor lui Dumnezeu pentru o perioadă atât de îndelungată, fără nicio urmă de remușcare în inimile lor – mai sunt ei oameni? Mai au ei vreo fărâmă de conștiință sau de rațiune? Unii spun: „Oameni ca aceștia nu ar trebui să fie aleși pentru a fi conducători.” Teoretic, așa stau lucrurile; cu toate acestea, chiar există astfel de oameni printre conducătorii și lucrătorii aleși; acesta este un fapt. Toate acestea se întâmplă pentru că aleșilor lui Dumnezeu le lipsește discernământul și, totodată, pentru că majorității oamenilor le plac persoanele care caută să le facă pe plac altora și, drept consecință, aleg unii conducători și lucrători falși. De aceea, înainte de alegerile din biserică, trebuie să existe mai multă părtășie despre principiile de alegere a conducătorilor și lucrătorilor, precum și despre principiile de discernere a conducătorilor și lucrătorilor falși; acest lucru va asigura faptul că mai mulți oameni își vor da votul în conformitate cu principiile. Numai făcând acest lucru, pot apărea rezultate bune în urma alegerilor din biserică.

Spuneți-Mi, pot astfel de oameni detestabili și nerușinați, care stau degeaba, să facă bine lucrarea bisericii în calitate de conducători și lucrători? Pot ei să rezolve problemele prezente în biserică sau dificultățile întâmpinate de aleșii lui Dumnezeu? (Nu.) Așadar, ce ar trebui să faceți atunci când întâlniți astfel de conducători falși? Să presupunem că cineva spune: „Calibrul nostru este slab și ne lipsește discernământul, așa că nu putem face nimic dacă întâlnim un conducător fals.” Este acest lucru corect? Cu siguranță, nu toată lumea din biserică este de calibru slab și fără discernământ? Trebuie să existe cel puțin câteva persoane care înțeleg relativ adevărul. Prin urmare, dacă cineva găsește un conducător fals care este incapabil să facă lucrare reală sau să rezolve vreo problemă, ar trebui să aibă părtășie cu cei care înțeleg adevărul și să le ceară să își folosească discernământul și să-și formeze o opinie despre el. Este acest lucru adecvat? (Da, este.) De ce este adecvat? Care vor fi consecințele dacă un conducător de biserică nu este capabil să facă lucrare reală? Cine vor fi victimele? Nu vor fi oare aleșii lui Dumnezeu din biserică? Dacă un conducător fals controlează biserica timp de trei sau cinci ani, atunci, cât de mulți oameni vor fi afectați în privința înțelegerii adevărului și a intrării în realitate? Cât de mulți oameni vor întârzia în dobândirea mântuirii din partea lui Dumnezeu? Aceste consecințe sunt de neimaginat. Prin urmare, atunci când se descoperă că un conducător fals nu face lucrare reală și că este incapabil să rezolve vreo problemă, aceasta este o mare problemă pentru fiecare dintre aleșii lui Dumnezeu, iar ei ar trebui să-l dea în vileag și să-l raporteze de îndată pe acel conducător fals, pentru a evita întârzierea lucrării. Aleșii lui Dumnezeu sunt cei care sunt afectați de faptul că nu fac conducătorii de biserică lucrare reală. Dacă niciunul dintre aleșii lui Dumnezeu nu îi dă în vileag sau nu îi raportează și niciunul dintre ei nu este interesat să facă acest lucru, atunci nu există nicio speranță pentru acea biserică. Să presupunem că, în inimile voastre, aveți mereu gânduri de a nu vă asuma responsabilitatea, precum: „Oricum, tu ești conducătorul. Nu poți face lucrare reală, și totuși nu raportezi problemele Celui de mai sus – dacă acest lucru întârzie lucrarea bisericii, Cel de mai sus te va trage pe tine la răspundere. Ce legătură are acest lucru cu noi? Ce rost are să ne facem griji pentru asta? Nu noi suntem la conducere. Ție îți revine această responsabilitate.” Oare faptul că aveți mereu această noțiune în inimile voastre nu va întârzia lucrurile? Nu vă va afecta urmărirea adevărului, intrarea în realitate și dobândirea mântuirii din partea lui Dumnezeu? Dacă nimeni din biserică nu își asumă responsabilitatea, atunci este greu de spus dacă această biserică poate să aducă mărturie lui Dumnezeu și să primească binecuvântările Sale și este și mai greu de spus câți oameni vor dobândi mântuirea în această biserică. Dacă toată lumea din această biserică gândește în acest fel și are această părere, atunci nu există absolut nicio speranță pentru această biserică. Nu au echipele care se ocupă cu producția de filme această problemă chiar acum? Unii dintre conducătorii voștri nu se ocupă de probleme sau nu le raportează – aceștia sunt conducători falși. Sunteți capabili să vedeți acest lucru? Acești conducători nu vă rezolvă problemele – nu ați descoperit că acest lucru reprezintă o problemă? Chiar sunteți mulțumiți de acest lucru? „Conducătorul nostru nu raportează această problemă, iar ea nu poate fi rezolvată, așa că acesta este un moment bun să ne odihnim. Acest lucru este grozav! În plus, Cel de mai sus nu a întrebat recent despre această chestiune în mod personal, așa că nu este nevoie să raportăm nici noi problema. De ce să nu încercăm să ne acordăm puțin timp liber? Trebuie să filmăm videoclipul atât de repede și să îl filmăm la timp? Progresele pe care le facem sunt bune! Și ce dacă nu am terminat de filmat? Vom fi condamnați pentru asta?” Aceasta este atitudinea voastră? Credeți că nu există un program atât de strict pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, astfel încât să o puteți prelungi la nesfârșit și că, atât timp cât Cel de mai sus nu întreabă sau nu verifică această chestiune, nu este nevoie să vă faceți griji sau să simțiți vreo presiune și că puteți rezolva orice problemă pe care o puteți rezolva și să le treceți cu vederea pe cele pe care nu le puteți rezolva? Aceasta este perspectiva voastră? (Nu.) Atunci, de ce nu raportați problemele când le aveți? Oare e din cauză că acești conducători falși vă au sub controlul lor sau pentru că v-au strecurat o poțiune magică, stupefiantă, care v-a făcut să delirați și să nu puteți vorbi? Care este problema aici? Atunci când există probleme, știți despre ele? Dacă spuneți că nu știți de ele, atunci mințiți; dacă știți despre ele și totuși nu le raportați, atunci sunteți neglijenți și vă abateți grav de la responsabilitățile voastre și nu aveți niciun fel de loialitate față de datoria voastră. Chiar dacă lucrezi în lume pentru a câștiga bani, tot trebuie să fii demn de salariul tău de mizerie. Ca să nu mai vorbim de faptul că astăzi mănânci mâncarea casei lui Dumnezeu; urmărești mântuirea în timp ce îți realizezi datoria și, făcând acest lucru, deschizi calea și te pregătești pentru propria destinație. Nu faci acest lucru pentru casa lui Dumnezeu, nici pentru vreun individ și, cu atât mai puțin, pentru Mine – o faci pentru tine. În termeni mai blânzi, oamenii își fac datoria pentru a dobândi mântuirea, dar, mai exact, o fac pentru ei înșiși, pentru a obține binecuvântări și pentru a avea o destinație bună. Trebuie să înțelegi clar această chestiune; nu fi un netot. Nu-ți faci datoria pentru alți oameni sau pentru părinții tăi și nu o faci pentru a aduce glorie strămoșilor tăi sau onoare numelui tău de familie – o faci pentru tine. Dumnezeu te-a creat și, de când a creat lumea, ți-a hărăzit să te naști în zilele de pe urmă. Te-a adus în casa Lui, te-a lăsat să-I auzi glasul, te-a lăsat să mănânci și să bei cuvintele Sale în fiecare zi și să primești aprovizionare pentru viață și ți-a dat o șansă pentru ca tu să-ți poți face datoria în casa lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai bună șansă a ta ca ființă creată de a dobândi mântuirea și reprezintă, totodată, singura ta șansă. Dacă, în timp ce îți faci datoria, distrugi această șansă, atunci nu contează dacă îți vei primi pedeapsa sau vei plânge și vei scrâșni din dinți când vei cădea, în cele din urmă, în dezastre, îți vei fi făcut totul cu mâna ta și o vei fi meritat! Va fi vina ta. Nu este nevoie ca alți oameni să își asume responsabilitățile tale și nu este nevoie ca tu să îți asumi responsabilitățile altor oameni. Numai tu îți poți asuma responsabilitatea pentru calea pe care mergi și pentru tot ceea ce faci astăzi și doar tu poți suporta consecințele finale. Ceea ce pot face Eu este să vă fac să înțelegeți lucrurile pe care ar trebui să vi le spun și să vă deschid calea, astfel încât să puteți păși pe calea mântuirii. Am explicat totul în mod clar, așa că felul în care veți acționa în mod concret depinde de voi. Nu Mă preocup de treburile voastre; Eu doar realizez lucrarea care Îmi revine și nu fac nicio lucrare în plus față de aceasta. Nu este o realitate faptul că îți faci datoria de dragul propriei destinații? Dacă spui: „Sunt atât de multe probleme, dar conducătorul meu nu le raportează, așa că nici eu nu le voi raporta”, atunci nu este asta o prostie? Nu este o strategie? Care este responsabilitatea ta atunci când observi o problemă? Responsabilitatea ta este să îi aduni pe toți la un loc și să vă liniștiți pentru a căuta și a avea părtășie despre problemă, pentru a vedea în ce sferă a apărut problema și pentru a găsi cauza principală a acesteia. Dacă, după câteva discuții, cauza principală este găsită, dar nu sunteți capabili să rezolvați singuri problema, ar trebui să o raportați imediat Celui de mai sus. Cine ar trebui să o raporteze? Ar trebui să ieși în față și să spui: „O voi raporta eu. Dacă acest lucru nu funcționează, atunci putem selecta câțiva reprezentanți și să raportăm împreună.” Unii oameni spun: „Nu avem un conducător?” Tu răspunzi: „El nu este nicidecum conducător! Nu îndeplinește deloc responsabilitățile unei ființe umane. Este doar o fiară cu piele de om și ar trebui să fie înlăturat și demis! Nu raportează problema, așa că ar trebui să o raportăm noi – aceasta este responsabilitatea noastră. Dumnezeu ne va trata drept ființe umane doar atunci când ne vom fi îndeplinit responsabilitățile. Dacă știm clar care sunt responsabilitățile noastre, dar nu le îndeplinim, atunci nu merităm să fim oameni și nu există nicio cale ca Dumnezeu să ne considere ca atare.” Dacă Dumnezeu nu te consideră om, cum înseamnă că te privește El? Înseamnă că te privește ca pe un porc sau ca pe un câine. Iar atunci te-ar mai mântui Dumnezeu? În niciun caz. Așadar, dacă nu vei sfârși prin a avea o destinație bună, nu ți-o vei fi făcut-o cu mâna ta? Și nu ți-ai fi făcut datoria degeaba? Depinde de tine să-ți alegi calea și tot de tine depinde să o urmezi. Indiferent de calea pe care o alegi sau de consecințele finale, tu ești cel care poartă responsabilitatea; nimeni nu-și va asuma responsabilitatea pentru calea pe care o urmezi și pentru consecințele rezultate.

Dacă, în calitate de conducători și lucrători, ignorați problemele care apar pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor și chiar căutați diverse pretexte și scuze pentru a vă sustrage responsabilității, nu rezolvați unele probleme pe care sunteți capabili să le rezolvați și nu raportați Celui de mai sus problemele pe care nu sunteți capabili să le rezolvați, ca și cum acestea nu ar avea nimic de-a face cu voi, nu este aceasta o neglijare a responsabilității? Să tratezi lucrarea bisericii în acest mod este un lucru inteligent sau un lucru nesăbuit? (Este un lucru nesăbuit.) Nu sunt alunecoși asemenea conducători și lucrători? Nu sunt oare lipsiți de orice simț al responsabilității? Atunci când întâmpină probleme, le ignoră – nu sunt nepăsători? Nu sunt oare vicleni? Oamenii vicleni sunt cei mai nesăbuiți dintre toți. Trebuie să fii o persoană onestă, trebuie să ai simțul responsabilității atunci când te confrunți cu probleme și trebuie să încerci toate mijloacele posibile și să cauți adevărul pentru a le rezolva. Nu trebuie sub nicio formă să fii o persoană vicleană. Dacă singurul lucru care te preocupă este să fugi de responsabilitate și să te dezici de probleme atunci când apar, ai fi condamnat pentru acest comportament chiar și printre non-credincioși, ca să nu mai vorbim de casa lui Dumnezeu! Acest comportament este cu siguranță condamnat și blestemat de Dumnezeu și este detestat și respins de aleșii Săi. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți și îi detestă pe cei înșelători și alunecoși. Dacă ești o persoană vicleană și acționezi într-un mod alunecos, nu cumva te va detesta Dumnezeu? Te va lăsa oare casa lui Dumnezeu să scapi, pur și simplu, nepedepsit? Mai devreme sau mai târziu, vei fi tras la răspundere. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, nu cei vicleni. Toată lumea ar trebui să înțeleagă clar acest lucru, să nu mai fie confuză și să nu mai facă lucruri nesăbuite. Ignoranța temporară este scuzabilă, dar dacă o persoană nu acceptă deloc adevărul, atunci ea este prea încăpățânată. Oamenii cinstiți își pot asuma responsabilitatea. Nu țin cont de propriile câștiguri și pierderi; doar protejează lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu. Au inimi bune și oneste, care sunt ca niște boluri cu apă limpede, al căror fund se poate vedea dintr-o privire. Acțiunile lor sunt, de asemenea, transparente. O persoană înșelătoare acționează întotdeauna într-un mod alunecos, este mereu prefăcută, mușamalizează și ascunde lucruri și este incredibil de secretoasă. Nimeni nu poate desluși acest tip de persoană. Oamenii nu îți pot pătrunde gândurile lăuntrice, dar Dumnezeu poate scruta lucrurile din adâncul inimii tale. Când vede că nu ești o persoană cinstită, că ești alunecos, că nu accepți niciodată adevărul, că ești mereu înșelătoare față de El și că nu Îi dăruiești niciodată inima, lui Dumnezeu nu Îi place de tine, te detestă și te abandonează. Ce fel de oameni sunt toți cei care prosperă printre non-credincioși și cei care sunt volubili și ageri la minte? Vă este clar? Care este esența lor? Se poate spune că sunt extraordinar de impenetrabili, toți sunt extrem de înșelători și vicleni, sunt diavoli și satane autentice. Ar putea Dumnezeu să mântuiască asemenea oameni? Dumnezeu îi detestă pe diavoli mai mult decât orice – oameni care sunt înșelători și vicleni – și, cu siguranță, nu îi va mântui pe astfel de oameni. În niciun caz nu trebuie să fiți acest tip de persoană. Cei care sunt întotdeauna atenți și vigilenți atunci când vorbesc, care sunt fini și alunecoși și joacă un rol potrivit ocaziei atunci când se ocupă de chestiuni – îți spun Eu, Dumnezeu îi detestă cel mai mult pe astfel de oameni, asemenea oameni nu pot fi mântuiți. În ceea ce-i privește pe toți cei care fac parte din categoria oamenilor înșelători și vicleni, oricât de bine ar suna cuvintele lor, sunt toate înșelătoare, cuvinte diavolești. Cu cât sună mai frumos cuvintele lor, cu atât mai mult acești oameni sunt diavoli și satane. Aceștia sunt exact genul de oameni pe care Dumnezeu îi detestă cel mai mult. Acest lucru este întru totul corect. Ce spuneți? Pot oare oamenii înșelători, oamenii care mint adesea, cei volubili, să obțină lucrarea Duhului Sfânt? Pot obține luminarea și iluminarea Duhului Sfânt? Categoric, nu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii care sunt înșelători și vicleni? El îi disprețuiește și îi respinge, îi dă laoparte și nu le acordă nicio atenție, îi consideră ca fiind din aceeași tagmă cu animalele. În ochii lui Dumnezeu, asemenea oameni au doar piele de om și, în esență, sunt diavoli și satane, sunt cadavre ambulante, iar Dumnezeu nu îi va mântui sub nicio formă. Deci, în ce stare se află acești oameni acum? Este întuneric în inimile lor, le lipsește credința adevărată și, indiferent ce li se întâmplă, nu sunt niciodată luminați sau iluminați. Când se confruntă cu dezastre și necazuri, se roagă lui Dumnezeu, dar Dumnezeu nu este cu ei și nu au nimic pe care să se poată baza cu adevărat în inimile lor. Pentru a obține binecuvântări, încearcă să se pună într-o postură bună, dar nu se pot abține, pentru că sunt lipsiți de conștiință și rațiune. Nu ar putea fi oameni buni nici dacă ar vrea; chiar dacă ar vrea să nu mai facă lucruri rele, nu ar putea să se controleze, nu ar merge. Vor fi capabili să se cunoască pe ei înșiși după ce vor fi alungați și eliminați? Deși vor ști că au meritat acest lucru, nu vor recunoaște în fața nimănui și, chiar dacă par capabili să își facă un pic datoria, tot vor acționa într-un mod alunecos, iar lucrarea lor nu va avea niciun rezultat clar. Așadar, ce spuneți? Sunt acești oameni capabili să se căiască cu adevărat? În mod categoric, nu. Asta pentru că nu au conștiință sau rațiune și nu iubesc adevărul. Dumnezeu nu mântuiește asemenea persoane viclene și rele. Ce speranță există în a crede în Dumnezeu pentru astfel de oameni? Credința lor este deja lipsită de semnificație și nu vor câștiga nimic din ea. Dacă, pe parcursul credinței lor în Dumnezeu, oamenii nu urmăresc adevărul, atunci nu contează câți ani vor crede, aceasta nu va avea niciun efect; chiar dacă vor crede până la capăt, nu vor câștiga nimic. Pentru a-L câștiga pe Dumnezeu, oamenii trebuie să dobândească adevărul. Numai dacă înțeleg adevărul, îl practică și intră în adevărul-realitate, vor fi dobândit adevărul și vor fi obținut mântuirea din partea lui Dumnezeu. Numai atunci vor obține recunoașterea și binecuvântările lui Dumnezeu și numai acest lucru înseamnă să Îl câștigi pe Dumnezeu. Dacă oamenii vor să dobândească adevărul, atunci primul pas pe care ar trebui să-l facă este să învețe să-și îndeplinească responsabilitățile, adică să-și facă bine datoria – acesta este un lucru elementar. Oamenii nu trebuie nicidecum să învețe de la conducătorii falși, care doar predică doctrine și cuvinte și nu fac lucrare reală, nu-și asumă responsabilitatea pentru nimic din ceea ce întreprind, fac totul superficial și sfârșesc prin a fi eliminați. A-ți face datoria nu este o chestiune minoră; oamenii se dezvăluie cel mai mult atunci când își îndeplinesc datoria, iar Dumnezeu determină finalul oamenilor în funcție de performanța lor constantă când își fac datoria. Ce înseamnă când cineva nu își face bine datoria? Înseamnă că nu acceptă adevărul sau că nu se căiește cu adevărat și este eliminat de Dumnezeu. Atunci când conducătorii și lucrătorii falși sunt demiși, ce reprezintă acest lucru? Aceasta este atitudinea casei lui Dumnezeu față de astfel de oameni și, desigur, reprezintă și atitudinea lui Dumnezeu față de astfel de oameni. Prin urmare, care este atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii inutili asemenea acestora? El îi disprețuiește și îi respinge, îi condamnă și îi elimină. Așadar, mai vreți să vă bucurați de beneficiile statutului și să fiți conducători falși?

După ce oamenii ajung să creadă în Dumnezeu, care este cel mai dureros și mai supărător lucru care li se poate întâmpla? Cel mai important lucru nu este nimic mai mult decât să afle că au fost îndepărtați și excluși și că au fost dezvăluiți și eliminați de Dumnezeu – acesta este cel mai dureros și mai trist lucru și nimeni nu vrea să i se întâmple după ce ajunge să creadă în Dumnezeu. Așadar, cum pot oamenii evita ca acest lucru să li se întâmple? Cel puțin, trebuie să acționeze conform conștiinței lor, cu alte cuvinte, mai întâi trebuie să învețe cum să-și îndeplinească responsabilitățile; oamenii nu trebuie sub niciun chip să fie superficiali și nu trebuie să întârzie ceea ce Dumnezeu i-a însărcinat să facă. Întrucât ești o persoană, ar trebui să te gândești bine care sunt responsabilitățile unei persoane. Nu este nevoie să fie menționate responsabilitățile pe care non-credincioșii le stimează cel mai mult, ca de exemplu să ai devotament filial, să ai grijă de părinții tăi și să-ți faci un nume pentru familia ta. Toate acestea sunt deșarte și lipsite de orice semnificație reală. Care este responsabilitatea minimă pe care ar trebui să o îndeplinească o persoană? Cea mai practică este maniera în care îți faci bine datoria astăzi. Să fii mulțumit doar cu a face lucrurile mecanic nu înseamnă că-ți îndeplinești responsabilitățile și a fi capabil doar să discuți despre cuvinte și doctrine nu înseamnă că-ți îndeplinești responsabilitățile. Numai practicarea adevărului și îndeplinirea lucrurilor în conformitate cu principiile înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile. Numai atunci când maniera în care practici adevărul a fost eficientă și de folos oamenilor, îți vei fi îndeplinit cu adevărat responsabilitatea. Indiferent de datoria pe care o faci, numai când perseverezi în a acționa conform adevărurilor-principii, îți vei fi îndeplinit cu adevărat responsabilitatea. A face ceva mecanic după maniera umană de a face lucrurile înseamnă să fii superficial; numai respectând adevărurile-principii înseamnă să-ți faci datoria și să-ți îndeplinești responsabilitatea cum se cuvine. Iar când îți îndeplinești responsabilitatea, nu este aceasta o manifestare a loialității? Este manifestarea loialității față de datoria ta. Numai când ai acest simț al responsabilității, această voință și dorință și această manifestare a loialității față de propria datorie, Dumnezeu te va privi cu bunăvoință și te va aproba. Dacă tu n-ai nici măcar acest simț al responsabilității, Dumnezeu te va trata ca pe un leneș, un neghiob și te va detesta. Din punct de vedere omenesc, înseamnă că nu te va trata cu respect, nu te va lua în serios și te va disprețui. Este ca și cum, dacă ai fost un timp în contact cu o persoană și o vezi vorbind fără reținere, într-un mod extravagant și fără temei și observi că îi place să se laude, să se dea mare și că nu este de încredere – ai respecta-o? Ai îndrăzni să-i încredințezi vreo sarcină? Poate că ar întârzia sarcina pe care i-o încredințezi din cauza unui motiv sau altul și, așadar, nu ai îndrăzni să le încredințezi nimic unor asemenea oameni, i-ai detesta din adâncul inimii și ai regreta că te-ai asociat vreodată cu ei. Te-ai simți norocos că nu le-ai încredințat nimic, pentru că, dacă ai fi făcut-o, ai regreta-o pentru tot restul vieții tale. Să spunem că interacționezi cu o persoană și, prin conversația și contactul cu aceasta, vezi că nu doar are o bună umanitate, dar are și simțul responsabilității și, atunci când îi încredințezi o sarcină, își imprimă în minte orice lucru întâmplător pe care îl spui și se gândește la modalități prin care se poate ocupa bine de sarcină pentru a te satisface, iar, dacă nu se ocupă bine de sarcina pe care i-ai încredințat-o, se simte jenată să te vadă apoi – aceasta este o persoană cu simțul responsabilității. De exemplu, ori de câte ori i se spune unei persoane cu simțul responsabilității că un lucru sau altul îi este atribuit, indiferent dacă este de la un conducător, un lucrător sau Cel de mai sus, se va gândi întotdeauna: „Ei bine, din moment ce are o părere atât de bună despre mine, trebuie să mă ocup bine de această chestiune și să nu dezamăgesc.” Nu-i așa că ai îndrăzni să încredințezi o chestiune unei astfel de persoane care are conștiință și rațiune? Persoana căreia îi poți încredința o chestiune de care să se ocupe este cu siguranță o persoană pe care o apreciezi și pe care o consideri vrednică de încredere. În mod deosebit, dacă lucrurile pe care le-a făcut pentru tine au fost toate realizate cu multă grijă și ți-au îndeplinit întru totul cerințele, vei crede că este o persoană demnă de încredere. În sinea ta, o vei admira cu adevărat și vei avea o părere bună despre ea. Oamenii sunt dispuși să se asocieze cu acest tip de persoană, ca să nu mai spunem de Dumnezeu. Credeți că Dumnezeu ar încredința lucrarea bisericii și o datorie pe care omul este obligat să o facă unei persoane care nu este de încredere? (Nu, El nu ar face acest lucru.) Ce așteptări are Dumnezeu de la o persoană căreia i-a atribuit o anumită sarcină în biserică? În primul rând, Dumnezeu speră că este responsabilă, că acordă o mare importanță sarcinii și o îndeplinește bine. În al doilea rând, Dumnezeu speră că este o persoană demnă de încredere, că oricât de mult timp trece și indiferent de modul în care s-ar schimba mediul ei, simțul său de răspundere nu se clatină, iar caracterul ei face față testului. Dacă este o persoană de încredere, Dumnezeu va fi liniștit. El nu va mai supraveghea sau monitoriza această chestiune pentru că, în sinea Lui, Dumnezeu are încredere în ea. Când Dumnezeu îi dă această sarcină, ea o va duce cu siguranță la bun sfârșit, fără nicio gafă. Când Dumnezeu le încredințează oamenilor o sarcină, nu reprezintă aceasta dorința Lui? (Ba da.) Apoi, odată ce înțelegi intenția lui Dumnezeu, ar trebui să știi în inima ta cum să îndeplinești cerințele lui Dumnezeu, cum să-L faci pe Dumnezeu să-ți fie favorabil și cum să-L faci pe Dumnezeu să aibă încredere în tine. Dacă îți poți vedea clar performanța și comportamentul propriu, precum și atitudinea cu care îți abordezi datoria, dacă ai cunoaștere de sine și știi ce ești, nu este atunci irezonabil să ceri ca Dumnezeu să te favorizeze și să-ți arate har sau să-ți acorde un tratament special? (Ba da, este.) Chiar și tu te desconsideri, chiar și tu te disprețuiești, așa că nu are sens să ceri ca Dumnezeu să te favorizeze. Ca atare, dacă vrei ca Dumnezeu să te favorizeze, ar trebui ca măcar ceilalți să poată avea încredere în tine. Dacă vrei ca ceilalți să aibă încredere în tine, să te favorizeze, să aibă o părere bună despre tine, atunci trebuie cel puțin să fii demn, responsabil, fidel cuvântului dat și demn de încredere. Și apoi, înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fii harnic, responsabil și loial – atunci ai îndeplinit în mare parte cerințele lui Dumnezeu de la tine. Atunci există speranța să obții aprobarea lui Dumnezeu, nu-i așa? (Da, așa e.) Este dificil de realizat acest lucru? (Nu.) Toată lumea vrea să găsească o persoană de încredere care să se ocupe de sarcini și cu care să interacționeze, așa că este excesiv ca Dumnezeu să le ceară oamenilor să își îndeplinească bine îndatoririle, ca El să aibă această cerință mică de la oameni? (Nu, nu este excesiv.) Nu este deloc excesiv. Asta nu este pentru a le îngreuna situația oamenilor, ci mai degrabă este foarte adecvat. Doar că oamenii nu au inima să facă asta, nu chibzuiesc la gândurile lui Dumnezeu și nu apreciază intențiile lui Dumnezeu. Tot ce pot face este să aibă constant cereri de la Dumnezeu, spunând: „Trebuie să mă binecuvântezi! Trebuie să-mi arăți har! Trebuie să mă călăuzești!” Așadar, ce anume faci tu? Îți poți îndeplini cu adevărat datoria conform conștiinței și rațiunii tale? Îți poți îndeplini cu adevărat responsabilitățile și poți fi loial? Aceasta este condiția minimă pe care trebuie să o îndeplinești pentru ca Dumnezeu să te favorizeze. Nu este aceasta direcția spre care oamenii ar trebui să lucreze din greu să se îndrepte? Din moment ce credeți în Dumnezeu, trebuie să vă îndreptați spre adevăr și spre cerințele lui Dumnezeu – aceasta este direcția spre care oamenii ar trebui să lucreze din greu să se îndrepte. Oamenii trebuie să muncească din greu să se îndrepte în direcția corectă. În acest fel, căutarea lor pentru a îndeplini voia lui Dumnezeu nu va mai fi deșartă.

În inimile lor, au conducătorii falși vreun concept pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu în credința lor în El? Au ei vreo atitudine? Evident că nu. Ei doar au o atitudine de a face lucruri de mântuială în lume și Îl tratează pe Dumnezeu la fel, într-un mod extrem de lipsit de respect și disprețuitor. Acest tip de atitudine Îl umilește și Îl hulește grav pe Dumnezeu, iar Dumnezeu îl detestă. El le-a dat viața și tot ceea ce are o persoană și, cu toate acestea, atitudinea lor față de tot ceea ce le-a dat Dumnezeu, față de rânduielile pe care le face Dumnezeu pentru viața lor, față de însărcinarea dată de El și lucrarea Sa și față de propriile lor îndatoriri, este una de desconsiderare și dispreț. Ce înseamnă „dispreț”? Înseamnă să vrea să facă lucruri de mântuială zi de zi și să nu ia nimic în serios. Dumnezeu detestă la culme această atitudine a lor și de aceea nu îi va mântui sub nicio formă pe oamenii de acest fel. Ce ar trebui să înțelegeți de aici? Faptul că trebuie să nu fiți acest tip de persoană. Indiferent dacă ești sau nu conducător sau dacă ai sau nu ambiția și dorința de a deveni conducător, trebuie mai întâi să înveți cum să te comporți și să nu fii, sub nicio formă, un om care stă degeaba, un leneș sau o persoană mârșavă. În comportamentul tău, trebuie să ai o atitudine integră, demnitate și un simț al responsabilității – acesta este minimul necesar. Doar pe această temelie pot oamenii să îndeplinească cerințele lui Dumnezeu și să își ducă la bun sfârșit însărcinarea. Dacă nu ai nici măcar această fărâmă de temelie, atunci nu este nimic de discutat.

3 aprilie 2021